2.

Familia și subsistemele familiale

De la înființarea societății și până în zilele noastre, familia a jucat un rol important nu doar
pentru societate cât și pentru indivizi. Familia a devenit un nucleu puternic de-a lungul timpului
pentru că însăși, dezvoltarea, evoluția și susținerea unei societăți sănătoase, active și care are
capacitatea să se autosusțină, corecteze și desăvârșească a avut ca punct de plecare familia nucleară,
formată dintr-un cuplu cu preponderență dintr-un bărbat și o femeie. Cuplu care avea capacitatea de
a avea copii și de a oferii societății noi indivizi sănătoși, atât din punct de vedere fizic cât și din
punct de vedere psihic.

Conform lui Anthony Giddens:

O familie este un grup de persoane legate direct prin relații de rudenie, ai cărui membrii
adulți își asumă responsabilitatea creșterii copiilor. (Sociologie, Anthony Giddens)1

Căsătoria printre altele, poate fi definită ca o comuniune aprobată și recunoscută între doi
indivizi de sex opus, ambii adulți. Căsătoria în contextul social este dezirabilă și încurajată în
majoritatea tărilor Europene. Prin această comuniune dintre un bărbat și o femeie se întemeiază o
familie capabilă să coabiteze atît din punct de vedere al statului social obținut cât și din punct de
vedere al relațiilor intime conjugale. Raporturile căsătoriților se schimbă, deaorece prin căsătorie,
aceștia devin rude între ei. Astfel, acest demers al căsătoriei se asociază un număr considerabil de
indivizi care formează legături de rudenie unul cu celălalt, dar și cu ceilalți membrii ai familiei
partenerului. Datorită căsătoriei, părinții, frații și surorile unuia dintre parteneri devin rudele și
celuilalt și vice versa. Astfel se formează Familia Nucleară. Familia Nucleară este adesea compusă
din 2 adulți care conviețuiesc împreună într-un habitat comun, alături de proprii lor copii sau cei
proveniți prin adopție. Familia nucleară nu se poate forma fără a fi existat în prealabil actul
căsătoriei. Cu alte cuvinte o familie nucleară este precedată de căsătorie.2

Familiile, în demersul modernizării nu se mai reprezintă doar prin actul căsătoriei, deși acest demers
este unul recunoscut de autoritățile fiecărui stat european. Însă coabitarea tinde să fie un trend din
ce în ce mai pregnant în prezentul și viitorul Europei. În cele mai multe societăți occidentale
căsătoria și viața de familie este asociată cu Monogamia, care definește familia nuclează și

1 Sociologie, ed. 5, autor. Anthony Giddens, editura All, pg. 202-203

2 Sociologie, ed. 5, autor. Anthony Giddens, editura All, pg. 202-203

 căsătoria. Sunt unele legi care încurajează monogamia, pentru că în unele țări este ilegal ca o femeie
sau un bărbat să fie în relație de căsătorie cu mai mult de un singur partener. 3

Cu toate acestea pe la jumătatea sexolului 20 George Murdok, făcând o comparație

impresionantă între diferite tipuri de societăți a arătat că Poligamia, care înseamnă că un partener,
un soț sau o soție poate să aibă, prin căsăstorie, mai mulți parteneri, era un sistem destul de
răspândit li anume în peste 80% dintre țările pe care le-a comparat. Astfel a putut concluziona că
există două tipuri de pligamie, poligamia clasică în care un brăbat poate fi căsătorit cu mai mult de
o femeie și poliandria în care rolurile sunt inversate și în care o femeie poate să aibă la rândul ei mai
mult de un soț. Așadar coabitarea între parteneri se poate schimba în funcție de percepția
partenerilor.

Coabitarea se referă la faptul că un cuplu, ca termen generic, are capacitatea de a conviețui

împreună, capabil să întrețină relații sexuale, fără ca unitățiile componente ale cuplului să fie
căsătoriți în sensul tradițional, acest gen de manifestare al cuplului a devenit din ce în ce mai
predominant în majoritatea societățiilor occidentale. Odinioară, mariajul a fost cu precădere
definitoriu, între două persoane, regretabil în prezentul zilelor noastre nu mai reprezintă o astfel de
instituție puternică. Mai nou, se poartă discuții despre cum să devii un cuplu și despre cum se
destreamă un cuplu și nici decum cum să întreții raporturi colaborative pe un termen cât mai lung cu
partenerul de viață. Din ce în ce mai multe cupluri angajate într-o relație pe termen lung, aleg
deliberat să nu se mai căsătorească, însă aleg să locuiască împreună și să își crească pruncii
împreună. În Regatul Unit, până nu de mult, acest tip de manifest era privit drept scandalos. În
societatea Britanică nu se concepea ca un cuplu să coabiteze în acest sens fără a trece prin procesul
căsătoriei. 4

Tinerii din toată Europa au opinii diferite despre coabitare, aceștia consideră că e de datoria
lor să stabilească termenii coabitării și dacă, în sine căsătoria este un pas pe care doresc să-l
săvârșească. Cu alte cuvinte 88% dintre tinerii europeni, cu vărste cuprinse între 18 și 24 de ani nu
mai consideră căsătoria un pas important în întemeierea unei familii, iar coabotarea cu partenerul și
creșterea copiilor împreună cu acesta fără a fi căsăstoriți nu mai reprezintă un fenomen îngrijorător
pentru vlăstarele europei. În ultimile decenii un număr considerabil de bărbați și femei de-o potrivă
care nu sunt căsătoriți și cu toate acestea împart o gospodărie a crescut vertiginos. O dată cu

3 Sociologie, ed. 5, autor. Anthony Giddens, editura All, pg. 203-204

4 Sociologie, ed. 5, autor. Anthony Giddens, editura All, pg. 227-228

 trecerea timpului observăm o scădere interesantă în opinii legate de căsătorie. Femeile născute în
anii ’20 și ’30 într-un procent de 4% coabitează, cele născute în anii ’40 coabitează într-un procent
de 19% iar cele născute după anii ’60 procentul este aproape de 50%, cu toate aceste un studiu
efectuat mai recent după 2001 arată o scăadere considerabilă în procentul femeilor coabitante și
necăsătorite. Doar 28% dintre acestea sunt coabitante, celelalte sunt fie singure fie într-un mariaj. În
rândul bărbaților lucrurile stau cu totul altfel, doar 25% dintre acestia sunt coabitanți. De observat
este că predominanța coabitării este mai mare în rândul femeilor comparativ cu bărbații. Cu toate
acestea, statisticile ne arată că împotriva situației coabitării cuplurilor tinere la nivel european,
căsniciile rezistă foarte și mult mai bine. o statistică din 2004 ne arată că acele cupluri necăsătorite
care împărțesc același spațiu locativ au șanse de a se despărții de 4 ori mai mari comparativ cu
cuplurile deja implicate într-o căsnicie. 5

Într-un studiu din 1999 în care s-a pus accentul pe cuplurile coabitante și cuplurile
căsătorite, cu copii, a reișit faptul că diferențele dintre aceste două tipologii de cupluri, în ceea ce
privește diferențele dintre o generație de cupluri mai tinere comparativ cu cele mai în vârstă, a fost
faptul că acelea mai vârstnice considerau căsătoria din perspectiva unor obligații și îndatoriri iar
generațiile mai tinere priveau cultul căsătoriei ca o serie de angajamente consimțite în mod liber și
fără constrângeri. 6

Subsistemele Familiale

În vederea înfăptuirii funcțiilor de rol, sistemul familial diferă și se grupează în subsisteme.

Astfel, fiecare individ depinde de anumite subsisteme multiple și variate în care acesta funcționează
cu o structură de autoritate și competențe disticte. Spre exemplu: un bărbat, pe lângă funcția lui de
bază mai poate aparține și altor categorii și subsisteme, astfel acesta poate să fie tată, soț, fiu, nepot,
văr, unchi etc. El poate deține combinat mai multe roluri, aparținând astfel mai multor subsisteme
care au menirea să fuzioneze între ele, intrând în relații complementare.

Este important să înțelegem faptul că un individ pentru a devenii un adult funcțional depinde
negrești de anumite situații care pot să-l ajute sau să-l împiedice să devină un adult activ și un
mebru al societății de bază. Acestă situație are o strânsă legătură cu trei tipuri maride susbsisteme
familiale:

5 Sociologie, ed. 5, autor. Anthony Giddens, editura All, pg. 227-228

6 Sociologie, ed. 5, autor. Anthony Giddens, editura All, pg. 227-228

 1. Subsistemul Conjugal

2. Subsistemul Parental

3. Subsistemul Fratern

Subsistem conjugal. Acest subsistem prezintă diferite funcții și atribuții specifice esențiale
pentru buna desfășurare a familiei. Acest aspect al subsistemului conjugal poate devenii un refugiu,
o alinare împotriva factorilor de stres extern. Acest mediu este un generator de protecție a
individului față de factorii externi care pot fi derutanți pentru buna funcționare a acestuia din punct
de vedere social. 7

Subsistemul Parental acest sistem este precedat de educarea și protejarea copiilor. Fără a
pierde privilegiul sprijinului reciproc, sprijin foarte des întâlnit în subsistemul conjugal, buna
funcționare a acestui subsistem parental este animată de vârsta copilului. Astfel, hrănirea, îngrijirea
și supravegherea copilului depinde cu precăderea și de pregătirea și competențele epitropilor
copilului. În acest subsistem este animat de faptul că atât părinții cât și odraslele trebuie să accepte
un sistem diferențiat de autoritate, menit să devină un mediu propice dezvoltăriiși formării sociale
pentru copii. Un laborator propice în care copii au posibilitatea să învețe cum se poate negocia și
media o situașie de inegalitate a puterii. 8

Subsistemul Fratern, este subsistemul în care pruncul poate dobândii o experință în

gestionarea realțiilor de egalitate. Acest subsistem este antrenat de relația dintre frați și rude de
gradul 1 ăn care, contextual, copii pot să învețe unii de la alții să se sprijine, să se izoleze, să se
acuze reciproc. Fără acest tip de subsistem, copilul poate să prezinte unele dificultăți în dezvoltarea
unei autornimii proprii prin inadaptare la unele situații în care ar trebui să colaboreze cu alții sau să
împartă situații și lucruri. 9

7Teodor Mircea Alexiu, Teorii și aplicații în asistența socială, Tratat de asistență socială, coord. George
Neamțu, ed. a 2-a, rev. Iași: Polirom, 2011, pg 345-346
8Teodor Mircea Alexiu, Teorii și aplicații în asistența socială, Tratat de asistență socială, coord. George
Neamțu, ed. a 2-a, rev. Iași: Polirom, 2011, pg 345-346
9Teodor Mircea Alexiu, Teorii și aplicații în asistența socială, Tratat de asistență socială, coord. George
Neamțu, ed. a 2-a, rev. Iași: Polirom, 2011, pg 345-346