Filosofia educației

Filosofia educației, în calitate de nou domeniu de cercetare al științei pedagogice și al

filosofiei,a apărut în statele occidentale pe la mijlocul secolului al ZIS-ole-a,având ca izvoare
filosofia generala, experiența practicii pedagogice cu generalizarea ei conceptual-filosofică
,mișcările sociale-pilitice-pedagigice și concepțiile lor ideologice,științele speciale care
cercetează problemele educației legate de cele filosofice și de generalizare. Obiectul
disciplinei noastre îl constituie fundamentale generale ale realității educaționale, ale
metodologiei de cunoaștere a acesteia, ale interpretării ei estimative, ale metodologiei
scopurilor previzibile, ale proiectării și activități practice (pedagogice, manageriale,
politice),ale eficientizării comunicării pedagogice etc.Filosofia educației cercetează individual
în calitate de subiect al educației din mai multe unghiuri ,însă esențiale rămân următoarele:

-concepția empirică-analitică, ce vizează științele corespunzătoare despre om ca ființă

tipologică ființă condiționată de legi biologice, sociale...

-concepția imagistică ce interpretează omul ca personalitate, ca individualitate unică prin

prisma eticii, esteticii, a concepției despre lume..

Ce este filosofia educației? Un nou compartiment al filosofiei sau aplicarea principiilor

diferitelor discipline filisofice în domeniul educațional?Anumiți cercetători sprijină a doua
interpretare iar noi le împărtășim opiniile. Alții, mai pesimiști, consideră că actualmente a
cam dispărut filosofia, și sistemul educației. Totdeodată, considerăm că înainte de a purcede
la crearea unui sistem educațional care să corespundă cerințelor vremii avem nevoie de o nouă
filosofie a educației. Aici primează conștiința. În același sens, procesele legate de infiltrarea
relațiilor de piață în sistemul educației,minimalizarea statutului acestui sistem nu numai că ar
frâna dezvoltarea școlii, ci ar reîntoarce-o în timp cu minimum o epocă. Criza din educație
despre care se vorbește astăzi în lumea întreagă trebuie diagnosticată. Dar a stabili exact un
diagnostic social este foarte complicat.Totuși fără de el este imposibilă tratarea societății
bolnave,însănătoșirea, punerea ei pe picioare. Menționăm faptul că sistemul educației și
nucleul lui-filosofia educației sunt doar un simptom, un sindrom social,un subsistem al unui
sistem mult mai amplu. În mod normal, nu o parte ci întregul, nu subsistemul educațional ci
întreaga societate.
 Necesitatea apelării filosofiei la educație e determinată de soarta celei dintâi, de viitorul
ei,deoarece educația filosofică devine astăzi practic singurul domeniu propriu atât de realizare
filosofică, cat și de reproducere, iar educația filosofică aparține, așadar, în egală măsură
filosofiei și educației, constituind punctul de convergență al acestor două sfere de activitate
Oricare ar fi filozofia inzilele noastre, a filozofa pe marginea educației în cadrul limitelor ei
precedente clasice de interpretare ar însemna o filozofaredespre altceva decât despre situația
actuală.

•Analiza filosofică a limbajului pedagogic

Limbajul pedagogic trebuie să prezinte fapte pedagogice (empirice și teoretice) într-un mod
obiectiv și argumentat. Limbajul pedagogic îndeplinește următoarele trei funcții: comunicativ-
explicativă, epistemologică, ordonatoare( de clasificare a terminologieipedagogice).

Funcția comunicativ-explicativă se va realiza eficient dacă fiecare termen al limbajului

pedagogic va avea un înțeles clar și va fi explicat prin intermediul unei analize semantice,
epistemologice și logice.Folosirea unei pluralității de înțelesuri atribuite unui termen
pedagogic s-a intensificat și a devenit o frână în procesul comunicării și cercetării pedagogice.

Funcția epistemologică a limbajului pedagogic asigură consistența teoretică a terminologiei

respective. Trebuie să reținem că limbajul educației este unul al faptelor pedagogice și
reflecției epistemice asupra lor.

Funcția ordonatoare sau de clasificare a terminologiei limbajului pedagogic ne permite să

observăm ce s-a intamplat în evoluția înțelesului termenilor pedagogici, ce acumulări s-au
produs și ce termeni trebuie eliminați din limbajul respectiv în baza întemeierii lor epistemice
și al clarității lingvistice.

Așadar ,putem distinge mai multe clasificări de termeni.de exemplu termeni referitori la
instituția educației( profesor,student elev,clasă de elevi,etc),termeni referitori la administrația
si conducerea scolii( director buget,consiliu profesoral,inspector,etc),termeni referitori la
planificarea educației (plan de învățământ,programă școlară, an de studiu ,etc).

Ambiguitatea limbajului se explică prin sensul dublu al unui termen ,al unei depresii sau a
unei judecăți. Fenomenul ambiguității în limbajul pedagogic este însoțit de producerea și
proliferarea distorsiunilor și erorilor de gândire sau interpretare a fenomenelor din domeniul
educației și utilizarea imprecisă a terminologiei de specialitate . Conform viziunii
cercetătorului român Calin Marin cauzele ce provoacă ambiguității limbajului pedagogic sunt:
snobismul lingvistic,împrumuturile de termeni improprii limbajului pedagogic, utilizarea
sloganurilor și metaforelor pedagogice( suprapunerea de termeni eliminarea sau substituirea
inadecvată a unui termen cu altul, adăugarea de înțelesuri, lărgirea sau restrângerea de inteles
a termenilor).

Termenii limbajului pedagogic se înscriu în anumite definiții, care pot fi clasificate în baza
anumitor criterii. O clasificare a definițiilor educației îi aparține lui Israel Scheffler.El
clasifică definițiile termenilor pedagogici în generale și specifice.

Definițiile generale se împart in:

- Definiții convenționale sunt utilizate potrivit interesului pe care îl exprimă într-un

context al explicației pedagogice și al economiei exprimării înțelesului lor
- Definiții descriptive caută explicații coerente ale înțelesuluiși utilizării termenilor
pedagogici
- Definiții programatice apar ca rezultat al realizării unui program de acțiuni instructiv-
educative într-un anumit context pedagogic.

Calin Marin consideră că în definirea educației este importantă axareape doua criterii:
antropologi și praxiologic.Din punct de vedere antropologic, educația poate fi definită ca
proces de umanizare a copilului, printr-un mecanism dezvăluit de cercetările de
antropologie culturală și pedagogică. În accepțiunea praxiologică prin educație intelegem,
acțiunea constientă în vederea atingerii unui scop.