Metode de rationalizare a consumurilor energetice

in cadrul unui proces industrial

Rationalizarea consumurilor la arderea din cuptorul de cocsificare

Căldura pentru procesul de cocsificare este asigurată prin arderea unui combustibil
gazos în camerele de încălzire. Căldura este transferată camerei cuptorului de cocsificare
prin conducerea acesteia prin zidăria refractară. O temperatură mai ridicată în camera de
cocsificare duce la un timp mai scurt de cocsificare. Cei mai importanţi poluanţi proveniţi din
focarul cuptorului de cocsificare sunt NOx, SO2 şi pulberile.
Nivelul emisiilor de SO2 depinde puternic de conţinutul de sulf al combustibilului.
Astfel emisiile de SO2 pot fi reduse in continuare prin minimizarea conţinutului de sulf al
combustibilului. De obicei pentru arderea din cuptorul de cocsificare se foloseşte gazul de
furnal (îmbogăţit) sau de cocserie. Conţinutul de sulf la gazului de cocserie depinde de
performanţa de desulfurare a instalaţiei de tratare a gazului de cocserie. Conţinutul de H 2S
din gazul de cocserie poate varia de la circa 50 mg/Nm3 la 1000 mg/Nm3, depinzând de
procedeul de desulfurare şi de eficienţă. Dacă nu se aplică desulfurarea, conţinutul de H 2S
poate ajunge pana la 8000 mg H2S/Nm3.
Gazul de furnal îmbogăţit are un conţinut redus de sulf. Unul dintre parametri
principali ai procesului de desulfurare a gazului de cocserie este temperatura gazului.
Emisiile de SO2 şi pulberile pot fi diminuate semnificativ dacă gazul de cocserie brut provenit
de la camerele cuptorului se scurge prin fisurile din pereţii de transmitere a căldurii şi arde
împreună cu combustilul initial.
Problematica cu NOx este mai complicată. NOx generaţi constau aproape în
întregime din NOx termic, care se formează prin reacţia dintre N 2 şi O2 în flacără. Formarea
NOx termic depinde puternic de maximele de temperatură şi de concentraţiile de O 2 din
flacără. În mod indirect, emisiile de NOx depind şi de combustibil (gaz de furnal îmbogăţit
sau gaz de cocserie) şi tipul de cărbune folosit, proporţia specifică de cărbune din
încărcătură, timpul de cocsificare şi dimensiunile camerei cuptorului.
Cea mai eficientă cale de rationalizare a consumurilor este de a reduce temperatura
flăcării din camera de încălzire. Scopul este prin urmare arderea cu o flacără rece. Trei
metode s-au dovedit eficiente în acest scop:
- recircularea gazului evacuat. Gazul emis, provenit de la cuptorul de cosificare este
amestecat cu combustibil şi aer de combustie. Concentraţiile mai scăzute de O 2 şi mai
ridicate de CO2 reduc temperatura flăcării. Cu toate acestea, efectul de preîncălzire a
recirculării gazului epuizat poate acţiona contrar efectului de reducere a temperaturii.
- combustia în trepte cu aer. Prin adăugarea de aer de combustie în câteva trepte,
condiţiile de combustie devin mai moderate şi se reduce amploarea formării NOx.
- temperatura de cocsificare mai redusă. Temperatura de cocsificare mai redusă are o
influenţă asupra aspectelor economice şi eficienţei energetice a cuptoarelor de cocsificare.
O temperatură de cocsificare mai scăzută necesită o temperatură mai scăzută în
camera de încălzire, cea ce are drept rezultat reducerea intensităţii de formare a NOx.
Mai mult, temperatura din camera de încălzire poate fi redusă concomitent cu
menţinerea temperaturii normale de cocsificare prin reducerea gradientului de temperatură
de-alungul peretului de zidărie refractară din camera de încălzire aflat în dreptul camerei de
cocsificare. Acest lucru poate fi realizat prin folosirea de cărămizi mai subţiri şi un material
refractar cu conductivitate termică mai bună. Pe vremuri o temperatură de 1320°C în
camera de încălzire avea drept consecinţă o temperatură de 1180°C în camera de cocsificare.
În zilele noastre, o temperatură de 1200°C este atinsă la aceaşi temperatură în camera de
încălzire datorită cărămizilor mai subţiri. Acest lucru duce la o reducere considerabila a
consumului de energie.