Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Capitolul I.
MOTIVAŢIE
Bolnavii epileptici ridică şi în prezent probleme de reabilitare, de
reîncadrare în familie, societate, comparativ cu bolnavii cu alte infirmităţi
corporale. Dacă în Evul Mediu bolnavul epileptic era total marginat
social, fiind considerat "demonizat", în prezent acesta este încă frustrat la
alegerea profesiei, la alegerea şi primirea funcţiilor, la încadrare, etc, faţă
de cei valizi şi cu aceeaşi pregătire; în acceaşi măsură epilepticului îi sunt
limitate posibilităţile de participare la activităţi culturale, sportive,
artistice, jocuri distractive, etc. Toate acestea, ca şi tendinţa de izolare
cauzată de anxietate, de tema de a nu face criză, fac din epileptic un om
retras, singuratic, care se simte excomunicat din multe satisfacţii şi
bucurii ale vieţii.
După unii autori numeroasele influenţe stresante şi de frustrare pe
care le întâmpină bolnavul de epilepsie se exercită asupra lui mult mai
sever şi mai nefavorabil, în formarea unei personalităţii şi a unui
comportament vicios, decât boala însăşi. Această situaţie poate şi trebuie
să fie combătută eficient prin educaţia sanitară, care se adresează în
aceeaşi măsură bolnavului cât şi anturajului acestuia. În special o instruire
adecvată anturajului ar duce la popularizarea ideii că epilepsia, departe de
a fi o boală ruşinoasă, este o afecţiune ca oricare alta; ar face mai
eficientă supravegherea bolnavului privind respectarea dietei şi a
regimului de viaţă prescris; ar duce, nu în ultimul rând, la înlăturarea
sentimentului de condamnare, de marginalizare resimţit de bolnav şi în
consecinţă, la creşterea calităţii vieţii bolnavului.
1