Procedee de separare şi purificare a gazelor poluante

Cap. 2. PROCEDEE DE SEPARARE ŞI PURIFICARE A GAZELOR

POLUANTE

În 1996, Uniunea Europeană a adoptat un cadru general pentru prevenirea şi controlul

integrat al poluării (Directiva 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării -IPPC),
care are ca obiectiv realizarea unui sistem integrat pentru prevenirea şi controlul poluării provenite
de la activităţile specificate în Anexa I a Directivei IPPC.
Scopul sistemului integrat este implementarea de măsuri de prevenire sau de reducere a
emisiilor în atmosferă, apă şi sol, inclusiv a măsurilor privind managementul deşeurilor, pentru
activităţile specificate în legislaţie.
Directiva IPPC se bazează pe mai multe principii:
(1) o abordare integrată;
(2) cele mai bune tehnici disponibile;
(3) flexibilitate și;
(4) participarea publicului la luarea deciziei de mediu.
Această abordare integrată trebuie să asigure că toate problemele de mediu care pot fi
relevante pentru o instalaţie IPPC sunt luate în considerare, că priorităţile sunt stabilite în mod
corespunzător de către operator în cadrul exploatării instalaţiei şi că se ţine seama atât de costuri cât
şi avantajele diferitelor opțiuni. Când vorbim de avantaje în cadrul prevenirii şi controlului integrat
al poluării avem în vedere că activităţile trebuie să se desfăşoare în condiţii economice şi tehnice
viabile, dar şi în condiţiile avantajelor pentru mediu, cum ar fi consum redus de materii prime,
utilizarea eficientă a energiei, prevenirea şi chiar reducerea la minim a emisiilor.
Stabilirea condiţiilor de autorizare, inclusiv a valorilor limită de emisie se bazează pe cele
mai bune tehnici disponibile, definite de Directiva IPPC. Comisia Europeană organizează un
schimb de informații între Statele Membre ale UE și sectoarele industriale vizate cu privire la cele
mai bune tehnici disponibile, monitorizarea aferentă și progresul tehnicilor respective. Centrul
Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale (IED) a intrat în vigoare în 2011.
Procedeele de reducere a poluanţilor gazoşi pot fi:
Înaintea apariţiei prin tratarea de exemplu a combustibililor în vederea reducerii
componenţilor care în urma procesului generează poluanţi;
 În timpul desfăşurării procesului;
 La finalul procesului.
 În cazul arderii combustibililor fosili aceste procedee poartă denumirea de: precombustie,
intracombustie şi postcombustie.
În cadrul prezentei discipline ne vom axa pe procedeele la final de proces, având ca referinţă
cele mai bune tehnici disponibile - BREF).
În tabelul 2.1. sunt prezentate cele mai bune tehnici disponibile pentru reducerea emisiilor
de gaze, cu referire la tipul poluantului.

13
 Procedee necatalitice eterogene gaz-lichid
Tabelul 2.1 Tehnici pentru reducerea emisiilor de gaze în funcţie de poluant

În tabelul 2.1. metodele de reducere a poluanţilor din fluxurile gazoase, atât cele cu utilizare
principală, cât şi cele mai puţin utilizate.
Deşi, în general, instalaţiile de tratare reduc emisiile poluante, operarea acestor sisteme are
efect asupra mediului. Procedeele de absorbţie, de exemplu, implică tratarea apei reziduale într-o
etapă de tratare ulterioară. Oxidarea gazelor reziduale produce un flux de gaz ce conţine agenţi
contaminanţi gazoşi ce nu sunt prezenţi iniţial, care ar putea să necesite o tratare ulterioară. În
procesul de tratare se consumă apă şi energie.
Pentru tratarea gazelor poluante pot fi utilizate două categorii de metode:
 metode de recuperare şi reciclare în procesul iniţial sau utilizare în alt proces ca materie
primă sau agent termic sau purtător de energie
 metode de distrugere (reducere).
Prima etapă în alegerea unui procedeu de purificare este recuperarea poluantului gazos, în
cazul în care recuperarea nu este posibilă sau nu este viabilă din punct de vedere economic se
procedează la reducerea poluanţilor, eventual recuperarea energie calorice conţinute.
Tehnologiile de tratarea a gazelor uzate evacuate sunt ilustrate în Figura 2.1.

14
 Procedee de separare şi purificare a gazelor poluante

Figura 2.1 Ordinea tehnicilor de tratare a gazelor la finalul proceselor

Compuşii a căror recuperare este avantajoasă din punct de vedere economic includ:
 Compuşi organici volatili (COV) recuperaţi din vaporii de solvenţi sau vapori ai produselor
cu temperatura joasă de fierbere
 COV folosiţi ca purtători de energie în incineratoare sau cazane cu abur
 acid clorhidric
 amoniac reciclat în procesul de producţie
 dioxid de sulf, transformat în acid sulfuric, sulfaţi sau gips
 materie primă sau produs finit cu conţinut ridicat de praf.
Procesele de prelucrare sunt clasificate astfel:
- tehnici de recuperare pentru COV şi compuşii anorganici:
- separare prin membrane
- condensare

15
 Procedee necatalitice eterogene gaz-lichid
- adsorbţie
- spălare umedă
- tehnici de reducere pentru COV şi compuşi anorganici:
- filtrare biologică
- spălare biologică
- bio-picurare
- oxidare termică
- oxidarea catalitică
- flamă.
- tehnici de recuperare şi reducere a gazelor evacuate de ardere:
- injectare de sorbent uscat
- injectare de sorbent semi – uscat
- injectare de sorbent umed
- reducere ne-catalitică selectivă a NOx (SNCR)
- reducere catalitică selectivă a NOx (SCR).
Majoritatea tehnologiilor de tratare nu pot fi clasificate simplu ca tehnici de recuperare sau
reducere deoarece recuperarea poluanţilor depinde de aplicarea unor etape suplimentare de
separare.
Unele tehnici descrise sunt operaţii individuale şi / sau procese, altele sunt utilizate numai ca
metode secundare de pre-tratare pentru a evita disfuncţionalităţi în procesul principal. Altele pot fi
folosite atât ca tehnologie individuală cât şi secundară.

1. SEPARARE PRIN MEMBRANE

Separarea prin membrane a gazelor ţine cont de permeabilitatea selectivă a vaporilor când
pătrund printr-o membrană. Vaporii au o putere de pătrundere considerabil mai ridicată decât
oxigenul, azotul, hidrogenul sau dioxidul de carbon (de 10 până la 100 de ori mai mare). Gazul
rezidual este comprimat şi trecut prin membrană. Efluentul îmbogăţit poate fi recuperat prin metode
ca şi condensarea sau adsorbţia, sau poate fi redus, de exemplu prin oxidare catalitică. Procesul este
mult mai adecvat la concentraţii ridicate în poluanţi. În multe cazuri sunt necesare metode
suplimentare pentru a atinge concentraţia impusă la ieşire.
Separatoarele cu membrane sunt proiectate ca module, de exemplu module capilare,
fabricate ca un strat de polimer (fig. 2.2).

Figura 2.2. Modul tipic cu membrană

16
 Procedee de separare şi purificare a gazelor poluante

Un sistem de separare prin membrane constă din (fig. 2.3):

 module membrană
 compresor
 un element de recuperare (de exemplu condensator, adsorber)
 ventile şi conducte
 a doua treaptă pentru prelucrări suplimentare.

Figura 2.3. Schema unui procedeu obişnuit de separare prin membrană

Pentru a crea diferenţa de presiune necesară între intrarea în membrană şi ieşirea din
membrană (0,1 – 1 MPa), sistemul funcţionează fie cu o presiune mai mare la alimentare şi vid la
ieşire. Un exemplu de proces de separare cu membrane ca element de recuperare vapori este ilustrat
în figura 2.4. Aici o a doua treaptă de prelucrare îmbunătăţeşte emisia, conform cerinţelor.

17
 Procedee necatalitice eterogene gaz-lichid

Figura 2.4. Aplicaţia unui proces de separare cu membrană ca element de recuperare vapori

Aplicaţii
Separarea prin membrane este folosită de exemplu în industria chimică, industria
petrochimică, la rafinării şi în industria farmaceutică pentru a recupera vaporii de solvenţi sau
vaporii de combustibil din gazele de ardere sau aerul uzat. Exemple sunt recuperarea următoarelor
produse:
•monomeri de olefine de la curenţii de extracţie a răşinilor poliolefine
•clorura de vinil de la fabricarea PVC
•solvenţi şi vapori de hidrocarburi de la umplerea cisternelor
•hidrocarburi materii prime de la robineţi de la rafinării şi curenţi de gaz combustibil
•hidrogen de la gazele de rafinării.
Compuşii care pot fi recuperaţi includ: alcani, olefine, hidrocarburi aromatice, hidrocarburi
clorurate, alcooli, eteri, cetone, esteri.

2. CONDENSAREA
Condensarea este tehnica de eliminare a gazelor dintr-un curent de gaz poluat prin reducerea
temperaturi acestora sub punctul de rouă. În funcţie de intervalul temperaturilor la care operează,
există diferite metode de condensare:
 condensare liberă, la temperaturi de condensare sub 25 °C
 condensare cu refrigerent, la temperaturi de condensare sub 2°C

18
 Procedee de separare şi purificare a gazelor poluante
 condensare cu amestec de răcire (amestec de gheaţă cu diferite săruri), la temperaturi de
condensare sub – 10°C
 condensare cu amoniac, la temperaturi de condensare sub – 40°C ( condensare într-o singură
treaptă ) sau – 60°C ( condensare în două trepte)
 condensare criogenică, la temperaturi de condensare sub – 120°C, în practică adesea
operându-se între –40°C şi –80°C
 condensare în circuit închis cu gaz inert.
Condensarea se produce direct (prin contactul dintre gaz şi lichidul de răcire) sau indirect
(răcire cu schimbătoare de căldură). Condensarea indirectă este preferată datorită faptului că nu
necesită o fază suplimentară de separare. Sistemele de recuperare a condensului pot varia de la
sisteme simple formate dintr-un singur condensator, până la sisteme multi-condensor proiectate
pentru recuperarea energiei şi vaporilor cu randament maxim.
Condensatoarele în circuit închis cu gaze inerte sunt proiectate pentru sisteme în ciclu închis
la care concentraţia poluanţilor este ridicată. Acestea sunt constituite dintr-un volum fix de gaz
inert, în general azot, care este în mod continuu recirculat.
Instalaţiile de condensare cu lichid de răcire (în afară de cele criogenice) funcţionează cu
două tipuri de schimbătoare de căldură:
Schimbătoare de căldură cu manta care pot fi cu răcire cu apă sau cu răcire cu aer.
Eficienţa condensării poate fi mărită prin realizarea operaţiei în două faze, utilizând apă în prima
fază şi un lichid refrigerat (apă, saramură etc.) ca agent de răcire în faza a doua. Un sistem în două
trepte (fig. 2.5) este compus din:
• Recuperatorul, utilizând un curent de gaz purificat ca agent de răcire
• Pre-răcitorul utilizând apă răcită sau un curent de gaz rece purificat
• Condensatorul principal cu refrigerent
• Ventile şi conducte.
O altă variantă implică condensarea parţială la o temperatură uşor ridicată urmată de
înlăturarea poluanţilor rămaşi în curentul de gaze prin diferite tehnici, ca de exemplu prin adsorbţie.

Figura 2.5. Sistem de condensare în două trepte

Pentru minimizarea formării de ceaţă, va fi utilizată o serie de condensatoare sau reducerea

turbulenţei gazului în condensator.
Schimbătoare de căldură elicoidale fiind constituite în principal din două tubulaturi lungi
introduse una în alta formând spirale concentrice. Agentul de răcire pătrunde prin duze periferice în

19
 Procedee necatalitice eterogene gaz-lichid
centrul spiralei şi iese prin intermediul unor pipe la periferia spiralei. Vaporii rezultaţi din proces
pătrund prin partea inferioară a condensatorului şi se deplasează către partea superioară în
contracurent.
În prezenţa unor compuşi acizi sau alcalini este necesară recircularea şi dozarea de acizi sau
alcalii.

CONDENSAREA CRIOGENICĂ se face utilizând vaporizarea de azot lichid ca agent de

răcire. Exemplu de condensare criogenică în figura 2.6.

Figura 2.6. Sistem de recuperare criogenic în atmosferă inertă

Sistemul de condensare criogenică este constituit din: Pre-condensatorul cu apă răcită sau
glicol; Condensatorul principal de proces; Economizorul de proces; Economizorul de azot;
Vaporizatorul de azot; Conducte şi ventile.
Un sistem clasic de condensare în gaz inert cu ciclu închis (fig. 2.7) constă din:

20
 Procedee de separare şi purificare a gazelor poluante

Figura 2.7. Sistem de condensare cu gaz inert în circuit închis

Schimbător de căldură, pentru pre-răcirea curentului de gaz; Condensatorul principal, refrigerat mecanic până la –40°C;
Separatorul de solvenţi, alimentare cu azot.

CONDENSAREA PRIN RĂCIRE se aplică curenţilor de gaz puternic saturaţi (având punct
de condensare ridicat) cu compuşi volatili (organici sau anorganici) sau substanţelor odorante
urmând extragerea acestora din curentul de gaz saturat cu apă unde apa condensată funcţionează ca
un absorbant (în cazul în care compuşii sunt solubili în apă).
Condensarea prin răcire este esenţială în pre-tratarea sau post-tratarea emisiilor gazoase ale
instalaţiilor de tratarea a gazelor uzate. Pe de altă parte condensarea se poate aplica ca post-
tratament emisiilor gazoase îmbogăţite de ex. membranelor de separaţie striparea sau distilarea.

3. ADSORPTIA
Adsorbţia este o reacţie eterogenă în care moleculele de gaz sunt reţinute pe o suprafaţă
solidă (adsorbantul) care are specificitate pentru anumiţi compuşi care astfel sunt eliminaţi din
efluent. Când absorbantul a reţinut cantitatea maximă de compus, conţinutul este desorbit,
regenerându-se astfel o parte din adsorbant. Prin desorbţie poluantul este de regulă în concentraţii
mari, astfel încât poate fi recuperat sau distrus.
Cele mai importante sisteme de adsorbţie sunt:
 Adsorbţie în strat fix
 Adsorbţie în strat fluidizat
 Adsorbţie în strat mobil
 Adsorbţie cu presiune oscilantă
Adsorbţia în strat fix este un proces larg răspândit. Gazele uzate, aerul eliminat, etc. sunt
supuse procesului de răcire, condensarea parţială a vaporilor de apă şi încălzire în scopul reducerii
umidităţii şi minimizării apei adsorbite. Alimentarea cu gaz a adsorbantului se face la o temperatură
de 40°C, acesta parcurgând stratul adsorbant de sus în jos. Pentru a permite regenerarea

21
 Procedee necatalitice eterogene gaz-lichid
adsorbantului se operează de regulă cu 2-3 straturi adsorbante, în aşa fel încât în timp ce unul
funcţionează unul va fi regenerat şi al treilea va fi în aşteptare.
Adsorbţia în strat fluidizat utilizează turbulenţa gazelor pentru a menţine adsorbantul într-
o stare fluidă. Acest sistem presupune existenţa straturilor adsorbante rezistente la tasare. Acestea
funcţionează cu adsorbţie-desorbţie continuă, adsorbantul fiind regenerat continuu în schimbătorul
de căldură de unde este recirculat în stratul fluidizat.
Adsorbţia în strat mobil se desfăşoară prin mişcarea continuă a stratului absorbant în
curentul de gaz introdus în contracurent. Adsorbantul saturat aflat în partea inferioară a instalaţiei
este transferat către instalaţia de regenerare continuă a adsorbantului.
Adsorbţia în presiune oscilantă (PSA) poate separa gaze sau vapori conţinând mixturi de
gaze, simultan regenerând adsorbantul.
Adsorbanţi tipici sunt:
• Granule de cărbune activ (GCA), cel mai comun adsorbant cu mare gamă de utilizări şi
fără restricţii la compuşi cu sau fără polaritate; GCA poate fi impregnat cu oxidanţi ca de ex.
permanganat de potasiu sau compuşi de sulf (creşte capacitatea de reţinere a metalelor grele).
• Zeoliţi cu proprietăţi care diferă funcţie de tip, funcţionând fie ca o sită moleculară, ca
schimbător de ioni selectiv sau adsorbant hidrofob.
• Particule de polimer macroporos, utilizat în formă granulară sau ca strat, nefiind foarte
selectiv.
• Silica gel
• Silicaţi de sodiu-aluminiu.
Metode de regenerare a adsorbantului:
• Regenerare prin oscilaţii termice
• Regenerare cu vacuum
• Adsorbţie la presiune oscilantă (PSA).
Folosirea aburului supraîncălzit este metoda principală de regenerare a GCA dar se aplică şi
metoda cu gaze inerte fierbinţi. Zeoliţii pot fi regeneraţi cu curenţi de aer fierbinte. Adsorbanţii pe
bază de polimeri necesită temperaturi mult mai mici ale aburilor sau gazelor calde pentru regenerare
(cca. 80°C). Regenerarea cu vacuum permite desorbţia la temperatura ambiantă, permiţând
recuperarea şi reutilizarea substanţelor instabile. Această metodă se poate aplica la adsorbanţii cu
cărbune activ, zeoliţi sau polimerii adsorbanţi.
Aplicaţiile adsorbţiei sunt:
• Recuperarea COV-urilor (materii prime, produs, solvenţi, alimentare cu combustibili, etc.) pentru
reutilizare şi recirculare, pentru a îmbunătăţii funcţionarea altor procese de recuperare cum ar fi
folosirea membranelor filtrante
• Reducerea poluanţilor rezultaţi din instalaţiile de tratare ca COV-uri, substanţe odorante, urme de
gaze etc. care nu pot recirculate sau utilizate sub altă formă, cum ar fi cărbune activ care se
incinerează
• ca filtre de gardă la instalaţiile de tratare finale.
Tehnologiile cu adsorbţie sunt aplicabile pentru controlul, recuperarea, reciclarea sau
prepararea emisiilor rezultate din: degresări; pulverizare vopsele; extracţia solvenţilor; acoperiri cu

22
 Procedee de separare şi purificare a gazelor poluante
pelicule metalice; acoperiri cu pelicule de plastic; tratarea hârtiei; produse farmaceutice;
combustibili, gazolină, etc.
Toate procesele de adsorbţie sunt exoterme, de aceea metoda nu e recomandabilă
compuşilor organici. Carbonul sau metalele adsorbite pe GCA sau pe zeoliţi pot cataliza reacţii de
oxidare în condiţii de temperaturi ridicate, rezultând aprinderea patului adsorbant în cazul folosirii
GCA. Pericolul apare în cazul adsorbţiei hidrocarburilor (de ex. cetone sau alţi compuşi cu grupări
active) la temperaturi apropiate de temperaturile de oxidare.

4. ABSOBŢIA PENTRU PURIFICAREA GAZELOR

Spălarea umedă sau absorbţia reprezintă un transfer de masă între un gaz solubil şi un
solvent, cel mai adesea apă, care vin în contact direct unul cu altul. Absorbţia fizică este o metodă
preferată de purificare a substanţelor chimice când este necesară eliminarea sau reducerea
compuşilor gazoşi. Gazele se dizolvă în lichidul absorbant, unde au loc reacţii chimice reversibile
care permit ulterior recuperarea compuşilor gazoşi.
Exemple de aplicare a absorbţiei la purificarea gazelor sunt:
• Înlăturare poluanţilor gazoşi cum ar fi, halogenurile de hidrogen, SO2, amoniac, hidrogen sulfurat
sau o solvenţi organici volatili
• Înlăturarea SO2 sau a acizilor halogenaţi
În funcţie de tipul poluanţilor se utilizează mai multe tipuri de lichide absorbante:
• Apă pentru eliminarea solvenţilor şi gazelor cum ar fi: acizi halogenaţi sau amoniacul atunci
când scopul principal este înlăturarea sau recuperarea acestor compuşi,
• Soluţii alcaline pentru înlăturarea: acizilor halogenaţi, bioxidului de sulf, fenolii, clorul;
utilizate de asemeni pentru faza a doua de absorbţie a halogenurilor reziduale rezultate din
prima fază de absorbţie cu apă; desulfurarea biogazului,
• Soluţii oxidante: soluţii de hipoclorit de sodiu, bioxid de clor, ozon sau peroxid de
hidrogen,
• Soluţie de sulfit acid de sodiu pentru înlăturarea mirosului (de ex. la aldehide)
• Soluţii acide pentru înlăturarea amoniacului sau aminelor
• Soluţii de amine (MEA sau DEA) pentru absorbţia şi recuperarea hidrogenului sulfurat.
Scruberele sunt de mai multe tipuri: cu start fix, strat mobil, cu talere, turn de pulverizare.
Alegerea tipului de scruber depinde de: nivelul de performanţă cerut; necesarul de energie;
reactivi; proprietăţile efluentului.
Proiectarea scruberelor presupune obţinerea unor concentraţii mici la evacuare,
automatizarea operaţiilor şi alimentarea în contracurent a lichidelor sau gazelor. Scruberele
operează de obicei cu instalaţii de pre-răcire pentru a reduce temperatura de intrare a gazelor şi
simultan saturează curentul de gaz acest lucru permiţând reducerea ratei absorbţiei şi evaporării
solventului.
Pentru recuperarea gazelor este necesară desorbţia acestora. Metoda clasică de
desorbţie/regenerare constă din distilare sau rectificare prin care compuşi trec în fază gazoasă.
Compuşii gazoşi sunt apoi condensaţi şi reutilizaţi.

23
 Procedee necatalitice eterogene gaz-lichid
Un sistem tipic de absorbţie/desorbţie este arătat în figura 2.8. Desorbţia cu vacuum aşa cum
este descrisă în figura 2.8 nu reprezintă un caz general, însă o opţiune.
Absorbţia este larg răspândită în cazul unor efluenţii gazoşi concentraţi şi solubili în apă
cum ar fi: alcooli, acetona sau formaldehida. De asemenea, această metodă este potrivită pentru
controlul emisiilor de solvenţii organici care au o mare solubilitate în gaze, au presiune de vapori
mică şi vâscozitate mică.

Figura 2.8. Sistemul tipic de absorbţie / desorbţie

Tehnica absorbţiei gazelor este folosită mai ales pentru compuşii anorganici. Folosirea
absorbţiei depinde de: Valoarea recuperării poluantului; Costul epurării apelor; Eficienţa necesară a
recuperării; Concentraţia poluanţilor în efluentul gazos; Necesarul de solvenţi/reactivi chimici.
Absorbţia este îmbunătăţită prin:
• Mărirea suprafeţei de contact
• Proporţie mare a raportului gaz/lichid
• Concentraţii mari ale compuşilor în efluentul gazos
• Temperatură scăzută

5. OXIDAREA TERMICĂ
Oxidarea termică este procesul de oxidare a gazelor combustibile prin încălzirea într-un
cuptor a amestecului cu aer sau oxigen, peste punctul de auto-aprindere. Amestecul se ţine în cuptor
la temperatură ridicată pentru combustia completă (transformarea la dioxid de carbon şi apă).
Timpul, temperatura (de 200- 400°C), turbulenţa şi excesul de oxigen, influenţează procesul de
combustie. Condiţiile de oxidare se aleg pentru a evita generarea de dioxină. Este necesară
instalarea unor dispozitive suplimentare pentru eliminarea acizilor.
Oxidarea termică se poate realiza în:

24
 Procedee de separare şi purificare a gazelor poluante
• oxidatorul termic direct, alcătuit dintr-o camera de combustie fără a include recuperatorul de
căldură pentru aerul evacuat
• oxidatorul termic regenerativ.
Datorită temperaturii relativ ridicate a spaţiului de combustie şi excesul mare de aer se pot
forma cantităţi mici de monoxid de carbon şi NOx.
Exemple de oxidare termică regenerativă sunt prezentate schematic în figura 2.9.
Criteriul de proiectare pentru un sistem de oxidare termică depinde în mare parte de natura
curentului de gaz rezidual, care determină condiţiile de combustie.

Figura 2.9 Scheme ale diferitelor sisteme de combustie regenerativă

6. OXIDAREA CATALITICĂ

Oxidarea catalitică operează într-un mod foarte similar cu oxidarea termică, diferenţa majoră
fiind că gazul, după ce trece prin zona de încălzire, trece printr-un un strat de catalizator.
Catalizatorul are rolul de-a creşte viteza reacţiei de oxidare, permiţând conversia la temperaturi mai
scăzute decât la oxidarea termică.

25
 Procedee necatalitice eterogene gaz-lichid

Reducerea poluanţilor aflaţi în amestecuri poate fi realizat prin următoarele procedee mai
importante:
 Procedee de absorbţie
 Procedee de adsorbţie
 Procedee catalitice
Procedeele de tratare implică şi procese fizice de răcire a amestecului în schimbătoare de
căldură sau prin amestecarea cu aer rece sa cu gaze reci, prin pulverizarea cu apă sau prin filtrare.

Procedeele de absorbţie se bazează pe solubilizarea gazului sau gazelor poluante într-un

lichid (absorbant) urmată de desorbţie. Desorbţia se realizează, de regulă, prin încălzirea
absorbantului şi este condusă în condiţii care să asigure obţinerea unui gaz concentrat, în raport cu
concentraţia lui iniţială, asigurându-se posibilitatea valorificării finale poluantului gazos. Purificarea
gazelor prin absorbţie necesită trei etape: absorbţia, desorbţia şi valorificarea finală a gazului
desorbit. Există şi situaţii când în procesul absorbţiei se obţine un produs valorificabil (de exemplu
absorbţia bioxidului de sulf în soluţii amoniacale în condiţii oxidante când sulfitul de amoniu se
oxidează la sulfat de amoniu). In acest caz etapele procesului sunt: absorbţia urmată de separarea
produsului obţinut. In ambele situaţii procesul de purificare este relativ scump, rentabilitatea creşte
cu creşterea concentraţiei gazului poluant.
Procedeele de adsorbţie au ca etapă principală reţinerea gazului poluant pe un adsorbant
solid, urmată de desorbţie. Ca şi în cazul absorbţiei, desorbţia se realizează prin încălzirea
adsorbantului, urmată de valorificarea gazului desorbit.
Procedeele catalitice au ca obiectiv principal, transformarea catalitică a gazului poluant,
într-un produs nepoluant, care să poată fi eliminat direct în atmosferă. În acest caz trebuie utilizat un
catalizator selectiv, cu activitate ridicată la temperaturi cât mai scăzute, cât mai stabil în timp, în
condiţiile în care decurge procesul catalitic şi cu rezistenţă hidraulică cât mai scăzută.

Filtrare
https://www.youtube.com/watch?v=sw_GjLZ89aY
Andritz
https://www.youtube.com/watch?v=lXI7N0x6XCk

26