Formarea și efectele contractului civil

Unitate de învăţare Nr. 2

FORMAREA ȘI EFECTELE CONTRACTULUI CIVIL

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2.............................................................................. 26

2.1 Definiția şi principiile incidente contractului............................................................. 26
2.2 Clasificarea contractelor............................................................................................ 27
2.3 Încheierea contractelor.............................................................................................. 30
2.4 Condițiile esențiale pentru încheierea valabila a unui contract................................. 30
2.5 Condițiile relative cerute la încheierea unui contract................................................ 33
2.6 Interpretarea contractelor........................................................................................... 37
2.7 Efectele contractelor.................................................................................................. 38
2.8 Excepțiile contractului............................................................................................... 44
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2............................................................... 48
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare........................................................ 48
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2............................................................................. 49

25
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 2

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 2 sunt:

 capacitatea de a încheia contracte valabile și de a urmări aplicarea

acestora;
 capacitatea de a identifica modalitățile de reparare a prejudiciului
cauzat printr-o faptă juridică ilicită.

2.1 Definitia si principiiile incidente contractului

Asa cum am amintit, contractul fiind considerati unul din cele mai
importante acte juridice civile, are alocata si o definitie legala in
continutul art.1.166 NCC. Acest text de lege, defineste contractul ca
fiind: acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia
de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
De asemenea, pentru a produce efectele juridice scontate,
contractului civil îi sunt aplicabile si o serie de principii:
a. principiul libertatii contractuale (sau al libertatii de vointa),
exprima regula de drept potrivit careia persoanele sunt libere sa incheie
orice fel de contracte doresc, determinandu-le in mod liber atat fondul
cat si forma, in limitele impuse de lege, de ordinea publica si de bunele
moravuri (art. 1.169 NCC).;
b. principiul bunei-credinte, reprezinta practic o obligatie in
sarcina partilor contractante. In acest sens, potrivit art. 1.170 NCC,
partile contractante sunt obligate sa actioneze cu buna-credinta atat la
negocierea si incheierea contractului, cat si pe tot timpul executarii
sale, neputand inlatura ori limita aceasta obligatie;
c. principiul fortei obligatorii a contractului priveste insasi
efectele juridice ale actului bi sau multilateral. Acest principiu exprima
regula de drept potrivit careia contractul este obligatoriu pentru partile
contractante, iar nu facultativ (art. 1.270 NCC). De asemenea, acest
principiu este exprimat si prin adagiul latin ”Pacta sunt servanda”
(Conventiile trebuie sa fie respectate). Alineatul (2) al art. 1.270 din
NCC, stabileste cu titlu exceptional ca un contract, poate fi modificat
sau inceteaza numai prin acordul partilor ori in cazurile prevazute in
mod expres de lege.;
d. principiul relativitatii efectelor contractului vizeaza regula de
drept potrivit careia contractul genereaza drepturi si obligatii numai
pentru parti, neputand sa profite sau sa vatame anumite terte persoane
(art. 1.280 NCC). Acest principiu cunoaste in dreptul nostru o singura
exceptie: contractul in favoarea unei terte persoane sau stipulatia
pentru altul (art. 1.284-1.288 NCC). Desi un contract nu poate da
nastere la drepturi si obligatii in sarcina tertilor, totusi acestia sunt
obligati sa respecte raportul juridic creat prin acel act juridic.

26
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

Test de autoevaluare 2.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Care sunt principiiile incidente contractului?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 49.

2.2 Clasificarea contractelor

Cea mai complexa distinctie a contractelor este efectuata in mod

expres (I) sau implicit (II) de catre dispozitiile NCC. Data fiind
varietatea acestor acte si pentru o mai buna intelegere am mai putea
releva si alte clasificari ale contractelor (III).

I. Clasificarea expresa a contractelor potrivit NCC.

A) Contracte sinalagmatice si contracte unilateral (art. 1.171 NCC).
1. Contractele sinalagmatice. Definitia acestor contracte reiese cu
destula usurinta din prima teza a articolului 1.171, NCC. In acest sens,
contractul este sinalagmatic atunci cand obligatiile nascute din acesta
sunt reciproce si interdependente. Putem retine si alte exemple de astfel
de contracte si anume: contractul de inchiriere, contractul de arendare,
contractul de concesiune, contractul de tranzactie, etc);
2. Contractele unilaterale. Pot fi definite ca fiind, acele contracte
in care doar o parte se obliga in fata celeilalte (sau dupa caz, in fata
celorlalte). Textul art. 1.171 din NCC, reglementeaza in texa finala,
existenta contractelor unilaterale, care din punctul de vedere al
contraprestatiilor sunt opuse contractelor sinalagmatice in sensul ca:”
(.....). In caz contrar, contractul este unilateral chiar daca executarea
lui presupune obligatii in sarcina ambelor parti”;
B) Contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit (art. 1.172
NCC).
1. Contractele cu titlu oneros. Prevazute in continutul alineatului
(1) al art. 1.172 NCC, contractele cu titlu oneros sunt acele acte
juridice prin care fiecare parte urmareste sa isi procure un avantaj ca
si contraprestatie.;
2. Contractele cu titlu gratuit. Denumite si contracte de
binefacere, acest tip de acte juridice sunt definite in dispozitiile
alineatului (2), al art.1.172 NCC. Astfel, contractul prin care una
dintre parti urmareste sa procure celeilalte parti un beneficiu, fara a
obtine in schimb o contraprestatie, este cu titlu gratuit;
C) Contracte comutative si contracte aleatorii (art. 1.173 NCC).
1. Contractele comutative. In cazul acestor contracte, fiecare parte
se obliga la executarea unei prestatii determinata sau determinabila.
Potrivit alineatului (1) al art. 1.173 NCC, va fi comutativ contractul in
care, la momentul incheierii sale, existenta drepturilor si obligatiilor
partilor este certa, iar intinderea acestora este determinata sau
determinabila;
2. Contractele aleatorii. In conformitate cu dispozitiile art. 1.173

27
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

alin. (2) NCC: ”Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin
vointa patilor, ofera cel putin uneia dintre parti sansa unui castig si o
expune totodata la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment
viitor si incert”;
D) Contracte consensuale, contracte solemne si contracte reale (art.
1.174 NCC).
1. Contractele consensuale. Contractele consensuale sunt acele
contracte care se incheie prin simplul acord de vointa al partilor (solo
consensu). Alineatul (2) al art. 1.174 din NCC releva definitia legala a
acestor contracte. Astfel: ”Contractul este consensual atunci cand se
formeaza prin simplul acord de vointa al partilor”;
2. Contractele solemne. In cazul contractelor solemne, in afara
acordului de vointa al partilor, se impune si respectarea unor formalitati
prevazute de lege (ad validitatem). In acest sens, putem retine definitia
legala data contractelor solemne, de alin.(3) al art.1.174 din NCC.
Potrivit acestei reglementari: ”Contractul este solemn atunci cand
valabilitatea sa este supusa indeplinirii unor formalitati prevazute de
lege”;
3. Contractele reale. Caracteristica acestui contract, o reprezinta
faptul ca pentru validitatea sa, in afara acordului de vointa al partilor,
mai este necesara si remiterea materiala a bunului de catre partea
obligata la aceasta prestatie, catre celalat subiect al contractului (de
exemplu, contractul de depozit, contractul de comodat, contractul de
gaj, darul manual, etc);
E) Contracte numite si contracte nenumite.
1. Contractele numite. Aceste contracte au definita denumirea, dar
si regimul juridic in NCC sau in alte legi cu caracter civil. Cu alte
cuvinte, contractele numite sunt acele acte juridice a caror denumire
dar si reglementare, mai mult sau mai putin precisa se regaseste in
NCC sau in alte legi civile cu caracter civil.
2. Contractele nenumite. Un contract poate fi nenumit atunci
cand legea nu-i atribuie in mod expres o reglementare proprie. Asa
cum am mai amintit, partiile pot sa incheie orice tip de contract cu
respectarea conditiilor esentiale de validitate (art. 1.179 NCC);
II. Clasificarea implicita a unor contracte, potrivit NCC.
A) Contracte negociate si contracte de adeziune (art. 1.175, art.
1.183-1.184 NCC).
1. Contractele negociate. In privinta consimtamantului partilor la
formarea contractului, Noul Cod civil instituie, printre altele, dispozitii
privind principiul bunei-credinte in negocieri (art. 1.183), dar si
obligatia de confidentialitate in negocierile precontractuale (art.
1.184);
2. Contractele de adeziune. Acest tip de contract este impus sau
redactat in avans de una din parti pe un inscris pe care l-am putea
denumi contract-tip, iar cealalta parte se multumeste sa-l accepte in
toata plenitudinea sa, ori sa-l refuze (de regula, aceste contracte apartin
unor societati care detin un monopol sau o pozitie dominanta asupra
unui serviciu, cum ar fi: contractele de telefonie, contractul de transport
pe calea ferata, contractul de asigurare, contractul de furnizare a

28
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

energiei electrice, a gazelor, a apei, etc);

B) Contracte cu executare instantanee si contracte cu executare
succesiva (art. 1.495 si art. 1.555 NCC).
1. Contractele cu executare instantanee. Cand discutam despre
tipul de executare a contractelor, ne putem limita doar la modul in care
isi indeplinesc prestatiile, partile acestor inscrisuri. In cazul nostru,
contractul cu executare instantanee, creaza obligatii susceptibile de a fi
executate dintr-o singura prestatie (spre exemplu, vanzarea-cumparea
cand plata se realizeaza in numerar, schimbul, etc.);
2. Contractele cu executare succesiva. In privinta contractelor cu
executare succesiva, subiectii acestora isi pot executa obligatiile in
timp, pentru o perioada determinata sau nedeterminata (de exemplu,
contractul de leasing, contractul de munca, etc).
C) Contracte simple, contracte complexe si grupuri de contracte
(art. 1.176 NCC).
1. Contractele simple. Caracteristica acestor contracte o reprezinta
unicitatea operatiunii juridice care rezulta din obiectul lor (de exemplu,
contractul de schimb, contractul de vanzare, contractul de mandat, etc);
2. Contractele complexe. In opozitie cu contractele simple, cele
complexe prevad o multitudine de operatiuni juridice, care in egala
masura pot rezida din obiectul lor (spre exemplu, contractul de leasing,
contractul de hotelarie, etc);
3. Grupuri de contracte. In cazul grupului de contracte, persoane
diferite, incheie doua sau mai multe contracte, chiar cu un regim juridic
distinct, dar care au in vedere acelasi obiectiv, iar pana la final, isi pot
conserva propria lor individualitate (de exemplu, contractul de credit
bancar si contractul de ipoteca care garanteaza restituirea acelui
imprumut, vanzarea succesiva a unui bun incepand cu producatorul sau
si pana la vanzatorul en detail, etc).
D) Contractele incheiate cu consumatorii (art. 1.177NCC).
Noul Cod civil face referire in mod implicit la contractele
incheiate cu consumatorii, prin dispozitiile art. 1.177. Textul mentionat,
nu reglementeaza in terminis acest tip de contract ci, doar face trimitere
la faptul ca este supus legilor speciale (spre exemplu, OG 34/2014,
privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate cu
profesionisti) si completat cu dispozitiile NCC, referitoare la regulile
esentiale privitoare la validitate.
E) Contractele electronice (art. 1.245 NCC)
Ca si in cazul contractelor incheiate cu consumatorii, nici cele
electronice nu se bucura de o expresie formala in cuprinsul NCC.
Legiuitorul civil s-a multumit in continutul art. 1.245, sa recunoasca
existenta unor astfel de contracte, specificand faptul ca se vor incheia
”prin mijloace electronice supuse conditiilor de forma prevazute de
legea speciala”.
III. Alte clasificari ale contractelor civile.
A) Contracte principale si contracte accesorii.
1. Contractele principale. Din punct de vedere didactic, putem
retine faptul ca aceste contracte, au o existenta independenta (de
exemplu, contractul de vanzare-cumparare, contractul de schimb,

29
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

donatia, etc);
2. Contractele accesorii. Sfera lor de incidenta este mult mai
redusa decat ceea a contractelor principale si aceasta deoarece,
contractele accesorii depind şi însoţesc anumite contracte principale.
Test de autoevaluare 2.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
1. Care este clasificarea expresa a contractelor potrivit NCC?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 49.

2.3 Încheierea contractelor

Pentru incheierea valabila a unui contract, art. 1.179 NCC enumera
patru conditii esentiale si anume:
a) capacitatea partilor de a contracta;
b) consimtamantul partilor;
c) un obiect determinat si licit;
d) o cauza licita si morala.
În mod excepţional, atunci când legea pretinde, si sub sanctiunea ei
ca un contract să fie intocmit cu respectarea unor condiţii de formă
(contractele solemne), se adaugă încă o condiţie esenţială: forma.
Alaturi de aceste conditii esentiale pentru validitatea unui contract,
vom identifica si o serie de dispozitii civile care privesc cateva
conditiile relative cerute pentru incheierea valabila a contractului, si
anume: momentul si locul incheierii contractului; oferta de a contracta;
acceptarea incheierii contractului; forma si continutul contractului.
Totodata, este foarte util sa retinem ca sediul materiei corespunzatoare
incheierii contractelor, se regaseste in dispozitiile art. 1.178-1.245
NCC.

Test de autoevaluare 2.3 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Enumeraţi patru condiţii esenţiale pentru încheierea valabilă a
unui contract.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 49.

2.4 Condițiile esențiale pentru încheierea valabila a unui contract

A) Capacitatea cerută pentru închieierea contractelor.
Capacitatea ceruta pentru incheierea contractelor este similara cu
capacitatea ceruta de lege pentru incheierea actelor juridice. Capacitatea
civila a unei persoane (fie ea fizica ori juridica) poate fi privita din doua
puncte de vedere. In primul rand din punctul de vedere al capacitatii de
folosinta si de asemenea, din cel al capacitatii sale de exercitiu. Din
punctul nostru de vedere, capacitatea civila reprezinta aptitudinea unei
persoane de a dobandi drepturi si obligatii civile si a le exercita,
precum si aptitudinea de a incheia singura acte juridice civile.
Si in cazul nostru, pentru a fi realizat principiul consensualismului
30
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

contractual prevazut de art. 1.178 NCC, toate partile contractului

trebuie sa aiba capacitatea prevazuta de lege.
In aceste conditii, contractul care a fost incheiat fara respectarea
conditiilor privind capacitatea partilor va fi lovit de nulitate. Insa, cum
aceasta nulitate este destinata sa protejeze persoanele declarate de lege
incapabile, va fi una relativa, ceea ce presupune ca numai incapabilul
(ori mostenitorii sai daca a decedat) sau ocrotitorul sau legal sunt in
masura sa o invoce.
B) Voința cerută pentru încheierea contractelor.
Dupa cum putem observa, legiuitorul nu trateaza vointa ca o
conditie esentiala pentru validitatea contractului, ci consimtamantul.
Din punct de vedere psihologic, consimtamantul reprezinta o forma a
libertatii de vointa a persoanei. Alaturi de capacitate, consimtamantul
partilor reprezinta un element esential pentru validitatea contractului, cu
conditia ca acesta sa nu fie viciat.
În sens larg (lato sensu), prin consimţământ (“cum sentire”) se
înţelege însuşi acordul de voinţă al părţilor dintr-un contract, sau mai
putem spune că reprezintă exprimarea voinţelor ambelor părţi la
momentul încheierii contractului.
În sens restrans (stricto sensu), consimţământul reprezintă voinţa
unei părţi aşa cum se manifestă la încheierea contractului.
Chiar daca art. 1.204 din NCC releva anumite conditii necesare
pentru valabilitatea consimtamantului partilor, consideram util, ca din
punct de vedere didactic sa enumeram intr-un mod mai amanuntit, care
pot fi aceste conditii. De aceea, ar trebui sa retinem ca pentru a fi
valabil exprimat, consimtamantul partilor trebuie sa intruneasca, in mod
cumulativ, urmatoarele conditii:
 sa provina de la o persoana cu discernamant (art. 1.205 NCC);
 sa fie serios si sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte
juridice(art. 1.204 NCC);
 sa fie exteriorizat(art. 1.240 NCC);
 sa fie nealterat de vreun viciu de consimtamant (art. 1.206 si urm.
NCC).
C) Obiectul si cauza contractului.
Notiunea de ”obiect” este utilizata in normele corespunzatoare
sediului materiei in doua sensuri:”Obiectul contractului”, reglementat
de art. 1.225 NCC si ”Obiectul obligatiei”, prevazut de art. 1.226 NCC.
Obiectul contractului este constituit din operatiunea juridica
stabilita de catre parti la incheierea acestuia (vanzarea, locatiunea,
imprumutul, etc). El trebuie sa fie determinat si licit, sub sanctiunea
nulitatii absolute. Obiectul obligatiei reprezinta prestatia la care se
angajaza debitorul in continutul contractului si este privit ca un raport
juridic. Obiectul obligatiei privit prin prisma prestatiei la care se
angajeaza debitorul, trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil
si licit, sub sanctiunea nulitatii absolute a acelui contract. Raportarea la
prestatie si nu la obiectul obligatiei, face ca aceasta sa fie privita ca un
raport juridic distinct de operatiunea juridica, chiar daca aceasta din
urma (obiectul contractului), cat si prima (obiectul obligatiei), fac parte
integranta din continutul unui contract.
31
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

De aceea, pentru ca prestatia (obligatia) la care se angajeaza

debitorul sa fie valabila, trebuie respectate cumulativ urmatoarele
conditii:
a) să existe - atunci când bunul (in sens larg) este prezent ca atare în
momentul încheierii actului, dar şi în situaţia bunurilor viitoare
(contractele pot stabili prestatii şi asupra bunurilor viitoare,
conform art. 1.228 NCC);
b) să fie în circuitul civil (numai bunurile care sunt în circuitul civil
pot face obiectul unei prestaţii contractuale – art. 1.229 NCC);
c) să fie posibila (cu exceptia cazului unei imposibilităţi iniţiale, la
momentul încheierii actului, pentru una dintre părţile actului,
contractul rămâne valabil încheiat- art. 1.227 NCC);
d) să fie determinata sau determinabila. Sub acest aspect, NCC
conţine dispoziţii referitoare la determinarea calitatii obiectului
obligatiei sau prestatiei contractual (art. 1.231 NCC), precum si
dispozitii privind determinarea obiectului obligatiei de către un
terţ (art. 1.232 NCC), ori prin raportare la un factor de referinţă
(art.1.234 NCC).
Cauza, reprezinta o alta conditie esentiala pentru validitatea
contractului, reglementata cu titlu de noutate de catre NCC. Definitia
legala a cauzei, este data de dispozitiile art. 1.235 NCC, care releva ca
aceasta reprezinta, motivul care determina fiecare parte sa incheie
contractul.
Ca si in cazul obiectului obligatiei, pentru a fi valabila o cauza
contractuala, potrivit art. 1.236-1.237 din NCC, trebuie sa indeplineasca
cumulativ urmatoarele conditii:
a) să existe. Cauza nu există, adica lipseste, atunci când lipseşte
discernământul sau contractul este intemeiat pe o cauza falsa (de
exemplu, o persoana care se angajeaza sa garanteze obligatia altuia, in
virtutea unei relatii de afinitate sau de rudenie dintre ele care, in
realitate, nu exista ori, contand pe solvabilitatea acesteia care, in egala
masura, poate fi numai aparenta);
b) să fie licită. Cauza este licită, atunci când este conformă legii şi
ordinii publice. Cauza poate fi considerată ilicită şi atunci când
contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale
imperative(art.1.237 NCC);
c) să fie morală. Cauza nu trebuie sa fie contrară bunelor moravuri,
respectiv regulilor de convieţuire socială.
Cauza contractului (causa remota), denumita si scopul mediat al
acestuia, constituie motivul determinant pentru care a fost incheiat
contractul, iar acest motiv trebuie sa fie cunoscut sau, dupa caz, sa
poata fi cunoscut de cealalta parte deoarece, lipsa ori nevalabilitatea
cauzei va atrage nulitatea absoluta sau, dupa caz, anulabilitatea
contractului (art. 1.238 NCC).
De asemenea, in privinta probei cauzei, conforma art. 1.239 din
NCC, contractul este valabil chiar atunci când cauza nu este expres
prevăzută. Existenţa unei cauze valabile se prezumă până la proba
contrară.

32
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

Test de autoevaluare 2.4 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Care sunt condițiile esențiale pentru încheierea valabila a unui
contract?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 49.

2.5 Condițiile relative cerute pentru încheierea valabila a unui contract

A) Momentul si locul incheierii contractului.
Momentul si locul incheierii contractului reprezinta doua conditii
relative de incheiere a contractului, reglementate de dispozitiile art.
1.186 NCC. Acest text, distinge incidenta acestor doua conditii astfel:
a) prin acceptarea expresă a ofertei de către destinatarul acesteia, caz
în care contractul se încheie la momentul la care acceptarea ajunge
la ofertant. În acest caz, contractul se formează chiar dacă
ofertantul, din motive care nu îi sunt imputabile, nu a luat
cunoştinţă că acceptarea a ajuns la el;
b) prin acceptarea tacită a ofertei de către destinatarul acesteia, caz în
care contractul se încheie la momentul la care destinatarul ofertei
săvârşeşte un act sau fapt, potrivit practicilor stabilite între părţi, a
uzanţelor sau naturii afacerii, care nu lasă nicio îndoială asupra
manifestării sale de voinţă de a accepta oferta.
B) Oferta de a contracta.
In NCC, oferta de a contracta se gaseste intr-o corelatie naturala cu
consimtamantul partilor unui contract. Potrivit dispozitiilor art. 1.188
alin.(2) din NCC: “O propunere constituie ofertă de a contracta dacă
aceasta conţine suficiente elemente pentru formarea contractului şi
exprimă intenţia ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de
către destinatar”. Articolul indicat, mai prevede in continutul
alineatului urmator faptul că oferta poate proveni de la persoana care
are iniţiativa încheierii contractului, care îi determină conţinutul sau,
după caz, care propune ultimul element esenţial al contractului. Fata de
acesta aspect, am putea defini oferta de a contracta (sau policitatiunea)
ca fiind propunerea care contine suficiente elemente pentru formarea
unui contract si care exprima intentia ofertantului de a se obliga in
cazul acceptarii ei de catre destinatar.
Din analogia dispozitiilor legale in vigoare, putem afirma ca exista
doua tipuri de oferte:
a) oferta cu termen. Prevederile art. 1.191 alin.(1) NCC prevad că
oferta cu termen este irevocabilă. Acest caracter poate fi atribuit
ofertei şi atunci când el rezultă din „acordul părţilor, al practicilor
statornicite între acestea, al negocierilor, al conţinutului ofertei ori
al uzanţelor”. Putem observa cu destula usurinta particularităţi
specifice dreptului comercial şi al afacerilor transpuse in normele
de drept civil, şi anume, oferirea de valoare juridică a „practicilor
statornicite” între părţile contractului;
b) oferta fara termen. Acest tip de oferta se poate subdivide in, oferta

33
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

fara termen adresata unei persoane absente (art. 1.193) si in oferta

fara termen adresata unei persoane prezente (art. 1.194 NCC):
 oferta fara termen adresata unei persoane absente,
reglementata de art. 1.193 NCC, trebuie mentinuta un termen
rezonabil, in functie de imprejurari, pentru a permite destinatarului
sa o primeasca, sa o analizeze si sa expedieze acceptarea;
 oferta fara termen adresata unei persoane prezente, potrivit art.
1.194 NCC, nu produce efecte daca nu este acceptata de indata.
Aceste reguli se aplica si ofertei transmise prin telefon, fax, e-mail
sau alte mijloace moderne de comunicare la distanta.
Oferta este considerata lovită de caducitate, atunci când ea nu
ajunge la ofertant în termenul stabilit, sau atunci când destinatarul o
refuză. Pentru situaţia în care ofertantul decedează sau devine incapabil,
caducitatea ofertei irevocabile, va interveni doar dacă acest lucru este
impus de natura afacerii sau de împrejurări [art. 1.195 alin.(2) NCC].
De asemenea, putem afirma ca oferta de a contracta poate fi retrasa
sau revocata.
Oferta este considerata retrasa, atunci cand potrivit art. 1.199 NCC,
ajunge la destinatar anterior ori concomitent cu oferta sau, dupa caz,
cu acceptarea.
Oferta este considerata revocata, din momentul in care ajunge la
destinatar, chiar daca acesta nu ia cunostinta din motive care nu ii sunt
imputabile [art. 1.200 alin.(1) NCC].
Un alt caz in care oferta poate deveni irevocabila il reprezinta
institutia pactului de optiune. In sensul art. 1.278 NCC, pactul de
optiune reprezinta acea conventie prin care una din parti ramane
legata de propria declaratie de vointa, iar celalalta o poate accepta sau
refuza, caz in care acea declaratie se considera o oferta irevocabila si
produce efectele prevazute de art. 1.191 NCC.
In cazul pactului de optiune (de preferinta), una din parti se
angajează sa încheie în mod actual şi anticipat contractul, si îşi
manifestă consimţământul, astfel încât, la data la care şi beneficiarul va
opta pentru încheierea acestuia, odată cu manifestarea propriei voinţe
realizandu-se ipso jure acordul de voinţă, contractul fiind considerat
încheiat. De altfel, s-a definit de către legiuitor că manifestarea de
voinţă, astfel exprimată, potrivit art. 1.278 NCC reprezintă o ofertă
irevocabilă, ce produce efectele prevăzute la art. 1.191 NCC.
Chiar daca nu are alocata o definitie legala, promisiunea de a
contracta reprezinta tot o conventie prin care partile se angajeaza
reciproc ori numai unele din ele, sa incheie in viitor un contract. Sediul
materiei il putem identifica in continutul art. 1.279 NCC. In cazul in
care obligatia de a incheia (de a face) este asumata numai de una din
partile contractante, vom fi in prezenta unei promisiuni unilaterale de a
contracta iar, daca partile, se obliga deopotriva sa incheie acel contract,
vom fi in cazul unei promisiuni bilaterale (sinalagmatice) de a
contracta.
Raportandu-ne la textul art. 1.279 NCC, o promisiune, naşte în
sarcina promitentului obligaţia de a încheia în viitor un contract, astfel
incat, în cazul în care, beneficiarul promisiunii se va hotărî sa încheie

34
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

contractul, promitentul va fi ţinut să-şi manifeste consimţământul la

încheierea contractului subsecvent. Ca si in cazul pactului de optiune,
continutul unei promisiuni, trebuie sa cuprinda toate clauzele
contractului promis, iar in lipsa lor, partile nu ar putea executa
promisiunea.
In caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul va avea drept la
daune-interese in sensul art. 1.530 NCC. De asemenea, obligaţia
promitentului va fi susceptibilă de executare silită (indirectă), caz în
care, instanţa, la cererea partii care si-a indeplinit propriile obligatii,
poate suplinind consimţământul celeilalte parti si va pronunţa o hotărâre
care să ţină loc de contract. Din acest motiv, putem califica promisiunea
ca avand natura unui antecontract, care ar sta la baza incheierii viitoare
a oricarui tip de contract, chair si a unuia real, daca legea nu ar
interzice.
C) Acceptarea incheierii contractului
Acceptarea incheierii contractului se afla in stransa legatura cu
consimtamantul destinatarului deoarece, constă în manifestarea voinţei
acestuia de a încheia contractul propus de catre titularul ofertei.
Potrivit art. 1.196 NCC, acceptarea ofertei poate fi realizată prin orice
act sau fapt al destinatarului, din care rezultă în mod neîndoielnic,
acordul său cu privire la oferta propusă şi transmisă. Prevederile art.
1.186 NCC cu privire la momentul si locul incheierii contractului vor fi
aplicabile in mod corespunzator.
In primul rand trebuie sa precizăm faptul că, în principiu, tăcerea nu
are valoare de acceptare. Acest lucru se întâmplă doar în cazurile
determinate ope legis, sau când rezultă din acordul părţilor ori din
uzanţe sau practicile stabilite de părţi.
De asemenea, dispozitiile art. 1.197 alin.(1) NCC, stabilesc faptul ca
răspunsul destinatarului ofertei nu poate fi considerat acceptare atunci
când:
 cuprinde modificări sau completări care nu corespund ofertei
primite;
 nu respectă forma cerută de ofertant;
 ajunge la ofertant după ce oferta a devenit caducă.
Alineatul (2) al textului amintit statueaza ca in cazul in care oferta
conţine modificări sau completări, va trebui apreciată ca fiind o
contraofertă din partea destinatarului.
Acceptarea tardivă sau parvenita cu intarziere, potrivit alineatului
(1) al art. 1.198 NCC, produce efecte numai dacă cel care a făcut oferta
îl înştiinţează de îndată pe acceptant despre încheierea contractului.
Dacă acceptarea a fost făcută în termen, însă a ajuns la ofertant după
expirarea termenului, din motive care nu ţin de culpa acceptantului, ea
va produce efecte dacă ofertantul nu îl înştiinţează despre aceasta de
îndată, potrivit celor statuate de alineatul (2) al normei substantiale
amintite.
Comunicarea acceptarii trebuie făcute prin mijloace adecvate de
comunicare, asemănătoare cu cele prin care a fost transmisă oferta, dacă
din lege, acordul părţilor sau din practicile statornicite între părţi nu
rezultă contrariul [art. 1.200 alin.(2) NCC].
35
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

Acceptarea ca si oferta de a contracta pot fi retrase, dacă retragerea

ajunge la destinatar anterior sau concomitent cu oferta, sau după caz, cu
acceptarea. Atât oferta cât şi acceptarea şi revocarea acestora produc
efecte numai din momentul în care ajung la destinatar, chiar dacă acesta
nu ia cunoştinţă de ele din motive care nu îi sunt imputabile.
Contractul va fi considerat încheiat în momentul în care acceptarea
a ajuns la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoştinţă de ea din motive
care nu îi sunt imputabile.
D) Forma si continutul contractului
Forma contractului reprezinta o conditie relativa pentru incheierea
valabila a unui contract, insa, in anumite imprejurari aceasta conditie
poate fi una esentiala potrivit alin. (2) al art.1.179 NCC, care stabileste
faptul ca: ”In masura in care legea prevede o anumita forma a
contractului, aceasta trebuie respectata, sub sanctiunea prevazuta de
dispozitiile legale aplicabile”.
In egala masura, cu privire la continutul contractului, vom observa
ca in spiritul dispozitiilor art. 1.272 NCC, contractul valabil incheiat,
obliga nu numai la ceea ce este in mod expres prevazut, dar si la toate
urmarile pe care practicile stabilite intre parti, uzantele, legea sau
echitatea le dau contractului, in functie de natura acestuia. Totodata,
clauzele obisnuite intr-un contract se vor subintelege, chiar daca nu sunt
stipulate in continutul acestuia in mod expres.
Intorcandu-ne la notiunea de forma a contractului, potrivit art.
1.240 NCC, vointa de a contracta poate fi exprimata verbal sau in scris.
Chiar daca aceste forme au fost analizate si cu ocazia prezentarii
actului juridic, consideram ca este util sa amintim incidenta lor in cazul
contractelor. Astfel, vom discuta despre, forma ad validitatem (ad
solemnitatem), forma ad probationem si forma ceruta pentru
opozabilitate pentru terti.
a) Forma ceruta ad validitatem (ad solemnitatem).
Forma ceruta pentru validitatea actului juridic este acea conditie
esentiala care presupune indeplinirea unor formalitati prevazute de lege,
in absenta carora actul nu ar putea lua nastere in mod valabil..
b) Forma ad probationem.
Reprezinta acea conditie impusa de lege sau de parti, care consta
in intocmirea unui inscris cu scopul de a proba actul juridic civil valabil
incheiat.
c) Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti.
Prin forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti a actului
juridic, se intelege acea conditie necesara pentru ca actul respectiv sa
fie opozabil si persoanelor care nu au participat la incheierea lui, in
scopul ocrotirii drepturilor si intereselor lor. Aceasta este o cerinta
prevazuta pentru protejarea tertilor fata de efectele prejudiciabile ale
unor acte juridice.
Poate fi asigurata prin indeplinirea unor formalitati de publicitate,
in special prin inscrieri sau notari in cartea funciara pentru instrainarile
de drepturi imobiliare, sau inscrieri in Arhiva Electronica de Garantii
Reale Mobiliare, pentru gaj si alte garantii reale mobiliare.
In ceea ce priveste continutul contractului, asa cum am mai

36
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

amintit, dispozitiile art. 1.272 NCC, stabilesc cadrul legal al acestuia.

Determinarea continutului integral al contractului, adica, a drepturilor si
obligatiilor principale, secundare sau accesorii, se face in absenta unor
clauze exprese, in ordinea stabilita de lege si anume: practicile stabilite
intre parti, uzantele in sensul art.1 alin(6) NCC, normele legale
incidente prin analogie asa cum se prevede in alineatul (2) al art. 1
NCC, precum si daca va fi cazul echitatea.
De asemenea, potrivit alineatului (2) al normei substantiale
amintite, clauzele obisnuite ale unui contract se subinteleg, chiar daca
nu sunt stipulate in mod expres.

Test de autoevaluare 2.5 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Care sunt condițiile relative cerute pentru încheierea valabila a unui
contract?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 49.

2.6 Interpretarea contractelor

Din momentul in care se incheie, un contract poate produce o serie
de efecte insa, pentru a intelege mai bine aceste efecte, trebuie mai
inainte de toate, sa stim sa interpretam acel contract.
Potrivit art.1.266 alin.(1) NCC, contractele se interpreteaza dupa
vointa concordanta a partilor, iar nu dupa sensul literal al termenilor.
Alineatul urmator al normei substantiale amintite, scoate in evidenta
faptul ca la stabilirea vointei concordante, se va tine seama, intre altele:
de scopul contractului, de negocierile purtate de parti, de practicile
statornicite intre acestea si de comportamentul lor ulterior incheierii
contractului. Cu titlu exemplificativ, in materia interpretarii vointei
concordante a partilor, am putea aminti doar despre, interpretarea
testamentului (art. 1.039 NCC) sau interpretarea clauzei unei vanzari
(art. 1.671 NCC).
Un alt aspect important legat de interpretarea unui contract, priveste
determinarea clauzelor mentionate de parti in continutul acelui act. In
privinta clauzelor obisnuite, alineatul (2) al art. 1.272 NCC, stabileste
destul de clar ca, desi nu sunt stipulate in mod expres ele, pot fi
subintelese, insa cum pot fi interpretate celelalte clauze?
In afara clauzelor obisnuite, NCC reglementeaza inca o serie de
clauze ce pot fi identificate in continutul unui contract si anume:
a) clauzele externe. Acest tip de clauze, sunt reglementate de art.
1.201 NCC si pot fi prezentate de exemplu, de conditiile generale
ale ofertantului. Clauzele externe sunt frecvent utilizate in
contractele cadrul-cadru, sau asa cum le-am denumit in clasificarea
contractelor, contractele-tip, care apartin unor societati care detin
un monopol sau o pozitie dominanta asupra unui serviciu, cum ar
fi: contractele de telefonie, contractul de transport pe calea ferata,
etc;

37
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

b) clauzele standard. Reglementarea clauzelor standard a fost

determinata de catre legiuitor in continutul art. 1.202 NCC. Acesta
a preluat din dreptul comparat, o buna parte din prevederile
articolului amintit anterior. Clauzele standard se aplica la incheierea
contractului si reprezintă: „stipulaţiile stabilite prealabil de una
dintre părţi pentru a fi utilizate în mod general şi repetat şi care
sunt incluse în contract fară să fi fost negociate cu cealaltă parte”
[art. 1202 alin. (2) NCC].
c) clauzele neuzuale. Conform dispozitiilor art. 1.203 NCC, aceste
clauze reprezinta o forma a clauzelor standard. Ele pot stabili o
serie de dispozitii si anume:
 in folosul celui care le propune: limitarea raspunderii, dreptul de a
denunta unilateral contractul, dreptul de a suspenda executarea
obligatiilor;
 in detrimentul celeilalte parti: decaderea din drepturi ori din
beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune exceptii,
restringerea libertatii de a contracta cu alte persoane, reinoirea
tacita a contractului, legea aplicabila, clauze compromisorii;
 derogari de la normele privitoare la competenta instantelor
judecatoresti.
In afara acestor clauze, in practica mai putem identifica si aceea
categorie de clauze abuzive, care au o reglementare interna legala si pot
exista in continutul unor contracte de prestari servicii, inclusiv unele
bancare. Aceste clauze au ca efect crearea unui dezechilibru contractual
in detrimentul unui consumator, un dezechilibru intre drepturile si
obligatiile partilor contractului, denumit si abuz de drept contractual.

Test de autoevaluare 2.6 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Care sunt clauzele ce pot fi identificate in continutul unui contract
reglementate de NCC?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 49.

2.7 Efectele contractelor

Pentru ca un contract sa produca efecte juridice, el trebuie sa
respecte conditiile de validitate mai sus mentionate, in caz contrar, acel
act va fi lovit de una din formele de nulitate amintite.
De aceea, am considerat util sa efectuam o distinctie a efectelor
produse de contract intre, partile contractante si respectiv, fata de
persoanele care nu au calitatea de contractanti.
A) Efectele contractului în raporturile dintre părțile contractante.
Dupa cum am relevat la inceputul cursului, contractul produce
efecte deosebit de importante intre partile contractante. Aceste efecte,
sunt cunoscute prin prisma principiului fortei obligatorii a
contractului, care are si o reglementare legala in continutul art. 1.270
NCC. Acest principiu al fortei obligatorii a contractului, nu reprezinta
altceva decat o transpunere legala a principiului ”Pacta sunt servanda”

38
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

deoarece, alineatul (1) al dispozitiei amintite stabileste ca: ”Contractul

valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante”.
Din continutul principiului fortei obligatorii a contractului
prevazut de norma de drept amintita, dar si coroborat cu dispozitiile
altor norme incidente efectelor contractului in raporturile dintre partile
contractante (art. 1.270-1.279 NCC), rezulta doua consecinte
fundamentale si anume: contractul nu poate fi revocat sau modificat in
mod unilateral decat in cauze autorizate de lege (a) si, limitarea
principiului fortei obligatorii prin interventia instantei de judecata in
anumite cazuri reglementate de lege (b).
a) Contractul nu poate fi revocat sau modificat in mod unilateral
decat in cauze autorizate de lege.
Se stie ca orice contract valabil incheiat este obligatoriu si produce
efecte numai intre partile sale (inter partes), care sunt tinute sa respecte
drepturile si obligatiile contractuale asa cum le-au detreminat in
continutul actului juridic respectiv. Mai mult decat atat, cu privire la
obligativitatea (executorialitatea) contractului, cu exceptia cazurilor in
care legea limiteaza forta obligatorie a actului respective (spre exemplu,
cazul impreviziunii), orice persoana trebuie sa-si execute obligatiile pe
care le-a contractat, iar creditorul, potrivit art. 1.516 NCC, are dreptul la
indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei.
In situatia in care debitorul nu si-a executat intocmai prestatia,
atunci el poate fi pus in intarziere de creditor, potrivit art. 1.521 si urm.
NCC, care ii poate solicita debitorului chiar si plata unor daune-interese
(1.530 NCC).
Dar pot exista si cazuri in care creditorul refuza in mod nejustificat
plata oferita corespunzator sau, cand refuza sa indeplineasca actele
pregatitoare fara de care debitorul nu isi poate executa obligatia. In
aceste cazuri, potrivit art. 1.510 si urm. NCC, debitorul are dreptul sa-si
puna in intarziere creditorul, care, odata cu aceasta, va prelua riscul
imposibilitatii de executare a obligatiei, precum si obligatia la repararea
eventualelor prejudicii cauzate prin intarziere, dar si contravaloarea
cheltuielilor de conservare a bunului datorat. De asemenea, dupa
punerea in intarziere a creditorului, debitorul nu va fi tinut sa restituie
fructele culese.
Revenind la posibilitatea revocarii sau modificarii contractului,
asa cum am amintit, aceasta poate fi facuta prin acordul comun al
partilor sau prin autorizarea unor dispozitii legale.
 Revocarea sau modificarea contractului prin acordul comun al
partilor. Partile unui contract au facultatea de reveni asupra obligatiilor
asumate, producandu-se astfel o revocare sau modificare amiabila.
Daca vom fi in prezenta unui contract cu executare succesiva, partile
pot conveni asupra revocarii sau modificarii sale insa, aceste operatiuni
juridice nu pot produce efecte retroactive si aceasta datorita
ireversibilitatii prestatiilor deja executate. In aceste conditii, revocarea
sau modificarea amiabila va produce efecte doar pentru viitor, pentru
care partile vor stabili dupa caz, decalarea unui termen de executare
succesiva (de exemplu, cazul unui contract de inchiriere) in situatia
unei modificari a contractului sau o repunere in situatia anterioara, in

39
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

cazul revocarii unui contract.

In cazul unui contract cu executare instantanee, efectele viitoare
ale revocarii sau dupa caz, a modificarii prin acordul comun la partilor
vor fi oarecum diferite.
 Revocarea sau modificarea contractului prin autorizarea unor
dispozitii legale. Legea permite in anumite cazuri revocarea
unilaterala sau fortata a contractului, fara sa se tina seama, dupa caz,
de vointa celeilalte parti sau chiar de vointa comuna consacrata in
continutul acelui act juridic. In privinta revocarii (denuntarii)
unilaterale a unui contract, aceasta poate opera, de regula, in temeiul
unei clauze de dezicere (poate fi unilaterala sau bilaterala), iar
dispozitiile art. 1.276 si 1.277 NCC, stabilesc cateva reguli esentiale.
Cu privire la revocarea fortata a contractului, aceasta poate avea loc
in cazul contractelor cu executare succesiva, incheiate intuituu
personae, atunci cand a fost executat numai de catre persoana in
considerarea caruia a fost incheiat, moartea sau incapacitatea acesteia,
conducand la incetarea de plin drept a contractului. Contractul
individual de munca poate face parte din categoria acestor acte supuse
revocarii fortate.
b) Limitarea principiului fortei obligatorii prin interventia instantei
de judecata in anumite cazuri reglementate de lege.
Executorialitatea contractului fata de parti este neidoielnica insa,
pe parcursul derularii sale pot interveni anumite situatii in care, datorita
unor imprejurari care nu au fost anticipate la momentul incheierii,
executarea obligatiilor va deveni dificila pentru una din parti.
In primul rand, ne vom opri la prezentarea catorva generalitati
legate de situatia impreviziunii asa cum este reglementata de
dispozitiile art. 1.271 NCC si, in continuare, vom expune imprejurarea
constatarii judiciare a unor clauze contractuale abuzive.
 Impreviziunea. Chiar daca are o reglementare expresa in noile
dispozitii civile, totusi, institutia impreviziunii intervine in mod
exceptional si cu precadere, in cazul contractelor cu executare
succesiva. Alineatul (1) al art. 1.271 NCC, stabileste principiul potrivit
caruia, partile sunt obligate sa isi execute obligatiile, chiar daca
executarea lor a devenit mai oneroasa, fie datorita cresterii costurilor
executarii propriei obligatii, fie datorita scaderii valorii
contraprestatiei. Aceste dispozitii, nu fac altceva decat sa scoata in
evidenta faptul ca fiecare parte contractanta, trebuie sa isi execute
obligatia sa potrivit clauzelor contractului, chiar si atunci cand obligatia
proprie a devenit mai oneroasa decat parea sa fie la data incheierii
contractului, iar prin aceasta, afectand echilibrul prezumat initial, dintre
prestatiile reciproce. In continuare, alineatul (2) prevede in terminis,
exceptia impreviziunii in sensul ca, in cazul in care executarea
contractului a devenit excesiv de oneroasa datorita unei schimbari
exceptionale a imprejurarilor care ar face vadit injusta obligarea
debitorului la executarea obligatiei, instanta poate sa dispuna. Potrivit
dreptului de dispozitie recunoscut persoanelor in procesul civil, instanta
de judecata va fi sesizata de oricare parte a unui contract afectata de
impreviziune, care poate demonstra in mod cumulativ indeplinirea

40
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

urmatoarele conditii:
- elementul care provoacă un caracter exclusiv al sarcinii debitorului
să nu fi existat la data încheierii contractului respectiv, ci sa se
nasca dupa acesl moment;
- schimbarea imprejurarilor, precum si intinderea acestora sa nu fi
fost avute in vedere si nici sa nu fi fost posibil sa fie avute in vedere
de catre debitor, in mod rezonabil, in momentul incheierii
contractului;
- debitorul in dificultate sa nu-si fi asumat in mod expres sau prin
natura contractului, sa suporte riscul schimbarii imprejurarilor si
nici sa nu fi fost posibil sa fie avute in vedere de catre debitor, in
mod rezonabil, la momentul incheierii contractului;
- debitorul, sa fi incercat, intr-un termen rezonabil si cu buna-
credinta, negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului.
Dupa cum rezulta din aceasta ultima conditie, sesizarea instantei
judecatoresti reprezinta a doua faza pe care debitorul ar putea-o
parcurge atunci cand obligatia sa ar fi afectata de impreviziune, aceasta
deoarece, in prealabil, el poate face dovada ca a incercat negocierea cu
cealalta parte, in scopul de a obtine adaptarea respectivului contract.
De asemenea, daca debitorul face dovada ca in mod cumulativ a
indeplinit aceste conditii, el poate sesiza instanta de judecata, care,
poate pronunta una din urmatoarele solutii:
- adaptarea contractului pentru a distribui in mod echitabil intre parti
pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor;
- incetarea contractului la momentul si in conditiile pe care le
stabileste.
Ceea ce este de retinut din toate aceste consideratii, este faptul ca
simplele modificari obisnuite ale pretului ori ale costurilor unui
contract, nu ne va face sa fim in prezenta impreviziunii, insa, daca
aceste circumstante noi vor crea un dezechilibru de o anumita gravitate,
ce poate fi apreciat de judecator;
 Clauzele abuzive. Prin constatarea unor clauze abuzive in
continutul unui contract, in mod indirect, se nuanteaza nasterea unui
abuz de drept contractual fata de cealalta parte a contractului. Asa cum
am mai amintit, dispozitiile Legii nr. 193/2000, reglementeaza incidenta
clauzelor abuzive, numai din contractele incheiate intre profesionisti si
consumatori. Acest act normativ releva in terminis reglementari despre
clauzele abuzive si are un vadit continut protectionist, instituit in
favoarea consumatorului.
Caracterul protectionist al legii, rezulta chiar din debutul acesteia,
mai precis din continutul art. 1 alin.(2), care stabileste ca: ”In caz de
dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi
interpretate in favoarea consumatorului”. Pentru a intari aceasta
dispozitie, alineatul (3) al articolului amintit, stabileste in mod
imperativ faptul ca: ”Se interzice profesionistilor stipularea de clauze
abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”. De asemenea, pentru
mai multa acuratete, la finalul actului normativ legiuitorul a considerat
util sa aloce o anexa, care este parte integranta a legii, in care prezinta o
lista a clauzelor considerate abuzive.

41
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

B) Efectele contractului în raporturile cu persoane care nu au

calitatea de părți contractante.
Aceste consecinte juridice (efecte), pot fi privite prin prisma a doua
principii foarte importante si anume: principiul relativitatii efectelor
contractului (a) si respectiv, principiul opozabilitatii contractului (b).
a) Principiul relativitatii efectelor contractului (res inter alios acta).
Sursa legala a acestui principiu se gaseste in continutul art. 1.280
NCC, dispozitii care in teza de debut redau in terminis efectele care
se pot produce intre partile contractului, si anume: ”Contractul
produce efecte numai intre parti (...)”. Practic, aceasta parte de
debut a textului amintit nu reprezinta altceva decat o transpunere a
principiului fortei obligatorii a contractului intre parti, prevazuta in
continutul art. 1.270 alin.(1) NCC si in egala masura ilustreaza
incidenta principiului relativitatii efectelor unui contract in primul
rand fata de partile contractante. Or, efectele ar putea fi relative,
”(...) daca prin lege nu se prevede altfel”, asa cum se statueaza in
teza finala a prevederilor art. 1.280 NCC si fata de alte persoane.
Din aceasta formulare, am putea retine ca prin intermediul
principiului relativitatii, efectele unui contract devin incidente in
unele cazuri reglementate de lege, asupra unor persoane care nu
au fost parti contractante, dar au legatura cu contractul ori prin
alte circumstante determinate de lege pot deveni parti sau pot fi
asimilate acestora. In aceste conditii, relativitatea efectelor
contractului se poate purta asupra:
 partilor. Principiul relativitatii efectelor contractului devine incident
in primul rand in cazul partilor contractante. In situatia acestora,
efectele unui contract se vor produce conform clauzelor agreate de ele,
adica a fortei obligatorii care rezida din actul respectiv, iar daca o parte
nu le va respecta, i se atrage raspunderea contractuala. Insa, chiar daca
sunt in stransa legatura, nu trebuie sa confundam principiul relativitatii
cu cel al fortei obligatorii a contractului fata de partile contractante.
Forta obligatorie a contractului exprima calitatea contractului de a
constitui, modifica sau stinge anumite efecte juridice, iar relativitatea
cotureaza modul de actiune al primului deoarece, creaza premisa
acestor efecte intre partile contractului;
 tertelor persoane devenite parti ale contractului. Incidenta
principiului relativitatii pentru tertele persoane care devin parti ale unui
contract poate fi privita printr-o categorie de persoane, denumite
avanzii-cauza (succesorii in drepturi ai partilor).
▲ avanzii cauza (succesorii in drepturi ai partilor). Am putea asimila
persoanelor avânzi-cauză sau succesorilor in drepturi cei care, din
cauza legăturii lor juridice cu părţile unui contract, suportă sau profită
de efectele acestuia, deşi nu au participat in mod direct la încheierea lui.
Există trei categorii de având-cauză: succesorii universali şi cu titlu
universal, succesorii cu titlu particular şi creditorii chirografari.
Succesor universal poate fi acea persoană care dobândeşte un
patrimoniu (de exemplu, unicul moştenitor legal, legatarul universal sau
persoana juridică ce dobândeşte un patrimoniu prin efectul comasării,
prin fuziune sau absorbţie, ori prin cel al transformării). Succesorul cu

42
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

titlu universal poate fi persoana care dobândeşte o fracţiune dintr-un

patrimoniu (de exemplu, moştenitorii legali, legatarul sau legatarii care
au dobândit o cotă-parte din moştenire, etc). Succesorul cu titlu
particular este acea persoana care dobândeşte un drept subiectiv, privit
individual (ut singuli), ca de exemplu, cumpărătorul unui bun,
donatarul, cesionarul, legatarul cu titlu particular etc. Calitatea de
având-cauză a succesorului cu titlu particular se stabileste doar în raport
cu actele juridice anterioare ale autorului, referitoare la acelaşi drept sau
bun, încheiate cu alte persoane (faţă de aceste acte juridice, succesorul
cu titlu particular poate să fie având-cauză sau terţ). Creditorul
chirografar este acea persoana care are doar o garantie comuna (drept
de gaj general) asupra bunurilor prezente şi viitoare ale debitorului sau
si ar putea suporta in mod indirect anumite efecte ale contractului, cu
precadere in situatia starii de insolventa a debitorului ori, cand au fost
declansate proceduri de executare silita impotriva unor bunuri aflate in
patrimoniul acestuia;
 tertilor absoluti (penitus extranei). In aceasta categorie putem
include toate persoanele care sunt total straine de un contract, dar si de
partile contractante. Daca contractul contine un drept real, regula este
indiscutabila deoarece stim foarte bine ca dreptul real este opozabil
oricarei persoane. In privinta drepturilor de creanta, tertele persoane
sunt obligate sa le respecte insa, daca o terta persoana in cunostinta de
cauza ajuta un debitor sa incalce clauzele contractuale, se poate angaja
raspunderea sa in conditiile legii (art.1.369 NCC). Spre exemplu, unui
tert i se poate atrage raspunderea delictuala atunci cand ar determina o
parte contractanta sa incalce o obligatie contractuala de neconcurenta.
De asemenea, un tert chiar daca nu este parte contractanta, ar putea
beneficia de efectele unui contract ca mijloc de proba intr-un proces,
pentru a lamuri judecata unei actiuni sau ar putea invoca chiar
executarea defectuoasa a contractului (de exemplu, in cazul in care un
accident este provocat din cauza unui viciu de fabricatie a unui
autoturism achizitionat foarte recent, victima are posibilitatea, fiind tert
in raport cu contractul de vanzare, sa invoce viciul si sa angajeze
raspunderea civila a fabricantului- daca cumparatorul ar fi fost victima,
atunci s-ar fi atras raspunderea contractuala a fabricantului).
b) Principiul opozabilitatii contractului. Opozabilitatea nu face
altceva decat sa opuna un drept, un act sau un fapt juridic celorlalte
persoane straine de acestea, cu alte cuvinte, prin opozabilitate, acel
drept sau acele operatiuni juridice nu sunt respectate doar de
subiectii lor ci, de toate celelalte persoane. Insa, cum se poate
realiza aceasta aducere la cunostiinta a unui drept, a unui act ori a
unui fapt juridic, pentru a le face opozabile.
Noile dispozitii civile instituie regula publicitatii drepturilor, a
actelor si a faptelor juridice in continutul art. 18 si urm. NCC. Aceasta
publicitate poate fi realizata prin Cartea funciara, Arhiva Electronica de
Garantii Reale Mobiliare, prin registrul comertului sau prin alte forme
de publicitate prevazute de lege, iar potrivit acestei reguli, orice drept,
act sau fapt juridic, pot fi aduse la cunostinta publicului, pentru a fi
asigurata opozabilitatea lor (art. 20 NCC).

43
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

Opozabilitatea efectelor unui contract, in sensul art. 1.281 NCC,

releva faptul ca un astfel de act juridic poate, cu exceptia cazurilor
prevazute de lege, sa opuna efecte juridice unor terte persoane care nu
au nicio legatura cu partile contractante. Practic, prin opozabilitatea
unui contract, se realizeaza o respectare a situatiei juridice de catre toate
persoanele (parti, terte persoane devenite parti ale contractului si tertii
absoluti).
De aceea, trebuie sa facem distinctie intre situatia unei
opozabilitati erga omnes a efectelor contractului conditionata de
efectuarea formalitatilor de publicitate (de exemplu: publicitatea
conventiei matrimoniale-art.334 NCC; notarea conventiei in cazul
bunurilor mobile prin anticipatie-art.540 NCC; opozabilitatea
contractului de locatiune fata de dobanditor- art. 1.811 NCC) si cazul in
care exista cunoasterea efectiva sau, dupa caz, prezumata a contractului
de catre terti [de exemplu: cazul tertului dobanditor a unui bun vandut
doar de unul din soti-art. 347 NCC; situatia dobanditorului unor actiuni
tranzactionate pe piata doar din partea unui sot-art. 349 alin.(1) teze a
II-a NCC; cazul dobanditorului de buna-credinta a unui bun mobil
transmis in mod succesiv- art. 1.275 alin.(1) si (2) NCC; etc.]
In cazul in care dupa incheierea contractului vor exista terti
vatamati, acestia vor putea sa invoce, fie inopozabilitatea actului, fie sa
ceara daune-interese in sensul art. 1.349 si urm. NCC. Insa, cazurile in
care tertii pot invoca inopozabilitatea sunt multiple si aceasta poate
interveni atunci cand le-au fost vatamate anumite drepturi sau interese
legitime [spre exemplu: opozitia exercitata de orice persoana interesata-
art. 243 NCC; cazul creditorilor prejudiciati prin schimbarea sau
lichidarea regimului matrimonial-art. 369 alin.(3) si (4) NCC; efectul
conventiei de suspendare a impartelii pentru creditori- art. 678 alin.(4);
etc.].

Test de autoevaluare 2.7 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Care sunt efectele contractului în raporturile dintre părțile
contractante?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 49.

2.8 Excepțiile contractului

Dupa cum vom constata in randurile urmatoare, pot fi considerate
excepţii de la relativitatea efectelor contractului, acele situatii in care
acestea se produc fata de persoane care nu au participat nici direct şi
nici prin reprezentant la incheierea actului.
In categoria exceptiilor de la principiul relativitatii contractului,
considerate de catre doctrina exceptii aparente, am putea include:
reprezentarea si promisiunea faptei altuia. Totodata, un al doilea de tip
de exceptii de la principiul relativitatii efectelor contractului pot fi

44
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

considerate si exceptii reale. Aceste exceptii se caracterizeaza prin

faptul ca o persoana care nu a fost parte contractanta, poate deveni
creditor in virtutea unui acordului concordant de vointa ai altor subiecti
contractuali. In cadrul acestor exceptii, putem include: actiunile directe
si stipulatia pentru altul.
Insa, si in cazul principiului opozabilitatii intalnim o exceptie
specifica, care prezinta un interes practic deosebit si anume: simulatia.
Ca atare, am considerat ca din punct de vedere didactic este mult mai
usor de retinut ca exceptiile contractului sa fie partajate intre: exceptiile
de la principiului relativitatii (A) si in mod individual, exceptia de la
opozabilitatea fata de terti a contractului (B).

A) Excepțiile de la principiul relativității contractului

(reprezentarea, actiunile directe, promisiunea faptei altuia si
stipulatia pentru altul)
Exceptiile de la principiul relativitatii contractului sunt:
reprezentarea, actiunile directe, promisiunea faptei altuia si stipulatia
pentru altul.
a) Reprezentarea. Potrivit art. 1.295 NCC, reprezentarea semnifica
un instrument juridic ce poate rezulta din lege, dintr-un act juridic ori,
dupa caz, dintr-o hotarare judecatoreasca. In cadrul acestor situatii am
putea aminti in primul rand despre incidenta reprezentarii legale in
cazul, tutelei minorului (art. 140-149 NCC) sau a tutelei interzisului
(art. 171 NCC), etc. De asemenea, reprezentarea voluntara
(conventionala) ar putea exista cu ocazia constituirii unui mandat din
partea fondatorilor unei persoane juridice (art. 210 NCC) sau in cazul
mandatului conjugal (art. 314 NCC), ori in cazul declaratiei autentice
pentru desemnarea executorului testamentary (art.1.077 NCC), etc.
Reprezentarea judiciara (printr-o hotarare judecatoreasca) se poate
efectua, de exemplu, in cazul constituirii curatelei unei persoane
capabile (art. 183 NCC) sau a mandatului judiciar in cazul in care unul
dintre soti se afla in imposibilitate de a-si manifesta vointa (art. 314
NCC), etc. Aceste persoane aflate in circumstantele amintite pot deveni
parti ale unui contract inca de la incheierea lui, insa, vor suporta in mod
direct efectele fortei obligatorii a contractului abia dupa ce nu vor mai fi
reprezentate;
b) Promisiunea faptei altuia. Promisiunea faptei altuia reprezinta
contractul sau o clauza contractuala prin care o persoana, denumita
debitor (promitent), se obliga fata de o alta persoana, denumita creditor,
sa determine o terta persoana sa-si asume anumite obligatii fata de
creditorul dintr-un alt contract (art. 1.283 NCC). Intentia promitentului
nu va fi prezumata ci, va trebui sa reiasa neindoielnic dintr-un contract
sau din imprejurarile in care acesta a fost incheiat. Contractul ce are ca
obiect promisiunea faptei altuia, trebuie sa respecte conditiile de
validitate prevazute de art. 1.179 NCC.
Potrivit acestei operatiuni juridice, putem retine faptul ca, debitorul
(promitentul) se obliga personal, iar tertul devine obligat numai in
masura in care consimte, prin vointa proprie sa incheie acel contract cu
creditorul. Regula statuata de normele noastre de drept substantial cu

45
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

privire la incheierea actelor, scot in evidenta faptul ca nimeni nu poate

fi obligat prin vointa altuia, astfel incat in contract trebuie stipulat ca
debitorul dintr-un astfel de contract asigura executarea obligatiei
tertului, daca tertul nu consimte.
Un contract care are ca obiect promisiunea faptei altuia, va crea o
obligatie de a face, care este o obligatie de rezultat, in sarcina
promitentului (debitorul unui alt contract).
c) Actiunile directe, sunt considerate instrumente juridice puse la
dispozitia creditorului in anumite cazuri determinate de lege si prin
intermediul carora acesta isi poate valorifica dreptul sau de creanta in
fata organelor jurisdictionale sau dupa caz, a celor de executare silita, in
sensul de a pretinde executarea creantei sale direct de la debitorul
debitorului sau, desi creditorul nu este parte in contractul incheiat intre
aceste din urma persoane.
Legislatia actuala reglementeaza o varietate deosebita de astfel de
actiuni, pe care le putem grupa in:
- actiuni directe reglementate de NCC;
- actiuni directe reglementate prin norme speciale;
- actiunea directa de poprire a unor sume de bani sau bunuri
potrivit noului Cod de procedura civila;
d) Stipulatia pentru altul. Reprezinta operatiunea convenita printr-un
contract prin care o persoană, numită promitent, se obligă faţă de o altă
persoană, numita stipulant, să realizeze o anumită prestaţie faţă de o
altă persoană, denumită tert beneficiar. De aceea, dispozitiile art. 1.284
NCC prevad că oricine poate stipula în numele său, însă în beneficiul
unui terţ, iar, prin efectul stipulaţiei, tertul beneficiar dobândeşte
dreptul de a cere direct promitentului executarea prestaţiei. Si acest
contract trebuie sa respecte conditiile de validitate prevazute de art.
1.179 NCC.
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca tertul beneficiar intr-
un contract ce are ca obiect stipulatia pentru altul, sunt urmatoarele:
- sa fie determinat sau, cel putin, determinabil la data incheierii
stipulatiei;
- sa existe in momentul in care promitentul trebuie sa isi execute
obligatia.
In cazul in care nu vor fi indeplinite in mod cumulativ aceste conditii,
stipulatia va fi considerata in folosul stipulantului sau a mostenitorilor
acestuia, insa, fara a se agrava situatia promitentului. De asemenea,
daca terţul beneficiar nu acceptă stipulaţia, promitentul va fi considerat
eliberat de obligaţia asumată (art.1.286 NCC). Acceptarea tertului
beneficiar se concretizeaza in toate situatiile printr-un act juridic
unilateral.
Stipulaţia poate fi revocată atata timp cat acceptarea beneficiarului
nu a ajuns la stipulant sau la promitent si totodata, stipulaţia poate fi
acceptată şi după decesul stipulantului sau a promitentului.
Potrivit art. 1.287 NCC, stipulantul este singurul îndreptăţit să revoce
stipulaţia, creditorii sau moştenitorii săi neputând să o facă.

46
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

B) Excepția de la opozabilitatea față de terți a contractului

(simulația)
Singura exceptie veritabila de la opozabilitatea fata de terti a
contractului este reprezentata de simulatia partilor. Noul Cod civil
consacra sase articole institutiei simulatiei (art. 1.289-1.294) si face
din aceasta, operatiunea juridica prin intermediul careia se poate
realiza o situatie juridica neadevarata.
Aceasta falsa aparenta, creata in mod conventional cu
permisiunea legii poate interveni spre exemplu, asupra apartenentei
unui bun la un anumit patrimoniu, atunci cand adevaratul proprietar
doreste sa-l ascunda de creditorii sai. De asemenea, situatia juridica
neadevarata creata prin simulatie, in unele cazuri poate avea si
scopul de a ascunde identitatea donatorului unei mari sume de bani,
care nu doreste sa i se cunoasca gestul sau generos de catre alte
persoane. Un alt exemplu destul de edificator ar fi acela in care
părțile vor încheia în mod aparent o vanzare-cumpărare, dar în
realitate întenționează să facă o donație și încheie un alt act secret
(contraînscris) de donație, cu privire la același bun sau plătesc în
realitate, conform actului secret, un preț mult mai mic decat cel
prevazut in actul aparent.
In consecinta, principala conditie pentru existenta simulatiei este
ca ambele acte juridice (cel aparent si cel secret) sa se incheie
concomitent sau actul secret sa se fi incheiat anterior celui aparent.
Fiind considerat un contract, valabilitatea simulatiei apare ca o
expresie a liberatii de vointa a partilor in sensul art. 1.178 NCC. In
aceste conditii, sanctiunea nulitatii ii este straina simulatiei, evident,
sub rezerva existentei unor cauze de nulitate separate de faptul
nasterii situatiei juridice neadevarate (cazul in care nu sunt
indeplinite conditiile de fond cerute de lege pentru incheierea sa
valabila).

Test de autoevaluare 2.8 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Care sunt exceptiile contractului?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 49.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 2.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

rezumat în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 2 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.

47
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2

1. Prezentaţi clasificarea implicită a unor contracte potrivit NCC.

2. Prezentaţi efectele contractului în raporturile cu persoane care nu au
calitatea de părți contractante.

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 2.1
1. Principiiile incidente contractului sunt:
- principiul libertatii contractual (sau al libertatii de vointa);
- principiul bunei-credinte;
- principiul fortei obligatorii;
- principiul relativitatii efectelor contractului.
Răspuns 2.2
1. Clasificarea expresa a contractelor potrivit NCC este:
A) Contracte sinalagmatice si contracte unilateral (art. 1.171 NCC);
B) Contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit (art. 1.172
NCC);
C) Contracte comutative si contracte aleatorii (art. 1.173 NCC);
D) Contracte consensuale, contracte solemne si contracte reale (art.
1.174 NCC).
Răspuns 2.3
1. Pentru incheierea valabila a unui contract, art. 1.179 NCC enumera
patru conditii esentiale si anume:
a) capacitatea partilor de a contracta;
b) consimtamantul partilor;
c) un obiect determinat si licit;
d) o cauza licita si morala.
Răspuns 2.4
1. Condițiile esențiale pentru încheierea valabila a unui contract sunt:
A. Capacitatea cerută pentru închieierea contractelor;
B. Voința cerută pentru încheierea contractelor;
C. Obiectul si cauza contractului.
Răspuns 2.5
1. Condițiile relative cerute pentru încheierea valabila a unui contract
sunt:
A. Momentul si locul incheierii contractului;
B. Oferta de a contracta;
C. Acceptarea incheierii contractului;
D. Forma si continutul contractului.
Răspuns 2.6
1. In afara clauzelor obisnuite, NCC reglementeaza inca o serie de
clauze ce pot fi identificate in continutul unui contract si anume:
a) clauzele externe;
b) clauzele standard;
c) clauzele neuzuale.
48
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor
 Formarea și efectele contractului civil

Răspuns 2.7
1. Efectele contractului în raporturile dintre părțile contractante sunt:
a) Contractul nu poate fi revocat sau modificat in mod unilateral decat
in cauze autorizate de lege;
b) Limitarea principiului fortei obligatorii prin interventia instantei de
judecata in anumite cazuri reglementate de lege.
Răspuns 2.8
1. Exceptiile contractului trebuie sa fie partajate intre: exceptiile de la
principiului relativitatii si in mod individual, exceptia de la
opozabilitatea fata de terti a contractului.

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2

 I. Adam, Drept civil. Teoria generala a obligațiilor, Ed. All Beck,

București, 2004;
 A. Banabent, Droit des obligations, 14-ed, LGDJ, Paris, 2014;
 C. Jugastru, Prejudiciul. Repere romanești in context european, Ed.
Hamangiu, București, 2013;
 I.F. Popa, Rezoluțiunea şi rezilierea contractelor în noul Cod civil,
Ed. Universul Juridic, București, 2012;
 C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaților, ed.
a IX-a, rev. și adaug., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008;
 L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil.
Obligațiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
 A. Stoica, Drept civil. Obligațiile-Curs universitar. Grile, Ed.
ProUniversitaria, București, 2015.

49
Drept Civil IV. Teoria Obligațiilor