Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE MECANICĂ
DEPARTAMENTUL DE INGINERIE MECANICĂ,
MECATRONICĂ ȘI ROBOTICA
Lucrare de laborator 2
INGINERIA CALITĂȚII
Grupa: 8408
Student: Dragan Ștefan
An universitar 2020/2021
Semestrul II
Standardizarea reprezintă, după Ghidul ISO/CEI 2, "activitatea indicata pentru a
stabili, in raport cu problemele reale sau potențiale, dispoziții destinate unei utilizări
obișnuite sau repetate, care urmărește obținerea unui nivel optim de ordine font-un context
dat".
Standardul este un document stabilit prin consens și aprobat de un organism
recunoscut, care stabilește pentru utilizări comune și repetate reguli, prescripții sau alte
caracteristici pentru activități sau rezultatele for, fin scopul obținerii unui grad optim de
ordine întrun context dat.
Standardizarea internaționala
Implicațiile calității asupra comerțului internațional. a consumatorilor i mediului 1nco1-
uurator au condus la înființarea unor organisme specializate:
Organizația International a de Standardizare (ISO , International Organizat ion for Standardizat ion
• IEC (In engleza International Electrotehnical Comision) (Comisia Electrotehnica
Internarnationala ) ITU (International Telecommunications Union) (uniunea internaționala
Pen tur Telecomunicații)
Aceste trei organizații sunt unite in WSC
Familia ISO 9000 face distincţie între cerinţele pentru sistemele de management al
calităţii şi cerinţele pentru produse.
Cerinţele pentru sistemele de management al calităţii sunt specificate în ISO 9001. Cerinţele
pentru sistemele de management al calităţii sunt generice şi aplicabile organizaţiilor din orice
sector industrial sau economic indiferent de categoria de produse oferite. ISO 9001 în sine nu
stabileşte cerinţe pentru produse.
Cerinţele pentru produse pot fi specificate de clienţi, de organizaţie ca anticipare a cerinţelor
clienţilor sau prin reglementări. Cerinţele pentru produse şi în unele cazuri, pentru procesele
asociate pot fi cuprinse de exemplu in specificaţii tehnice, standarde de produs, standarde de
proces, înţelegeri contractuale şi cerinţe reglementate.
- ISO 9000 descrie principiile fundamentale ale sistemelor de management al calităţii şi specifică
terminologia pentru sistemele de management al calităţii.
- ISO 9001 specifică cerinţe pentru un sistem de management al calităţii atunci când o
organizaţie are nevoie să-şi demonstreze abilitatea de a furniza produse care îndeplinesc cerinţele
clientului şi ale reglementărilor aplicabile şi urmăreşte să crească satisfacţia clientului.
- ISO 9004 furnizează linii directoare care iau în considerare atât eficacitatea, cât şi eficienţa
sistemului de management al calităţii. Scopul acestui standard este îmbunătăţirea performanţei
organizaţiei şi satisfacţiei clienţilor precum şi a altor părţi interesate.
- ISO 19011 furnizează îndrumări referitoare la auditarea sistemelor de management al calităţii şi
al mediului. Împreună acestea formează un ansamblu coerent de standarde pentru sistemul de
management al calităţii care facilitează înţelegerea mutuală in comerţul naţional şi internaţional.
Tabelul 3
Cele mai eficiente sisteme de siguranță alimentară sunt stabilite, operate și actualizate în cadrul
unui sistem de management structurat și încorporate în activitățile generale de management ale
organizației. Acest lucru oferă un beneficiu maxim pentru organizație și părțile interesate. ISO
22000 a fost aliniat cu ISO 9001 pentru a spori compatibilitatea celor două standarde.
ISO 22000 poate fi aplicat independent de alte standarde ale sistemului de management sau
integrat cu cerințele existente ale sistemului de management.
ISO 22000 integrează principiile sistemului de analiză a pericolelor și punctului critic de control
(HACCP) și pașii de aplicare elaborate de Comisia Codex Alimentarius. Prin intermediul unor
cerințe audibile, acesta combină planul HACCP cu programe prealabile. Analiza pericolelor este
cheia unui sistem eficient de management al siguranței alimentelor, deoarece efectuarea unei
analize a pericolelor ajută la organizarea cunoștințelor necesare pentru a stabili o combinație
eficientă de măsuri de control. ISO 22000 impune identificarea și evaluarea tuturor pericolelor
care pot fi în mod rezonabil așteptate să apară în lanțul alimentar, inclusiv pericolele care pot fi
asociate cu tipul de proces și facilitățile utilizate. Astfel, oferă mijloacele pentru a determina și
documenta de ce anumite pericole identificate trebuie controlate de o anumită organizație și de
ce altele nu trebuie.
În timpul analizei pericolelor, organizația determină strategia care trebuie utilizată pentru a
asigura controlul pericolelor prin combinarea programelor prealabile și a planului HACCP.
ISO dezvoltă standarde suplimentare care sunt legate de ISO 22000. Aceste standarde vor fi
cunoscute ca familia de standarde ISO 22000. În prezent, următoarele standarde vor constitui
familia de standarde ISO 22000:
ISO 22000 - Sisteme de management al siguranței alimentare - Cerințe pentru orice organizație
din lanțul alimentar.
HACCP este un sistem al siguranţei alimentare recunoscut la nivel internaţional, bazat pe
o analiză sistematică şi preventivă a procesului de producţie, ce dovedeşte că riscurile legate de
siguranţa produselor alimentare sunt identificate, evaluate şi ţinute sub control. HACCP
presupune identificarea riscurilor, controlul şi monitorizarea punctelor critice ale proceselor unde
ar putea fi compromisă calitatea produselor alimentare. Trebuie să se aplice întregului lanţ de
producţie: începând cu creşterea plantelor şi a animalelor până la produsul finit, achiziţionat de
către consumator. Sistemul se bazează pe Codul Alimentar (Codex Alimentarius) dezvoltat de
catre ONU pentru Hrană şi Agricultură şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Este recomandat ca
HACCP să fie folosit împreună cu bunele practici de igienă şi producţie, împreună cu care
formează elementele necesare securităţii alimentare. Este, de asemenea, recomandat să fie
implementat împreună cu un Sistem de Management al Calităţii.
Principiile HACCP
– determinarea riscurilor în toate stadiile producţiei;
– măsurarea probabilităţii (re)apariţiei cauzei;
– identificarea măsurilor de prevenire;
– determinarea punctelor operaţionale care pot fi controlate în vederea eliminării sau minimizării
probabilităţii reapariţiei cauzei (punctele critice de control – PCC);
– determinarea valorilor şi limitelor critice ce trebuie menţinute pentru a asigura controlul PCC;
– stabilirea unui sistem pentru monitorizarea PCC cu ajutorul testelor/inspecţiilor planificate;
– determinarea acţiunilor corective în cazul în care procesul este în afara controlului sau iese de
sub control;
– elaborarea procedurilor pentru a confirma că sistemul HACCP este eficient şi eficace;
– determinarea documentaţiei şi a înregistrărilor necesare pentru a aplica aceste principii ale
HACCP.