Sunteți pe pagina 1din 21

Munții Tarcău 

sunt o grupă muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani, aparținând de lanțul


muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Grindușu, având 1.664 m.

Munții Tarcău-Priveliște spre valea Pârâului Doamna

De sub Cernegura spre Munții Stânișoarei - în centru silueta ascuțită este a Vârfului Horaița

Cuprins

 1Repere onomatologice, culturale, istorice, literare


 2Delimitare și împărțire
 3Elemente de geologie, geomorfologie, hidrografie, climă, superlative ale florei și faunei
o 3.1Geomorfologie
o 3.2Geologie
o 3.3Hidrografie
o 3.4Clima
o 3.5Vegetația
o 3.6Fauna
 4Căi de comunicație
o 4.1Infrastructura rutieră
 4.1.1Rețeaua rutieră
 4.1.2Starea drumurilor
o 4.2Infrastructura feroviară
o 4.3Acces aerian
 5Diviziuni administrative, localități
 6Activități economice
 7Servicii sociale
o 7.1Asistență medicală
 7.1.1Spitale cu camere de gardă
 7.1.2Stații sau substații de ambulanță și transport sanitar
o 7.2Acoperire prin rețeaua de telecomunicații
o 7.3Servicii administrative și de ordine publică, poștale și bancare, de învățământ
 8Obiective turistice
o 8.1Naturale
 8.1.1Bazinul Tarcăului (cascade și defilee)
 8.1.2Valea Calul (Piatra Șoimului, Cascada Dracului, Poiana
Murgoci)
 8.1.3Valea Iapa (Cascada Duras, Lacul Veselaru, cascadele
Tocilei)
 8.1.4Bazinul Tazlăului Sărat (Stogul de Piatra, Lacul Modârzău)
 8.1.5Zona Asăului (lacurile Asău Goioasa și Stirigoi, Cascada Apa
Asău, Pârâul Lespezilor)
 8.1.6Izvoare de ape minerale (Negulești, Moinești, Muhos, alte
izvoare)
 8.1.7Rezervații naturale (Brateș, Goșman, Agârcia, Cerneguara,
Moinești)
o 8.2Antropice
 8.2.1Complexul monastic
 8.2.2Elemente arhitecturale cu valoare peisagistică
 8.2.3Muzee, cetăți și case memoriale
o 8.3De vecinătate
 9Caractere turistice
o 9.1Caractere generale
o 9.2Facilitățile turistice
o 9.3Puncte de plecare pe trasee
 10Vezi și
 11Bibliografie
 12Note
 13Referințe
 14Legături externe
 15Galerie
o 15.1Obiective naturale
o 15.2Obiective antropice

Repere onomatologice, culturale, istorice,


literare[modificare | modificare sursă]
Frumusetea si sălbăticia locurilor au fost surse de inspirație pentru scriitori ca Mihail
Sadoveanu (care plasează în Valea Tarcăului satul lui Nechifor și al Vitoriei Lipan - personajele
din romanul Baltagul), Calistrat Hogaș (care a parcurs o bucată a culmii Goșmanului - povestind
aceasta în cartea În munții Neamțului), precum și pentru Alexandru Vlahuță (în România
pitorească).

Delimitare și împărțire[modificare | modificare sursă]


Munții Tarcăului sunt așezați[1] în nord-estul României la exteriorul grupei centrale a arcului
Carpaților Orientali, având o direcție generală de la nord-nord-vest spre sus-sud-est, cale de
aproximativ 65 de km (în zona axială - de-a lungul văilor Tarcăului și Asăului). Au o lățime medie
de 40 km și ocupă o suprafață de circa 1810 km².
Administrativ sunt așezați pe teritoriul a trei județe, Neamț și Bacău în principal, precum și o mică
porțiune spre sud-vest, în Harghita.
Principalele limite geografice[1] sunt date de văile unor râuri:

 La nord se află valea Bicazului în porțiunea dintre Cheile Bicazului și orașul Bicaz,


continuată apoi de cea a Bistriței până la Piatra Neamț
 La nord-est și est pe aliniamentul Piatra Neamț - Solonț - Moinești - Comănești se
află dinspre nord spre sud valea Tazlăului, ulterior spre sud-est cea a Tazlăului
Sărat și spre Trotuș cea a pârâului Urmeniș
 La vest se află axialele văilor Dămucului spre nord și Valea Rece spre sud
 Limita sud-vestică și sudică este dată de Râul Trotuș
   Vezi și articolul:  Șaua Moinești.
Pricipalii vecini[1][2] sunt:

 Spre est și nord-est, la sud de Piatra-Neamț Depresiunea Cracău-Bistrița, urmată


spre sud de înșeuarea formată între aceasta și Tazlău de Dealul Bărboiu și ulterior
spre sud de Depresiunea Tazlău-Cașin.
 La sud-est dincolo de Tazlăul Sărat și Urmeniș, Munții Berzunți
 În amonte la sud-vest de Trotuș și de Depresiunea Comănești - în aval, Munții
Ciucului
 La vest de râurile Dămuc și Valea Rece, se află Munții Hășmaș
 În partea de nord se învecinează prin valea Bistriței, în partea de vest cu Masivul
Ceahlău și spre est cu Munții Stânișoarei.
Diviziuni[2][3]:

 Culmea Muntele Lung:

Munții Tarcău-Culmea Muntelui Lung privită de lângă Pasul Fagului

 Are o lungime de mai puțin de 20 km și constituie cumpăna apelor dintre


Dămuc la vest și Tarcău la est.
 Versantul estic este puternic înclinat, spre diferență de cel vestic. Altitudinea
sa coboară treptat de la sud spre nord.

 Culoarul depresionar Bicaz - Trotuș:

 Este situat la est de Muntele Lung, între acesta și Culmea Grindușu-


Ciudomâr.
 Relieful aflat mai jos decât cel din flancuri, se găsește pe o distanță de circa
35 km - mai ales în sectorul central (800-900 m altitudine) cu o lungime de
aproximativ 20 km corespunzător bazinelor superioare ale Aței (în nord) și
Brateșului (în sud) - bazine despărțite printr-un prag de 1100 m. Aici este
evident caracterul propriuzis depresionar. Peste praguri similare, de 1125 m
în nord și 1215 m în sud, se trece în bazinul Bicazului prin valea pârâului
Secu și în cel al Trotușului prin Valea Rece.

 Culmea Grindușu – Ciudomâr:

 Este lungă de aproximativ 40 km și este cea mai înaltă, formând axa


orografică a regiunii. Este discontinuă pentru că sectorul său central este
secționat de afluenții de stânga ai Tarcăului - Ața, Brateș, Bolovăniș, Tărcuța.
În est este delimitată de văile Tarcăului - în sectorul nordic și, Camâncăi în
cel sudic.
 Cuprinde 3 sectoare: Cel nordic între Bistrița și Ața - cu o înălțime mede de
1200-1300 m, cel central - mai înalt și puternic fragmentat - între Ața și
Tărcuța și, cel sudic între Tărcuța și Trotuș - cel mai înalt și mai puțin
fragmentat - cu aspect de zid aproape rectiliniu și relativ îngust superior, care
pe mai bine de 15 km nu coboară sub 1500 m. Ultimul conține cele mai înalte
vârfuri, dintre care șase au mai mult de 1600 m.
 Din culme se desprind culmi secundare, sudice:

 Din sectorul central din dreptul vârfului Măieruș pe o distanță de mai mult de
20 km, pornește cu o direcție inițial sud-vestică și apoi sudică sectorul
Bolovănișului (înălțime medie de 1300-1400 m și numeroase vârfuri ce
depășesc 1400 m). Acesta este delimitat la vest de obârșia Brateșului și axul
Văii Reci iar la est de obârșiile Bolovânișului și Tărcuței continuate de valea
Tărhăușului.
 Preluca Tâlharului - lungă de peste 30 km - se află între văile Camâncăi la
vest și Asăului la est. Este mai scundă, cu câteva vârfuri care deabea
depășesc 1300 m.

 Culmea Goșmanu - Geamăna:

 Este delimitată în vest de văile Tarcăului în nord și Asăului spre sud. Nu nu


este secționată de nici un curs de apă, totuși în partea de est este pătrunsă
de văile transversale ale pâraielor Calu, Iapa, Nechitu și Tazlău. Are între
Bistrița și Trotuș peste 50 km. Nu este prea înaltă, dar nu are nici șei mai
joase de 1100 m.
 Altitudinile maxime se înregistrează în sectorul central.
 Prelungirea secundară sudică situată la vest de Tazlăul Sărat poartă numele
de Culmea Runcu Stânelor[2].

 Munceii Bistrița -Tazlău:

Munceii Bistrița-Tazlău - De la sud de Cernegura spre Bahrin


 Se află la est de Culmea Goșmanu - Geamăna și reprezintă în mare parte
culmile secundare transversale ale acesteia. Spre est ei domină dealurile
subcarpatice ale depresiunilor Bistriței și Tazlăului.
 În sectoarele nordic (dintre Bistrița și Calu) și sudic (dintre Tazlău și Tazlăul
Sărat) zona este puternic fragmentată în culmi scurte și masive izolate.
 În sectorul central situat între pâraiele Calu și cursul superior al Tazlăului,
domină culmile lungi de 10-15 km orientate vest-est.
 Sectorul sudic aflat între Tazlăul Sărat (la vest) și Tazlăul Mare (la est)
aparține Munceiilor Uture[2].

Elemente de geologie, geomorfologie,


hidrografie, climă, superlative ale florei și
faunei[modificare | modificare sursă]

Prelungiri vestice secundare ale Culmii Goșmanu Geamăna văzute din curtea
Mănăstirii Sihăstria Tarcăului

Geomorfologie[modificare | modificare sursă]
Munții Tarcău se află în categoria munților mijlocii ai României. Majoritatea
vârfurilor - teșite și spinări domoale - sunt situate între 1100–1400 m,
altitudinea șeilor de intersecție necoborând în general sub 1000 m. Șeile și
pasurile sunt în general înalte. Altitudinea culmilor scade în general de la
sud spre nord și din zona centrală spre periferie - mai rapid către est descât
spre vest.[3]
Din punct de vedere morfologic culmile interfluviale principale - prelungi de
ordinul zecilor de kilometri - sunt larg vălurite, culmile secundare fiind - în
general - scurte, în general rotunjite și ele superior dar mărginite de versanți
abrupți. Orientarea generală a culmilor principale este aceeași cu a
masivului muntos - de la nord-nord-vest spre sus-sud-est. Cumpăna de ape
a bazinului Tarcăului este situată la vest de axa orografică reprezentată de
Culmea Grindușu - Ciudomâr (fragmentată de văi), spre Muntele Lung.[3]

Geologie[modificare | modificare sursă]

Treaptă de gresie deasupra cascadei de la intrarea în defileul Bolovănișului


Din punct de vedere geologic munții se află în unitatea tectono-structurală a
flișului, apărând într-o succesiune etalată de la vest spre est toate tipurile
de unități tectonice ale acestuia, parțial suprapuse. Se dezvoltă aici 5
pânze de șariaj edificate succesiv ca fâșii longitudinale cu orientare nord-
sud, de lățimi variabile (de la 1–2 km la peste 20 km)[4][5].

 Astfel la vest se află în succesiune pânzele de Ceahlău


(Muntele Lung, bazinele hidrografice ale pâraielor Dămuc, Valea
Rece și Bolovăniș), Teleajen (cu o lățime de 4–10 km, relieful
depresionar de la poalele Muntelui Lung) și Audia (cea mai
îngustă, de 1–2 km lățime).
 În partea central-estică se regăsește pânza de Tarcău. Are
peste 20 km în bazinul mijlociu al Asăului și ocupă peste
jumătate din aria regiunii. Cuprinde zona culmilor ce flanchează
văile Tarcăului, Asăului și Camâncăi precum și sinclinalele
aferente, respective cel mai înalt relief din zonă (culmile
Goșmanu-Geamăna și Grindușu-Ciudomâr).
 În extremitățile nord și sud-estice apare pânza de Vrancea în
“semifereastra” Bistriței. Este cea mai nouă dintre cele 5 și are
relieful puternic fragmentat, arealul fiind cel mai coborât – din
punct de vedere tectonic.

Defileul Bolovănișului în amonte


[4][5]
Stratigrafic  rocile cretacice care sunt caracteristice în general în
partea de vest, se continuă în ariile centrală și de est cu roci paleogene.
Pânzele de Ceahlău, Teleajen și Audia aparțin Cretacicului, cea de
Tarcău și Vrancea – Paleogenului (respectiv perioadelor Eocen și
Oligocen cea de Tarcău și Oligocenului cea de Vrancea).
Din punct de vedere litologic[4][5]:

 În vest apar roci cretacice în general moi (strate de Bistra,


de Plăieșu, de Palanca): gresii slab rezistente, calcare în
strate subțiri (pânza de Ceahlău), cu intercalații de șisturi
argiloase negre (complexul șisto-grezos urmat de gresia
masivă de Cotumba de la nivelul pînzei de Teleajen). Ceva
mai spre est se decelează șisturi negre (pînza de Audia),
gresii glauconitice, marnocalcare.
 Paleogenul pânzei de Tarcău cuprinde în cea mai mare
parte gresii și calcare eocene (de Tarcău – cu cea mai mare
extindere și, de Doamna) precum și gresie oligocenă (de
Fusaru). Caracteristică pentru zona Munților Tarcăului (de
unde și numele unității tectonice respective) este gresia de
Tarcău: micacee, cenușie, se află în strate de 0,5–5 m. Pe
seama acesteia a luat naștere cel mai înalt relief din regiune.
 În pânza de Vrancea domină șisturile bituminos-disodilice și
gresia de Kliwa – oligocene.
Râul Tarcău (în zona Repezișurilor Ianuș)

De pe Bâtca Doamnei spre sud-vest

Hidrografie[modificare | modificare sursă]
Clima[modificare | modificare sursă]
Vegetația[modificare | modificare sursă]
Vegetația Munților Tarcău este în proporție de 90 % de tip forestier,
deosebindu-se două etaje: cel al molidului (Picea abies - Picea excelsa)
și cel al fagului(Fagus sylvatica), asociate secundar cu vegetație
ierboasă[6].

 Etajul molidului[6] reprezintă mai mult de 50 % din areal,


specia fiind distribuită în special la nivelul părților înalte și
mijlocii a principalelor culmi - mai ales în partea înaltă din
Grinduș și pe suprafața aflată între Dămuc și Valea Rece[4].
Molidișurile în aceste zone sunt pure sau aproape pure,
masive, dese, întunecoase și monotone, stratul erbaceu sau
arbustiv lipsind sau fiind slab dezvoltat.
 La înălțimi mai mici[6] - de aproximativ 850–900 m molidul se
amestecă cu bradul (Abies alba) și cu fagul, stratul erbaceu
devenind mai bogat, tip de vegetație întâlnit în arealul Culmii
Goșmanu. Pe versantul estic al acesteia apar și pinete
(Pinus sylvestris). Pentru acest etaj este reprezentativă
rezervația forstieră Pădurea Goșman[4].
Articol principal: Pădurea Goșman.

 Coborând până la 450–500 m[6] și aflat în special spre


sud-est pe fondul influențelor climatice continentale și de
foehnizare[4], apare etajul fagului, mai restrâns ca
suprafață. Pădurile de fag sunt mai luminoase și conțin
exemplare de paltin (Acer pseudoplantanus) și ulm
(Ulmus montana). Tot în sud-est este prezent și Fagus
thaurica[4]. Dintre arbuști se identifică scorușul (Sorbus
aucuparia), alunul (Corylus avellana),
vonicelul(Evonymus europaea), socul roșu (Sambucus
racemosa) și socul negru (Sambucus nigra).
 Vegetația ierboasă[6] formează pajisti secundare, aflate
sub formă de enclave în arealul forestier sau la partea
superioară a molidișurilor. Pajiștile formate la peste 1400
m sunt dominate de țepoșică (Nardus stricta), enclavele
molidișurilor conțin predominent păiuș roșu (Festuca
rubra) cu sau fără țepoșică, iar în făgete predomină
iarba câmpului (Agrostis tenuis) cu sau fără păiuș roșu.
Un complex format din din avascior (Arrenatherum
elatius), avaz auriu (Trisetum flavescens) și păiuș de
livadă (Festuca pratensis) caracterizează pajiștile aflate
spre limita inferioară a arealului forestier (e.g. terasele
Tarcăului și Asăului).
Covorul vegetal este format în ansamblu din peste 1200 de specii,
din care 1/3 sunt plante inferioare, talofite și briofite, iar 2/3
superioare - în special fanerogame[6].
Plantele cu flori sunt reprezentate în principal de specii endemice[6]:
breabănul (Cardamine glanduligera), brusturul negru (Symphytum
cordatum), clopoțelul [Campanula rotundifolia - Campanula
carpatica], crucea voinicului (Hepatica transsylvanica), Garofița de
munte (Dianthus tenuifolius), gălbenelele de munte (Ranunculus
carpaticus), mierea ursului (Pulmonaria rubra), margareta
(Chrysanthemum rotundifolium), omagul [Aconitum moldavicum -
Aconitum lasianthum (o. galben) - Aconitum toxicum (o. vânăt)],
zada (Larix decidua subsp. carpatica).
Specii mai rar întâlnite sunt[6]: bulbucii de munte (Trollius
europaeus), sângele voinicului (Nigritella rubra), tisa (Taxus
baccata). Se regăsește și o specie - relict terțiar: vornicerul pitic
(Evonymus nanus), pe valea Tarcăului[6].
Demne de menționat[6] mai sunt plantele medicinale cum ar fi afinul
(Vaccinium myrtillus), arnica (Arnica montana), coada șoricelului
(Achillea millefolium), mușețelul (Matricaria chamomilla), pojarnița
(Hypericum perforatum), sau dintre ciuperci gălbiorul (Cantharellus
cibarius), ghebele (Armillaria mellea), hribul (Boletus
edulis), Râșcovul de brad (Lactarius deliciosus), vinețica (Russula
vesca), ori dintre plantele alimentare zmeurul (Rubus ideaeus), fragii
(Fragaria vesca).
Solurile cambice se prezintă ca argiluvisoluri, soluri brune luvice și
soluri brune eu-mezobazice, iar cele spodice, ca soluri brune acide
și brune podzolice[A][4].

Fauna[modificare | modificare sursă]
Pe lângă bogata faună de nevertebrate specifică pădurilor de fag
sau conifere ori cu areal larg de răspândire, în Munții Tarcăului se
regăsesc numeroase alte specii vertebrate.
Astfel apar pești precum [6]: boișteanul (Phoxinus phoxinus),
fântânelul (Salvelinus fontinalis), lipanul (Thymallus thymallus),
moioaga (Barbus meridionalis), păstravul (Salmo trutta fario),
porcușorul (Gobio uranoscopus frici), zglăvoaca (Cotus gobio).
Se regăsesc reptile și amfibieni ca[6]: broasca râioasă verde (Bufo
viridis), roșie (Rana temporaria) și cafenie (Rana arvalis), brotacul
(Hyla arborea), șopârla de munte (Lacerta vivipara), tritonul carpatic
- mai rar (Triturus montandoni), salamandra (Salamandra
salamandra), vipera comună (Vipera berus).
Dintre păsări, pe lângă pâraiele cu pantă mare se află[6]: arinarul
(Chrysomirtis spinus), cintița (Fririgilla coelebs), gușa roșie sau
cărămidarul (Erithacus rubecula), muscarul sur (Muscicapa striata),
pescărelul verde (Alcedo ispido) și cel negru (Cinclus aquaticus). Se
regăsesc printre livezi sau poieni[6]: botgrosul(Coccothraustes
coccthraustes), ciocănitori [verde (Picus viridis) - ghionoaia, pestriță
(Dendrocopos major), sură (Picus canus), de gradini (Dendrocopos
syriacus) și cea de munte (Dendrocopos leucotus)], pițigoi care
coboară toamna din văi [cucuiat (Parus cristatus), cel de munte
(Parus atricapillus), cel vărgat (Parus coeruleus) și cel de sat (Parus
major) - aflat tot timpul anului], roșchița sau mugurarul (Pyrrhula
pyrrhula), vrabia (Passer domesticus). Porumbelul sălbatic
(Columba palumbus) este caracteristic pentru făgete, iar în pădurile
de conifere apar buha (Bubo bubo), cocoșul de munte (Tetrao
urogallus), cucuveaua (Athene noctua), eretele (Falco vespertillus),
gaia (Milvus milvus), minunița (Aegolius funereus)[6]. În special în
pădurile de conifere și mai puțin în cele de fag viețuiesc forfecuța
(Roxoia curvirostra), pasărea de jir (Melancorypha leucoptera) și
corbul - ocrotit (Corvus corax)[6]. Mierla neagra - sau sură (Turdus
merula) și ce de padure - sau gulerată (Turdus torquatus), precum și
cea numită sturz popesc (Turdus viscivorus) pot fi văzute la toate
etajele silvice[6].
Mamiferele care apar sunt[6]: cerbul (Cervus elaphus) - în special în
pădurile de fag, jderul (Maries martes), lupul (Canis lupus) -
ocazional, pârșul cenușiu (Glis glis) - în făgete și alunișuri, pârșul de
alun (Muscardinus avellanarius), râsul (Lynx lynx) - ocrotit,
șoarecele de padure (Apodemus sylvaticus), ursul (Ursus arctos),
veverița (Sciurus vulgaris), vulpea (Canis vulpes) - ocazional.

Căi de comunicație[modificare | modificare
sursă]
Munții Tarcăului sunt accesibili în primul rând rutier (circumferențial,
cu excepția laturii de vest), dar și feroviar (în nord, sud și sud-vest)
și de la distanță aerian[7]. Zona de vest este cea mai vitregită, fiind
lipsită în cea mai mare parte atât de drumuri de acces modernizate
cât și de rețea feroviară[8].

Infrastructura rutieră[modificare | modificare sursă]


Rețeaua rutieră[modificare | modificare sursă]
Masivul este deservit de o rețea de drumuri[7] construite atât pe
structura de suport a DN15 cât și a DN2 respectiv DN12.
Masivul este circumscris astfel:

 Pe flancul de nord și nord-vest de DN12C între Bicaz


Chei și Bicaz, apoi de DN15 spre Piatra Neamț.
 La nord - este și est de DN15 între Piatra Neamț și
Roznov, iar mai departe spre Tazlău și Ardeoani de
DJ156C.
 În zona sudica DN2G flanchează versanții sud - estici
între Ardeoani și Comănești, pentru a se continua
spre Pasul Ghimeș-Palanca și valea Oltului cu DN12A.
 Spre vest, axialele Dămucului și Văii Reci legate între
ele de DJ127A prin șaua din Culmea Fagului, sunt
asfaltate pe porțiuni scurte (în nord până la Dămuc și în
sud până la Valea Rece).
Centura de căi de acces modernizate care înconjoară munții se
continuă - cu excepția părții de vest - cu drumuri în general
modernizate în partea terminală a axialelor văilor pe distanțe
variabile, continuate ulterior de drumuri forestiere accesibile în mare
parte. Acestea parcurg în general văile până aproape de obârșie, în
partea vestică oferind acces până pe cumpene orografice înalte[8]
Nu există drumuri publice (cu excepția unora forestiere) care să
traverseze masivul dintr-un capăt în altul[7].
Starea drumurilor[modificare | modificare sursă]
Chiar și pentru cele modernizate, în ansamblu nu este foarte bună
(cu excepția DN15 și a DN2G)[necesită  citare]. În vest, continuitatea
DJ127 A este încă (2012) întreruptă în mai multe locuri[9].
Drumurile axiale secundare, după o porțiune inițială modernizată de
până în 10 – 15 km[necesită  citare], devin pietruite, pentru a se continua
cu drumuri forestiere relativ accesibile.
Infrastructura feroviară[modificare | modificare sursă]
Rețeaua feroviară este tributară magistralei principale 500. De la
nord la sud se identifică astfel:

 Magistrale 509 (secundară și neelectrificată) pe


porțiunea Roznov - Piatra Neamț - Bicaz. Deși calea
ferată continuă prin Tașca, Neagra, Bicazu Ardelean
până la Bicaz Chei, transportul de persoane se face
numai până la Bicaz.
 Magistrala 501 (electrificată) între Comănești și Lunca
de Mijloc. Se continuă prin Pasul Ghimeș până în valea
Oltului.
Acces aerian[modificare | modificare sursă]
Aeroporturile cele mai apropiate (în distanțe calculate de la Bicaz,
Piatra Neamț, Moinești, Comănești)[10] sunt la:

 Târgu Mureș: 170, 196, 240, 230 km


 Bacău: 87, 60, 49, 57 km

Diviziuni administrative,
localități[modificare | modificare sursă]
Munții sunt slab populați, sub 10 loc./km2[11]. O densitate mai mare a
populației se constată de-a lungul văilor circumferențiale, precum și
de-a lungul cursurilor inferioare ale Tarcăului și Asăului. Cu
predilecție densitatea variază cel mai mult în sens pozitiv în principal
în arealele de sud-est și sud (culoarul Solonț - Moinești - Comănești)
și cel nord-vestic (valea Bicazului), precum și în zona care
cicumscrie municipiul Piatra Neamț[12].
Administrativ sunt situați pe teritoriul a trei[13] județe: în principal
Neamț în nord și Bacău în sud. O mică parte în sud-vest aparține de
județul Harghita.
În sens orar sunt circumscriși de următoarele aglomerări urbane[8]:
Bicaz (nord), Piatra Neamț (nord-est), Roznov (est), Moinești (sud-
est), Comănești (sud).
Mai multe entități administrative (majoritatea comune) își împart
arealul montan[8], în sens orar:

 Din Neamț: Dămuc, Bicaz Chei, Bicazu Ardelean,


Tașca, Bicaz (oraș), Tarcău, Pângărați, Alexandru cel
Bun, Piatra Neamț (oraș), Dumbrava Roșie, Piatra
Șoimului, Borlești, Tazlău
 Din Bacău: Balcani, Pârjol, Ardeoani, Solonț, Măgirești,
Zemeș, Moinești (oraș), Comănești (oraș), Asău, Agăș,
Palanca, Ghimeș - Făget
 Din Harghita: Lunca de Jos[13]

Activități
economice[modificare | modificare sursă]
Calitatea informațiilor sau a exprimării
din acest articol sau secțiune trebuie
îmbunătățită.
Consultați manualul de stil și îndrumarul,
apoi dați o mână de ajutor.

Dintre resursele minerale se remarcă în rezerve - uneori modeste -


petrolul, gazele naturale și șisturile bituminoase în zona de est,
materialele de construcție (gresia) - în zona centrală a Tarcăului,
precum și ape minerale[14] (în general cu debite scăzute).
Activitățile economice de bază în aria montană propriu-zisă sunt
cele agro-zootehnice și forestiere asociate cu prelucrarea
(meșteșugărească sau industrială) a lemnului. În unele zone
mineritul (Asău) sau exploatarea petrolului (bazinele Tazlăului Sărat,
Tazlăului și Asăului) au rol semnificativ[11]. Industria lemnului se
concentrează pe văi (Tarcău, Piatra Neamț)[15].
Datorită prezenței apelor minerale sau a unor elemente de
patrimoniu cultural, laic sau religios, unele localități asociază funcții
balneo-climatice sau turistice[11]. Activitatea turistică - slabă - este
inegal repartizată, concentrându-se în principal în arealul bazinului
Tarcăului și în cel limitrof municipiului Piatra Neamț. În partea de
sud, acoperirea cu servicii turistice este centrată în general arealului
limitrof văii Trotușului[necesită  citare].

Servicii sociale[modificare | modificare
sursă]
Asistență medicală[modificare | modificare sursă]
Accesul spre asistență medicală înspre vest, este grevat de
necesitatea de a traversa culmea Carpaților Orientali prin Pasul
Pângărați (spre Gheorgheni și mai departe spre Târgu Mureș în
zona de nord) și, respectiv prin Pasul Ghimeș (spre Miercurea
Ciuc și mai departe spre Târgu Mureș) în zona de sud.
Spitale cu camere de gardă[modificare | modificare sursă]
În ordinea apropierii și a clasificării pe competențe[16] sunt la:

 Categoria a V-a (monospecialitate): Spitalul de


Pneumoftiziologie Bisericani (est)
 Categoria a IV-a: Buhuși (est), Gheorghieni (nord-vest)
 Categoria a III-a: Piatra Neamț (nord și nord-est),
Moinești (sud și sud-est), Bacău( sud și sud-est, cu nivel
superior[17]), Miercurea Ciuc (sud-vest)
 Categoriile I și II: Iași (est), Târgu Mureș (vest, cu nivel
superior[17])
Stații sau substații de ambulanță și transport
sanitar[modificare | modificare sursă]
În ordinea apropierii eficiente, acestea se află la:

 Pentru arealul de nord: Piatra Neamț, Bicaz [18]


 Pentru arealul estic: Buhuși[19]
 Pentru arealul sud-vestic: Lunca de Jos (Harghita) [20]
 Pentru arealul sudic și sud-estic: Moinești, Comănești[19]
Acoperire prin rețeaua de
telecomunicații[modificare | modificare sursă]
Cu excepția rețelelor fixe, în general serviciile GSM la periferie este
de bună calitate spre nord, nord-est și sud-est, mai slabă spre sud-
vest și foarte slabă spre vest[21][22][23].
În zonele interioare este aproape cvasiinexistentă - mai ales în
arealul central și vestic, fiind ceva mai bine reprezentată pe culmile
estice (Goșmanu-Geamăna și Munceii Bistrița-Tazlău) sau înalte cu
expunere estică din zona centrală. Acoperiri ceva mai largi
au Cosmote, și Vodafone, iar ceva mai puțin Orange[21][22][23].
Servicii administrative și de ordine publică, poștale și
bancare, de învățământ[modificare | modificare sursă]
Prezența acestor servicii este preponderentă în mediul urban. În cel
rural în general doar satele de reședință ale comunelor dețin facilități
administative, posturii de poliție, oficii poștale și facilități bancare (cel
mai frecvent Bancpost și CEC Bank[necesită  citare]) Repartiția unităților de
învățământ (deși favorizează centrele administrative), se
îndepărtează de modelul de mai sus[necesită  citare].

Obiective turistice[modificare | modificare
sursă]
Defileul Bolovănișului-Cascada Bolovăniș-Treptele inferioare

Defileul Bolovănișului-Cascada Bolovăniș-Treapta superioară

Naturale[modificare | modificare sursă]
Bazinul Tarcăului (cascade și defilee)[modificare | modificare
sursă]
Cascadele și defileul Bolovănișului:

 Cascada Bolovăniș[24][25][26] este situată
în Defileul Bolovănișului (pârîu având ca
emisar Tarcăul), la aproximativ 3,9 km de gura de
vărsare a acestuia. Este cea mai mare din Munții
Tarcău, pe firul apei Bolovănișului fiind precedată în
amonte și succedată în aval de alte 2 cascade mai mici,
aflate la aproximativ 3,6 respectiv 0,8 km pe firul apei.
 O placă imensă de gresie ce se ridică în calea apelor dă
aparența regularități întruchipate de mîna omului,
părând la prima vedere un baraj antropic. Cîțiva metri
mai sus se află alte 2 trepte mai mici ale aceleiași căderi
de apă.
 Defileul este săpat de apă adânc în gresie, fiind lung de
peste 3 km, cu porțiuni spectaculoase.

Repezișurile Ianuș-Valea Tarcăului


Cascada Frasin-Valea Tarcăului

Alte frumoase cascade[26][27] mai pot fi întâlnite pe cursul Frasinului,


Piciorului Pascului, Goșmanului, Răchitișului - în apropiere de
vărsarea acestora în Tarcău, precum și pe văile Tărcuței (pe
dreapta sensului de curgere) și Cășăriei (pe stânga sensului de
curgere)
Repezișul-cascadă de la Ianuș[27][28] - Se află în satul Cazaci. Aici
cândva exista un complex meșteșugăresc, cu moară, stează și
piuă[29].
Valea Tărcăuței, înainte de confluența cu Tarcăul se adâncește într-
un interesant defileu[27][30] - defileul Tărcuței, iar spre vărsare Ața
străbate un sector de chei săpat în gresie - Cheile Aței[26][27].
Valea Calul (Piatra Șoimului, Cascada Dracului, Poiana
Murgoci)[modificare | modificare sursă]

Piatra Șoimului, valea pârâului Calul

Cascada Duras, Negulești


Lacul Veselaru, Negulești

Stânca Piatra Șoimului - Are 485 m[31] și este situată în satul Piatra


Șoimului din comuna cu același nume, pe partea stângă pârâului
Calu. Reprezintă [32] o stâncă înaltă de gresie, martor de
eroziune[necesită  citare]
Cascada de pe Pârâul Dracului - Pârâul este omonimul Tocilei,
situat în partea cealaltă de versant, spre valea Iapa[necesită  citare].
Poiana Murgoci - este cunoscută pentru[33] câțiva paltini seculari
groși și înalți. Se află spre vârful Murgoci în amonte de Piatra
Șoimului.
Valea Iapa (Cascada Duras, Lacul Veselaru, cascadele Tocilei)
[modificare | modificare sursă]
Cascada Duras - Este situată la 4,5 km în amonte în amonte de
satul Negulești din Comuna Piatra Șoimului, pe cursul superior
al pârâului Iapa[25] .
De-a lungul timpului pârâul Iapa a săpat valea astfel încât aceasta
este formată dintr-o alternanță de defilee și sectoare
depresionare[34].
Lacul Veselaru - Este[33] un lac aflat pe o treaptă de alunecare
formată în anul 1940, situat în satul Luminiș din Comuna Piatra
Șoimului, pe versanții din dreapta pârâului Iapa. Are o suprafață de
0.35 ha.
Cascadele Tocila 1 și 2 - Pârâul Tocila are 2 cascade, una este
situată chiar în apropierea drumului axial al văii Iapa, la 1 km
aproximativ în amonte de capătul satului Negulești, iar cealaltă se
află pe același versant, mai sus în amonte.[necesită  citare]
Bazinul Tazlăului Sărat (Stogul de Piatra, Lacul Modârzău)
[modificare | modificare sursă]
Zona Stogul de Piatră:

 Interesante klippe înfrumusețează Munceii Uture, aflați


pe cumpăna apelor dintre Tazlăul Sărat și Tazlăul Mare.
Obiectivele se află în zona care circumscrie Vârful
Stogul de Piatră[35] (976 m altitudine[36]) și, pot fi accesate
prin intermediul DJ117 dntre Moinești și Bolătău[35].
Stâncile uriașe au forme ciudate.
 La Deget[37] - Denumire dată din cauza unor impresiuni
naturale - de forma unor degete ridicate
 Piatra cu ceaun[38] sau Piatra cu oală - Denumire dată
din cauza unei adâncituri din spatele stâncii, de forma
unui ceaun aproape perfect.
 Altarul[39] - Se află în apropierea vârfului pe o creastă
secundară
 Stânca despicată[39] - Se află în apropierea vârfului pe
aceeași creastă secundară cu Altarul
 Stogul de Piatră sau Stânca cu brazi[40] - Impresionează
prin marime, culori și relief. Denumirea este dată de
brazii care parcă ar crește din piatră în partea
superioară.
Lacul Boiereasca - După unele surse[41] numit Modârzău, se
află[42] în comuna Zemeș[43] pe dealul împădurit în formă de șea
dintre vârfurile Runcu și Jghiab, numit Modârzău - ce face hotarul
între satele Solonț și Zemeș[44]. Lângă luciul apei se află un complex
turistic[41].
Zona Asăului (lacurile Asău Goioasa și Stirigoi, Cascada Apa
Asău, Pârâul Lespezilor)[modificare | modificare sursă]
Lacul Asău - Este[45] un lac format pe o treaptă de alunecare, situat
în partea sud-estică a Prelucii Tâlharului pe prelungirea întinsă spre
Trotuș a dealulului Muncelu - Piciorul Ciungii Popii (interfluviu situat
între pârîul Chicera și cel al Ciungilor[2]), în apropiere de satul Asău.
Lacul Goioasa - Este situat pe versantul sud-estic al Muntelui
Muncelu (1268 m[2], aflat în partea sud-estică a Prelucii Tâlharului),
s-a format[45] în urma unei alunecări produse pe fața sudică a
acestuia după cutremurul din 1977.
Cascada din Apa Asău - Este situată pe un mic afluent al Asăului,
fiind vizibilă în perioadele mai umede ale anului. Se observă la 1 km
de la ieșirea din Asău ca o "săritoare" în două trepte[45].
Lacurile de la Stirigoi - Sunt în număr de 3[46] și se află[47] lângă
Mănăstirea Stirigoi. Sunt lacuri similare, formate pe trepte de
alunecare[46].
Valea Pârâului Lespezilor - Pârâul Lespezi are ca emisar Izvorul
Alb, care se varsă în Asău[2]. Valea sa este suport pentru drumul
terasat pentru transport petrolier care ajunge la Bolătău[2]. Pe cursul
său se găsesc mici cascade și săritori[48].
Izvoare de ape minerale (Negulești, Moinești, Muhos, alte
izvoare)[modificare | modificare sursă]
Izvoarele de la Negulești - Sunt[49][33] (10 izvoare), sunt
ape clorosodice, magnezice, iodurate. Există în apropierea
izvoarelor sărate un izvor cu apă dulce oligoradioactiv. Potențialul
lor a fost valorificat începând din 1874 până în 1962 în Stațiunea
Balneo-Climaterică Negulești, actual aflată în conservare
Izvoarele de la Moinești - În zona municipiului există o serie de
izvoare minerale[50]: la Lucăcești, Schela Moinești si Lunca Șesului
sunt clorosodice, iar în Parcul Băi și pe versantul nordic al Dealului
Oșoiu - în Lucăcești, sulfuroase (dar și bicarbonatae, calcice,
magneziene, hipotone) și feruginoase. O parte sunt captate, mai
puțin cele din Lucăcești[51]. Cândva orașul a figurat printre stațiunile
balneare din România în mod oficial[52].
Baia tradițională Muhos - La poalele muntelui Barațcoș (1342 m),
între satele Poiana Fagului și Răchitiș pe un afluent de dreapta
al pârâului Valea Rece - Muhoș, valea găzduiește izvoare de apă
minerală "pucioasă"[53] și o mică amenajare balneară[54].
Alte izvoare minerale

 La Tarcău se găsesc ape oligominerale[55], la Ardeluța


ape minerale necarbogazoase (plate)[56]
 La Piatra Șoimului sunt izvoare clorosodice, clorurate,
iodurate, bromurate[56]
 La Nechit iodurate[57][58].
 Izvoare cu ape minerale clorurate se găsesc din nou la
Tazlău[57] precum și în bazinul Tazlăului Sărat[55]
 Ape sulfatate sunt la Zemeș[59], Agârcia[60] (sulfatate,
feruginoase sau vitriolice)[61] și Măgirești[55]. Ape
sulfuroase se mai găsesc și pe teritoriul comunei
Solonț[62], în cătunul Pădurăreni din satul Cucuieți[63]. Tot
în apropiere, lângă satul Sărata din comuna Solonț, se
găsesc izvoare clorosodice[63].
 În zona comunei Asău s-au identificat izvoare minerale
pe Apa-Asăului, la locurile numite: "Preotese”,
"Întarcatoare”, ”Pietrosul", "Pârâul lui Iacob", "La poalele
Santei"[64].
 În zona comunei Agăș se află izvoare minerale pe
pâraiele Făgețel, Sugura, Gura Paloșului[8].
Rezervații naturale (Brateș, Goșman, Agârcia, Cerneguara,
Moinești)[modificare | modificare sursă]
În arealul Munților Tarcău se găsesc mai multe arii protejate prin
lege[65]. Aceste sunt: Rezervația faunistică Brateș[66] - o zonă
montană împădurită, cu rol de protecție pentru cocoșul de
munte (Tetrao urogallus), Pădurea Goșman[67] (cel mai vechi arel
protejat din Munții Tarcău) - cu statut de codru secular și Pădurea
de pini de la Moinești[68] - rezervație naturală de pini negri.
În arealul Munților Tarcău (situat în Oligocen pe fundul Mării
Paratethys[69]) se găsesc și zone fosilifere, actual protejate. Astfel
lângă Piatra Neamț sunt sunt rezervațiile Agârcia - localizată la
o altitudine de 400 m pe versantul drept al pârâului
Doamna[70] și Cernegura - localizat în dreapta râului Bistrița pe unul
dintre versanții dealului Cernegura[71] (852
m altitudine[72]). Fauna marină fosilă găsită aici[73] este foarte bogată,
acoperind toate nișele ecologice disponibile - de la apele
de litoral până la cele mai adânci zone propice vieții.

Antropice[modificare | modificare sursă]
Complexul monastic[modificare | modificare sursă]
Mănăstirea Daniil Sihastrul Tărcuța - Este mănăstire de călugărițe.
Complexul construit din lemn este înființat în anul 2000, fiind situat
la aproximativ 25 km de comuna Tarcău pe valea Tărcuței (afluent
de stânga al râului Tarcău). Are hramurile Sf. Daniil Sihastrul și
Acoperământul Maicii Domnului. Accesul se face pe un drum
forestier.[74]
Mănăstirea Sihăstria Tarcăului - Este mănăstire de călugări. Situată
pe valea Tarcăului, are o biserică cu hramul Duminica Tuturor
Sfinților din lemn de frasin pe o fundație de piatră, ce a fost
construită de către meșteri locali în 1833, iar turnul-clopotniță din
bârne de lemn în 1868. Cu excepția catapeteasmei, nu este pictată.
[75]
Schitul Sfântul Ilie - Brateș - Este schit de călugări situat în zona
fostei vămi ungurești, având hramul Sfântului Ilie Tezviteanul.
Accesul se face pe drumul forestier axial al pârâului Brateș, fiind
situat la 24 km de comuna Tarcău și 11 km est de satul Brateș.[76][77]
Schitul Înălțarea Domnului - Brateș - Este un schit de călugări
înființat după 1989 și construit pe o colină în mijlocul satului Brateș.
La origini a fost o biserică parohială[78].
Schitul Bahrin - Este schit de călugări, fiind un schit lipoveneasc de
rit vechi cu hramul Sfântul Cuvios Paisie. Este situat la poalele
vârfului Bahrin. Accesul se face din Piatra-Neamț pe drumul forestier
axial al pârâului Doamna, continuat cu cel al afluentului de
dreapta Bahrin.[79].
Mănăstirea Nechit - Este mănăstire de călugări, fiind situată la
capătul din amonte al satului Nechit din comuna Borlești. Biserica
actuală este construită din 1864.[80]. Hramul este Schimbarea la față,
iar locația se află la 35 km de Piatra Neamț pe valea pârâului
omonim, la 8 km vest de Borlești[81].
Mănăstirea Tazlău - Este mănăstire de călugări, fiind situată la
poalele Măgurii Tazlăului, la 20 de km de Roznov și la 36 km sud de
Piatra-Neamț[82]. Aparține ctitoriilor voievodale din epoca lui Ștefan
cel Mare. Lăcașul este de forma unei fortărețe cu ziduri prevăzute
cu metereze și contraforturi exterioare. Turnul-clopotniță este atribuit
voievodului Petru Rareș. Ușa sculptată din pridvor este realizată în
lemn de tisă[83].
Sihihăstria Solonț - Schitul Sihăstria Crucii este de călugăr și, se află
în satul Cucuieți din comuna Solonț, județul Bacău, în nord -
vestul Depresiunii Tazlău pe cursul superior al pârâului Cucuieți, la
5 km nord de satul Solonț[84].
Mănăstirea Stirigoi - Este un schit de călugări, fiind situat la peste
1200 de metri altitudine pe platoul Muntelui Chiliilor, ce aparține
Culmii Runcul Stânelor. La mănăstire se poate ajunge mergând de
la Moinești spre spre Bolătău și apoi după Zemeș la stânga pe
drumul petrolier principal, 12 km.[85]
Schitul Pietrosu - Este situat în satul Păltiniș din comuna
Asău[necesită  citare].
Elemente arhitecturale cu valoare
peisagistică[modificare | modificare sursă]

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate


de biserica de lemn din Negulești

Biserica de piatră din Huisurez - Este[86] o biserică de rit


ortodox cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, situată în
satul Huisurez pe versantul drept al pârâului Dămuc. Materialul
folosit la ridicarea construcției este piatra[87].
Biserica de lemn Sfîntul Ilie din Negulești - Face parte dintre
reperele de arhitectură populară excelent integrate în peisaj. Este
construită din lemn de brad cu tălpi de stejar, în satul
Negulești din Comuna Piatra Șoimului, județul Neamț. Complexul -
cu un stil frumos echilibrat - are o casă socială cu o bibliotecă cu
peste 2. 000 de volume, aghiazmatar, casă de oaspeți, un pod la
intrare, fântână pictată, un monument al eroilor în stilul unui
mausoleu, un parc.[88]
Muzee, cetăți și case memoriale[modificare | modificare sursă]
Muzeul de Artă Iulia Hălăucescu - Se află în comuna Tarcău în
clădirea construită din gresie de Tarcău[89], a școlii gimnaziale date
în folosință în 1942[90]. Clădirea muzeului cuprinde șase săli care
adăpostesc aproape 120 de lucrări plastice, dar și obiecte personale
ale artistei care a fost supranumita "doamna acuarelei românești"[91],
precum și și o expoziție de ceramică și unelte meșteșugărești din
zonă[92].
Cetatea dacică Petrodava - Fortificația a fost construită lângă Piatra
Neamț pe o prelungire nordică (bâtcă de 457 m) a muntelui
Doamna. Nivelele de locuire încep din Neoliticul timpuriu (Cucuteni
A), continuă cu Epoca bronzului (cultura Monteoru) și ulterior cu
cetatea dacică (secolul I î.e.n – I e.n.) și ulterior cu o așezare
feudală (secolul XII)[93][94].
Casa memorială I. I. Mironescu - Casa profesorului universitar și
scriitorului ieșean I.I. Mironescu (1883-1939), se află în Comuna
Tazlău[83].
De vecinătate[modificare | modificare sursă]
Valea Bicazului: Situl Natura 2000 Cheile Șugăului-Munticelu, Cheile
Bicazului Cheile Bicăjelului, Cheile Lapoșului, Peștera Toșorog
Valea Bistriței:

 Barajul de la Bicaz și Lacul Izvorul Muntelui,


Lacurile Pângărați și Vaduri
 Mănăstirile Pângărați, Bisericani, Bistrița, Biserica
Roznovanu din Roznov.
Municipiul Piatra Neamț:

 Cetatea dacică de la Bâtca Doamnei, Curtea


domnească și Turnul Clopotniță,
 Bisericile Sf. Ioan , Precista, Sfinții Petru și Pavel și cele
de lemn: Biserica schitului Draga, cele din
cartierele Văleni și Vânători, Sinagoga
 Casa memorială Calistrat Hogaș
 Celelalte coline: Cozla, Cârloman și Pietricica, celelalte
arii protejate Cozla, Pietricica
 Telegondola, Pârtia de ski, Patinoarul, Ștrandul, Baza
hipică

Cetatea Rakozi din Comuna Ghimeș


Municipiul Moinești: Parcul Băi, Monumentul Dada
Valea Trotușului[95]:

 Orașul Comănești: Fostul palat Ghica


 Comuna Brusturoasa: Monumentul de la Cuchinicș,
construit în amintirea jerteflor din Primul Război Mondial
 Comuna Palanca: Monumentul dedicat fratelui - erou la
romanului Pădurea spânzuraților - scriitorului Liviu
Rebreanu (ridicat pe un promontoriu de pe stânga
Trotușului), Muzeul Etnogrefic Palanca și Moara
tradițională din satul Ciugheș
 Comuna Ghimeș: Ruinele fostei cetăți de graniță a
principelui Transilvaniei Bethlen Gábor (cunoscută din
motive neprecizate ca și Cetatea Rackozi)[96](pe dreapta
Trotușului)

Caractere turistice[modificare | modificare
sursă]
Caractere generale[modificare | modificare sursă]
Munții sunt destul de puțin cunoscuți și vizitați, având un potential
încă insuficient valorificat. Lipsesc în cea mai mare parte căile de
acces modernizate care să pătrundă în inima masivului (cu excepția
drului asfaltat de pe valea Tarcăului). Totuși centura de căi de acces
care înconjoară munții se continuă cu drumuri forestiere, accesibile
în mare parte și autoturismelor de teren[97]. Pentru conformitate, este
recomandabilă obținerea unor informații pertinente, direct de la nivel
local, despre starea reală actuală a drumurilor.
Traseele care pot fi urmate sunt destul de comode[97]. Sunt de
preferat excursiile în grup cu durate de 2-3 zile, deși de la bazele de
plecare se pot face și ture scurte de 1 zi, mai ales primăvara și
toamna. În general o mare parte dintre trasee pot fi parcurse pe
drumuri forestiere în lungul văilor principale și
ale afluenților acestora. Urcușurile nu sunt prea accentuate și în
general au o durată sub 1 oră. Traseele sunt - în general - accesibile
și iarna dacă durata lor nu depășește 8-9 ore[97].
Izvoarele și pâraiele cu apă potabilă sunt destul de frecvente,
ocazional putându-se folosi mijloacele auto locale[97].
Facilitățile turistice[modificare | modificare sursă]
Traseele turistice nu sunt marcate. Pe orice traseu pot fi întâlnite la
distanțe maxime de 3-4 ore stâne, diverse sălașuri, cabane de
vânătoare sau refugii pastorale[97].
Singura cabană turistică este Ardeluța, situată la 24 km sud de
centrul comunei Tarcău și DN15[2][98].

Puncte de plecare pe trasee[modificare | modificare


sursă]
Traseele de acces pornesc obligatoriu de pe principalele văi care
limitează masivul: în special DN15 - Valea Bistriței și DN12A - Valea
Trotușului, dar și DJ156A - Valea Tazlăului Mare sau (mai puțin)
DJ127A (asfaltat parțial la extremități) - axial al
văilor Dămucului și Văii Reci. Dintre cursurile de apă care îl străbat,
mai ales Tarcăul în nord, Asăul, Camânca,
Râul Tărhăușul și Bolovănișul trotușan în
sud, Calul, Iapa, Nechitu și Tazlăul Sărat în est respectiv sud-est,
constituie căile principale de pătrundere către inima muntelui[8].
Principalele baze de plecare[2][8]:

 În arealul de nord: Municipiul Piatra Neamț este punct


de pornire pentru zona Munceiilor Bistrița-
Tazlău. Comuna Tarcău, prin așezarea sa în raport cu
valea râului omonim reprezentintă principalul nod de
comunicații pentru accesul atât pentru Culmea Grindușu
– Ciudomâr cât și pentru Goșmanu - Geamăna. Comuna
Dămuc situată pe valea pârâului omonim, oferă căi de
acces facile spre culmea Muntelui Lung.
 În zona de est: Accesul spre Munceii Bistrița -Tazlău și
mai departe spre Culmea Goșmanu-Geamăna se face
în principal prin Comuna Piatra Șoimului, care este
situată pe axialele văilor Calul și Iapa.
Municipiul Moinești prin valea Tazlăului
Sărat deservește arealul sudic și sud-estic al Munceilor
Uture și al prelungirii Runcu Stânelor. Alte căile de
pătrundere în inima masivului oferă
satul Nechit din Comuna Borlești situat pe valea pârâului
omonim și Comuna Tazlău prin valea omonimă, spre
sectorul central al Culmii Goșmanu Geamăna.
 În sud comuna Asău este nod central situat optim pentru
traseele localizate atât pe Preluca Tâlharului cât și
Runcu Stânelor, iar Comuna Ghimeș-Făget relaționează
cu traseele de acces atât pe prelungirea Ciudomâr a
Culmii Grindușu cât și pentru zona Bolovănișului
trotușan. Comunele Agăș, și Lunca de Jos (Harghita)
sunt puncte de unde se poate sui pe
văile Camencăi și Văii Reci.