Curs Tehnici și metode de învă țare eficientă

Curs 2.
Teorii ale învătării:

Accentul pe proces ne duce bineînțeles către domeniul teoriilor învățării – care ne ajută să
înțelegem cum și de ce schimbarea are loc.

- Orientarea behaviouristă a învățării

- Orientarea cognitivă a învățării
- Orientarea umanistă a învățării
- Orientarea social/situațională a învățării

Ca orice clasificare această categorizare este puțin arbitrară, în sensul că ar putea exista
completări ulterioare sau subdiviziuni la acestea sau moduri diferite cum acestea se
suprapun sau se construiesc una pe cealaltă.

Cele patru orientări pot fi sintetizate astfel:

Aspect Behaviourist Cognitiv Umanist Social/situațională

Teoriticieni ai Thorndike, Pavlov, Koffka, Maslow,Rogers Bandura, Lave and
învățării Watson, Guthrie, Kohler, Lewin, Wenger, Salomon
Hull, Tolman, Piaget,
Skinner Ausubel, Bruner,
Gagne
Viziunea Schimbare în Proces mintal Un act personal Interacțiune/observar
asupra comportament intern (incluzând pentru a e într-un context
învățării înțelegere, desăfârși un sociale.
informare, potențial
memorare,
percepție)
Poziția Stimuli din mediul Structuri cognitive Nevoi afective și Învățarea este o
învățării extern interne cognitive relație dintre oameni
și mediu
Scopul în Producerea Dezvoltarea De a deveni Participare totală în
educație comportamentului capacităților și independent și comunitate și
dorit în direcția competențelor de auto-actualizat utilizarea resurselor
educațională a învăța mai bine
dorită
Rolul Aranjează mediul Structurarea Facilitarea Lucrează pentru a
profesorului pentru a obține conținutului dezvoltării realiza comunități în
răspunsul dorit activității de persoanei care conversația și
învățare întregi participarea să se
întâmple
Manifestări Obiective Dezvoltarea Învățare auto- Socializare
în învățarea comportamentale, cognitivă a direcționată Participare socială
adultului educație bazată pe inteligenței, Asociere
competențe învățării și Conversații
memoriei
A învăța să înveți
 Curs Tehnici și metode de învă țare eficientă

Teoria behaviouristă.

Burrhus Federic Skinner, cunoscut ca și B.F. Skinner, psiholog american, profesor la

Universitatea Harvard. Skinner considera voința liberă o iluzie, iar acțiunile umane
dependente de consecințele asupra comportamentelor anterioare. Dacă consecințele sunt
negative, există o probabilitate mare ca acestea să nu se mai repete; dacă consecințele sunt
pozitive, acestea vor duce la apariția lor cea mai probabilă. Skinner a numit acest lucru
principiu al întăririi/recompensei (principle of reinforcement). El nu a fost primul
behaviourist, a urmat tradiții lungi de comportamentaiști. El este behaviourist, pentru că a
luat decizia că tot ce va face el va fi observabil, tangibil, măsurabil, public. Comportament
public înseamnă că va poate fi observat de ceilalți, este deschis observației, pentru că el a
crezut că aceasta este cea mai bună modalitate de a transforma psihologia în știință. Când a
început să lucreze, în anii 40, statutul psihologiei era diferit de cel de azi. Behaviourismul lui
Skinner este diferit de cel al lui Pavlov. Pavlov definea învăţarea într-un mod simplist, ca pe o
substituire de stimuli, realizată intern prin formarea temporară a unor legături între diferiţi
centri nervoşi, şi considera drept factori principali ai învăţării întăririle aplicate subiectului,
imitaţia şi curiozitatea lui. ˂I.P.Pavlov a demonstrat că prin coincidenta repetată a doi stimuli
se produc în scoarta cerebrală legături temporare. Experiementele sale s-au făcut pe câine
pe care l-a învătat să răspundă prin salivare la sunetul unui metronom. Procedura de
învătare, conditionare a constat în aparitia de fiecare dată a sunetului metronomului care
prin experiment se va transforma în stimul condiționat. Dacă initial răspunsul salivar a apărut
numai atunci când câinele a văzut praful de carne a fost declansat apoi doar de sunetul
metronomului. Obținut în aceste conditii, răspunsul salivar a fost considerat răspuns
conditionat.˃ Behaviourismul lui Skinner este condiționare operantă, unde lucrul important
care determină comportamentul viitor este consecința unui comportament trecut. Condiția
generală a lui S. este că organismul răspunde în lumea animală, în lumea umană, iar acest
răspuns depinde de consecință, un răspuns care va apărea mai mult sau mai puțin. Aceasta
este condiția operantă. În condiționarea clasică, condiția pavloviană, este atunci când există
un stimul care forțează un răspuns (exemplulcu câinele). Aceasta este diferența. Există
consecințe în comportament care cresc sau reduc probabilitatea ca un comportament să
apară. Cele două consecințe care cresc sau reduc posibilitatea apariției unui comportament
sunt: recompensarea pozitivă, presupune că există un stimul pozitiv care să urmeze după un
răspuns dorit, și recompensare negativă (reinforcement, întăritor) ce presupune înlăturarea
stimul prin aplicarea unei consecințe negative. Țineți minte! Toate răspunsurile
pozitive/negative cresc apariția unui comportament. Atât R. pozitive, cât și negative.
Greșeala comună pe care o fac unele persoane în legătură cu S., se referă lapunerea
semnului egal între R. și pedeapsă, o puteți întâlni în unele cărți. Cele 2 consecințe care
descresc un comportament: pedeapsa care înseamnă prezentarea unui stimul negativ care
urmează unui răspuns sau extincția care presupune înlăturarea unui stimul pozitiv după un
răspuns. Conform lui S., acesta este modul în care toate comportamentele evoluează. Tot ce
facem azi, în orice moment al zilei, este în funcție de cum un comportament a fost R în
trecut. Pentru că R. tebuie să urmeze un comportament, atunci trebuie să faci ca organismul
să îți răspundă. Iar acest lucru duce la conceptul de modelare (shaping), R. sau evaluarea
 Curs Tehnici și metode de învă țare eficientă
unei proximări. Un exemplu, porumbeii învățați să danseze. Porumbelul trebuie să se uite la
un disc, R. când porumbelul se uită la disc, se mișcă; așa ar spune S. că învățăm limbile
(contrazis de N. Chomsky), modelăm și R. cea mai apropiată proximare, comportamentul
care se apropie cel mai mult de cel pe care îl dorim să-l obținem sau să-l învățăm. Modelarea
(shapingul) este R. unei aproximări reușite. S. credea cu convingere în a oferi cât mai multe
proximări celor care învață pentru că vrei ca ei exprime, să manifeste ceea ce ar fi spus el un
comportament corect, dorit. Pentru că doar comportamentul dorit îl vom recompensa.
Fiecare care va dori să urmeze un comportament va începe prin R. unei aproximări a acelui
comportament, și veți oferi multe indicii, ghidare, pentru că vreți ca elevul în cea mai mare
parte a timpului să vă dea răspunsul corect. Pentru că asta veți dori să R. Rețineți că S. a mai
evidențiat că nu trebuie să recompensați fiecare comportament corect. Există un program,
orar de R., un calendar. De ex., ați putea R. fiecare al 3-lea răspuns sau veți R. primul răspuns
corect la un interval de 2 minute, 1 minut jumătate. Avem un program de R. temporal,
existăși un program ratio - acesta se referă la nr. de răspunsuri; veți R. fiecare al 3-lea
răspuns, de unde și vine denumirea de ratio. Există un ratio fix – fiecare al 3-lea răspuns;
există și un ratio variabil – 3, 7. Aceste sunt considerabil de importante. O parte din ideile
sale continuă să fie influente în educație și astăzi. De exemplu, în formularea behaviouristă a
obiectivelor; acest lucru e util și atunci când vrem să definim comportamentul dorit,
folosimR., pe care noi adesea le numim premii, dar tehnic este conceptul de întăritor. Alte
idei ale lui S. Cel care învață trebuie să meargă în ritmul lui. Este important pentru că tot ce
trebuie să faceți este să maximizați probabilitatea ca fiecare elev să aibă succes, să
reușească. Fiecare elev va merge în ritmul lui, prin urmare vor avea ritmuri diferite. De
asemenea, ne oferă conceptul de masterare în învățare (master learning). Cel care învață
trebuie să rămână la conceptul pe care îl învață și să rămână la obiectivul în învățare până îl
însușește (masterează). Toate aceste elemente sunt părți ale programului instrucțional. Rolul
stimulului este foarte important la S. Consecința implică stimul R. R. prezice un stimul +; R. –
înlătură un stimul. Există o altă categorie de stimuli care prezic celui care învăță ce
comportamente vor fi R. Ei acționează ca stimuli semnal, ei îi anunță că în prezența acestui
stimul acest comportament va fi R. Unii R. sunt neînvățați, alții învățați. Nu învățăm cum să
ne bucurăm de oxigenul pe care îl respirăm, acești R. sunt primari – apa, aerul, mâncarea.
Alți R. sunt învățați – lauda, banii – sunt învățați, sunt R secundari. Astfel, cele primare sunt
neînvățate, se bazează pe nevoi organize. Cei secundari sunt învățați. Pentru noi, suntem
norocoși, ne ghidăm, muncim pentru R. secundare. Dar există persoane care lucrează pentru
mâncare și apă. Generalizarea învățării la S. – dacă un răspuns într-o anumită situație e R.,
într-o situație similară este foarte probabil că va fi recompensat. Aceasta este teoria
gestaltului, iar aceasta, ne poate arăta, ceea ce pedagogii numesc greșelile copilului – pentru
ei acestea sunt situații similare sau nu, și răspund ca și cum ar fi, respectiv nu. Obiecțiile lui S.
către alte teorii,în particular către cea psihanalitică, a lui Freud ș.a., obiecția lui este că
acestea se bazează pe prezicerea unor evenimente interne, lucrurile pe care nu le putem
vedea, observa, ști, pe lucruri care nu sunt tangibile. Aceeași ar fi obiecția lui S. și față de
teoriile ce i-au urmat: cognitivă sau constructivistă. El spune că acestea merg mult față de
ceea ce noi putem ști cu adevărat, sunt speculative. El spune că a putea inventa cu ușurință,
vom specula învățarea. El nu spune că teoriile cognitiviste sunt greșite, doar spune că nu le
putem confirma sau infirma. În schimbul aplecării asupra cauzelor interne, nevoi, motive – să
ne orientăm către ceva tangibil. Modificarea comportamentului – folosită azi în clinici, în
psihologie. Identificarea comportamentului pe care vrem să-l vedem mai mult și vom
recompensa doar acel comportament. Pentru comportamentele pe care nu le dorim să
 Curs Tehnici și metode de învă țare eficientă
apară ne vom asigura că nu există nici un R., și le vom băga în extincție, pentru a-l elimina.
Marea majoritate a studiilor tind să arate că atunci când un comportament este R. – crește,
atunci când nu este recompensat – scade. Excepția – pedeapsa. Comportamentul scade doar
când pedeapsa este acolo, doar pentru o perioadă scurtă de timp. S. era în favoarea R. + sau
pentru extincți, dar nu pentru pedeapsă. Aceste cercetări continuă și astăzi, unele idei sunt
larg folosite – proximare, indicii, oferirea feedbackkului imediat. S. a influențat atât educația,
cât și psihologia. S. susține că educația are două scopuri:

1. Să învețe un repertoriu de comportamente verbale și nonverbale

2. Să motiveze elevul pentru învățare.

El recomandă aducerea comportamentului elevului sub un control corespunzător, prin

oferirea unui întăritor R. doar în prezența unor stimuli relevanți sarcinii de învățare. Pentru
că el credea că comportamentul uman poate fi schimbat prin consecințe mici, ceva atât de
simplu ca „oportunitatea de a trece mai departe după însușirea unei etape, a unui pas al
unei activități” poate fi un R. eficient. S. era convins că pentru a învăța trebuie să se angajeze
într-un comportament, și nu doar să primească niște informații în mod pasiv. S. credea că
predarea eficientă trebuie să se bazeze pe o recompensare pozitivă, care potrivit lui, este
mai eficientă în schimbarea și formarea comportamentului decât pedeapsa. El sugerează că
lucrul cel mai important pe care îl învață persoanele din pedeapsă este cum să evite
pedeapsa. De exemplu, dacă un copil este forțat să învețe să cânte la instrument, la pian,
copilul ajunge să asocieze cântatul la pian cu pedeapsă și astfel va ajunge să urască pianul și
să evite să cânte la pian. Această perspectivă are implicații evidente asupra practicării
învățării papagalicește și disciplina punitivă în educație. Utilizarea activităților educaționale
ca pedeapsă pot duce la comportamente de rebeliune sau absenteism. Pentru că profesorii
sunt primii responsabili de moodificarea comportamentului elevului, S. susține că profesorii
trebuie să învețe modalități eficiente de predare. El are o lucrare unde spune de ce eșuează
profesorii („Tehnologia predării”). El spune că profesorii nu au o înțelegere profundă a
învățării și predării. Dacă nu cunosc știința predării, profesorii au șasnse mari de eșec. El
enumeră câteva greșeli în predare, folosite de profesori:

- Utilizarea de tehnici aversive (ce produc evadare, evitare sau emoții nedorite)
- Predarea adesea se bazează pe expunere sau explicație (din nefericire, elevul nu învață
dacă doar i se arată sau explică)
- Eșuarea în a adapta sarcinile de învățare la nivelul curent al copilului
- Eșuează să întărească pozitiv un comportament destul de frecvent.

S. sugerează că orice comportament potrivit vârstei poate fi învățat. Pașii sunt următorii:

- Specificați clar acțiunea sau ce trebuie elevul să învețe

- Împărțiți sarcina în pași simpli, realizabili, care merg de la simplu la complex
- Lăsați copilul să execute fiecare pas, întărind acțiunile corecte
- Fă în așa fel încât elevul să experimenteze sucesul până obiectivul este atins
- Schimbă spre un R. intermitent pentru a menține performanța elevului.

Limitele teoriei lui S. :

- Neglijarea laturii afective a elevului

 Curs Tehnici și metode de învă țare eficientă
- Inhibarea creativității
- Lipsa unei imagini de ansamblu prin fragmentarea materiei.