Luceafarul

de Mihai Eminescu

Mihai Eminescu este cel mai mare poet al literaturii romane care a lasat posteritatii o creatie
artistica fara egal, atat ca diversitate, cat si ca putere de exprimare.
Ca orice poet romanesc, Eminescu a manifestat un interes constant pentru folclorul national.El
a cules basme pe care le-a prelucrat versificandu-le in forme initiale, el pastra tematica
basmelor originale. Ulterior,le-a modificat atat continutul cat si semnificatia, in raport cu
universul sau poetic.
Poemul ‘’Luceafarul’’ a fost conceput inca din timpul studentiei poetului, la Berlin, pastrat in
manuscris (pana la 1880) si reluat in cinci variante succesive (1880-1883). Forma sa desavarsita
a aparut intai la Viena, in Almanahul Societatii Academice Social-Literare intutulate ‘’Romania
Juna’’.
Romantismul este o miscare literara si artistica aparuta in europa la sfarsitul sec. XVIII –IXI-
lea,luand nastere in Anglia. Printre caracteristicile romantismului observam si in poezia
Eminesciana se numara intradevar unor noi categorii estetice (uratul, grotescul,fantasticul)
precum si specii literare poemul filozofic. Se observa folosirea sensibilitati, a imaginatiei,
promovarea inspiratiei si din traditie interioare sunt prezentate prin legatura directa cu natura
care devine ocrotitoate si participativa.
Poemul “Luceafarul” are ca sursa principala de inspiratie basmul popular romanesc ‘’Fata in
gradina de aur’’, cules de germanul Richard Kunish intr-o calatorie de a sa prin Oltenita.
Eminescu creeaza mai multe variante in versuri ale basmului si ii schimba finalul, imbogatindu-l
cu idei filozofice reflectand conditia genului in lumea superficiala si meschina, transformandu-l
intr-un poem filozofic de unica valoare ideatica si artista.
In acest basm, presonajul fantastic era unul negativ, un zmeu care indragostindu-se de o fata de
imparat, a cerut-o de sotie, promitandu-I sa o faca nemuritoare precum el fata l-a refuzat
cerandu-I zmeului sa renunte la lumea sa vesnica si sa devina muritor ca si ea. Zmeul ii promite
aceasta si calatoreste spre Demiurg pentru a-I cere dezlegare de contiditia imuabila. Intre timp,
tanara imparateaza s-a indragostit de semenul ei, Florin. Vazand tradarea, zmeul a pravalit o
stanca asupra fetei necredincioase. Florin a ramas langa stanca urisiasa, murind in durere iar
zmeul s-a intorc in lumea lui nepieritoare.
Tema poemului filosofic este tema romantica a conditiei omului de genui care capata stralucire
deosebita.Poemul ‘’Luceafarul’’ are 392 de versuri, structurate in 98 de catrene fiind dominat
de existenta a doua planuri:unul universal-cosmic si altul uman-terestru, care converg unul
catre celalalt si se intersecteaza uneori in cele patru tablouri, gandite ca entitati distincte.
Compozitia poemului este simetria, in cele patru tablouri manifestandu-se armonios planul
terestru si cel cosmic, astfel:tabloul intai si patru imbina planul universal-cosmic si cel uman-
terestru, tabloul al doilea este dominat de planul uman-terestru iar cel de-al treilea pe planul
universal-cosmic.
Tabloul intai este o poveste fantastica de dragoste, deoarece se manifesta intre doua fiinte
apartinand unor lumi diferite, cea terestra si cea cosmica si tocmai de aceea este o iubire
imposibila.Asadar planul universal-cosmic se intrepatrunde armonios cu cel uman-terestru,
geniul este astrul ceresc in ipostaza Luceafarului, iar fata de imparat este unica.
Incipitul este o formula initiala de basm, atestand astfel filionul folcloric al poemului ‘’A fost
odata ca-n povesti,/A fost ca niciodata,/Din rude mari imparatesti/O prea frumoasa fata’’.
Epitetul care defineste frumusetea neasemuita, a fetei, ce provenea ‘’Din rude mari
imparatesti’’, este superlativ popular ‘’prea frumoasa’’, fiind cunoscut faptul ca Eminescu avea
o grija deosebita in alegerea cuvintelor cu mare forta de expresie.
Strofa urmatoare ilustreaza unicitatea fetei de imparat prin comparatii sugestive pentru a
accentua trasaturile care o fac cu totul aparte in lume, aproape incluzandu-o in spiritualitatea
superioara a geniului ‘’Si era una la parinti’’/Si manda-n toate cele,/Cum e Fecioara intre
sfinti/Si luna intre stele’’.
Legatura itnre cele doua planuri se realizeaza prin intermediul ‘’ferestrei’’, singurul spatiu de
comunicare intre cele doua lumi, terestra s icosmica.
Privindu-l fascinata in fiecare noapte ‘’il vede azi, il vene mani’’, tanara se indragosteste de
astru ‘’El iar, privind de saptamani,/Il cade draga fata’’. Intalnirea celor doi indragostiti are loc in
oglinda ca spatiu de reflexie, si prin intermediul visului.