Universitatea ,,Dunărea de Jos”, Galați

Facultatea de Inginerie

Materiale nobile destinate fabrică rii

bijuteriilor

Dranga Cătălina
 Introducere

Bijuteria, obiect din metale și/sau alte materiale prețioase sau neprețioase, al cărui
scop este de a înfrumuseța ființa care o poartă, a fost și este o formă de manifestare a
personalității în toate civilizațiile.

De-a lungul timpului, bijuteria a avut semnificații diferite, în funcție de perioada

în care a fost creată și purtată. În urmă cu 100.000 de ani, oamenii se împodobeau cu
scoici. Cea mai veche bijuterie este un colier format din 4 scoici perforate și prelucrate
ornamental, descoperită într-un sit arheologic din Oued Djebbana, Algeria. În epoca de
piatră, bijuteriile erau alcătuite din perle, cochilii de melci, vertebre de pește, oase, dinți
de animale, iar în epoca bronzului apare metalul. Apoi, fenicienii au descoperit sticla
opacă, iar romanii au fost cei care au făcut trecerea la sticla transparentă. Diferențierea
culturală a stat la baza diferențierii actului artistic în ceea ce privește arta confecționării
bijuteriilor. De la sumerieni avem ca mărturie a manifestărilor ornamentale Comoara din
Ur, datând din secolul XXIV î.H., care este compusă din obiecte decorative confecționate
dintr-un aliaj de aur și argint, numit elknum (aur nativ cu un conținut ridicat de argint),
pietre semiprețioase roșii și albastre (cornalina - agata semitransparentă, lazuritul) sub
formă de coliere, cercei, ace de păr, pandantive, brățări, nasturi, pudriere și statui.

Bijuteria contemporană este purtată indiferent de vârstă, sex sau statut social.
Perioada istorică și caracteristicile ei au creat premizele unei manifestări artistice
impresionante. Libertatea conceptuală și posibilitățile tehnologice stau la baza creativității
nelimitate a artiștilor bijutieri. Materialele folosite sunt convenționale: aur, argint, platină,
dar și cele neconvenționale sunt ridicate la rang de artă, în urma elaborării artistice.
Clasele sociale își pierd reprezentările convenționale și rigide. Noul și Vechiul se
întâlnesc fără a se anula, limitele geografice sunt depășite, arta își câștigă dreptul de fi
accesată de oricine își dorește o viață frumoasă. Fiecare persoană își dorește bijuterii, pe
care să le poarte în permanență sau la ocazii speciale, bijuterii care să le reprezinte
aspirațiile, credințele și modul de înțelegere a existenței. Dar există și bijuterii create
pentru a fi puse în evidență prin strategii specifice, bijuterii sezoniere, bijuterii care să fie
în tandem cu moda vestimentară, care au farmecul și valoarea lor intrinsecă și extrinsecă.
Încă mai sunt bijuterii care reprezintă investiții pe piața financiară, bijuterii de familie cu
valoare inestimabilă sentimentală și uneori și financiară. Bursa diamantelor și a pietrelor
prețioase, Consiliul Mondial al aurului sunt jucători importanți în piața mondială.

2
 Metalele prețioase sunt întotdeauna apreciate, aurul alb, galben sau roz are și
conotații emoționale: prietenie, credință, dragoste. Platina este metalul preferat pentru
bijuteriile masculine, argintul pentru bijuteriile terapeutice. Sticla, lemnul, pielea,
plasticul, polimerii își găsesc forme incredibile în expresia artiștilor bijutieri. Pietrele
prețioase sau semiprețioase devin materie maleabilă pentru exprimarea artistică prin
fațetare diamantată, polizare, forjare, opacizare sau nuanțare. „Pietrele de sinteză” și
materialele de origine polimerică permit dezvoltarea unei întregi industrii. În prezent,
bijuteria, forma de manifestare artistică, este o alegere personală al cărui scop este
manifestarea personalității.

În prezent, este dificil să denumim o astfel de industrie modernă, oriunde se

folosește metalul. Din metale, mașini, mașini-unelte, scule și tot felul de articole de uz
casnic sunt fabricate. Metalele nu joacă mai puțin în domeniul industriei artei. În știința
modernă, numărul de metale și aliaje depășește 65. Cu toate acestea, în domeniul artei
aplicate, doar o parte relativ mică dintre ele are aplicare directă, iar unele dintre ele nu
sunt folosite deloc.

Conceptul lucrării este cunoașterea de materiale nobile destinate fabricării de

bijuterii. Bijuteria este mai mult decât un obiect ornamental, este o manifestare a
personalității , un simbol a ceea ce simți.

Lucrarea conține introducere, două capitole si concluzii.

3
 Capitolul I. Caracteristici ale prelucrării artistice a metalelor la fabricarea bijuteriilor

1. Istoria dezvoltării artei metalice

Bijuteriile sunt una dintre cele mai vechi forme de artă de prelucrare a metalelor
prețioase, pietre prețioase și alte materiale, care a devenit răspândită printre tipurile de
zone decorative și aplicate. Bijuteriile care au supraviețuit până astăzi oferă o idee despre
tradițiile, gusturile și măiestria bijutierilor din trecut.

La început, oamenii au folosit numai aurul pentru prelucrarea artistică, apoi au

început treptat să folosească argint și alte metale și aliaje în combinație cu diverse pietre
prețioase. Au fost apreciați nu numai pentru fuzibilitate, dar în primul rând pentru
frumusețea lor incredibilă de culoare. Aurul în culoarea sa seamănă cu soarele, iar acest
luminar în culturile antice era asociat cu zeitatea supremă. Nu este întâmplător că operele
de artă din aur sau argint sunt, de regulă, obiecte de cult sacru: amulete, farmece și altele.
Abilitățile de prelucrare a metalelor prețioase aflate deja în perioada timpurie a epocii
fierului, adică acum 5000 de ani, au servit la originea bijuteriilor. În Orientul Antic, Asia
Mică și Egipt, bijuteriile au fost la apogeu când, alături de numeroase bijuterii, bijuteriile
au fost comandate de nobilime ca bijuterii, deoarece în cele mai vechi timpuri bijuteriile
din metale prețioase erau o măsură a bogăției și puterii claselor conducătoare, un indicator
poziții pe scara socială și locuri în societate.

Obiectele din aur ale grecilor antici par a fi mai complexe structural, mai vii în
decor și în formă complexă. Acest lucru sugerează că grecii au învățat timpuriu tehnica
prelucrării metalelor. Pentru arta clasică a bijuteriilor grecești antice (secolele V - IV
î.Hr.), strălucirea plictisitoare a aurului a fost cel mai important mijloc de efecte artistice.
Deja până în această perioadă, ei puteau crea bijuterii flexibile, ușoare, care erau în
armonie cu pliurile liber de haine din metal din metal. Campaniile lui Alexandru cel Mare
au jucat un rol în schimbarea stilului de bijuterii din perioada antică, timp în care grecii au
făcut cunoștință strânsă cu arta țărilor din Est, având o influență vizibilă asupra artei
sciților și sarmaților, care, la rândul lor, purtau un principiu protector, potrivit ideilor
religioase ale acestui popor, iar principalul motiv grafic al acestora a fost tema
animalelor. S-a dezvoltat un stil caracteristic „animal”, exprimat în predominanța
motivelor animale.

4
 Dezvoltarea incontestabilă a prelucrării metalelor prețioase a ajuns la Renaștere.
Produsele au început să dobândească o formă voluminoasă, cu mai multe fațete; o
compoziție completată, finisarea produsului a dobândit un sens detaliat. Bijutierii
renascentiști au creat produse magnifice: vase de argint cu scene multifigure în relief,
pandantive cu smalt pe relief, pietre sculptate.

Datorită faptului că o persoană a învățat multe tipuri de prelucrare a metalelor

artistice, dezvoltarea ulterioară trece la introducerea de noi tehnologii care au început să
accelereze procesul de prelucrare.

Astfel, meșterii antici din generație în generație, cu fiecare epocă, și-au transmis cu
atenție cunoștințele, abilitățile și metodele practice de lucru, ceea ce a permis să păstreze
și să aducă în zilele noastre arta prelucrării decorative și artistice a metalelor și a altor
materiale.

2. Principala caracteristică a metalelor

Metalele sunt un grup de elemente chimice combinate de o serie de proprietăți

comune caracteristice ale metalelor. Au o conductivitate electrică și o conductivitate
termică suficient de ridicate. Metalele au o ductilitate ridicată și au un luciu metalic
caracteristic.

Toate metalele constau din multe boabe separate - cristale, strâns adiacente între
ele și strâns legate între ele de forțele interne de aderență. Prin urmare, metalele sunt
corpuri cristaline.

Formarea cristalelor apare de obicei atunci când metalul topit lichid se răcește.
Acest procedeu se desfășoară după cum urmează: la răcirea unui metal lichid,
solidificarea lui începe cu formarea centrelor de cristalizare în care atomii de metal sunt
aranjați într-o anumită ordine, formând un cristal având forma corectă a formelor
geometrice - un cub, prismă etc. Formele și dimensiunile cristalelor sunt diferite, de la
mai multe centimetri până la mii de un metru. Forma și dimensiunea metalelor depind nu
numai de condițiile în care sunt formate, ci și de prelucrarea ulterioară a metalului.

Trebuie menționate principalele criterii după care metalele sunt demne în

fabricarea bijuteriilor. Pentru fabricarea de produse de înaltă calitate, extrem de artistice,

5
 este necesar să cunoaștem și să distingem între metale și proprietățile sale cu care sunt
caracterizate: fizice, chimice, mecanice și tehnologice.

Proprietățile fizice includ:

 Culoarea - proprietatea luminii de a prezenta senzație vizuală în conformitate cu

compoziția spectrală a radiației reflectate sau emise. Metalele sunt opace, adică. nu lasă
lumina și, în această lumină reflectată, fiecare metal are propria nuanță specială -
culoarea. Din metale tehnice, sunt colorate doar cupru (roșu) și aliajele sale. Culoarea
metalelor rămase variază de la oțel gri până la alb argintiu. Cele mai fine pelicule de oxizi
de pe suprafața produselor metalice le conferă o culoare suplimentară.

 Greutatea specifică. Greutatea unui centimetru cub a unei substanțe, exprimată în grame,
se numește gravitație specifică. În ceea ce privește gravitația specifică, se disting metale
ușoare și metale grele. Dintre metalele tehnice, cel mai ușor este magneziul (greutate
specifică 1,74), cel mai greu - tungsten (gravitate specifică 19,3). Gravitatea specifică a
metalelor depinde într-o oarecare măsură de metoda de producere și prelucrare a acestora.

 Luciul este o proprietate a unei suprafețe metalice care reflectă lumina. Culoarea și luciul
sunt foarte importante, deoarece caracterizează aspectele artistice și estetice ale metalului
ca material în fabricarea bijuteriilor.

 Densitatea este raportul dintre masa unei substanțe și volumul acesteia.

 Punctul de topire - temperatura trecerii de la un corp solid cristalin la o stare lichidă.

Proprietățile chimice ale metalelor includ:

 Rezistența la coroziune este proprietatea metalelor de a rezista (fără a se prăbuși) acțiunea

mediilor agresive.

 Solubilitatea - capacitatea metalelor de a se dizolva în acizi, electroliți și alte medii

agresive.

Proprietățile chimice ale metalelor includ:

 Rezistența la coroziune este proprietatea metalelor de a rezista (fără a se prăbuși) acțiunea

mediilor agresive. Rezistența mare la coroziune (rezistența la coroziune) este o proprietate

6
 naturală importantă a unor metale: platină, aur și argint, motiv pentru care sunt numite
nobile. Nichelul și alte metale neferoase rezistă de asemenea la coroziune. Metalele
feroase sunt mai corozive și mai rapide decât cele neferoase.

 Solubilitatea - capacitatea metalelor de a se dizolva în acizi, electroliți și alte medii

agresive.

Proprietățile mecanice ale metalelor:

 Plasticitate - capacitatea de a suferi o deformare ireversibilă, adică un tratament sub

presiune.

 Duritate - capacitatea unui metal de a rezista la indentarea unui material mai greu. Există
mai multe metode pentru determinarea durității metalelor. 

 Forța - capacitatea unui metal de a prelua anumite sarcini în anumite condiții, fără a se
prăbuși. Sarcina cea mai mare la care poate rezista un metal fără rupere este denumită
rezistența finală.

 Elasticitatea este proprietatea unui metal de a-și restabili forma după încetarea acțiunii
forțelor externe care provoacă deformarea. Cel mai mare stres, după care metalul revine
la forma sa inițială, se numește limita elastică.

 Endurance - capacitatea unui metal de a rezista la efectele încărcărilor repetate.

Proprietățile tehnologice ale metalelor:

 Întărire - capacitatea metalelor de a dobândi o rezistență mai mare după tratamentul

termic, chimico-termic sau mecanic.

 Solvabilitatea este proprietatea metalelor de a forma compuși dintr-o singură piesă cu

ajutorul unui material de umplutură topit - lipire.

 Maleabilitate - capacitatea metalelor de a suferi forjare sau alte tipuri de prelucrare sub
influența presiunii (tragere, ștanțare, presare, rulare).

 Fluxul de fluid - capacitatea metalelor sub formă topită de a umple o matriță

7
 Contracția de turnătorie este capacitatea unui metal de a-și reduce volumul în timpul
tranziției de la un lichid la o stare solidă. Acest lucru trebuie luat în considerare la
realizarea unei matrițe pentru măsline.

Datorită cunoașterii acestor proprietăți ale metalelor și aliajelor, multe defecte care
apar în timpul prelucrării metalelor pot fi prevenite și eliminate.

8
 Capitolul II. Materiale nobile

Materialele metalice din punct de vedere al compoziției structurii se împart in

metale pure și aliaje. Categoria materialelor pure se împarte la randul ei în două subgrupe
de metale: grupa metalelor prețioase (Au, Ag, Pt) și grupa metalelor neprețioase (Ti. Ta,
W, Nb). În grupa metalelor prețioase identificăm metalele nobile si cele nenobile.

Metale nobile sunt considerate a fi aurul, platina, paladiul, iridiul, rodiul, osmiul şi
ruteniul. Denumirea de metale nobile este caracterizată de faptul ca au rezistenţa la
coroziune foarte bună şi îşi menţin culoarea metalică, strălucitoare în timp. Aurul este un
metal moale, cu prelucrabilitate uşoară, prezintă o rezistenţă ridicată, deoarece în stare
pură nu poate fi prelucrat este utilizat în aliere platina şi paladiu (ca înlocuitor al platinei),
ca principalele elemente de înnobilare a unui aliaj. Iridiul ca element de aliere contribuie
la creşterea rezistenţei la coroziune.

Argintul, ca şi cuprul, nu face parte din categoria metalelor nobile,  în schimb este
inclus în grupa metalelor prețioase, fiind utilizat cu succes în producerea lipiturilor şi
aliajelor nobile. Cuprul modifică proprietăţile fizice ale aliajelor, având o densitate
scăzută şi rezistenţe mecanice mari; influenţează de asemenea culoarea unui aliaj.
Utilizarea acestor metale în stare pură au aplicabilitate redusă din cauza caracteristicilor
mecanice limitate, astfel, pentru eliminarea acestor inconveniente se folosesc aliaje ale
acestora cu elemente de aliere care îmbunătăţesc semnificativ proprietăţile fizico-
mecanice şi de compatibilitate. 

Ca utilizare a metalelor şi aliajelor nobile amintim folosirea lor cu succes în

producerea electrozilor, implanturilor, acoperirilor superficiale şi lucrări dentare pentru
restaurare. Componentele aliajelor nobile sunt:

  aurul (moale, uşor de prelucrat, rezistenţa ridicata, nu poate fi prelucrat în stare pură )
 argintul (prezintă instabilitate chimică în raport cu mediul oral)
 cuprul (modifică proprietăţile fizice ale aliajelor, având o densitate scăzută şi rezistenţe
mecanice mari; influenţează de asemenea culoarea unui aliaj)
 paladiul (este un înlocuitor al platinei, având aceleaşi efecte asupra aliajelor ca şi platină;
este unul din principalele elemente de înnobilare a unui aliaj)
 iridiul (contribuie la creşterea rezistenţei la coroziune).

Clasificarea aliajelor nobile poate fi făcută astfel:

9
 cu conţinut crescut în Au 
 cu conţinut redus în Au 
 pe bază de Pd-Ag 
 pe bază de Pd-Cu

Baza de utilizare a bijuteriilor este de fapt trei metale - aur, argint și platină.
Având proprietăți unice - culoare frumoasă, moliciune, plasticitate, capacitatea de a se
combina cu pietre prețioase și emailuri, aspect nobil și lustruit și mat, folosit ca aliaje
pentru confecționarea bijuteriilor. Valoarea și proprietățile nobile ale metalelor au
determinat numele întregului grup. Locul de frunte dintre ele este ocupat de aur și argint,
cel mai mare număr de aliaje de aur dintr-o gamă largă de culori este utilizat independent.
În plus, produsele din aur sunt fabricate în combinație cu argintul sau platina.

1. Aurul și aliajele sale

Aurul pur este un metal moale maleabil şi ductil, care are o culoare galben-intens
şi un luciu metalic puternic. In stare pură aurul este cel mai ductil şi maleabil metal; el
poate fi laminat în foiţe subţiri cu grosimea de 0,6 microni. Proprietăţile fizico-mecanice
ale aurului:

 sistemul de cristalizare: CFC 

 densitatea: 18,269 kg/cm3
 căldura specifică: cp = 23,69 + 12,23.10-4 T.Kcal/at.grad
 coeficientul de dilatare termică:  = 4510❑−6/ K
 temperatura de topire: 1063,9˚ C
 temperatura de fierbere: 2710 ˚C 
  tensiunea superficială la temperatura de topire este 1128 dyne/cm
  rezistivitatea electrică este redusă:  = 2,19 cm.

Proprietăţile chimice şi electrochimice

Aurul, practic nu se oxidează în atmosfera de oxigen, halogeni uscaţi, fosfor şi

sulf. De asemenea nu se dizolvă în soluţii de acizi diluate sau concentrate (HCl, H 2SO4,
HNO3). Se poate dizolva într-un amestec de acid azotic şi clorhidric (apa regală), când
formează AuCl3. Aurul poate fi purificat prin rafinare, până la un grad foarte înalt de

10
 purificare (99,9999% Au). Puritatea aurului comercial se exprimă în carate (k) sau în
„fineţe”, aşa cum se prezintă în tabelul 1.

Tabelul 1. Compoziţii de aur exprimate în carate, procente şi fineţe 

Caratajul (k) Cantitatea de Greutatea Finețe Finețe

conținută procentuală a Parti/1000 Fracții
(x/24) aurului (%)
24 24/24 100,0 1000,0 1,000
22 22/24 91,7 916,66 0,916
20 20/24 83,3 833,33 0,833
18 18/24 75,0 750,00 0,750
16 16/24 66,7 666,65 0,666
14 14/24 58,3 583,33 0,583

  Aurul pur este, în general, prea moale pentru a fi folosit pentru bijuterii, astfel
încât alte metale sunt aproape întotdeauna adăugate la el, indiferent de culoarea aurului
care se pregătește pentru bijuterii. Denumirile de 18 kt, 14 kt sau 10 kt indică cât de mult
este aurul pur în amestec. K reprezintă carat, sistemul folosit pentru a preciza cât de mult
aur curat se găsește într-un element:
 24 kt de aur este pur aur
 18 kt de aur conține 18 părți de aur și 6 părți de alt metal (e), ceea ce face 75% din aur
 14 kt aur conține 14 părți de aur și 10 părți ale unui alt metal, ceea ce face 58.3% aur
 12 kt de aur conține 12 părți de aur și 12 părți ale unui alt metal (e), ceea ce face 50% din
aur
 10 kt de aur conține 10 părți aur și 14 părți un alt metal (e), ceea ce face 41,7% aur. Aurul
de 10K este denumirea minimă de karate care poate fi numită în continuare aur în SUA. 

Chiar și aurul de 18 kt, cu cele 6 părți ale altui metal, oferă posibilitatea obţinerii
unei palete coloriste variate ale aliajelor de aur. În tabelul 2 sunt prezentate compoziții
chimice de aur colorate diferit.

Tabelul 2. Compoziția chimică a aliajelor de aur cu număr de culori și karate

Yellow Gold (22kt) Aur 91,67%

Ag 5%
Cu 2%
Zn 1,33%
Red Gold (18kt) Aur 75%
Cu 25%

11
 Rose gold (18kt) Aur 75%
Cu 25%
Pink gold (18kt) Aur 75%
Cu 22,25%
Ag 2,75%
White gold (18kt) Aur 75%
Pt sau Pd 25%
White gold (18kt) Aur 75%
Pd 10%
Ni 10%
Zn 5%
White gold (18kt) Aur 75%
Pd 10%
Ni 10%
Zn 5%
Gray- white gold (18kt) Aur 75%
Fe 17%
Cu 8%
Soft Green Gold (18kt) Aur 75%
Ag 25%
Light Green Gold (18kt) Aur 75%
Cu 23%
Cd 2%
Green Gold (18kt) Aur 75%
Ag 20%
Cu 5%
Deep Green Gold (18kt) Aur 75%
Ag 15%
Cu 6%
Cd 4%
Blue-White or Blue Gold (18kt) Aur 75%
Fe 25%
Purple Glod (18kt) Aur 80%
Al 20%

  Aurul metalic de puritate comercială ridicată are slabe proprietăţi mecanice, motiv
pentru care în majoritatea aplicaţiilor tehnice şi medicale se utilizează aliaje pe baza de
aur. In tabelul 3 se prezintă unele proprietăți fizice şi mecanice ale aurului turnat ca metal
pur şi aliat, precum şi ale aurului prelucrat în foiţe micronice.

Tabelul 3. Unele proprietăţi fizico-metalice ale aurului sub diverse forme de prelucrare

Starea fizica Densitate Duritate Rezistenta la Alungirea

(g/c m3) HV tracțiune (%)
(kg/mm2) (MPa)
Aur turnat de 19,3 28 105 30
24k
Aur turnat de - 60 240 22

12
 22k
Aur pentru - 85 395 30
monede
Aliaj 15,6 135 425 30
reprezentativ de
aur turnat (cu
75% aur)
Foiță de aur 19,1 60 250 13
produsă prin
deformare
plastică

 Aliajele au un conţinut crescut de aur: 66%- 87 %, iar ca metale de aliere 2-5 metale: Cu,
Ag, Pd, Pt, Zn;
 Prezintă o rată de metal nobil (Au+Pt+Pd) de la 75 - 90 % ; 
 Explică rezistenţa la oxidare în momentul topirii şi rezistenţa la coroziune după aplicarea
în cavitatea bucală;
 Cantităţile de Cu şi Ag expun aliajul la oxidare în momentul turnării.

Evaluarea aliajelor de aur se realizează astfel: conţinutul în aur al unui aliaj nobil se
exprimă prin 3 sisteme:

 caratajul - caratul semnifică numai conţinutul în aur al aliajului, egal cu a 24-a parte din
greutatea totală; aurul pur prezintă caratajul maxim – 24 k;
 titlul – semnifică numărul de părţi Au la o mie părţi aliaj; 24 k 1000 %o (titlu) 100 % aur
pur, 22 k 916 %o
 sistemul procentual - cel mai indicat pentru evaluarea aurului şi celorlalte metale nobile
din compoziţie.

Astfel procentele de metal nobil (Au, Pt, Pd) definesc tipul de aliaj. Aceste aliaje
prezintă proprietăţi specifice clasei din care fac parte şi anume: duritatea, rezistenţa la
tracţiune şi rupere, alungirea procentuală, limitele de curgere. 

Clasa I (soft): Sunt aliaje cu duritate mică, se deformează uşor la solicitările mecanice,
prezintă o ductilitate suficientă pentru a fi prelucrate şi adaptate cu instrumentar manual. 

Clasa a II-a (medium): Sunt mai dure; prezintă un grad de ductilitate compatibil cu aliaje
clasa I-a, fluiditate crescută („curg bine”) şi au puncte de fuziune relativ scăzute. 

13
Clasa a III-a (hard): Prezintă duritate 90 -140 U.B. (unităţi Brinell); pot fi tratate termic
pentru ameliorarea proprietăţilor mecanice; duritate crescută cu 10-20 U.B. şi o alungirea
scăzută cu 5-15 %. 

Clasa a IV-a (extradure): Acestea prezintă în urma tratamentului termic o duritatea 130
U.B. (varianta moale) şi 225-230 U.B. (varianta durificată); alungirea scade de la 20% la
4%; creşte rezistenţa la rupere; creşte limita de proporţionalitate.

Limita de proporţionalitate exprimă rezistenţa la deformarea permanentă a

aliajului, în timp ce alungirea procentuală se referă la gradul de ductilitate a aliajului.
Prezintă un modul de elasticitate variabil funcţie de clasa aliajului; este influenţat de
efectele tratamentului termic asupra turnăturii.

Tabelul 4. Clasificare aliaje aur funcţie de rezistenţa la stres şi rezistenţa la tracţiune şi

rupere 

Tipul 0,2% Rezistența la stres Alungire (%)

aliajului (MPa)
Softened Hardened Softened Hardened
Min. Max. Min. Min. Min.
Tip 1: 80 180 - 18 -
redusa
rezistența
Tip 2: 180 240 - 12 -
medie
rezistența
Tip 3: înaltă 240 - - 12 -
rezistanța
Tip 4: extra 300 - 450 10 3
rezistența

Utilizarea metalelor prețioase ca valori valutare și pentru prepararea aliajelor

necesită obținerea lor într-o stare de puritate ridicată. Acest lucru se realizează prin
rafinare (purificare, rafinare) la întreprinderi speciale de rafinare.

Metodele de rafinare depind de natura produsului inițial și de puritatea necesară a

aurului. Toate metalele care conțin aur preparate pentru rafinare sunt supuse la topire
pentru a determina conținutul de aur și alte impurități din lingoul obținut și pentru a

14
selecta o metodă de curățare. Cel mai înalt grad de purificare este obținut prin metoda
electrolitică.

Aurul pur este un concept condiționat, gradul de puritate este exprimat, defalcarea
999; 999,9 etc., totuși, a 1000-a probă nu este. Aurul, ca toate metalele, este etichetat.
Marca de aur pur Zl 999 înseamnă că în compoziția sa aurul (Zl) este de 99,9%, restul
este impuritate; Zl "999.9 - în compoziția aurului 99,99%, restul sunt impuritățile.
Deoarece impuritățile - plumb, fier, antimoniu, bismut, cupru, argint sunt în limite
acceptabile.

Aurul rafinat este produs în lingouri de diferite greutăți. Gradul de puritate

conform specificațiilor speciale poate atinge 99,9999%. Cea mai mare parte a aurului pur
se referă la compilarea aliajelor utilizate pentru producerea de bijuterii, monede și
medalii; proteza; frunza de aur; placare decorativă. Aurul este folosit și pentru nevoile
industriei electronice, fabricarea instrumentelor etc.

2.Platina si metale platinice

Platina (Pt) este un metal strălucitor de culoare alb-cenușiu, greu și refractar. Este
inferioară aurului și argintului în duritate și ductilitate. Poate fi rulat în foile cele mai
subțiri (până la 0,0025 mm) și întins în firul cel mai subțire (până la 0,001 mm).
Densitatea platinei este de 21,45; punctul de topire 1769 ° C; Durerea Brinell 50. Chimic,
platina este cel mai stabil metal. Nu se oxidează în aer nici în timpul incandescenței și,
atunci când este răcit, păstrează o defecțiune a culorii. Rezistent la medii umede. Separat,
acizii nu acționează asupra lui, se dizolvă în apa caldă regia. Cianură de potasiu și platină
corodată topită alcaline.

Platina este un element de aliere esenţial pentru aliajele cu aur, căruia îi îmbunătăţeşte
duritatea şi elasticitatea, adăugându-se în aceste aliaje până la 10%. Din grupa
elementelor platinice mai fac parte: paladiul- Pd, iridiul – Ir, rutheniul- Ru şi rhodiul –
Rh; aceste metale sunt utilizate ca elemente de aliere în aliajele nobile şi seminobile.
Metalele platinice se caracterizează prin rezistenţa ridicată la coroziune şi activitate
catalitică, proprietăţi mecanice ridicate şi rezistenţă excelentă la uzură.

În natură, platina se găsește mai des într-o stare nativă, sub formă de boabe și solzi
de diferite dimensiuni, mai rar sub formă de pepene mare. Minereurile de platină, care

15
 sunt, de asemenea, sursa producției de platină și metale de platină, nu sunt răspândite în
natură. Principala sursă de extracție a platinei sunt depozitele de cupru-nichel, din
minereurile din care este extras platina pe parcurs. În natură, de obicei, metalele din
grupul platinei se însoțesc. Pe parcurs, platina și alte metale de platină sunt obținute prin
rafinarea aurului. Platina rafinată este produsă în lingouri cu un grad de puritate de până
la 99,99%. Pentru fabricarea bijuteriilor, platina a fost folosită încă din cele mai vechi
timpuri. Se consideră aliajul de platină de înaltă calitate material clasic de bijuterii pentru
fabricarea de pietre prețioase. Dar utilizarea sa în bijuterii a scăzut semnificativ. Platina
este utilizată pe scară largă în diverse industrii.

Se disting următoarele calităţi ale platinei:

 platina tehnic pură cu titlul 99,5% având ca principale impurităţi metale platinice, Au şi
Ag;

 platina chimic pură cu titlul 99,9%, care conţine 500 p.p.m. elemente platinice (Pd, Ir,
Rh) şi 500 p.p.m. Au, Ag şi alte metale; 

 platina fizic pură cu titlul 99,99% având ca impurităţi numai metale platinice. 

3. Argintul si aliajele sale

Argintul face parte din grupa metalelor preţioase şi constituie un important metal
de aliere cu aurul şi paladiul. Argintul este metal alb, foarte vâscos, ductil, maleabil tăiat
cu un cuțit. Argintul este mai greu decât aurul, dar mai moale decât cuprul. Este foarte
bine lustruit, are cea mai mare reflectivitate, este cel mai electric și metal termoreductor.

Densitatea argintului este de 10,50; punctul de topire 960,5 ° C; Argintul este

rezistent la acțiunea unui mediu umed, nu interacționează cu acizii organici, cu soluții
alcaline, azot, carbon și este stabil în ceea ce privește oxigenul. Argintul este rezistent la
acizii clorhidric și clorhidric. Acidul sulfuric diluat nu îl dizolvă. Vodka imperială, care
dizolvă aurul, formează un film protector pe suprafața argintului. Cu toate acestea, cu o
expunere prelungită la aer, argintul se întunecă treptat sub influența sulfurii de hidrogen
din aer. Argintul se amestecă ușor cu sulful. Ozonul formează, de asemenea, o acoperire
neagră pe suprafața argintie. Clorul, bromul, iodul reacționează cu acesta chiar și la
temperatura camerei. Argintul se dizolvă cu ușurință în acidul azotic și în acidul sulfuric

16
 concentrat atunci când este încălzit. Argintul se dizolvă în alcalini cianuri, se combină
bine cu mercurul, formând un amalgam de argint.

În natură, argintul formează mai mult de 60 de minerale în care se află într-o stare
diferită. În principal în compuși de sulf cu un conținut ridicat de argint (până la 87%). Cu
toate acestea, în ciuda numărului mare de minerale de argint din minereuri, acestea se
găsesc în cantități nesemnificative, deseori împrăștiate printre alte minerale. Argintul
autohton este mult mai puțin obișnuit decât aurul autohton, deoarece formează mai ușor
compuși cu alte elemente. Argintul autohton este un aliaj natural cu aur, cupru, fier,
bismut, mercur, platină și alte elemente. Apare sub formă de boabe neregulate, plăci,
pliante, sârmă și descărcare filamentoasă.

Principalele surse de argint sunt minereuri complexe de metale neferoase, din care
argintul este extras împreună cu plumb, zinc, cupru, nichel, precum și aur și uraniu.
Extragerea argintului din minerale care conțin argint se realizează ca aurul prin
amalgamare și cianidare, în funcție de natura materiei prime. Produsul rezultat este supus
afinității. Principiul rafinării este dizolvarea argintului într-o nanodă și depunerea
cristalelor sale pe catod. Argintul precipitat, după filtrare și spălare, este topit. Și nămolul
insolubil cu anod care conține aur, platină, supuse prelucrărilor ulterioare.

Argintul rafinat este produs în lingouri de diferite greutăți, în pulbere, precum și în

granule. Gradul de puritate al argintului poate atinge 99,9999%. Datorită proprietăților
sale unice: grade ridicate de conductivitate electrică și termică, reflectivitate,
fotosensibilitate, etc. - argintul are o gamă foarte largă de produse electronice, inginerie
electrică, fabricarea instrumentelor de precizie, știința rachetelor, medicamente, pentru
acoperiri protectoare și decorative, pentru fabricarea de monede, medalii și alte obiecte
comemorative.

Singurul metal aliat pentru argint este cuprul, care crește duritatea aliajelor
sale. Toate aliajele de argint au aceeași culoare și diferă doar în procentul de argint din
fiecare dintre ele. Conform GOST 30649-99, patru aliaje de argint sunt utilizate în
Romania, care au probe:

 925. Conține cel puțin 92,5% argint. Culoarea și proprietățile sale anticorozive nu se

disting de 100% argint. Acest aliaj este utilizat pe scară largă pentru fabricarea
bijuteriilor.

17
 875. Conține cel puțin 87,5% argint. Este utilizat în principal în producția industrială de
bijuterii și articole de uz casnic, cum ar fi pixurile de argint. 
 830. Conține cel puțin 83% argint. Calitățile sale nu diferă de aliajul 800. Este cel mai des
folosit pentru realizarea de ornamente decorative.
 800. Conține cel puțin 80% argint. Datorită conținutului ridicat de cupru, aliajul are o
ușoară nuanță gălbuie și se oxidează rapid în aer. Practic, tacâmurile sunt făcute din
acesta.

Concluzii

Ființele sunt în permanentă transformare, viața înseamnă transformare, totul este

într-o dinamică care permite unicitatea, unicitatea la nivel mineral, vegetal, animal, uman,

18
 planetar și așa mai departe . Simbolistica formei și culorii este baza actului creativ vizual.
Forma este cea care sugerează conținutul intrinsec simbolic.

Luați orice obiect de uz casnic, mare sau mic, indiferent dacă este din lemn, lut
sau metal, veți observa cu siguranță că a atins mâna artistului; a avut grijă ca subiectul să
fie nu numai confortabil, ci și atractiv ca formă, culoare și caracter de suprafață.

Bijuteriile din metale prețioase este un grup foarte popular de produse vândute pe
piața modernă. Progresul acestei industrii contribuie la apariția de noi piese unice pe
piață.

Este important să ne amintim că principala regulă a pieței de bijuterii este aceea că

există o corelație între preț și calitate. Bijuteriile originale originale din metale prețioase
nu pot fi ieftine.

Achiziționarea de bijuterii ieftine nu speră că vor fi de înaltă calitate și vă vor

rezista mult timp.

Fără îndoială, fiecare dintre consumatori nu poate acționa ca un expert în bijuterii,

dar atunci când alegeți obiecte individuale direct la tejghea puteți fi sigur de originalitatea
produsului, de conformitatea metalului cu caracteristicile declarate etc. Principalul lucru
de făcut:

 Verificați disponibilitatea eșantionului și asigurați-vă că valoarea sa numerică corespunde

eșantionului stabilit.
 Priviți produsul în lumină (de preferință în lumina naturală) pentru a vedea reflectarea
originală a metalului.
 Desenați cu atenție o unghie peste produs pentru a vă asigura că nu există pulverizare
(aceasta este adesea dată ca aur).

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………….2

Capitolul I. Caracteristici ale prelucrării artistice a metalelor la fabricarea bijuteriilor....4

19
 1. Istoria dezvoltării artei metalice………………………………………………….4

2. Principala caracteristică a metalelor…………………………………………..…5

Capitolul II. Materiale nobile…………………………………………………………....9

1. Aurul si aliajele sale…………………………………………………………….10

2. Platina si metale platinice………………………………………………………15

3. Argintul si aliajele sale………………………………………………………....16

Concluzii ……………………………………………………………………………....19

Bibliografie

V.Cândea, C.Popa – Iniţiere în ştiinţa metalelor, Bucureşti, Ed. Vega 1995;

M.Rădulescu – Studiul metalelor, Bucureşti, E.D.P. 1982;

D. Marian, Metale de înaltă puritate, Editura Tehnică, 1988

20
http://www.nd-bijuterii.ro/metalele-prietenii-dragi-ai-celulelor/

http://www.icarfoundation.ro/wp-content/uploads/2016/04/Istoria-bijuteriilor.pdf, Scurtă
istorie a bijuteriilor

21