Sunteți pe pagina 1din 3

Roman subiectiv “Patul lui Procust”

Romanul este o specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu


o acțiune complexă, desfășurată pe mai multe planuri narative, organizate
prin alternanță sau înlănțuire, cu o intrigă amplă și complicată. Personajele
romanului sunt numeroase și bine individualizate, iar destinul lor este
determinat de trăsăturile de caracter și întâmplările ce constituie subiectul
operei.

“Patul lui Procust”, de Camil Petrescu, apare in 1933 si constituie,


pentru literatura romana, un eveniment deosebit, cu totul novator,
consolidand astfel romanul romanesc modern. Autorul realizeaza in
roman adevarate “dosare de existent”, toate fiind confesiuni de constiinta,
pe care fiecare personaj-narator le face pe baza reflectarii realitatii in
propria constiinta.
Titlul operei face referire la povestea lui Procust, provenită din
mitologia greacă. Relațiile romantice și profesionale dintre personajele
romanului se desfășoară ca într-un pat al lui Procust, în cadrul căruia
nimeni nu se simte liber să-și exprime cu adevărat sentimentele. Societatea
este asemănată cu un pat al lui Procust, văzut ca spațiu limitant, în cadrul
căruia aspirațiile către un ideal devalorizat de societate sunt respinse.

Tema centrală a romanului este lupta interioară al intelectualului


idealist, absorbit până la obsesie de ideea atingerii absolutului atât în
dragoste, cât și în viața socială, unde acesta urmărește menținerea propriei
demnități,fiind evidentiata in special la nivelul relatiilor dintre personaje.
Opera surprinde condiția precară și criza omului modern în societate.
Aceasta reflectă experiența personală a lui Camil Petrescu, el însuși fiind
un intelectual ce promova în scrierile sale principii precum anticalofilia
ori structura neconvențională. Viziunea lui Petrescu reliefează, așadar,
incompatibilitatea dintre lumea interioară a intelectualului și viața socială
a vremii respective.
Fiind un roman modern,perspectiva narativă este relativizată, ea
aflându-se în concordanță cu cele trei planuri ale romanului. Astfel, tema
iubirii este conturată în mod diferit, în funcție de naratorul care se
destăinuie. Primul plan este dominat de cele trei scrisori pe care doamna
T. le trimite autorului la inițiativa acestuia, povestindu-i întâmplări
marcante ale vieții ei, în special de natură amoroasă. Cel de-al doilea
plan îi aparține lui Fred Vasilescu și cuprinde jurnalul acestuia, numit
“Într-o după amiază de august”, dar și “Epilog I”, în care Fred cercetează
circumstanțele morții lui Ladima. Acesta din urmă este prezent și în
jurnalul lui Fred Vasilescu, manuscrisul incluzând scrisorile pe care
Ladima le trimitea actriței frivole Emilia Răchitaru, de care era îndrăgostit.
Cel de-al treilea plan este al autorului, acesta intervenind în roman prin
notele de subsol, explicând diverse situații, cum ar fi faptul că iubirea vieții
doamnei T. era nimeni altul decât Fred Vasilescu. De asemenea, autorul
intervine și în “Epilog II”, analizând misterioasa moarte a lui Fred
Vasilescu într-un presupus accident de avion, la o zi după ce jurnalul său
a fost înmânat autorului. Ajuns ulterior în posesia doamnei T., jurnalul îi
dezvăluie acesteia că Fred a iubit-o în tot acest timp.Ladima era
un exemplu real de intelectual inadaptat societății în cadrul căreia exista.
În 1927, a fost angajat ca director la ziarul „Veacul”, o publicație
însărcinată cu anihilarea campaniei de presă dusă de un alt ziar împotriva
lui Nae Gheorghidiu (fost ministru în guvernul liberal). El nutrește
sentimente romantice pentru Emilia, pe care o privește cu multă
subiectivitate. Conștientizând că Emilia nu era demnă de admirația
lui, Ladima se sinucide. Înainte de a comite această faptă, el îi scrie
doamnei T., invocând o dragoste neîmpărtășită.Temându-se că exista un
risc ca propria sa personalitate să fie dizolvată, Fred Vasilescu rupe relația
cu doamna T., sabotând propria-i fericire.Finalul deschis, specific
romanelor moderne, lasă moartea personajului neelucidată, cititorul
neștiind cu certitudine dacă a fost vorba despre o sinucidere sau un
accident.

Perspectiva narativă este multiplicată, aceleași întâmplări fiind


prezentate în mod diferit, deoarece fiecare narator-personaj are propria
interpretare a faptelor relatate. Narațiunea se realizează la persoana întâi,
focalizarea fiind dublă. Naratorii știu tot atât de mult cât știu personajele.
Relevant pentru ilustrarea viziunii autorului, dar și pentru
valorificarea temei este limbajul. În vederea exprimării spontane a ideilor,
a sentimentelor profunde, Petrescu renunță la orice tip de podoabe
stilistice care ar putea perverti autenticitatea și calitatea transmiterii. Prin
urmare, anticalofilismul limbajului ține de viziunea acestuia, conform
căreia, romanul este o oglindire a realității: „Fără ortografie, fără stil și
chiar fără caligrafie.”.

„Patul lui Procust” reprezintă atât o inovație, cât și o capodoperă în


cadrul literaturii române. Romanul este construit pe axa fundamentala a
autenticitatii, Camil Petrescu ilustrand substanta vietii, fie prin valori
existentiale ca iubirea si demnitatea, fie prin prezentarea relatiilor sociale,
culese din banalitatea cotidiana, conturand un tablou convingator al lumii
politice, economice si financiare din Romania anilor 1926-1928.