Sunteți pe pagina 1din 4

4.3.

Apa în sistemele biologice

4.3.1. Conţinutul şi repartiţia apei în organismele vii


Apa este solventul universal şi se găseşte în toate organismele vii, în procente diferite.
Conţinutul de apă din biosisteme este variabil, începând cu 50% în cazul bacteriilor sporulate şi
ajungând până la 97% în cazul celenteratelor, şi are tendinţa de scădere pe parcursul vieţii.
In general, în cazul mamiferelor şi, în particular, al omului, conţinutul de apă se situează
între 60 şi 70%. Astfel, pentru organismul uman apa reprezintă 65-70% şi în jur de 60% pentru
cel animal. In Tabelul 4.1. este prezentat conţinutul de apă pentru diferite animale.

Tabel 4.1. Conţinutul de apă pentru diferite animale

Organism Conţinut de apă


animal [%]
taurine 60,4
suine 58,0
ovine 60,0
cabaline 60,0
păsări 56,0

In organismele vii apa se găseşte în diferite structuri, de la cele mai simple la cele mai
complexe. Se face o clasificare a apei din organismele superioare după mai multe criterii.
10 După locul unde se sflă în raport cu celulele, apa poate fi:
 intracelulară (70%)
 extracelulară (30%): - interstiţială sau extravasculară (23%)
- circulantă sau vasculară (7%)
20 In funcţie de distribuţia in ţesuturi apa este:
 tisulară
 extratisulară sau cavitară, ca de exemplu în cazul umorilor apoase şi sticloase, lichidului
cefalorahidian şi al sângelui.
30 Din punct de vedere al interacţiei cu macromoleculele biologice avem:
 apă liberă
 apă legată sau structurată - se fixează în cea mai mare parte prin hidratare pe grupările
hidrofile (polare) ale proteinelor, acizilor nucleici, glucidelor şi lipidelor.
40 După provenienţa în organism apa poate fi:
 exogenă - introdusă din exterior,şi
 endogenă - rezultată din procesele metabolice prin oxidare aerobă.
In mediul intracelular au loc reacţiile caracteristice materiei vii, din acest motiv este
necesar să se cunoască starea apei intracelulare (citoplasmatice), care reprezintă 55% din totalul
apei din organism. Cercetările experimentale au condus la concluzia că o fracţiune (5-10%) din
apa citoplasmatică prezintă proprietăţi total diferite de apa lichidă, având un grad superior de
ordonare. Această fracţiune este apă legată (apă structurată).
In raport cu proprietatea specifică pe care o prezintă, apa citoplasmatică poate fi:
 apă fixată - rezistă la deshidratare;
 apă nesolvatată – nu are proprietăţile unui solvent;
 apă necongelată – nu îngheaţă chiar la temperaturi mai scăzute de –200C;
 apă netransferabilă osmotic – nu este transferată prin membrana celulară în cadrul
schimburilor osmotice dintre celule şi mediu.
Restul de apă citoplasmatică (până la 55%) este parţial legată sau liberă.
Apa legată joacă un rol important în desfăşurarea proceselor biologice.

4.3.2. Distribuţia apei în ţesuturi


In general, conţinutul de apă dintr-un ţesut depinde de raportul dintre cantitatea de
colesterol, care este hidrofil, şi cantitatea de acizi nucleici care sunt hidrofobi, raport cunoscut
sub numele de coeficient lipocitic.
Se constată că un organ sau ţesut are un conţinut de apă mai ridicat cu cât este sediul unor
procese metabolice mai intense. De exemplu, ţesuturile embrionare conţin apă în proporţie de
97%, la fel ca şi celenteratele.

Tabel 4.2. Conţinutul de apă din diferite ţesuturi umane.

Apă Apă
Ţesut Ţesut
[% din masă] [% din masă]
Păr 4 Muşchi 76
Dentină 9 Inima 77
Schelet 30 Creier 77
Ţesut adipos 30 Rinichi 78
Cartilaj 50 Plămâni 81
Ţesut nervos Ţesut nervos
70 85
(substanţa albă) (substanţa cenuşie)
Ficat 75 Plasma sangvină 93
Pancreas 75 Ţesut embrionar 97

Procesele anabolice scad cu vârsta, ceea ce determină şi o scădere a cantităţii de apă cu


vârsta. Astfel, dacă la copii nou născuţi conţinutul de apă este de 76%, în cazul femeilor peste 60
de ani procentul de apă este doar de 46%.
Cantitatea de apă este variabilă în funcţie de tipul de ţesut, pentru organismul uman
conţinutul de apă variind între 4% şi 97%.
In Tabelul 4.2. sunt prezentate valori ale procentelor de apă din diferite ţesuturi.
Se constată din tabel că şi în cazul aceluiaşi ţesut pot exista diferenţe mari ale cantităţii de
apă, cum este cazul ţesutului nervos.

4.3.3. Importanţa apei în sistemele biologice

Apa, datorită conţinutului ridicat în organismele vii şi a proprietăţilor sale structurale şi


fizico-chimice, poate fi considerată “matricea vieţii”, ea intervenind în toate procesele vitale.

Apa este solventul universal al materiei vii atât la nivel interstiţial cât şi intracelular.
In interiorul celulelor apa are rol de mediu de dispersie, intervenind într-o serie de reacţii
biochimice, cum ar fi hidroliza, şi se formează ca produs final al oxidărilor biologice.
Apa este mediul de transport al substanţelor (molecule, ioni, macromolecule, etc.) de la
un organ la altul, prin intermediul fluidelor circulante extracelulare şi de eliminare a produşilor
de dezasimilaţie în afara organismului, în procesele de micţiune şi transpiraţie.
Apa are rol de protecţie mecanică a sistemelui nervos central sau a embrionului.
De asemenea constituie mediu de suspensie al unor celule libere, ca de exemplu
elementele figurate ale sângelui, spermatozoizii,etc.
Datorită proprietăţilor sale: căldura specifică ridicată, căldura latentă de vaporizare mare
şi a conductivităţii termice ridicate, apa are şi un rol de protecţie a organismului faţă de variaţiile
termice ale mediului, contribuind astfel la procesele de termoreglare ale homeotermelor.
In concluzie, apa fiind o substanţă cu structură complexă şi cu proprietăţi deosebite, joacă
un rol important în desfăşurarea proceselor vitale, fiind indispensabilă vieţii.