POVESTIRI STUPIDE

Viața fără cravată.

Imaginați-vă: dimineața, megapolis, la lucru se duce un bărbat în costum. Bărbatul

poartă o cravata. O culoare neclară, greu de spus care anume. Barbații obișnuiți
spun despre astfel de culoare: “culoarea valului de mare”. Cravata e aprinsă, s-ar fi
putut de ales ceva mai simplu la un astfel de costum. Sau poate acesta e un
detaliu al aspectului (look stil) său. Poate așa e cravata- stilizată.
V-ați imaginat?
Bărbatul merge în mașină. Iar cravata e atât de aprinsă. Și posibil că pe toți din jur
îi irită. Bărbatul mereu se întinde cu mâna spre cravată, îndreptând-o. Ca și cum
cravata l-ar strânge. De parcă în nodul acesta strâns sunt toate problemele lui. De
parcă ar dezlega nodul acesta și totul ar deveni clar. Barbatul atinge cravata ca pe
o zgârietură de pe cerul gurii și nu se poate opri. V-ați imaginat? Bine!
Deoarece pe barbat această cravată îl enerveaza la maxim.
Deoarece pe barbat această cravată îl încordează.
Deoarece pe barbat această cravată îl irită și îl scoate din sărite.
De ce?

Din cauza ca el acesta cravata nu si-a ales-o. Soția a ales-o. El o să vina la lucru si
toti vor atrage atentia la cravata sa. Fetele se vor uita la el si se vor gândi: “ia-te
uită, Igor Valerevici e un paun(pijon). Si pe barbat asta il irita la culme. Doarece nu
el alese cravata, a ales-o sotia. Si cum sa te certi cu sotia? Nicicum.

Si barbatul vrea sa desfaca cravata, dar nu se poate. Cum la lucru fara cravata? De
la gindul acesta el se enerveaza si mai tare si devine si mai obsedat. V-ati
imaginat?

Si acum el se gindeste la lucrul sau. Nu e lucrul la care a visat. Si bani platesc astfel
incit ți-ar părea rău să demisionezi dar sa faci abstractie de toate lucrurilea astea
stupide nu poti. Dar cel mai important e- lucrul acesta nu si l-a ales el. El pur si
simplu a terminat universitatea si s-a angajat la un lucru prestigios prin cunoscuti,
prin unchiul sau, si in general acolo lucreaza jumatate de universitate.

Iar universitatea nu el si-a ales-o, dar parintii, de exemplu… Si toti prietenii din
academie lucreza tot acolo.
Dar prietenii I-a gasit in universitate, universitatea nu si-a ales-o el, reiese ca nici
prietenii nu si I-a ales el.
Si masina a cumparat-o astfel, deoarece intre prieteni-colegi asa e bine primit. Si
plateste credit pentru ea. Si se duce in baruri in care se duc colegii si prietenii. Si
nici aceste baruri nu le-a ales el, el in general nu vrea sa se duca in aceste baruri,
el poate vrea in altele sa se duca sau in general nu in baruri vrea, dar la yoga de
exemplu, dar cum sa le spui asa ceva prietenilor? “ ia-te uită Igor Valerevici la noi e
yog”.

Si el o sa ajunga la lucrul pe care nu l-a ales, la prietenii nealesi, sa faca lucrul care
lui nu-i place, ca dupa aceea sa se duca in barurile pe care nu le-a ales.
V-ati imaginat? Da?
Nuu.
Ati scapat un mic detaliu.
El cu ce e tot timplu acesta?
Cu cravata.
Sau o sa se intoarca de la lucru la sotia sa.
Iar sotia ii va spune:”Cum ziua?”
Iar el:”Normal”
Iar ea:”De ce spui asa?:
Iar el:”cum?”
Iar ea:”asa”
Iar el:”cum asa?”
Iar ea:”asa de parca ceva nu e bine”
Iar el:”totul e bine”
Desi dupa voce se înțelege că de fapt totul nu e bine.
V-ati imaginat?
Iar ea:”tu nu ma iubesti”

Dar acum el abia se duce spre lucru. Si se gindeste: “De ce am o viata atit de
nealeasa?!” Se gindeste la sotie. Sotia parca e frumoasa si desteapta. Poate are
gusturi stranii. Referitor la cravate. Dar in general e ok. Dar oricum ceva… Si stiti la
ce concluzie a ajuns? Pe sotie el tot in universitate a intilnit-o. Si parintii au
insistat: “Mașa e o fetita asa de buna” Dar el de la inceput nici nu prea o dorea.
Dupa aceea, cumva… a incercat-o.
Si el se gindeste: “Chiar nimic al meu nu am avut in viata asta?”
Si el se gindeste: “Chiar eu nu sunt adevarat?”
Si el se gindeste: “Unde am gresit?”
Si cum se gindeste el asa rupe cravata de pe sine, expira si isi aminteste.

Isi aminteste un parc, iulie, vara intre anul intii si doi a acelei universitati. Si iata el
se desparte de fata la care mereu a visat. Prima lui dragoste si desigur unica. Asta
el a ales-o. Desi parintii ei erau contra. Desi parintii lui erau contra. Si toti din jur
erau contra. Desigur avea par deschis la culoare si ochii albastri. Si el se uita in ei
acum de aici, din masina nealeasa, din viata asta straina, cu cravata asta oribila, iar
in ochii aceștia…
Iar in ochii aceștia- libertatea. Iar in ochii aceștia- dragostea. Iar in ochii aceștia tot
ceea ce el nu a avut. Masina aleasa, lucrul, prietenii, copii, yoga, calatorii, o viata
interesanta si cravata care se asorteaza sau in general lipsa totala de cravata. Va
imaginati viata fara cravata? Mereu. In general. V-ati imaginat?
Doar ca el nu se va mai intoarce acolo. Prima lui dragoste are deja al doilea copil,
libertate demult nu mai e in ochii ei si el se face putin vinovat de asta. Deoarece el
nu numai viata sa si-a facut-o nealeasa, dar si pe ea. Ea atunci s-a ridicat de pe
bancheta din acel parc si dupa toate cuvintele lui a plecat. Si totul la ei s-a
terminat. In acel parc. Insă atât de mult dorea să se ridice, să o ajungă și să o
oprească.
Si cum se gindea la astea, el atent se parcheaza, inchide telefonul, scoate un pix si
o hirtie si scrie. Nu, nu testament. El scrie aceasta poezie dintr-o răsuflare.
Si de indata dupa ce a terminat de scris poezia, el isi indreapta cravata, porneste
masina si se duce la lucru. Si lucrul ii e in placere. Si colegii. Si prietenii. Si cravata.
Si nevasta acasa e frumosa. Cit despre copii, despre ei nici nu am ce spune.

Lingurițe de zahar.

Iata sa presupunem ca o femeie e total diferita de barbatul sau. Da, femeile si

barbatii si asa sunt diferiti. Dar sunt perechi la care totul e la fel: iata el bea ceai
fara zahar, iar cafea cu o singura lingurita si ea la fel. Iata ea iubeste scriitorul
acesta dar pe acela il uraste si el la fel. Iata lui nu-i plac companiile galagioase iar
ea nu stie ce sunt petrecerile, cum sa te pui si cum sa te uiti? Ei probabil ca au
facut cunostinta la o astfel de petrecere, s-au intilnit cu privirile, s-au emotionat,
si-au zâmbit timid unul altuia si astfel au facut cunostinta.

Iar domnisioara noastra nu a avut parte de un asemenea noroc. Ea cu sotul deloc

nu erau la fel. Ei ii place sa se trezeasca de dimineata, el sa stea pina seara tirziu.
Pentru el e importanta cariera, iar pentru ea casa sa fie curata si sa se intilneasca
cu familiile la o masa de sarbatoare. Sau prietenele ei, pe care el nu le poate
suporta, doar ele vorbesc in continuu si numai absurditati despre unde si ce e mai
ieftin, iar prietenii lui cum vin se inchid in bucatarie si toata seara fumeaza si
vorbesc despre politica.
Sau alcoolul- el nu poate suporta cind ea se imbata, iar ei ii place asa de tare sa
serveasca putin sa danseze si sa-l sarute, iar el nu poate suporta asta.
Lui nu-i place alcoolul, el sub influenta lui devine prost, el iubeste “nu-alcool”, ca
sa stai sa te gândesti, iar ea “nu-alcool” nu poate suporta. Cum asa “nu-alcool”?!
Dupa cinema discută filmul, se pot certa. Ea spune:”ce plictiseala” – iar el despre
concept, despre trimiterile culturale, despre montajul in rama.
Ce treabă are montajul in rama cind la asta nu te poti uita?!
Sau I-a dăruit ea cravata. Stilat, prietelor ei le place. De o culoare complexa. Iar
el…
Si de-ar fi numai in asta problema, s-a zis cu ea. Doar ca la altii totul e bine: de la
film sunt încântați ambii, prieteni comuni, jumatate de noapte la bucatarie,
jumatate dansuri in bar. Si de la asta e dublu trist. Dar stiti de la ce e triplu trist?
De la faptul ca ea toate acestea I-a povestit, I-a spus verde in fata ce are pe suflet,
iar el s-a uitat la ea si a spus:
-Prostii indrugi. Ce importanta are cine si cât zahar pune in ceai sau cafea?!
Oamenii nu sunt obligați să se asemene în toate. Ei nu pentru asta se iubesc.
Trebuie sa iubesti diferențele, asta probabil este si dragostea adevarată, să treci
peste egoul din tine si să ne acceptam asa cum suntem. Iar cei care se aseamana
in toate, ei poate unul pe altul nici nu se cunosc pentru ca nu au luptat cu sine
însăși si la celalalt nu s-a uitat cu adevărat. Ei au ales calea usoara, intelegi?! Iar
noi am ales dragostea adevarata. Adevarata. Si ea desigur ca nu la crezut,
deoarece cum poti sa crezi in prostia asta??

Si ea deja se hotarise sa se desparta de el.

Dar avea ea o prietena, nu din acelea proaste, pe care el nu le putea suporta, dar
pare-mi-se o prietena din copilarie sau vreo colega de universitate, despre care ea
a uitat demult, dar o intimplare le-a adus impreuna. A venit ea in orasul lor pe
noapte, si bărbatului I-a plăcut de prietena soției sale. Deoarece ea era cu
experienta si cumpatata si filmele le intelegea, în montarea in rama si in politica se
descurca si in general nu era prostuta ci interesanta. Si au stat ei jumatate de
noapte la bucatarie, discutau in trei si prima data dupa mult timp ea cu barbatul
se intelegea si toate neintelegerile lor prietena ei le rezolva. Apoi sotul s-a dus la
culcare, iar eroina noastra totul I-a povestit prieteni sale cumpatate. Despre
neasemanarea lor cu sotul. Iar prietena cumpatata I-a spus ca ea a avut aceeasi
situatie.
Aceeasi situatie.
Aceeasi situatie, auziti?

Neasemanarea- fix asa a avut si prietena cu sotul ei. Si ei tot au vrut sa se despartă
dar dupa ea totul au inteles.
Si prietena I-a spus:” Ce importanta are cine si cite ligurițe de ceai pune in cafea
sau ceai? Nu e neaparat ca oamenii sa se asemene in tot si toate. Ei nu pentru asta
se iubesc. Trebuie sa ne iubim diferentele, asta posibil si este dragostea adevarata-
depasirea in sine a propriului egou si acceptarea celuilat asa cum este. Iar cei care
se aseamana in toate, ei, posibil nici macar nu se cunosc unul pe altul deoarece nu
au trecut peste sine insăși si niciodata nu s-au uitat unul la celalalt pe
adevaratelea. Ei au ales calea cea mai usoara, intelegi?! Iar voi ati ales dragostea
adevarata. Adevarata”
Si cind prietena cumpatata ia spus toate aceste cuvinte, femeia chiar a crezut-o.
Deoarece era total diferit de ceea ce ia spus sotul ei. Dupa continut, formal nu s-a
schimbat practic nimic, dar dupa forma continutului se diferentiau totalmente. Si
femeia cumpatata a spus: “ Eu atunci am scris o poezie, el pe mine foarte tare m-a
ajutat. Am sa ți-o citesc, e foarte scurtă.”
Si femeii poezia foarte tare I-a placut. Din clipa din care a auzit poezia parca totul
s-a limpezit. Totul s-a limpezit, auziti? Si atunci femeia cu acordul prietenei jenate
a transcris poezia pe o foaie, foaia a impaturit-o si a ascuns-o in geanta. Si cind
incepea sa aiba dubii sau remuscari, ea recitea poezia.
Acum ea avea speranta. Acum avea o scuza. Acum avea constientizare.
Singurul lucru pe care nu il stia femeia aceea este ca…
Ca prietena dupa o luna s-a despartit de sotul ei.

Inchipuind despartirea.
O femeie, o prietena cumpatata statea in pat si se gindea.
Iata sa presupunem, barbatul si femeia nu se aseamana. Barbatul si femeia sunt
diferiti. Barbatul si femeia sunt departe. Dar sunt impreuna. Dar sunt impreuna.
Dar sunt impreuna. Si aceasta neasemanare, nu acea in care are importanta cine si
cite lingurițe de zahăr pune in ceai sau cafea, nu acea in care se iubesc unul pe
altul pentru diferentele lor, nu acea in care se depaseste propriul egou si
acceptarea celuilalt asa cum este. Dar aceasta totala neasemanare.
Si sa presupunem ca aceasta femeie si barbat trăiesc împreuna si nu stiu cum voi
dar pe mine ma macina o intrebare – de ce?
Ea statea in pat si se gindea.
De ce ei traiesc impreuna? E o depridere? Atunci este o deprindere nociva, mai
nociva decit fumatul. Si pe cutiile de tigari trebuie de scris nu despre cancerul
pulmonar, nu despre dependenta, nu despre probleme cu inima, trebuie de scris
ca viata impreuna nefiind impreuna, ucide.
Sau ei se tem sa-si schimbe viata? Doar ei nu se tem de strazi intunecate, proiecte
mari, sa faca copii, sa mearga cu masina, sa voteze pentru bombardarea altor tari.
Ei sunt deja maturi, cu ipotecă si credite, dar sa-si schimbe viata se tem? De ce eu
sunt linga cineva de care imi este indiferent, sunt eu linga el sau nu?
Si se gindea ea la cutii de tigari, la lingurițe de zahar si la nodul strins al cravatei si
la faptul ca trebuie sa se desparta, sa se desparta, sa se desparta, dar cum sa se
desparta?

Si a incercat sa-si imagineze ce va fi daca va pleca?

Daca va lua toate lucrurile, toate nenumaratele sticluțe de la oglinda din baie,
toate rochiile de pe umerase, toti pantofii din sertare, o sa rup toate internet-
legaturile, ce va fi atunci?

“Eu doar imi imaginez. Eu doar imi imaginez. Eu doar imi imaginez.”- si-a spus ea.
Si ea a inchis ochii si si-a imaginat si toate gindurile ei s-au scurs in rânduri.
Ea a terminat si a pus punct. Si lumea nu s-a prabusit. Si barbatului ei indepartat
dormea alaturi. Si ea a inteles, ca in tot acest timp ea nu plecase din cauza unui
singur motiv – ei ii este foarte dor de el. Ea uneori il vede pe dânsul adevarat. Si ea
nu vrea sa-l piarda. Si de ce sa pleci de la cineva pe care il iubesti?

Opriti caseta.
Imaginativa- o camera intr-un orasel mic, duminica, o raza de soare, rafturi, carti si
foarte multe casete. Audio-casete. In camera sunt foarte multe audio-casete.
Audio-casete vechi, ele sunt foarte multe, foarte. O colectie adevarata. Dar ele nu
sunt acoperite de praf, nu sunt aruncate la nimereala, casetele sunt ordonate
grijuliu dupa interpreti si ani, proprietarul casetelor isi ingrijeste foarte tare
coletia. E un tinar, dar sta in centrul camerei, fix in raza de lumina si in mina are o
caseta, rupta in doua. Doua bucati ale unei casete rupte. Tinarul se intinde spre
casetofon si apasa play.
Un tinar pe numele N niciodata nu a fost aici. El niciodata nu a fost acum. El de
fiecare data se uita la aici si acum dintr-o parte. Tinarului N ii era trist de la faptul
ca totul se intimpla.
Cel mai ametitor sarut, cea mai calduroasa intilnire cu prietenii, cea mai frumoasa
seara de vara- totul trece. Si nu se va mai repeta.
El de parca ar fi vrut sa inscrie tot ce se intimpla cu el. El tot timpul vroia sa apese
REC. El se uita la viată ca la o pelicula de caseta, auziti? El mereu reasculta ceea ce
a fost, dar niciodata nu asculta cintecul pina la urma, el vroia urmatoarea. El
niciodata nu a fost nici aici nici acum. In colectia lui de casete era muzica pentru a
fi trist deoarece totul trece si muzica pentru o noua zi, muzica de petreceri si
muzica pentru dansul principal cu ea. Demult a trecut timpul casetelor si a
compact discurilor, dar lui ii placea sunteul peliculei de caseta. Asta ii amintea de
soapta unei ploi, care se poate repeta. Auziti?
El voia sa lase totul asa cum este. Toti din jur s-au casatorit, au facut copii si nu
doreau sa-si aminteasca cu el de jocurile interminabile din copilarie, sa
rascoleasca in amintiri, sa reasculte casetele lui. El se simtea singur. Dar avea
casetele. Si el le derula la inceput si le asculta din nou. Derula si asculta. Derula si
asculta. Derula si… si intr-o zi pelicula sa rupt.
S-a rupt pelicula intr-o caseta, s-a ros din cauza derularilor nesfirsite. Si nici macar
cea mai interesanta. Si toate cintecele acestea sunt in internet, si toata muzica
poate sa o pună la calculator, iar daca lui ii place atât de tare sunetul peliculei si
cintece intrerupte, inregistrate de la radio, ele pot fi scanate cu toate detaliile.
Toate acestea vor ocupa un dulap si doua genti. Dar pelicula s-a rup si el si-a dat
seama ca nimic nu este vesnic. Totul se schimba, toti pleaca, pleaca in alte orase,
se casatoresc, arunca lucrurile vechi si sterg nr. de telefoane ale prietenilor si asta
nu se poate de oprit. Cit nu ai apasa STOP, caseta va fi derulata pina la capat, daca
caseta in general are sfirsit. Si lui nu-i apartine nimic. Si muzica nu-i apartine. Si el
a inteles ca este un continnu acum. Si singura sansa de al retine- sa fii in el. Nu
pauza, nu STOP, nu REC-PLAY.
Si nu, el nu si-a ars casetele, nu le-a aruncat. Dar si-a luat ramas bun de la ele. A
facut asta din doua miscari. In primul rind caseta cu pelicula rupta, a sfarmat-o in
doua. Si ca in copilarie a luat doua bobine si lea aruncat peste fereastra, in asa fel
încât stralucitoarea pelicula de caseta sa se incîlceasca in crengi, auziti?
Si in al doilea rând s-a asezat si a scris aceasta poezie.
Imaginati-vă despartirea partea a doua.
Iar el sta in pat si se gindeste. Sa presupunem ca barbatul si femeia sunt diferiti.
Dar sunt impreuna. Si aceasta neasemanara e in toate: si in aceea cite lingurite
pune in cana, si in aceea cind nu se iubesc unul pe altul din cauza diferentelor,
doar nimeni nu-l iubeste pe celalalt din cauza diferentelor, nimeni nu trece peste
propriul egou, nimeni nu accepta pe celalalt asa cum este.
Si sa presupunem ca trăiesc asa barbatul cu femeia si nu stiu cum pe voi dar pe
mine ma chinuie o intrebare – de ce?
El statea in pat si se gindea.
De ce ei traiesc impreuna? Doar asta este o deprindere foarte nociva, mai nociva
decit fumatul, si pe pachetele de tigari trebuie de scris ca viata impreuna, nefiind
impreuna, ucide.
Doar el e barbat matur si aproape ca nu se teme de locuri intunecate, de proiecte
mari, sa creasca copii, sa mearga cu masina, sa voteze pentru bombardarea altor
tari, e destul de mare deja, cu copii, credite, dar el se teme asa de tare sa-si
schimbe viata.
El statea in pat si se gindea: “trebuie sa ma despart, trebuie sa ma despart,
trebuie sa ma despart, dar cum sa ma despart???”
Si el nestiind cum sa se desparta a incercat sa-si imagineze, ce-ar fi daca as pleca?
Daca string toate hainele toate cablurile nesfirsite si gageturile, toate camasile de
pe umerase, toata incaltamintea din cutii, sa rup toate online-legaturile, ce va fi
atunci?
“Eu doar imi imaginez, eu doar imi imaginez, eu doar imi imaginez” – si-a spus el.
Si a inchis ochii si nu si-a putut imagina. N-a putut.
Iar daca el nu si-a putut imagina inseamna ce el o iubeste. Iubeste. Si de ce sa
pleci de la cineva pe care il iubesti?
Si el a adormit, iar cind s-a trezit a vazut ca ea plecase la lucru. Si el plin de
sentimente sa atins de rochia ei, pe care a ales-o ia dimineata, dar nu a imbracat-o
si a lasat-o pe canapea. El s-a atins de rochia nealeasa si ea a alunecat pe podea,
iar acolo era o scrisoare. El sa gindit ca este pentru el, mai degraba el a inteles din
prima secunda ca nu este pentru el, deoarece era scrisa ca o poezie si chiar era o
poezie, dar nu era pentru el, dar sa mintit pe sine ca sa citeasca poezia.
Si a citit, despre mare în timp de noapte, despre el, despre ea, despre
neasemanarea lor.
Si el statea cu scrisoarea in mina in fata rochiei cazute si îi era nespus de trist. Pina
si neasemanarea lor era atit de neasemanatoare. Si a intors foaia pe care era
scrisă poezia si a scris-o pe a lui.
Pagina 9-10 omis
Fata care fugea de sine
Sau asta a scris fata care toata viata fugea de sine, deoarece singura cu sine ea nu
se simtea confortabil, pe ea nimeni nu a invatat-o sa fie singura cu ea. Ei ii plac
companii galagioase si muzica asurzitoare si tot ce e la moda, pentru ca nici o
secunda sa nu ramâna singura cu ea. Avea un lucru interesant și complicat, ceva
legat de reclama, digital-marketing sau chiar urbanistica. Acesta era un lucru
important si interesant: ea planifica in care orase s-ar putea pune țigla sau
drumuri pentru ciclisti. Ea lucra de dimineata – iata ea se ridica cu paharul de
carton pentru cafea in oficiu – si pina seara tirziu, deoarece e mult de lucru si
drumuri pentru ciclisti sunt tot putine. Si acasa nici nu avea puteri pentru un
serial, iar vineri seara….
In weekend e foarte usor sa ramâi singur cu tine. Dar fata a gasit o solutie. Ea in
fiecare vineri bea. Nu pur si simplu bea dar petrecea timpul cultural trecind dintr-
un bar in altul, vizita simpoziumuri si performance-uri, gasea taxi, bea, inghitea
tablete, fuma, se ducea la cinema, bea si iata weekend-ul trecea si ea din nou ca
prin minune se salva de sine. Asa si traia – lucra pina tirziu iar in weekend fugea de
sine.
Si iata imaginati-vă.
Intr-o zi.
Mai exact intr-o noapte.
Mai exact intr-o dimineata. Ea mergea spre casa, aproape treaza si dint-o data a
dat peste sine. A dat de sine. Si asta – nu e de rau, nu e gretos, nu e bine, nu e
placut – asta e de necrezut.
Iar pentru toata aceasta fuga de sine s-a rasplatit prin faptul ca pe sine nu se stia,
prin faptul ca asa si va continua sa-si traiasca viata. Dar acum cind si-a vazut toata
viata sa, acum cind vede clar si amanuntit, ea intelege ca nimic nu intelege despre
sine si asta ii e pedeapsa. Si iata sta ea pierduta sub cerul de dimineata si vrea ca
toate astea sa se termine cit mai repede si vrea ca toate astea sa nu se mai
termine. Si sopteste: “ socoteala nu intirzie”

Despre circumstantele magice

Iata un barbat si lasat sotia. O prietena cumpatata. Dar femeia isi dorea atit de
tare ca el sa nu plece, atit ii era de dureros, ca tot incerca sa-i inteleaga motivele,
sa le patrunda, si cu cit mai tare patrundea in inima lui, in capul lui, in sufletul lui,
intelegea ca nimic nu putea schimba. Si nu sunt astfel de situatii, nu sunt niciun fel
de circumstante magice, o ordine de cuvinte, actiuni care sa-l opreasca.
Ea atit de tare dorea sa-si imagineze circumstante importante si cuvinte
importante, spuse desigur in soapta, ca a si scris o poezie, dar ca si cum el ar fi
scris-o. Deoarece aceasta era unica si singura speranta neintemeiata. Repet, ea cu
atita ardoare cauta aceste circumstante ca a scris o poezie, dar in asa fel de parca
el ar fi scris-o. Ea a scris poezia parca din persoana lui. Ea a scris o poezie ca si sum
de la el. Ea a scris scrisoarea ca si cum pentru el. Ea tare ar fi vrut ca aceasta
scrisoare sa o fi scris el. Macar asa. Deoarece asta era ultima ei speranta
neintemeiata. Speranta ei nu avea justificare. Dar ea a scris. Ia ascultati.
DANSUL ADEI
Iata o femeie. Cu o infatisare specifica. Cu o infatisare interesanta. Cu o infatisare
nestandarta. Cu o infatisare atit de nestandarta, incit unii barbatii nu o considerau
frumoasa. Asa si spunea despre ea “ne frumoasa”. Ce, va mint? Nu unii barbati dar
aproape toti. In astfel de cazuri mereu unii – inseamna aproape toti. Iar apropae
toti – inseamna toti fara exceptie. Pe femeie aproape niciodata nu o luau in
seama. Iar in astfel de cazuri aproape niciodata – inseamna, mereu.
Dar aceasta femeie nu era o oarecare femeie, ea era dansatoare. Ea foarte bine
dansa. Toti care o vedeau spuneau: “Ea atit de bine danseaza. Daca ati fi vazut
cum ea danseaza. E CEVA!” Ea era dansatoare si foarte bine dansa. Daca ati fi
vazut. Ea era foarte frumoasa cind dansa. Foarte. Dar chiar si asta nu o ajuta, doar
nu poti pe toti barbatii sa-i aduci in locuri unde danseaza femeile. Eu nu ma refer
la dansuri si nu la acele femei, acolo e usor sa-i aduci. Doar ca in dans trebuie sa
fie un mister, dar sa pastrezi un mister in dansurile acelea, la care foarte usor e sa
aduci barbati – e greu. Femeia dansa altfel de dansuri si nu era interesanta pentru
barbati.
Dar cineva a scris o poezie despre dansul ei. Cineva I-a dedicate o poezie dansului
ei. Cineva a incercat sa captureze dansul ei intr-o poezie. Desigur e o ideie stupida
sa capturezi un dans. Dansul nu poate fi capturat, de indata ce il capturezi el nu
mai devine dans. Dansul – el e numai aici. Dansul – el e doar acum. Dansul – el e
doar odata. Odata si gata. Gata. Gata. Dar cineva a incercat. Si ea a citit aceasta
poezie. Si poezia I-a placut atit de tare, deoarece autorului, aproape, aproape a
facut imposibilul – sa captureze dansul. Si ea a postat aceasta poezie pe retele sale
de socializare. Dar cum ea nu era prea populara printre barbate, ea a si punctat ca
poezia este dedicate ei. Ca sa nu se incurce.
Si aceasta poezie chiar a devenit populara pe pagina sa si cei care vazusera dansul
ei spuneau: “Ada, Ada, e despre tine. E despre dansul tau. In poezia aceasta este
imposibilul. E capturat dansul tau. Iti imaginezi? In el dansezi tu!”
Iar barbatii care nu au vazut dansul Adei, au decis cit mai repede sal vada, sa
inteleaga ce fel de dans e despre care se scriu astfel de poezii si comentarii.
Barbatii defapt sunt curiosi la dansurile straine. Si cu totii au vrut sa vina, dar nu
toti au putut. Cuiva nu ia dat voie sotia. Dar cineva sa speriat de infatisarea ei
nestandarta: “ ce fel de dans ar putea avea e?!”. In fine, nimeni nu a venit. Inafara
de un tinar. Tinarul pe numele N. care doare cu ardoare sa captureze momentul
de acum. Si el isi dorea foarte tare sa vada acest dans, ca sal compare cu poezia.
Si el sa dus. Si a vazut dansul. Si a fost uimit. Si sa indragostit. Si ia daruit flori. Si
chiar timid si sfios, teminduse de ce vor spune pretenii a chemato la intilnire. Ia
scris o scrisoare. Si a acceptat. Ia scris un biletel cu un singur cuvint: “deacord”.
Tinarl era foarte multumit. El vroia sa afle cine e admiratotul care a scris poezia
aceea frumoasa.
Iar el intre timp a doua poezie a si scriso iar ea a publicato.
Si tinarul a inteles, acum sau nici odata. El prin poezia aceasta a vazut ca
frumusetea ei nestandarta – este frumusetea ei adevarata. Chiar si fara dans. Mai
de seama cu el. Dar el avea un concurent. Ea avea un admirator, care ii scria poezii
nespus de frumoase despre dansurile ei, care intelegea dansul ei, cum ea il
intelegea, cum tinarul nu putea intelege. El asta simtea.
Si acum el nu mai avea dubii – el vrea sa fie barbatul ei. El vrea ca ea sai fie sotie.
Si el ia cerut mina. Si ea a acceptat. A acceptat.
Si dupa aceea ei au facut sex. Si au facut ei dragoste toata noaptea. Si asta tot era
un dans care e imposibil de capturat. Si au adormit impreuna. Dar el sa trezit mai
devreme. Incet sa sculat, si sa plimbat prin apartamentul ei racoros si a observant
rochia ei, acea in care ea dansat. Ea era pe aruncata pe comoda. El sa atins incet
de rochie si ea a alunecat pe podea. Iar sub ea era o scrisoare. Nu lui, stia asta. Dar
era scrisa de ea, stia asta dupa maniera ei nestandarta de a scri din biletel in care
scrise “deacord”.
Si el nu ar fi citi aceasta scrisoare, dar acolo erau versuri din prima poezie despre
dans. El a decis sa le reciteasca, mai ales ca ea a scris aceste versuri cu mina sa, de
altfel ca si dansul ei. El citea poezia si a inteles ca e o schita a poezii, scrisa cu mina
ei. Schita poezie. Schita ei. Asta ea a scris toate aceste poezii. Si el incet sa
imbracat si a plecat.
Iar femeia sa trezit. Si a vazut ca el a plecat si rochia pe jos si schita pe comod. Ea a
inteles ce sa intimplat. Si ea a decis ca nici odata nu va mai dansa si a aruncat
rochia. Si ea a decis ca nu va mai scrie nici o poezie si a rupt schitele. Si ea a decis
ca nu va mai fi nici odata cu el si numai a vrut sai stearga numarul, dar a vazut o
notificare in telefonul sau. El a scris pe pagina ei de pe retelele de socializare. Si ea
cu inima in dinti a deschi aceasta postare. Iata ce el a scris.
Si toti sub acesta postare puneau LIKE si au scris comentarii de admiratie. Iar ea
cite si plingea si nici decum nu putea apasa pe LIKE desi in placea foarte tare.

IA UMBRELA
Iar alta femeie era foarte frumoasa si toti o placeau. Mai cu seama pe ea o placea
un barbat modest si timid, un barbat mic, rusinos, cu ochii mari si albastri care
mereu ii ascundea de interlocutor. Dar ea era foarte frumoasa, o bruneta superba
cu sprincenele arcuite, cu incheieturi subtiri, picioare lungi si cu o minte ironica, cu
tatuaje stilate in locurile necesare, in fine- o femeie ca în vise. Femeie ca în vise.
Dupa ea mereu umblau barbatii, barbati mascati, cu o usoara vegetatie pe fata, cu
dintii imaculați si cu masini scumpe sau chiar cu motociclete si zgomotos rideau
aruncind capul pe spate de forma ideala si niciodata nu ascundeau privirea.
Dar femeia toata viata visa la ceva mai mult. Ea adora petrecerile, trecea din bar in
bar, vizita expozitii actuale, prindea taxi, inghitea tablete, fuma, beia, se ducea la
cinema, astfel petrecea weekendul si astfel se salva de sine. Dar cind ii era trist,
cind o supara din nou un barbat frumos pe motocicleta, ea pleca la prietenul ei cu
ochii albastri si mari si se odihnea.
Intre ei nu era nimic, maximum capul pe umar in timpul filmului. Maximum
sarutul aerului linga față cind se intilneau, maximum mina strinsa in taxi, pe care
ea deodata o lasa. Dar pentru el asta era o lume intreaga, si nu era doar lumea
bucuriei, dar si lumea durerii. Odihnindu-se ea iar pleca in lumea sa mare.
Dar intr-o seara, mai exact intr-o noapte, mai exact intr-o dimineata, pe ea cum a
cuprinso ea insai in drum spre casa si era asta nici bine, nici rau, nici placut, nici
gretos – e asa de neinteles, ca sa grabit spre barbatul timid prin tot orasul, la trezit
si a vrut sai povesteasca totul, si despre socoteala, despre fuga de sine si nu gasea
cuvinte si se uita in ochii lui mari care ii ascundea si s-au culcat.
S-au culcat.
Si ea s-a simtit la locul sau.
Ea s-a simtit aici.
Si ea s-a simtit acum.
Ea statea in pat cu el si era ea cu sine si se simtea normal. Ei ii era bine. Si au stat
ei asa toata ziua si inca o noapte. Si nu și-au spus unul altuia nici un cuvint. Nici un
cuvint.
Iar pe urma ea trebuia sa se intoarca la lucrul sau actual, unde ea planifica țigla si
banda de alergat, ca oamenilor din oras sa le fie mai usor sa fuga de ei insisi, iar
afara a inceput ploaia.
Si ea se stringea in tacere, si el își ascundea privirea si deja voia sa iasa din casa,
dar el I-a spus in soapta, incet, cu jumatate de voce, doua cuvinte: “Ia umbrela”. El
ia spus: “Ia umbrela” ia spus doua cuvinte: “ia umbrela”. Atit. Atit. Atit. Asta era
atit de rasunator si era cel mai mare din viata sa. Ceea ce a cauta in barbatii
nerasi, in baruri, in performance-uri actuale, in tatuaje in locuri necesare. Si in
drum spre lucru ea nu a verificat posta, nu a dat telefoane, nu a organizat intilniri.
Ea scria.
Pagina 16 absent.
“iarta-ma te rog”
Sau o fata si un baiat s-au certat si si-au spus cuvinte pe care numai personale
apropiate ar fi putut sa le spuna. Si el o suna si pe loc pune receptorul, deoarece
singur nu intelege de ce suna. Sau sa-si ceara scuze, sau sa-i spuna ca o iubeste
sau sa-i mai spuna inca ceva suparator, sa-i strige in receptor. De aceea ar fi mai
bine sa puna receptorul. Iar ea asteapta apelul lui, il lasa si sa strige, dar desigur
mai bine ar fi sa-si ceara scuze, dar fie si sa strige, ea doar tot este vinovata, orice
numai nu aceasta asteptare stupida, oare cat poate continua asta. Si iata ca ea,
uitind complet de mindrie și stereotipuri de gen, singura il telefoneaza. Iar el tot
formeaza numarul si pune receptorul, evitand sa priveasca ecranul. Si deoadata
suna ea. Dar el mecanic, dupa impulsul degetului, din intimplare inchide, nu
apelul sau ci al ei.
Si pauza.
Si liniste.
Ea asurzita se uita la bipurile lungi, cu buzele ei lungi, deja mici sopteste. A inchis.
El. Mi-a. Inchis.
La inceput s-a gindit: “cu siguranta ne despartim”
Nu mint.
La inceptu sa gindit: “canalia!” – si alte cuvinte care mai de care
Nu mint.
La inceput ea in general s-a gindit asa: “Oi...”
Dupa care toate aceste cuvinte.
Dupa care precis se vor desparti.
Dupa care deodata isi da seama, ca singura e vinovata in cearta asta, nu
totalmente, partial. “si el mereu suna primul si merge spre intimpinare si in
general incearca sa pastreze relatia noastra iar eu toti creierii I-am scos”- toate
aceste ginduri ii trec prin cap intr-o secunda iar in urmatoarea ea deja il suna si
incearca sa grabeasca undele telefonice, iata asa.
El intimplator I-a inchis, imaginindu-si al ei “Oi...”. Si toate acele cuvinte, care mai
de care si ca ne despartim, dar dupa in monologul sau interior el a inceput altfel sa
chibzuiasca pentru gindurile ei. Doar el e vinovat in aceasta cearta, el a scos-o din
minti si toți nervii care I-a mincat cu apucaturile lui si ea o sa-l paraseasca si bine
va face si in urmatoarea secunda el o suna si grabeste undele telefonice. Si iata
doua apeluri s-au ciocnit in aer. Si unul pe altul se inchid.
Si iar liniste.
Si iar ei o secunda se gindesc la ceea ce e mai strasnic si din nou suna. Apelul cuiva
se duce si in loc de alo sau buna sau cuvinte necenzurate spun impreuna amindoi
odata: “Iarta-ma te rog frumos”

Nimeni nu este vinovat.

Iata un zdrentuit, obosit si nelinistit barbat in cafenea, se uita la oameni si pe toti ii

uraste. Pentru ca, cum poti sa traiesti asa? Cum poate o femeie sa umble in sorti
de blugi atit de scurti si inca cu tatuaje stilizate, in locuri potrivite? Mergeti deja
dezbracati, ce va rusinati? Si inca se fac ca totul este ok, ca sexul nu are nimic cu
asta, nimic, nimic, toate sunt atit de independente si puternice si se enerveaza
cind le spui ce treabă are asta cu sexul.
Sau iata, cu siguranta un critic de restaurante, destept, un domn talentat, dar se
teme atit de tare sa fie sincer si neactual ca se epuizeaza singur pe sine cu ironie si
sarcasm. Ar fi putut sa creeze ceva mareț, dar se epuizeaza pe nimicuri. Ca nu
cumva cineva ceva sa se gindeasca. Si pe altii ii face sa se teama de acesti cineva
abstracti.
Sau uite, un rocker moracanos si paros, cu o fata bauta ii uraste pe toti. Care se
imbaraca in totul ce e mai aprins decit negru, Toi sau Kurt, de I-ai da posibilitatea
iar baga pe toti in 80’, desi singur striga despre libertate si schimbari cu vocea
ragusita.
Sau iata, instructor de yoga, care a cunoscut zen, care a trait in Goa 4 ani, cu ochii
maniacal de aprinsi, care astfel povesteste despre adevar si pace, incit peste o
minuta te oboseste svingherul dracului.
Sau acela cu privirea acuzatoare, chinuit si obosit, cu cearcane sub ochi, palid de
parca n-ar fi om dar reflexia unui om din sticla.
Asta chiar este reflexia unui om din oglinda.
Si asta sunt eu care sta in cafenea. Iar in reflexia ochilor e fata cu sorți de blugi
scurti. Si criticul de restaurante. Si rockerul paros. Si instructorul de yoga. Si multe
altele. Si aici barbatul ar fi trebuit sa-i inteleaga si sa-i ierte, dar cum sa-i iert daca
ii urasc. Si barbatul scrie.
Si se uita el la toata minciuna de pe hirtie. Si ii e mai usor.
El lasă totul. El totul iarta. El se uita prin cafenea si totul i se pare normal. Si totul e
posibil. Nimeni nu este vinovat. Nimeni. Si el reciteste textul scris, stiind ca la final
va fi minciuna, dar el nu mai vede minciuna. Totul asa si este. Totul asa si este. Si
ce fel de cuvânt stupid e acesta “ minciuna”. Cind totul asa si este.
Apasa “trimite”
Pagina 20