ECOSISTEMUL

Reprezinta rezultatul interactiunii dintre elementele vii si elementele organice dintr-un anumit mediu de
viata si dintr-un anumit teritoriu. Ecosistemele se gasesc in:

-hidrosfera;

-in si la suprafata biosferei;

-in zona de interferenta dintre uscat si atmosfera;

Ecosistemele ocupa anumite suprafete geografice bine delimitate. Sistemele biologice care se
caracterizeaza printr-un schimb de substante si energie cu mediul sunt studiate de catre ecologie.
Mediul este un sistem de componente ale universului care influenteaza functiile sistemelor biologice.
Acestea se pot clasifica astfel:

-Mediul cosmic; reprezentat prin radiatiile solare, miscarea planetelor, lumina Lunii;

-Mediul geo-fizic; reprezentat prin câmpul gravitational si câmpul magnetic;

-Mediul geo-chimic; reprezentat de componenta chimica a terenurilor;

-Mediul hidrologic; cuprinde apa in toate formele sale;

-Mediul pedologic; cuprinde fundul oceanelor, marilor, lacurilor.

Factorii de mediu sunt de mai multe feluri:

-Factorii abiotici (succesiunea zi-noapte; succesiunea anotimpurilor, radiatiile solare) ; terestri(caldura,

umiditatea din sol sau aer, altitudinea); casnici.

-Factorii biotici sunt intraspecifici si interspecifici.

-Factorii antropici sunt generati de actiunile voluntare sau involuntare ale omului.

Ecosistemele se caracterizeaza prin: forma; dimensiune; aspecte configurationale.Forma este

determinata de teritoriul in care s-a instalat aceste ecosisteme si depind de actiunile exercitate de
natura si actiunea omului.

Dimensiune- dimensiunile variaza in functie de forma:

-tridimensionale- au cele 3 dimensiuni aproximativ egale;

-bidimensionale- lungimea si latimea sunt mai mari decât inaltimea;

-unidimensionale- una din dimensiuni este mai mare.

Aspectele configurationale sunt date de totalitatea sistemelor care introduc in ecosistem diversitatea pe
intreaga suprafata a ecosistemului.STRUCTURA ECOSISTEMELOR- variaza in functie de: -diversitatea
biocenozei;

-numarul si densitatea indivizilor unei specii;

-natura si dinamica factorilor-chimici, fizici, biologici;

-diversitatea biocenozelor si habitatele lor.

Dinamica ecosistemelor:Formele biologice anorganice si geo-biologice dintr-un ecositem au un anumit

grad de variabilitate care depind de actiunea si natura factorilor casnici, chimici si biologci.Aici apar
patru schimbari:

-schimbari aritmice;

-schimbari ritmice;

-succesiunea ecologica in care un ecosistem se modifica in mod ireversibil realizându-se trecerea de la

unecosistem la altul;

-succesiunea geologica cuprinde forme ecologice care au avut loc in timp geologic.

Evolutia ecosistemelor.

-migratia

-adaptarea migratiilor la un nou habitat;

-competitia sau saturarea habitatului;

-directiile evoluate ale unui ecosistem are doua forme: xeroseria-succesiunea ecologica de la un teren
arid spre un climat umed si hidroseria-succesiunea de la un teren umed spre un climat arid.

Componenta ecosistemelor.

Ecosistemele pot fi de doua tipuri:

-autotrof;

-heterotrof;

Ecosistemele se mai pot clasifica in patru grupe:

-ecosistemele marine;

-ecosisteme de ape interioare;

-ecosistemele terestre care au o mare diversitate;

-ecosisteme autopatogene.

Componentele principale ale unui ecosistem sunt: biotopul si biocenozaEcosisteme terestrePrezenta

substratului solid si disponibilitatea pentru organismele autotrofe, mediul fluid format de aer,
caracterizat de un regim specific al temperaturii si umiditatii, sunt elemente care diferentiaza
categoria ecosistemelor terestre. Subtipurile identificate în aceasta categorie s-au delimitat
plecând de la asociatia de specii vegetale, întrucât aceasta este aparenta si contribuie la
edificarea peisajelor specifice. În acest context, prezenta speciilor lemnoase este un indicator
important de diferentiere, care împarte categoria în paduri, tufarisuri si pajisti. Formarea unor
asociatii de arbori (alcatuite din plante lemnoase cu tulpina unica) este conditionata de
disponibilitatea unor resurse, dar si de anumite conditii. Primul factor care conditioneaza
raspândirea padurii este temperatura, iar apoi resursele de umiditate. Astfel, padurile se pot
forma începând cu zonele unde se înregistreaza cel putin 60 de zile pe an cu temperaturi medii
zilnice mai mari de 10°C. Între aceste limite, repartizarea padurilor depinde de bilantul hidric din
sol, respectiv de repartizarea cantitatii anuale a precipitatiilor. De exemplu, în conditiile
climatului temperat-continental din România, raspândirea padurilor va urmari izohietele anuale
de 500 mm.

1.Padurea
Prototipul structural si functional al ecosistemelor naturale îl constituie padurea, fiindca nici o
alta unitate de lucru din ecosfera (biosfera) nu întruneste, în aceeasi masura, toate elementele
alcatuitoare într-o stare de maxima stabilitate, în pofida extremei complexitati si diversitati. În
interiorul padurii pot fi identificate diverse laturi ale complicatei arhitecturi pe care o înfatiseaza
un ecosistem natural, fiindca padurea este, înainte de toate, o fiinta colectiva, cea mai
grandioasa din câte exista, înviorata de viata proprie, închegata, la rându-i, din milioane de vitei
individuale, cât se poate de diverse, care impresioneaza coplesitor si într-un fel unic spiritul
omenesc.Ecosistemul de padure (forestier) manifesta o tendinta de maximizare a stabilitatii prin
optimizarea structurii biocenozei, cresterea complexitatii relatiilor biocenotice si a diversitatii
genetice a populatiilor din cadrul fiecarei comunitati de viata, întarirea controlului exercitat de
biocenoza asupra biotopului, sporirea eficientei ecologice a sistemului.Legile generale de
organizare si functionare a padurii sunt: existenta etajelor complex alcatuite, în care se asociaza
plante si animale care se dezvolta sub influenta a numerosi factori – climatici, edafici,
geomorfologici; rolul preponderent, sub aspect fizionomic si functional, al arborilor în viata
padurii; existenta ansamblului integrat, unitar al plantelor, animalelor si conditiilor de viata ale
padurii, în cadrul caruia au loc permanent interferente, influente reciproce. Etajele de vegetatie,
care formeaza adevarate subsisteme de viata interconditionate functional (straturi ecologice),
sunt reprezentate de: arboret (etajul arborilor, al coronamentului), cu rol fundamental în
transferul de substanta si energie, întrucât asigura intrarile energetice pentru întregului
ecosistem; subarboretul si patura erbacee. La acestea se adauga litiera si solul, în care
predomina componentele anorganice. Totodata, existenta unor conditii ecologice particulare
determina formarea a numeroase microcenoze (consortii). Hotarâtor în viata ecosistemului de
padure este ecranul continuu si compact al frunzisului,constituit de coronamentele arborilor,
care reprezinta o suprafata activa de reglare a unor factori de biotop – calitatea si intensitatea
luminii, cuantumul caldurii si precipitatiilor, viteza si intensitatea vântului etc. În planul opus, la
nivelul solului, întrepatrunderea si etajarea accentuata a sistemelor de înradacinare a vegetatiei
influenteaza disponibilitatea substantelor minerale si a apei.

La nivelul României, în categoria padurilor se deosebesc mai multe grupe de ecosisteme. Dintre
acestea, cele mai importante sunt padurile de molid, fag si stejar.

1.Padurea de molid
Se situeaza în etajul bioclimatic boreal, la altitudinea de 1 200-1 700m, coborând pâna la 700 m
în depresiunile intracarpatice din Carpatii Orientali.

2.Padurea de fag
Apartine etajului nemoral, la 600-1 300 m, putând coborî sau urca în functie de topoclima (vai
adânci – 100 m; versanti însoriti – 1 650m).

3.Padurea de stejar
Semnifica, în România, padurile formate din specii apartinând genului Quercus (paduri de
cvercinee). Cea mai mare întindere o au padurile de gorun, urmate de cele de stejar si apoi cele
de cer si gârnita,predominarea speciilor permitând delimitarea subzonelor mentionate. În
aceeasi ordine cresc exigentele manifestate fata de temperatura si rezistenta la seceta.
4.Protectia terenurilor si a solurilor
Este o functie deosebit de importanta în regiunile cu relief framântat si în regiunile cu soluri
nisipoase. De altfel, aici padurea joaca un rol hotarâtor si în însusi procesul de solificare,
asigurând stabilitatea mecanica, bioacumularea, retinerea apei în profilul de sol. Actiunea
moderatoare asupra scurgerilor superficiale reduce eroziunea solului, contribuind, în acelasi
timp, la reducerea volumul de sedimente, respectiv la evitarea colmatarii albiilor sau lacurilor de
acumulare. Prevenirea colmatarii albiilor si bazinelor lacustre Padurea participa activ si la
conservarea formelor de relief prin diminuarea eroziunii de suprafata si de adâncime, evitarea
alunecarilor de teren, fixarea solurilor nisipoase si asanarea terenurilor cu umiditate în exces.
Defrisare eroziune, procese torentiale, alunecari de teren.Absenta padurii releva importanta
acestui efect moderator asupra agentilor fizici de modelare actuala a reliefului. Defrisarea
padurilor de pe coastele repezi din zonele colinare, pentru înfiintarea de islazuri comunale
(Legea din 1920) a condus la suprafete întinse degradate prin eroziune si procese torentiale în
Vrancea, Subcarpatii Sudici, Valea Ariesului, Valea Lotrului, Podisul Central Moldovenesc etc.

5.Protectia atmosferei si functiile climatice

Reprezinta un alt aspect al rolului jucat de padure în mentinerea echilibrului ecologic. Padurea
reuneste pe o suprafata relativ restrânsa un volum important de biomasa vegetala (arbori,
arbusti, plante erbacee) angajate în procesul fotosintezei. Astfel, ea asigura consumul de dioxid
de carbon rezultat din „metabolismul” propriu, dar si din ecosistemele învecinate sau, mai nou,
datorat poluarii, eliberând, în acelasi timp, oxigenul necesar la aceeasi scara. Aceasta functie
justifica denumirea de „plamân verde”, ecosistemele forestiere, mai cu seama cele tropicale,
fiind unele din cele mai importante producatoare de oxigen la nivel planetar. Efectul
„purificator” se manifesta pentru un spectru mai larg al poluantilor atmosferici – pulberi
sedimentabile, dioxid de sulf, elemente radioactive – retinuti mecanic sau absorbiti de frunzis.
Desi, în acest sens, rolul padurii este semnificativ, nu trebuie uitat faptul ca aceiasi poluanti pot
distruge padurea, toleranta speciilor vegetale fiind limitata. Se semnaleaza, de asemenea, o
diminuare a încarcaturii microbiene, datorata prezentei fitoncidelor, cu pâna la 90% fata de
atmosfera urbana. Aerul padurii este, în schimb, mai bogat în ioni negativi, favorabili sanatatii.

6.Efectul purificator al vegetatiei forestiere

Un hectar de padure produce anual aproximativ 30 de tone oxigen, din care aceasta consuma
circa 13 tone în procesul de respiratie al arborilor sai. Vegetatia arborescenta a padurii pe
suprafata de un hectar consuma, în procesul de fotosinteza, circa 16 tone de dioxid de carbon.
Un curent de aer poluat cu dioxid de sulf în concentratie de 0.1 mg/m3 poate fi complet
depoluat prin traversarea sa lenta peste un hectar de padure. Prin reducerea, pe cale mecanica,
a vitezei vântului, un hectar de padure poate retine o cantitate de 60-70 t/an de praf, ceea ce
reprezinta de 6-7 ori mai mult fata de cantitatea retinuta de vegetatia ierboasa. Prin emanarea
fitoncidelor volatile, în cantitate de 5-30 kg/ha, padurea realizeaza o epurare microbiana foarte
eficienta, evidenta în special în padurea de conifere. De exemplu, în timp ce pe bulevardele din
Paris s-au înregistrat 570 mii bacterii/m3, iar în unele magazine chiar 4-8 milioane bacterii/m3,
în padurea Fontainbleu din apropiere, încarcatura microbiana era de numai 50-55
bacterii/m.Întrucât modifica semnificativ suprafata activa, ca factor genetic al climei, prezenta
ecosistemului de padure induce un topoclimat specific. Acesta este determinat de influenta
exercitata asupra radiatiei solare, circulatiei maselor de aer si proceselor de evaporare.
Topoclima padurii se diferentiaza prin moderarea extremelor de temperatura, intensitate
scazuta a radiatiei solare, cresterea umezelii relative a aerului, cresterea frecventei calmului
atmosferic si viteze mai mici ale vântului, repartizarea mai uniforma a precipitatiilor si cresterea
cantitatii acestora.
7.Protectia fondului genetic
Decurge din însasi existenta padurii, ecosistem în stare de climax, în care numeroase populatii
traiesc într-o stabilitate relativa, asigurata de mecanismul complex de autoreglare a
ecosistemului forestier. Diversitatea biologica cea mai ridicata se înregistreaza în padure,
culminând cu padurile tropicale. De aici decurge si rolul padurii pentru cercetarea stiintifica,
pentru identificarea posibilitatilor de protectie ale unor specii aflate pe cale de disparitie, pentru
cunoasterea legitatilor care coordoneaza procesele din natura.

8.Functia de recreare
Ocupa, în rândul functiilor padurii, un loc aparte prin influenta directa asupra activitatii si
sanatatii umane. În acest context, unii autori (Muja, 1994) considera acest rol o functie sociala.
Prin influenta exercitata asupra climatului si calitatii aerului padurea permite realizarea unui
cadru ambiental optim pentru sanatatea umana. Adaugând la aceasta efectul asupra psihicului
uman, padurea devine un refugiu
Referat
Tema: ECOSISTEMUL