Rebus

Completați următorul rebus și veți găsi pe verticală un

alt nume pentru substanța ionică care nu dispare în
dietă.
1. Un metal alcalin care face parte din această
substanță.
2. La reacția cu apa, formează potasiu caustic.
3. Anion în această sare. substanţă.
4. Ionicul este tipic pentru acest
5. Germaniul.
6. În general, un solvent.
7. Soluția acestui salt. folosit la prepararea
murăturilor.
8. Această substanță dizolvă substanțele ionice.
8 SARURI MINERALE de care corpul
tau are nevoie in fiecare zi!
1. Calciul este mineralul cel mai prezent in
organismal nostru, el ajutand functionarii si
dezvoltarii oaselor si dintilor. Alimentele
cele mai bogate in calciu sunt: laptele si
branzeturile, galbenusul de ou, speciile de
fasole, varza si smochine.
2. Fosforul este important pentru ca este
un furnizor de energie; in creier, impreuna
cu lipidele contribuie la dezvoltarea
substantei cerebrale. Alimentele importante
care contin fosfor sunt: drojdia de bere,
pestele, ouale, carnea, migdalele uscate,
stridiile.
3. Fierul este esential pentru formarea
hemoglobinei din sange, iar carenta de fier
poate sa cauzeze aparitia anemiei; alimente
care contin fier sunt: radicchio, carne,
galbenus de ou, spanac, migdale, legume
uscate.
4. Potasiul e un mineral care lupta impotriva
oboselii, potentand capacitatea muschilor si
influentand excitabilitatea tesutului nervos;
este present in cereal, legume, carne si
verdeturi.
5. Sodiul faciliteaza digestia si similarea
si il regasim cu precadere in sarea de
bucatarie.
6. Magneziul contribuie la formarea
oaselor, stimuleaza activitatea digestiei si
reglarea activitatii sistemului nervos. Il
gasim in nuci, migdale, cacao si in diverse
fructe cum ar fi: ciresele, caisele,
piersicile, perele, portocalele, cat si in
cerealele.
7. In mod particular seleniul, continut de
catre unt, germeni de grau si peste, are o
actiune antioxidanta si de dezintoxicare.
8. Zincul, prezent in fasole, in tarate si in
ficat, combate radicalii liberi si mentine
in forma sistemul imunitar.
Reactii chimice
■ Reacțiile chimice sunt interacțiuni la
nivel molecular dintre substanțe chimice, sau altfel spus
sunt procese chimice prin care are loc transformarea
unor substanțe chimice numite reactanți în produși de
reacție.[1] Reprezentarea reacțiilor chimice se face
aproape de fiecare dată cu ajutorul ecuațiilor chimice.
■ Substanțele care reacționează între ele se
numesc reactanți, iar substanțele rezultate în urma
reacției se numesc produși de reacție. Numărul
reactanților și al produșilor de reacție este destul de
variat, astfel că pot exista, de exemplu, reacții în care
avem un singur reactant sau reacții în care avem doi
reactanți, etc.
■ Reacțiile chimice
precum arderea sau combustia, fermentația și reducerea
minereurilor metalice au fost cunoscute încă din
vremurile antice. Primele teorii referitoare la
transformările materialelor au fost dezvoltate de către
filozofii greci, iar printre acestea este de menționat teoria
celor patru elemente a lui Empedocle, care susținea că
materia este compusă doar din patru elemente de bază:
focul, apa, aerul și pământul. În Evul Mediu,
transformările chimice erau domeniul de interes
al alchimiștilor, a căror principală încercare era de a
transforma plumbul în aur.
■ Joseph Louis Gay-Lussac a realizat în anul 1808 faptul
că gazele reacționează între ele mereu în același mod.
Pe baza acestei idei și a teoriei atomice a lui John
Dalton, Joseph Proust a dezvoltat legea proporțiilor
definite, care a avut un rol deosebit de important în
ulterioara apariție a conceptelor
de stoechiometrie și ecuație chimică.
 O reacție
a termitului
folosind oxid de fier
(III).

Antoine Lavoisier a
dezvoltat teoria care
susținea că arderea
este o reacție
chimică
a oxigenului.
 Hidrogen
Hidrogenul este elementul chimic în tabelul periodic al elementelor cu
simbolul H și numărul atomic 1. Este un gaz ușor inflamabil, incolor,
insipid, inodor, iar în natură se întâlnește mai ales sub formă
de moleculă diatomică, H2. Având masa atomică egală cu
1,00794 u.a.m., hidrogenul este cel mai ușor element chimic.
Etimologic, cuvântul hidrogen este o combinație a două cuvinte
grecești, având semnificația de „a face apă”. Hidrogenul elementar este
principala componentă a Universului, având o pondere de 75% din
masa acestuia.În starea de plasmă, se găsește ca element majoritar în
alcătuirea stelelor. Hidrogenul elementar este foarte puțin răspândit
pe Pământ.Hidrogenul este cel mai răspândit element în univers,
reprezentând mai mult de 75% în masă și mai mult de 90% după
numărul de atomi. Se găsește în cantități mari în compoziția stelelor și
a planetelor gigantice gazoase. Norii moleculari de H 2 sunt asociați cu
formarea stelelor. Hidrogenul joacă un rol-cheie și în exploziile stelare
datorate reacțiilor de fuziune nucleară dintre protoni.În Univers,
hidrogenul este întâlnit mai ales sub forma de atom și în stare
de plasmă. Proprietățile acestora sunt diferite față de cele ale
moleculei de hidrogen. Electronul și protonul de hidrogen nu formează
legături în starea de plasmă, din cauza conductivității electrice diferite
și a unei emisii radiative mari (originea luminii emise de Soare și alte
stele). Particulele încărcate cu sarcini electrice sunt puternic influențate
de câmpurile
magnetice și electrice.De exemplu,în vânturile solare particulele interac
ționează cu magnetosfera terestră, generând curenți Birkeland și
produc fenomenul cunoscut sub denumirea de auroră boreală.
Hidrogenul se găsește în stare atomică neutră în mediul interstelar, iar
cea mai mare cantitate este întâlnită la sistemele Lyman-alpha.În
condiții normale, hidrogenul există pe Pământ sub formă de moleculă
diatomică, H2, însă nu este foarte răspândit în atmosfera terestră din
cauza masei mici, astfel forța gravitațională a planetei are un efect
foarte slab asupra sa. Totuși, hidrogenul este cel mai răspândit element
de la suprafața Terrei.Cei mai întâlniți compuși chimici ai săi
sunt hidrocarburile și apa. Hidrogenul gazos este produs de anumite
specii de bacterii și alge, acesta fiind componentul principal
al flatulenței. Metanul este o importantă sursă de hidrogen.
 Oxigenul
Oxigenul este un element chimic cu simbolul O și numărul atomic 8. Face
parte din grupa calcogenilor și este un
element nemetalic foarte reactiv și un agent oxidant care formează
foarte ușor compuși. După masă, oxigenul este al treilea cel mai întâlnit
element în univers, după hidrogen și heliu. În condiții normale de
temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma
dioxigenul, o moleculă diatomică incoloră, inodoră și insipidă, cu
formula O2.Asimilarea de O2 din aer este scopul fundamental al
respirației, ceea ce înseamnă că suplimentarea de oxigen e folosită
în medicină. Tratamentul nu doar crește nivelul de oxigen
în sângele pacienților, dar are și efectul secundar de a reduce rezistența
față de cursul de sânge în multe tipuri de boli ale plămânilor, ușurând
munca inimii. Terapia cu oxigen este folosită la
tratarea emfizemelor, pneumoniei, unor boli cardiace (insuficiență
cardiacă congestivă), unor tulburări care cauzează o presiune
arterial pulmonară ridicată, și orice boală care scade eficiența corpului
în asimilarea și folosirea oxigenului.Tratamentele sunt destul de practice
încât să fie folosite în spitale, la domiciliile pacienților, sau, dintr-un
număr din ce în ce mai mare, prin aparate mobile. Corturile de oxigen
erau des folosite în terapia cu oxigen, dar acum au fost înlocuite de
măștile de oxigen și de canulele nazale.Oxigenoterapia
hiperbară folosește camere de oxigen speciale pentru a crește presiunea
parțială a oxigenului a pacientului, sau, în caz de nevoie, a personalului
medical. Intoxicarea cu monoxid de carbon, gangrena gazoasă și răul de
decompresie sunt, uneori, tratate folosind aceste dispozitive. O
concentrație ridicată de O2 în plămâni ajută la despărțirea monoxidului
de carbon de grupul hemic al hemoglobinei.Oxigenul este otrăvitor
pentru bacteriile anaerobe care cauzează gangrenele gazoase, deci
creșterea presiunii sale parțiale ajută la eliminarea acestora. Răul de
decompresie are loc în scafandrii care se decompresează prea repede
după o scufundare, rezultând în bule de gaz inert, cel mai des
constituind în azot și heliu, formându-se în sângele lor. Mărirea presiunii
oxigenului cât de repede se poate face parte din tratament.Oxigenul e,
de asemenea, folosit în scop medical pentru pacienții care necesită
ventilație mecanică, de obicei la concentrații mai mare decât cea de
21% din aerul ambiental.
r. Sraseni,gimnaziul Galesti
Ursu Daniela
Première visite chez le dentiste

Le dentiste est le docteur des dents , un homme très

recherché,mais je ne sais pas pourquoi jusqu'à lq
première visite ,nous avons peur de lui.J'imaginais que
son travail est difficile,de long temps et il est très
douloureux parce que dans les dessins animés,même les
animaux les plus effrayants avaient peur de lui quand
le dent fait mal . Quand maman et papa sont allés chez
le dentiste,je pensais qu’il était impossible d’attendre
si longtemps pour une dent .J'ai été très prudente de
mes dents , je les lavais régulièrement, mais quand
même est venu la première visite chez le dentiste. Mes
dents de lait sont tombées à la maison sans craint
jusqu'à ce que une dent a commence à me faire mal.Je
ne sais pas pourquoi, mais quand nous sommes arrivés
au bureau, on nous a dit que le dentiste des enfants
était en congé.J’ai était un peu heureuse,mais il a été
remplacé.Le médecin était calme et comme des
enfants effrayés n’étaient pas à côté,la peure à
dissparu.Je n'ai pas eu de douleur même après
l'anesthésie et finalement j’ai surmonté ma peur.
En fin du compte, je voudrais conseiller enfants
d’être prudents avec leur dents et que le dentiste
n’est pas effrayant.