Istoria Lituaniei se întinde pe mai multe mii de ani, însă prima dovadă istorică scrisă despre numele țării

datează din 1009 î. Hr.[1] În antichitate teritoriul Lituaniei a fost locuit de triburi proto-baltice. Aceștia le-
au ținut piept vikingilor într-o serie de invazii începând din sec. V. Lituania a intrat în istoria europeană
când pentru prima dată a fost menționată într-un manuscris medieval german, cronica Quedlinburg din
14 februarie 1009.

Pământurile Lituaniei au fost unite de Mindaugas în 1236, încoronarea oficială a acestuia ca rege al
Lituaniei având loc în 6 iulie 1253, marcând formarea primului stat lituanian unificat, Regatul Lituaniei. În
perioada timpurie a lui Gediminas au fost ocupate teritorii care astăzi fac parte din Belarus, Ucraina,
precum și părți din Polonia și Rusia. Astfel, istoria Lituaniei cunoaște o perioadă de apogeu în Evul Mediu,
când Marele Ducat al Lituaniei se întindea de la Marea Baltică la Marea Neagră, fiind cel mai mare stat
din Europa. În 1386, prin căsătoria regelui lituanian Jogaila cu prințesa Poloniei, Jadwiga, se formează
imperiul Polonezo-Lituanian (Uniunea de la Krewo). În 1410, în bătălia de la Grunwald, lituanienii, aliați
cu polonezii, îi înving pe cavalerii teutoni.

În urma Uniunii de la Lublin din 1569 se formează Uniunea statală polono-lituaniană. La sfârșitul
secolului al XVI-lea Uniunea Polono-Lituaniană era unul din cele mai mari state din Europa. Din acea
perioadă datează strânsele relații politice și culturale cu Transilvania, datorate faptului că șef al statului a
fost regele Ștefan Báthory, anterior principe al Transilvaniei. Diploma de înființare a Universității din Cluj
a fost emisă la Vilnius în data de 12 mai 1581. Primul rector al Universității din Cluj a fost Jakub Wujek,
anterior rector al Universității din Vilnius. Uniunea a dăinuit până în 1765.

Prin împărțirile Poloniei de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când Uniunea Polono-Lituaniană este
împărțită între Rusia, Prusia și Austria, Lituania dispare ca stat. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, peste
90% din teritoriul lituanian este ocupat de Imperiul Țarist.

În timpul Primului Război Mondial, țara este ocupată de Germania, dar după război devine liberă. Odată
cu sfârșitul Primului Război Mondial, Lituania și-a recâștigat independența prin semnarea Declarației de
Independență la 16 februarie 1918.

Începând cu 1940, Lituania a fost ocupată în primul rând de către Uniunea Sovietică și apoi de Germania
nazistă, care invadează Lituania în 1941, perioadă în care majoritatea cetățenilor evrei sunt uciși în
ghetouri sau dispar în lagăre de concentrare. În 1944, când al doilea război mondial se apropia de sfârșit
și germanii se retrăgeau, Uniunea Sovietică a reocupat Lituania, prin intermediul Armatei Roșii, care
devine Republica Sovietică Socialistă Lituaniană. Pe data de 11 martie 1990, cu un an înainte de
dizolvarea oficială a Uniunii Sovietice, Lituania devine prima republică sovietică independentă.

Pe 11 martie 1990, Lituania devine prima republică sovietică independentă. Rusia îi recunoaște
independența abia pe 6 septembrie 1991. Pe 17 septembrie același an, țara intră în ONU, iar în 2004
devine membru UE și NATO.

Cuprins

1 Perioada prestatală

1.1 Triburile baltice

1.2 Unirea într-un singur stat

2 Marele Ducat al Lituaniei

2.1 Lituania precreștină

2.2 Lituania creștină

2.3 Renașterea lituaniană

3 Uniunea statală polono-lituaniană

4 Perioada dominației Rusiei țariste (1795–1914)

4.1 Dominația Rusiei

4.2 Invazia lui Napoleon

4.3 Emanciparea

4.4 Renașterea națională

5 Independența Lituaniei (1918 - 1940)

5.1 Declarația de independență

5.2 Democratizarea țării

5.3 Întărirea autorității statului

6 Al Doilea Război Mondial

6.1 Ocupația sovietică

6.2 Ocupația nazistă

6.3 Holocaustul

6.4 Restabilirea dominației sovietice

7 Lituania Sovietică

7.1 Stalinismul

7.2 Renașterea sentimentului național

8 Lituania modernă

8.1 Lupta pentru independență (1990 - 1991)

8.2 Formarea noului stat

9 Note

10 Legături externe

Perioada prestatală

Triburile baltice în secolul al XIII-lea

Primele populații, vânători nomazi și pescari, au ajuns în aceste locuri începând cu mileniul 15 î.Hr. fiind
descoperite indicii din această perioadă în bazinul râului Pregel.[2] Începând cu mileniul 9 î.Hr. populația
cunoscută sub numele europenii vechi a locuit permanent aici, iar între anii 7000 și 2500 î.Hr. au apărut
culturile locale Nemunas și Narva (Kunda). Indo-europenii au ajuns pe aceste meleaguri între 3000 și
2500 î.Hr. aducând cu ei așa-numita cultură a ceramicii cordate. În acest timp au început să apară balticii.

Triburile baltice

Primii lituanieni făceau parte din triburile baltice, la care mai aparțineau și prusienii baltici și letonii.
Aceste triburi nu erau supuse Imperiului Roman, dar întrețineau strânse legături comerciale cu acesta.
Menționăm aici Drumul chihlimbarului, care unea nordul cu sudul Europei.

Dacă letonii au format stat abia în secolul al XX-lea, iar Prusia dispare ca națiune prin secolul al XVIII-lea,
lituanienii formează o națiune care dăinuie de mai bine de un mileniu, prima atestare documentară a
acestui stat fiind datată la 14 februarie 1009 în analele mănăstirii din Quedlinburg.
Astăzi, descendenții triburilor baltice sunt letonii și lituanienii, dar în trecut existau mai multe asemenea
popoare ca: samogițienii, selonienii, curonienii, semigalienii, care au intrat în componența celor două, și
altele ca: prusienii, sambienii, skalvienii și galindienii, care au dispărut.

Unirea într-un singur stat

În secolul al XI-lea, lituanienii plăteau tribut Rusiei Kievene, dar în secolul următor, aceștia încep să atace
și să jefuiască teritoriile învecinate. Lupta pentru supremație dintre liderii militari lituanieni creează
premisele înființării unor formațiuni prestatale care ulterior se vor uni în Marele Ducat al Lituaniei.

Marele Ducat al Lituaniei

Articol principal: Marele Ducat al Lituaniei.

Marele Ducat al Lituaniei în anul 1250, cuprins între teritoriul Ordinului teutonic (la vest) și al celui
livonian (la est)

Lituania precreștină

Articol principal: Istoria Lituaniei (1219–1295).

La începutul secolului al XIII-lea, două ordine religioase germane, Cavalerii teutoni și Frăția Livoniană a
Crucii aveau sunb stăpânire o mare parte din teritoriul celor trei state baltice de azi. Sub conducerea lui
Mindaugas, un număr redus de triburi baltice îi înving pe livonieni în bătălia de la Šiauliai din 1236. În
1250, Mindaugas încheie o înțelegere cu Ordinul Teutonic, iar anul următor trece la creștinism, fiind
botezat în prezența episcopului de Chełmno.

Pe 6 iulie 1253, Mindaugas este încoronat rege al Lituaniei și se proclamă "Regatul Lituaniei". Ulterior,
acesta este asasinat de nepotul său, Treniota, și urmează o perioadă de revenire la religia inițială. În
1241, 1259 și 1275, regatul este jefuit prin mai multe atacuri ale Hoardei de Aur.

În 1316, Gediminas, cu sprijinul coloniștilor germani și al fratelui său, Vytenis, începe să-și consolideze
puterea în teritoriu și apoi să extindă Lituania în pofida amenințărilor mongole. Menținând politica de
alianțe și cuceriri, lituanienii preiau tot mai mult din Rusia Kieveană și astfel vor deține un teritoriu care
se întinde de la Marea Baltică până la Marea Neagră.
După asasinarea sa, Gediminas este succedat de fiul său, Algirdas, care duce o politică de oprimare a
ordinelor călugărești, dar succesorul său, Jogaila, intră în relații cu Ordinul teutonic, încheind înțelegeri
secrete cu acesta. Unchiul său, Kęstutis, îl ia prionier și izbucnește un război civil, în urma căruia Kęstutis
este capturat și condamnat la moarte, dar este salvat de fiul său, Vytautas cel Mare.

Lituania creștină