Sunteți pe pagina 1din 35

ABA- PACHETUL TEORETIC

AUTISMUL DIN PUNCT DE VEDERE COMPORTAMENTAL

• Autismul este observabil doar în acord cu comportamente observabile


• Aceste comportamente pot fi împărţite în comportamente care sunt
manifestate în exces şi comportamente care sunt deficitare.
Comportamente în exces:
• comportamente autostimulative
• comportamente autoagresive
• agresiune
• comportamente obsesive
• comportament isteric
Comportamente deficitare:
• limbajul
• socializarea
• jocul
• comportamente de auto-ajutorare
• cognitiv
Utilizând tehnica comportamentalistă, comportamentele care sunt în exces pot
descreşte şi comportamentele deficitare pot fi crescute.

CONDIŢIONAREA TERMINOLOGICĂ:

În cadrul intervenţiei comportamentaliste, se pot identifica 3 tipuri de învăţare


care sunt: Condiţionare clasică, condiţionare operativă, învăţare observabilă.
În şedinţele aplicate de exemplu în clasă, la spital sau acasă, programele se
bizuie pe operarea, condiţionarea operativă. Analiza Aplicată a Comportamentului
ABA se ocupă de comportamentele care se întâlnesc în mediu şi care au efecte ce
afectează buna desfăşurare a acţiunilor viitoare.

1
Relaţia dintre comportament şi mediu este descrisă de principiile condiţionării
operative .Aceasta are trei componente:
A-ANTECEDENTELE
Antecedentele sunt stimulii care apar înaintea comportamentului, deci este ceva
ce apare chiar înainte de observarea comportamentului.
B- COMPORTAMENTE
Comportamentul este actul pe care individul îl face.
C- CONSECINŢA
Consecinţa este evenimentul ce are loc imediat după comportament.

Tabelul următor (KAZDIN 1994) oferă exemple de antecedente, comportamente şi


consecinţe ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi.

Antecedent Comportament Consecinţa


Sună telefonul Răspunde la telefon Vocea altei persoane la
celălalt capăt
Semn de la un prieten Apropierea de prieten Vizite şi discuţii
Sarcina din partea Copilul strânge jucăriile Premii şi permisiuni
părintelui pentru copil,
să-şi facă curat în
cameră
Avertisment de a Mâncatul Greaţa şi voma
mânca adecvat

Pentru a dezvolta programe care pot influenţa comportamentul cu succes, este


necesar să înţelegem antecedentele şi consecinţele care influenţează
comportamentul şi cum operează ele.

PROCES DISCRET

2
Procesul discret este o teorie a învăţării care utilizează condiţionarea
operativă. Această metodă de învăţare este adeseori utilizată la copiii cu autism şi
alte dificultăţi.
Proba discretă are o legatură directă cu componentele condiţionării operative,
pe care le vom descrie mai jos.

Proba discretă este formată din:

SD -------------------------------------- R ------------------------------------ SR

(Stimul discriminativ, comanda) (Răspuns) (Recompensare)

SD (Stimul discriminativ) = Antecedent


R (Răspuns) = Comportament
SR (Recompensare) = Consecinţa

Când predăm, aceasta este metoda care trebuie folosită întotdeauna.

Folosind procesul discret de învăţare obţinem:


• comportamentele pot fi manipulate şi schimbate într-un mod
sistematic
• copilului îi este clar ce se aşteaptă de la el şi ce se va întâmpla în
procesul de învăţare
• perseverenţa printre profesori este menţinută
• sistemul de colectare a datelor este simplu
• evaluarea progresului poate fi întreprinsă în mod obiectiv

COMPONENTE ALE PROBEI DISCRETE

3
SD-ul (Stimulul discriminativ, Comanda)
• Instrucţiuni sau întrebări date copilului, ex. Semn, Ce este?
• Indică copilului că un răspuns este aşteptat şi că recompensa este
disponibilă.
• Trebuie să fie dată cu vocea puţin ridicată şi mai autoritară decât vorbirea
curentă, în special în stadiile incipiente ale programelor.
• Nu trebuie să se facă uz de un limbaj nefolositor. SD-ul trebuie să fie acelaşi
în timpul învăţării.
• Numele copilului nu trebuie folosit înainte de a i se da SD-ul.
• Nu trebuie să fie recompensat înainte de terminarea probei.
SD-ul pentru fiecare program pe care copilul îl face este stabilit înainte în foile
de colectare a datelor. Acesta ar trebui ţinut la zi, astfel încât tutorii să fie
constanţi şi astfel copilul să nu fie confuz pentru că oamenii folosesc
instrucţiuni diferite.

R – Răspunsul
• Acesta este comportamentul copilului ca răspuns de urmare al SD-ului.
• Criteriul pentru un răspuns corect la un SD dat este acceptat ca fiind
singurul răspuns corect, ex. SD= Fă valuri! R= Copilul îşi ridică mâinile şi le
mişcă dintr-o parte în alta.
• Copilul are la dispoziţie 3-5 secunde să răspundă, altfel este considerat un
răspuns greşit. Acesta nu se include când se calculeaza rata succesului.
• Nici un alt comportament nu trebuie îndeplinit în timpul răspunsului, cum ar
fi comportamentele auto-stimulative.

SR – Recompensa
• Aceasta este o consecinţă pozitivă oferită atunci când copilul demonstrează
un răspuns corect.

4
• Urmează întotdeauna unui răspuns corect, imediat. Nu trebuie să existe un
timp de amânare în oferirea recompensei, în stagiile de început ale
programelor.
• Oferirea de recompensă, ca şi consecinţa imediată a răspunsului corect va
creşte probabilitatea ca acest comportament adecvat să se întâmple din
nou.
• Recompensa este oferită ca urmare a unui răspuns corect şi nu ar trebui să
fie disponibilă cu nici o altă ocazie. (Aceasta înseamnă că lucrurile pe care
copilul le primeşte ca recompensă, ar trebui să fie scoase din folosirea lor
curentă.)
• Lucrurile pe care un copil le găseşte recompensatorii variază de la copil la
copil, aşa că acestea trebuie alese în funcţie de preferinţele individuale.
• Recompensele trebuie să fie uşor de oferit, şi să fie luate repede, deci
recompensele pe bază de hrană trebuie să fie potrivite pentru a fi mâncâte
repede.
• Recompensele verbale trebuie să aibă un ton foarte diferit faţă de SD şi de
NU-ul informativ. Trebuie să fie cu un ton vesel şi entuziasmat.
• Cantităţile mai mari de recompense vor avea efecte mai mari, dar pot cauza
staţionarea.
• Varierea recompenselor este esenţială, deci aceeaşi mâncare, jucării, şi
recompense verbale nu trebuie utilizate mereu.
• Recompensele trebuie variate.
• Există diferite tipuri de recompense: pozitive, negative, primare, secundare.

NU-ul informaţional
Este folosit ca o consecinţă imediată la un răspuns greşit sau un non-
răspuns.
Este folosit doar atunci când copilul a masterat programul respectiv pentru
a fi sigur că acel copil ştie răspunsul.
Folosind cuvântul NU înseamnă că acel copil ştie ce este corect şi ce nu este
corect şi-l ajută pe copil să discrimineze între răspunsuri diferite.

5
Folosind cuvântul NU înseamnă că tutorii sunt consecvenţi în a aplica
consecinţa la un răspuns incorect sau un non-răspuns.
Cuvântul NU trebuie spus cu o voce calmă şi neutră.

RECOMPENSAREA

Definiţie

Principiul recompensării se referă la creşterea în frecvenţă a răspunsului,


când răspunsul este imediat urmat de o anumită consecinţă.
• Recompensarea este un eveniment pozitiv, ca urmare imediată la un
comportament.
• Este definită de faptul că va creste frecvenţa comportamentului pe care
l-a urmat.
• Dacă frecvenţa comportamentului nu a crescut după recompensare
înseamnă că acea recompensare nu este recompensatorie.
• Recompensa nu este acelaşi lucru cu premiul, deci premiul este un
eveniment pozitiv, dar o sarcină pozitivă pe care o primeşte cineva ca
urmare a unui lucru bine făcut. Dar premiul nu va creşte neapărat
frecvenţa comportamentului.

Recompensa Pozitivă şi Recompensa Negativă

Amintiţi-vă că toate recompensele cresc frecvenţa comportamentului.

Recompensa Pozitivă
Se referă la creşterea comportamentului şi la creşterea frecvenţei
răspunsurilor şi este urmată de un eveniment pozitiv.

6
• Recompensa pozitivă, în termeni simpli, poate fi tradusă ca un
eveniment favorabil, dat ca urmare a unui răspuns.
• Evenimente pe care unii le văd ca neplacute pot fi pentru alţii
recompense pozitive. De exemplu, atunci când ţipăm: Opreşte-te!,
sau oprirea fizică pot fi în unele cazuri recompensări ale
comportamentului.
• Câteva exemple de recompense pozitive din viaţa de zi cu zi sunt:
Faptul că, câştigăm la o maşină cu maneta, salariile, cineva vorbeşte
cu tine când răspunzi la telefon.
• Exemple de recompense pozitive pentru copii sunt: jucăriile,
dulciurile, îmbrăţişările şi premiile.

Recompensa Negativă
Se referă la creşterea frecvenţei comportamentului prin îndepărtarea unui
eveniment neplăcut imediat după ce comportamentul a fost îndeplinit.

• Recompensa negativă se referă la o situaţie când cineva aşteaptă un


eveniment pe care îl găseşte neplăcut, după un răspuns pe care îl dă,
acest eveniment este dat la o parte.
• Deci în anumite situaţii este probabil să dea acelaşi răspuns din nou.
• Îndepărtarea acestui eveniment neplăcut trebuie să cauzeze o
creştere a comportamentului, altfel nu este o recompensă.
• Recompensa negativă nu trebuie confundată cu pedeapsa.
• Câteva exemple de recompense negative din viaţa de zi cu zi sunt:
când un părinte cicăle copilul să-şi facă curat în cameră (eveniment
negativ), copilul îşi face curat în cameră (răspuns/comportament), şi
părintele se opreşte din cicălit (recompensă negativă) sau când un
copil plânge şi ţipă la părintele sau să îl ia în braţe (eveniment
negativ), părintele îşi ia în braţe copilul (răspuns/comportament),
copilul se opreşte din plâns (recompensă negativă pentru părinte). În
al doilea exemplu, părintele este recompensat pentru că copilul se

7
opreşte din plâns. Oricum, data viitoare când copilul va vrea să fie
luat în braţe, va ţipa din nou ca urmare a recompensei pe care a
primit-o fiindcă a ţipat, recompensa aceasta a fost faptul că a fost luat
în braţe.
• Ca exemplu de aplicare la copil este atunci când copilul vrea să-şi
îndepărteze jacheta pentru că îi este cald (eveniment negativ), dar
are nevoie de ajutor, la început copilui s-ar putea să tipe, acest tip de
comportament nu este unul pe care am vrea să-l crestem, deci ar
trebui ignorat. Copilul spune “Ajută-mă” (răspuns/comportament),
Părintele/ tutorele îl ajută atunci să îşi dea jos jacheta (recompensă
negativă) dar acest comportament va creşte probabilitatea ca copilul
să spună “ajută-mă” şi data viitoare când va avea nevoie de ajutor.
• Scopul acestui program este faptul că trebuie să folosim mai des
recompensă pozitivă (exemplele de acum în colo vor fi numai de
recompense pozitive)

RECOMPENSE PRIMARE ŞI SECUNDARE:

Recompense primare:
• Cunoscute şi sub numele de recompense “necondiţionate” pentru că nu au
condiţii clare de recompensare, pentru că ele sunt evenimente natural
recompensatoare.
• Exemple de recompense primare sunt hrana şi apa
• Recompensele primare se poate să nu fie recompensatoare de fiecare dată,
dacă cineva spre exemplu a mâncat foarte mult nu va mai privi hrana ca pe
o recompensă.
• Recompensele de natură primară sunt folosite foarte mult în stadii primare
ale terapiei şi sunt urmate întotdeauna de recompense secundare.

Recompensele secundare

8
• Cunoscute şi sub numele de recompense condiţionate pentru că acest tip de
recompense au criterii clare de aplicabilitate şi copilul a învaţat să le
găsească recompensatoare.
• Comparând evenimente care nu sunt iniţial recompensatoare cu
evenimente care sunt în mod natural recompensatoare , evenimentul dintâi
va câştiga proprietăţile unei recompense (strâns tichete cu premiul
mâncării, tabla cu recompense)
• Exemple de recompense secundare sunt: tichetele, cartonaşele, premiile
verbale.

Recompensele diferenţiate
• O aproximaţie foarte apropiată a răspunsului ar trebui recompensată
• Răspunsurile care nu se află însă foarte aproape de răspunsul corect nu
trebuiesc recompensate.
• Criteriul pentru răspunsul corect trebuie respectat de toată lumea, şi după
aceasta trebuie oferită recompensă.

PROMPTUL

• Promptul este modul în care îl învăţăm pe copil cum să îndeplinească


cerinţa, sarcina.
• Îl promptăm pe copil astfel încât să aibă succes în realizarea sarcinii şi astfel
să primească recompensă.

MODURI DIFERITE DE PROMPTARE:

Promptul fizic:
Este ghidajul fizic pe care copilul îl primeşte pentru a i se arăta cum trebuie să
facă un anumit lucru. Acesta poate fi de tipul: punem mâna noastră deasupra
mâinii copilului aşa încât să-i arătăm cum se bate la tobă.
Demonstraţia:

9
Acest tip de prompt cuprinde imitaţia: înainte de asta copilui trebuie însă să
mastereze programul de imitaţie . Demonstraţia include tutorele care
îndeplineşte sarcina .
Reuşita recentă:
Creşteţi viteza când promptaţi, când obţineţi un răspuns corect daţi imediat un
alt SD, dacă copilul a avut o experienţă aşa recentă a unui răspuns corect şi a
fost recompensat adecvat pentru el, înseamnă că va răspunde corect din nou.
Promptul prin poziţie:
Itemul corect este plasat mai aproape de copil.
Legatul de un program cunoscut:
Folosind ceva ce copilul ştie deja îl vom ajuta să răspundă corect . De
exemplu: “Atinge roşu”, copilul atinge roşu şi este recompensat, apoi imediat
întreabă “Ce este?” şi copilul va răspunde “roşu” şi îl recompensăm.
Instrucţii verbale:
Îi dăm copilului instrucţii verbale astfel încât să realizeze sarcina “punem cubul
verde pe cel roşu”.
Inflexiunea vocii:
Punând accent pe cuvântul cel mai important din SD , putem astfel indica ce
parte a Sd-ului contează “Arată ceaşca MARE”
Altele:
Există şi alte tipuri cum ar fi gesturi, arătat, privitul.

CÂND SĂ FOLOSIM PROMPTUL:


• Când răspunsul este complet nou pentru copil, atunci răspunsul trebuie
promptat de câteva ori la rând (aceasta este numita promptare masivă).
• În general promptul trebuie să fie făcut cât mai aproape de SD, dacă este
posibil în acelaşi timp.
• Când răspunsul a fost promptat de mai multe ori la rând, şi copilul începe
să-şi dea seama de răspunsul corect, promptul trebuie scăzut.
• Când scădem promptul în intensitate promptul poate fi de exemplu până la
jumătate , pentru ca el să facă continuarea singur, sau un prompt mai puţin

10
intruziv (mai discret) poate fi folosit ca o metoda de scădere în intensitate a
promptului.
• Dacă o sarcină a fost masterată , deci suntem siguri că copilul ştie să o facă,
atunci promptul va fi dat după două răspunsuri incorecte. Aceasta este
cunoscută ca metoda NU-NU-PROMPT.
• Copilul nu trebuie să dea mai mult de 2 răspunsuri incorecte la rând fără să
primească prompt.

REGULI PENTRU PROMPTARE:


Folosiţi promptul cel mai puţin intruziv (detaliat):
Ex: dacă un copil poate să imite este bine să folosim un prompt imitativ decât
unul fizic, pentru că în promptul prin imitaţie copilul îndeplineşte sarcina mai mult
singur.
Trebuie stabilită ierarhia prompturilor:
Aceasta înseamnă că promptul trebuie folosit iniţial, la inceputul programului
când copilul nu ştie să îndeplinească sarcina respectivă, apoi vom scădea din
intensitate promptul respectiv.
Ex: când învăţăm un copil cum să imite bătutul din palme, promptul iniţial va fi
unul de natura fizică, apoi când copilul începe să facă o parte a sarcinii singur ,
promptul devine doar o mână care îi face semn cum să înceapă, apoi ultimul
prompt poate fi doar atingerea uşoară a uneia dintre palme, înainte de a scoate
promptul definitiv.
Scădeţi în intensitate promptul cât mai curând posibil:
Aceasta este o metodă prin care evităm ca, copilul să devină dependent de
prompt chiar dacă face sarcina şi singur.
Exemplul de mai sus ne arată cum poate fi scăzut în intensitate un prompt.
Faceţi întotdeauna prompt după două răspunsuri incorecte:
Dacă sarcina este masterată , copilului i se spune “NU” după un răspuns incorect
, după două răspunsuri negative consecutive faceţi prompt pentru răspunsul
corect.

11
Ex: un copil ştie comanda “ridică-te”, dar nu o îndeplineşte spunem “NU”, mai
dăm o dată comanda, copilul iar greşeşte, spunem “NU”, dăm din nou SD şi
promptăm răspunsul corect.
Folosim regula nu-nu-prompt pentru aceeaşi sarcină de câte ori
este nevoie în decursul unui sitting:
Aceasta este tot pentru a se stabili dacă copilul este acum capabil să
îndeplinească sarcina fără prompt.
Ex: folosind exemplul de mai sus, dacă copilul nu îndeplineşte nici acum sarcina ,
aplicăm aceeaşi regulă, după un nu-nu-prompt copilul este lăsat singur să
îndeplinească comanda.

Recompensaţi şi răspunsurile care au avut nevoie de prompt:


Trebuie să diferenţiem. Când facem prompt pentru o sarcină nouă trebuie să
oferim recompensă mare . Când facem prompt pentru o sarcină masterată nu
trebuie să oferim o recompensă mare (ci una minimală)
Ex: în exemplul cu nu-nu-prompt copilul primeşte după prompt doar recompensa
“bine”
Testaţi sarcina promptată mai târziu în acelaşi sitting:
Dacă copilul nu a îndeplinit corect o sarcină masterată, şi a trebuit promptat, o
testăm imediat după aceea şi o mai testăm mai târziu în timpul lecţiilor.
Evitaţi prompturile neintenţionate:
Ex: dăm comanda “atinge maşina: şi fără să vrem ne uităm la maşină.

MODELAREA ŞI ÎNLĂNŢUIREA

Modelarea şi înlănţuirea sunt metode care se folosesc pentru a învăţa


comportamente care s-ar putea să nu apară niciodată, aceste comportamente nu
pot fi promptate sau recompensate.

12
Un comportament bun, adecvat este achiziţionat prin recompensarea paşilor
mici pe care îi face copilul în achiziţionarea lui, în loc să-l recompensăm la
sfârşitul comportamentului.

• Răspunsurile care sunt similare cu scopul final sunt recompensate şi în


acest fel ele vor creşte.
• Aproximarea succesivă până la scopul final înseamnă că acesta poate fi
achiziţionat.
• Acele răspunsuri care nu sunt similare scopului final nu trebuie
recompensate şi astfel sunt exterminate.

Acesta metodă este folosită adesea la programul de imitaţie verbală.

Ex: program: Imitaţie verbală.


Scop: copilul să spună Ahhh
SD: spune Ahhh
Procedura de modelare:
SD: spune Ahhh
R: uahuh (recompensare puternică pentru că cuvântul spus are alăturarea de
litere pe care dorim să îl învăţăm pe copil la mijloc)
SD: spune Ahhh
R:uh
(recompensă mai mică pentru că tutorele ştie că acest copil a putut spune uahuh
ca răspuns şi că acesta din urmă este mai aproape de răspunsul corect. Faptul că
facem o diferenţiere între nivelul de recompensare pentru cele două răspunsuri îl
face pe copil să ştie care este răspunsul pe care îl dorim de le el.)
SD: spune Ahhh
R:uahuh
(recompensă puternică din nou pentru că acesta este răspunsul cel mai aproape
de cel corect pe care l-am putut obţine până acum.)

13
La acest stadiu al învăţării, Tutorele trebuie să continuie să recompenseze
copilul până răspunsul pe care îl dorim (nu cel corect dar cel care se apropie de
cel corect) se stabilizează. Apoi trebuie să scădem recompensa în intensitate
pentru ca, copilul să îşi schimbe răspunsul pentru a obţine iarăşi recompensă cea
mai puternică.

SD:Spune Ahhh
R: uahuh
(recompensa scade în intensitate)
SD:Spune Ahhh
R: uhahhh
(recompensa creşte în intensitate pentru că acest răspuns este şi mai aproape de
cel corect)

Când şi acest răspuns devine constant se scade şi aici recompensa.


SD: Spune Ahhh
R: uhahhh
(recompensa scade în intensitate)
SD: spune Ahhh
R: uhahhhhhhhhhh
(recompensa scuzată pentru că acest răspuns se îndepărtează de răspunsul
corect mai mult decât ultimul său răspuns)
SD: spune Ahhh
R: Ahhh
(recompensă foarte puternică pentru că copilul a îndeplinit comanda cerută)
Când despărţim activitatea în etape s-ar putea să fie situaţii când promptul poate
fi folosit când copilul se apropie mult de activiatea cerută. De exemplu, când
copilul spunea “uhahhh” Tutorele putea recompensa copilul foarte repede după
răspuns astfel încât recompensa să fie dată imediat după Ahhh, în loc să lăsăm
copilul să mai repete odată uhhh.

14
ÎNLĂNŢUIREA

Înlănţuirea este de asemenea o metodă care este folosită pentru a învăţa


comportamente noi care nu apar niciodată şi care nu pot fi promptate ca un întreg
pentru că întregul comportament este foarte lung şi complex.
O secvenţă de răspunsuri se referă la o înlănţuire.
Înlănţuirea înseamnă faptul că Activitatea pe care dorim să o învăţăm este
fragmentată în părţi mai mici pe care le vom învăţa şi prompta pe rând.
Procedura este să identificăm paşii acţiuni respective , acest lucru se numeşte
Analiza acţiunii.
Exemple de fragmentare a acţiunii.
Comportament: spălatul pe maini
1. ridicarea mânecilor
2. dăm drumul la robinet
3. punem mâinile sub apa
4. luam săpunul
5. frecăm mâinile
6. clătim mâinile
7. închidem robinetul
8. ne ştergem pe mâini

• Pe măsură ce copilul îndeplineşte singur una dintre secvenţele acţiunii


începem să scădem promptul pentru aceasta. Ex: Tutorele face prompt fizic
la început pentru ca, copilul să îşi ridice mânecile. Acest prompt scade în
intensitate când copilul face singur acţiunea respectivă. Când copilul a
masterat această secvenţă începem să scădem promptul pentru
deschiderea robinetului. Astfel facem cu toate secvenţele acţiunii, pe rând.
• Iniţial, fiecare secvenţă a înlănţuiri este recompensată, în loc să
recompensăm faptul că el poate îndeplini toată acţiunea până la capăt. Asta
pentru că fiecare parte a înlănţuirii trebuie învăţată temeinic şi astfel
recompensată.

15
• De obicei când îl învăţăm o asemenea înlănţuire de acţiuni vom avea o
singură parte a întregii înlănţuiri ca scop. Ex: astăzi avem scopul să îl
învăţăm pe copil să închidă robinetul.
• Restul înlănţuirii va fi promptat şi recompensat, fiecare secvenţă pe rând,
apoi scădem promptul pentru secvenţa respectivă.
• Când copilul îndeplineşte întreaga înlănţuire singur îi oferim o recompensă
substanţială la sfârşitul înlănţuirii

TIPURI DE ÎNLĂNŢUIRI:
Înlănţuirea timpurie:
Învăţatul începe cu primul pas al secvenţei, apoi trecem la al doilea, apoi la
al treilea şi aşa mai departe.
Ex: pentru exemplul cu spălatul pe maini, ridicatul mânecilor trebuie învăţat
primul, în timp ce restul paşilor vor fi promptaţi la maxim, când ridicatul
mânecilor este masterat şi copilul îl face fără prompt, atunci trecem la
secvenţa următoare.
Înlănţuirea tardivă:
Acest tip de înlănţuire începe procedura de învăţare cu ultimul pas al înlănţuirii
apoi cu penultimul şi aşa mai departe.
Ex: construcţia unui tren din cuburi şi împinsul lui
Secvenţializare:
1. punem prima şi a două piesă a trenului împreună
2. punem şi a treia piesă
3. punem piesa a 4 a
4. punem trenul pe covor
5. împingem trenul prin cameră.

Pentru a învăţa aceasta acţiune prin intermediul înlănţuirii tardive vom


prompta la maxim iniţial toată acţiunea şi vom aplica procesul de învăţare doar
pentru impinsul trenului prin cameră. Când acesta parte este masterată,
copilul va învăţa să pună trenul pe covor şi să-l împingă.

16
Înlănţuirea tardivă este cel mai folosit tip de înlănţuire pentru că permite că
lanţul să fie completat de către copil de fiecare dată şi pentru că copilul nu va
fi recompensat pentru toată secvenţa de fiecare dată.
Unele înlănţuiri nu se pretează la această metodă aşa este şi exemplul cu
spălat pe mâini.
Avantajele înlănţuirii (secvenţializarii)
• metoda este aceeaşi la toţi tutorii
• copilul are succes pentru că acţiunea este secvenţializată în acţiuni mici
• comportamentele complexe pot fi învăţate într-un mod sistematic
Dezavantajele secvenţializării
• poate dura mult timp să-l învăţăm pe copil comportamente adecvate
folosind această metodă , oricum părţile componente pot fi învăţate
rapid.

IMPORTANT: Diferenţa dintre modelare şi înlănţuire constă în faptul că în


modelare stagiile peste care trecem cu învăţarea nu mai sunt cerute în
comportamentul final în timp ce la înlănţuire toate stagiile masterate sunt
cerute în comportamentul final.

PROCESUALITATEA ÎNVĂŢĂRII

Când un copil nu ştie cum să îndeplinească o anumită activitate (pe care o


cerem), toate metodele de mai sus ne învaţă cum să procedăm când îl învăţăm pe
copil o sarcină nouă. Procesualitatea învăţării pe care trebuie să o urmărim
pentru tehnicile de mai sus este:
1. Calea corecta
2. discriminarea
3. calea extinsă
4. rotatirea aleatorie a cunoştinţelor
Acesti paşi pot fi folosiţi sau nu, depinde de copil

17
Calea corectă:
Aceasta înseamnă acţiunea repetată, ceea ce presupune faptul că dăm
acelaşi SD de mai multe ori.
• Aceasta metodă trebuie folosită numai atunci când acţiunea este nouă
• Iniţial toţi paşii sunt promptaţi pentru ca, copilul să ştie ce să facă
• Scădem promptul în intensitate până când copilul ştie calea corectă
pentru a îndeplini acţiunea fără nici un fel de prompt
• Când copilul îndeplineşte 90-100% din acţiunile cerute înseamnă că
putem trece mai departe (ideal este ca el să îndeplinească 9 comenzi din
10 dar se poate şi 5 din 5)
EX: Program: receptiv instrucţii
Program în curs: a face valuri
Prompt: demonstrarea acţiunii
SD: Fă valuri
R : copilul face valuri (cu prompt maxim)
Recompensă
SD: : Fă valuri
R:copilul face valuri (cu prompt maxim)
Recompensă
SD: Fă valuri
R:Copilul face valuri (cu prompt maxim)
Recompensă
SD: Fă valuri
R: Copilul face valuri (cu promptul redus la jumatate)
Recompensă
SD: Fă valuri
R: Copilul face valuri (cu promptul redus la jumatate)
Recompensă
SD: Fă valuri
R: Copilul face valuri (fără prompt)

18
Recompensă
SD: Fă valuri
R: Copilul face valuri (fără prompt)
Recompensă
Aceasta secvenţă poate fi făcută într-un sigur sitting sau în mai multe.
Aceasta depinde de copil. Trebuie însă să rămânem la acelaşi nivel al
promptului şi trebuie să continuam astfel procesualitatea învăţării până
când putem scădea promptul până la nivelul când nu mai este necesar.
Copilul trebuie să fie constant în oferirea răspunsurilor corecte cu o
frecvenţă de 90-100 % pentru a trece la nivelul următor.
Spre exemplu dacă copilul răspunde corect consecutiv două răspunsuri
după şase răspunsuri cu prompt nu considerăm etapa respectivă ca
masterată.

DISCRIMINAREA:

• Când un copil începe un program nou, care îl învăţa un anumit lucru,


iniţial copilul respectiv se poate să nu cunoască nimic despre lucrul
respectiv.
Ex: program: receptiv obiecte
Scopul acestui program este să-l învăţăm pe copil să discrimineze între
mai mulţi stimuli, spre exemplu că obiectul care are 4 roţi se numeşte
maşină.

SD: atinge “obiect”


• Când îl învăţăm pe copil un lucru nou îl învăţăm întâi să aleagă dintre
mai multe lucruri şi să discrimineze astfel acel obiect dintr-o mulţime.
Când ne referim la exemplul cu maşsina ne referim la acest prim pas
al învăţării.

Procesualitatea învăţării

19
a) Singur – aceasta înseamnă că maşina este singurul obiect de pe masă, pentru
ca, copilul să înveţe obiectul respectiv doar prin atingere.
b) Cu un distractor neutru- aceasta înseamnă că maşina se afla încă în curs de
învăţare (se cere numai maşina) dar pe masă se află şi un distractor neutru pe
care copilul nu trebuie să-l atingă, de exemplu un cub (3d) .
c) Iniţial atingerea maşinii poate fi promptată fizic, sau tutorele va muta maşina
mai aproape de copil pentru a oferi astfel un prompt discret
d) Când copilul poate identifica maşina oriunde s-ar afla ea pe masă, având pe
masă în acelaşi timp şi un distractor neutru, atunci se poate trece mai departe
e) Este important ca, atunci când pe masă se află mai mulţi itemi, aceştia să fie
mutaţi în poziţii diferite, pentru ca să fim siguri că, copilul nu învaţă poziţia
itemului pe masă, ci itemul în sine.
• Până la acest nivel copilul ştie deja că va primi recompensă doar dacă
atinge maşina, dar nu ştim sigur dacă a reţinut cuvântul cu care poate
identifica poza. Pentru a fi siguri că ştie exact care poză se asociază
cu cuvântul maşină trebuie să trecem această poză prin procesul
discriminării împreună cu alte poze pe care el le ştie şi pentru care va
fi recompensat dacă le recunoaşte
Acesta este nivelul următor. De exemplu punem maşina pe masă
împreună cu un elefant.
PROCESUALITATEA ÎNVĂŢĂRII:
a) obiectul singur pe masă
b) împreună cu un distractor neutru
c) folosind obiectul respectiv ca distractor pentru învăţarea unor obiecte noi
d) când copilul respectiv devine constant în răspunsuri corecte trebuie să
trecem la pasul următor
La acest nivel copilul trebuie să discrimineze obiectul învaţat în condiţii foarte
specifice.

ROTIREA ALEATORIE A CUNOŞTINŢELOR

20
• Rotirea aleatorie a cunoştinţelor înseamnă că două răspunsuri pe care
copilul le ştie pot fi cerute aleatoriu şi copilul le va şti, va discrimina
între ele.
• Pentru ca acest nivel să fie atins trebuie să facem discriminarea între
cei doi itemi (să fie capabil să alterneze răspunsurile corecte şi dând
Sd-uri diferite) şi acest lucru să fie învăţat sistematic.
• Această învăţare sistematică trebuie îndeplinită prin descreşterea
succesivă a promptului şi cerinţa aleatorie de a atinge diferitele
obiecte de pe masă. Acest proces se numeşte Identificarea aleatorie a
cunoştiinţelor

Identificarea aleatorie a cunoştiinţelor:

Ex: maşina şi elefantul se află amândouă pe masă


Atinge elefantul (prompt maxim)
Atinge elefantul (prompt redus la jumatate)
Atinge elefantul (promptul redus la un sfert)
Atinge elefantul (fără prompt)
Atinge elefantul (fără prompt)
Atinge maşina (Prompt maxim deoearece acesta este un comportament nou
(discriminarea) şi astfel acest comportament creşte în intensitate)
Atinge maşina (prompt redus la jumatare)
Atinge maşina (prompt redus la un sfert)
Atinge maşina( fără prompt)
Atinge maşina (fără prompt)
(Până la acest stagiu copilul a fost promptat pentru a discrimina descrescând
intensitatea de la prompt masiv şi maxim până la a face comportamentul adecvat
şi corect fără prompt, pasul următor este schimbarea de la un item la altul,
promptul folosit pentru a alterna trebuie redus după cum urmează)
Atinge elefantul (prompt redus la jumătate –în plină descreştere)
Atinge elefantul (prompt redus la un sfert)

21
Atinge elefantul (fără prompt)
Atinge elefantul (fără prompt)
Atinge maşina (prompt redus la jumatate- în plina descreştere)
Atinge maşina (prompt redus la un sfert)
Atinge maşina (Fără prompt)
Atinge maşina (fără prompt)
( Din nou, în cadrul fazei următoare, promptul trebuie să fie redus)
Atinge elefantul (promptul redus la un sfert)
Atinge elefantul (fără prompt)
Atinge elefantul (fără prompt)
Atinge maşina (promptul redus la un sfert)
Atinge maşina (fără prompt)
Atinge maşina (fără prompt)
(La următoarea schimbare nu se va mai folosi nici un fel de prompt)
Atinge elefantul (fără prompt)
Atinge elefantul (fără prompt)
Atinge maşina (fără prompt)
Atinge maşina (fără prompt)
• La acest stagiu copilul a aratat că poate discrimina între un elefant şi o
maşina şi că poate să îşi orienteze atenţia când asupra uneia , când asupra
altuia.
• Acest stadiu trebuie să fie consistent şi constant în răspunsuri corecte, fără
prompt inainte să consideream discriminarea între cele 2 masterată.
Orice targhet nou trece prin procesul de învăţare în procesualitatea învăţării şi în
rotaţia cunostiintelor. Programul de mai sus ajuta la discriminarea între 2 stimuli.
Al treilea stimul introdus va fi discriminat folosind aceeaşi procesualitate a
discriminării.

Procesualitatea extinsă:

22
• Aceasta metoda este folosită pentru a creşte gradual timpul între
prezentarea itemilor noi, prin prezentarea cunoştiinţelor masterate deja.
• Procesualitatea extinsă poate fi folosită dacă un copil întâmpină dificultăţi
în a discrimina.
EX:
Program: Instrucţii receptiv
Scopul programului: să-l înveţe pe copil să înteleagă comenzi simple.
Ex: a face valuri.
SD: (instrucţie) fă valuri
Scop: a face valuri
Comenzi folosite drept distractor (sunt deja cunoscute de copil) Bate din
palme, ridică-te, atinge nasul. Copilul ştie deja să execute aceste comenzi.
SD –scop: fă valuri
SD- distractor: bate din palme
SD- scop: fă valuri

Se va ajunge la scopul propus parcurgându-se câte un distractor pe rând .


Dacă copilul va face discriminarea corect atunci tutorele va introduce câte 2
distractori odată.
SD- scop: fă valuri
SD1- distractor : întinde mâinile
SD2-distracor: bate din palme
SD-scop: fă valuri

Dacă şi acest stagiu este îndeplinit cu succes se va trece la extinderea cu 3


distractori odată şi tot aşa. În mod normal, se poate ajunge până la 8 SD-uri
distractor.

REGULI:
• Distractorii trebuie adăugati pe rând , gradual, dacă copilul înţelege şi
execută corect, chiar şi acelaşi sitting . Altfel numărul distractorilor

23
trebuie crescut în alte sittinguri. Tutorele trebuie să lase notiţe cu câţi
distractori a lucrat cu copilul.
• Scopul programului este Sd-ul-scop, dacă copilul începe să greşească în
a răspunde corect la Sd-ul-scop atunci numărul distractorilor trebuie
descrescut.
• Dacă copilul face greşeli la îndeplinirea distractorilor trebuie să ne
asiguram întodeauna că vom repeta aceşti distractori şi separat.
Distractorul la care copilul a greşit trebuie repetat mai târziu.
Ex: dacă scopul era extinderea distractorilor cu 3:
Fă valuri-corect
Bate din palme-corect
Intinde mâinile-corect
Atinge nasul-incorect
Fă valuri-corect
În aceasta situaţie comanda “atinge nasul” va fi repetată într-un sitting
ulterior.

CRITERII DE MASTERARE:
Un item este considerat că fiind masterat când copilul este capabil să
discrimineze itemul respectiv împreună cu alti itemi în cadrul aceluiasi sitting şi să
facă lucrul acesta aleator.
Pentru a putea fi considerat masterat un program trebuie să fie:
90-100% corect în şedinţe diferite (dimineata şi seara, seara şi dimineata)
(uneori, criteriile pentru masterarea unui program pot să fie diferite de la copil la
copil)

Important! În celelalte programe trebuie să avem o singură problema în lucru la


un moment dat, se lucrează una câte una, pe rând.

24
SCADEREA ÎN INTENSITATE A COMPORTAMENTELOR INADECVATE

Programele despre care am discutat până acum erau menite să crească


intensitatea comportamentelor care erau un deficit. Copii cu autism pot avea de
asemenea şi comportamente inadecvate, manifestate în exces care trebuie să
scada în intensitate , spre exemplu scuturarea mâinilor sau comportamente auto-
mutilante.

Exista câteva metode de reducere în intensitate a comportamentelor


inadecvate . Aceste metode se aplică comportamentelor care:
• Îi distrag atenţia copilului de la învaţat, sunt repetitive şi manifestate lungi
perioade de timp şi cu o frecvenţă crescută.
• Sunt periculoase pentru copil sau alţi oameni
• Sunt inadecvate din punct de vedere social

Dacă un comportament îndeplineşte un criteriu din cele descrise mai sus ,


atunci intervenţia va fi imediată şi constantă.
Intervenţia este necesară pentru acele comportamente care sunt periculoase
sau apar cu o frecvenţă ridicată. Nu toate comportamentele pot fi descrescute în
intensitate în acelaşi timp, copilul trebuie să înveţe să înlocuiască aceste
comportamente cu unele adecvate şi acceptate social.

Recompensarea şi comportamentele indecvate:

25
• Comportamentele inadecvate pot fi recompensate şi din acesta cauză au
crescut în intensitate.
• Dacă copilul primeşte o recompensă pentru un comportament inadecvat,
acesta va creşte în intensitate atâta timp cât este recompensat. Ex: de câte
ori un copil ţipă el primeşte atenţie de la cineva.
• Consecinte care par negative pot acţiona de fapt ca o recompensă . De ex:
de câte ori un copil loveşte pe cineva îi este spus “Nu” cu voce tare. În
această situaţie copilul primeşte întreaga atenţie a cuiva de câte ori loveşte
pe cineva sau ceva. Faţa persoanei care spune “nu” poate arata haios
pentru că ea încearcă să pară serioasă , această situaţie poate acţiona ca o
recompensă pentru copil.
Alte intervenţii specifice pot fi utilizate ca mod de descreştere al
comportamentului auto-stimulativ, este însă esential ca aceste tehnici să
îndeplinească condiţiile stadializarii învăţării şi tehnicilor
comportamentaliste ca reacţie la comportamentul copilului. Întodeauna
trebuie să ţinem seama de condiţiile în care copilul va fi incurajat să
execute comportamentul din nou., aceste condiţii pot fi: atragerea atenţiei
asupra propriei persoane, sau o consecinţă a comportamentului pe care
copilul o consideră pozitivă . De Ex: dacă un copil vrea un biscuite şi se
aşează în faţa adultului şi ţipă, apoi primeşte biscuitele, este foarte probabil
ca şi data viitoare când va dori un biscuite să ţipe în loc să vorbească.

DISPARIŢIA
Dispariţia se referă la refuzul de a da recompensă pentru un răspuns
recompensat anterior.
• Recompensa pe care un copil o simte atunci când face un comportament
considerat inadecvat trebuie identificată pentru a o îndepărta.
• Câteodată recompensa este atenţia pe care o primeşte de la alti oameni, ca
şi în cazul în care un copil loveşte pentru a primi atenţie, în acest caz este
recomandat să nu acordam atenţie când copilul începe să facă

26
comportamentul respectiv, atunci copilul va înceta să facă comportamentul
respectiv şi nu îl va mai folosi ca metodă de atragere a atenţiei.
• Recompensa pentru un comportament nu este întodeauna atenţia pe care
copilul o primeşte. Trebuie însă să ştim că să nu-i mai acordăm atenţie
copilului nu este sinonim cu a-l ignora. De exemplu, un copil poate
manifesta un comportament neadecvat: ţipă. Adultul îi cere copilului să
tacă, uneori poate face aşa, dar uneori preferă să tacă. Intervenţia este
absolut necesară atunci când copilului i s-a spus să tacă timp de două
săptămâni şi nu a avut loc nici o schimbare. Următoarele 2 săptămâni,
comportamentul nu este comentat de nimeni din familie. Dacă nici în
urmatoarele două săptămâni comportamentul inadecvat nu scade în
intensitate. Nu trebuie să acordăm nici în continuare nici o atenţie
comportamentului, dar trebuie să despărţim acest comportament în
secvenţe pentru a interveni mai eficient. Trebuie să aplicăm apoi o analiză
asupra comportamentului de tipul antecedent, comportament şi consecinţă.
Uneori este evident faptul că, copilul ţipă când i se cere să facă ceva
(antecedent şi comportament) şi adesea urmează neacordarea atenţiei
(consecinţa). Deci, copilul scapă de cerinţa pe care o avem de la el ţipând.
Pasul următor este să nu-l scutim pe copil de sarcină pe care o cerem dacă
el ţipă.
• Când copilul primeşte ca şi consecinţă a comportamentului său inadecvat
lipsa de atenţie, se poate ca acest comportament să crească la început în
intensitate pentru a trage şi mai mult atenţia – aceasta poarta numele de
furtună comportamentală
• Furtuna comportamentală apare pentru că, anterior, acelaşi comportament
primea recompensă, deci nu se mai întâmplă ceea ce copilul se aştepta să
se întâmple şi copilul va încerca din rasputeri să obţină ceea ce era obişnuit
să se întâmple. Deci, comportamentul va creşte în intensitate şi în
frecvenţă.

27
• Dacă un comportament va fi recompensat când se află în stadiul de
“furtună comportamentală” va rămâne la nivelul la care va fi recompensat,
deci un nivel crescut şi neconvenabil pentru noi.
• Strategia de lucru care a fost abordată pentru a descreşte comportamentele
indecvate trebuie să fie aceeaşi la toţi membrii echipei, altfel
comportamentul nu va descreşte în intensitate, este posibil chiar să
crească.
• Comportamentele care au fost recompensate în mod constant vor fi mai
uşor de descrescut în intensitate, iar cele care au fost recompensate
inconstant vor fi mai greu de descrescut în intensitate.
• Comportamentele adecvate pot cădea şi ele prada inconsecvenţei, dacă nu
recompensăm în mod constant un comportament adecvat este posibil să
descrească în intensitate.
• Scăderea în intensitate este mai greu de aplicat la comportamentele auto-
stimulative, pentru că acestea sunt mai greu de manipulate, pentru că
recompensa este de natura internă şi nu externă.

Recompensă diferenţiată pentru diferite comportamente DRO:

• Orice comportament care nu este considerat neadecvat trebuie


recompensat, astfel copilul îl va face mai des, el luând locul
comportamentului neadecvat. Trebuie să recompensăm cu orice ocazie
comportamentele adecvate. La fel, trebuie să recompensăm şi atunci când
copilul nu execută a comportamentul neadecvat în situaţiile în care în mod
obişnuit le-ar executa.
• Este folositor şi pentru comportamente care apar frecvent şi pot scadea ,
mărind perioada de timp în care comportamentul nu este manifestat.
Ex: comportamentul: copilul îşi răsuceşte părul între degetele arătător şi index
Intervenţie: copilul este recompensat la intervale mici de timp că nu
manifestă comportamentul, aceste intervale cresc în timp.

28
Recompensarea diferenţiată pentru comportamentele incompatibile,
inadecvate DRI.

• Unele comportamente care sunt depistate sunt recompensate specific,


aceste comportamente recompensate trebuie să fie opusul
comportamentelor inadecvate.
• Comportamenetele care sunt specific recompensate vor creşte, înlocuind
astfel comportamentele inadecvate.
Ex: comportament: luat păpuşa şi bătut cu ea în masă.
Intervenţie: copilul trebuie recompensat să ţină adecvat în braţe păpuşa în
loc să o lovească de masă.

Folosirea adecvată a DRO şi DRI:

• Recompensa pe care noi o oferim copilului pentru că se poartă adecvat


trebuie să fie mai placută decât recompensa autostimulativă pe care o are
atunci când loveşte obiectele sau se poartă inadecvat, De exemplu,
recompensa sociala este de multe ori prea mică pentru a concura cu
recompensă autostimulativă pe care şi-o oferă singur dintr-o activitate cum
este fluturatul mâinilor în faţa ochilor. În acest caz trebuie folosită o
recompensă specifică mai puternică.
• Iniţial pentru a face un comportament adecvat cu un lucru cu care până
acum executa un comportament inadecvat va trebui să-i facem prompt
dacă copilul ştie deja să execute cu obiectul respectiv un comportament
adecvat.
• Aceste intervenţii DRO şi DRI sunt considerate redirecţionări ale
comportamentului inadecvat.

29
Corectarea consecinţelor comportamentale:

Prin corectare comportamentală, probabilitatea ca, copilul să se angajeze în


executatea unor comoprtamente inadecvate, pe care nu le dorim, scade.
Corectarea comportamentală înseamnă că, copilul este pus să îndeplinească o
sarcină care să corecteze ceea ce el a produs printr-un comportament inadecvat.
Exista două feluri de corectare ulterioară:
A) Restituirea: a corecta efectele negative pe care le-a produs comportamentul
său inadecvat asupra mediului. Ex: Dacă copilul aruncă mâncarea din farfurie pe
jos sau dacă aruncă farfuria cu totul, i se cere să strângă mizeria de pe podea.
B) Practica pozitivă: copilul trebuie să îndeplinească comportamentul
considerat adecvat dar în mod repetat. Pentru exemplul de mai devreme, copilul
trebuie să cureţe podeaua de câteva ori la rând şi poate exersa la masa cum să
mănânce adecvat.
Comportamentul care se exersează trebuie să-l înveţe pe copil cum să se
comporte adecvat. Copilul trebuie să înveţe comportamente adecvate pe care
este posibil să nu le ştie, dar această problemă este depăşită cu ajutorul
promptului fizic.
Recompensa nu se oferă dacă în timp ce copilul execută comportamentul adecvat
trebuie să-l corectam într-un fel sau altul.

Fără recompense
Aceasta pauză a oferirii recompenselor se referă la retragerea tuturor
recompenselor pozitive pentru o anumita perioada de timp.
• Este important ca, dacă un comportament adecvat devine consistent,
cotidian, să nu-i mai oferim după un timp copilului recompensă pentru acel
comportament. Cu timpul, nici un comportament care este consistent nu va
mai fi recompensat.
• La începutul acestei pauze, copilul este trimis într-un loc unde nu se va
putea angaja în comportamente autostimulative, pentru că va fi frustrat şi
unde nu vor primi nici un fel de recompensă.

30
• Pauzele de la recompense dacă sunt mai mari nu înseamnă ca vor creşte
comportamenul adecvat al copilului dar este posibil ca el să sesizeze
diferenţa.
Consultantul va introduce aceasta pauză şi este foarte important ca toţi
membrii echipei să procedeze la fel şi să fie la curent cu munca celorlalţi colegi
pentru a ocoli frustrarea pe care o produce inconsecvenţa.
O intervenţie trebuie să urmeze imediat comportamentul respectiv, nu
trebuie să amânăm pentru că, copilul nu va mai şti ce recompensăm sau vrem
să înlăturăm.

FOILE DE COLECTARE A DATELOR:

Colectarea datelor este necesară pentru ca


a) progresul să poată fi monitorizat şi demonstrat
b) intervenţia să poate fi adaptată la necesarul copilului.
c) Tutorii să fie consecvenţi şi constanţi în învăţare.

Notiţele trebuie să includă întodeauna:


a) data colectării
b) iniţialele tutorelui care scrie
c) sarcina
d) stadiul de învăţare al sarcinii
e) nivelul succesului înainte

31
Notiţele trebuie să comunice persoanei care urmează că, copilul a făcut achiziţii
în timpul sedinţei şi de unde ar trebui să continue procesul de învăţare. Deci dacă
lasi notiţe de tipul “a fost chiar bine” fără altfel de informaţii nu va fi destul pentru
a scurta perioada de învăţare a unui comportament nou.

Notarea fiecarei acţiuni:


Uneori este necesar să notăm una câte una toate acţiunile pe care le face
copilul. Aceste notiţe sunt foarte importante pentru a vedea care este progresul
copilului fără a asista neapărat la o lecţie. În acest tip de notiţe tutorele trebuie să
noteze toate acţiunile copilului chiar dacă au fost corecte, chiar dacă au fost
incorecte, sau chiar au avut nevoie de prompt.
Când se calculează procentajul de răspunsuri corecte se folosesc aceste notiţe
foarte amănunţite. Aceasta rată a răspunsurilor corecte se calculează doar
incluzând răspunsurile corecte şi răspunsurile incorecte, când copilul nu a răspuns
sau a avut nevoie de prompt notăm, dar nu calculăm, rata succesului folosind
aceste informaţii.
De exemplu 4 răspunsuri corecte şi 4 răspunsuri incorecte, 1 răspuns promptat şi
2 non-răspunsuri înseamnă o rata a succesului de 50% . Asta deoarece numarul
total de răspunsuri corecte şi incorecte la un loc este 8 şi copilul a răspuns corect
la jumatate din total.

GENERALIZAREA

Dacă un program a fost masterat în cadrul rigid pe care şedinţele la masă îl oferă
copilului. Programul a fost masterat urmărind anumite SD-uri, aceste acţiuni
specifice trebuie generalizate. Aceasta înseamnă că, copilul trebuie să
demonstreze că ştie un comportament adecvat şi în alte condiţii decât atunci
când a învaţat sistematic acel comportament. Aceste condiţii pot fi de exemplu
limbajul, SD-uri diferite, mediul să fie altul, materialele să fie altele sau folosite

32
diferit etc. Aceasta este o parte esenţială a procesului de învăţare pentru că face
din programele învăţate la masă, într-un mediu rigid, comportamente care pot fi
utilizate în orice mediu.

Câteva dintre nevoile pe care le are copilul pentru a generaliza este schimbarea
următoarelor componente:
1) Stimulii
- Copilul trebuie să demonstreze că a înţeles conceptul, chiar dacă stimulii se
schimba. De exemple, dacă copilul a învaţat conceptele de mare şi mic pe două
ceşti, el trebuie să ştie care este mare şi care este mic, indiferent de materialele
pe care le folosim, materiale care pot fi identice sau nu.
2) Mediul
- Iniţial, asta poate să însemne că el trebuie să demonstreze că a masterat
programul şi într-un loc diferit în aceeaşi cameră în care a învaţat programul
respectiv, dar în timp se trece şi la altă cameră din casă şi, în final, şi în alte
medii, spre exemplu, la şcoală.
3) Persoane
- Generalizarea la persoane are loc şi în timp ce învaţă, din moment ce copilul are
mai mulţi tutori. Oricum, ţinând cont de asta, este important să ne asigurăm că,
copilul va generaliza şi cu oameni noi. Rude sau prieteni ale familiei copilului pot fi
rugaţi să facă o activitate cu copilul în care acesta să îşi demonstreze
cunoştiinţele chiar dacă persoana cu care face lectii nu este aceeaşi care l-a
învaţat cunoştiinţele respective. Eventual programul trebuie generalizat aşa încât
să fim sigur că, copilul poate răspunde tuturor persoanelor cu care vine în
contact.
4) SD-ul
- Când copilul este învăţat diferite concepte, comenzile pe care le folosim sunt
adesea foarte simple, şi nu este un limbaj care este folosit în mod normal într-un
mediu natural, tipic. Copilul trebuie atunci învăţat să înteleagă sensuri diferite şi
comenzi diferite cu care i se pot adresa diferiţi oameni.

33
EX: dacă copilul a fost învaţat comanda “ridică-te”, trebuie să-l învăţăm spre
exemplu să îndeplinească şi comanda “te rog, ridică-te” sau “ acum ridică-te, te
rog” sau “ poţi să te ridici” înseamnă tot una.
5) Distanţa
- Deseori când spunem ceva sau ascultam ceva, oamenii cu care vorbim nu stau
chiar în faţa noastră. Învăţătoarea stă în faţa clasei, deci este important ca, copilul
să asculte informaţia şi să îndeplinească sarcina, chiar dacă persoana cu care
comunica nu stă chiar în faţa lui.
6) Recompensă
- În timp ce copilul face achiziţii importante la un program şi le menţine constante
este normal să descreştem intensitatea recompensei, pentru ca, copilul să nu
ceară intensităţi ale recompensei ridicate pentru a continua să îndeplinească
corect programul. Aceasta se realizează crescând numărul de răspunsuri corecte
pe care trebuie să le ofere pentru a primi o recompensă, sau reducând din
intensitatea recompensei.
De exemplu, iniţial copilului i se pot da dulciuri pentru a creşte rata răspunsurilor
corecte , mai târziu putem introduce “tabla cu cartonaşe” şi astfel copilul va
trebui să primeasca câteva cartonaşe pentru a primi dulciuri pentru a putea să se
uite la televizor.

Fiecare copil trebuie să aibă un dosar de generalizare. Luând un program


care a fost învăţat la masa va fi trecut prin situaţiile de generalizare, trecându-l
astfel în dosarul de generalizare, unde scopul este să se treaca prin situaţiile
scrise mai sus într-un mod cât mai natural şi copilul să mastereze cunostiintele şi
într-o situaţie nouă.
De exemplu, dacă un program se afla la generalizarea în medii diferite, atunci
fiecare mediu în care a fost generalizat programul respectiv trebuie notat în
dosar şi când copilul a demonstrat că ştie programul în mediul respectiv trebuie
să trecem la alt mediu notat în dosar.

34
Fiecare arie a generalizării trebuie să fie combinată cu alta pentru a ne asigura
că copilul a învăţat să execute programele în medii diferite , cu SD-uri diferite şi
stimuli diferiţi , etc. în acelaşi timp.

Generalizarea este o parte esenţială când îi învăţăm pe copii un lucru nou. Un


program de generalizare trebuie să fie făcut o dată la 6 sittinguri, pentru ca
aproximativ 6 programe de generalizare să fie făcute într-un program de 3 ore.

35