6. REZISTOARE. TIPURI ŞI CARACTERISTICI.

6.1. Definiţie; clasificare.

Rezistoarele sunt elemente pasive de bază, ponderea lor reprezentând 30-40%
din numărul de piese din structura circuitelor electronice (CE).
Clasificarea rezistoarelor se poate face după mai multe criterii (fig. 6.1).

Fig.6.1. Clasificarea rezistoarelor

6.2. Parametri rezistoarelor.

Principalii parametri electrici ai rezistoarelor sunt:
a). Rezistenţa nominală Rn şi toleranţa t .
Rezistenţa nominală Rn se exprimă în ohm [] şi multiplii acestuia (1 k =
103 ; 1 M = 106 ; 1 G = 109  ) şi este valoarea care trebuie obţinută prin procesul
tehnologic şi care se marchează pe corpul rezistorului. Din motive practice -
simplificarea procesului tehnologic de fabrică re şi relativa insensibilitate a majorităţii
CE la abateri (mici) ale valorilor rezistenţei reale R a rezistoarelor faţă de Rn – valorile
nominale sunt stabilite discontinuu prin serii de fabrică ţie, în concordanţă cu clasele
de toleranţă t.
Toleranţă t exprimă în procente abaterea maxima abmisibila a valorii reale R faţă
de valoarea nominală Rn:
R  Rn
t   max  100 [%] (6.1)
Rn
b). Puterea nominală de disipaţie Pn [W] şi tensiune nominală Un [V] reprezintă
valorile maxime ale celor doi parametri care se pot aplica rezistorului în regim
permanent fără să conducă la modificări ale caracteristicilor acestuia. Uzual, pentru o
fiabilitate bună se recomanda ca puterea disipata de rezistor în regim permanent sa fie
mai mică de 0,5 Pn.
Puterile uzuale nominale ale rezistoarelor de sunt:0,05; 0,10; 0,125; 0,5; 1; 2; 4; 6;
12; 16; 25; 40; 50; 100W.
Pentru perechile de valori Un, Pn exista în seriile de valori normalizate o singură
valoare – rezistenţa critică Rcr , definită prin relaţia : Rcr = Un2/Pn – tabelul 6.1
 Tabelul 6.1.
Pn [W] 0,125 0,25 0,5 1 2
Un [V] 125 250 350 500 700

c). Intervalul temperaturilor de lucru, care reprezintă intervalul de temperatură în

limitele căruia se asigură funcţionarea rezistorului, fără avarierea acestuia. Influenţa
temperaturii asupra rezistentei rezistorului se caracterizeaza prin coeficientul termic al
1 R
rezistenţei, definit prin: R  [1/K] (6.2)
R T
d). Coeficientul de variaţie a rezistenţei de la o valoare initială R1 la una finală
R2 sub acţiune unor factori externi (condiţii de depozitare, umiditate, îmbătrânire etc.),
exprimat prin:
R  R1
KR  2  100 [%] (6.3)
R1
e). Tensiunea electromotoare de zgomot Uz [V] este valoarea eficace a t.e.m.
care apare la bornele rezistorului ca urmare a caracterului statistic al mişcării
electronilor prin rezistor. Este importantă în cazul utilizărilor la nivele mici de tensiuni,
respectiv la frecvenţe ridicate şi este corelată cu clasa de precizie a rezistoarelor.
f). Precizia rezistoarelor, definită prin clasa de precizie: 0,5; 2,5; 7; 15 [%] este
dată de obicei de coeficientul de variaţie la îmbătrânire dupa 5000 ore de funcţionare la
sarcină nominală. Clasificarea rezistoarelor funcţie de precizia lor este prezentată în
tabelul 6.2.
Tabelul 6.2.
Tensiune de Valori ale
Categoria de Toleranta
zgomot coeficientului
rezistoare [%]
[V] de variatie
etalon 1/2,5 << 1 Foarte mici
de precizie 2,5/5 <1 Medii
de uz curent 5/10/20 <15 Mari

6.3. Simbolizarea şi marcarea rezistoarelor

Rezistoarele sunt reprezentate convenţional prin simboluri standardizate, alături
de care se întâlnesc şi simboluri nestandardizate, respectiv tolerate, conform
exemplelor din figura 6.2. Marcarea parametrilor Rn, şi t se face în diferite moduri (în
clar, literal, în codul culorilor) . Puterea Pn se marcheaza în clar – pentru rezistoare de
putere, respectiv pentru rezistoarele peliculare nu se marchează, ci se recunoaşte după
dimensiuni; în schemele electrice, Pn se marcheaza conform figurii 6.3. Tensiunea Un
se marchează în clar sau literal doar pentru rezistoarele de înaltă tensiune.
 Fig 6.2. Reprezentarea conventionala pentru diferite tipuri Fig.6.3. Marcarea
de rezistoare: a-rezistor, semn general; b- rezistor, semn conventionala a puterii
tolerat; c-rezistor, semn nestan-dardizat; d - rezistor cu nominale a rezistoarelor.
rezistenţa variabila; e - rezistor cu contact mobil; f - rezistor De sus în jos: 0,25W;
cu contact mobil, cu pozitie de intrerupere; g – potentiometru 0,5W; 1W; 2W; 5W; 10W
cu contact mobil; h - potentiometru cu contact mobil, semn
tolerat; i - potentiometru cu ajustare predeterminata; j –
rezistor cu doua prize fixe; k – sunt; l– element de incalzire;
m – termistor; n – rezistor dependent de temperatura, semn
tolerat; o – varistor; p – idem, semn tolerat.

6.4. Tipuri constructive de rezistoare

a. Rezistoare fixe.
Se realizează pentru o valoare fixa a rezistenţei, cu caracteristicile constructive
precizate în fig. 6.1. Astfel:
Rezistoarele peliculare , utilizate pentru puteri maxime 1...2 W se realizează
depunând pe un suport ceramic cilindric sau paralelipipedic o peliculă conductoare de
carbon pirolitic, de nichel sau oxizi metalici (cu glazură metalică). Se fabrică în două
variante: 1 - clasica, cu terminale ; 2 – fără terminale, pentru montare pe suprafaţă (tip
SMD – Surface Mounted Devices). Deasemenea se fabrică reţele rezistive, larg
utilizate în CE digitale.
Rezistoarele bobinate se fabrică pentru puteri peste 1W, bobinând conductor din
aliaje de înaltă rezistivitate pe sau în suporţi refractari ( fibre de sticlă, ceramică).
Rezistoarele de volum sunt realizate din materiale de înaltă rezistivitate , cu
rezistenţa distribuită în întregul volum al rezistorului.
Prin conectarea serie, paralel şi mixt a mai multor rezistoare se obţine un rezistor
echivalent cu rezistenţa corespunzătoare modului de conectare şi puterea disipată
admisibilă cel mult egală cu suma puterilor nominale ale fiecărui rezistor individual
( este necesar a nu se depăşi puterile disipate nominale ale fiecarui rezistor component,
contrar structura se poate distruge!).
 Un rezistor real prezintă o inductivitate şi capacităţi parazite - mai mari la
rezistoarele spiralate / bobinate, care în curent alternativ de inalta frecventa pot afecta
comportamentul rezistorului în circuit ( fig.6.4). De aceea, în practică trebuie să se
aleaga rezistorul corespunzător frecvenţei de lucru.

Fig.6.4. Schema
echivalentă a
rezistorului tehnic real.

Rezistoarele fixe se folosesc în circuitele electrice / electronice pentru divizarea

tensiunilor, divizarea/limitarea curenţilor (incluzând obţinerea unor căderi de tensiune)
şi ca elemente de încălzire.

b. Rezistoare variabile, semivariabile şi ajustabile.

Rezistoarele variabile sau potenţiometrele sunt rezistoare a căror rezistenţă poate
fi variată continuu sau în trepte prin deplasarea unui cursor (contact mobil) pe
suprafaţa elementului conductor. În afara parametrilor rezistoarelor se precizează un
număr de parametri specifici : rezistenţa reziduală (iniţială şi finală), rezistenţa de
contact între cursor şi elementul rezistiv, precizia de reglare şi legea de variaţie a
rezistentei (fig.6.5).

Fig. 6.5. Legile de variaţie ale

potentiometrelor rotative:
A. linear
B. logaritmic
C. invers logaritmic
D. exponenţial
E. invers exponenţal
F. dublu logaritmic
S. cu caracteristică S

Dupa natura materialului rezistiv şi dielectric se fabrică potentiometre

peliculare cu pelicula de carbon, metalică şi metalo-ceramica (cermet) şi
potenţiometre bobinate.
 Dupa criterii constructive, se fabrică potenţiometre simple sau multiple
(tandem), rotative (mono sau multi tură) şi rectilinii , închise sau deschise etc.
Rezistoarele semivariabile sunt potenţiometre acţionate prin intermediul unor
scule (surubelniţe, chei).
Rezistoarele ajustabile (în general de puteri mari) sunt prevazute cu coliere,
fixate prin şuruburi cu care se fixează o anumita valoare (utilizată) a rezistorului.

c. Rezistoare neliniare.
Neliniaritate unui rezistor se referă la caracteristica tensiune-curent care nu
respectă legea lui Ohm. Ele se realizează din materiale semiconductoare a căror
rezistivitate variază cu temperatura – pentru termistoare, cu tensiunea aplicată – pentru
varistoare şi cu fluxul luminos, pentru fotorezistenţe.
Termistoarele se caracterizează prin coeficientul de temperatură, care poate fi
negativ – NTC (negative temperature coefficient) sau pozitiv – PTC (positive
temperature coefficient). Legile de variaţie a rezistenţei cu temperatura sunt
exponenţiale (pentru un anumit domeniu de temperaturi), conform fig.6.6a.
B B
RT  Ae T pentru NTC (6.4); RT  A  Ce T pentru PTC (6.5)

unde: A,B,C – constante de material; T– temperatura absoluta [K]

Utilizarea termistoarelor este variată: traductoare de temperatură, limitatoare /

stabilizatoare de tensiune / curent etc. (fig.6.6b,c).

Fig.6.6.
Stabilizarea
tensiunii cu aju-
torul termistoa-
relor:
a)caracteristica
U-I;
b)schema de
principiu;
c)insumarea
grafică
a) b) c)

Varistoarele sunt rezistoare neliniare cu caracteristica curent tensiune prezentată

în fig.6.7 şi rel.(6.6)
I  K1U  K 2 U n (6.6)
unde: A,B,C – constante; n >1
Varistoarele sunt utilizate pentru protecţia împotriva supratensiunilor (contacte
de rupere şi transformatoare, dispozitive electronice etc.) şi ca stabilizatoare de
tensiune (fig.6.8).
 Fotorezistenţele sunt rezistoare sensibile la fluxul luminos şi se utilizează drept
traductoare. Se fabrică din PbS şi CdS. Caracteristicile principale sunt:
– rezistenţa la întuneric [];
dR
– sensibilitate la fluxul luminos : S  [/lm]
d

Fig. 6.7. Caracteristica tensiune -

curent pentru varistoare.

U1 U2 U1 U Rs U2
U
a) b)

I I
Fig.6.8. Stabilizarea tensiunii cu ajutorul varistoarelor:
a) stabilizarea la variaţiile tensiunii de alimentare; b) stabilizarea la variaţia sarcinii arctg Rs1

arctg R
arctg Rs0
Aplicaţii:
- Se vor identifica diferite tipuri de rezistoare.
- Se va exersa determinarea caracterisicilor U2 acestora
U1 după diferite moduri deU
U1
marcare. 2

U U2 U
- Se vor măsura rezistenţele rezistoarelor cu ohmmetrul. U1
U2 U1
 7. STUDIUL CIRCUITELOR RC

7.1. Introducere.

Circuitul RC este larg folosit pentru prelucrarea semnalelor electrice variabile în

timp – sinusoidale şi nesinusoidale (impulsuri bipolare şi unipolare periodice, respectiv
singulare), în sensul derivării, integrării şi divizării acestora. Se cunoaşte faptul ca un
semnal nesinusoidal se poate descompune într-o sumă de semnale cu amplitudini şi
frecvenţe diferite care împreună formează spectrul semnalului (rel.7.1) :

a(t )  A 0  B
k 1
km sin(kt   k ) (7.1)
unde: A0- amplitudinea componentei continue; Bkm , k, k – amplitudinea, pulsaţia şi
faza armonicei de ordinul k.
In cazul unui impuls, componentele spectrale de joasă frecvenţă contribuie la
formarea palierului impulsului, iar cele de înaltă frecvenţa, la formarea fronturilor
semnalului. La trecerea unui impuls printr-un circuit RC, atât palierul cât şi fronturile
vor fi modificate. În practică, spectrul semnalului nu va fi considerat infinit (după cum
arată relaţia (7.1) ci va fi limitat la o frecvenţă superioară f s :
0.35
fs  (MHz) (7.2)
t fr
unde t fr este durata frontului impulsului.

7.2. Circuitul RC de derivare

Circuitul RC de derivare are o configuraţie serie (fig.7.1a) , căreia îi corespunde
funcţia de transfer (rel.7.3):
s
H (S)  (7.3)
1  s
unde   RC este constanta de timp a circuitului.
Funcţie de rapoartele existente între constanta de timp  , durata impulsului ti şi
durata pauzei dintre impulsuri tp circuitul va atenua mai mult sau mai puţin
componentele de joasă frecvenţă, conform. figurii 7.1b, în care valorile tensiunilor sunt
date de relaţiile:
1  exp(  t p ) 1  exp( t p )
U1  A (7.4) U2  A exp( t i )
1  exp( T ) 1  exp( T )
(7.5)
 1  exp( t i ) 1  exp( t i )
U3   A (7.6) U4  A exp( t p )
1  exp( T ) 1  exp( T )
(7.7)
unde A = A2 – A1 este amplitudinea, iar T = ti +tp reprezintă perioada. Se observă
funcţionarea ca şi circuit de axare pe zero, respectiv ca circuit de diferenţiere.

7.3. Circuitul RC de integrare

Circuitul RC de integrare (fig.7.2a) acţionează invers, faţă de circuitul de

derivare.
Acesta are funcţia de transfer (rel.7.8):
1
H (S)  (7.8)
1  s
Şi în acest caz se remarcă influenţa rapoartelor dintre constanta de timp  şi
duratele ti şi tp ale impulsului şi pauzei dintre impulsuri asupra răspunsului circuitului
(fig.7.2b).
Valorile tensiunilor U1 şi U2 care apar notate în figura 7.2b sunt date de relaţiile
(7.9) şi (7.10) :

A 2(exp( t i )  exp( T ))  A1(1  exp( t i ))

U1  (7.19)
1  exp( T )
A1(exp( t p )  exp( T ))  A 2(1  exp( t p ))
U2  (7.10)
1  exp( T )

7.4. Divizorul rezistiv compensat

Divizorul rezistiv compensat (fig.7.3a) se foloseste pentru atenuarea
amplitudinii impulsurilor, fără a le modifica însă forma. În acest scop se utilizează un
circuit de derivare paralel cu un circuit de integrare (fig3.a). Funcţia de transfer este:
R2 1  s1
H (S)   (7.11)
R 2  R1 1  s e
R1  R 2
unde : 1  R1  C1 iar e  (C1  C2) .
R1  R 2
Parametrul x  1  e defineşte gradul de compensare al divizorului şi anume:
x=1 – divizor compensat (nu alterează forma semnalului)
x <1 – divizor subcompensat (alterează forma semnalului în sens integrator)
x >1 – divizor supracompensat (alterează forma semnalului în sens
derivativ).
 Un exemplu de divizor compensat se găseşte în sonda de măsură pentru
osciloscop; pentru asigurarea compensării divizorului, sunt prevăzuţi condensatori
(semi)variabili.

Aplicaţie:
- Se proiectează circuitele pentru diferite semnale de intrare şi de ieşire.
- Se aplică la intrări semnalele de la generatorul de semnal şi se măsoară
parametri
la intrare şi ieşire cu osciloscopul. Se desenează formele de undă.
- Se calculează parametri semnalelor la ieşire, conform relaţiilor din lucrare şi se
compară cu rezultatele măsurătorilor.
- Se vor discuta aplicaţiile circuitelor RC şi se vor comenta corespondenţele şi
diferenţele dintre valorile mărimilor măsurate şi ale celor calculate.
- Se studiază aplicaţia din figura 7.4, care reprezintă un circuit de detecţie a
momentului trecerii prin zero a tensiunii reţelei de alimentare cu f=50 Hz.
C R

u1(t) R u1(t) C u2(t)

u2(t)

a. u1(t) a.
u1(t)

A1 A1
A A
A2 A2

ti tp t ti tp t
T T
u2(t) u2(t)
U1
U1
U2
U2
t
U4
U3 u2(t) t
u2(t)
A1
A
A2
t
t
-A
b. b.

Fig.7.1. Circuitul RC de diferenţiere Fig.7.2. Circuitul RC de integrare

a. schema; b. diagramele de semnale a. schema; b. diagramele de semnale
 C1
V+

R1 R2
u1(t) C2 u2(t)
R3
UA Q2
C
R1 UB
Q1
a. Uin Uout
u1(t) R4 R5
D
A
Uin

t
u2(t t UA
)
t
R2 x >1 UB
A x =1
R1  R 2 x <1 Uout t
t
t
b.
Fig.7.3. Divizorul rezistiv compensat Fig.7.4. Circuit pentru detecţia
a. schema; b. diagramele de semnale momentului trecerii prin zero a
tensiunii de intrare.