Sunteți pe pagina 1din 4

TEORIA HAOSULUI

Teoria haosului este un domeniu de studiu al matematicii aplicate, cu aplicatii in mai multe discipline
incluzand fizica, economie, biologie. si filozofie. Teoria haosului studiaza comportamentul sistemelor
dinamice care sunt foarte sensibile fata de conditii initiale; un efect care este popular numit efectul
fluture. Mici diferente in conditiile initiale (precum cele datorate erorilor de rotunjire in procesarea
numerica) produc pentru sistemele haotice iesiri cu diferente mari, facand in general predictia pe
termen lung imposibila. Asta se intampla chiar daca aceste sisteme sunt deterministe, adica
comportarea lor viitoare e complet determinata de conditiile lor initiale, fara elemente aleatoare
implicate. Cu alte cuvinte, natura deterministica a acestor sisteme nu le face predictibile. Aceasta
comportare se numeste haos deterministic, sau mai simplu haos.

Comportarea haotica poate fi observata in multe sisteme naturale, ca de exemplu vremea. Explicatia
acestei comportari poate fi cercetata prin analiza unui model matematic haotic, sau prin tehnici analitice
precum grafice recurente si harti Poincaré.

Aplicatii

Teoria haosului e aplicata in multe discipline stiintifice: matematica, programare, microbiologie,


biologie, stiinta calculatoarelor, economie, inginerie, finante, filozofie, fizica, politica, dinamica
populatiei, psihologie, robotica, si meteorologie.

Comportarea haotica a fost observata in laborator intr-o varietate de sisteme incluzand circuite
electrice, lasere, reactii chimice oscilante, dinamica fluidelor, si dispozitive mecanice si magneto-
mecanice, precum si modele pe calculator ale proceselor haotice. Observatii ale comportarii haotice in
natura includ schimbari in vreme, dinamica satelitilor in sistemul solar, evolutia in timp a campului
magnetic al corpurilor ceresti, cresterea populatiilor in ecologie, dinamica potentialilor activi in neuroni,
si vibratiile moleculare. Exista controverse in privinta existentei dinamicii haotice in miscarea placilor
tectonice si in economie.

Una din cele mai de succes aplicatii ale teoriei haosului a fost in ecologie, unde sistemele dinamice
precum modelul Ricker au fost folosite pentru a arata cum cresterea populatiei in dependenta de
densitate poate duce la dinamica haotica. Teoria haosului e totodata aplicata in prezent la studii
medicale ale epilepsiei, mai exact la predictia crizelor aparent aleatoare prin observarea conditiilor
initiale.

Teoria cuantica a haosului studiaza cum legatura dintre mecanica cuantica si mecanica clasica
functioneaza in contextul sistemelor haotice. Recent, alt domeniu, numit haos relativistic, a reusit sa
descrie sisteme care urmeaza legile relativitatii generale.

Miscarea a N stele ca raspuns la gravitatia lor proprie (problema N-corpuri gravitationale) este generic
vorbind haotica.

In ingineria electrica, sistemele haotice sunt folosite in comunicatii, generatoare de numere aleatoare, si
sisteme de encriptie.
In analiza numerica, metoda Newton-Raphson de aproximare a radacinii unei functii poate duce la
iteratii haotice daca functia nu are radacini reale.

Dinamica haotica

In uzul comun, "haos" inseamna "o stare de dezordine". Totusi, in teoria haosului, termenul este definit
mai precis. Desi nu exista o definitie matematica universal acceptata a haosului, o definitie folosita de
obicei spune ca, pentru ca un sistem dinamic sa fie clasificat ca haotic, el trebuie sa aiba urmatoarele
proprietati:

1. trebuie sa fie sensibil la conditii initiale;


2. trebuie sa aibe mixare topologica; si
3. orbitele lui periodice trebuie sa fie dense.

Cerinta dependentei sensibile de conditii initiale implica faptul ca exista un set de conditii initiale de
valori pozitive care nu converg la un ciclu de orice lungime.

Sensibilitatea la conditii initiale

Sensibilitatea la conditii initiale inseamna ca fiecare punct dintr-un astfel de sistem e arbitrar
indeaproape aproximat de alte cu traiectorii viitoare semnificativ diferite. Astfel, o mica perturbatie
arbitrara a traiectoriei curente poate duce la comportare viitoare semnificativ diferite. Totusi, s-a aratat
ca ultimele doua proprietati din lista de mai sus implica de fapt sensibilitate la conditii initiale si daca
atentia e restictionata la intervale, a doua proprietate le implica pe celelalte doua (o definitie
alternativa, si in general mai slaba, a haosului foloseste numai primele doua proprietati din lista de mai
sus). Este interesant faptul ca cea mai semnificativa practic conditie, cea a sensibilitatii la conditii initiale,
este de fapt redundanta in definitie, fiind implicata de doua (sau pentru intervale, una) conditii pur
topologice, care sunt astfel de mai mare interes pentru matematicieni.

Sensibilitatea la conditiile initiale este popular cunoscuta ca "efectul fluture", denumita asa datorita unui
titlu dintr-o revista dat de Edward Lorenz in 1972 la American Association for the Advancement of
Science din Washington, intitulat Predictibilitate: Bataia Aripilor unui Fluture din Brazilia declanseaza o
Tornada in Texas? Bataia aripilor reprezinta o mica schimbare in conditiile initiale ale unui sistem, ce
cauzeaza un lant de evenimente ducand la un fenomen pe scara larga. Daca fluturele nu ar fi dat din
aripi, traiectoria sistemului ar fi putut sa fie extrem de diferita.

O consecinta a sensibilitatii la conditiile initiale este ca daca pornim cu numai o cantitate finita de
informatii despre sistem (cum e de obicei cazul in practica), atunci dincolo de un anumit timp sistemul
nu va mai fi predictibil. Cel mai cunoscut este cazul vremii, care este in general predictibila numai pentru
aproximativ o saptamana in viitor.

Exponentul Lyapunov caracterizeaza gradul de sensibiltiate la conditiile initiale. Cantitativ, doua


traiectorii in spatiul fazelor cu separarea initiala diverg
unde λ este exponentul Lyapunov. Rata de separare poate fi diferite pentru orientari diferite ale
vectorului initial de separare. Astfel, exista un intreg spectru de exponenti Lyapunov – numarul lor este
egal cu numarul dimensiunilor spatiului fazelor. De obicei se ia cel mai mare, adica exponentul Lyapunov
Maxim (MLE), pentru ca el determina predictibilitatea per total a sistemului. Un MLE pozitiv e luat de
obicei ca indicatie a faptului ca sistemul este haotic.

Mixarea topologica

Mixarea topologica (sau tranzitivitatea topologica) inseamna faptul ca sistemul va evolua de-a lungul
timpului astfel incat orice regiune data sau set deschis al spatiului fazelor se va suprapune in cele din
urma cu orice alta regiune. Acest concept matematic de "mixare" corespunde cu intuitia standard, iar
amestecul culorilor sau fluidelor este un exemplu de sistem haotic.

Mixarea topologica este adesea omisa de descrierile populare ale haosului, care echivaleaza haosul cu
sensibilitatea la conditiile initiale. Totusi, doar dependenta sensibila de conditii initiale nu inseamna
haos. De exemplu, considerati sistemul dinamic simplu produs de dublarea repetata a unei valori initiale.
Acest sistem are dependenta sensibila de conditii initiale oriunde, de moment ce orice pereche de
puncte alaturate vor deveni in cele din urma separate. Cu toate astea, acest exemplu nu are mixare
topologica, si astfel nu are haos. Intr-adevar, are o comporare extrem de simpla: toate punctele in afara
de 0 tind la infinit.

Densitatea orbitelor periodice

Densitatea orbitelor periodice inseamna ca orice punct din spatiu este interpretat arbitrar de precis de
orbite periodice. Sisteme cu mixare topologica care nu indeplinesc aceasta conditie pot sa nu dispuna de
sensibilitate la conditii initiale, si deci nu pot fi haotice. De exemplu, o rotatie irationala a cercului e
topologic-tranzitiva, dar nu are orbite periodice dense, si deci nu are dependenta sensibila de conditii
initiale. Harta logica uni-dimensionala definita de x → 4 x (1 – x) este unul din cele mai simple sisteme cu

densitate a orbitelor periodice. De exemplu, (sau aproximativ 0.3454915 →


0.9045085 → 0.3454915) este o orbita (instabila) de perioada 2, si orbite similare exista pentru
perioadele 4, 8, 16, etc. (intr-adevar, pentru toate perioadele specificate de teorema lui Sharkovskii).

Teorema lui Sharkovskii este baza dovezii lui Li si Yorke (1975) ca orice sistem uni-dimensional care
manifesta un ciclu regulat al perioadei 3 va manifesta totodata cicluri regulate de orice alta lungime
precum si orbite complet haotice.

Atractori ciudati

Unele sisteme dinamice, precum harta logistica uni-dimensionala definita de x → 4 x (1 – x), sunt haotice
peste tot, dar in multe cazuri comportarea haotica se gaseste numai intr-un subset al spatiului fazelor.
Cazurile de cel mai mare interes apar cand comportarea haotica se petrece pe atractor, dupa care un set
larg de conditii initiale vor duce la orbite care converg la aceasta regiune haotica.
O simpla cale de a vizualiza un atractor haotic este prin a incepe cu un punct in bazinul de atractie al
atractorului, si apoi pur si simplu plotam orbita lui ulterioara. Datorita conditiei tranzitivitatii topologice,
se poate produce o imagine a intregului atractor final, si intr-adevar ambele orbite ilustrate in figura de
mai jos dau o imagine a formei generale a sistemului de vreme Lorenz.

Atractorul Lorenz este poate una din cele mai cunoscute diagrame de sistem haotic, probabil din cauza
ca nu a fost doar unul din primele, dar si una din cele mai complexe si astfel dand nastere la un model
interesant care seamana cu aripile unui fluture.