Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
APICALE CRONICE
CHIURETAJUL APICAL
REZECTIA APICALA
AMPUTATIA RADICULARA
Este un mijloc de tratament chirurgical complementar indicat la molari, care constă în separarea
unei rădăcini de restul dintelui şi îndepărtarea acesteia, atunci când nu poate fi păstrată printr-un
tratament endodontic convenţional sau chirurgical, cu condiţia ca celelalte rădăcini să fie corect
obturate.
Amputaţia radiculară se practică mai ales la molarii superiori, unde în situaţii de excepţie poate
cuprinde chiar două din cele trei rădăcini.
In istoria stomatologiei, prima încercare de amputaţie radiculară îi este atribuită lui G.V.Black, în
deceniul al noulea al secolului XIX.
Indicaţii :
1. Patologia furcaţiei, indiferent de natura ei, endodontică sau parodontală
2. Compromiterea tratamentelor endodontice (instrumente rupte pe canal, canale blocate, perforaţii
ale rădăcinii prin rezorbţie radiculară)
3. Leziuni destructive întinse coronoradiculare produse prin carie sau miloliză
4. Perforaţii radiculare produse în timpul pregătirii canalelor pentru reconstituiri coronoradiculare
5. Rădăcini cu pungi osoase adânci
6. Combinaţii între diversele situaţii clinice de mai sus
Contraindicaţii :
- rădăcinile fuzionate
Criterii obligatorii pentru rezecţia radiculară :
1. Starea generală a pacientului, care să permită atât intervenţia cât şi vindecarea.
2. Valoarea masticatorie, indiferent dacă dintele devine sau nu stâlp de punte. In caz contrar se
recomandă extracţia, urmată de instituirea tratamentului protetic adecvat.
3. Certitudinea unui tratament endodontic corect, cu un bun prognostic, la rădăcinile restante.
4. Accesul corespunzător, tratamentul fiind contraindicat în microstomie.
5. Premizele anatomice, care să permită şi rezecţia unei porţiuni din osul înconjurător, pentru a
evita lezarea rădăcinii sau rădăcinilor restante în cursul intervenţiei.
6. Posibilitatea unei modelări coronoradiculare şi a unei refaceri morfofuncţionale corecte,
operaţiuni care necesită multă abilitate din partea medicului.
7. Păstrarea unei igiene locale eficiente de către pacient, condiţie uneori problematică.
PREMOLARIZAREA
HEMISECTIONAREA
Este un mijloc de tratament chirurgical complementar, care constă în separarea şi îndepărtarea unei
rădăcini împreună cu jumătatea corespunzătoare a coroanei atunci când nu poate fi păstrată printr-un
tratament endodontic convenţional sau chirurgical, cu condiţia ca cealalaltă rădăcină să fie corect
obturată.
Păstrând doar o jumătate din dinte când cerinţele funcţionale ale aparatului dentomaxilar o impun
ca o alternativă a extracţiei, hemisecţionarea constitue o metodă care transformă un molar într-un al
treilea premolar.
Indicaţii :
1. Fractura extinsă subgingival a uneia dintre rădăcini
2. Fractură coronară verticală care interesează furcaţia
3. Canale impermeabile
4. Imposibilitatea reperării sau cateterizării unor canale cu reacţie osteitică periapicală
5. Parodontite apicale cronice evolutive unde nu se poate relua tratamentul endodontic
convenţional datorită unor obturaţii vechi de canal imposibil de îndepărtat
6. Instrumente endodontice rupte şi blocate pe canal însoţite de o reacţie osteitică la apexul
rădăcinii respective
7. Perforaţia podelei camerei pulpare
8. Căi false radiculare
9. Carie a furcaţiei afectând doar una dintre radăcini care nu mai permite restaurarea corectă
morfofuncţională a întregului molar
10. Rezorbţie radiculară internă în care tratamentul de canal nu a reuşit
11. Rezorbţie radiculară externă în care tratamentul de canal nu a reuşit
12. Pungă osoasă adâncă la furcaţie
13. Pungă osoasă adâncă la una dintre rădăcini
Criterii obligatorii pentru hemisecţionare :
1. Lungime suficientă a rădăcinii pentru confecţionarea unei reconstituiri coronoradiculare
2. Parodonţiul marginal sănătos sau susceptibil de tratament la rădăcina restantă
3. Certitudinea unui tratament endodontic corect la rădăcina restantă
REPLANTAREA
Este o metodă de tratament chirurgical utilizabilă şi în parodontitele apicale cronice, unde constă
în extractia dintelui pentru a permite tratamentul endodontic in vitro, urmată de reintroducerea
acestuia în alveola sa originală.
Când într-o parodontită apicală cronică se prefigurează ca indicaţie terapeutică extracţia dentară,
replantarea constitue ultimă alternativă reală de tratament conservator.
Se recomandă ca pacientului să i se propună replantarea numai după efectuarea extracţiei dentare.
Intervenţia se va efectua doar dacă :
- rădăcinile nu s-au fracturat în cursul extracţiei
- pacientul acceptă planul de tratament şi riscurile legate de evoluţia postoperatorie.
Indicaţii :
- eşecul tratamentului endodontic convenţional sau imposibilitatea efectuării acestuia;
- cazurile în care consideraţii de ordin anatomic limitează efectuarea rezecţiei apicale
(microstomie, dizarmonii dentare de poziţie, molari, vecinătatea canalului mandibular sau a sinusului
maxilar)
Criterii obligatorii pentru replantare :
- stare generală bună (absenţa bolilor în care intervenţia ar fi riscantă sau ar interfera procesul de
vindecare)
- bună implantare a dintelui
- parodonţiu marginal sănătos (lipsa inflamaţiei gingivale şi a pungilor gingivale sau osoase)
- lărgirea şi obturarea canalelor radiculare, fie definitiv (înainte de extracţie), fie provizoriu (cu
pastă de hidroxid de calciu) şi obturarea după replantare
- efectuarea rapidă a extracţiei, cu traumatizare minimă a alveolei
- păstrarea integrităţii morfologice a dintelui în cursul extracţiei
- evitarea traumatizării mecanice sau chimice a suprafeţei radiculare şi a inserţiilor ligamentelor
alveolodentare
- punerea în repaos ocluzal a dintelui reimplantat, cu refacerea sa funcţională ulterioară din
momentul în care se refixează în alveolă
- imobilizarea postoperatorie
Bibliografie
Iliescu A, (ed), Tratat de endodonţie – vol. II, Ed.Medicală, Bucureşti, 2014