Frumusetea inimii

Într-o zi, un tânãr s-a oprit în centrul unui mare oras si a început sã le punã
trecãtorilor cã are cea mai frumoasã inimã din împrejurimi.
Nu dupã multã vreme, în jurul lui s-a strâns o mare multime de oameni si toti îi
admirau inima care era într-adevãr perfectã.
Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisurã.
Da, toti au cãzut de acord cã era cea mai frumoasã inimã pe care au vãzut-o vreodatã.
Tânãrul era foarte mândru de inima lui si nu contenea sã se laude singur cu ea.
Când deodatã, de multime s-a apropiat un bãtrânel.
Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se comparã cu frumusetea inimii mele.
Oamenii din multimea strânsã în jurul tânãrului au început sã-si întoarcã privirile
spre inima bãtrânelului.
Pânã si tânãrul a fost curios sã vadã inima ce îndrãznea sã se compare cu inima lui.
Era o inimã puternicã, ale cãrei bãtãi ritmate se auzeau pânã departe.
Dar era plinã de cicatrice, avea locuri unde bucãti din ea fuseserã înlocuite cu altele
care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucãtile strãine si inima
bãtrânului fiind sinuoase , chiar colturoase pe alocuri.
Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucãti întregi din inima concurentã, rãni larg
deschise, încã sângerânde.

"Cum poate spune cã are o inimã mai frumoasã?" îsi sopteau uimiti oamenii.
Tânãrul, dupã ce examinase atent inima bãtrânelului, si-a ridicat privirea si i-a spus
râzând:
- Cred cã glumesti, mosnege. Priveste la inima mea -este perfectã! Pe când a ta este
toatã o ranã, numai lacrimi si durere.

- Da, a spus blând bãtrânelul. Inima ta aratã perfect, dar nu mi-as schimba niciodatã
inima cu inima ta.
Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintã o persoanã cãreia i-am dãruit
dragostea mea - rup o bucatã din inima mea si i-o dau omului de lângã mine, care
adesea îmi dã în schimb o bucatã din inima lui, ce se potriveste în locul rãmas gol în
inima mea.
Dar pentru cã bucãtile nu sunt mãsurate la milimetru, rãmân margini colturoase,
pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am
împãrtãsit-o cu cel de lângã mine.
Uneori am dãruit bucãti din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în
schimb,nici mãcar o bucãticã din inima lor.
Acestea sunt rãnile deschise din inima mea, gãurile negre – a-i iubi pe cei din jurul
tãu implicã întotdeauna un oarecare risc.
Si desi aceste rãni sângereazã încã si mã dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care
o am pânã si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca într-o zi sã se întoarcã la
mine si sã-mi umple locurile goale cu bucãti din inimile lor.
Întelegi acum, dragul meu, care este adevãrata frumusete a inimii? - a încheiat cu
glas domol si zâmbet cald bãtrânelul.

Tânãrul a rãmas tãcut deoparte, cu obrazul scãldat în lacrimi.

S-a apropiat apoi timid de bãtrânel, a rupt o bucatã din inima lui perfectã si i-a
întins-o cu mâini tremurânde.
Bãtrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui.
A rupt apoi o bucatã din inima brãzdatã de cicatrice si a pus-o în rana proaspãtã de
pe inima tânãrului.
Se potrivea, dar nu perfect, pentru cã marginile erau cam colturoase.

Tânãrul si-a privit inima, care nu mai era perfectã, dar care acum era mai frumoasã ca
niciodatã, fiindcã în inima cândva perfectã pulsa de-acum dragoste din inima
bãtrânelului.
Cei doi s-au îmbrãtisat, si-au zâmbit si au pornit împreunã la drum.

Cât de trist trebuie sã fie sã mergi pe calea vietii cu o inimã întreagã în piept.
O inimã perfectã, dar lipsitã de frumusete...
___________________________________________________________

"Dragostea Ta, Dumnezeule, este cântecul de pe buzele mele!

Le voi povesti mereu tuturor cât de mare Îti este credinciosia.
Nu voi înceta sã le vorbesc despre dragostea Ta..." (Psalmul 89:1-2)

" Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu sint decit o papusa de cirpa si mi-ar
oferi in dar o bucatzica de viatza, probabil ca n-as spune tot ce gindesc, desi in
definitiv as putea sa gindesc tot ce spun.
As da valoare lucrurilor marunte, dar nu pentru ceea ce valoreaza ele, ci mai curind
pentru ceea ce ele semnifica.
As dormi mai putzin si as incerca sa visez mai mult, de abia acum intzeleg ca pentru
fiecare minut in care inchidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina.
As merge in timp ce altzii ar sta pe loc, as ramine treaz in timp ce totzi ceilaltzi ar
dormi.
As asculta in timp ce altzii ar vorbi, si, Doamne, cum m-as bucura de savoarea unei
inghetzate de ciocolata!
Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farima de viatza,m-ar impinge de la spate in bataia
soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci si sufletul.
Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as scrie ura pe un cub de gheatza si as astepta
ca soarele sa-l topeasca.
As picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh un poem Benedetti si o serenada de
Serrat, pe care as oferi-o lunii.
As uda trandafirii cu lacrimile mele, ca sa pot simtzi durerea spinilor si sarutul de
culoarea carnii al petalelor proaspete. Doamne, daca as primi o farima de viatza...
N-as lasa sa treaca nici macar o zi fara sa le spun oamenilor ce-i iubesc ca ii
iubesc.
As convinge pe fiecare ca la ei tzin cel mai mult si as trai indragostit de iubire.
Le-as dovedi cit de mult gresesc atunci cind cred ca nu trebuie sa se mai
indragosteasca atunci cind imbatrinesc, fara sa stie ca ei imbatrinesc tocmai pentru
ca ei inceteaza a se mai indragosti.
Unui copil i-as face cadou o pereche de aripi, dar l-as lasa sa invetze singur a
zbura...pe cei batrini i-as invatza ca moartea nu vine o data cu virsta, ci o data cu
uitarea.
In fond, si eu am invatzat de la oameni atitea lucruri...am invatzat ca toata lumea
vrea sa traiasca pe virful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este felul in
care urci pantele abrupte spre virf.
Am invatzat ca ori de cate ori un nou-nascut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima
oara, degetul mare al tatalui sau, il tzine strins pentru totdeauna.
Am vazut ca doar un om are dreptul sa se mire cind vede un om cazut, dar de fapt ar
trebui sa intinda mina sa- l ajute sa se ridice.
Sunt o multzime de alte lucruri pe care as putea sa le invatz de la voi, desi,realmente,
multe nu imi vor mai servi la nimic, fiindca atunci cind ma vor pune la pastrare in
acea cutie, eu voi fi murit deja"
Gabriel Garcia Marquez - discurs la retragerea din viata publica datorita leucemiei.