"MIZERABILII"

DE VICTOR HUGO
   Mizerabilii este cel mai celebru roman al lui Victor Hugo – roman pe care scriitorul l-a
terminat în 1862, în timp ce se afla în exil. Mizerabilii este considerat drept una dintre
capodoperele umanității, precum și o adevărată frescă socială.
Jean Valjean, protagonistul romanului, este un fost ocnaş. Om nevoiaş, fusese prins furând
o pâine şi trimis la ocnă: încercările lui de evadare i-au prelungit detenţia până la nu mai puţin de
douăzeci de ani. Începuturile naraţiunii îl surprind în momentul în care, abia ieşit din închisoare,
caută în zadar un adăpost. Nimeni nu-l primeşte, cu excepţia episcopului din Digne, părintele
Myriel, care nu numai că nu-l întreabă nimic, dar chiar îl tratează ca pe egalul său. Noaptea însă
Jean Valjean părăseşte casa episcopului ducând cu sine două candelabre de argint, unicele obiecte
de preţ ale gazdei sale. E arestat şi dus înapoi dar, spre mirarea sa, episcopul declară că el i le-a
dăruit. Generozitatea şi blândeţea simplă a părintelui Myriel nu vor rămâne fără ecou în sufletul
fostului ocnaş.
Între timp, un alt personaj intră în scenă: Fantine. Sedusă de un student, ea dă naştere unei
fetiţe pe care o numeşte Cosette. Oricât s-ar strădui însă, Fantine nu reuşeşte să câştige destul
pentru a-şi creşte copilul. Disperată, o lasă pe fetiţă la un han care-i iese în cale, în grija soţilor
Thenardier. Cosette va fi ţinută în cea mai mare mizerie şi tratată. În ciuda vârstei fragede, ca o
servitoare, deşi mama ei trimite în mod constant bani. iar hangiii nu încetează să ceară mereu
alţii. Fantine începe să nutrească speranţa recuperării copilului său: domnul Madeleine i-a promis
s-o ajute. Recunoaştem în misteriosul domn Madeleine, industriaşul din Montreuit-sur-Mer, pe
vechea noastră cunoştinţă, Jean Valjean. Ascuns sub o nouă identitate, devenit cetăţean de vază,
acesta se bucură deopotrivă de respect şi popularitate datorită generozităţii sale.
O singură umbră în viaţa lui: Javert, inspectorul de poliţie, bănuitor în privinţa identităţii lui,
îl spionează permanent. Cu siguranţă însă că acesta n-ar reuşi să dovedească nimic dacă hazardul
nu l-ar ajuta. Un vagabond oarecare, considerat a fi Jean Valjean, e arestat şi condamnat. Domnul
Madeleine nu poate ignora evenimentul; se autodenunţă şi se predă. E închis, dar va evada în
curând. Fantine, care n-a aflat nimic din toate acestea, se stinge de boală, fericită, crezând că
ceasul când îşi va revedea fetiţa este aproape. Jean Valjean e prins din nou şi închis: dar scapă iar.
Noua evadare are însă un preţios avantaj: gardienii lui, convinşi că s-a înecat, renunţă să-l mai
caute. Eroul nostru pleacă să-şi recupereze banii pe care-i ascunsese din timp într-o pădure. În
apropiere se află hanul Thenardierilor şi Jean Valjean o întâlneşte la izvorul din pădure chiar pe
Cosette. O cumpără şi o ia cu el ca pe propria-i fiică şi astfel încep peregrinările sale în căutarea
unui adăpost sigur. Cosette e primită la mănăstirea Petit-Picpus, iar tatăl ei va găsi de lucru tot
acolo, ca ajutor de grădinar.

Naraţiunea e curmată de o ruptură temporală; începe o nouă etapă din existenţa lui Jean
Valjean şi apar noi personaje care-şi vor încrucişa destinul cu al lui. Se ivesc astfel de sub pana
scriitorului micul Gavroche, simpaticul vagabond parizian (cu totul întâmplător, fiul abandonat al
lui Thenardier!), şi Marius, un student la drept cu vizibile simpatii republicane, în ciuda bunicului
său, aparţinând micii burghezii, adept ferm al regalităţii. Marius e îndrăgostit şi, la rându-i, iubit
de Cosette. Cât despre Jean Valjean, el ni se prezintă sub o nouă înfăţişare, ca M. Leblanc; printre
năpăstuiţii pe care-i ajută se numără şi soţii Thenardier, ruinaţi, bătuţi de soartă, dar nu mai puţin
haini la suflet. Fără să ştie cu cine are de-a face, M. Leblanc abia scapă din capcana pe care i-o
întinde „protejatul” său şi reuşeşte să dispară la timp, chiar înainte de sosirea lui... Javert, care-l
arestează pe vicleanul fost hangiu. Peste nu foarte multă vreme acesta va reuşi totuşi să evadeze,
graţie şi ajutorului naiv pe care i-l dă Gavroche. Întâmplarea neplăcută cu Thenardier îl determină
pe Jean Valjean să-şi schimbe în grabă domiciliul, ceea ce-l face să dispere pe Marius care,
tocmai când se hotărâse s-o ceară de soţie, pe Cosette, n-o mai găseşte nicăieri.
Izbucneşte între timp revoluţia (insurecţia din iunie 1832), descrisă în pagini extrem de
puternice de Hugo. Personajele noastre, Jean Valjean, Marius, Gavroche vor fi reunite de aceeaşi
parte a baricadei. În timpul luptelor de stradă, Javert cade în mâna revoluţionarilor, ba chiar în a
aceluia pe care-l căuta cu atâta îndârjire. Jean Valjean îi va face însă o execuţie falsă şi-l va
elibera. Gavroche, plecat între cele două baricade, sfidând focurile de armă, moare împuşcat.
Marius, plecat sâ-i caute corpul, e la rândul lui rănit grav. Este salvat de Jean Valjean, care-l
poartă cu greutate prin lumea labirintică şi cutremurătoare a canalelor. Abia ajuns la suprafaţă, dă
însă peste Javert; acesta-i permite totuşi să-l ducă pe Marius la bunicul său, ba chiar îşi
abandonează prizonierul. Inexplicabila generozitate a lui Jean Valjean, care-i salvase viaţa, ca şi
propria îngăduinţă cu care-i răspunde, sunt însă prea mult pentru Javert, îi răstoarnă toate
concepţiile despre lege şi dreptate; copleşit, el se aruncă în apele Senei.
Marius îşi revine şi obţine consimţământul bunicului, refuzat iniţial cu dispreţ, pentru
căsătoria cu Cosette. De comun acord cu Marius, căruia-i dezvăluie că nu-i tatăl fetei, ci doar un
fost ocnaş, Jean Valjean decide să dispară treptat, dar definitiv din viaţa lor. Peste câtăva vreme
Marius, aflând ceva mai multe despre „socrul” său şi descoperindu-şi abia acum în el salvatorul,
ajunge să se căiască pentru răceala pe care i-o arătase acelui om cu adevărat admirabil şi pleacă,
alături de Cosette, să-i ceară iertare. Jean Valjean, care îşi aştepta în tristă singurătate moartea, e
găsit în agonie de cei doi; moare însă fericit să le aibă aproape dragostea.

REZUMAT

Prima parte
Domnul Myriel, devenit episcopul Bienvenu, care locuiește la Digne împreună cu sora sa,
Baptistine, are ocazia de a se întâlni cu un ocnaș evadat, ce îi bate la ușă pentru a-i cere mâncare
și adăpost. Fiind un om nespus de bun, de milostiv, ce își dădea mai toți banii săracilor și care nu
putea refuza prilejul de a face o faptă bună, îl primește, spre marea uimire a ocnașului, care fusese
refuzat de toată lumea.

Știind bine că este un evadat căutat de poliție, episcopul îl cazează într-o cameră de unde ocnașul,
pe nume Jean Valjean, fuge furând argintăria casei. Este prins de jandarmi și adus în fața
domnului Bienvenu, care îl declară nevinovat și îi dăruiește și două sfeșnice de argint. Jean
Valjean pleacă și se întâlnește pe drum cu micuțul Gervais, căruia îi fură moneda de doi franci,
neascultându-i rugămințile stăruitoare de a i-o înapoia.
Ajuns la Montreuil-sur-Mer, și schimbat treptat de bunătatea pe care episcopul i-o arătase, fostul
ocnaș își ia numele de Madeleine și începe o mică afacere în domeniul industriei mărgelăriei
folosind tehnici învățate la ocnă. Afacerea prosperă și ajunge una profitabilă. În scurt timp, orașul
Montreuil-sur-Mer renaște datorită domnului Madeleine. El devine binefăcătorul ținutului: dă de
lucru șomerilor, îi ajută pe săraci și pe bolnavi; este numit primarul orașului, după ce refuză de
mai multe ori.

Un vigilent inspector de poliție, numit Javert, asistă la episodul în care primarul îl salvează pe
moș Fauchelevent, dând dovadă de o forță fizică nemaiîntâlnită, aproape supranaturală. Își dă
repede seama că Madeleine nu este nimeni altul decât ocnașul Jean Valjean, vestit pentru forța sa.

Acesta se întâlnește la sediul poliției cu Fantine, o fostă lucrătoare de la fabrică, ajunsă pe

drumuri și nevoită să facă fapte josnice pentru a-și întreține fetița. El dă poruncă să fie eliberată și
atrage astfel și mai mult suspiciunile lui Javert asupra lui. Fantine este internată și îngrijită de o
măicuță pe nume Simplice. Domnul Madeleine o vizitează pe nefericită aproape zilnic și începe
să-i cunoască nevoile. Fetița acesteia, pe nume Cosette, este crescută de ticăloșii soți Thenardier,
care îi cereau bani în fiecare lună pentru ca micuța fetiță să fie o servitoare și să mănânce resturile
de mâncare de pe jos.

Primarul, înduioșat de starea Fantinei, care era pe moarte, hotărăște să plece la Montfermeil, satul
în care se afla cârciuma lui Thenardier, pentru a o înapoia pe Cosette. Madeleine este prins de
Javert, care îl urmărea de foarte mult timp. Fantine moare, reușind să obțină promisiunea
primarului că va avea grijă de fetița sa.

Jean Valjean scapă din închisoare de două ori: prima dată scapă din mâinile lui Javert, iar a doua
oară de la ocnă, printr-o întâmplare misterioasă. Salvează viața unui marinar de pe un vas dar
„moare” chiar el. De fapt se aruncă în mare și este crezut mort. Se duce la Montfermeil, după ce
își ia, de la domnul Lafitte, banii pe care îi deținea sub numele de Madeleine, și o cumpără pe
Cosette de la nemiloșii hangii.

Se mută la Paris, în hardughia Gorbeau, de unde este nevoit să plece din cauza lui Javert, care îl
urmărește din nou. Scapă de el și se duce împreună cu Cosette, pe care o îndrăgea acum enorm, la
mănăstirea Petit-Picpus. Acolo îl întâlnește pe grădinarul moș Fauchelevent, care îl ajută să se
stabilească la mănăstire.

A doua parte
La Paris, în strada Filles-du-Calvaire nr. 6 locuiește un burghez pe nume Gillenormand, în vârstă
de nouăzeci de ani, împreună cu fiica sa și cu nepotul său, Marius. Băiețelul acesta, care fusese
separat de tatăl său din cauza bunicului, primește într-o zi o scrisoare care îl anunță că tatăl pe
care nu îl cunoaște este pe moarte. El se duce la fostul colonel demn de tot respectul pentru
curajul dovedit în luptele duse pentru patria sa, neștiind nimic despre trecutul său glorios și
neiubindu-l deloc.

Tatăl lui Marius moare iar băiatul își dă seama de iubirea pe care i-o datora tatălui său datorită
discuției miraculoase pe care o are cu domnul Mabeuf. Supărat pe bunicul său pleacă de acasă și
se stabilește în hardughia Gorbeau, vechea locuința a lui Jean Valjean. Se împrietenește cu
membrii grupului A.B.C.: Enjolras, Combeferre, Jean Prouvaire, Feuilly, Courfeyrac, Bahorel,
Laigle, Joly și Grantaire, dar nu intră în grupul lor ce luptă pentru înfăptuirea revoluției.

Se întâlnește cu o fată ce se plimba mereu pe aleile grădinii Luxembourg însoțită de un bătrân,

poreclit Leblanc. Marius se îndrăgostește de această fată și face dese plimbări prin Luxembourg
doar pentru a o zări o clipă. Ea nu este nimeni alta decât Cosette, ieșită din mănăstire și bătrânul
nu este nimeni altul decât Jean Valjean. Acesta observă comportamentul ciudat al lui Marius și
stabilește să nu se mai plimbe prin acea grădina. Asta înseamnă pentru Marius o lovitură teribilă:
pierderea Ursulei sale, căci el așa credea că o cheamă.

Câteva luni este disperat dar se ivește un prilej de a o revedea pe Cosette și de a-i salva viața
bătrânului Leblanc. Într-o zi, în camera alăturată lui din hardughia Gorbeau, vecinii Jondrette îi
au ca musafiri chiar pe Cosette și pe tatăl său. Acești vecini trimit tuturor scrisori pe nume false
cerând, sub diferite pretexte, bani celor milostivi. Noile lor victime sunt chiar persoanele atât de
dragi lui Marius, care poate urmări întâlnirea printr-o gaură ce face legătură între camera sa și cea
a familiei Jondrette. Aceasta este de fapt familia Thenardier, a cărei cârciumă dăduse faliment.
Recunoscându-l pe Jean Valjean, stăpânul casei plănuiește asasinarea lui, angajând niște criminali
din banda Patron-Minette. Îi dă întâlnire în acea seară iar victima vine, vrând să ajute un sărac să-
și plătească chiria. Marius anunța poliția si astfel Javert este nevoit să îi salveze viața celui pe
care îl urmărise atât de mult timp pentru a-l aresta. Tânărul primește pistoale pentru a anunța
poliția de sosirea momentului critic dar este pus într-o situație dificilă. Trebuie să-l dea pe mâna
poliției pe cel care i-a salvat viața tatălui său – Thenardier (de fapt acesta îl scosese dintr-o groapă
de cadavre pentru a-l jefui) sau să-l lase să moară pe tatăl fetei pe care o iubea din tot sufletul -
Jean Valjean.

Până la urmă nu face nimic și lasă totul în seama lui Javert, care îi salvează viața fostului ocnaș
Jean Valjean. Acesta scapă neobservat și își schimbă locuința pentru a nu fi descoperit de nimeni.
Se mută în strada Plumet. Eponine, una din cele doua fiice a lui Thenardier, află adresa Cosettei
și i-o dă lui Marius, în ciuda faptului că această oropsită a sorții îl iubea în adâncul sufletului.
Marius se întâlnește cu Cosette în strada Plumet, care este de acum înainte gazda unei povești de
dragoste.

Jean Valjean hotărăște să plece la Londra datorită bilețelului de la Eponine care îl indemna să
facă acest lucru, iar Marius este din nou în situația de a o pierde pe Cosette. Se duce la bunicul
său Gillenormand pentru a-i cere sprijinul, dar acesta îl refuză.
Dezamăgit de reacția bătrânului și având în fața o răscoala gata să izbucnească, hotărăște să se
ducă in luptă pentru a muri. Astfel se alătura prietenilor lui, membri ai grupului A.B.C., in lupta
de la baricade, condusă de Enjolras. Gavroche, fiul lui Thenardier dar mai mult crescut pe stradă,
participă și el la răscoală. Este însărcinat de Marius să-i trimită un bilet Cosettei care ajunge în
mâinile lui Jean Valjean.

A treia parte
În iunie 1832, membrii grupului A.B.C., împreună cu voluntarii adunați de pe străzi, construiesc
o baricadă în strada Chanvrerie. Marius, care trebuie să-și respecte promisiunea făcută Cosettei,
Gavroche, Javert, prins ca spion și Jean Valjean, care primise biletul de adio al lui Marius pentru
fiica sa, se aflau și ei la baricada condusa cu multă pricepere ,curaj și patriotism de Enjolras.
Iubitul Cosettei, încercând să-și dea viața pentru înfăptuirea răscoalei, salvează baricada de
primul atac al soldaților, urcându-se în vârful ei cu un butoi de praf de pușcă și amenințând că va
arunca totul în aer în cazul în care inamicii nu se retrag. Astfel, Marius ajunge un al doilea
conducător, alături de Enjolras.

Dându-și seama că la venirea zorilor vor muri cu toții, răsculații hotărăsc să salveze câțiva
oameni îmbrăcându-i in uniformele gărzii naționale, iar Jean Valjean își dă uniforma pentru a
salva viața unui necunoscut. El le este de mare folos tinerilor răsculați, dar încearcă pe cât posibil
să nu omoare pe nimeni. Gavroche își dă viața într-un mod admirabil aducând baricadei
prețioasele gloanțe de care are atâta nevoie.

Printr-o întâmplare extraordinară Jean Valjean îi salvează viața lui Javert, omul care îi pricinuise
atâtea necazuri. Acesta este prins ca spion în baricadă iar lui Jean Valjean îi revine sarcina de a-l
executa. Dar el îi dă drumul, spunându-i adresa sa pentru ca mai târziu să-l poată aresta.
Între timp, minunații tineri, membri ai grupului A.B.C. sunt omorâți unul câte unul. Această
regulă nu îi ocolește nici pe ceilalți răsculați. Aceștia hotărăsc să se adăpostească într-o cârciumă
din apropiere. Enjolras ajută la adăpostirea celor rămași în viață stând cu pușca lui în mână în fața
unui întreg regiment.
Până la urmă în viață nu rămân decât Jean Valjean și Marius, care rămăseseră în spatele
cârciumii, curajosul Enjolras, privind moartea mândru și dârz și Grantaire, care adormise în
timpul luptei din cauza beției. Acest băiat, mai tot timpul beat și ușuratic, ce fusese primit din
milă de Enjolras în grupul condus de el, se trezește și are onoarea să moară alături de acel înger
neînfricat ce își dă viața pentru patrie fără să șovăie.
Jean Valjean îl salvează de la moarte pe acela pe care îl ura și îl făcea responsabil de
despărțirea dintre el și Cosette: pe Marius. Mergând prin canalele Parisului, pe întunericul
înfricoșător de acolo și prin mizeria de nedescris, și riscându-și viața în nisip mișcător, reușește să
ajungă la o ieșire ținând în brațe trupul poate neînsuflețit al lui Marius. Acolo se întâlnește cu
Thenardier, care nu îl recunoaște.
În schimbul a treizeci de franci, el îi ajută pe cei doi să iasă din canal, dar pentru Jean Valjean se
ivește o altă piedică: Javert. Acesta vrea să-l aresteze pe fostul ocnaș, dar mai întâi îl duce pe
Marius acasă la bunicul său. Ajuns în fața casei acestuia, îi permite acestuia să intre în ea, el
așteptând afară. Când Jean Valjean iese din casă pentru a fi dus la un sediu de poliție, nu îl mai
găsește pe Javert. Acesta își dă seama că face rău arestându-l pe cel care îi salvase viața, chiar
dacă el este un fost ocnaș. Dar face rău și neîmplinindu-și datoria față de justiție. Înnebunit, el se
sinucide aruncându-se în Sena.
Marius este vindecat datorită îngrijirii speciale pe care i-o dă bunicul. Acesta, pentru fericirea
nepotului său, vorbește cu domnul Fauchelevent, adică Jean Valjean și îl invită pe el și pe Cosette
în casa lui. Marius se vindecă de tot și se căsătorește cu iubita sa, Cosette. Dar tatăl ei refuză să
locuiască împreună cu tinerii căsătoriți deoarece ar face un mare păcat mințindu-i și ascunzându-
și identitatea. Urmează o perioadă grea pentru eroul principal al acestei cărți: îi spune adevărul
despre trecutul sau lui Marius, care începe să-l îndepărteze de Cosette, se întâlnește cu ea în
fiecare seară dar fiind foarte distanți unul față de altul, ajunge până la urmă să nu o mai vadă
deloc și se izolează în camera sa așteptându-și sfârșitul.
Thenardier se duce la Marius pentru a-i vinde niște secrete despre Jean Valjean în schimbul
unei sume de bani și astfel Marius află cine l-a salvat de la moarte la baricade, că Jean Valjean nu
este vinovat decât de furtul unei pâini pentru care a făcut nouăsprezece ani de închisoare. El o ia
pe Cosette și se duc la tatăl ei, care este pe moarte. Jean Valjean, avându-i alături pe tinerii săi
copii, Marius și Cosette, pe care îi iubea atât de mult, având alături lucrurile dragi lui: sfeșnicele
episcopului, îmbrăcămintea fetiței sale de când era copil și cufărașul în care le purta și
imaginându-și-l prezent și pe episcopul său drag, își dă sufletul în deplină pace și fericire.

Pe mormântul pe care i-l fac copiii săi sunt scrise următoarele versuri:

„Azi doarme. Deși traiul i-a fost prea chinuit,

Trăia. Când al său înger plecă, el a murit.

Această întâmplare s-a petrecut firește

Așa cum vine noaptea când ziua se sfârșește.”