CURSUL 9

CARACTERISTICILE GENERALE ALE

PROCESULUI DE DEZVOLTARE FIZICĂ ȘI NEUROPSIHICĂ
LA COPII ȘI ADOLESCENȚI
În această etapă predomină procesele de creștere și dezvoltare. Prin procesul de creștere
se înțelege nivelul cantitativ echivalent cu acumularea de substanță organică. Creșterea apare
atunci când intensitatea proceselor de asimilație este mai mare decât a celor de dezasimilație.
Creșterea se realizează prin hiperplazie și hipertrofie celulară.
Prin dezvoltare înțelegem evoluția de la un nivel simplu la unul complex de organizare
biologică și psiho-comportamentală.
Dezvoltarea trebuie privită ca o accentuare a complexității structurii și funcțiilor ca o
orientare către maturizarea morfologică. Inițial apare o diferențiere celulară, ce determină
modificări structurale și funcționale. Treptat se ajunge la perfecționarea și adaptarea aparatelor și
sistemelor, la o evoluție complexă cu integrarea lor într-un tot unitar.
Aceste două procese au loc concomitent, astfel că ele trebuie înțelese și abordate
complex. Frecvent, termenul de creștere este înțeles cu sens de dezvoltare.

LEGILE CREȘTERII ȘI DEZVOLTĂRII

a) Ritmul de creștere scade cu vârsta fiind mai intens la organismele tinere. Cea mai
intensă creștere apare în viața intrauterină, în perioada embrionară, urmată de cea fetală (cu o
creștere mai lentă). În viața extrauterină, creșterea este intensă în perioada de nou-născut și de
sugar.
b) Ritmul creșterii nu este uniform, perioadele de creștere lentă alternează cu cele de
creștere intensă.
c) Ritmul creșterii și dezvoltării diferitelor țesuturi și organe este diferit pentru aceeași
perioadă de timp. Creșterea este neuniformă cu un sens cefalo-caudal și proximo-distal. În timp
ce unele organe au o dezvoltare rapidă, altele au o dezvoltare lentă, stagnează sau prezintă chiar
o regresie. Creșterea în lungime alternează cu creșterea în grosime a diferitelor segmente
corporale.
d) Dezvoltarea fiecărui organ și țesut se face în strânsă legătură cu dezvoltarea celorlalte
țesuturi și organe. Exisă o strânsă relație între dezvoltarea aparatului circulator și a celui
respirator, între dezvoltarea maselor musculare și a sistemului osos, între dezvoltarea creierului și
a analizatorilor.
e) Dezvoltarea fizică a celor două sexe are particularități care le diferențiază. La naștere,
fetele au înălțimea și greutatea mai mică decât băieții, iar pubertatea începe mai rapid cu 2-3 ani
față de băieți.

1
 FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ
PROCESUL DE CREȘTERE ȘI DEZVOLTARE
Deși a fost intens studiată, problema resorturilor intime ale procesului de creștere și
dezvoltare, a rămas încă insuficient clarificată. Studiile sistematice realizate de numeroși
specialiști au permis identificarea a doi factori esențiali reprezentați de ereditate (factori
înnăscuți) și mediu (factori câștigați).

FACTORII INTERNI
Factorii endogeni cuprind factori ce țin de organismul părinților și al produsului de
concepție.
a) În cadrul factorilor fiziologici și patologici ai organismelor părinților se insistă asupra
mamei neglijându-se frecvent unele probleme de sănătate ale tatălui.
Mama poate avea probleme legate de starea de sănătate sau de expunerea la acțiunea unor
factori nocivi din mediu.
Starea de sănătate a mamei
Malformațiile uterine, compresiile exercitate de tumori uterine sau de un bazin strâmt pot
perturba dezvoltarea produsului de concepție.
Femeile care suferă de afecțiuni cardiace (hipertensiune arterială), afecțiuni respiratorii
sau renale pot fi expuse la riscuri în timpul sarcinii. De asemenea, ele au o probabilitate crescută
de a naște copii cu greutate mică. Cele mai mari probleme pentru făt apar atunci când aportul de
oxigen este insuficient (afecțiuni cardiace, respiratorii, sau probleme de dezvoltare și implantare
a placentei).
Dezechilibrele hormonale materne pot favoriza apariția unor probleme legate de evoluția
sarcinii și dezvoltarea fătului. Cele mai multe probleme apar în condiții de hipotiroidism,
hipertiroidism și diabet. Mamele cu hipotiroidie, hipertiroidie sau diabet prezintă o incidență
crescută a avorturilor spontane, a nașterilor premature, a nașterii unui făt mort sau cu malformații
majore.
Inițial s-a crezut că placenta este o barieră eficientă împotriva unor boli sau substanțe
prezente în organismul matern. Placenta este o barieră eficientă pentru unele bacterii, dar
virusurile trec cu ușurință în circulația fetală. Sistemul imunologic al fătului este inadecvat,
astfel că el nu poate împiedica diseminarea agenților patogeni în diferite țesuturi. Este cunoscut
efectul teratogen al rubeolei contactată de mamă în primele trei luni de sarcină. De asemenea, și
alte afecțiuni virale pot avea același efect cum ar fi oreion, vărsat de vânt, pojar, gripă. Sifilisul
este o afecțiune venerică produsă de Treponema pallidum. Bacteria nu traversează placenta în
primele 16-18 săptămâni, astfel că diagnosticul trebuie pus înainte ca fătul să fie afectat. Dintre
protozoare Toxoplasma gondi, traversează placenta manifestând efect teratogen (leziuni
cerebrale, oculare, ale membrelor). Fătul poate fi contaminat în timpul nașterii, datorită infecției
colului și vaginului.
Vârsta mamei este un factor important deoarece mamele tinere au un risc crescut de a
naște copii cu greutate mică sau prematur, în timp ce mamele în vârstă au un risc crescut de a
naște copii cu anomalii cromozomiale.
Fătul, poate fi afectat în mod negativ de temperaturile crescute, de aceea viitoarea mamă
trebuie va evita sauna sau băile generale prea fierbinți.
Factorul mecanic
Mediul intrauterin reduce posibilitatea de traumatism a fătului. Totuși traumatismele
majore ale gravidei (căderi, loviri, accidente) îl pot afecta.

2
 Statusul nutrițional al femeii afectează toate aspectele vieții sale reproductive cum ar fi
vârsta de apariție a ciclului menstrual, ovulația și concepția. Malnutriția acută sau cronică se
însoțește de dereglarea ciclului menstrual, de creșterea riscului de avort, a nașterii de feți morți
sau prematuri. O nutriție bună presupune asigurarea necesarului de proteine animale și vegetale,
lipide animale și vegetale, glucide, vitamine (o atenție deosebită trebuie acordată asigurării unui
aport necesar de acid folic, deficiența expunând fătul la riscul apariției unor malformații) și săruri
minerale.
Administrarea de medicamente – Este cunoscut efectul administrării Thalidomidei pentru
prevenirea grețurilor (copiii au prezentat malformații ale membrelor). Efecte negative sunt
prezente în cazul administrării unor antibiotice (streptomicină, tetraciclină) a excesului de
vitamine A, B6, C, D și K, a barbituricelor, a antidepresivelor, a anestezicelor volatile.
O atenție deosebită trebuie acordată medicamentelor anticonvulsivante care generează
deficiență de acid folic, deficiență ce favorizează apariția unor malformații în special la nivelul
sistemului nervos. În prezent, medicii recomandă evitarea, pe cât posibil, a medicamentelor în
timpul sarcinii.
Consumul de droguri psihotrope - în această categorie intră heroina, methadona, LSD și
marijuana. Heroina traversează placenta astfel că copiii mamelor dependente sunt și ei
dependenți. Consumul de droguri sociale este reprezentat de alcool, nicotină și cafea.
Alcoolul - este important atât consumul de alcool al mamei (atât înainte cât și timpul
sarcinii) cât și al tatălui. Frecvent, consumul de alcool matern se asociază cu avortul spontan, cu
nașterile premature sau cu nașterea unor copii cu greutate mică. A fost descris sindromul alcoolic
fetal caracterizat printr-un aspect facial specific (asimetrie facială cu ochii depărtați) malformații
cardiace, malformații la nivelul membrelor, retard mental.
Fumatul matern determină creșterea riscului de avort spontan, de naștere a unui făt mort
sau de deces imediat după naștere. Pentru cei care supraviețuiesc a fost identificat sindromul
fumatului fetal manifestat prin retard al dezvoltării fizice și neuropsihice, creșterea frecvenței
malformațiilor cardiace, creșterea riscului morții subite sau de apariție a unor probleme
respiratorii.
Cafeina se găsește în cafea (cantități mari) sau în ceai, cacao și ciocolată (cantități mici).
Consumul de cafea se asociază cu creșterea riscului de avort spontan, cu nașterea prematură, cu
nașterea unor copii cu greutate mică sau cu apariția unor malformații congenitale (nu există
totuși o corelație pozitivă între consumul matern de cafea și apariția malformațiilor congenitale).
b) Expunerea maternă la factorii din mediu - în această categorie includem expunerea la
radiații, poluanți chimici și la zgomote.
Radiațiile produc o lezare primară determinând moartea celulei și o lezare secundară ce
induce tulburări metabolice și de permeabilitate celulară. Celula este foarte sensibilă în timpul
mitozei și de aici reiese marea sensibilitate la iradiere a gameților. Efectul este atât mutagen cât
și teratogen și depinde de doza de iradiere și de perioada de sarcină (de perioadele critice). O altă
problemă este legată de expunerea la raze X (explorări medicale), mai ales în primul semestru de
sarcină. Copiii acestor mame au șanse mari de a dezvolta un cancer sau de a face leucemie în
perioada copilăriei.
Terminalul calculatorului expune femeia gravidă la radiații electromagnetice, ceea ce ar
favoriza apariția avortului spontan sau al malformațiilor. Este posibil să intervină și alți factori
cum ar fi stresul profesional sau păstrarea mult timp a poziției așezat. Totuși se recomandă ca în
primul trimestru de sarcină femeia gravidă să folosească calculatorul doar 20 de ore pe
săptămână.

3
 Poluanții chimici din mediu sau de la locul de muncă ajung cu ușurință în sângele matern
și de aici prin placentă în circulația fetală. Din păcate, ficatul acestuia are capacități metabolice
limitate, iar sistemele enzimatice și de transport sunt imature, astfel că aceste substanțe produc
dezechilibre serioase.
Tata poate fi și el responsabil de transmiterea unor defecte, dar rolul acestuia a fost mai
puțin studiat. Starea de sănătate a tatălui este importantă mai ales în ceea ce privește posibilitatea
transmiterii unor defecte genetice sau a unor afecțiuni congenitale. Expunerea la radiații, poluanți
chimici, plumb, pesticide sau droguri (marijuana) determină scăderea numărului și motilității
spermatozoizilor ca și apariția unor anomalii genetice ale acesteia. Consumul de alcool este un
factor ce favorizează apariția unor anomalii genetice, ce se vor transmite urmașilor. Fumatul
patern se însoțește de nașterea unor copii cu greutate mică și crește riscul de apariție a cancerului
în perioada adultă.
Vârsta tatălui este asociată cu apariția unor mutații genetice ce cresc riscul de naștere a
unui copil cu sindrom Down sau Marfan.
Factori fiziologici
Acești factori țin de produsul de concepție, iar în această categorie intră factorii genetici,
endocrini și metabolici.
a) Factorul genetic - ereditare sunt în primul rând trăsăturile distinctive ale speciei umane
cum ar fi: structura și conformația anatomică umană, poziția verticală, un anumit metabolism,
totalitatea reacțiilor vitale (nutriție, apărare), anumite caracteristici ale sistemului nervos și ale
organelor de simț. Aceste caracteristici sunt specifice, dar există și transmiterea ereditară a unor
caracteristici de mică importanță (nespecifice) cum ar fi un anumit semn distinctiv, anumite
caracteristici în conformația corpului, în culoarea pielii, a părului sau a ochilor .
Există un control al înălțimii, iar lungimea membrelor inferioare și a trunchiului este
determinată genetic. Dar, un copil care are înscris genetic o valoare mare pentru înălțime, ajunge
la aceasta, doar în condiții favorabile de mediu.
Se poate demonstra determinismul genetic al dezvoltării creierului, a structurilor
cortexului, a numărului, naturii și poziției principalelor conexiuni ale rețelei nervoase. Numărul
de neuroni este o caracteristică genetică a speciei.
b) Factorii endocrini – s-a presupus existența unui centru hipotalamic al creșterii, care
răspunde de asigurarea creșterii, conform programului genetic.
Hormonii materni și placentari acționează diferit asupra fătului în funcție de capacitatea
de a traversa placenta. Hormonul somatotrop, glucocorticoizii și mineralo-corticoizi trec ușor
prin placentă, pe când tiroxina și insulina mai greu.
Timusul reglează metabolismul acizilor nucleici și a unor elemente minerale (calciu).
Hipofiza, prin hormonul de creștere, influențează sinteza proteinelor proprii și pare să
aibă un efect de inhibare a sintezei grăsimilor și oxidării glucidelor. La nivelul epifizelor
stimulează proliferarea celulelor cartilaginoase favorizând astfel creșterea oaselor.
Tiroida acționează prin intermediul tiroxinei și a triiodotiroxinei stimulând sinteza de
proteine și de ARN ribozomal. Hormonul intervine în creștere, ca și în maturizarea oaselor, a
dinților și a creierului.
Paratiroidele intervin în metabolismul elementelor minerale contribuind la menținerea
constantă a calcemiei și la mobilizarea calciului din oase, atunci când este nevoie.
Pancreasul endocrin produce insulina este un hormon cu efect anabolizant, ce
favorizează transportul în celulă a glucozei, glicogeneza și lipogeneza.

4
 Glandele suprarenale influențează metabolismul apei și al elementelor minerale prin
hormonii mineralocorticoizi. Hormonii androgeni stimulează metabolismul proteic, influențând
dezvoltarea oaselor și a mușchilor.
Gonadele intră în activitate la pubertate secretând testosteron sau estrogeni, favorizând
dezvoltarea celulelor germinale (spermatozoizi sau ovule) și a caracterelor sexuale secundare .
c) Factorii metabolici sunt foarte importanți deoarece stau la baza fenomenelor de morfo-
și fiziogeneză. La copil se descriu boli ereditare de metabolism la care anomaliile biochimice
apărute sunt de natură genetică. În acest context, apar anomalii enzimatice, pentru care nu este
stabilită cauza, respectiv dacă este vorba de o anomalie structurală ce afectează funcția sau de o
scădere a ritmului de sinteză. Uneori este suprimată sinteza unui produs final esențial, astfel că
evoluția este lentă.
În alte situații se acumulează precursori plasați în amonte de deficitul enzimatic, ceea ce
are un afect toxic.
Aceste anomalii metabolice de origine genetică interesează toate sistemele biologice ale
organismului uman: hemoglobinopatiile, anomaliile hemostazei, anomaliile de transport celular,
de sinteză hormonală și a imunoglobulinelor.

FACTORII EXTERNI
Factorii exogeni sau de mediu cuprind condițiile geo-climatice, mediul de proveniență al
familiei, condițiile socio-economice, alimentația, locuința, familia, educația fizică, starea de
sănătate și poluarea.
Condițiile geo-climatice
Aceste condiții pot influența creșterea, dar interpretarea rezultatelor trebuie făcută în
strânsă legătură cu flora și fauna din zona respectivă, adică cu alimentația.
În general persoanele care trăiesc la altitudine au dimensiuni mai mici, comparativ cu
cele care trăiesc la nivelul mării, iar aceste diferențe apar încă de la naștere. Persoanele care
trăiesc în climatul cald prezintă o alungire a extremităților inferioare, pe când cele care trăiesc în
climatul rece au o alungire a trunchiului.
Creșterea în înălțime pare să fie mai rapidă în lunile de primăvară-vară, pe când cea în
greutate în lunile de toamnă-iarnă. Acest fenomen nu a fost explicat încă în mod satisfăcător, el
fiind atribuit modificărilor secreției hormonale, constatându-se niveluri de activitate diferite în
funcție de anotimp.
De asemenea, creșterea în înălțime poate fi influențată și de radiația solară (luminoasă și
ultravioletă) mai intensă primăvara și vara.
Mediul de proveniență al familiei (urban /rural)
Mediul de proveniență influențează într-o mare măsură creșterea și dezvoltarea copiilor.
Dezvoltarea fizică a copiilor din urban este superioară celei a copiilor din rural. Acest fenomen
există în toate țările din Europa. Fac excepție copiii din Australia și America de Nord la care nu
există aceste diferențe.
Vârsta de apariție a ciclului menstrual diferă în urban față de rural, dar aceste deosebiri
nu sunt prezențe în Australia și America de Nord. Urbanizarea nu înseamnă doar o simplă
creștere a densității populației, ci se însoțește de o bună aprovizionare cu apă și alimente, acces
larg la instituțiile de educație și îngrijire medicală. Din păcate urbanizarea se însoțește și de
efecte negative, cum ar fi marea densitatea a populației, mai ales în cartierele mărginașe, cu
dotări minime. În mediul urban apare poluarea ce este un factor important care afectează
creșterea și dezvoltarea copiilor ca și starea lor de sănătate.

5
 Condițiile socio-economice
Statusul socio-economic joacă un rol esențial în dezvoltarea copilului influențând și alți
factori cum ar fi calitatea alimentației, a locuinței și nivelul îngrijirilor acordate acestuia. În
cadrul acestui indicator se insistă pe venitul părinților și pe nivelul lor educațional. Se acordă
atenție sărăciei, studiată atât prin lipsa banilor cât și prin depravarea culturală și socială.
a) În familiile în care banii lipsesc alimentația este săracă în produse de calitate (în
special proteine), locuința este insalubră, cu dotări minime și supraaglomerată, iar calitatea
îngrijirilor acordate copilului este modestă. Vaccinurile sunt făcute doar atunci când sunt
gratuite, iar tratamentele medicale sunt respectate doar în cazuri de urgență prin internarea în
spital
b) În familiile sărace apare depravarea culturală și socială. Clasa socială este sinonimă cu
educația părinților, cartierul de locuit și venitul familial.
Alimentația
Alimentația este influențată de venitul familiei și trebuie să asigure necesarul nutritiv
calitativ și cantitativ pentru susținerea procesului de creștere. În prezent ne confruntăm cu
probleme legate atât de subnutriție cât și de supraalimentație. În condiții de aport alimentar
insuficient, procesul de creștere și dezvoltare este lent, scade rezistența la infecții și la substanțe
toxice din mediu, apare o dezvoltare intelectuală lentă. În situații de exces alimentar, crește riscul
apariției bolilor degenerative (obezitate, diabet, boli cardio-vasculare, cancer de sân și colon.
Locuința
Locuința este strâns legată de nivelul socio-economic al familiei. O locuință este
corespunzătoare atunci când numărul camerelor este egal cu numărul de membri de familie și are
dotările necesare (apă curentă, lumină electrică, grup sanitar). Aprovizionarea cu apă curentă se
va realiza prin sistem central sau local, ce aduce apa până la robinet. Apa de la robinet va
corespunde caracteristicilor de potabilitate a țării respective. Locuința va fi dotată cu sisteme de
canalizare care va asigura o îndepărtare igienică a reziduurilor fecaloid-menajere. În lipsa acestor
dotări minime crește frecvența afecțiunilor infecțioase în special a celor gastro-intestinale ce sunt
considerate boli ale sărăciei și mizeriei.
Familia
În perioada copilăriei familia este esențială deoarece favorizează apariția unor relații
bazate pe afectivitate, stimulează dezvoltarea unor comportamente morale și conferă o anumită
tonalitate aspirațiilor sociale. În familie copilul capătă un nume și o identitate socială. Toate
aceste elemente vor contribui la apariția unei unități psihice a copilului, în care persistă unele
structuri cum ar fi limba maternă.
Activitatea motrică
Exercițiul fizic declanșează unele reacții de adaptare și compensare, reacții ce stimulează
procesul de creștere și dezvoltare. El acționează la nivelul aparatului locomotor, iar prin
intermediul acestuia sunt solicitate respirația și circulația, schimburile nutritive și procesele de
regenerare celulară ca și sistemul de reglare neuro-endocrin.
Starea de sănătate
Starea de sănătate influențează procesul de creștere și dezvoltare, dar în același timp ea
este influențată de o serie de factori.
În primul rând este vorba de factorul genetic, care influențează gradul în care anumite
grupuri populaționale sunt susceptibile de a prezenta anumite probleme de sănătate. Astfel,
fibroza chistică este frecventă la albi, rară la negri și aproape inexistentă la orientali. Deficiența

6
de glucozo 6-fosfat este frecventă la populația mediteraneană (italiană, greacă), africană (negri),
orientală și asiatică.
Numeroase boli cronice, apărute în perioada copilăriei, determină perturbarea procesului
de creștere și dezvoltare. În această categorie intră anomaliile cardiace congenitale, afecțiunile
respiratorii, sindromul de malabsorbție, ca și defectele enzimatice digestive.
În condițiile unui nivel socio-economic scăzut apare frecvent malnutriția, însoțită de o
creștere lentă sau chiar inexistentă (în funcție de gravitatea bolii).
La polul opus se plasează copiii din țările dezvoltate care prezintă o accelerare a creșterii
și dezvoltării. Din păcate, studiile longitudinale au găsit o corelație pozitivă între creșterea în
înălțime și greutate pe de o parte și incidența cancerului de sân pe de altă parte.
Poluarea
Poluarea este un factor al mediului extern, care a cunoscut o dezvoltare amplă în ultimii
150 de ani. În prezent, omul este supus acțiunii complexe a poluanților din aer, apă și alimente.
Din păcate, o substanță chimică eliminată în aer, prin sedimentare, ajunge pe sol sau în apă. Dacă
ajunge pe sol treptat pătrunde în profunzime până la rădăcina plantelor (va fi preluată de
aceasta) sau până la pânza de apă freatică. Practic, substanța poluantă ajunge în toți factorii de
mediu, solicitând organismul din mai multe direcții.

DEZVOLTAREA FIZICĂ ȘI NEUROPSIHICĂ A ANTEPREȘCOLARULUI

Ritmul de creștere este foarte intens, la 3 ani greutatea crește de 4 ori, iar talia de 2 ori
față de valoarea de la naștere. Apare o creștere accentuată a membrelor inferioare în lungime și
grosime și o creștere lentă în lungime a capului și trunchiului.
Reglarea termică este foarte labilă. Termogeneza este accentuată datorită unui
metabolism accelerat (determinat de ritmul intens de creștere a întregului corp și mai ales a
maselor musculare și de activitatea intensă). Termoliza este de asemenea mare datorită suprafeței
cutanate mari raportate la greutatea corporală și țesutului celular subcutanat ce este slab
dezvoltat.
Metabolismul bazal are o valoare dublă față de cea de la adult ( 2,0 kcal/kg/oră).
Aparatul locomotor. Copilul la naștere coloana vertebrală este dreaptă; la 3 luni apare
curbura cervicală și copilul devine capabil să ridice capul; la 6 luni se dezvoltă curbura dorsală și
copilul stă în șezut; la 9-12 luni cea lombară – stă în picioare.
Musculatura este slab dezvoltată la naștere. Creșterea acesteia va urma o direcție
proximo-distală – întâi masele musculare de la baza membrelor și ale trunchiului.
Aparatul respirator – inițial toracele participă puțin la respirație, aceasta fiind de tip
diafragmatic; la nou născut frecvența respirației este de 35-40 respirații/minut și scade la 3 ani la
30 respirații/minut respirațiile sunt neregulate, ritmul și amplitudinea lor modificându-se ușor.
Aparatul cardiac – volumul cardiac este dependent mai mult de greutatea corporală și
suprafața corpului și mai puțin de vârstă, înălțime sau dimensiunea toracelui; patul vascular are
o secțiune mare, iar frecvența cardiacă este crescută (tahicardie fiziologică-la nou născut ajunge
la 130-150 bătăi/minut); în schimb tensiunea arterială crește progresiv (inițial are o valoare de
80-90/40-50 mmHg și crește până la 90/60 mmHg la 3 ani).
Aparatul renal – copilul mic elimină de 2 ori mai multă urină comparativ cu adultul; până
la 1 an sfincterul nu este supus controlului cortical; către 1 an apare maturizarea funcțională a
legăturii dintre centrii de reglare reflexă și centri nervoși superiori ceea ce duce la instalarea
controlului cortical al eliminărilor.

7
 Aparatul digestiv – capacitatea stomacului este mică, iar activitatea secretorie redusă; de
la 6 la 30 luni se dezvoltă dentiția temporară ce cuprinde 20 de dinți – 6 luni incisivii mediani
inferiori, la 8-10 luni incisivii mediani superiori, la 10-12 luni incisivii laterali superiori, 12-14
luni incisivii laterali inferiori, 18 luni molarii, 18-24 luni caninii.
Creierul – 50% din creșterea postnatală a creierului se realizează în primul an de viață și
încă 20% în cel de al doilea an; în această etapă procesul de mielinizare este foarte intens.
Organele de simț – ochiul este relativ bine dezvoltat la naștere; fibrele nervului optic se
mielinizează până la 4 luni; inițial obiectele sunt fixate monocular și apoi binocular; retina nou
născutului nu dispune de conuri (insensibilă la culoare) dar la 6 luni începe să devină sensibilă.
Auzul este complet dezvoltat imediat după naștere, nou născutul diferențiind tonuri la 4-5
ore după naștere.
Procesele cognitive – memoria este inițial tactilă, fiind evaluată prin plasarea obiectului
în afara câmpului vizual. Copilul mic atinge toate obiectele pe care le descoperă în acest mod.
Atenția copilului este instabilă la sugar, fiind predominant involuntară, stabilitatea atenției
voluntare nu depășește 15-20 secunde la sugar. Gândirea copilului mic este predominant
egocentrică , respectiv totul funcționează dependent de el.

DEZVOLTAREA FIZICĂ ȘI NEUROPSIHICĂ A PREȘCOLARULUI

Ritmul de creștere este mai lent, la 7 ani creșterea este de 50% la greutate și de 20% la
talie față de valoarea de la 3 ani. Se menține un ritm alert de creștere pentru lungimea și
grosimea membrelor inferioare.
Metabolismul bazal este dublu față de cel al adultului.
Aparatul locomotor – începe osificarea oaselor lungi și dezvoltarea maselor musculare cu
creșterea forței musculare; mișcările sunt imprecise datorită dezechilibrului dintre mușchii
flexori (mai bine dezvoltați) și extensori (mai puțin dezvoltați). În acest context eforturile statice
prelungite nu sunt posibile, dar capacitatea de manevrare a obiectelor crește treptat.
Aparatul respirator – respirația este de tip diafragmatic; frecvența respirației scade
treptat; capacitatea vitală crește progresiv; preșcolarul face față efortului fizic prin creșterea
frecvenței respirațiilor.
Aparatul cardio-vascular – greutatea cordului crește treptat; frecvența cardiacă scade, iar
tensiunea arterială crește progresiv; face față efortului fizic prin creșterea frecvenței cardiace.
Aparatul digestiv – stomacul are o capacitate mică ce impune fracționarea alimentelor în
trei mese principale și două gustări; la 6 ani începe schimbarea dentiției temporare cu molarii
inferiori și superiori, incisivii mediani inferiori, iar la 7 ani cu incisivii mediani superiori.
Aparatul renal – eliminarea urinară este controlată de voință; rinichii sunt foarte solicitați
datorită metabolismului accelerat.
Sistemul nervos – creșterea creierului este lentă, în schimb se dezvoltă capacitatea de
răspuns la stimuli auditivi/ vizuali, crește capacitatea de înțelegere a unor sarcini, de învățare, de
diferențiere, de mânuire a obiectelor.
Organele de simț
• se perfecționează analiza vizuală a formelor, dimensiunilor, culorilor, relațiilor
spațiale ale obiectelor;
• se perfecționează capacitatea de diferențiere a mesajului sonor și de integrare a
acestuia la nivel psiho-intelectual.

8
 Procesele cognitive – memoria este involuntară, bazată doar pe asociații. Atenția
voluntară devine din ce în ce mai stabilă, capacitatea de concentrare a atenției crește de la 5-7
min la preșcolarul mic, la 20-25 min la cel mijlociu și la 45-50 min. la cel mare. Gândirea
copilului preșcolar este centrată pe anumite simboluri, egocentrică și fără posibilitate de
generalizare (gândirea logică este încă limitată).

DEZVOLTAREA FIZICĂ ȘI NEUROPSIHICĂ A ȘCOLARULUI

Ritmul de creștere este accelerat între 10-14 ani la fete și 12-16 ani la băieți.
Necesarul energetic scade treptat, valoarea metabolismului bazal ajungând la 1,5-1,7
kcal/kg corp/zi la adolescenți.
Aparatul respirator – sternul coboară, coastele devin oblice; respirația devine toracică,
costală inferioară la sexul masculin și superioară la cel feminin; frecvența respirației scade în
timp ce capacitatea vitală crește. După pubertate, la efort apare mărirea volumului respirator.
Aparatul cardio-vascular – frecvența cardiacă scade în timp ce tensiunea arterială crește;
în efort apare creșterea volumului sistolic.
Aparatul digestiv – se impune fracționarea alimentelor în 3 mese principale și o gustare;
se dezvoltă dentiția definitivă :
➢ 6-7 ani incisivii mediani inferiori;
➢ 7-8 ani incisivii mediani superiori,
➢ 7-8 ani incisivii laterali inferiori;
➢ 10-11 ani incisivii laterali superiori;
➢ 9-10 ani caninii de pe mandibulă;
➢ 10-12 ani caninii de pe maxilarul superior;
➢ 8-9 ani primul premolar;
➢ 10-12 ani al doilea premolar (de pe maxilarul superior);
➢ 11-13 ani al doilea premolar;
➢ 6-7 ani primul molar;
➢ 12-13 ani al doilea molar,
➢ 17-25 ani al treilea molar.
Aparatul excretor este apropiat funcțional de cel al adultului.
Sistemul nervos – se perfecționează funcțiile de cunoaștere, atenție, memorie, gândire,
percepție, reprezentare.
Organele de simț – se perfecționează progresiv; văzul – se perfecționează vederea în
adâncime, sensibilitatea vizuală, acuitatea vizuală; auzul – se perfecționează auzul fonematic (al
cuvintelor) și structura de sunete caracteristică cuvintelor.
Procesele cognitive
Memoria școlarului mic păstrează unele caracteristic întâlnite la copilul preșcolar, copilul
reține în special ceea ce l-a impresionat.
La adolescent memoria se bazează pe elemente logice, informațiile reținute fiind
prezentate într-un stil original.
La școlarul mic atenția voluntară nu depășește 30 de minute, dezvoltându-se și atenția
selectivă.
La adolescent atenția se dezvoltă sub raportul capacității de concentrare, a volumului și a
posibilității de subordonare față de interese. La școlarul mic gândirea evoluează către etapa

9
operațiilor concrete, în care egocentrismul dispare. Gândirea adolescentului capătă o mare
flexibilitate, ajungând treptat la un nivel optim.

PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV
AL COPIILOR LA DIVERSE VÂRSTE
FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ CAPACITATEA DE LUCRU A ELEVILOR
Capacitatea de adaptare a copiilor și adolescenților la efortul cerut de activitatea
instructiv-educativă din școală este influențată de:
▪ vârstă - modificările fiziologice sunt cu atât mai intense cu cât vârsta elevilor este mai
mică;
▪ sex - forța musculară este mai redusă la fete, îndeosebi la pubertate;
▪ intensitatea, durata și caracterul solicitărilor - organismul copiilor se adaptează mai ușor
la activitățile dinamice decât la cele statice; în cazul activităților de durată, intensitatea
solicitărilor nu trebuie să depășească 15-20 % din efortul maximal; antrenamentul crește
randamentul activității;
▪ starea emoțional - afectivă - teama, tristețea, neliniștea stresul, constrângerea,
dezinteresul pot produce reducerea capacității de lucru;
▪ condițiile de lucru - disconfortul termic, zgomotul, praful, poluarea aerului cu substanțe
toxice, mobilierul școlar inadecvat, iluminatul și încălzitul neigienic, microclimatul
necorespunzător, ventilația insuficientă a încăperilor de lucru acționează negativ asupra
organismului tânăr, reducând capacitatea de muncă intelectuală și fizică a copiilor;
▪ starea de sănătate - în perioada de incubație a unor boli acute sau în convalescență scade
capacitatea de lucru fizic și intelectual; de asemenea bolile cu evoluție cronică (endocrine
- hipofiză, tiroidă, suprarenale - reumatism poliarticular acut, tulburări de nutriție, boli
cardiace) pot reduce capacitatea de adaptare la efort.

FENOMENUL DE OBOSEALĂ ȘCOLARĂ

După o activitate intensă apare fenomenul de oboseală manifestat prin reducerea
randamentului în ceea ce privește cantitatea și calitatea activității desfășurate.
Oboseala este o stare complexă cu manifestări subiective și obiective neuro-psihice și
neuro-senzoriale, motorii și cu modificări funcționale viscerale și endocrino-metabolice.
Starea de oboseală se manifestă prin: scăderea capacității de înțelegere a problemelor mai
abstracte, reducerea posibilităților de generalizare, comparare, diferențiere, tulburări de atenție,
memorare dificilă, apariția unui dezechilibru între dificultatea sarcinii de îndeplinit și efortul
voluntar necesar pentru aceasta.
Uneori apar fenomene psihofiziologice subiective și obiective reprezentate de depresie,
iritabilitate, neliniște, apatie, schimbarea atitudinii față de muncă, modificarea comportamentului
în clasă și în familie.
În oboseala mai intensă pot apare tulburări la nivelul unor organe reprezentate de:
cefalee, palpitații, dureri precordiale, hipertensiune arterială trecătoare, senzații de sufocare,
dureri abdominale, anorexie, flatulență, creșterea volumului tiroidian cu semne de hipertiroidie,
anemie, dureri musculare, pierdere în greutate.

10
 CONDIȚIILE IGIENICO-SANITARE DIN INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Școala se amplasează la nivelul cartierului de locuințe. Este preferabilă amplasarea școlii
în apropierea locuinței, astfel încât copilul să parcurgă o distanță de 0,5-3 km sau 30 minute cu
mijloacele de transport. Distanța mare de acasă până la școală este un factor generator de
oboseală. Terenul școlii trebuie să asigure o suprafață de 10-50 m2 pentru un elev.
În școală există încăperi principale destinate procesului de învățământ și încăperi
auxiliare. În cadrul încăperilor principale intră sălile de clasă, sala de educație fizică,
laboratoarele, sala de desen.
Sala de clasă va asigura o suprafață medie de 2,5 m2 și un cubaj de aer de 5-8 m3 pentru
o persoană.
Pereții sălii de clasă vor fi vopsiți în culori deschise care reflectă lumina, iar tavanul va fi
vopsit obligatoriu în alb. Pardoseala indicată este din parchet sau linoleum. Ușa este așezată în
partea anterioară a clasei și se deschide în exterior.
În sălile de clasă se va asigura o temperatură de 18-20°C, o umiditate relativă de 30-60%
și o viteză a curenților de aer de 0,2-0,3 m/s.
Ferestrele vor realiza un raport luminos de 1/4-1/5, cu marginea inferioară la 80 cm de
podea și marginea superioară aproape de tavan. În partea superioară a ferestrelor există oberlicht-
uri ce se deschid oblic spre tavan. Iluminatul artificial fluorescent va asigura minim 300 lx.
Sălile de educație fizică sunt prevăzute cu vestiare și grupuri sanitare, separate pe sexe. În
sala de sport se asigură o suprafață medie pentru un elev de 4 m2. Pardoseala va fi din parchet,
cauciuc presat sau linoleum. Temperatura din sala de educație fizică va avea valori de 16-180C.
Laboratoarele asigură o suprafață de 2,5 m2 pentru un elev și un cubaj minim de 6 m3 de
elev. În laborator pardoseala va fi din ciment sau mozaic, iar mesele acoperite cu gresie sau
faianță. În laboratorul de chimie se amenajează nișe cu hote prevăzute cu sistem de absorbție a
gazelor degajate.
Sala de desen va fi orientată spre nord pentru asigurarea unei lumini difuze, iar iluminatul
artificial va asigura 400-500 lx.
În categoria încăperilor auxiliare intră cabinetul medical, sala de festivități, biblioteca,
cancelaria și birourile administrative.
Școala este racordată la sistemul central de aprovizionare cu apă și îndepărtare a
reziduurilor fecaloid-menajere. În situația în care nu există posibilitatea racordării la centralele
de aprovizionare cu apă, se va amenaja o sursă proprie de apă dotată cu rețea de distribuție. Dacă
nu există sistem public de canalizare atunci va realiza o instalație proprie de colectare și evacuare
a reziduurilor fecaloid-menajere.
Banca trebuie să aibă dimensiuni apropiate de cele ale elevului pentru a permite
asigurarea unei poziții corecte.
Poziția corectă în bancă este cea în care tălpile sunt lipite de sol și fac un unghi de 90° cu
gambele, gambele fac un unghi de 90° cu coapsele iar coapsele fac un unghi de 90° cu trunchiul.
Dimensiunile scaunului trebuie adaptate la dimensiunile copilului, astfel încât: poziția
așezat să asigure simetria corpului; tălpile să ajungă pe sol; extremitățile inferioare să aibă un
aliniament neutru; poziția să se mențină ușor.
Înălțimea scaunului va fi egală cu lungimea gambei, plus 2-3 cm pentru tocurile
pantofilor. În această poziție se evită presiunea la nivelul spațiului popliteu.
Adâncimea scaunului este egală cu 2/3-3/4 din lungimea coapsei elevului. În acest fel se
evită presiunea la nivelul spațiului popliteu și căderea umerilor. Căderea umerilor apare frecvent
la elevii la care zona lombară nu este în contact cu spătarul.

11
 Spătarul va ajunge până la nivelul unghiului inferior al omoplaților ceea ce asigură o
poziție corectă a trunchiului și libertatea de mișcare a brațelor.
Unghiul dintre scaun și spătar va fi cuprins între 95-110° pentru a asigura o poziție
confortabilă. Unii autori recomandă un unghi de 90° la nivelul șoldului și al genunchiului deci și
spătarul ar trebui să fie vertical. Totuși această poziție este obositoare dacă este menținută timp
îndelungat. Pupitrul are o înclinare de 15° ceea ce asigură o distanță de 30-40 cm între carte și
ochiul elevului.
Există anumite raporturi între elementele băncii:
➢ distanța scaunului reprezintă distanța între marginea posterioară a pupitrului și marginea
anterioară a scaunului (perpendiculara coborâtă de la marginea posterioară a pupitrului
trebuie să cadă în spatele marginii anterioare a scaunului);
➢ distanța spătarului reprezintă spațiul dintre marginea posterioară a pupitrului și spătar;
➢ diferența reprezintă distanța dintre marginea posterioară a pupitrului și scaun pe verticală;
ea trebuie să fie egală cu distanța de la suprafața scaunului la cotul copilului lipit de corp
plus 4-5 cm.
Dimensiunile băncilor vor fi de opt mărimi pentru următoarele grupe de înălțime ale
elevilor: 101-110 cm, 111-120 cm, 121-130 cm,131-140 cm,141-150 cm,151-160 cm,161-170
cm, peste 171 cm.

NORME PENTRU DURATA ACTIVITĂȚII ȘCOLARE ȘI PENTRU ODIHNĂ

Programul unei zile obișnuite de lucru a unui elev cuprinde: timp pentru învățătură (ore
de curs); timp pentru pregătirea temelor; somn și odihnă; timp destinat unor treburi personale;
timp liber; alte ocupații.
Timpul pentru învățătură (ore de curs) diferă în funcție de vârsta elevului. Capacitatea
maximă de efort intelectual se găsește dimineața între orele 9-11 pentru școlarii mici și 9-12
pentru cei mari iar după amiaza între orele 15-18. Capacitatea de lucru scade între orele 13-15 și
seara după orele 19. Într-o școală, programul de instruire trebuie să înceapă după ora 7.30
(preferabil la ora 8.00) și nu va depăși ora 19.
În situația în care numărul claselor este mare se organizează învățământul în două ture.
Copiii din clasele primare învață dimineața iar cei din învățământul gimnazial dimineața și după
amiaza (în funcție de situația claselor). În marile licee, elevii de liceu învață dimineața, iar cei
din ciclul gimnazial după amiaza.
Conform legislației în vigoare, elevii din clasa I-a au programate 3-4 ore zilnic, iar cei din
clasele II-IV, 4 ore pe zi. În învățământul gimnazial programul zilnic este de 4-5 ore, iar pentru
cel liceal de 5-6 ore. Durata lecțiilor nu va depăși 30 minute la clasele I-II și 40-50 minute la
clasele mari .
Pe săptămână, orarul unui școlar din clasa I nu trebuie să cuprindă mai mult de 20 de ore
putând ajunge la 24 de ore la clasele II-IV. În ciclul gimnazial acest număr crește ajungând la 25-
28 de ore iar la liceu chiar la 30-35 de ore.
Încă din clasa I copilul va fi deprins să acorde atenție programului școlar, să se implice în
discuții și în rezolvarea problemelor. Pedagogia modernă acordă atenție metodelor participative,
în care rolul elevului este esențial. Între elev și învățător (profesor) trebuie să existe un dialog
continuu, care permite școlarului să înțeleagă și chiar să învețe tema încă din clasă.
Timpul pentru pregătirea temelor este diferit în funcție de grupa de vârstă și de stilul de
lucru al elevului. În general, pentru clasele primare se admite o activitate la domiciliu de ½ - 1
oră, pentru elevii de gimnaziu timpul crește la 2-2 ½ ore pentru a ajunge la cei de liceu la valori

12
de 3–3 ½ ore. Timpul lung, necesar pregătirii temelor apare datorită încărcării programelor
școlare și dozării neadecvate a sarcinilor de către cadrele didactice .
Cumulând orele de clasă cu cele de învățare acasă rezultă un program foarte încărcat al
elevilor. Astfel elevii din clasa a 4-a învață 6 ore pe zi pe când cei din clasele de liceu ajung și
până la 10-11 ore pe zi.
Un alt element important este reprezentat de obiectele cu care se începe pregătirea.
Recomandările făcute de specialiști diferă în funcție de orarul zilnic.
Elevii ce învață dimineața termină cursurile în jurul orelor 13-14. După un scurt interval
de odihnă ei se apucă de învățat, perioada optimă de lucru fiind cuprinsă în intervalul orar 16-19.
Copilul începe cu acele obiecte al căror conținut este ușor de înțeles și de reținut.
Urmează apoi obiectele care ridică dificultăți iar la sfârșit cele considerate ușoare. Nu facem
specificații legate de obiectele dificile sau ușoare pentru un elev deoarece acest aspect este
dependent de aptitudinile individuale. Există elevi pentru care matematica este o plăcere și alții
pentru care ea este o problemă .
Elevii ce învață după amiază ajung acasă în jurul orelor 18-19. În majoritatea cazurilor ei
sunt obosiți astfel că vor rezolva temele ce nu ridică probleme. Dimineața între orele 9 și 12
curba de efort atinge valori maxime astfel că pregătirea temelor nu este o problemă.

Somnul și odihna
Nevoile de odihnă prin somn sunt mai mari la elevi comparativ cu adulții. Un elev de 6-7
ani are nevoie de 11-12 ore de somn iar unul de 18 ani de 9 ore de somn. Abia după 20 de ani
nevoile de somn ajung la 8 ore, valori caracteristice adulților. Din păcate, în numeroase situații,
timpul acordat somnului scade ajungând la valori inferioare celor recomandate adulților (6-7 ore
pe noapte).
Odihna activă face parte integrantă din programul zilnic al școlarului. Pentru elevul ce
învață dimineața, odihna activă este programată imediat după terminarea programului școlar
(după orele 13-14) și seara înainte de culcare. La elevul ce învață după masă programul de
odihnă activă este plasat imediat după terminarea orelor (după orele 18-19) și la prânz înainte de
plecarea la școală. Tânărul poate urmări emisiuni de radio sau televiziune, citește diverse opere
literare, desenează, împletește, desfășoară o activitate ce ține de hobby-ul fiecăruia.
Timpul destinat problemelor personale include perioada în care copilul își face toaleta,
gimnastica de înviorare și stă la masă.
Timpul liber face parte integrantă din programul unui elev. Este timpul petrecut împreună
cu prietenii la joacă, la plimbare, la un film.
În cadrul altor ocupații sunt incluse activitățile casnice (curățenia în cameră) și unele
programe extrașcolare (ore de înot sau tenis, învățarea unei limbi străine, ore de pian).
Pe parcursul unei săptămâni și a unui semestru școlar există fluctuații în ceea ce privește
capacitatea de muncă. În timpul săptămânii observăm o capacitate de muncă scăzută luni, urmată
de un randament maxim în zilele de marți și miercuri. Joi capacitatea de muncă să scadă, scădere
care este evidentă vineri. Această scădere treptată a capacității de muncă apare datorită însumării
solicitărilor din zilele anterioare.
În timpul unui semestru asistăm inițial la o perioadă de acomodare în regimul muncii
școlare. Urmează apoi câteva luni de randament școlar ridicat (1-2 luni) pentru ca în final să se
ajungă la scăderea randamentului însoțită chiar de reducerea greutății corporale a elevilor.

13
 IGIENA LOCUINȚEI

Cultura locuinței se referă nu numai la amenajarea cât mai bună a acesteia, ci și la o

întreținere corespunzătoare permanentă, deoarece aceasta poate deveni improprie în cazul că nu
se respectă anumite condiții.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească locuința se apreciază prin studii efectuate
în fiecare țară, zonă geografică, ținându-se cont de tradiții, cultură, starea economică, de aceea
nu pot fi universal valabile. Ele sunt valabile pentru o anumită etapă de dezvoltare, se schimbă
în timp, în funcție de evoluția societății, a gustului pentru frumos, a posibilităților economice.

Recomandările generale emise de OMS pentru o locuință sănătoasă sunt următoarele :

• satisfacerea nevoilor fiziologice prin asigurarea unui spațiu suficient, a unei
ambianțe termice confortabile, a unui iluminat natural corespunzător cantitativ și
calitativ, însorirea directă a încăperilor principale, asigurarea protecției împotriva
poluării fizice și chimice și a vicierii aerului;
• prevenirea bolilor transmisibile prin evitarea aglomerării, aprovizionarea
corespunzătoare cu apă potabilă, asigurarea cu instalații sanitare adecvate, dotări
pentru conservarea alimentelor, îndepărtarea igienică a reziduurilor, prevenirea și
combaterea insectelor și rozătoarelor din locuință, evitarea focarelor de murdărie în
interiorul și exteriorul locuinței;
• protecția împotriva accidentelor în locuință și în vecinătatea ei prin folosirea de
materiale de construcție de calitate, privind rezistența și inflamabilitatea, evitarea
riscurilor de intoxicație, de arsuri și electrocutare, alunecări și căderi;
• asigurarea cerințelor psihosociale prin satisfacerea necesităților de izolare
individuală și familială și realizarea unei vieți armonioase, dotări care să ușureze
activitatea gospodărească, aspect plăcut al locuinței, asigurarea accesului la unități
bine aprovizionate și dotate de deservire a populației, mijloace de transport adecvate
și spații verzi pentru relaxare, mișcare și odihnă.

Amplasarea locuinței
Locuința se amplasează în zonele de locuit ale localității respective, care sunt protejate
de poluare, trebuie să dispună de surse de alimentare cu apă potabilă, de posibilități de
îndepărtare a reziduurilor solide, terenul să fie salubru, solid, fără riscuri de alunecare, să nu fie
expus avalanșelor și inundațiilor și să prezinte posibilități de dezvoltare a spațiilor verzi.
Structura solului este preferabil argilo-nisipoasă, iar porozitatea și permeabilitatea
solului trebuie să fie bună pentru filtrarea apei și creșterea vegetației. Solurile argiloase nu sunt
indicate pentru construcții de locuit deoarece rețin apa, generând colecții stagnante. Solurile
calcaroase se încălzesc repede și favorizează infiltrarea rapidă a apelor subterane. Solul stâncos
nu permite creșterea vegetației și determină acumularea căldurii.
Nu se amplasează locuințe pe terenuri în care anterior au fost îngropate reziduuri, de
umplutură sau instabile.
În zonele de locuit, din stadiul de proiectare se vor localiza precis dotările necesare cum
ar fi: unități comerciale, socio-culturale (creșe grădinițe, școli, farmacii), de alimentație publică,
prestări de servicii. De asemenea, sunt foarte importante locurile de amplasare ale platformelor
14
de depozitare a recipientelor de colectare a gunoiului menajer și a spațiilor pentru bătut
covoarele; acestea trebuie să respecte o distanță de minimum 10 m de ferestrele locuințelor.
Spațiile pentru joaca copiilor trebuie să asigure 1,3 m2 teren/locuitor, iar parcările
autovehiculelor se vor realiza la minimum 10 m de ferestrele camerelor de locuit. Spațiile verzi
trebuie să asigure 2-2,2 m2 teren/locuitor.
Unitățile industriale, comerciale, de prestări servicii care sunt poluante se amplasează în
clădiri separate, la minimum 15 metri de ferestrele locuințelor.

Orientarea locuinței
Se referă la poziționarea pereților lungi, prevăzuți cu ferestre, față de punctele cardinale.
Amenajarea optimă a încăperilor este prevăzută în figura 1.

Fig. 1. Orientarea optimă a încăperilor față de punctele cardinale

În condițiile țării noastre, orientarea optimă a locuinței este sud sau sud-est. această
orientare asigură în solstițiul de iarnă o însorire de minimum 1½ oră/zi în încăperile de locuit și
dormitoare.

Materialele de construcție
Acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiții tehnice și arhitecturale:
• termoizolante (permit realizarea menținerii constante a temperaturii interioare;
materialele de construcție cu spații goale în interior sunt bune termoizolante);
• fonoizolante (asigură protecția împotriva zgomotului);
• hidroizolante (protejează locuința de pătrunderea apei prin pereți, acoperiș sau
fundație; materialele hidroizolante nu permit apariția igrasiei);
• elasticitate;
• rezistență crescută la deformare;
• inflamabilitate și higroscopicitate redusă;
• întreținere ușoară.

Cărămida arsă întrunește cele mai multe condiții: este termoizolantă, are rezistență
crescută, o higroscopicitate redusă și asigură fonoizolarea.
BCA (betonul celular autoclavizat) are rezistență și durabilitate, dar este mai puțin
termoizolant și fonoizolant.

15
 Materialele plastice sunt folosite în special pentru amenajările interioare, îndeplinesc
condițiile enumerate mai sus cu unele excepții: degajare de substanțe toxice, descompunere la
temperaturi ridicate și acumulare de sarcini electrostatice.
Lemnul are unele calități, dar și unele defecte: este termoizolant, fonoizolant și elastic;
ca acțiune negativă se particularizează printr-o rezistență scăzută și o inflamabilitatea crescută.
Cărămida nearsă este necorespunzătoare datorită: rezistenței scăzute; faptului că prin
degradare eliberează praf, impurități, bacterii sau chiar ouă de paraziți.

Amenajări și dotări interioare

Numărul încăperilor de locuit poate fi egal cu numărul persoanelor dintr-o familie, sau
când nu este posibil se admit să fie mai puține cu una decât acestea (doi copii de același sex,
părinții locuiesc împreună).
Suprafața care trebuie să fie asigurată pentru o persoană este 8-16 m2, iar cubajul de
minimum 30-35 m3.
Camera de zi este încăperea în care întreaga familie își petrece cel mai mult timp, de
aceea va fi cea mai mare, având cea mai bună orientare.
Dormitoarele trebuie să fie orientate optim pentru a asigura odihna.
Baia trebuie amplasată în apropierea dormitorului, cu spațiu tampon pentru aburi și
zgomot. Finisajele trebuie să fie rezistente, ușor lavabile, pavimentul impermeabil și cu sifon de
scurgere. Dotarea obligatorie a băii va cuprinde un lavoar, un vas WC, cadă de baie sau duș.
Bucătăria poate avea dimensiuni diferite în funcție de destinație (activități exclusiv
culinare sau și pentru servirea mesei). Pereții și tavanul se vor acoperi cu material rău
conducător de căldură pentru a reduce condensarea vaporilor de apă. În dreptul chiuvetei de
spălat vase și a aragazului se recomandă impermeabilizarea prin faianțare sau uleiere.
Necesitatea camerei de alimente este controversată, poate fi înlocuită cu un frigider ce
are o capacitate corespunzătoare nevoilor familiei.
Înălțimea camerelor va fi mai mică cu 2/3 din lungimea acestora și mai mare cu 2/3 din
lățimea lor.
Din punct de vedere cromatic se recomandă: galben deschis, albastru deschis, vernil, alb
care au coeficientul de reflexie de 70-80%, sunt stimulante și relaxante pentru vedere.

Ambianța termică sau microclimatul din locuință

Reprezintă totalitatea proprietăților fizice ale aerului (temperatură, umiditate, curenți de
aer, radiații calorice) care influențează termoreglarea organismului.
Oscilațiile reduse ale factorilor de microclimat au un rol pozitiv, stimulează capacitatea
de termoreglarea, pe când oscilațiile cu amplitudine mare au efecte nefavorabile asupra
organismul. Lipsa variațiilor acestuia (condițiile de seră) scad rezistența organismului, crescând
receptivitatea la infecții.
Temperatura aerului din locuință depinde în principal de temperatura exterioară a
aerului dar și de materialele de construcție folosite, orientarea încăperii, numărul de pereți
exteriori. Se recomandă ca valoare optimă a temperaturii 18-22°C, vara să nu depășească 26°C.
Umiditatea aerului din încăpere depinde de situația aerului exterior, de aglomerarea
locuinței, activitățile desfășurate în aceasta. Umiditate relativă optimă este între 35-65%, cu o
medie de 50%.
Curenții de aer sunt produși de ventilație, activitățile oamenilor, respirație. Se
recomandă ca viteza să fie 0,1-0,3 m/sec și să nu depășească 0,5 m/sec.

16
 Radiațiile calorice din încăperile de locuit au de obicei o intensitate care nu
influențează negativ persoanele din locuință. Temperatura corpurilor de încălzit nu trebuie să
depășească 80°C iar pentru evitarea radiației negative sau pozitive prea mari, temperatura
pereților, tavanului, podelei trebuie să fie cât mai apropiată de temperatura aerului din încăpere,
ceea ce depinde foarte mult de calitățile termoizolante ale acestora.

Poluarea aerului interior și consecințele asupra sănătății

Deoarece, în medie, peste 85% din timp se petrece într-o formă de habitat (de tip
locuință sau special), calitatea aerului din încăperi este foarte importantă pentru toți oamenii, un
accent particular fiind pus pentru copii, bătrâni sau persoanele bolnavi la care durata de ședere
este de peste 95%.
Chiar în locurile unde aerul exterior este relativ pur, cum ar fi în zonele de munte, aerul
interior poate să fie extrem de poluat. Din motive de economie de energie, creșterea izolării
termice a clădirilor și diminuarea ventilației, se generează adesea o ambianță propice
concentrării de poluanți în aerul interior.
Calitatea aerului din interior depinde de diverși parametri cum ar fi: intensitatea surselor
de poluanți care poate fi diferită sau după durata de funcționare a acestora (dacă emisia este
continuă ca aceea a materialelor de construcție, sau intermitentă cum ar fi prăjirea, bricolajul).
Temperatura, umiditatea și viteza aerului au mare rol în aceste emisii, în special a compușilor
organici volatili (COV). Reînnoirea aerului și calitatea aerului exterior influențează
considerabil calitatea aerului dintr-o locație.
Poluarea interioară este o problemă reală, cu riscuri importante, care a apărut în ultimele
decenii. Aceasta poate fi cauzată de poluanți ce provin din aerul exterior, sau de poluanți
produși în interiorul clădirilor.

Efectele asupra sănătății

Aparatul respirator este prima victimă a aerului respirat în timpul orelor petrecute în
asemenea condiții.
Copiii mici își petrec o mare parte din timp acasă și în plus sunt mai sensibili, aparatul
lor respirator în dezvoltare este mai fragil.
Persoanele în vârstă, alergicii sau astmaticii sunt sensibili la poluare care poate antrena
o hipersensibilitate bronhică, să pregătească o bronșită cronică și să declanșeze crize de astm.
Chiar la persoanele sănătoase, aparatul respirator care este un veritabil sistem de
epurare poate fi supus la intoxicare sau iritare. riscurile pentru sănătate sunt diverse în funcție
de surse: fumul de țigări, amianta, produșii de degradare ai radonului care sunt cancerigeni.
produșii de combustie, unele bacterii sau ciuperci provoacă tulburări respiratorii. Suprapunerea
tuturor acestor factori face imprecisă relația lor cu o afecțiune respiratorie sau cu cancerul.

Poluarea de origine externă

Poluarea atmosferică exterioară influențează calitatea aerului interior, căci în
majoritatea locuințelor se produce un schimb continuu de aer cu exteriorul. Fără măsurile
actuale de izolație, aerul interior dintr-o locuință se schimbă complet în două ore. Ferestrele
izolante reprezintă o barieră numai pentru pulberi, în timp ce poluanții gazoși se insinuează
ușor în interior.

17
 Dioxidul de sulf provine din exterior. Concentrațiile din interiorul clădirilor reprezintă
în lunile de iarnă 15-20% față de valorile exterioare și 40-45% vara, din cauza aerației care este
mult mai importantă.
Oxizii de azot provin în special din gazele de eșapament ale vehiculelor cu motor și
pătrund foarte ușor în locuințe. Același lucru se întâmplă și cu monoxidul de carbon.
Plumbul rezultă din surse industriale, dar în special din traficul auto. Procentajul de
pătrundere în locuințe este de 50-70%. Penetrarea este mai intensă la parter și mai importantă
vara decât iarna, din cauza deschiderii mai frecvente a ferestrelor.
Ozonul din interiorul clădirilor reprezintă 20-80% din concentrația exterioară a acestuia.
Prin expunerea îndelungată în aerul interior al unor categorii de persoane, expunerea interioară
la ozon poate fi mai importantă decât cea exterioară. Ozonul este recunoscut ca un agent
agresiv pentru sistemul respirator, cu efecte acute și efecte cronice posibile datorită cumulării,
putând accelera îmbătrânirea pulmonilor.
Radonul poate contamina interiorul caselor provenind din solul pe care este amplasată
construcția, dar și din materialele utilizate în construcție, respectiv din apă.

Poluarea de origine internă

Aparatele de combustie
Aparatele de combustie cuprind aparatele de încălzit, de producere a apei calde, de
preparare a alimentelor, ce utilizează un combustibil solid, lichid sau gazos. Aceste aparate
produc oxid de azot, oxid de carbon și gaz carbonic, în timp ce arderea lemnului în mașina de
gătit sau șemineuri poate crește conținutul interior de benzo(a)piren și pulberi. Dacă plita de
gătit folosește GPL (gaz-petrol-lichefiat) sau gazul metan în loc de electricitate, concentrația de
NO poate fi de 8 ori mai mare în bucătărie decât la exterior. Concentrațiile de NO diminuă
foarte lent, în absența ventilației. Orice persoană ce are probleme respiratorii poate fi afectată,
prin expunerea repetată la acest gaz.
Aparatele de combustie pot emite CO care se adaugă la cel produs prin respirație,
fumat, diminuarea oxigenului printr-o ventilație incorectă. Expunerea la CO transformă
hemoglobina în carboxihemoglobină, ceea ce împiedică sângele să asigure funcția normală a
acesteia de transportor al oxigenului.
Produsele din mediul casnic
Întreținerea localurilor, îngrijirea corporală (deodorante, lacuri), utilizează numeroase
produse care conțin substanțe active, solvenți și gaze propulsoare. Curățarea cuptoarelor, a
geamurilor, insecticidele, deodoranții pentru încăperi sunt alte exemple de produse domestice.
Produșii activi se află sub formă de mici picături ușor inhalabile. O mare diversitate de compuși
organici volatili este emisă de produșii de întreținere. Printre ei hidrocarburile aromatice sunt
foarte mult împrăștiate. Unii deodoranți pot conține până la 10% toluen. Produsele deodorante
pentru WC conțin 42% diclorbenzen, a cărui emisie durează mai multe săptămâni.
Echipamentele de birou
Birotica poate să fie la originea emisiei a unor cantități semnificative de produși toxici.
Gestul banal al corectorului lichid degajă metil-cloroform; studiile s-au adresat în special la
hârtia duplicatoare fără carbon și mașinile de reprografie La început, jena invocată a fost
imputată formaldehidei. Apoi, atenția s-a transferat asupra compușilor bifenil-policlorurați.
Reacțiile raportate cu acest tip de hârtie pot fi datorate uleiului, corpilor volatili iritanți care

18
traversează bariera dermo-epidemică și ajung în sânge. Patologia indusă poate fi este cutaneo-
mucoasă cu urticarie, dermită de contact, oculară, rino-faringiană.

Fumul de tutun
Tutunul este cauza în fiecare an, a 2,5 milioane decese în lume. În ultima decadă lumea
medicală a devenit tot mai atentă la consecințele tabagismului asupra nefumătorilor, expuși la
concentrații ridicate ale multitudinii de poluanți chimici din fumul de tutun.
Campaniile contra fumatului activ nu au putut să protejeze sănătatea fumătorului, dar
este de dorit ca sănătatea nefumătorului să poată fi protejată.
Formaldehida
Este un component al troposferei, o mare parte provine din degradarea metanului și, de
asemenea, din combustia incompletă a autovehiculelor cu motor ce nu sunt supuse catalizării.
Formaldehida intră în compoziția unor diverși produși: lemn aglomerat, preparate pentru
unghii, hârtie, textile.
Fumul de tutun este o sursă majoră formaldehidă în aerul interior. Un fumător de 20
țigări/zi se expune la inhalarea cumulată de 1,0 mg de formaldehidă.
Concentrații mari de formaldehidă au fost detectate în bucătăriile amenajate cu
tâmplăria aglomerată și lipită, din cauza căldurii și a nivelului de umiditate.
Produșii de izolație termică pe bază de spumă uree-formol sunt o sursă de formaldehidă
în climatul nostru interior. Ele au fost interzise din 1980 în Canada și din 1982 în SUA.
Alte surse de formaldehidă sunt mochetele, materialele plastice și planșeele vopsite.
Fibrele minerale artificiale
Acest termen înglobează substanțe fibroase anorganice, produse derivate din sticlă,
argilă. Se înțeleg prin fibre, orice particule a căror lungime este de cel puțin 3 ori mai mare
decât diametrul lor.
Vata minerală provine din rocile bazaltice și rocile care conțin un procent variabil de
40-60% de carbonat de calciu și magneziu. Principalii compuși din vata minerală sunt silicații
(45-53%), alumina (6,5-13%) și varul (11-30%).
Azbestul
Azbestul poate contamina aerul localurilor care sunt adesea clădiri publice sau localuri
școlare. Sunt expuși uneori elevii, când izolarea cu azbest poate fi realizată necorespunzător, cu
apariția riscului de mezotelioame.
Dalele din vinil-azbest nu sunt complet inofensive din acest punct de vedere. Dacă
materialele sunt compacte, cum ar fi azbest-ciment sau azbest-plastic nu este antrenată emisia
de fibre în interiorul localurilor, cu excepția intervenției mecanice la nivelul lor.
Traficul auto ar putea fi în mod egal responsabil de o creștere a concentrației fibrelor de
azbest în apropierea unor puncte de circulație intensă, în urma uzurii plăcuțelor de frână și a
discurilor de ambreiaj.
Riscul pentru sănătate depinde nu numai de concentrația de fibre de azbest ci și de tipul
fibrelor. Denumirea de azbest se aplică la șase varietăți minerale distincte din punct de vedere
chimic și fizic: crizotil, crosidolit, amozit, antofilit, tremolit și actinolit.
Cele două ținte vizate de acest poluant major, sunt parenchimul pulmonar și seroasa
mezotelială, fie sub formă de fenomene inflamatorii care conduc la fibroză, fie sub formă de
transformări celulare ce evoluează spre cancer.

19
 BIOCONTAMINANȚII

În aerul interior, bioefluenții ce provin din activitatea biologică a omului și a animalelor

de companie, în plus microorganismele, constituie o categorie particulară de poluanți.

Sursele de biocontaminanți
Corpul uman rezervor microbian
Omul prin funcțiile fiziologice normale, reprezintă o sursă de poluare a aerului interior.
Căile respiratorii emit o multitudine de picături în cursul respirației și a vorbitului, care
sunt de mărime importantă și se depun rapid. În timpul tusei și a strănutului, sunt produse un
număr mare de picături de dimensiuni foarte mici, care se mențin timp îndelungat în suspensie
în aer și sunt capabile să pătrundă profund în aparatul respirator.
Descuamarea cutanată constituie o sursă importantă de particule. Mișcarea unei
persoane, agitarea hainelor sale, pune în suspensie pe secundă mai mult de un miliard de
particule mai mari de 10-15 microni. Fiecare individ produce pe an 10% din greutatea sa prin
scuamele cutanate, care conțin multe sute de bacterii.
Mirosul uman. Corpul uman elimină numeroase substanțe volatile pe suprafața corpului
și a orificiilor. Printre ele se află acidul piruvic, acidul lactic, metanul, amoniacul, acetaldehide,
acidul butiric, alcoolul etilic și metanolul.
Dioxidul de carbon (CO2) este cel mai important bioefluent și poate atinge în unele
birouri, concentrații de 2-7 ori mai mari comparativ cu mediile ambiante. Efectul asupra
sănătății al acestor niveluri este variabil: cefalee, oboseală generală și somnolență se observă la
unele persoane de la concentrații de 2.000 ppm.
Umiditatea. Cu cât sunt mai mulți indivizi, cu atât umiditatea crește. Prin respirație o
persoană produce minimum 300 g vapori de apă / zi.

Animalele de companie
Animalele de companie sunt un veritabil rezervor microbian. Experimente realizate în
Franța și America au constatat că prezența unei pisici induce creșterea alergenului major al
pisicii în 30 minute. După ieșirea animalului, alergenul rămâne într-o cantitate care nu este
neglijabilă. Utilizarea aspiratorului poate antrena creșterea conținutului acestui alergen, așa se
explică crizele de astm la alergici, la câteva ore după folosirea acestuia.

Microorganismele prezente în locuință

Printre cele 8-10 milioane de particule pe care le inhalăm zilnic se află “particulele vii”
și particule inerte. Microorganismele cuprind virusuri, bacterii, ciuperci microscopice, diverse
resturi și dejecții animale, polen, dar mai ales acarieni care sunt printre cei mai importanți
alergeni.
Unele virusuri și bacterii odată eliberate de om sau animal, nu sunt viabile în aer mult
timp. Altele, cum ar fi stafilococii, supraviețuiesc mai multe zile, fără a se multiplica în aer și
praf. Mediile umede permit la unele specii cum ar fi bacilul piocianic să supraviețuiască luni și
chiar ani de zile.
În locuințe, microorganismele cele mai cunoscute sunt acarienii. Acarienii sunt insecte
microscopice (400 µm), ce populează mochetele, saltelele, pernele și se hrănesc cu scuamele
umane. Într-un gram de praf, se pot găsi 2.000-3.000 de astfel de microorganisme. Dejectele lor
sunt alergizante și favorizează dezvoltarea astmului. O perturbare aeriană, crește brutal

20
concentrația lor în aer, dar regresia este rapidă din momentul în care se oprește mișcarea
aerului. Camerele orientate spre nord conțin o cantitate crescută de acarieni din cauza
umidității.
Mucegaiurile ce au la suprafață glucani pot să explice unele simptome de iritație ale
ochilor și gâtului asociate cu oboseala, dureri de cap (case insuficient ventilate).
Printre ciuperci, sunt implicate adesea speciile filamentoase cu spori, tip Aspergillus.
Mucegaiurile banale se dezvoltă în materia organică în descompunere, contaminează omul pe
cale aeriană, prin diseminarea sporilor în aer.
Plafoanele false sunt adesea implicate, mai ales dacă umiditatea a degradat materialele
de izolație. Spațiile dificil accesibile la curățenie, unde praful și sporii ce se acumulează, pot să
fie surse eventuale de contaminare.
Contaminarea cu mucegaiuri poate afecta bolnavii cu risc, ce prezintă neutropenie,
aplazie medulară, grefe de măduvă, pacienții care fac corticoterapie, chimioterapie, diabeticii.
Biocontaminanții au fost mult mediatizați prin incidentele survenite în timpul
disfuncțiilor instalațiilor de climatizare.
Climatizarea are ca scop asigurarea unui confort higrometric și termic. Poate fi vorba de
o concepție defectuoasă a instalației sau o întreținere proastă.
În dorința de a crea un mediu ideal pentru om, adesea s-a realizat un mediu ideal pentru
germeni.
Sistemele de climatizare pun probleme legate de contaminarea microbiologică, în timp
ce diminuă conținutul de polen, evitând simptomele alergice în perioadele critice.
Febra de umidificare sau boala climatizoarelor este atribuită unor germeni, amoebe sau
actinomicete care se dezvoltă în conductele acestora. Filtrele HEPA rețin 99,97% din pulberi
din aerul respirat, cu excepția actinomicetelor, care au diametrul mai mic de 0,1 microni.
Manifestările de tip alveolită alergică, au fost descrise și confirmate prin descoperirea
anticorpilor precipitanți în serul pacienților expuși la actinomicetele termofile. Legioneloza este
o pneumopatie gravă cu febră, cefalee, semne digestive, dispneea fiind singurul simptom
respirator.
Cauzele acestor îmbolnăviri sunt: concepția defectuoasă a acestor instalații și defectele
de întreținere.
Concepția defectuoasă
• orientarea necorespunzătoare a prizelor de aer în raport cu vânturile dominante și
proximitatea zonelor de poluare, ce antrenează pătrunderea aerului exterior poluat;
• prezența unui tur de răcire aproape de o priză de aer nou, ce comportă un risc de
aerosoli microbieni periculoși din genul Legionella;
• filtrarea insuficientă ce nu poate înlătura particulele toxice și alergenice;
• reciclarea defectuoasă a aerului;
• umidificarea în circuit închis este generatoare de aerosoli contaminați;
• eliberarea de fibre de vată de sticlă din învelișul centralei de aer, tulburări de
etanșeitate a conductelor de distribuție a aerului prin coroziunea materialului.
Defectele de întreținere
Este vorba de o instalație cu un acces dificil, înlocuirea destul de rară a filtrelor,
funcționarea prost supravegheată a ventilatorului, curățirea insuficientă a tururilor de răcire etc.

21
 Instalația de climatizare trebuie să răspundă la numeroase exigențe pentru a nu fi o sursă
de probleme:
• priza de aer trebuie să fie studiată cu atenție;
• alegerea judicioasă a filtrelor și plasarea lor cât mai aproape de locul ce trebuie
protejat, plus verificarea lor periodică;
• utilizarea de umidificatori fără reciclaj de apă, care trebuie să fie serios controlați și
dezinfectați;
• dimensiunile și reglajul ventilatorului să fie adaptate instalației pentru a evita
poluarea fonică;
• accesibilitatea instalației pentru verificările periodice.
Sistemele de îndepărtare a reziduurilor prin vacuum
Aceste instalații se găsesc în blocuri, permițând să se deverseze reziduuri menajere într-
o conductă verticală care se varsă într-un container.
În cercetările întreprinse s-a constatat că în aceste dispozitive numărul total de germeni
este de 13 ori mai mare ca în aerul bucătăriei, stafilococii și streptococii fiind abundenți.

Umiditatea locuinței - factor patogen pentru locatari

Aceasta este un factor poluant particular prin efectele asupra sănătății și a stării clădirii.
Acțiunea umidității asupra altor poluanți
În primul rând umiditatea favorizează dezvoltarea microorganismelor: mucegaiuri,
ciuperci, levuri, acarieni, care se află la originea alergiilor și afecțiunilor respiratorii.
Formaldehida se degajă mai repede într-o atmosfera umedă.
Ozonul are o durată de viață și o intensitate de activitate condiționată de umiditate.
Radonul dă naștere la atomi de poloniu, pozitivi electric, care favorizează aglomerarea
umidității în picături mici, crescând pătrunderea și fixarea descendenților radioactivi în pulmon.
În prezența umidității, crește degradarea fibrelor covoarelor sintetice, ceea ce face să
crească fibrele în suspensie din aer.
Protecția împotriva umidității exterioare
Umiditatea din sol este cea mai neplăcută. Prevenția împotriva acesteia trebuie luată din
timpul construcției unei clădiri. Fundația are o importanță deosebită. Drenajul este unul din
mijloacele cele mai eficace căci se evită ca peretele să acționeze ca o “pompă de apă”.
Protecția împotriva umidității interioare
Umiditatea interioară se explică prin: sistemul de încălzire, bucătărie, uscatul lenjeriei,
respirația și transpirația ocupanților.
La o temperatură de 20°C umiditatea corespunzătoare este cuprinsă între 40-60%.
Sub 30%, aerul este uscat, mucoasa respiratorie se usucă și permite dezvoltarea
germenilor patogeni. Peste 80% aerul este prea umed și nu permite evacuarea transpirației.
Ventilația constituie o măsură bună pentru reînnoirea aerului viciat.
Vicierea aerului
În spațiile aglomerate apar modificări ale proprietăților fizice reprezentate de eliminarea
de căldură prin radiație, convecție; creșterea temperaturii ambiante; evaporarea, creșterea
umidității relative și eliminarea de vapori de apă prin aerul expirat.
Expunerea prelungită la aer viciat produce efecte negative, de intensitate diferită în
funcție de sensibilitatea individuală, gradul de viciere, timpul de expunere.

22
 Simptomele acuzate consecutiv unei astfel de expuneri includ o stare generală de rău
(oboseală, transpirație, cefalee, vertije, greață, inapetență), scăderea capacității de muncă (scade
atenția), somnolență. Uneori se ajunge la pierderea cunoștinței și în final la deces.
Expunere cronică la o atmosferă viciată poate să provoace o anemie (mai ales la copii),
adinamie, scăderea rezistenței la agenții biologici și chimici și o creștere lentă.

SINDROMUL CLĂDIRILOR NESĂNĂTOASE

Calitatea degradantă a aerului din interior a fost implicată în apariția Sick Building
Syndrome (SBS) sau sindromul clădirilor bolnave.
Se consideră că nu este implicat un factor responsabil unic, ci există o interacțiune a mai
multor parametri fizici, chimici și psihologici.
Chimia și bacteriologia aerului nu sunt singurele elemente ale calității aerului interior.
Zgomotul, iluminatul, câmpurile electromagnetice joacă un rol important pentru sănătatea
locuinței și a locuitorilor.

Strategiile pentru un aer interior mai curat

Limitarea poluării aerului interior constituie un obiectiv mai ambițios decât diminuarea
poluării aerului atmosferic.
Reducerea surselor emițătoare și ventilația adaptată, pot diminua considerabil nivelul de
poluare.
Reducerea surselor de emisie constă în:
• diminuarea poluanților de combustie: oprirea tabagismului, folosirea unei hote aspirante
deasupra aragazului, întreținerea aparatelor de încălzit, curățirea coșurilor, reducerea
funcționării autovehiculelor în interiorul garajelor;
• produșii organici (solvenții, acizii, decapanții, colanții, vopselele, varurile) să se folosească
în locuri bine aerisite, aplicarea tratamentelor pentru mobile pentru a diminua organo-
cloruratele, dispensarea de utilizarea excesivă de deodorante, de coloranți cu latex;
• pentru microorganisme și alergenii din aer: îndepărtarea animalelor de casă în caz de
alergii, reducerea umidității pentru a diminua numărul de acarieni, menajul nu se va face cu
mătura care ridică în aer mult praf ci cu aspiratorul prevăzut cu filtre, curățirea cu vapori a
covoarelor și a altor suprafețe, să se folosească produse acaricide, zugrăveală acaricidă.

Ventilația
Cele trei obiective ale ventilației sunt:
• evacuarea aerului viciat;
• împrospătarea aerului;
• combaterea umidității și a condensului.
Ventilația naturală se realizează prin diferența de temperatură între exteriorul și interiorul
unei locuințe, totuși ea variază cu sezonul fiind importantă iarna mai ales în regiunile reci,
ineficientă vara.
Ventilația mecanică permite în mod permanent schimbarea corectă a aerului. Se folosesc
două sisteme: cu flux simplu sau dublu.
Ventilația mecanică cu flux simplu constă în extragerea mecanică a aerului viciat și
intrarea naturală a aerului. Aerul poluat este aspirat din bucătărie, sala de baie, WC, traversând
valvele este evacuat prin conducte la exterior prin ventilator. Aerul proaspăt din exterior

23
pătrunde în locuință prin locul de intrare, pe baza unei depresii create de ventilator. Aerul
proaspăt introdus circulă prin încăperile principale, înainte de a fi extras.

TABELUL I
Sindromul clădirilor bolnave
SIMPTOME CAUZE
Manifestări ORL și respiratorii Factori fizici
Temperatura prea scăzută sau prea ridicată
Gât uscat
Higroscopicitatea scăzută
Iritația gâtului
Deplasarea aerului
Senzația de lipsa aerului
Lumina artificială
Scurgere nazală
Lucru în fața unui ecran
Obstrucție nazală
Zgomotul
Tuse
Câmpurile electromagnetice și electrostatice
Manifestări oculare Factori chimici
Fumul de tutun
Diminuarea filmului lacrimal Formaldehida
Conjunctivită Compuși organici volatili
Gazul carbonic
Pulberile caustice
Manifestări cutanate Factori biologici
Acarienii
Piele uscată
Mucegaiurile
Roșeață
Endotoxinele
Mâncărime
Micotoxinele
Manifestări senzoriale și neuropsihice Factori psihologici
Senzații olfactive neplăcute
Imposibilitatea de a deschide ferestrele
Cefalee, oboseală
Lipsa unei ventilații naturale
Stare de rău general

Ventilația mecanică cu dublu flux cuprinde același sistem de extracție a aerului, dar
comportă în plus aparatură suplimentară care introduce un flux de aer nou.
Cele două rețele de extracție și alimentare se încrucișează într-un schimbător, care iarna
permite încălzirea aerului rece. Aerul care vine din exterior este filtrat înainte de a fi adus în
circuitul de alimentare, pentru a elimina poluanții.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Gavăt Viorica, Albu Adriana, Petrariu F.D. Alimentația și mediul de viață în relație cu
dezvoltarea copiilor și a tinerilor Iași: Editura “Gr. T. Popa”, 2006.
2. Gavăt Viorica, Petrariu F.D., Gavăt C.C., Azoicăi Doina Factorii de risc din mediu și
sănătatea Iași: Editura "EditDAN" Iași, 2001.
3. Albu, C. Albu Adriana, Vișan Alice, Universul de mișcare al copilului mic Iași: Editura
Polirom, 2008.
4. Albu, C. Albu Adriana Vlad T. L., Iacob I. Psihomotricitatea Iași: Editura Institutul
European, 2006.

24