UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” PITEȘTI

Facultatea de Științe Juridice, Administrative și ale Comunicării

Specializarea Drept

CAIET DE PRACTICĂ

Student – Savu Eugen

Specializarea – Drept
Anul IV
Grupa 7402
 2013

I. FIŞA DE IDENTIFICARE A STUDENTULUI

Numele studentului : SAVU

Prenumele studentului : EUGEN

Instituţia de învăţământ superior : UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

Facultatea : ȘTIINȚE JURIDICE, ADMINISTRATIVE ȘI ALE COMUNICĂRII

Specializarea : DREPT

Forma de învăţământ : ZI

Anul: IV, Semestrul al II-lea

Grupa : 7402

2
 II. DESCRIERE DE ANSAMBLU

Total ore de practică: 90

Perioada de desfăţurare: din data de 25.02.2013 până în data de 17.05.2013

Total zile: 18

Program de lucru zilnic: de la 09:30 până la 14:30

Toral ore / zi: 5 h

Institutia in care s-a făcut practica de specialitate: Cabinet Individual avocat Mihalcea Ion

Îndrumător de practică: Avocat Mihalcea Ion

Denumire instituției: Mihalcea Ion – Cabinet de avocat

Adresa: Râmnicu Vâlcea, str. Splaiul Independenţei nr.8, bl.9, sc.A parter , ap.3, judeţul
Vâlcea, telefon 0740.232340, fax 0250.730301.

Cadrul de desfăşurare a activităţii: spatiu amenajat cu toate mijloacele fixe necesare si

utile (birouri, arhivă etc.)

Resurse materiale aflate la dispoziţie: materialele si tehnica din dotarea biroului

(calculatoare)

Resurse informaţionale aflate la dispoziţie : coduri, legi, ordine, hotărâri, instrucţiuni,

practică judiciară, culegeri de speţe, baze de date electronice, etc.
III. REGLEMENTĂRI LEGALE ÎN BAZA CĂRORA FUNCŢIONEAZĂ
BIROUL INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ ÎN CARE S-A DESFĂŞURAT
PRACTICA DE SPECIALITATE

Avocatul Ion Mihalcea este membru al Baroului Vâlcea începând cu data de

01.09.2010 (numărul deciziei de intrare în barou), exercitându-şi activitatea în calitate de
avocat definitiv titular în cadrul cabinetului individual, cu drept de a pune concluzii la toate
instanţele.

Constituţia României stipulează în Titlul II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle

fundamentale ale cetăţenilor, Capitolul I – art. 15, alin. 1 – „Cetăţenii beneficiază de
drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin legi şi au obligaţiile prevăzute de
acestea.”. Capitolul II din Constituţie consacră în art. 22 – art. 53 – „Drepturile şi libertăţile
fundamentale”.

Biroul individual de avocatură îşi desfăşoară activitatea în baza Legii 51/1995, care
stipulează în art. 2, alin. 2 faptul că „Avocatul promovează si apără drepturile, libertăţile si
interesele legitime ale omului”, răspunzând astfel prevederilor Constitutiei României.
Asadar,organizarea si activitatea Biroului individual răspunde in totalitate normelor stipulate
de Legea 51/1995, a codului deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana, adoptat la data
de 28 octombrie 1998 (cu modificările ulterioare), Ordonantei de Urgenta nr. 221/2000 –
aprobata prin Legea nr. 452/2001 (cu modificări si completări), etc.
 IV. DESCRIEREA ORGANIZARII ACTIVITATII BIROULUI
INDIVIDUAL DE AVOCATURA IN CARE S-A DESFASURAT
ACTIVITATEA DE PRACTICA SI SPECIALITATE

Organizarea si functionarea

Biroul individual de avocatura Mihalcea Ion a fost înfiintat conform prevederilor Legii
51/1995, care la art. 5 al. 1 prevede: „Formele de exercitare a profesiei de avocat sunt, la
alegere: cabinete individuale, cabinete asociate, societăti civile profesionale sau societăti
civile profesionale cu răspundere limitata.”, iar la al. 2 – „In cabinetul individual isi poate
exercita profesia un avocat definitiv, singur sau împreuna cu alti avocati colaboratori.”.
Conformându-se prevederilor art. 2, al. 2 din Legea 51/1995, avocatul Mihalcea Ion este
membru al Baroului Vâlcea.

Organizarea si functionarea biroului este conforma următoarelor acte normative:

- Legea profesiei de avocat nr. 51/1995

- Statutul profesiei de avocat (M.O.F. nr. 45/13.10.2005) si Hotărârea nr. 10/30.06.2007

a Congresului Avocatilor)

- Codul deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana

- Ordonanta de Urgentă nr. 221/2000 – aprobata prin Legea nr. 452/2001 (cu modificări
si completări)
 V. DESCRIEREA ACTIVITATILOR DESFASURATE

Conform programului de studiu al Facultăţii de Ştiinţe juridice, administrative şi ale

comunicării – specializarea Drept, studenţii anului IV au obligaţia efectuării practicii de
specialitate pe parcursului semestrului al II-lea, totalizând un număr de 90 de ore.

Adeverinţa primită de la facultate mi-a dat posibilitatea să primesc acordul avocatului

Mihalcea Ion, membru al Baroului Vâlcea, judeţul Vâlcea, pentru efectuarea practicii de
specialitate în vederea cunoaşterii profesiei de avocat, a aprofundării şi consolidării
cunoştinţelor teoretice dobândite, cât şi a aplicării în practică a acestor cunoştinţe.

Obiectivele practicii stabilite de îndrumător:

- Însuşirea modului de organizare a cabinetului;

- Cunoaşterea dotărilor necesare desfăşurării activităţii;

- Însuşirea prevederilor legale pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

(Legea 51/1995);

- Relaţia avocat – client, instanţă, procuror, organe ale administraţiei publice, etc.

- Modul de desfăşurare a consultaţiei juridice, studiul probelor materiale, opinii legale,

oneste, consecinţe de fapt şi juridice ale cazului;

- Contractul de asistenţă juridică, împuternicirea avocaţială;

- Studiul de caz, încadrarea juridică, redactarea unei cereri cu caracter juridic, redactare
de acte juridice, etc.

- Întocmirea unui dosar;

- Însoţire în instantă, în unele cazuri de reprezentare juridică;

- Test final de însuşire a deprinderilor practice şi a cunoştinţelor teoretice.

 VI. STUDIU DE CAZ ÎNTÂLNIT PE PERIOADA ACTIVITĂŢII DE
PRACTICĂ

Criminalitatea informatică, economico-financiară şi cibernetică

Limbajul informatic este comun tuturor celor care folosesc calculatoarele, indiferent
de ţara de provenienţă şi de limba vorbită. Acest limbaj comun, precum şi mijloacele de
comunicare facile între utilizatori, printr-o reţea specializată (exemplul cel mai elocvent fiind
Internet-ul) sau printr-o simplă linie telefonică, au dus la posibilităţi practic nelimitate de
conectare a calculatoarelor din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii şi la accesarea
informaţiilor de ultimă oră, deosebit de importante, aproape fără nici un efort.

Prin urmare, un utilizator animat de rele intenţii poate, de oriunde s-ar afla, din orice
colţ al lumii, fără să plătească altceva decât o anumită sumă operatorului telefonic (sau poate
nici atât), să-şi alimenteze contul bancar de la orice mare instituţie financiar-bancară care
prezintă lacune în sistemul de protecţie informatică.

Pentru profesioniştii în informatică nu există piedici şi, chiar dacă ar exista, ele pot fi
depăşite cu tenacitate. De aceea, este foarte greu de probat o infracţiune în domeniul
informatic prin metodele clasice de descoperire a infracţiunilor, iar posibilitatea ca infractorul
să se afle într-o altă zonă a lumii, în care braţul legii să nu-l poată ajunge, este ridicată.

Tocmai din acest motiv, guvernele ţărilor puternic industrializate şi informatizate au

luat măsuri prin care să poată depăşi aceste impedimente.

În S.U.A., de pildă, a luat fiinţă un serviciu special al FBI de urmărire şi identificare a

criminalităţii şi a infractorilor informatici (primul serviciu de acest gen din lume), iar în
Franţa a fost creat Clubul Securităţii Informatice, ducând, astfel, la stabilirea unei minime
prevederi pentru fiecare ţară membră a Comunităţii Europene, în conformitate cu o listă
stabilită de acest organism internaţional şi recomandată a fi cuprinsă în legilaţiile ţărilor
membre.

Infracţiunile informatice asociate criminalităţii transfrontaliere devin tot mai

numeroase. Datorită naturii calculatoarelor, există posibilităţi crescânde de a înmagazina,
transfera, utiliza şi manipula date prin contact de la mare distanţă, de a comunica şi transmite
rapid şi la o calitate ridicată cantităţi practic nelimitate de date de la un sistem informatic la
altul.

Numărul locurilor şi al ţărilor implicate în criminalitatea informatică creşte simţitor.

Infracţiunea informatică poate fi comisă în parte într-o jurisdicţie, în parte într-o altă
jurisdicţie, pe când făptuitorul poate să găsească oriunde în lume.

Obstacolele ca distanţa, controlul de frontieră, necesitatea prezenţei fizice nu mai

reprezintă o problemă pentru infractorii care acţionează în ciberspaţiu. Viteza cu care este
comisă o infracţiune informatică, volumul datelor sau sumelor implicate, distanţa în raport cu
locul comiterii infracţiunii prezintă o diferenţă netă, în comparaţie cu criminalitatea
tradiţională.

Pentru cazurile de criminalitate informatică cu caracter transfrontalier, Comitetul de

Control al Criminalităţii Europene a apreciat că este necesar ca statele membre să-şi revadă
criteriile de aplicare, spre a determina locul unde a fost comisă infracţiunea şi jurisdicţia ce
trebuie să o ancheteze şi s-o urmărească.

Când mai multe state sunt competente, poate exista conflict de jurisdicţie; în plus, în
cursul instrumentării acestor infracţiuni, se poate dovedi necesară urmărirea datelor stocate în
alte ţări, precum şi recurgerea la instrumente internaţionale de cooperare judiciară. În lumina
situaţiilor transfrontaliere, trebuie să se determine dacă aplicarea acestor instrumente, mai
exact a convenţiilor europene în domeniu, se poate face fără mari dificultăţi.

Reţelele de comunicaţii electronice şi sistemele informatice fac parte integrantă din

existenţa de zi cu zi a oamenilor şi tind să ocupe un rol tot mai important în viaţa economică.

Pe lângă numeroase beneficii, dezvoltarea acestor reţele a adus cu sine noi ameninţări
şi atacuri îndreptate împotriva sistemelor informatice interconectate. Analizele statistice din
domeniu au pus în evidenţă o multitudine de forme de realizare a acestor atacuri, faptul că ele
se pot iniţia de oriunde din lume, împotriva oricărui sistem public, privat sau guvernamental,
precum şi posibilitatea ca oricând să apară şi să se dezvolte o nouă formă de atac, pentru care
la momentul respectiv să nu existe remediu.
 Atunci când se face referire la infracţiunile informatice, noţiunea de sistem informatic
trebuie folosită în sensul cel mai larg posibil, pentru a se recunoaşte convergenţa, din ce în ce
mai evidentă dintre reţelele electronice şi numeroasele sisteme pe care acestea le conectează.

Astfel, în noţiunea de sistem informatic sunt incluse computerele personale

(neconectate), agendele electronice digitale, telefoanele mobile generaţia a III-a, reţelele de
tip Intranet, Extranet şi, desigur, reţelele şi serverele sau alte componente ale infrastructurii
Internet-ului.

Corespunzător acestor criterii se pot identifica şi fapte asimilate infrastructurilor

informatice. În cadrul acestora, programele informatice sunt mijloacele de manipulare pentru
săvârşirea unor fapte penale. Pot fi incluse în această categorie fraudele legate de falsificarea
instrumentelor de plată electronică, folosirea cărţilor de credit falsificate sau fără acordul
titulatului, transferul ilegal de fonduri prin mijloace electronice, fraudele legate de comerţul
electronic sau schimbul de date electronice.

În numeroase situaţii infracţiunile pe care le numim informatice, conform criteriilor

de mai sus, sunt în realitate infracţiuni de drept comun, cu excepţia faptului că, undeva în
executarea acestora, este implicat un sistem informatic (ex.: iniţierea unui joc piramidal prin
Internet, înşelăciunea prin Internet, falsificarea unor acte de tip privat sau particulare,
bancnote etc.). În acest caz, aspectul informatic nu este dat de esenţa infracţiunii, ci doar
oferă făptuitorilor alte mijloace de a comite infracţiuni.

În alte situaţii, însă, faptele săvârşite sunt de sine stătătoare, ele apărând odată cu
dezvoltarea Internet-ului (ex.: accesul neautorizat într-un sistem informatic, transferul
neautorizat de date informatice în executarea acestor fapte în spaţiul cibernetic). În cazul
acestor infracţiuni, aspectul fizic nu poate fi prezent, fiind necesară o incriminare distinctă.

Astfel, prin dispoziţiile art.48-51 din Titlul III al “Legii nr.161/2003 privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice
şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”, referitor la prevenirea şi
combaterea criminalităţii informatice, se sancţionează atât faptele îndreptate împotriva
sistemelor informatice propriu zise şi a conţinutului acestora, cât şi folosirea sistemelor
informatice în scopul săvârşirii unei infracţiuni.

În ţara noastră, cercetările efectuate asupra acestui fenomen au dus la identificarea a

trei mari tipuri de infracţiuni comise în şi prin sistemele informatice:
 - Infracţiuni privitoare la comerţul electronic (Ex.: achiziţionarea de bunuri prin
Internet care sunt plătite ilegal cu numerele unor cărţi de credit fără acordul titularului sau cu
alte instrumente de plată electronice folosite în mod fraudulos; oferirea spre vânzare a unor
bunuri pe care persoana nu le deţine şi care, după ce încasează banii, nu sunt expediate);

- Infracţiuni privitoare la sistemele informatice. Acestea sunt descrise în Legea nr.161

din 2003 Titlul III, unde sunt incriminate: infracţiuni privitoare la sistemul informatic, datele
din sistemul informatic şi interceptarea transmisiilor de date; infracţiuni referitoare la crearea,
deţinerea, distribuirea de dispozitive şi programe folosite la comiterea infracţiunilor
menţionate mai sus.

- Pornografia infantilă prin sistemele informatice.

Definire – se consideră că nu există o definiţie unanim acceptată cu privire la ceea ce

se înţelege prin infracţiuni informatice (cybercrime). Cu toate acestea, după scopul sau rolul
pe care îl poate juca un sistem informatic în raport cu săvârşirea unei fapte penale, se pot
identifica cel puţin trei criterii care ar putea defini o infracţiune informatică:

Computerul ca ţintă (victimă) a unei fapte penale. Ex.: accesarea neautorizată a unui
computer. Computerul ca mijloc de realizare a unei fapte penale. Ex.: folosirea computerului
pentru realizarea şi prelucrarea unor imagini folosite la contrafacerea unor bancnote.
Computerul ca mijloc de stocare a unor eventuale probe. Ex.: stocarea unor liste de persoane,
ţinerea unor evidenţe contabile duble.

Cazuri semnificative soluţionate de Poliţia Română

În luna aprilie 2004, ofiţerul de legătură al FBI a solicitat sprijinul poliţiştilor români,
pentru a-i identifica pe autorii mai multor atacuri informatice îndreptate împotriva serverelor
unor companii americane care ofereau diverse servicii prin Internet.

În urma mai multor verificări şi activităţi desfăşurate de specialiştii români împreună

cu ofiţerii FBI, au fost identificaţi suspecţii (6 tineri, având vârste curpinse între 19 şi 25 de
ani, toţi din Sibiu).

Suspecţii, după ce au accesat fără drept sistemele informatice, sustrăgeau date

confidenţiale ale clienţilor companiilor străine şi le foloseau în scop de şantaj.
 În urma executării unei acţiuni pe raza municipiilor Bucureşti şi Galaţi, în perioada
06-10.09.2004, poliţiştii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog
Bacău l-au prins, la 10.09.2004, în municipiul Galaţi, pe tânărul de 24 de ani din Bucureşti,
care în perioada iulie 2003 – iulie 2004, împreună cu alţi patru tineri din judeţul Bacău (cu
vârste între 18-24 ani), au înşelat peste 150 cetăţeni din S.U.A. cărora le-au oferit spre
vânzare, prin intermediul Internet-ului, produse electronice pe care nu le deţineau, încasând în
acest mod peste 60.000 U.S.D.

În activitatea infracţională, cei în cauză s-au folosit de conturile unor utilizatori

legitimi ai site-ului eBay.com. pe care le-au accesat şi modificat, preluând controlul asupra
acestora.

Utilizând aceste conturi, au expediat mesaje persoanelor care au participat on-line la

diverse licitaţii, oferindu-le produse la un preţ avantajos.

Membrii grupului din Bacău au fost arestaţi anterior, iar tânărul din Bucureşti –
liderul grupului, s-a sustras de la urmărirea penală, fiind reţinut la 10.09.2004.

CONCLUZII

Reglementarea utilizării informaţiilor prin intermediul mijloacelor electronice a

devenit, în ultimii ani, o preocupare tot mai intensă a organismelor internaţionale şi a celor
din statele puternic industrializate. Efervescenţa în jurul acestui subiect se datorează în mare
măsură creşterii extrem de rapide a volumului şi complexităţii infracţiunilor bazate pe
folosirea frauduloasă a mijloacelor electronice şi a informaţiilor prelucrate de acestea,
fenomene cuprinse în categoria criminalităţii informatice.

Este indiscutabil faptul că, prin serviciile pe care le oferă, tehnologiile informaţiei au
adus şi continuă să aducă multiple avanatje cercetării ştiinţifice, învăţământului,
administraţiei, afacerilor, comunicării interumane în general. Recunoaşterea acestor beneficii
imense nu înseamnă, totuşi, să ignorăm fenomenele din “umbră”. Revoluţia IT&C este
însoţită de o serie de vulnerabilităţi . “Călcâiul lui Ahile” constă în caracteristicile generale
ale informaţiei în format electronic: cvasianonimatul, independenţa faţă de suport,
reproducerea cu costuri extrem de mici şi aproape fără să lase urme. În absenţa unor măsuri
de securitate adecvate, aceste caracteristici permit manipularea informaţiilor astfel încât să
afecteze interesele unor state, organizaţii sau persoane, cu riscuri minime pentru autorii
manipulării.
 Evoluţia tehnologică este mai rapidă decât evoluţia reglementărilor, astfel încât până
când apare o lege care să normeze un aspect al activităţii, unele din prevederile sale sunt deja
depăşite, astfel încât nu mai acoperă întreg spectrul de riscuri ori devin chiar o frână. Din
această cauză, este necesar ca reglementările să fie mai largi, iar precizările de amănunt să fie
împinse spre niveluri de decizie mai mici, operative. Acest mecanism permite însă apariţia
unor abuzuri, ceea ce impune sisteme de control şi verificare mai evoluate.

Informaţia privită ca valoare imaterială (virtuală) trebuie apărată ca orice bun

material. Acest aspect pune în dificultate organismele de aplicare a legii din marea majoritate
a ţărilor, datorită faptului că sistemul judiciar se bazează pe probe materiale. Este datoria
sistemelor de securitate de a crea un sistem de probe indirecte elocvente şi solide, acceptate
de justiţie, pentru a proba o gamă largă de infracţiuni electronice.

Globalizarea şi caracterul transnaţional al unor activităţi, permeabilitatea frontierelor

şi posibilitatea producerii unor infracţiuni la distanţe mari sunt alte provocări importante.
Folosirea banilor electronici şi e-comerţul în general favorizează posibilitatea ca dintr-o ţară
să se comită infracţiuni în altă ţară, la foarte mare distanţă. Având în vedere sistemele
legislative diferite, este evident că o serie de infracţiuni de acest tip rămân nepedepsite. Acest
aspect impune uniformizarea sistemelor legislative şi cooperarea internaţională între agenţiile
de aplicare a legii.

În cazul întreprinderilor virtuale, care plătesc salarii, produc, vând, cumpără produse
informatice şi informaţii pe Internet, definirea obligaţiilor fiscale şi controlul asupra
respectării acestora constituie o sarcină dificilă pentru organismele administrative de finanţe.

În contextul utilizării tehnologiilor informatice şi în special a reţelei Internet,

criminalitatea clasică dobândeşte noi valenţe. Spălarea banilor prin transferuri electronice,
fraudele cu cărţi de credit, pirateria informatică sunt infracţiuni de tip nou, care pot constitui
şi surse de finanţare pentru diverse organizaţii şi activităţi ilegale, de la crima organizată, la
terorism. Spionajul devine mai sofisticat şi mai eficient, prin penetrarea sistemelor
informatice, prin utilizarea programelor de interceptare a comunicaţiilor private, dacă
sistemele de protecţie nu sunt suficient de eficiente. De asemenea, posibilitatea îndreptării
războiului informatic către sistemele critice ale infrastructurii unei naţiuni (comunicaţii,
transporturi, sistemul energetic) aduce în atenţie o nouă ameninţare globală: ciberterorismul.
 Diversitatea posibilităţilor de utilizare ilicită a noilor tehnologii este atât de mare
încât, în momentul de faţă, pentru contracararea lor nu mai sunt suficiente măsurile punitive
punctuale şi este necesară constituirea unui “mediu de securitate” care să limiteze apariţia şi
proliferarea fenomenlor negative.

Toate aceste aspecte constituie un motiv de preocupare şi pentru autorităţile române.

Au fost luate, prin urmare, o serie de măsuri de către factorii de decizie la diferite niveluri, cu
scopul declarat de a eficientiza acţiunile preventive şi cele punitive, în coordonare cu
măsurile întreprinse de organismele internaţionale.

Prima direcţie de acţiune, în care s-au făcut deja paşi importanţi constă în crearea
cadrului legislativ şi instituţional adecvat. Sunt în proces de elaborare standarde naţionale,
reguli şi proceduri armonizate cu cele din ţările dezvoltate, care cuprind evaluarea,
certificarea şi acreditarea sistemelor de protecţie.

Încrederea şi securitatea sunt componente esenţiale în societatea informaţională, iar

România este vital interesată să contribuie la crearea unui mediu de securitate care să
favorizeze dezvoltarea noilor tehnologii ale informaţiilor comunicării.