Mircea Eliade

Mircea Eliade (n. 13 martie S.V. 28 februarie 1907, Bucureşti - d. 22 aprilie 1986, Chicago),
originar din România, naturalizat cetăţean american în 1966, a fost un scriitor, filozof şi istoric
al religiilor, profesor la Universitatea din Chicago din 1957, onorat cu titlul de Distinguished
Service Professor din 1962. Autor a 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice
traduse în 18 limbi şi a circa 1200 de articole şi recenzii cu o tematică extrem de variată,
foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără
a lua în calcul jurnalele sale intime şi manuscrisele inedite.

Tânărul Eliade

A fost un copil foarte studios, invatand foarte mult si care isi petrecea timpul singur. Începând
din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "şef al generaţiei" sale. Încă de la
vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare
imaginaţie, ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a
doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informaţii autobiografice interesante despre
prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică şi metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o
influenţă decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul şi cunoştinţele lui Mircea Eliade,
Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacţia ziarului Cuvântul.
Dorind să-şi lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în
România, Eliade învaţă limba italiană şi cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaşte personal pe
Giovanni Papini şi pe Vittorio Macchioro, care avea publicaţii în domeniul istoriei religiilor.

După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obţinând o
bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită şi Yoga cu Surendranath Dasgupta, în
Calcutta, între 1928 şi 1932. Petrece şase luni în "ashram"-urile din Himalaia (locuri de
retragere, n.n.) şi călătoreşte în Birmania şi Ceylon.

Întors la Bucureşti, îşi dă doctoratul în filozofie cu o dizertaţie despre Yoga. În 1933 capătă
mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experienţa din India şi pe date autobiografice.
Între 1932 şi 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri şi lucrări ştiinţifice.

De la mijlocul anilor '30, Eliade a îmbrăţişat ideologia Mişcării Legionare, în cadrul căreia devine
un activist cunoscut. Eliade s-a distanţat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se
refere la această perioadă critică din tinereţea sa. In timp ce scria articole antisemite, a luat
poziţie faţa de expatrierea unor mari intelectuali evrei şi şi-a menţinut amiciţia cu evrei ca
Mihail Sebastian. În ceea ce priveşte opera literară, Iphigenia pare a fi o alegorie a morţii lui
Codreanu.

Anii de maturitate

În 1940 este ataşat cultural la Londra, apoi la Lisabona. Ocuparea României de către comunişti
în 1944, îl determină să ia calea exilului. Vine la Paris, unde trăieşte din cursuri şi conferinţe în
marile centre şi universităţi europene. Din 1945 predă la "Ecole des Hautes Etudes" de la
Sorbona şi devine unul dintre cei mai importanţi istorici ai religiilor, cu precizarea că Mircea
Eliade a fost mai mult un "comparatist" decât un "istoric" în sensul pur al cuvântului.

La Paris publică celebra lucrare "Tratat de istorie a religiilor" (1949). Examinând simbolismul
apelor, pietrelor sau al plantelor, Eliade evidenţiază ideologia proprie fiecarei religii şi, mai pe
larg, a religiei ca atare, în opoziţie cu domeniul profanului.
În cercetările sale, Eliade descoperă două categorii de oameni : homo religiosus (omul religios)
cu universul său spiritual, care crede într-o realitate absolută - sacrul - şi-şi asumă în lume un
mod de existenţă specific ; şi homo areligiosus (omul nereligios), care refuză transcedentalul.
Cercetarea gândirii omului religios îl face să se intereseze mai mult de popoarele fără scriere.
Întâlneşte pe C. G. Jung şi descoperă interpretări comune, fiind frapat de importanţa
arhetipului. Se angajează pe o nouă cale, aceea a identificării transcedentalului în conştiinţa
umană, aceasta fiind orientarea decisiva spre studierea sacrului, simbolului şi mitului, fiind
convins că numeroase fenomene istorico-religioase ale umanităţii nu sunt decât expresii variate
ale câtorva experienţe religioase fundamentale.

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabileşte la Chicago, ca profesor de istorie comparată a
religiilor la Universitatea "Loyola". Reputaţia sa creşte cu fiecare an şi cu fiecare nouă lucrare
apărută, devine membru în instituţii ilustre, primeşte mai multe doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spaţiu şi timp sacru.
Spaţiul sacru este în concepţia lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o
repetiţie a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup
religios. În această concepţie fiinţele umane arhaice erau orientate în timp şi spaţiu, cele
moderne ar fi dezorientate. Dar şi în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă,
subconştientă, guvernată de prezenţa secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de
Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale
contribuţii la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat asistentul său, Ioan
Petru Culianu, un alt savant român de talie internaţională.

Din 1976, începe publicarea operei ştiinţifice capitale: "Istoria credinţelor şi ideilor religioase",
3 volume, pentru care statul francez i-a acordat Legiunea de Onoare, iar Academia Franceză
premiul "Bordin". Lucrarea este o vastă sinteză a principalelor manifestări ale omului religios,
din preistorie până azi. Analizând unitatea fundamentală a fenomenelor religioase, autorul
subliniază inepuizabila unitate a expresiilor lor.
În ultimii ani de viaţă, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, a continuat să rămână angajat
cu aceeaşi unică, nelimitată curiozitate şi entuziasm. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de
ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago.

Opere ştiinţifice
Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936)
Cosmologie şi alchimie babiloniană (1937)
Comentarii la legenda meşterului Manole (1943)
Traité d'histoire des religions (1949)
Le Sacré et le Profane (1956)
Aspects du mythe (1963)
Le mythe de l'éternel retour (1969)
Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974)
Opere literare
Maitreyi (1933)
Întoarcerea din rai (1934)
Huliganii (1935)
Domnişoara Christina (1936)
Nuntă în cer (1938)
Pe strada Mântuleasa (1968)
La ţigănci (1969)
Noapte de Sânziene (1971)
Bătrânul şi birocratul (1974)
Romanul adolescentului miop
Lucrările publicate în limba română
Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989,
ediţie curentă, Humanitas, 2004
Gaudeamus, 1929 ediţie curentă, Humanitas, 2004
Isabel şi apele diavolului, 1929, ediţie curentă, Humanitas, 2003
Solilocvii, 1932
Maitreyi, 1933, roman indian
Oceanografie, 1934,
Întoarcerea din rai, 1934, ediţie curentă Humanitas, 2003
Lumina ce se stinge, 1934, ediţie curentă Humanitas, 2003
Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
India, 1934, ediţie curentă Humanitas, 2003
Caietele maharajahului, 1934, ediţie curentă Humanitas, 2003
Huliganii, 1935, ediţie curentă Humanitas, 2003
Şantier, Roman indirect, 1935, ediţie curentă Humanitas, 2003
Domnişoara Christina, 1936 ediţie curentă Humanitas, 2003
Cosmologie şi alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers,
1991
Şarpele, 1937
Fragmentarium, 1938
Nuntă în cer, 1938
Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediţie curentă Humanitas, 2003
Nopţi la Serampore, 1940 ediţie curentă Humanitas, 2003
Mitul reintegrării, 1942
Salazar şi revoluţia în Portugalia, 1942
Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006
Insula lui Euthanasius, 1943, ediţie curentă Humanitas, 2003
Comentarii la Legenda Meşterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
Pe strada Mântuleasa, 1968, ediţie curentă Humanitas, 2004
Noaptea de Sânziene, 1971
În curte la Dionis, 1977, ediţie curentă Humanitas, 2004
Tinereţe fără tinereţe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediţie curentă Humanitas, 2004
Lucrările publicate în limbi străine
Os Romenos, latinos do Oriente, 1943, Despre Români, latinii orientului, apare în limba
portugheză
Yoga, 1936, apare simultan în limbile franceză şi română
Tehnici ale Yoga, 1948
Yoga. Nemurire şi libertate, 1954
Făurari şi alchimişti, 1956
Tratatul de istorie a religiilor, 1949, ed. a doua, 1966
Mitul eternei reîntoarceri, 1949
Şamanismul şi tehnicile extazului, 1951
Imagini şi simboluri, 1952
Naşteri şi renaşteri, 1958
Mefistofel şi androginul, 1962
De la Zalmoxis la Genghis Han, 1970
Mituri, vise, mistere, 1957
Istoria credinţelor şi ideilor religioase, 1976-1983
Briser le toit de la maison, 1986
The Quest ( titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines), 1969
Opere memorialistice
Jurnal, două volume
Memorii, două volume, 1991( autobiografia sa)
Jurnal portughez şi alte scrieri, Humanitas, 2006
Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. II, Humanitas, 2006.