Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea lui Gavrilescu

Nuvela fantastică „La țigănci”, publicată de Mircea Eliade în a doua jumătate a secolului al
XX-lea, reprezintă una dintre culmile literaturii fantastice românești, autorul alternând într-un mod
original planul real cu cel ireal, misterios. Personajul principal al nuvelei este profesorul
Gavrilescu, un personaj fantastic, deoarece parcurge o experienta initiatica dinspre viata spre
moarte, intr-un spatiu al spiritualitatii, sugestiv pentru camuflarea sacrului in profan.
Profesorul Gavrilescu este personajul principal, masculin, individual al nuvelei, care
ilustreaza tipologia omului mediocru, ratat, ancorat în banalitate. Acesta participă în toate
momentele acțiunii, trăsăturile sale fiind evidențiate prin autocaracterizare sau prin
intermediul caracterizării directe și indirecte. El este un modest profesor de pian, care se casatorise
din datorie civica, din interes cu Elsa, decizie impusa de norme sociale.Personajul visa “arta pura”,
probabil sa atinga perfectiunea in muzica sau in arta interpretarii la pian. Nu a reusit acest lucru si
a devenit un modest profesor de pian,ramanand toata viata un om comun. Numele personajului
reprezinta un derivat al lui Gavril (Arhanghelul Gavril-unul dintre cei sapte arhangheli din traditia
ebraica), sugerand aspiratia spre o viata spirituala inalta. Gavril sau Gabriel înseamnă “puterea lui
Dumnezeu”(ghibor-putere, forță).Gavrilescu este frământat de un puternic conflict interior, acesta
alimentându-se din discrepanța dintre realitate și ideal. Ratarea îi domină întreaga existență, fiind
un adevărat laitmotiv al nuvelei deoarece profesorul aduce în discuție condiția sa de mai multe ori
de-a lungul acțiunii. Tot prin caracterizare directă, sunt evidențiate de către narator stările prin care
trece personajul principal atunci când se află în sfera irealului. Astfel, „speriat”, „uimit”, „tulburat”,
„încremenit” sunt adjective care descriu stările de spirit ale lui personajului, acesta fiind mereu
surprins de evenimentele inexplicabile pe care le trăiește. Prin caracterizare indirectă, pornind de
la gesturi, atitudine, comportament, relațiile cu celelalte personaje, sunt reliefate o serie de trăsături
morale ale protagonistului. Faptul că avem de-a face cu o nuvelă fantastică determină existența
unor simboluri care gravitează în jurul personajului principal, acestea sporind ambiguitatea
acțiunii. Trecerea personajului dintr-o formă de existență în cealaltă structurează nuvela în patru
planuri și opt episoade, a căror corelatie pune în lumină evenimente stranii.

In primul plan al nuvelei protagonistul este ancorat în realitatea cotidiană.Incipitul fixează


acțiunea în Bucureștiul interbelic, sufocat de arșița verii. Profesorul de pian Gavrilescu se îndreaptă
cu tramvaiul spre casă, în urma unor meditații pe care le oferise elevei sale Otilia Voitinovici,pe o
caldura "incinsa si inabusitoare". Este obsedat de colonelul Lawrence "si de aventurile lui in
Arabia", acestea simbolizând banalitatea personajului, monotonia existenței sale. Faptul că
Gavrilescu face parte din categoria personajelor mediocre, sufocate de rutină este demonstrat și de
repetarea acelei călătorii cu tramvaiul „de trei ori pe săptămână”, lucru care îl robotizează,
anulându-i personalitatea de artist. Trecând pe lângă grădina țigăncilor, călătorii își îndreaptă
atenția asupra acestui spațiu misterios,despre care unul dintre calatori, crede ca "e o rusine", dar
Gavrilescu este fascinat de acest loc, considerand ca "pe o arsita ca asta, e o placere", pentru ca
este umbrit de nuci batrani. Profesorul de pian își amintește că a uitat servieta cu partituri la eleva
sa si decide să coboare pentru a lua tramvaiul în sens invers. Aflat lângă grădina țigăncilor,
personajul este atras de racoarea si umbra acestui spatiu.

Cel de-al doilea plan marchează debutul celui de-al doilea episod, dar și intrarea în
irealitate. Gavrilescu trece într-o altă formă de existență, la pragul dintre cele două lumi aflându-
se baba care percepe taxă. Spațiul este unul mitic, fiind anticipat de titlul nuvelei și sugerând o zonă
ireală, în care existența se supune unor legi diferite. Grădina țigăncilor se dovedește a fi un labirint
în care sunt anulate chiar și reperele temporale. Discuția pe tema timpului dintre Gavrilescu și babă
evidențiază faptul că, în acest spațiu sacru, timpul stă în loc, asemenea ceasului bătrânei: „iar a stat
ceasul”. Astfel, tema nuvelei reprezinta anularea logicii timpului istoric, cronologic, protagonistul
încercând să-și recupereze trecutul, mai exact, marea iubire, Hildegard, la care renunțase în
favoarea Elsei.

Episoadele trei și patru pun în lumină un personaj confuz, care vrea să înțeleagă tot ceea ce
i se întâmplă. El încearcă să ghicească identitatea fetelor care l-au întâmpinat în bordei – o țigancă,
o grecoaică și o evreică – , dar greșește de fiecare dată, deoarece se agață de un trecut care îl
copleșește și care îi împiedică inițierea spirituală. Ulterior, este învârtit de fete în cerc „ca într-o
horă de iele”, fără a se putea împotrivi.Gavrilescu se rătăcește prin camere, se lovește haotic de
obiecte ciudate, simte că e strâns ca într-un giulgiu și e terorizat de tot ceea ce îl înconjoară deoarece
este fricos, nesigur și neîndemânatic.

În cel de-al treilea plan (episoadele V-VII), Gavrilescu revine în lumea reală și află că au
trecut doisprezece ani de la dispariția sa, eleva mutându-se în urma căsătoriei, iar soția sa, Elsa,
plecând în Germania.

Al patrulea plan (episodul VIII) este ancorat în irealitate: Gavrilescu se reîntoarce la țigănci
pentru a cere o explicație și o regăsește pe Hildegard. Finalul deschis îi surprinde pe cei doi
îndreptându-se spre pădure, conduși de birjar. Gavrilescu simte că se află prins într-un vis, iar iubita
lui îl liniștește: „Așa începe. Ca într-un vis...”. În vis, Gavrilescu are acces la cunoașterea
absolutului.

Tema timpului mitic are un rol fundamental întrucât intrarea în spațiul în care timpul
funcționează după alte legi facilitează regăsirea iubirii spirituale, aceea care impulsionează artistul
la creație. Timpul suspendat îi permite lui Gavrilescu să renunțe la statutul de „modest profesor de
pian” în favoarea condiției de artist.Gavrilescu reprezintă tipologia artistului ratat care se salvează
din banalitate prin recuperarea iubirii. Modul de construcție a nuvelei atrage atenția cititorilor,
aceștia urmărind pas cu pas întâmplările misterioase prin care trece protagonistul.