FLORENTINA-MANUELA MIRON

Unitatea de învăţare 3.
IGIENA COPILULUI SI ADOLESCENTULUI; CARACTERISTICILE GENERALE ALE
DEZVOLTĂRII FIZICE ŞI NEUROPSIHICE A COPIILOR

3.1. OBIECTIVUL ŞI IMPORTANŢA IGIENEI COPILULUI ŞI ADOLESCENTULUI

Igiena copilului şi adolescentului este o ramură a igienei. Ea se ocupă cu studierea factorilor care
influenţează starea de sănătate a colectivităţilor de copii şi tineri, în scopul eliminării sau al restrângerii
acţiunii factorilor vătămători şi al folosirii celor cu acţiune pozitivă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi
promovarea sănătăţii copiilor şi tineretului.
Igiena copilului şi adolescentului elaborează norme igienico-sanitare privind condiţiile de viaţă
cele mai potrivite pentru dezvoltarea unor generaţii tinere cât mai robuste şi sănătoase.
Atât elaborarea normelor igienico-sanitare, cât şi aplicarea lor, se fundamentează pe cunoaşterea
caracteristicilor relaţiilor organismului tânăr cu mediul ambiant natural şi social.
Aceste relaţii sunt deosebite de cele ale adulţilor, datorită, pe de o parte, posibilităţilor de
adaptare diferenţiată a organismului tânăr, iar pe de altă parte, datorită condiţiilor relativ specifice în
care se desfăşoară viaţa şi activitatea copiilor şi adolescenţilor în colectivităţi.
De asemenea, particularităţile de răspuns adaptativ ale organismului tânăr sunt determinate de
caracteristicile procesului de dezvoltare, proces care poartă la rândul său amprenta acţiunii condiţiilor
de viaţă.

IMPORTANT
Igiena copilului şi adolescentului are deci ca scop elaborarea şi aplicarea unor măsuri adecvate
medicale şi psihosociale pentru asigurarea condiţiilor celor mai bune de viaţă şi activitate a
colectivităţilor, pentru păstrarea şi promovarea sănătăţii copiilor şi tineretului.
Este vorba de o activitate medicală care reclamă cunoştinţe din mai multe domenii, ale
psihologiei, pedagogiei şi sociologiei copiilor şi tinerilor.

Conţinutul concret al igienei copilului şi adolescentului este determinat de nevoile societăţii în

raport cu gradul său de dezvoltare, mai cu seamă în raport cu sarcinile şi obiectivele pe care societatea
le pune pentru ridicarea bunăstării populaţiei; de mijloacele pe care colectivitatea le pune în slujba
acţiunii de ocrotire profilactică; de tendinţele evolutive ale stării de sănătate a populaţiei şi a
colectivităţilor de copii şi adolescenţi; de dezvoltarea concepţiilor şi cunoştinţelor în domeniul medical,
de posibilităţile de influenţare medicală a fenomenelor negative şi pozitive care caracterizează starea de
sănătate a populaţiei (dezvoltarea fizică şi psihică, morbiditatea şi mortalitatea populaţiei).

Condiţii şi factori care determină orientarea igienei copilului şi adolescentului pe plan

mondial şi în ţara noastră
Încercări de sinteză istorico-filozofică recente consideră secolul al 20-lea ca secol al descoperirii
copilului atât din punct de vedere al ocrotirii sănătăţii, cât şi din acela al instruirii şi educării, secolul în
care s-a născut şi dezvoltat pediatria şi s-au pus bazele igienei copiilor şi tineretului, secol în acelaşi
timp de dezvoltare intensă a pedagogiei ştiinţifice.
Declaraţia proclamă ca principii practice dreptul copilului de a trăi într-un mediu sănătos, de a se
dezvolta într-o deplină stare de sănătate şi de a primi în condiţii de egalitate o instruire adecvată şi o
pregătire corespunzătoare rolului pe care ca viitor adult îl va avea în societate. Deşi adoptate de toate
statele din O.N.U., aplicarea în practică a principiilor acestei declaraţii se face în condiţii de gravă
limitare politică sau economică în numeroase ţări.

328
 PUERICULTURA ŞI IGIENA COPILULUI

Un raport al Biroului Regional O.M.S. pentru Europa menţionează pentru ţările din această zonă,
reducerea continuă în ultimii 10 ani a mortalităţii şi creşterea constantă a speranţei de viaţă.
Scăderea cea mai spectaculoasă a mortalităţii s-a înregistrat la grupele tinere de populaţie. S-au
redus decesele prin boli infecţioase şi parazitare, fără să se înregistreze însă modificări importante ale
morbidităţii prin viroze (boli respiratorii, hepatice). Ca probleme de importanţă crescândă pentru
sănătatea copiilor şi adolescenţilor sunt menţionate malformaţiile congenitale, traumatismele şi
intoxicaţiile accidentale, bolile alergice, tumorile maligne şi inadaptarea mentală şi socială.

Sarcinile igienei copiilor şi tinerilor

Sarcini complexe de igienă şi pediatrie preventivă derivă direct din fenomenele locale de poluare
a mediului şi modificările extrem de rapide ale caracterului activităţii tinerilor, solicitând procesele de
adaptare prin trecerea de la munca preponderent fizică la cea intelectuală.
Dezvoltarea învăţământului şi diversificarea acestuia constituie un factor cu acţiune considerabilă
stimulatorie asupra dezvoltării neuropsihice a copiilor şi adolescenţilor, cu condiţia evitării
supraîncărcării prin dozarea justă a efortului şi a asigurării condiţiilor corespunzătoare de mediu în care
se desfăşoară activitatea de instruire.
Dezvoltarea reţelei de instituţii pentru instruirea, educarea şi ocrotirea copiilor, în raport cu
cerinţele dezvoltării sociale, impune cu necesitate realizarea condiţiilor de ambianţă, de îngrijire, de
regim de viaţă, de solicitare în procesul de instruire în concordanţă cu particularităţile adaptive ale
perioadelor evolutive ale copiilor şi adolescenţilor.

IMPORTANT
Problemele de profilaxie, în cadrul ocrotirii sănătăţii copiilor, se diversifică în funcţie de grupa de
vârstă a populaţiei la care se referă.
Pentru populaţia în vârstă de 0-3 ani, sarcina de bază a activităţii profilactice este
 promovarea dezvoltării fizice şi neuropsihice,
 prevenirea bolilor transmisibile,
 călirea organismului,
 corectarea tulburărilor de nutriţie şi a prematurităţii,
 prevenirea rahitismului
 stimularea dezvoltării neuropsihice (psihomotricitate, funcţiuni de cunoaştere, vorbire şi
comportament sănătos).

Depistarea timpurie a întârzierilor în dezvoltarea fizică şi neuropsihică, a deficienţelor de vedere şi

mai ales a deficienţelor de auz şi de vorbire, precum şi corectarea acestor întârzieri şi deficienţe,
constituie premise pentru asigurarea unui nivel corespunzător şi progresiv mai bun al sănătăţii copiilor
din prima copilărie. Educaţia sanitară a familiilor şi pregătirea atentă a cadrelor medicale şi de îngrijire
pentru aceste sarcini trebuie să devină o preocupare constantă.
Dezvoltarea învăţământului preşcolar, schimbă fundamental rosturile grădiniţei. Aceasta devine
instituţia cu important rol de instruire şi educaţie, de stimulare sistematică a dezvoltării fizice şi neu-
ropsihice a copiilor. Aceasta este în concordanţă cu potenţialul formativ biopsihologic al preşcolarului,
cercetări recente apreciind că până la 4 ani copilul achiziţionează 50% din inteligenţa generală de la 15-
16 ani.
Au mai puţine dificultăți de adaptare şcolară în clasa I copiii care au frecventat 1-2 ani, cel puţin o
grădiniţă. Îmbunătăţirea dotărilor cu echipament didactic şi sanitar, grija pentru funcţionalitatea
grădiniţelor, asigurarea unei alimentaţii adecvate constituie sarcini de mare însemnătate pentru
promovarea sănătăţii şi a dezvoltării preşcolarilor.

329
FLORENTINA-MANUELA MIRON

Supravegherea medicală activă descoperă din timp deficienţele de vedere, deficienţele de auz,
care trebuie corectate; întârzieri în dezvoltarea vorbirii pot constitui un handicap în însuşirea scrisului şi
cititului la vârsta şcolară.

IMPORTANT
Regimul de activitate din grădiniţe are la bază programe de activităţi cu caracter de instruire
solicitante ale proceselor cognitive, ale atenţiei, memoriei şi gândirii.
Dozarea acestor activităţi pentru a nu supraîncarcă funcţional sistemul nervos, alternarea
judicioasă cu programe de educaţie fizica pentru dezvoltarea motricitatii şi corectarea ţinutei, activităţi
recreative-odihnă, prin somn, jocuri libere, plimbări, impune respectarea unor scheme de regim de viaţă
ştiinţific fundamentate.
Formarea comportamentului de bază, sprijinit de deprinderi sănătoase, precum şi armonizarea
comportării de relaţie cu grupul, fixate în această perioadă au o mare stabilitate şi constituie mijloc de
promovare a dezvoltării armonioase, a personalităţii, condiţie a sănătăţii mintale.
Baza sănătăţii mintale, igiena vieţii psihice trebuie constituite de timpuriu.

Supravegherea alimentaţiei are ca scop evitarea dezechilibrului nutriţional, adecvat alimentaţiei la

caracterul activităţii şi la starea fiziologică a copiilor. Procesul instructiv-educativ solicită intens
structurile funcţionale nervoase, neurosenzoriale şi psihointelectuale. Se cuvine a evita atât supraso-
licitarea elevilor, cit şi regimul de subsolicitare, căci în ambele situaţii se tulbură profund motivaţia pentru
activitatea şcolară. Cercetările au arătat că din perturbarea raportului dintre cerinţe şi capacităţi rezultă
dezadaptarea şcolară, fenomen a cărui prevenire şi combatere preocupă intens pe toţi oamenii şcolii.
Supravegherea activă a colectivităţilor şcolare prin examenele periodice de bilanţ al stării de sănătate
evidenţiază deficienţe ale stării fizice şi psihice-senzoriale de adaptare şcolară sau comportamentale
care nu sunt deloc neglijabile.

ÎNTREBĂRI
Ce vizează activitățile profilactice în cadrul ocrotirii sănătății copiilor?
Care sunt deficiențele care pot fi depistate timpuriu?

3.2. PARTICULARITĂŢILE RĂSPUNSULUI ORGANISMULUI COPIILOR LA ACŢIUNEA FACTORILOR DE MEDIU

Pentru a înţelege nu numai rosturile igienei copiilor şi tinerilor, ci şi mijloacele pe care le foloseşte
şi metodele sale de lucru, este necesară cunoaşterea legilor care guvernează relaţiile dintre organismul
tânăr şi mediul său de viaţă:

IMPORTANT
Factorii de mediu nu acţionează niciodată izolat şi totdeauna în complexe ecologice şi sociale.
Acţiunea factorilor naturali asupra organismului uman nu poate fi niciodată înţeleasă decât în
contextul condiţiilor sociale în care trăieşte omul.
Organismul în creştere are o sensibilitate crescută la acţiunea factorilor de mediu şi aceasta se
reflectă în intensitatea reacţiilor şi calitatea lor diferenţiată de ale adultului.
Reacţiile organismului în dezvoltare au tendinţa de generalizare rapidă.

330
 PUERICULTURA ŞI IGIENA COPILULUI

Reacţiile organismului copiilor trebuie să fie totdeauna judecate în funcţie de vârstă şi sex (sexul
masculin în perioada evolutivă are o receptivitate mai mare şi un răspuns negativ mai pregnant decât
cel feminin).
De asemenea, reacţiile organismului copilului sunt condiţionate de starea lui de dezvoltare.

În toate problemele de diagnoză profilactică, fenomenele dezvoltării au o valoare diagnostică de

acelaşi rang cu fenomenele specifice bolii. Toată patologia şi fiziologia copilului are componente
determinate de procesul de creştere.
Homeostazia copilului se menţine cu atât mai greu, cu cât vârsta este mai mică, deci nevoile
metabolice de creştere sunt mai mari.
Un ţesut în plin proces de creştere intensă reacţionează diferit la acţiunile agenţilor patogeni în
comparaţie cu acelaşi ţesut în perioada creşterii lente.
Manifestările patologice de etiologie identică poartă o puternică amprentă a vârstei copilului, şi
aceasta datorită particularităţilor morfologice şi funcţional reactive diferite ale diverselor etape evolutive;
În trecut, asupra copilului acţionau factori cu mare agresivitate, factori ai mediului natural şi social
cu mare putere agresivă. În prezent avem de-a face cu factori care acţionează insidios, care se
asociază, se completează. Avem de-a face cu agresiuni polifactoriale, care determină tulburări,
deficienţe şi acţiuni de o etiologie policauzală.
Trebuie, de asemenea, să menţionăm prevalenta influenţei mediului social în complexul de
acţiuni care se exercită asupra organismului uman.

3.3. CARACTERISTICILE GENERALE ALE DEZVOLTĂRII FIZICE ŞI NEUROPSIHICE A COPIILOR

Se înţelege prin termenul de creştere uneori folosit cu înţeles de dezvoltare fizică a copiilor
ansamblul fenomenelor de sporire a dimensiunilor (volumului) şi greutăţii corpului şi de modificări ale
formelor corporale cauzate de schimbarea raportului de mărime a diferitelor segmente ale corpului.
Dezvoltarea umană trebuie privită ca o serie dinamică de modificări morfologice şi funcţionale
care ocupă două decenii din evoluţia ontogenetică umană, începe din momentul concepţiei şi se încheie
cu atingerea stadiului de adult. Este vorba de fenomene cantitative evidente dar nu trebuie neglijate
complexele fenomene de diferenţiere a unor organe şi ţesuturi, care intră treptat în activitate în perioada
de dezvoltare ca şi fenomenele de regresie a unor ţesuturi şi organe care involuează (ţesutul limfoid) în
acelaşi timp.

IMPORTANT
Creşterea are loc într-un organism viu atunci când procesele de asimilare depăşesc în intensitate
pe cele de dezasimilare.
O încercare veche de mai bine de un secol de definiţie a dezvoltării făcea pediatrul francez
Bouchut (1867), care atrăgea atenţia medicilor asupra importanţei fenomenelor de creştere în medicina
infantilă spunând: „Creşterea este una dintre cele mai curioase manifestări ale forţei motrice care
reglează, dirijează şi coordonează naşterea şi dezvoltarea fiinţelor umane" (cit. de De Toni).
Creşterea este o proprietate a tuturor organismelor vii care permite acestora să-şi sporească
masa corporală proprie pe seama asimilării substanţelor din ambianţă.
Aceasta l-a făcut pe Verworn să definească creşterea ca fenomenul de augmentare a substanţei
vii.
Friedenthal a precizat conceptul adăugând că această augmentare are loc ca rezultat al unei
diviziuni celulare.

331
FLORENTINA-MANUELA MIRON

Schlloss defineşte mai complet creşterea vorbind despre o creştere corelativă şi tipospecifică a
masei somatice în intervale definite de timp.
Robertson o consideră ca o transformare a substanţelor alimentare neorganizate în noi entităţi
chimice, constituente ale ţesuturilor.
Aron defineşte creşterea ca "o augmentare a masei prin diviziunea celulelor, creşterea
dimensiunilor şi modificărilor formelor externe şi ale proporţiei corpului, precum şi a ţesuturilor şi
organelor în cea mai mare măsură în sens progresiv, dar, de asemenea şi în sens regresiv".
Rossle (1923) caută să introducă în conceptul de creştere un criteriu funcţional strâns legat de
cel morfologic, considerând creşterea o augmentare datorită adăugării de masă vie având o valoare
structurală şi funcţională. Această definiţie ne lămureşte de ce adultul care adaugă o masă corporală
constituită din ţesut adipos se îngraşă dar nu "creşte".

Fenomenele procesului de dezvoltare se pot evidenţia la diverse nivele ale organizării fiinţei
umane: la nivel subcelular, la nivel celular, tisular (visceral), la nivelul organismului în întregul său şi la
nivelul colectivităţii umane.

Dezvoltarea neuropsihică

IMPORTANT
Dezvoltarea neuropsihică a copiilor şi adolescenţilor se manifestă prin procese de maturizare
morfologică şi funcţională a sistemului nervos:
 mielinizarea (creşterea vitezei influxului nervos),
 dezvoltarea activităţii bio-electrice,
 integrarea ierarhică a funcţiilor sistemului nervos,
 reglarea raporturilor dintre procesele excitatorii şi inhibitorii,
 perfecţionarea activităţii perceptive şi de învăţare;
 dezvoltarea funcţiilor psihodinamogene (viaţa afectivă şi motivaţii);
 dezvoltarea conştiinţei morale individuale şi a conştiinţei sociale.

În raport cu nevoile adaptative ale organismului, dezvoltarea are loc prioritar în acel domeniu
funcţional care este mai necesar într-o etapă ontogenetică considerată. Maturizarea sistemelor
funcţionale cerebrale o precedă pe cea gonadică. Oricare ar fi domeniul funcţional la care ne referim se
poate constata în timpul dezvoltării exigenţa unor secvenţe în care plasticitatea formativ evolutivă apare
ca maximă.
Astfel, pentru însuşirea limbajului vorbit, perioada de maximă plasticitate se situează în primii 2-3
ani de viaţă, posibilităţile de însuşire a unei limbi străine la vârsta de 4-6 ani, scăzând relativ treptat la
pubertate. După acest moment capacitatea de restabilire a limbajului vorbit după o afazie traumatică se
reduce foarte mult în comparaţie cu etapa evolutivă anterioară pubertăţii.
Dezvoltarea posibilităţilor cognitiv-intelectuale atinge un maxim între 15-17 ani, pe când forţa
musculară ajunge la nivelul maxim abia la 23-25 ani pentru bărbat.

Legile dezvoltării copiilor şi tinerilor

Dezvoltarea copiilor şi tinerilor se desfăşoară sub influenţa hotărâtoare a condiţiilor de viaţă care
determină particularităţile individuale şi de grup ale dinamicei acestui proces şi evoluţia nivelului mediu
al dezvoltării unor colectivităţi omogene.
Ritmul dezvoltării scade cu vârsta. Fenomenul creşterii se înscrie în curbe cu aspect parabolic.
Dezvoltarea are un ritm foarte rapid în perioada intrauterină. Ritmul dezvoltării diferitelor ţesuturi,
organe, aparate şi sisteme ale organismului ca şi al unor segmente corporale privite în mod izolat este
diferit pentru aceeaşi perioadă de timp dată.

332
 PUERICULTURA ŞI IGIENA COPILULUI

Dezvoltarea rapidă a unor organe şi ţesuturi este însoţită de o creştere mai lentă, o stagnare sau
chiar o regresiune a altor organe şi ţesuturi. Dezvoltarea fiecărui organ şi ţesut se face în strânsă
corelaţie cu dezvoltarea tuturor ţesuturilor în creştere.
Dezvoltarea organelor aparatului respirator influenţează favorabil aparatul cardiovascular şi
nervos. Dezvoltarea normală a creierului condiţionează dezvoltarea organelor de simţ. Dezvoltarea
analizatorilor favorizează activitatea nervoasă superioară normală. Dezvoltarea fizică a celor două sexe
are particularităţi care le diferenţiază. Deosebirile încep încă din stadiile precoce ale dezvoltării intraute-
rine.

Influenţa mediului geografic şi a climei asupra dezvoltării fizice a copiilor

O îndelungată confruntare a omului cu factorii ambianţei ecologice a permis dezvoltarea unor
largi posibilităţi de adaptare la variaţiile ample ale condiţiilor geografice şi de climă. Influenţa acestor
condiţii asupra dezvoltării fizice umane este în mare măsură explicabilă prin dependenţa strânsă dintre
mediul ecologic şi vegetaţia şi fauna marilor regiuni geografice, prin raportul dintre acest mediu natural
şi condiţiile generale de viaţă şi de muncă ale oamenilor.

Influenţa succesiunii anotimpurilor asupra dezvoltării fizice a copiilor

Observaţii sistematice au arătat că dezvoltarea staturală a sugarului este mai redusă în perioada
octombrie-martie şi mai vie în perioada martie-septembrie. Pentru preşcolar şi şcolar se pare că lunilor
cu cea mai intensă însorire (aprilie-iulie) le corespunde creşterea cea mai intensă staturală (Schmidt,
Monard, Raynolds, Sontag). Şi dezvoltarea ponderală ar avea o evoluţie similară sezonieră. Sugarii
înregistrează creşterea cea mai intensă în greutate în lunile august-septembrie. Centrii de osificare apar
mai rapid în cursul primăverii.
Palmer apreciază că greutatea creşte de 3-5 ori mai rapid toamna decât primăvara.

Alimentaţia populaţiei şi dezvoltarea fizică a copiilor şi adolescenţilor

Alimentaţia raţională este un factor de promovare a dezvoltării organismului tânăr.
Influenţa negativă a alimentaţiei asupra dezvoltării fizice a copiilor şi adolescenţilor se face simţită
fie prin nivel redus statural şi ponderal, în condiţii de malnutriţie, fie prin exces ponderal determinat de
supraalimentaţie.

Influenţa bolilor cronice asupra dezvoltării

Unele boli ale rinichiului, ficatului, inimii, ale intestinului pot să cauzeze tulburări grave ale
creşterii copilului. De asemenea, bolile glandelor endocrine şi bolile metabolice sunt cauzatoare de
importante şi multiple anomalii ale dezvoltării.

Influenţa locuinţei asupra dezvoltării fizice a copiilor şi tinerilor

Observaţii interesante, făcute şi în primele decenii ale sec. 20, în ţările industrializate, au subliniat
încă o dată relaţia dintre starea sanitară a locuinţei şi sănătatea şi dezvoltarea copiilor şi adolescenţilor.
S-a arătat că locuinţa copiilor cu dezvoltare fizică deficitară oferă condiţii mai nesatisfăcătoare de spaţiu
şi confort.
Astfel, s-a putut stabili o legătură directă între mortalitatea infantilă şi locuinţa insalubră şi
suprapopulată. Şi dezvoltarea fizică a copiilor de vârstă şcolară poate fi influenţată negativ de starea
sanitară deficitară a locuinţelor.

Influenţa urbanizării asupra dezvoltării copiilor şi tinerilor

Urbanizarea progresivă a tuturor ţărilor dezvoltate asigură pentru o proporţie crescândă de
populaţie condiţii de viaţă, de muncă, de acces la informaţie şi cultură şi de ocrotire a sănătăţii, diferite
de cele existente în mediul rural.

333
FLORENTINA-MANUELA MIRON

Influenţa condiţiilor social-economice şi de trai ale populaţiei asupra dezvoltării fizice şl

neuropsihice
Acţiunea condiţiilor social-economice ale populaţiei asupra dezvoltării fizice şi neuropsihice a
copiilor şi adolescenţilor a fost evidenţiată încă din secolul al 19-lea.
Condiţiile de viaţă determinate de nivelul veniturilor şi al instruirii şcolare, de statutul profesional şi
de nivelul de cultură ale populaţiei influenţează intens şi dezvoltarea copiilor în perioada prenatală şi
postnatală.

Condiţionarea multifactorială a variabilităţii locoregionale a nivelului de dezvoltare fizică

Mediul social şi ecologic influenţează dezvoltarea fizică a copiilor şi adolescenţilor, acţionând în
permanenţă prin ansamblul de factori şi condiţii care definesc nivelul de trai al populaţiei. Nivelul de trai
al colectivităţilor umane prezintă o mare diversitate în funcţie de dezvoltarea social-istorică, economică
şi culturală a societăţii în întregul său, a claselor şi păturilor sociale, de capacitatea colectivităţilor de a
produce bunuri materiale şi spirituale necesare populaţiei şi de posibilităţile de acces al diverselor clase
şi categorii sociale la repartiţia bunurilor produse de colectivitate. Diversitatea nivelului de trai al
familiilor şi, legat de acesta, variabilitatea dezvoltării fizice sunt în primul rând o funcţie de apartenenţa
acestor familii la pături şi clase sociale diferite.

Factori ai mediului intern care influenţează dezvoltarea copiilor. Factori interni ai

organismului matern
Există date care arată deosebita importanţă a factorilor interni ai organismului matern pentru
dezvoltarea embrionară, foetală şi pentru dezvoltarea postnatală a copiilor. Malformaţii ale uterului -
compresiunea exercitată de tumori uterine sau de forma unui bazin strâmt pot produce grave vătămări
ale dezvoltării intrauterine. Tulburări hormonale ale gravidei şi în special hipotiroidia şi diabetul
vătămează dezvoltarea embrionului şi fătului; uneori sunt suficiente pentru acestea chiar numai tulburări
uşoare hormonale. Administrarea de insulina, hormoni sexuali şi hormoni suprarenalieni în cantităţi mari
la gravide pot determina embrio şi foetopatii.

Factori genetici
Variabilitatea individuală în creşterea copiilor şi tinerilor este condiţionată de factori genetici.
Particularităţile de sex ale dezvoltării copiilor şi tinerilor sunt determinate genetic.
S-a constatat că încă din perioada dezvoltării intrauterine, fetele au un avans în ceea ce priveşte
maturizarea scheletică, fenomen evident la naştere şi care se păstrează tot timpul creşterii. Procesul de
osificare a cartilagiilor de creştere se încheie la fete cu circa 2 ani mai timpuriu decât la băieţi. Este
probabil că şi unele caracteristici fiziologice, capacităţi adaptive ale celor două sexe, să aibă acelaşi
determinism genetic.

Factori endocrini
Se acceptă că toţi hormonii fătului şi copilului mic au o acţiune cu precădere de tip anabolic şi ca
atare favorizează creşterea ca nişte catalizatori endogeni.
Funcţiile endocrine se pare că încep către luna 3-5 a vieţii intrauterine, ca urmare a dezvoltării
glandelor endocrine proprii ale copilului şi ca urmare a activităţii placentare care permite trecerea unor
hormoni materni în circulaţia foetală. Din acest moment se admite că se face simţită acţiunea timusului
prin hormonul său tisular limfocitar şi a pancreasului insular.

Controlul sistemului nervos asupra creşterii

Sistemul nervos central cu funcţia sa de integrare controlează prin verigile subiacente neuro-
endocrino-humorale procesele de creştere din organism.
Observaţii numeroase au arătat o corelaţie pozitivă între indicii funcţionali neuro-corticali şi cei ai
dezvoltării corporale. Suprasolicitarea copiilor cu sarcini şcolare, ca şi supraîncordările emoţionale
durabile pot, de asemenea, să inhibe creşterea. Din contră, vacanţele raţional folosite sunt perioade de
creştere mai intensă staturo-ponderală.

334
 PUERICULTURA ŞI IGIENA COPILULUI

ÎNTREBARE
Care sunt factorii exogeni ce influențează dezvoltarea fizică și neuropsihică a copiilor?

Referinţe bibliografice
 Anca I. (red.): Urgenţe în pediatrie; Ed. Medicală, Bucureşti 1996.
 Ciofu Carmen: Sepsis şi şoc neonatal. Med modernă 1996.
 Ciofu Carmen: Examenul clinic în pediatrie. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1986.
 Ciofu Carmen, Ciofu E.P.: Dicţionar de pediatrie Ed Univers Enciclopedic 1995.
 Geormăneanu M., Moldovan Zoica, Puericultură și Pediatrie; Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti
1994.
 Gâdei R., :Sănătatea copilului meu, Ed. ALL 2010

Bibliografie obligatorie pentru cursanţi

Referinţe principale
 Miron Manuela, (2013). Puericultura și Igiena copilului, Manual pentru Învăţământul la distanţă,
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi
Referinţe suplimentare
 Bucur E., Popescu O. (2005), Educaţia pentru sănătate în familie şi în şcoală. Editura Fiat lux, ediţia
a3-a, carte adăugată şi revizuită.
 Mănescu Sergiu et. al.: Igiena .Ed. Medicală 1996.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Care din variantele următoare definesc creșterea?
a. procesele de asimilare depăşesc în intensitate pe cele de dezasimilare
b. este o proprietate a tuturor organismelor vii
c. este o proprietate care permite organismelor să-şi sporească masa corporală
d. are loc ca rezultat al unei diviziuni celulare
e. transformarea substanţelor alimentare în noi entităţi chimice
2. Factorii mediului intern care influenţează dezvoltarea copiilor sunt:
a. factori genetici
b. factori endocrini
c. mediul geografic
d. alimentația
e. condițiile socio-economice

TEMĂ DE CONTROL OBLIGATORIE

Explicați cum sprijiniți școala (grădinița) în care vă desfășurați activitatea sau cum ar trebui
considerat acest sprijin, în efortul de îmbunătățire a mediului social și fizic pentru a reflecta conceptul de
promovare a sănătății (activități practice concrete).

335