Curs 3

1. Originile şi apariţia dreptului

2. Dimensiunea socială a dreptului
3. Factorii de configuraţie a dreptului
4. Esenţa, conţinutul şi forma dreptului
5. Sistemul dreptului
6. Funcţiile dreptului
7. Sistemul normativ social
8. Principiile generale de drept

1. Originile şi apariţia dreptului

Studiul conceptului dreptului implică cu necesitate viziunea istorică ce caută să descifreze

originile dreptului. Odată cu dezvoltarea ştiintelor sociale, la sfârşitul secolului al XIX-lea, studiile
antropologice realizate de cercetători precum James Frazer sau Andrey Malinowski au evidenţiat
faptul că în cadrul societăţilor aşa zis primitive există forme de normativitate care se exprimă prin
tabuuri şi interdicte. În spaţiul juridic, aceste cercetări antropologice au fost la originea concepţiei
conform căreia dreptul îşi găseşte originile în forme de organizare socială prestatală.

Opus acestei teze s-a conturat poziţia etatistă. Aceasta susţine faptul că dreptul nu poate să
apară decât în interiorul formei de organizare statală. Asemenea poziţie îşi are originile în filozofia lui
Hegel şi înţelege că statul este singurul creator de norme juridice.

2. Dimensiunea socială a dreptului

Dreptul este un produs al societăţii. Normele sale intervin în procesele sociale stabilind reguli
generale cu privire la producerea, la repartiţia şi la schimbul de bunuri cu o relevanţă socială precum
şi la organizarea activităţilor comunităţii.

Dreptul nu poate deveni o realitate decît în interiorul unui cadru instituţional fundamentat pe
coexistenţa libertăţilor individuale şi nu pe afirmarea unor interese personale sau de grup. În acest
sens, dreptul reflectă relaţia dintre libertate şi necesitate.

Realitatea juridică este o dimensiune inalienabilă a realităţii sociale, în condiţii istorice

determinate. Existenţa ei nu poate fi desprinsă de dinamica celorlalte discursuri sociale. Realitatea
juridică suportă influenţa acestora şi exercită la rândul ei influenţă asupra lor.

Realitatea juridică nu se reduce la fenomenul normativ juridic. Ea implică, de asemenea,

conştiinţa juridică, precum şi relaţiile şi raporturile juridice.

Avem 3 dimensiuni ale realităţii juridice :

● conştiinţa juridică
● dreptul stricto sensu ca fenomen normativ
● raporturile juridice

Conştiinţa juridică reprezintă o premisă a fenomenului normativ şi se constituie ca o

interacţiune între 3 ipostaze ale dimensiunii conştiente a subiectivităţii umane. Astfel, ea reuneşte
ipostaza cognitivă, acţionară (activă) şi cultural-axiologică. Conştiinta juridică e reprezentarea
fenomenului juridic la nivelul conştiintei umane.

Dreptul stricto sensu constituie o dimensiune instituţională. Normele de drept aparţin

categoriei prescriptive, altfel spus, ele construiesc spaţiul a “ceea ce trebuie să fie”(Sollen) -
dimensiunea prescriptivă - dar în acelaşi timp sunt determinate în construcţia lor socială de “ceea ce
este” (Sein) - dimensiune descriptivă.

Raporturile juridice, o altă dimensiune a realităţii juridice, sunt relaţii sociale reglementate de
norme de drept.

3. Factorii de configurare a dreptului

Dreptul suportă influenţe din partea elementelor componente cadrului fizic şi din partea
componentelor sistemului social. În ansamblu, aceste elemente poartă denumirea de factori de
configurare a dreptului.

● Cadrul NATURAL - În toate componentele sale (mediul geografic, factorii biologici,

fiziologici, demografici), cadrul natural influenţează discursul juridic atât din perspectiva construcţiei
normelor de drept, precum şi din perspectiva aplicării acestora.
Ex : modul în care mediul influenţează măsurile legislative pentru combaterea poluării

Diversele împrejurări naturale care nu depind de voinţa omului pot constitui cazuri de naştere,
modificare sau stingere a raporturilor juridice. Cadrul natural, deşi influenţează sistemul de drept,
această influenţă este, înainte de toate, MEDIATĂ SOCIAL.

● Cadrul SOCIAL-POLITIC - Elementele componente ale acestui factor sunt:

a) economicul
b) ideologia sau ideologiile
c) structurile organizaţionale.

Economicul se constituie ca fiind structura relaţiilor de producţie şi de schimb existente într-o

societate. El influenţează dreptul în ceea ce priveşte conţinutul normelor.

Ideologia, înţeleasă atât ca set de idei politice care configurează valorile substanţiale ale
diferitelor grupuri sociale, cât şi ca mod de reprezentare a valorilor specifice unei societăţi.

Structurile organizaţionale sunt constituite din :

a) grupuri de interese
b) societate civila
c) sindicate
d) partide politice.

Rolul acestora în configurarea dreptului este pregnant în etapa legiferării, în momentul de

construcţie a normelor de drept.

● Cadrul UMAN – Dreptul priveşte acţiunea omului într-un sistem de relaţii dat. Dimensiunea
umană a dreptului este exprimată, inainte de orice, de drepturile esenţiale ale individului. Norma
juridică constituie un factor important de socializare, modelând subiectul uman în raport cu valorile la
care subscrie comunitatea.
 4. Esenţa, conţinutul şi forma dreptului

Esenţa unui fenomen reflectă unitatea raporturilor necesare relativ stabile care constituie
dimensiunea internă a fenomenului şi îl fixează într-o clasă de fenomene adiacente.
Din multitudinea determinărilor calitative ale dreptului, se desprinde o calitate principală care exprimă
determinarea sa internă. Aceasta este reprezentată de calitatea juridică a voinţei şi a interesului care
determină apariţia normelor juridice. Acestea asigură un anumit echilibru în evoluţia raporturilor
interumane. Calitatea juridică presupune generalitate şi obiectivitate. Astfel, voinţa juridică exprimată
prin normele de drept este o expresie a voinţei generale în sensul decelat de Rousseau în
« Contractul Social », acela de voinţă autonomă, distinctă de o sumă a voinţelor individuale. Voinţa
generală este expresia unei comunităţi care înţelege să îşi eternalizeze valorile. Dreptul se
deosebeşte de alte sisteme normative sociale prin calitatea juridică a voinţei ce se exprimă în
integralitatea normelor.

Conţinutul dreptului îl constituie ansamblul elementelor care dau expresie concretă voinţei şi
intereselor sociale ce reclamă oficializarea şi garantarea pe cale statală. Conţinutul dreptului are o
latură componentă dominantă, şi anume sistemul normelor juridice. Orice sistem de drept îşi
realizează funcţiile prin intermediul normei de drept. Mecanismul influenţei sale asupra relaţiilor
sociale este esenţial legat de modul în care conduita impusă de către o normă de drept structurează
relaţiile sociale. Normele de drept ne apar ca premise şi condiţii, precum şi ca forme ale controlului
social.

Forma dreptului reprezintă modul în care se organizează elementele care compun conţinutul
dreptului.

Forma internă a dreptului este exprimată de interacţiunea ramurilor dreptului, de gruparea

normelor juridice pe instituţii şi pe ramuri de drept.

Forma externă a dreptului poate fi analizată din mai multe puncte de vedere.
- din prisma modalităţilor de exprimare a voinţei legiuitorului
- din prisma modalităţilor de sistematizare a legislaţiei
- din prisma modalităţilor de exprimare a normelor de drept în diferite acte emise de
către autorităţile publice, şi anume: legi, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, decrete.

În forma dreptului sunt conţinute şi procedeele specifice tehnicii juridice, cum ar fi conceptele,
clasificările şi, mai ales, tiparele logice ale normei juridice.

5. Sistemul dreptului

Sistemul dreptului ne apare sub 3 forme:

1. sistem juridic - în acest sens înţelegem o parte componentă a realităţii sociale
2. sistem legislativ - presupune un mod de organizare a legislaţiei
3. sistem al dreptului stricto sensu - înţelegem organizarea dreptului pe ramuri şi instituţii
astfel: sistemul este rezultatul unităţii ramurilor şi al instituţiilor dreptului. El ne apare ca o
unitate obiectiv determinată în vreme ce sistemul legislativ reprezintă o organizare a
legislaţiei pe baza unor criteria alese de legiuitor.

Normele juridice nu există izolate. Ele sunt grupate pe instituţii şi ramuri.

Norma juridică reprezintă elementul de baza al sistemului dreptului.
Ramura de drept reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile sociale
dintr-un anumit domeniu, în baza unor metode specifice de reglementare şi a unor principii comune.
 Criteriile după care sunt structurate ramurile dreptului sunt:
- obiectul reglementării juridice - reprezintă relaţiile sociale care stau sub incidenţa normelor
juridice
- metoda reglementării - prezintă modalitatea concretă de influenţare a conduitei în cadrul acelor
relaţii sociale
- principiile comune

Instituţia juridică reprezintă ansamblul normelor care reglementează relaţii sociale adiacente,
utilizând metoda de reglementare specifică acelei ramuri (distincţie între drept public şi drept privat)

6. Funcţiile dreptului

Funcţiile dreptului sunt acele direcţii fundamentale ale acţiunii mecanismului juridic, la
îndeplinirea cărora participa întregul sistem de drept precum şi instanţele sociale cu atribuţii in
domeniul realizării dreptului.
1. Funcţia de instituţionalizare / de formalizare juridică a organizării social-politice. Dreptul,
prin Constituţie şi prin legile organice asigură cadrul legal de funcţionare a forţei statale.
2. Funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societătii. Prin
această funcţie dreptul garantează şi ocroteşte ordinea constituţională, valorile fundamentale
ale statului, precum şi libertăţile indivizilor. Fiind un instrument al controlului social, dreptul
organizează relaţiile dintre indivizi, previne dezordinea şi asigură coeziunea colectivităţilor. El
defineşte cadrul general de desfăşurare a proceselor sociale şi sactionează conduitele pe care
comunitatea le defineşte a fi deviante.
3. Funcţia de conducere a societăţii. Norma juridică reprezintă un act de conducere a
societăţii. Legea este o formă universală de exprimare a dezideratelor sociale majore. Forţa
statului se legitimează în exerciţiul ei prin drept.
4. Funcţia normativă. Dreptul implică o dimensiune normativă de limitare a conduitei indivizilor.

7. Sistemul normativ social

Sistemul normativ social este alcătuit din următoarele categorii de norme :

● norme etice şi norme juridice – În procesul de apariţie a dreptului, acesta s-a desprins
treptat de normele de morală. Influenţa moralei asupra dreptului priveşte atât procesul de creare a
acestuia, cât şi cel de aplicare. Morala apare ca un criteriu de verificare a relaţiei dintre drept şi
dreptate. În contemporaneitate, dreptul este conceput ca fiind un sistem autonom separat de morală.
Cu toate acestea, există direcţii de analiză, teorii ale dreptului care subliniază de pe poziţii
prescriptive faptul că dreptul pozitiv trebuie să se fundamenteze in scopul moralei. Normele juridice
reglementează acele relaţii sociale care asigură fundamentul ordinii colective.
● norme cutumiare/obişnuielnice - Dreptul s-a dezvoltat pe obicei (obiceiul = regulă de
conduită prezentă în cadrul convieţuirii umane, instituită printr-un uz îndelungat)
● norme tehnice - Normele tehnice sunt reguli care au apărut cu precădere în cadrul
proceselor productive şi care vizează eficacitatea, precum şi siguranţa diferitelor activităţi ce prezintă
o relevanţă socială. Ele nu sunt sancţionate de către forţa coercitivă a statului.
● norme religioase
● norme politice – decurg în spaţiul activităţii politice
 8. Principiile generale de drept

Principiile de drept sunt idei centrale ale conţinutului tuturor normelor juridice. Ele au un rol
constructiv si valorizator. Un principiu general de drept este rezultatul unei experienţe sociale şi
reprezinta o reflectare a unor cerinţe obiective ale evoluţiei societăţii.

● Primul set de principii de drept - asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului.

Acesta constituie premisa existenţei statului de drept. Caracteristica fundamentală a statului de drept
o constituie cucerirea legală a puterii şi apoi exercitarea sa, în conformitate cu cerinţele legalităţii.

● Principiul libertăţii şi egalităţii - într-o societate democratică, statul - şi anume organismul

politic care dispune de forţă şi decide cu privire la întrebuinţarea ei - garantează juridic şi efectiv
libertatea şi egalitatea indivizilor în faţa legii, procedând astfel la propria sa limitare.

● Principiul responsabilităţii - responsabilitatea se află într-o strânsă legătură cu libertatea

individului. Ea reprezintă o premisă a acesteia precum şi o condiţie a garantării juridice a libertăţii.

● Principiul echităţii şi al justiţiei - reprezintă un principiu prin care dreptul se

autolegitimează, asigurând organizarea mecanismului de aplicare a normelor de drept.