Sunteți pe pagina 1din 12

Universitatea București

Facultatea de Teologie Ortodoxă “Iustinian Patriarhul” București

Lucrare De Seminar La Dogmatică


“Căsătoriile mixte”
„Căsătoria între Ortodocși și Romano-Catolici „

PROF COORD: Studenți:Balaban Alexandru-Octavian


Pr. asist. dr. Sorin Şelaru Duță Răzvan-Petru
Anul III Teologie Pastorală
-București-
2011

Căsătoria din punct de vedere ortodox


Căsătoria este o Sfântă Taină care uneşte un bărbat şi o femeie în Hristos, încât „nu
mai sunt doi, ci un trup“ (Matei 19, 6). Dar ce înseamnă aceasta? Care este viziunea ortodoxă
asupra căsătoriei şi cum ne poate ea ajuta să înţelegem felul în care doi oameni pot creşte în
iubire pentru şi împreună cu celălalt? La aceste întrebări ne răspunde Părintele John Mack1.
Dacă înainte de Hristos căsătoria era văzută ca un mijloc de procreare, de perpetuare a
neamului (evrei), sau un contract legal între cei doi (romani), căsătoria în Noul Testament a
devenit, după cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur, „taina iubirii“. „Taina“ este Evanghelia,
afirmarea că omul a fost împăcat cu Dumnezeu şi că, astfel, poate trăi în şi cu Dumnezeu. Sf.
Ap. Pavel proclamă uluitorul adevăr că relaţia dintre bărbat şi femeie a fost transformată (prin
moartea şi învierea lui Hristos) din ceva pur temporal într-un fapt ce ţine de eternitate. Deşi vi
se poate părea abstract, acest lucru are o importanţă esenţială pentru căsnicia voastră.
Evanghelia creştină afirmă: căsătoria este veşnică! Particularitatea ei constă în transformarea
şi transfigurarea afecţiunii umane fireşti dintre un bărbat şi o femeie într-un legământ etern al
iubirii, care nu poate fi rupt nici măcar de moarte.
Căsătoria este o cale care duce atât femeia, cât şi bărbatul, la unirea cu Dumnezeu.
Foarte des cuplurile se căsătoresc în vederea împliniri anumitor nevoi pe care le au: cu gândul
că vor găsi fericire, bunăstare emoţională, satisfacţii personale – fără a fi nevoie măcar să
muncească pentru ele. Când nu le obţin se simt înşelaţi sau dau vina pe celălalt. Cel mai
adesea aceste căsătorii sfârşesc prin divorţ. Fiind creştini ortodocşi, noi avem o perspectivă
diferită asupra căsătoriei. Scopul ei nu este împlinirea dorinţelor, ci dobândirea raiului! Acest
lucru ne ajută să înţelegem şi un aspect mai dificil al său. Calea spre rai este drumul crucii.
Oricine este căsătorit ştie că fiecare căsnicie îşi are crucea sa. Nici o căsătorie nu e perfectă şi
nici o lună de miere nu durează la nesfârşit. În lumea reală nu există „şi au trăit fericiţi până la
adânci bătrâneţi“. Este nevoie de foarte multă muncă pentru a avea o căsnicie reuşită.
Regulile canonice pe care sunt datori a le împlini tinerii la nunta2 creștină ortodoxă
sunt unsprezece la numar și anume :
1. Cei doi tineri care vor să se cunune unul cu altul, să nu fie între ei nici un fel de rudenie
trupească sau duhovnicească, adică din Sfântul Botez. Cununia între rude este oprită cu
desăvârșire de Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe.
2. Părinții celor doi tineri trebuie sa se învoiască și să se unească la căsătoria copiilor lor.
Nunțile făcute fără voia parinților nu aduc bucurie copiilor și sunt canonisite de Sfântul Vasile
cel Mare în canoanele 38, 40 si 42 ca și desfrânarea, cu trei ani oprire de la Sfânta
Împărtăsanie pana la impacarea celor doi tineri cu parintii lor.
3. Cei doi tineri trebuie sa se iubeasca și să se învoiască a se căsători unul cu altul; căci de se
căsătoresc fără voia lor, la îndemnul părinților sau pentru câștiguri materiale, această nuntă nu
poate dăinui.
4. Logodirea celor doi tineri să se facă cu preot, dupa rânduiala Bisericii, cu cercetarea
canonică cuvenită.
5. Tinerii logodiți sunt datori să trăiască la părinții lor până la cununia religioasă și să-și
păzească cu sfințenie fecioria, ca de vor greși mai înainte sunt canonisiți de Biserica ca niște

1 . John Mack , Ghid pentru dobândirea armoniei în familiile ortodoxe , Ed. Sophia , Traducere din limba
engleza de Doina Rogoti
2 . Lumina si Faptele Credintei , de Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Balan , Convorbirea a cincea: Despre
casatorie, datoriile sotilor si copiilor .

2
desfrânați și opriti șapte ani de la Sfânta Împărtașanie.
6. Mai înainte cu o săptămână sau două de cununia religioasă cei doi tineri sunt datori să se
spovedească la duhovnicul lor din copilărie sau la preotul satului, cu post și rugăciuni și, dacă
au voie, să se pregatească pentru Sfânta Împărtășanie.
7. Cununia religioasă se cuvine, după tradiție, a se face dimineață, de obicei Duminica, mai
înainte de începerea Sfintei Liturghii, iar nașii mirilor să fie creștini buni, capabili să învețe și
să povățuiască pe calea cea bună pe finii lor.
8. Dupa slujba cununiei, cei doi tineri stau cu cununiile pe cap în mijlocul bisericii,
înconjurați de credincioși până la sfârșitul slujbei, iar preotul dă binecuvântare de Sfânta
Liturghie și se roagă împreună cu toți cei de față pentru ajutorul celor încununați. Crezul și
Tatăl Nostru este dator sa le zică mirele.
9. Cand preotul zice : " Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați " ,
atunci cei doi miri se apropie de Sfântul Potir și se împărtașesc cu Trupul și Sângele lui
Hristos, dacă au voie de la duhovnicul lor.
10. După terminarea Sfintei Liturghii cei doi miri sunt conduși la casa mirelui de nuntași după
vechea tradiție ortodoxă, unde se așează la masă, mănâncă și se veselesc cu cucernicie și buna
rânduiaă, întru slava lui Dumnezeu, precum se cuvine creștinilor.
11. Dacă cei doi tineri s-au împărtășit, se cuvine sa fie în curățenie până în seara zilei
următoare, pentru cinstea Sfintelor Taine.
Aceasta este regula canonică a celor ce se căsătoresc, rânduită de Sfinți Părinți ai
Bisericii Ortodoxe, pe care cei mai mulți creștini o calcă în zilele noastre, spre a lor osândă
( Dupa Hristoitia, Bunul Moral al creștinilor, cap. 26; pag. 67-69, de Sfântul Nicodim
Aghioritul ) . Cei ce împlinesc aceste reguli creștine la căsătorie, primesc binecuvântare de la
Dumnezeu și duc viața liniștită în familie și cu buna sporire în toate. Iar cei ce calcă rânduială
Bisericii la căsătorie, duc viața cu multe ispite. După rânduiala Bisericii nu se fac cununii
sâmbăta seara, spre ziua Sfintei Duminici. Unii fac nuntă cu scop de caștig, spre a dobândi
daruri și sume mari de bani, schimbând Taina Nunții rânduită de Dumnezeu în rai, în prilej de
desfrânare, de sminteală sș de câștig pierzător de suflete spre a lor osândă. Un alt mare păcat
fac tinerii care se cunună numai de ochii lumii, nu pentru naștere de copii, ci spre placere
trupească și fac cununie și petrecere în sfintele posturi, cand nunțile sunt oprite.
În Romania, Constituția din 2003 nu impune căsătoria religioasă pentru validitatea
unirii barbatului cu femeia, fiind suficientă căsătoria civila care produce efecte juridice,
garantându-se în acelasi timp libertatea de conștiință și libertatea religioasă, fiecare
fiind liber să opteze pentru căsătoria religioasă, dar aceasta numai după încheierea
căsătoriei civile.
Articolul 48 din Constituție precizează: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimțită între soți (căsaăoria civilă, n.n.), pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea
părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor (alin. 1). Condițiile de
încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă
poate fi celebrată numai dupa căsătoria civilă (alin. 2)"3.
Căsătoria este privită - de ortodocși - atat ca instituție divină (Facere I, 2; II, 23-24),
cât și ca act juridic (Can. 19 apostolic). Cele doua aspecte, divin și uman, nu pot fi nici
ignorate și nici separate, fiindcă o considerație unilaterală a căsătoriei, și îndeosebi a căsăto-
riilor mixte, creează dificultăți atât în viața familială a soților, cât și în societate.
Biserica Ortodoxă a fost confruntată cu problema căsătoriilor mixte încă din epoca
apostolică, cand primii sai membri, recrutați dintre iudei și păgâni, încheiau căsătorii legale
din punct de vedere al dreptului roman, cu necreștinii. Totodată, din aceeași epocă a trebuit să
fie soluționată și problema practică, de a ști ce se întâmpla cu legatura conjugală a doi
necreștini, dintre care unul s-a convertit la religia creștină.

3 .Constitutia Romaniei , Ed. Nicora , An 2003 , pag. 26 , alin. 1 si 2

3
Sfântul Apostol Pavel ne adeverește că adeseori se întâmplă ca numai unul dintre soți
să devină creștin. La întrebarea Corintenilor dacă o astfel de căsătorie mixtă - sub raportul
credinței deosebite a soților - trebuie anulată sau să rămână în ființa, Apostolul neamurilor a
dat un raspuns care a rămas cu putere de normă legală (I Cor. VII, 12-16), fiind reiterat și in
textul canonului 72 trulan. Conform învățăturii pauline, existența legală a acestui fel de
căsătorie mixtă se recunoaște, principial, întrucât căsătoria a fost încheiată înainte ca soțul
respectiv să fi primit credința creștină ortodoxăa. Privilegiul paulin - care este invocat și de
teologiile confesionale - a principializat aplicarea iconomiei de catre Biserica Ortodoxa numai
în cazul în care respectivă căsătorie a fost contractată înainte ca unul dintre soți să fi fost
încreștinat. Cât privește căsătoria creștinilor cu necreștinii, Sfântul Apostol Pavel s-a pro-
nunțat negativ, interzicând-o cu desăvarșire (I Cor. VII, 39 ; II Cor. VI, 14). De altfel,
Constițutiile Sfinților Apostoli au reafirmat această învățătură, precizând că cel care s-a
botezat nu mai trebuie să săvârșească "desfrânările nelegiuiților". Firește, în concepția
Bisericii primare, asemenea căsătorii mixte - dintre un creștin și un necreștin - au fost con-
siderate desfrânări ale nelegiuiților, fiind interzise și condamnate. Reafirmând această
randuială apostolică, canonul 72 trulan a stabilit o dispozișie canonică de principiu în viața
Bisericii Ortodoxe.
În contextul învățăturii pauline, căsătoria contractată de un creștin ortodox, cu o
persoană de altă credință, ar putea fi tolerată doar prin aplicarea principiului canonic al
iconomiei. Această aplicare a iconomiei implică însă anumite consecințe de natură canonico-
pastorală, de catre Biserica Ortodoxă - prin ierarhii săi - trebuie să țină întotdeauna seamă.
În răspunsul adresat corintenilor, același Apostol al neamurilor a precizat că soțul
ortodox are obligația morală de a-și educa copiii rezultați dintr-o astfel de căsătorie mixtă
întru credința Bisericii Ortodoxe. Aceasta obligativitate invederează faptul ca "soțul ortodox
trebuie să aibă nu numai libertate deplină în mărturisirea credinței sale și în săvârșirea faptelor
bune în conformitate cu învățătura lui Hristos, ci el să aibă influența morală asupra întregii
vieți familiale...".
În baza unor dispoziții canonice, căsătoria ortodocșilor cu eterodocșii este cu
desăvârșire interzisă. Cei care nu respectau această dispoziție de principiu, se afuriseau, adică
se excomunicau din comunitatea sau Biserica respectivă. Căsătoria creștinilor ortodocși cu
eterodocșii a fost însă permisă numai în cazul când partea eterodoxă făgăduia că va trece la
Ortodoxie4 (Can. 31 Laod.; 14 IV ec), adică devenea subiect de drept al Bisericii prin Taina
Botezului. Conform dispozitței canonului 63 apostolic - în versiune de redacție coptică - un
creștin poate să se căsătorească cu o femeie de altă credință, cu condiția însă că aceasta să
treacă la creștinism... ; dăcă refuză, să se despartă de ea. Dacă vreunul dintre soți adoptă însă
obiceiurile păgâne sau pe cele iudaice..., acesta trebuie sa renunțe la ele, ca să nu fie
excomunicat.
În temeiul canonului 10 Laodiceea, "nu se cuvine că cei ce sunt ai Bisericii - adică
creștinii ortodocși, să împreune, din indiferență, pe fiii lor cu ereticii prin legătura căsătoriei".
Potrivit interpretării dată de unii canoniști ortodocși, canonul respectiv interzice căsătoria unui
creștin ortodox cu orice persoană anatematizată de Biserica Ortodoxă, a cărei erezie a fost
deci anatematizată (Can. 1 II ec. ; 1 Sf. Vasile cel Mare ; 45 apost.).
Prin urmare, căsătoria cu un eterodox a fost cu desăvârșire interzisă. După rânduială
apostolică, cei care nu renunțau la o asemenea căsătorie erau excomunicați din Biserică. Pe
cei care "nu se pocăiesc - prevedea Constituțiile Apostolice – afurisiții, despărțindu-i de
credincioși, și aduceți la cunoștintă publică îndepărtarea lor din Biserica lui Dumnezeu, și
porunciți credincioșilor să se ferească cu desăvârșire de ei, și să nu se întovărășească cu ei nici
la vorbă, nici la rugăciuni, fiindcă ei sunt potrivnici și răuvoitori Bisericii, strică turma,

4 .Scrierile Parintilor Apostolici , Ed. Fac. De Teologie din Chisinau , 1928 , Tradus de Parintele Ioan
Mihaiescu.

4
necinstesc moștenirea, se socotesc întelepți și sunt cu totul răi...". Urmând această
randuială apostolică, "Regulamentul pentru cazuri de afurisenii și anateme", din anul 1910, -
în vigoare și astăzi în Biserica Noastră - prevede ca, "...în cazuri de abatere a vreunuia dintre
credincioșii creștini ortodocși sau clerici..., după ce se va fi intrebuințat mijloacele descrise și
răul ar fi tot neîndreptat, Sfântul Sinod va fi sesizat, prin Chiriarhul Eparhiot, spre a decide.
Sfântul Sinod, deliberând asupra cazului adus la cunoștinta sa și neaflâd alt mijloc de în-
toarcere și îndreptare, va putea da autorizare de anatemă și afurisanie, cu rezervă de a se putea
primi în adunarea credincioșilor cel blestemat, daca se va pocăi deplin" (Art. II-III).
Părinții Sinodului trulan au interzis, cu desăvârșire, contractarea unei căsăorii între un
creștin ortodox si un eterodox. În temeiul canonului 72, "nu este iertat bărbatului ortodox sp
se însoțească cu femeie eretică, nici femeia ortodoxă să se căstoreasca cu barbat eretic, ci de
s-ar și vădi despre cineva că a făcut așa ceva, căsătoria se consideră nulă și însoțirea
nelegiuitpă să se dezlege ; ...iar dacă va calcă cineva cele hotărâte de noi - conchideau Sfinții
Părinți ai Sinodului trulan - să se afurisească". Prin urmare, potrivit învășăturii Bisericii
noastre, o căsătorie mixtă - încheiată între un creștin ortodox și o persoana de altă credință -
este nulă, fiindcă este o însoțire nelegiuită, care nu transmite nici harul Tainei cununiei și nu
este nici purtătoare de efecte canonice. În consecință, în temeiul hotărârii luate de Părinții
Sinodului trulan - prin canonul 72 - cei care încalcă "cele hotărâte" sunt excomunicați
(afurisiți), adică excluși din comunitatea ortodoxă.
Canonul 31 Laodiceea prevede ca o căsătorie mixtă între un creștin ortodox și o
persoană eterodoxă se poate tolera numai în cazul în care persoana de altă credințî ar făgădui,
solemn, că va primi și mărturisi credința ortodoxă.
În spiritul învățăturii și practicii ortodoxe, dacă însă doi eterodocși au încheiat o
căsătorie legală și unul dintre ei se convertește apoi la credința orotodoxă, iar celălalt rămâne
tot eterodox, căsătoria lor să nu se desfacă, dacă soții se învoiesc să trăiască împreună și mai
departe.
Cu privire la forma canonică a săvârșirii cununiei mixte, reținem că nesăvârșirea
cununiei în numele Sfintei Treimi, potrivit ritualului stabilit de Biserica Ortodoxă, constituie
impediment care lovește însăși eșenta cununiei.
În conformitate cu dispoziția Articolului 47 din Regulamentul de procedură al
instanțelor disciplinare și de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane - în vigoare - "clericii
sunt obligați să nu oficieze Taina Cununiei, decat între ortodocsi, asistați de nuni ortodocsi.
Cei de alt cult sunt obligați, înaintea căsătoriei, să indeplinească formalitățile de trecere la
Ortodoxie. Preoții care se vor abate de la aceste norme, conchide dispoziția regulamentară, se
vor pedepsi cu canonisire la sfânta mănăstire, până la transferare, afară de cazul când a avut
dezlegarea Chiriarhului" .
Nu trebuie să uităm raporturile actuale și cele de perspectivă pe care Biserica Ortodoxă
le are și le va avea cu religiile lumii. De pildă, cu prilejul celei de a III-a întâlniri între
musulmani și creștini (Chambesy, 17- 19 noemb. 1986), I. P. S. Sa, Mitropolit Damaskinos al
Elveției a declarat că "...această colaborare interreligioasă, bazată pe respectul reciproc,
exclude orice sincretism, precum și orice încercare a unei religii de a se impune altora".
Biserica Ortodoxa a acceptat, prin iconomie, căsătoria dintre ortodocși și eterodocși,
cu condiția însă ca slujba să fie oficiată de un preot ortodox.
După părerea canonistului V. Sesan, "privilegium paulinum" (I Cor. VII, 14) îngăduie
și a doua căsătorie, în cazul în care unul din cei doi soți necreștini trece "la creștinism și
celălalt soț păgân nu voiește să trăiască împreună, atunci căsătoria se desface și soțul creștin
poate încheia o a doua căsătorie ; dacă însă soțul păgân vrea să trăiască împreună cu soțul
creștin, atunci acesta din urmă poate încheia o altă căsătorie abia dupa moartea soțului păgân".
Dupa cum se știe, căsătoria a doua a fost îngăduită atât de dreptul divin (Rom. VII, 2-3 ; I

5
Cor. VII, 39), cat sș de cel canonic (can. 87 trulan), numai ca un remediu împotriva desfrâului
și a slabiciunilor omenești.
În conformitate cu doctrina și practica canonică ortodoxă, căsătoria mixtă trebuie
oficiată în public, adică în biserica parohiala a soțului ortodox, pentru a nu se transforma într-
o simplă căsătorie de conștiință, adică încheiată numai înaintea preotului și a martorilor
respectivi. În bisericile mănăstirilor și în case particulare, căsătoriile se pot oficia numai în
cazuri excepționale, si cu aprobarea prealabila a episcopului eparhiot. O asemenea casatorie
nu se recunoaste deci de catre Biserica Ortodoxa, fiindca orice casatorie incheiata secret este
interzisa si condamnata de catre canoanele Bisericii Ortodoxe (can. 17 apost.; 1 Laod., 87
trulan etc).
În cazul existenței unei căsătorii anterioare, atât pentru soțul ortodox, cât și pentru cel
de alta credință, este necesară, desfacerea - în prealabil - a căsătoriei anterioare, civilă și
religioasă. Pentru soțul ortodox, desfacerea căsătoriei religioase anterioare este o condiție sine
qua non pentru primirea, cu epitimie, a Sfintei Taine a Cununiei dupa rânduiala prevazută
pentru a doua sau a treia căsătorie.
Urmand randuiala canonică, Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare
interzice oficierea Tainei Casatoriei, "a doua oară, persoanelor divorțate numai de instantele
civile, daca nu va face proba ca acele persoane au obtinut desfacerea primei casatorii
religioase din partea autoritatilor bisericesti. Clericul care va fi oficiat o astfel de casatorie - se
prevede in textul articolului 46 - se pedepseste cu pedeapsa transferarii, iar casatoria biseri-
ceasca se va declara nula. De vor oficia mai multi preoti, de orice treapta, la o asemenea
casatorie, tuturor li se va aplica aceeasi pedeapsa".
Legislatia de Stat a tarii noastre nu recunoaste ca impediment la contractarea si
incheierea casatoriei deosebirea de religie. Avand in vedere faptul ca, in realitate, casatoriile
mixte nu pot fi evitate, nefiind oprite de legislatia civila, iar pe de alta parte luand in
considerare ingaduinta Sfantului Apostol, Pavel ca un sot care s-a increstinat sa ramana in
casatorie cu sotul cu care se casatoreste inainte de a se increstina, daca acesta consimte la
aceasta situatie, Biserica noastra poate deci ingadui casatoriile mixte, cu conditia insa ca sa se
respecte prevederile ei canonice si regulamentare.
"Regulamentul pentru relatiile bisericesti ale clerului ortodox roman cu crestinii
eterodocsi", din anul 1881, a prevazut posibilitatea binecuvantarii unor asemenea casatorii
mixte de catre Biserica Ortodoxa. Invocandu-se obiceiul si vechea practica canonica a
Bisericii noastre, articolul IV din respectivul Regulament prevedea : "casatoriile mixte, intre
persoane ortodoxe cu persoane eterodoxe, sau de alt rit crestinesc, se binecuvinteaza de
Biserica Ortodoxa, pazindu-se uzul de pana acum, ca copiii ce se vor naste din aceste casatorii
sa devina membri ai Bisericii Ortodoxe".
Articolul 47 din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata
ale Bisericii Ortodoxe Romane, in vigoare, a reafirmat posibilitatea binecuvantarii casatoriilor
mixte sub aceeasi rezerva a increstinarii sotului eterodox, a cresterii copiilor rezultati dintr-o
asemenea casatorie in spiritul invataturii ortodoxe, si, implicit, a aprobarii prealabile a
episcopului eparhiot. De aceea, in situatia in care preotilor Bisericii noastre li se prezinta
asemenea cazuri, "ei sunt datori sa ceara in prealabil aprobare de la Chiriarhul respectiv".
In concluzie, in conformitate cu doctrina si practica canonica ortodoxa trebuie
retinute urmatoarele aspecte :

1. Casatoriile interconfesionale si interreligioase sunt interzise.

2. În cazul în care sunt tolerate, prin aplicarea iconomiei, slujba cununiei trebuie oficiatî in
biserica ortodoxa de catre preotul ortodox.

6
3. Posibilitatile și formele de aplicare a iconomiei depind de necesitătțle practice ale fiecarei
Biserici Ortodoxe locale, care are dreptul de decizie în judecarea fiecarui caz în speță.

4. Copiii rezultați dintr-o astfel de căsătorie trebuie botezați și educați în credință ortodoxă.

5. Conform privilegiului paulin (I Cor. VII, 12-16), căsătoria mixtă se admite numai în cazul
în care ea a fost încheiată înainte ca unul dintre soși sa fi fost încreștinat.

6. În baza dispoziției canoanelor 10 Laodiceea si 23 Ioan Postitorul, nu este admisă căsătoria


unui creștin ortodox cu o persoană de altă credintă.

7. Canoanele 31 Laodiceea si 14 IV ecumenic îngăduie căsătoria între un creștin ortodox si


o persoana eterodoxă, cu condiția însă ca sotul eterodox să tăgăduiască solemn - cu prilejul
contractării căsătoriei - că va trece la Ortodoxie.

8. Canonul 72 trulan - care a uniformizat practica canonică de până atunci - privind căsătoriile
mixte - interzice, în mod categoric, sub pedeapsa excomunicării asemenea căsătorii.

Considerandu-le lovite de nulitate, acelasi canon da putere de lege universal obligatorie pri-
vilegiului paulin, în sensul că soțul devenit creștin - după încheierea - căsătoriei respective -
"să nu se despartă".
. In ce condiţii Biserica Ortodoxa aprobă divorţul ?

Dupa invăţătura dată noua de Dumnezeu, căsătoria este indisolubilă, adică una singură pe
toata viaţa : "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu despartă" ( Matei 19, 6 ) . Numai moartea
desparte in chip firesc pe cei doi soţi. Totuşi, sunt cateva exceptii ingaduite de Biserica, care
duc la despartirea sotilor intre ei prin divorţ. Iar divorţul este desfacerea căsătoriei pe care o
provoacă soţii intre ei, pentru care Biserica nu le poate da nici o binecuvântare sau hotărâre
juridică oficială. De aceea, nici nu se prevede vreo slujbă bisericeasca la divorţ. Adevărata
legiuitate a nunţii constă numai in căsătoria intâia. Desfacerea ei legală o face numai moartea
unuia dintre soţi, sau pe plan mai inalt, moartea ambilor soţi, căci dupa moarte "sunt ca
îngerii, necăsătoriţi" ( Matei 22, 30 ) .
Cu toate acestea, conducerea bisericească, ţinând seama de scopul moral al căsătoriei, inca din
vremea apostolilor a dat îngăduinţa văduvei rămasă prin deces de a se recăsători. Deci ca o
iconomisire dintre cele doua altemative : a văduvei prea superioare, in deplina stăpânire de
sine ( Luca 2, 36-37 ) si a desfrâului prea păcătos, i s-a indicat calea de mijloc a căsătoriei
celei de a doua ( I Corinteni 7, 8-9; I Timotei 5, 3, 6, 14 ) , cum spune aşa de clar
Arhimandritul Nicodim Sachelarie, in lucrarea sa monumentală Prsvila Bisericească.

Care sunt cauzele canonice ale divorţului ?

Motivele canonice de divorţ sunt5 :

I.a. Adulterul ( preacurvia ) , adica violarea credintei conjugale de catre sot sau sotie. Acest
motiv de divorţ se bazeaza pe Sfanta Evanghelie, adica pe dreptul divin ( Matei 19, 9 ) .
b. Pe langa adulter, sotul poate sa divorţeze cand i se pun curse care pericliteaza viata,
indreptate contra existentei căsătoriei, de catre un sot impotriva celuilalt, cum ar fi refuzul

5 .Învătatura de Credintă Ortodoxă , (Catehism ) , Oradea , 1996

7
sotului sau sotiei de a naste copii. In acest caz partea nevinovata are drept sa solicite divorţul.
c. Iarasi, sotul poate divorţa cand sotia se face vinovata de avort intentionat si prin aceasta
impiedica scopul căsătoriei.
d. Cand femeia sau barbatul participa fara voia celuilalt la ospete si petreceri necuviincioase.
e. Pentru sotie exista motiv de a cere divorţ cand barbatul sau o acuza public pe nedrept de
adulter cand sotul ei greseste in public sau in ascuns, in casa sau in alta parte cu o alta femeie.
II. Al doilea motiv principal de divorţ, dupa adulter, este caderea unui sot din dreapta credinta
- apostazie, necredinta, secta etc. ( I Corinteni 7, 15 ) .
III. Cand unul din soti sau amandoi intra in monahism, " ca o moarte superioara, fata de lumea
pusa in slujba pacatului " ( Sinodul VI Ecumcnic, canonul 12 si 48 ) . Insa " cel ce-si lasa
( prin divorţ neingaduit ) sotia sa legitima si ia pe alta, trebuie sa fie canonisit ca un
preacurvar, dupa porunca Domnului ( Matei 19, 9 ) , adica sa fie oprit pana la 15 ani de la
Sfanta Impartasanie " , dupa Sfantul Vasile cel Mare.
Cand se considera incheiat divorţul canonic ? Adica in ce moment cei doi soti sunt
liberi sa se căsătoreasca, din punct de vedere canonic ?
Divorţul canonic se considera incheiat cand intre soti au urmat motivele de divorţ aratate
mai sus ( adica : adulterul, lepadarea de credinta, intrarea in monahism etc ) . Trebuie, insa, pe
langa motivele canonice aratate mai sus, sa se tina seama si de motivele de divorţ hotarate de
legislatia civila.
Care sunt efectele divorţului canonic ?
Efectele de drept ale divorţului canonic se refera pe de o parte la sotii divorţati, iar pe de alta
parte la copiii nascuti din căsătorie. Divorţul canonic desface in orice privinta legatura
conjugala si pune pe soti in acel raport in care se gaseau inainte de căsătorie ( dupa Dreptul
bisericesc oriental de episcopul Nicodim Milas, cap. 202 ) .

Căsătoria din punct de vedere al Bisericii Romano-Catolice

Codul de drept canonic al Bisericii Catolice definește căsătoria ca fiind legamantul


matrimonial , prin care un barbat și o femeie stabilesc intre ei o comunitate a intregii vieti ,
randuind prin caracterul sau binele sotilor și spre naşterea si educarea copiilor , a fost ridicat
Hristos Domnul , intre cei botezati , la demnitatea de sacrament6.
Rezultă din definiţia căsătoriei, din sacramentalitatea ei şi din celebrarea liturgică a acesteia,
că în cadrul căsătoriei sau mai bine zis al familiei, soţii să fie în credinţa şi comuniunea
catolică. Cum România este o ţară majoritar ortodoxă, nu de puţine ori au loc căsătorii între
catolici şi ortodoci.
Casatoria catolicilor , chiar daca numai una din parti este catolica , este reglementata
nu numai de dreptul divin , ci şi de dreptul canonic , ramanand valabilă campetentă
autoritatilor civile cu privire la efectele civile ale aceleiasi casatorii.
Termenul “căsătorie mixtă” este folosit de legislaţia catolică în vigoare pentru a defini
orice căsătorie între o parte catolică aparţinând unei Biserici sui iuris7, inclusiv cea latină
(romano-catolică), şi o parte botezată, care nu aparţine Bisericii Catolice. Aceste căsătorii sunt
o consecinţă a diviziunii existente între creştini, şi, înainte de celebrarea liturgică, trebuie

6 .Catehismul Romano-Catolic , Despre casatorie , Cap. 15 , Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de.


Bucureşti, 1993
7 . Bisericile sui iuris sunt acele Biserici care fiind în deplină comuniune cu Sfântul Părinte, deci Catolice, au o
legislaţie proprie, o tradiţie proprie şi un rit liturgic propriu.

8
obţinută permisiunea explicită a Ierarhului locului8 , permisiune care, chiar dacă este scrisă,
nu este o dispensă, şi prin urmare este doar pentru liceitate şi nu pentru validitate.

Căsătoriile mixte în legislaţia anterioară Conciliului Vatican II

Înainte de Conciliul Vatican II, atât formularea cât şi conţinutul normativei asupra
căsătoriilor mixte erau mult mai severe. Biserica interzicea cu vehemenţă căsătoria între două
persoane botezate, dintre care una catolică iar cealaltă aparţinând “unei secte eretice sau
schismatice”. Căsătoria cu creştini ortodocşi, protestanţi sau neo-protestanţi, era considerată la
acea vreme un impediment dirimant (face căsătoria invalidă), pentru care Biserica nu dispensa
decât numai din motive grave şi juste, impunând condiţii severe părţii catolice, obligând-o nu
numai să-şi crească copiii în religia catolică, ci şi să încerce toată viaţa să-şi convertească
partenerul la catolicism.
Această legislaţie se inspira direct din patrimoniul canonic al primelor Concilii Ecumenice,
când Biserica nu era despărţită, o legislaţie care interzicea căsătoria creştinilor ortodocşi –
adică de credinţă adevărată – cu persoane neortodoxe, adică evrei, eretici sau păgâni, singura
posibilitate ca totuşi căsătoria să poată avea loc fiind convertirea la credinţa ortodoxă, fie
înainte fie în timpul celebrării căsătoriei. Trebuie subliniat faptul că legislaţia antică nu făcea
deosebire între eretici, schismatici, evrei şi păgâni, toate aceste categorii fiind considerate
nedemne de a celebra căsătoria cu un ortodox, adică un credincios al Bisericii Creştine, care
accepta toate prevederile Canoanelor Apostolice, ale Conciliilor locale, ale Conciliilor
Ecumenice şi ale Sfinţilor Părinţi.

Căsătoriile mixte în legislaţia actuală

În prezent, atât Codul Canoanelor Bisericilor Orientale (CCEO) – legislaţia Bisericilor


Orientale Catolice – cât şi Codul de Drept Canonic (CIC) – legislaţia Bisericii Romano-
Catolice – si-au dat acceptul pentru efectuarea casatoriilor mixte , facand anumite adaugiri in
ceea ce priveste termenii de casatorie mixtă(intre un botezat si nebotezat) si căsătoria intre
persoane de culte diferite (catolic si acatolic).
În ambele tipuri de căsătorie, partea catolica trebuie sa declare în fata propriului Ierarh
ca este pregătită sa îndepărteze pericolele abandonării credintei si va asigura cu o promisiune
sinceră ca va face tot ceea ce-i stă în putere pentru ca toți fiii sa fie botezați si educați în
Biserica Catolică; despre aceste promisiuni care vor fi facute de partea catolică, cealaltă parte
va fi înstiințată la timp, astfel încât sa rezulte sigur ca ea este cu adevarat constientă de
promisiunea si obligația partii catolice. În final, ambele parți vor fi instruite asupra scopurilor
casatoriei (binele soților, procrearea si educarea fiilor) dar si despre proprietațile esențiale ale
căsătoriei (unitatea si indisolubilitatea): nici una dintre acestea nu trebuie sa fie excluse de
nici unul dintre cei doi logodnici. Daca se celebrează fara încuviințarea Episcopului, căsătoria
este totusi validă, dar ilicită.
Referitor la cel de-al doilea caz, de căsătorie cu disparitate de cult, întrucât la
sacramente au acces doar cei botezați, daca partea nebotezată dorește să-si pastreze propria
credință, căsătoria poate fi înfaptuită doar cu dezlegare din partea Episcopului partii catolice.
Fara această dezlegare, se celebrează în mod invalid.

8 . Pe lângă Episcopul Eparhial, sau Diecezan, au calitatea de Ierarh al locului Episcopul Coadiutor, Episcopul
Auxiliar, Vicarul General sau Protosincelul, precum şi ceilalţi Vicari Episcopali sau Sinceli.

9
Care sunt conditiile pentru ca o persoana catolică sa primească
sacramentul căsătoriei în Biserica Catolică cu o persoana ne-catolică?

Trebuie facuta distinctia dintre căsătoria între o parte catolică si o parte botezată
necatolică, denumită si casatorie mixtă, si căsătoria dintre o parte catolică si una nebotezată,
denumită si căsătorie cu disparitate de cult. În ambele tipuri de căsătorie, partea catolică
trebuie sa declare în fata propriului Ierarh ca este pregatită sa îndepărteze pericolele
abandonării credinței si va asigura cu o promisiune sinceră că va face tot ceea ce-i stă în
putere pentru ca toți fiii sa fie botezați și educați în Biserica Catolică; despre aceste
promisiuni care vor fi facute de partea catolică, cealaltă parte va fi înstiințată la timp, astfel
încât sa rezulte sigur ca ea este cu adevărat constientă de promisiunea si obligatia părtii
catolice. În final, ambele părti vor fi instruite asupra scopurilor căsătoriei (binele sotilor,
procrearea si educarea fiilor) dar si despre proprietatile esentiale ale căsătoriei (unitatea si
indisolubilitatea): nici una dintre acestea nu trebuie sa fie excluse de nici unul dintre cei doi
logodnici. Daca se celebrează fără încuviintarea Episcopului, căsătoria este totuși validă, dar
ilicita9. La fel cum, chiar daca stii conduce masina, o faci fără să ai permis...
Referitor la cel de-al doilea caz, de căsătorie cu disparitate de cult, întrucât la
sacramente au acces doar cei botezați, dacă partea nebotezată dorește să-și pastreze propria
credință, căsătoria poate fi înfaptuită doar cu dezlegare din partea Episcopului partii catolice.
Fără această dezlegare, se celebrează în mod invalid.

Îndatoririle soţilor

Cu toate că legea interzice, în mod justificat, celebrarea căsătoriei cu creştini


necatolici, Ierarhul locului, ţinând cont de circumstanţe precum timpul, locul şi persoana,
poate acorda permisiunea canonică, cu condiţia să existe motive juste. Binele spiritual al
soţilor este un motiv just şi raţional pentru acordarea permisiunii, cu condiţia ca amândouă
părţile (soţii) să cunoască şi să nu refuze scopul şi caracteristicile esenţiale ale căsătoriei,
precum şi obligaţiile pe care şi le-a asumat partea catolică în ceea ce priveşte botezarea şi
educarea copiilor în Biserica Catolică. Actuala legislaţie impune, pe de o parte, părţii catolice
respectarea obligaţiilor inerente credinţei şi fidelităţii sale faţă de Biserică, iar pe de altă parte
respectă libertatea de conştiinţă şi cea religioasă a părţii necatolice.
Respectarea libertăţii de conştiinţă şi religioasă trebuie să fie o preocupare fundamentală a
pastoraţiei fiecărui preot, căci el este obligat să facă tot posibilul pentru ca nici unul dintre soţi
să nu facă presiuni asupra convingerilor religioase ale celuilalt sau, mai rău, să-i impună
convertirea sau să pună piedici în faţa liberului exerciţiu al libertăţilor de mai sus.
Conform legii divine - de la care nu există dispensă - amândoi soţii trebuie să respecte
scopurile şi caracteristicile esenţiale ale căsătoriei, de aceea în cadrul căsătoriilor mixte partea
catolică are obligaţia nu numai de a persevera în credinţa catolică şi de a se declara dispusă să
îndepărteze din proprie iniţiativă orice fel de pericol şi risc de a-şi pierde credinţa, ci şi aceea
de a formula o promisiune sinceră de a avea grijă să facă tot ceea ce-i stă în putinţă pentru ca
toţi copiii săi să fie botezaţi şi educaţi în credinţa sa, pentru ca astfel copiii să fie şi ei
beneficiari ai tuturor celor puse la dispoziţie de Biserica Catolică pentru a obţine viaţa cea
veşnică.
Formularea legii cu privire la obligaţia gravă pe care o are partea catolică în căsătoriile
mixte, în mod special aceea de a-şi boteza şi educa copiii în Biserica Catolică, este făcută
astfel încât să nu pretindă mai mult decât îi stă în putinţă. Este foarte adevărat că în Orientul

9 .Codul de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice , Ed. Institutului Teologic Romano-Catolic , Iasi ,
1995 , pag. 274

10
creştin, în cadrul căsătoriilor mixte dintre catolici şi ortodocşi, atât celebrarea liturgică cât şi
botezul copiilor au loc, de cele mai multe ori, în Biserica soţului. De aceea, pentru soţia
catolică este uneori foarte dificil să-l convingă pe soţul ortodox să celebreze căsătoria în
Biserica Catolică şi în consecinţă să-şi boteze copiii în aceeaşi Biserică; de cele mai multe ori
capacitatea soţiei catolice de a face tot ceea ce-i stă în putinţă este foarte limitată. În schimb
este foarte mare capacitatea femeii catolice de a-i educa pe copii în spiritul propriei credinţe
catolice.

In cazul în care un catolic doreste să se căsătorească cu ne-catolic divorțat ce este de


facut ?

Asa cum am spus mai devreme, proprietațile esențiale ale căsătoriei sunt unitatea si
indisolubilitatea: "ma căsătoresc doar cu tine, si orice ar fi, nu ne vom desparți". Și nu sunt
chestiuni de drept canonic ci de drept divin: însăți Domnul Iisus a spus-o: "N-ați citit ca Cel
ce i-a facut de la început i-a facut bărbat si femeie? Si a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl
său si pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Asa încât nu mai sunt
doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă" (Matei 19,4-6).
Concluzia Domnului este foarte clara: în virtutea acestei porunci divine, căsătoria este de
nedesparțit și nu îi este permis nimanui să dezlege ceea ce Dumnezeu a unit într-un mod atât
de intim si interpersonal.
Din pacate însă, multe căsătorii eșuează din diferite motive, pentru care se recurge la
divorț, și cum viața merge înainte, mulți se recăsatoresc. Divorțul civil se rezolva relativ ușor,
la fel și despărțirea în Biserica ortodoxă, în care se permite recăsătorirea pâna la a treia oară.
Problema survine în momentul în care un ortodox divorțat conform canoanelor Bisericii
Ortodoxe dorește să încheie o nouă căsătorie cu o persoană catolică, ce nu a mai fost
căsătorita. Ei bine, chiar daca Biserica Catolică recunoaste toate sacramentele Bisericii surori,
totuși nu recunoaște divorțul celor casatoriți, tocmai datorita principiului divin expus mai sus.
Cei care au avut parte de falimentul căsătoriei, fie ca sunt catolici fie ca sunt ortodocsi care
doresc sa încheie o nouă căsătorie în Biserica Catolică, se pot adresa Tribunalului Bisericesc
în a carui jurisdictie se află pentru acuza invaliditatea căsătoriei eșuate. Cu alte cuvinte se
acuza faptul ca cei doi logodnici au celebrat o căsătorie care, din diferite motive, nu a fost
validă, iar completul de judecată va judeca cu prudența fiecare caz în parte, analizând toate
motivațiile aduse, pentru a decreta, în final, dacă respectiva căsătorie a fost sau nu validă. Este
vorba despre un proces în adevăratul sens al cuvântului, cu judecatori, avocati, notari, care
poate dura până la maxim 1 an prima instanță, respectiv maxim 6 luni cea de-a doua.A fost
sau nu valida. Este vorba despre un proces în adevaratul sens al cuvântului, cu judecatori,
avocati, notari, care poate dura pâna la maxim 1 an prima instanta, respectiv maxim 6 luni cea
de-a doua.

Bibliografie

11
1. Sfânta Scriptură , Ed. Institutului Biblic si de Misiune Bucuresti ,
2008
2. Ioan Popescu , Căsătoria Tratată din punct de videre Istoric,
Dogmatic , Canonic și Moral , Tesa pentru Licență, București ,
Tipografia Cartilor ,Bisericesti , 1889
3. Pr. Arsenie Boca , Ridicarea Căsătoriei la Înălțimea de Taină , Ed.
Agaton , Fagaras , 2003
4. Constituția Romaniei , Ed. Nicora , 2003
5. .Învățătura de Credință Ortodoxă , (Catehism ) , Oradea , 1996
6. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Balan , Lumina și Faptele Credintei , ,
Convorbirea a cincea: Despre căsătorie, datoriile soților și copiilor
7. Codul de Drept Canonic , Institutul Teologic Romano-Catolic , Iași ,
1995
8. Catehismul Romano-Catolic , Despre căsătorie , Editura
Arhiepiscopiei Romano-Catolice de. Bucureşti, 1993
9. Scrierile Părinților Apostolici , Ed. Fac. De Teologie din Chișinău ,
1928 , Tradus de Parintele Ioan Mihăiescu

12

S-ar putea să vă placă și