Biofizică și fizică medicală

Laborator 1
 MĂRIMI FIZICE ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ

MĂRIMEA – calitatea, cantitatea unui obiect sau fenomen fizic

Are proprietăţile: se poate modifica (creşte sau descreşte)

se poate măsura (poate fi exprimată numeric)
EXEMPLE:
• Mărimi mecanice: lungime, masă, timp, viteză, forţă, lucru mecanic, impuls
mecanic, energie mecanică.
• Mărimi electromagnetice: intensitatea curentului electric, tensiunea
electrică, rezistenţa unui conductor electric, rezistivitatea electrică a unui
material.
• Mărimi termodinamice: temperatura, energia internă a unui sistem, căldura
specifică a unei substanţe.
• Mărimi optice: intensitatea luminoasă, fluxul radiant, iluminarea.
• Mărimi chimice: cantitatea de substanță, masa atomică, concentraţia unei
soluţii.
 MĂRIMI FIZICE ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ

Măsurarea unei mărimi fizice reprezintă operaţia prin care mărimea de

măsurat se compară cu altă mărime de aceeaşi natură, numită unitate de
măsură. Rezultatul măsurătorii este un număr care reprezintă valoarea
numerică a mărimii de măsurat.

M=nxU

• M = valoarea mărimii de măsurat;

• n = un număr întreg sau fracţionar care arată de câte ori mărimea de
măsurat este mai mare sau mai mică decât unitatea de măsură;
• U = unitatea de măsură.
 MĂRIMI FIZICE ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ
Unitatea de măsură este o mărime de aceeaşi natură cu mărimea măsurată,
căreia, în mod convenţional i s-a atribuit valoarea 1. Unităţile de măsură sunt
alese astfel încât să fie determinate cu precizie şi să poată fi uşor definite,
reproduse sau păstrate.
Exemple de unităţi de măsură din SI:
• Viteza unui autovehicul: v = 5 m/s;
• Temperatura absolută a unui sistem termodinamic: T = 273,15 K;
• Rezistenţa electrică a unui rezistor: R = 10 Ω;
Exemple de unităţi de măsură diferite de cele europene:
• Inch (25,4 mm), ft (0,304mm), mile (terestră engleză=1609,344m, marină
engleză=1855m) – unităţi pentru lungimi;
• Uncia (1 oz=28,35g), livra (1pound=453,59g) – unităţi pentru mase;
• Gradul Fahrenheit (10F=10C*1,8+32)
Exemple de unităţi de măsură tolerate:
• Kilogramul-forţă, pentru forţă (1kgf=9,81N)
• Calul putere, pentru puterea mecanică (1CP=735,499W)
• Kilowatul-oră, pentru energia electrică (1kWh=3,6*106J)
 MĂRIMI FIZICE ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ

Unităţi
SI fundamentale

SISTEMUL
INTERNAŢIONAL
DE UNITĂŢI DE
MĂSURĂ (S.I.)

Unităţi Unităţi
suplimentare derivate
 MĂRIMI FIZICE ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ
Molul
Unităţi
suplimentare (mol)
Unitate de
cantitate de
Candela substanţă
Metrul
Radianul (rad) Steradianul
Unitate de
(cd) (m)
(sr) Unitate de
unghi în plan Unitate de intensitate Unitate de
luminoasă lungime
unghi solid

Unităţi
Pascalul Kelvin fundamentale Kilogra
(Pa) (K) mul
Unitate Unitate de
temperatură
(kg)
Newtonul depresiune Metrul/secu Unitate de
termodinamică
ndă masă
(N)
(m/s)
Unitate de
Unităţi Unitate de Amperul
forţă Secunda
derivate viteză (A)
Voltul Unitate de (s)
(V) intensitate Unitate de
Etc. Unitate de a curentului tmp
electric
Tensiune
electrică
 MĂRIMI FIZICE ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ
Definirea unităţilor de măsură fundamentale
• Metrul (m)- lungimea drumului parcurs de lumină în vid, în timpul de
1/299.792.458 s.
• Kilogramul (kg)- masa etalonului internaţional executat din aliaj 90% Platină şi 10%
Iridiu.
• Secunda (s)- durata a 9.192.631.770 perioade de radiaţie corespunzătoare
tranziţiei între cele două niveluri hiperfine ale stării fundamentale a atomului de
Cesiu 133.
• Amperul (A)- intensitatea unui curent constant care, menţinut între două
conductoare paralele, rectilinii, cu lungimea infinită şi cu secţiunea circulară
neglijabilă, aşezate în vid la distanţa de 1 m unul de altul, produce între aceste
conductoare o forţă de 2*107 N pe o lungime de 1 m.
• Kelvinul (K)- 1/273,15 din temperatura absolută de îngheţ a apei pure, la presiune
atmosferică normală.
• Candela (cd)- intensitatea luminoasă a unei surse care emite o radiaţie
monocromatică cu frecvenţa de 540*1012 Hz şi a cărei intensitate energetică, pe o
direcţie dată, este de 1/683 W/st.
• Molul (mol)- cantitatea de substanţă a unui sistem care conţine atâtea particule
elementare câţi atomi de Carbon se află în 12 g de C12.
 MĂRIMI FIZICE ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ

Definirea unităţilor de măsură suplimentare

• Radianul (rad)- unghiul plan cu vârful în centru

unui cerc, care delimitează pe circumferinţa
cercului un arc de lungime egală cu raza
cercului.

• Steradianul (sr)- unghiul solid cu vârful în centru

unei sfere, care delimitează pe suprafaţa sferei o
arie egală cu aria unui patrat de latură egală cu
raza sferei.

8
 MĂRIMI FIZICE ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ
Unităţile derivate ale mărimilor geometrice şi Unităţile derivate ale mărimilor electrice şi
mecanice magnetice
1 Suprafaţa Metrul patrat m2 20 Sarcina electrică Coulomb C, A*s
2 Volumul Metrul cub m3
21 Tensiunea electrică Volt V, W/A
3 Număr de undă Unu pe metru 1/m
4 Frecvenţă Hertz Hz,1/m 22 Intensitatea câmp.electr. Volt pe metru V/m

5 Densitate Kg pe metru cub Kg/m3 23 Rezistenţa electrică Ohm Ω, V/A

6 Viteză Metru pe secundă m/s
24 Capacitatea electrică Farad F, A*s/V
7 Viteză unghiulară Unu pe secundă 1/s
25 Fluxul inducţiei magnetice Weber Wb,V*s
8 Acceleraţie Metru pe sec. la patrat m/s2
26 Inductanţa Henry H, V*s/A
9 Acc.unghiulară 1 pe secundă la patrat 1/s2
27 Inducţia magnetică Tesla T, Wb/m2
10 Forţă Newton N, kg*m/s2
11 Presiune N pe metru patrat N/m2 28 Intensitatea câmpului Amper pe A/m
magnetic metru
12 Vâscozitate din. N-s pe metru patrat N*s/m2
29 Forţa magnetomotorie Watt pe metru- W/m*K
13 Vâsc. cinematică Metru patrat pe sec. m2/s kelvin
14 Lucru mecanic Joule J, N*m
Unităţile derivate ale mărimilor optice
15 Putere Watt W, J/s
30 Intensitatea energetică Watt pe steradian W/sr
Unităţile derivate ale mărimilor termice
16 Entropie Joule pe kelvin J/K 31 Flux luminos Lumen Lm,cd
*sr
17 Căldură spec. Joue pe kg-Kelvin J/kg*K
32 Luminanţă Candelă pe metru cd/m2
18 Conductivitate Watt pe metru-Kelvin W/m*K patrat
term.
33 Iluminare Lux Lx,
Unităţile derivate ale mărimilor nucleare lm/m2
19 Act.unei surse radioactive Unu pe secundă 1/s
 MĂRIMI FIZICE ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ UTILIZATE ÎN TEHNICĂ
Denumirea Simbolul Valoarea în unitate SI
Unităţi folosite împreună cu Sistemul Internaţional
Minut min 1 min. = 60 s

Oră h 1 h = 60 min. = 3600 s

Zi d 1 d = 24 h = 84.600 s

Grad (sexagezimal) 0 10 = P/180 rad

i
Minut (sexagezimal) 1l = (1/60)0 = (P/10.800) rad

Secundă (segzagezimală) “ 1” = (1/60)l

Litru l, L 1 l = 1 dm3 = 10-3 m3

Tonă t 1 t = 103 kg

Unităţi folosite împreună cu SI a căror valoare în unităţi SI este stabilită experimental

Electronvolt eV 1 eV = 1,602 * 10-19 J

Unitate de masă atomică u 1 u = 1,66 * 10-27 kg

Unităţi menţinute temporar împreună cu SI

Mila marină 1 milă marină = 1.852 m

Nodul 1 nod = 1 milă marină pe oră

Arul a 1 a = 1 dam2 = 102 m2

Hectarul ha 1 ha = 1 hm2 = 104 m2

barul Bar 1 bar = 0,1 Mpa =100 kpa = 105 Pa

 MĂRIMI FIZICE ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ
Prefixe şi simboluri pentru multiplii şi submultiplii zecimali

Multiplii Submultiplii

Prefixul Simbolul Factorul de Prefixul Simbolul Factorul de

prefixului multiplicare prefixului multiplicare
Exa E 1018 deci d 10-1

Peta P 1015 centi c 10-2

Terra T 1012 mili m 10-3

Giga G 109 micro µ 10-6

Mega M 106 nano n 10-9

kilo k 103 pico p 10-12

hecto h 102 femto f 10-15

deca da 10 atto A 10-18

 REFLEXIA ȘI REFRACȚIA
• La suprafaţa de separare a două medii diferite lumina
suferă un dublu fenomen: o parte din ea se întoarce în
mediul din care a venit, iar cealaltă parte traversează
suprafaţa de separaţie şi trece în celălalt mediu. Cele două
fenomene, care au loc simultan se numesc reflexie şi
refracţie.
• Proporţia în care au loc aceste
fenomene depinde de natura
suprafeţei pe care cade lumina.
De exemplu, în cazul corpurilor
metalice lustruite predomină
fenomenul de reflexie, iar în
cazul sticlei predomină fenomenul
de refracţie (sticla transmite
aproape integral lumina,
fiind transparentă).
 Reflexia luminii
• Reflexia luminii este fenomenul de schimbare
a directiei de propagare a luminii la suprafata
de separare a doua medii,lumina intorcandu-se
din mediul in care a venit.
 Daca lumina atinge suprafata de separare intr-un unghi atunci lumina
este reflectata in acelasi unghi, asemanator cu felul in care o minge
sare cand atinge pamantul. Lumina care este reflectata de pe o
suprafata plana, cum ar fi suprafata dintre aer si un lac, va forma o
imagine in oglinda. Lumina reflectata de pe o suprafata curba poate fi
focusata intr-un punct, o linie, sau intr-o zona, acest lucru depinzand
de curbura suprafetei.
 Legile reflexiei

• Legile reflexiei sunt:

1) raza incidenta, normala si raza reflectata se
gasesc in acelasi plan;
2) unghiul de reflexie este egal cu unghiul de
incidenta.
• i=r
 Reflexia totala
• La trecerea razei de lumina dintr-un mediu mai refrigerent intr-
un mediu mai putin refrigerent pe masura ce unghiul de
incidenta creste,se mareste si unghiul de refractie.Pentru un
unghi de incidenta i = l, raza este reflectata in lungul suprafetei
de separare,deci r = 90 grade.Unghiul minim de incidenta l se
numeste unghi limita.Pentru unghiuri de incidenta mai mari
decat unghiul limita ( i > l) , nu mai exista raza refractata, ci ea
se reflecta in mediul din care pleaca.Acest fenomen poarta
numele de reflexie totala.
• Valoarea unghiului limita depinde numai de indicii de refractie
ai celor doua medii.

• sin l = n2/n1
 Refractia luminii
• Refractia este schimbarea
directiei luminii la trecerea
acesteia dintr-un mediu
transparent in altul.
Fiindca lumina calatoreste cu
viteze diferite in medii diferite,
ea trebuie sa-si schimbe viteza
la trecerea dintr-un mediu in
altul.
La interfata dintre doua medii, viteza de faza si
lungimea de unda se modifica, unda isi schimba
directia, însa frecventa ramâne aceeasi. În optica,
pentru studiul refractiei se foloseste notiunea de
indice de refractie, care este direct legata de viteza
de propagare. Lentilele şi prismele optice se
bazeaza pe fenomenul de refractie pentru a
modifica directia razelor de lumina.
Cel mai usor de observat exemplu
este în cazul luminii, atunci când
aceasta trece dintr-un mediu
transparent (aer, apa, sticla etc.)
în altul. Totusi fenomenul se
petrece cu toate undele, inclusiv
cu cele sonore.
 Dispersia
• Un aspect interesant al refractiei luminii este
urmatorul: viteza luminii în diferite medii (altele
decât vidul) depinde de frecventa, de aceea lumina se
va refracta diferit în functie de frecventa: în acest fel
lumina alba poate fi separata în functie de frecventa
cu ajutorul unei prisme din material transparent,
fenomen numit dispersie.
• Tot din aceasta cauza comunicatiile prin fibra optica
sunt stânjenite: pulsurile de lumina contin componente
de frecvente diferite care, desi sunt trimise simultan,
vor ajunge la celalalt capat al fibrei usor decalat în
timp, ceea ce înseamna ca pulsurile de lumina vor fi
mai lungi la receptie; pentru comunicarea pe distante
mari, este nevoie de statii releu intermediare pentru
refacerea formei pulsurilor.
 Legile refractiei

1)Raza de lumină incidentă, raza de lumină refractată

şi normala în punctul de incidenţă sunt coplanare.
2)Raportul dintre
sinusul unghiului
de incidenţă şi
sinusul unghiului
de refracţie este o
constantă specifică
unei perechi de medii
date.
sin i / sinr = v2/v1 = n21
 Substante + indice de refractie

 Vid: 1.0000
 Aer: 1.0003
 Gheata: 1.309
 Apa: 1.33
 Alcool etilic: 1.36
 Sticla (fused quartz): 1.46
 Sticla (crown): 1.52
 Clorura de sodium: 1.54
 Zircon: 1.92
 Prisma optica
Prisma optica cea mai simpla este compusa din doi dioptri plani care
fac un unghi intre ei, astfel incat raza de lumina sufera cel putin doua refractii
Ia trecerea prin prisma.
 Formulele prismei

Unghiul de deviatie este o functie de: A – unghiul prismei

 Unghiul de incidenta i – unghi de incidență
 Unghiul refringent i’ – unghi de emergență
 Indicele de refractie r – unghi de reflexie
δ – unghi de deviație
 Clasificarea prismelor
• prisme acromatice (care sunt corectate de aberatia de culoare
sau ale caror aberatii sunt compensate de celelalte
componente optice din sistem sau care lucrează în lumină
monocromatică):
 prisme deviatoare simple (prin transmisie)
 prisme deviatoare prin reflexie
• prisme dispersive, utilizate in refractometrie (metoda deviatiei
minime) sau in constructia aparatelor spectrale;
• prisme de polarizare, confectionate din materiale optice
birefringente,utilizate pentru obtinerea luminii polarizate
liniar
 Tipuri de prisme
• Cu reflexie totala

Folosind sticle cu formule speciale,

fenomenul reflexiei totale este utilizat
la aparatele fotoreflex monoobiectiv
(SLR) pentru redresarea imaginii
in vizor, printr-o constructie
dedicatadenumita pentaprisma.
 Prisme cu viziune
directa
In cazul prismelor cu viziune directa
nu se modifica directia initiala a
fasciculului pentru o anumita lungime
de unda.
Prisme acromatice
 Prisme cu deviatie constanta
• Prisma produce aceiasi deviatie intre raza incidenta provenind
de la colimatorul fix si raza emergenta
 Lentile
F1 si F2 sunt denumite focare:
razele paralele cu axa optică trec prin focar
O este centrul lentilei: razele trec nedeviate prin O

axa optica

Convergenţa este defininită

drept inversul distanței focale 1
și se masoară în dioptrii (m-1) C
Lentila convergentă: C>0 f
Lentila divergentă: C<0
 Construcția imaginii
în lentila convergentă

axa optica

Raza B1B2 care trece prin centrul O nu este deviată prin refracție
Raza paralelă cu axa optică se refractă prin focarul F2
Dacă obiectul este în fața focarului intersecția razelor formează o imagine reala
 Construcția imaginii
în lentila divergentă

Raza care trece prin centrul O nu este deviată prin refracție

Raza paralela cu axa optică se refractă astfel ca prelungirea trece prin focarul F2
Dacă obiectul este în fața focarului intersecția unei raze
cu prelungirea celeilalte formeaza o imagine virtuală
 Microscopul optic
este un sistem de doua lentile convergente,
numite obiectiv și ocular,
în care ocularul joacă rolul de lupă
care marește imaginea reală formată de obiectiv
 Ochiul

Ochiul este un organ anatomic care formeaza o imagine focalizata a obiectelor prin refractia
luminii.
Lumina intra in ochi prin pupila, un disc negru dispus in centrul irisului (partea colorata a
ochiului).
Dupa ce au trecut prin pupila, razele luminoase intalnesc cristalinul, o structura elastica si
transparenta care are rol de lentila si care permite , prin contractie si dilatare, sa se
focalizeze si sa rezulte o imagine clara.
Imaginea se va forma pe fundul ochiului, adica pe retina, un ecran pe care imaginea este
proiectata rasturnat.
La nivelul retinei se gasesc celulele fotoreceptoare: conuri – pentru vederea diurna,
bastonase – pentru vederea nocturna.
Celulele retinei sunt cuplate cu nervul optic, care transmite imaginea, sub forma unor
impulsuri nervoase, la creier. Acesta o prelucreaza , o recunoaste si o memoreaza.
 Sfera
Sfera poate fi obţinută prin rotirea unui cerc
în jurul unui diametru.
Sfera nu are desfăşurare, ea nu poate fi
A
„întinsă” pe o suprafaţă plană. Din acest
motiv, hărţile geografice redau imprecis hc N’
suprafeţele reale de teren.
O’
Secţionând sfera cu un plan, vom obţine două M M’
calote sferice. Secţionând sfera cu două plane hz
C’

paralele, porţiunea din sferă cuprinsă între N

cele două plane se numeşte zonă sferică. B O r B’

Aria zonei sferice şi a calotei sferice se r

exprimă prin aceeaşi formulă: C
A = 2πrh, r
unde h este înălţimea zonei, respectiv calotei
sferice.
Corespunzător, aria întregii sfere este:
A’
A = 4πr2,
Volumul sferei se calculează cu formula:
V = 4πr3 / 3.
 Prelucrarea matematică a datelor
experimentale
A. INDICATORI DE TENDINŢĂ CENTRALĂ

Indicatorii de tendinţă centrală sunt valori ce localizează

într-un anume fel mijlocul setului de date. Dintre
indicatorii de tendinţă centrală menţionăm:
Modul - valoarea care apare cel mai frecvent.
Un set de date poate fi non-modal (dacă toate valorile
posibile au aceeaşi frecvenţă), mono-modal (o singură
valoare maximală), multi-modal (cu mai multe valori ce
apar cu aceeaşi frecvenţă maximală).
Mijlocul - media aritmetică a valorilor extreme ale
setului de date.
Mediana - valoarea ce împarte setul de date în două
grupe egal populate.
Pentru setul de date S={X1,..., Xn}, ordonat crescător,
- când n=2k+1 (număr impar de date), mediana este
Me=Xk+1.
- când n=2k (număr par de date), mediana este:
X k  X k 1
Me 
2
Media - cele mai folosite sunt:
σ𝑛
𝑖=1 𝑋𝑖
- media aritmetică (Xma= );
𝑛
- geometrică (𝑋𝐺 = 𝑛 ς𝑛𝑖=1 𝑋𝑖 ): Se utilizează când valorile au o evoluţie (de
creştere sau scădere) permanentă, neîntreruptă, sau o raţie din ce în ce mai
mare, termenii fiind legaţi între ei printr-o relaţie de produs. De asemenea se mai
întrebuinţează când vrem să dăm o importanţă mai mare termenilor mai mici, în
valoare absolută, sau când diferenţele între termeni sunt foarte mari. Are
dezavantajul că nu se poate întrebuinţa când avem valori nule sau negative.
𝑛
- armonică (XH = 𝑛 1 ) : Se utilizează când frecvenţele sunt egale. Pentru o
σ𝑖=1
𝑋𝑖
repartiţie de frecvenţă, media armonică se foloseşte rar. Se utilizează cu
predilecţie în economie.
σ𝑛 2
𝑖=1 𝑋𝑖
- cuadratică (𝑋𝑄 = ): se întrebuinţează când valorile prezintă creşteri din
𝑛
ce în ce mai mari. Ea constituie modelul matematic pentru abaterea medie
pătratică. Media cuadratică este sensibilă la valori extreme, din care cauză este
întotdeauna mai mare decât celelalte medii. Are avantajul că se poate aplica şi în
cazul valorilor nule sau negative (care prin ridicare la pătrat devin pozitive). Se
întrebuințează când dăm importanţă valorilor mari.
Se poate arăta uşor că aceste medii se află în relaţia:
X H  X G  X ma  X Q
B. INDICATORI DE POZIŢIE
Indicatorii de poziţie sunt folosiţi pentru localizarea unui
anumit subgrup de date în relaţie cu restul eşantionului. Se
numesc -cuantile acei indicatori ce împart eşantionul în părţi
egal populate. Cele mai utilizate sunt: cvartila (qk), decila şi
percentila (pk), valori ce împart datele în părţi conţinând o
pătrime, o zecime, sau o sutime din elemente.
Să considerăm un set de date ordonat
crescător unde L este valoarea cea mai
mică din set iar H valoarea cea mai
mare.
Percentila de ordinul pk este valoarea
numerică pentru care k% din date sunt
mai mici decât pk iar (100-k)% sunt mai
mari. Se observă că p50 = q2.
C. INDICATORI DE ÎMPRĂŞTIERE (DISPERSIE)
Indicatorii de împrăştiere descriu variabilitatea datelor. Datele
grupate strâns au valori mici pentru indicatorii de dispersie, în
timp ce datele împrăştiate au valori mari.
Principalii indicatori de împrăştiere sunt: domeniul, varianţa,
deviaţia şi momentele.
Domeniul – reprezintă intervalul de valori al datelor.
=[Xmin, Xmax]
Uneori se indică lărgimea domeniului (amplitudinea împrăştierii):
X= Xmax – Xmin
Toate deviaţiile medii faţă de un indicator de tendinţă centrală
(media aritmetică, geometrică, cuadratică, armonică sau modul,
mediana, notate generic prin <x>) se definesc în acelaşi fel, ca
medii ale diferenţei între valoarea măsurată şi indicatorul
respectiv.
Mai general este momentul centrat de ordin q, mq(x) faţă de media
x. În continuare vom analiza semnificaţia şi utilitatea unora dintre
momentele centrate:
- m1(x)=0, momentul centrat de ordinul 1, nu aduce nici o
informaţie, întrucât ia valoarea zero oricare ar fi distribuţia datelor;
din această cauză nu este folosit.
- m2(x) se numeşte varianţă (V); rădăcina pătrată a varianţei se
numeşte deviaţie pătratică, notată cu . Ambele mărimi arată
împrăştierea datelor.
Orice rezultat experimental trebuie prezentat prin media aritmetică
 deviaţia. Intervalul (<x>-, <x>+) se numeşte interval de
încredere sau confidenţă.
Întrucât în biologie şi medicină sunt în general puţine date de
procesat, trebuie să se înlocuiască varianţa V cu varianţa standard
SV şi deviaţia n cu deviaţie standard n-1 sau SD (se utilizează
indicatorii standard n-1 şi SV când n<30, adică setul are mai puţin
de 30 de valori).
- m3(x) este numit înclinare sau oblicitate şi se utilizează la
definirea coeficientului de asimetrie, ac (numit în engleză
skewness şi notat SKEW) m3
ac   SKEW ( x )
 3

Funcţie de valorile acestui coeficient există trei tipuri de

distribuţii: cu înclinare pozitivă nulă şi negativă, aşa cum
reiese din cazurile prezentate mai jos unde Mo = modul, Me =
mediana, <x>=media.
- m4(x) se numeşte exces şi arată cât de aplatizată este
distribuţia. Se foloseşte la definirea coeficientului de
aplatizare sau boltire,  (numit în engleză kurtosis, notat
prin KURT):
m4
  4  3  KURT ( x )

II. PARTE EXPERIMENTALĂ

A. DETERMINAREA INTERVALULUI DE CONFIDENŢĂ

Să presupunem că în urma unui experiment se obţin „n” date
experimentale: x1, x2,...., xn. Pentru acest set de date putem defini
următoarele valori: n

x  ...  x n x i
- media aritmetică: X med  1  i 1

n n

- eroarea absolută:  i  x i  X med

- deviaţia standard:
 n 1 
1
n 1

12  ...   2n 
Rezultatul determinărilor (R) în urma prelucrărilor statistice
a datelor, se prezintă sub forma:
R  X med   n 1
După efectuarea acestor calcule, putem trage concluzia că
valoarea reală X a mărimii căutate se află în intervalul:
I  (X med   n 1 , X med   n 1 )
Acest interval se numeşte interval de confidenţă sau
interval de încredere.
Problemă: Pentru etalonarea unui colorimetru s-au realizat un
număr de n = 5 determinări, iar valorile transmisiei au fost
următoarele: 50.2, 49.1, 49.6, 50.3, 48.9. Să se calculeze rezultatul
determinărilor (R) şi intervalul de confidenţă (I).
B. REPREZENTAREA GRAFICĂ A DATELOR
Procesele fizice, chimice, biologice, etc., procese ce depind de
mai mulţi parametri, pot fi reprezentate folosind un sistem de
referinţă format din două drepte concurente în plan, sau trei
drepte concurente în spaţiu, numite axe. Dacă axele sunt
perpendiculare câte două, atunci sistemul se numeşte
rectangular.
Coordonatele (xa, ya) ale unui punct A într-un sistem rectangular
având originea O măsoară proiecţiile segmentului OA pe axă.

Fig. 1.1 Legatura dintre sistemul

de referinta rectangular si cel
polar
• În practică se mai utilizează şi sistemul de coordonate polare. În
acest caz coordonatele punctului A se definesc prin mărimile: r =
OA (rază polară) şi unghiul ϕ dintre OA şi axa OX. Această
reprezentare se utilizează în momentul când funcţia reprezentată
depinde de unghi.
• Legătura între cele două sisteme de coordonate este
următoarea:
x  r cos  r  x 2  y2
x
y  r sin    arctg
y
• Pentru ca reprezentarea grafică a datelor în coordonate
rectangulare să fie cât mai clară, se recomandă să se ţină
cont de următoarele indicaţii:
• asigurarea unei reprezentări grafice cât mai intuitive constă în
alegerea scării corespunzătoare atât pe scara absciselor cât şi pe
scara ordonatelor (atunci când valorile variabilelor x sau y încep de
la un număr oarecare, acest număr se recomandă să fie
reprezentat cât mai aproape de originea axei respective).

• indicaţiile de pe axele x şi y trebuie să fie cât mai simple, adică cu

cât mai puţine cifre (de regulă indicaţiile de pe axe nu trebuie să
conţină numere cu mai mult de două cifre; dacă numerele sunt
mai mari trebuie indicat un factor de multiplicare la sfârşitul axei
alături de unităţile de măsură).

• pe fiecare axă trebuie să se indice denumirea sau simbolul mărimii

reprezentate pe axa respectivă şi în mod obligatoriu unităţile de
măsură.
Să urmărim în continuare un exemplu simplu: presupunem că la
anumite intervale de timp măsurăm temperatura unui bolnav
(datele obţinute se regăsesc în tabelul de mai jos) şi dorim să
reprezentăm grafic acest proces: temperatura = f (timp).

Timp
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
(ore)

Temp
. 37,1 37,5 37,9 38 38,2 38,4 38,8 39 39,2 39,5
(C˚)

Ţinând cont de precizările de mai sus se trasează graficul prin

puncte (dar fară a le uni), având grijă să reprezentăm numai zona
de interes (figura 1.2).
 40
Privind graficul, ne putem pune 39,5

Tem peratura (grd C)

următoarea întrebare: care este 39

valoarea de temperatură a 38,5

pacientului la un moment de 38

37,5
timp la care nu a fost făcută
37
măsurătoarea efectivă? 36,5
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Timp (ore)

În această situaţie suntem nevoiţi să determinăm, pornind de la

datele noastre, „curba ce se potriveşte” cel mai bine cu punctele
experimentale. În cazul graficului reprezentat în figura, putem
presupune o dependenţă de tip liniar: unde coeficienţii sunt
necunoscute.
Cea mai simplă variantă de determinare a coeficienţilor, o oferă
programul de calcul tabelar Microsoft Excel.
După introducerea datelor în foaia de lucru şi trasarea
graficului se utilizează opţiunea Insert Trendline. Din fereastra
de dialog se alege de la grupul Type tipul de Trend dorit (în
cazul nostru liniar), iar de la grupul Options se selectează
Display Equation on Chart. Rezultatul este prezentat în figura
din partea dreaptă.
40
y = 0.2521x + 36.973
39.5
R² = 0.9887
39

Temperatura (C˚)
38.5

38

37.5

37

36.5
0 2 4 6 8 10 12
Timp (ore)
Revenind la exemplul nostru, rezultatul este:
y  36.973  0.2521 x
Aşa cum se poate vedea din graficul prezentat în figura,
punctele experimentale sunt apropiate de dreapa trasată. În
cazul în care există puncte depărtate de dreptă, atunci în acea
regiune putem avea o altă dependenţa şi este necesar reluarea
procedeului cu alegerea unui trend adecvat.
Problemă: Să se reprezinte grafic datele din tabelul de mai jos
y=f(x) şi apoi utilizând programul Microsoft Excel să se traseze
„curba ce se potriveşte” cel mai bine cu punctele experimentale.
x 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

y 37,1 37,5 37,9 38,33 38,4 38,4 38,2 37,85 37,43 36,93
 Exercitiu: Reprezentati grafic evolutia pulsului masurat pe
durata a 20s, al unui individ, dupa ce a fost supus efortului
fizic efectuand un numar de 10,20,30,40 respectiv 50 de
extensii. Determinati media si deviatia standard ale pulsului
dupa fiecare set de exercitii fizice efectuate.
Nr. Crt. Nr. extensii Valori puls Puls mediu σn-1

24
1. 10 26 27.5 +/-4
32
28
36
40
2 20 38
35

3 30