Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii

Moldova
IP Centrul de Excelență în Energetică și Electronic ă

Portofoliu la filosofie

A efectuat: elev al grupei SM – 0119

Coschevici Xenia

Chişinău 2021
Cuprins
1. Fișele biografice-bibliografice ale filosofilor
2. Eseu
3. Scurt breviar de termini filosofici
 Parmenides
n. cca. 515 î.Hr. - d. 470 î.Hr.
Repere biografice:
S-a născut la Elea, la începutul secolului V î.Hr.. Conform mărturiilor
lui Platon și Aristotel, a fost învățat de Xenofan, după alții însă ar fi fost elevul
unui pitagoric numit Ameinias. Amândouă teoriile sunt posibile. Provenea dintr-o
familie aristocratică, lucru care i-a permis să studieze cunoștințele timpului și chiar
să înființeze o școală numită eleată. S-a bucurat de aprecierea și stima celorlalți,
scriind chiar și o serie de legi pentru cetate. Nu se cunoaște data morții sale.
Repere bibliografice:
Dintre scrieri ne-au rămas doar 154 de versuri dintr-un poem filozofic, căruia i s-a
dat titlul convențional Despre natură.
O parte a poemului, "Calea adevărului", constă din argumente a priori privitoare la
natura ființei. Cealaltă, "Calea Aparenței", este o cosmologie tradițională.
Vreau să-ți vorbesc (ci tu fi acuma cu luare aminte)
Câte drumuri se pot gândi spre-a afla adevărul:
Unul, că este Ființa și nici va putea să nu fie;
Ăsta e drumul crezării (și lui îi urmeaz-adevărul);
Celălalt - că nu e Ființa, că trebuie nici să nu fie.
Calea aceasta (ți-o spun) cercetată nu poate să fie,
Căci Neființa nu poți s-o cunoști (să încerci e zadarnic)
Nici să vorbești despre ea.
(Fragmentul 4, Diels, Vorsocratiker 4, I, 152 – redat în traducere proprie de Șt.
Bezdechi în Introducerea sa la Parmenide, ediția 1943, p. 9)
Influențe în filosofia sa:
Alături de Heraclit, Parmenide este cel dintâi filosof care face o distincție netă între
percepția senzorială și cunoașterea prin intermediul gândirii. În concepția sa numai
cea din urmă poate conduce la descoperirea adevărului. Subiect al filosofiei nu
poate fi decât aletheia (adevăr). "Existentul" unic, imobil, neschimbător nu poate fi
păstrat decât prin gândire, căci el însuși este gândire. Cunoașterea senzorială prin
care lumea apare diversificată, schimbătoare, este înșelătoare.
Sistemul său filosofic a exercitat o puternică influență asupra
lui Platon, Plotin dând importante impulsuri și concepției atomiste sau gândirii
lui Anaxagora.
Anselm de Canterbury sau de Aosta  

n. 1033 - d. 21 aprilie 1109

Repere biografice:
Deși numit uneori „din Canterbury” , Anselm era originar din cetatea Aosta, Italia,
unde s-a născut în 1033, în Regatul Burgundiei. Aosta se află în Alpii Italieni, în
regiunea Valea Aosta, pe actuala frontieră a Italiei cu Franța și Elveția.
Anselm venea dintr-o familie nobilă, deținătoare de moșii. Tatăl lui Anselm,
Gundulf, era lombard, și era de o fire violentă. Mama lui, Erenberga, era o femeie
pioasă, căreia Anselm îi datorează educația creștină. La cincisprezece ani, Anselm
voi să intre în mănăstire, dar nu primi învoiala tatălui său.
Și-a început educația sub tutela benedictinilor din locul natal. După moartea mamei
sale cunoaște o scurtă perioadă de rătăcire, dar, atras fiind de celebritatea
abatelui Lanfranc al abației benedictine din Bec, Normandia, Anselm pleacă într-
acolo și devine călugăr în 1060. Va deveni un erudit și va preda la școala pe de
lângă mănăstire.
Repere bibliografice:
Textele sale celebre, Monologion și Proslogion, au fost scrise în perioada de la Bec
(primul, terminat în 1076 iar al doilea scris în 1077-1078). A mai scris, tot la
Bec, De grammatico, De veritate, De libertate arbitrii (între 1080 și 1085), De casu
diaboli (între 1085 și 1090), Epistola de incarnatione verbi sau De fide
trinitatis (1092-1094). Ulterior, la Canterbury, a scris Cur deus homo (De ce s-a
făcut Dumnezeu om, în 1098) și De conceptu virginali et de originali
peccato (Despre concepția imaculată și despre păcatul originar, în 1099-1100). De
asemenea, mai există rugăciuni și meditații, scrisori oficiale.
Influențe în filosofia sa:
Anselm se încadrează în tradiția augustiniană specifică epocii (reprezentând chiar
punctul culminant al acesteia), fiind influențat însă și de Boethius, a cărui
autoritate creștea progresiv și prin intermediul căruia se fac simțite, încă
în Monologion, o serie de idei aristotelice. Anselm cunoștea prima parte din
dialogul Timaios al lui Platon (până la 53c, tradus și comentat de Chalcidius), ca
și, foarte probabil, textele areopagitice. Există, de asemenea, în De ce s-a făcut
Dumnezeu om, o referire la celebrul argument aristotelic al „bătăliei navale”, pe
care Anselm, necunoscător de greacă, putea să-l știe tot din textele lui Boethius.
 Eseu
Importanta spunerii adevarului in viata
oamenilor
Marcus Tullius Cicero spunea: „Nu e nimic mai imoral decât să pari om de
treabă tocmai atunci când ești necinstit.”
Numai persoana care spune întotdeauna adevărul este respectată și de încredere.
este mai ușor să ai încredere într-o persoană care spune întotdeauna adevărul și nu
minte decât o persoană care găsește întotdeauna un loc unde să te mintă. Nu este
ușor să te hotărăști să spui adevărul, dar este mai ușor să trăiești cu el decât cu
minciuni. Minciunile dau naștere mereu la noi minciuni, chiar mai sofisticate și
mai cumplite. Fiecare om minte din când în când pentru a-și păstra imaginea sau a
nu fi judecat de societate. Toată lumea merită să știe adevărul și să nu fie înșelați.
Fie că este o persoană dragă sau un străin, este neplăcut să fii înșelat. Pentru
fiecare dintre noi, adevărul are fețe diferite, pentru cineva o mică minciună nu ar
însemna nimic, iar pentru cineva să pretindă că este diferit de el în realitate.
Adevărul nu este o sarcină ușoară, este nevoie de curaj pentru a-l spune și poate
avea consecințe. Dar, până la urmă, orice adevăr este mai bun decât o minciună,
oricât de mică nu ar fi ea. Nu vei putea minți constant, adevărul își va face
întotdeauna treaba și va ieși la suprafață, oricât am încerca să-l ascundem.

Friedrich Nietzsche spunea: "Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece

nu vor să le fie distruse iluziile”
 Scurt breviar de termini
filosofici

Dominican - Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la

începutul sec. XIII.
Etică - Știință care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de
dezvoltare istorică, cu conținutul lor de clasă și cu rolul lor în viața socială;
Filosofie religioasă- Știință constituită dintr-un ansamblu închegat de noțiuni și
idei ideologice.
Imanent - Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul
obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. Care există și acționează prin
sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară.
Monotheism- Credința într-o divinitate unică și distinctă de lume
Ordinul Dominican- Ordinul dominican  este un ordin călugăresc catolic
întemeiat la începutul secolului al XIII-lea de Sfântul Dominic.
Ordinul Franciscan-Ordinul Franciscan  este principala ramură a ordinelor
franciscane. Franciscanii poartă rasa monahală simplă de culoare maro, spre
deosebire de capucini  și de minoriți 
Quiditas- Termenul „quiddity” a fost folosit de scolasticii medievali ca traducere
literală a termenului echivalent în greaca lui Aristotel în ti en einai sau „ceea ce
trebuia să fie (un lucru dat)
Realitate- Fapt, lucru real care există efectiv, stare de fapt; A face (pe cineva) să
înțeleagă o anumită situație, să vadă un lucru sub aspectul lui real.
Real- Care are o existență obiectivă, independentă de conștiință sau de voință, care
există în realitate; obiectiv, adevărat. Ceea ce există, ceea ce este real; realitate
Schola- școală de cânt liturgic și de muzică religioasă
Scholasticus- scolastic (referitor mai ales la o școală de retorică), savant
Scolastică- Sistem filozofic apărut în evul mediu, care se baza pe dogmele bisericii
creștine și se caracteriza prin raționamente abstracte și prin artificii logice;
Sinod- Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al Bisericii (sau al unei
eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru a rezolva probleme de
administrație bisericească.
Teologia- Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a
izvoarelor și a dogmelor unei religii
Teologie negative-  este un tip de gândire teologică care încearcă să-l descrie pe
Dumnezeu, Binele Divin, prin negație, adică vorbind doar despre ceea nu se poate
spune despre bunătatea perfectă care este Dumnezeu. Ea se află în contrast cu
teologia catafatică.
Transcendent- Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al
întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și
superior oricărei clase de obiecte.
Universalii- Denumire dată noțiunilor generale în filosofia scolastică.
Voluntarism- Doctrină potrivit căreia acțiunile noastre sunt legate de voință sau de
liberul arbitru și nu de intelect sau de înclinațiile naturale.
Pozitivizm- Concepție care recunoaște științei monopolul cunoașterii despre
Univers; (în sens strict) filosofia lui A. Comte, care susține că cea mai înaltă formă
de cunoaștere este descrierea fenomenelor senzoriale. ◊ Pozitivism logic = mișcare
modernă în filosofie care a încercat să introducă metodologia matematicii și a
științelor naturii, în domeniul filosofiei, marcând începutul cercetării analitice în
cercetarea filosofică.
Umanism- Doctrină care are în centru omul, bunăstarea și demnitatea lui,
încrederea în rațiunea umană.
Pragtamism- Curent filozofic idealist-subiectiv care consideră noțiunile, ideile,
teoriile etc. exclusiv din punctul de vedere al eficacității lor practice, ca reguli,
planuri, instrumente de acțiune, identificând adevărul cu utilul.
Filosofia vietii- Grupare de şcoli filosofice de la sfîrşitul sec.XIX şi începutul
sec.XX,care încearcă înţelegerea fenomenului cunoaşterei şi al culturii în legătură
cu viaţa, exagerîndrolul factorului biologic.
Stil cultural- Totalitatea cunoștințelor din diverse domenii pe care le posedă
cineva; dezvoltare intelectuală a cuiva.
Dionisiac- Termen folosit de Nietzsche pentru a denumi o atitudine afectivă,
exprimând impulsurile iraționale ale vieții; extatic, pasionat, zbuciumat.
Apolinic- Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o
contemplare senină, detașată; lucid, rațional.
Elan Vital- impuls vital, energie vitală.
Fiinta- Temei necesar, autosuficient, perfect, etern, identificat cu Binele și
Dumnezeu; cea mai generală proprietate a oricărei realități, formând obiectul
cercetării metafizice.
Filosof- persoană care se ocupă sistematic cu studiul filosofiei; persoană care are o
concepție filosofică proprie; gânditor.
Filosofie- Totalitatea concepțiilor și a principiilor metodologice care stau la baza
unei discipline sau a unei științe. Atitudine față de întâmplările vieții; mod specific
de a privi problemele vieții
Ființă- cea mai generală proprietate a oricărei realități; ceea ce este stabil, prin
opoziție cu ceva ce devine; existența absolută, care este indentică cu sine.
Realitate- ansamblul proceselor și fenomenelor care au existență obiectivă,
controlabilă și autentică;
Existență- manifestarea ființei în diversitatea modalitaților ei;
Problemă filosofică- întrebări sunt puse ca probleme care trebuie studiate sau
rezolvate.
Presupoziție- o presupunere care implică un adevăr posibil;
Academie – școală platonică, numită astfel pentru că funcționa în grădinile lui
Akademos
Apeiron – nelimitatul , infinitul
Aspect cantitativ – aspect măsurabil, numărabil
Aspect ontic – care se referă la existență
Cantitativist – orientare care se absolutizează aspectele cantitative
Episteme - știință
Esență – fond intern, constant, definitoriu și accesibil numai prin rațiune al
lucrurilor de același fel
Fenomen – latură exterioară, schimbătoare, perceptibilă a lucrurilor
Formă particulară – esența prin care lucrurile de o anumită specie se disting de
altele
Homoios – aceeași
Liceu – școală aristotelică; își datora numele faptului că era situată într-un crâng
sacru, dedicat zeului Apollo.
Logos – teorie, cuvânt, ordine
Materia particulară – substratul comun mai multor specii de lucruri
Nonforma – o formă diferită sau chiar opusă celei pe care o generează
Ontos-ființă, existență
Polis - cetate
Posibil - ceea ce nu este real, dar se poate realiza
Principiile științei - ideile cele mai generale și fundamentale, din care derivă
celelalte idei ale unei științe
Principiu – element originar și esențial, comun tuturor lucrurilor actuale
Real – ceea ce există concret, efectiv
Skeptomai – a fi nehotărât, a privi în jur
Substanța primă – lucrul individual ca unitate a materiei și formei sale
Deism-Credință în existența unei ființe supreme, principiul și sursa oricărei
realități, dar care nu intervine în ordinea naturii.
Panteism-Concepție filosofică monistă care identifică pe Dumnezeu cu întreaga
natură.
Machiavelism-Doctrină filozofică fundată pe ideea caracterului înnăscut al
anumitor structuri mentale.
Umanism-octrină care are în centru omul, bunăstarea și demnitatea lui, încrederea
în rațiunea umană.
Contractualism- Doctrină socială, politică și juridică, apărută în sec. XVII,
fondată pe principiul contractului social; teoria contractualistă.
Transcendent- Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile
individuale, de umanitate.
Metodă- Mod (sistematic) de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității
obiective.
Metodologie- Parte a filosofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor de
cunoaștere.
Mecanicism- Punct de vedere conform căruia toate fenomenele naturale pot fi
explicate în termenii interacțiunilor cauzale dintre particulele materiale fără nicio
referire la teleologie, după modelul concepțiilor din sec. XVII, dezvoltate de
Descartes și Hobbes.
calităţi primare-sunt proprietăţi fundamentale, intrinseci, ale obiectelor, dintre
care pot fi enumerate: volumul, figura, numărul, situaţia, mişcarea şi repaosul
calități secundare- derivă din calităţile primare ale obiectelor şi îşi exercită rolul
de puteri ale acestor obiecte de a produce senzaţii în percepător.
Intuiție intelectuală- capacitatea de cunoaștere directă de către intelect fără a
recurge la sentimente; speculație, contemplare de către minte.
Necesar- care nu poate să nu existe sau să nu se întâmple
Contingent- care poate să fie sau să nu fie, să se producă sau nu; întâmplător,
accidental, fortuit.
Principiul rațiunii suficiente- este principiul fundamental al gândirii, alături de
principiile identității, noncontradicției și terțului exclus.
Ineism- Doctrină filozofică fundată pe ideea caracterului înnăscut al anumitor
structuri mentale.
Deducție silogistică- Tip de deducție în care o propoziție numită concluzie rezultă
din două sau mai multe propoziții numite premise.
Inducție- formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la
particular la general.
Experienta- totalitatea cunoștințelor pe care oamenii le dobândesc în mod
nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice, al
interacțiunii materiale dintre om și lumea exterioară.
Experiment- procedeu de cercetare în știință, care constă în provocarea
intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a
legilor care le guvernează; observație provocată, experiență
Reflectivitate- Însușire a țesuturilor vii de a provoca răspunsuri reflexe.
Hylozoism- Doctrină filozofică potrivit căreia întreaga natură este înzestrată cu
viață.
Senzualism- Doctrină filosofică bazată pe recunoașterea senzației ca singura sursă
a cunoștințelor noastre despre lume.
Forme a priori- Înaintea oricărei experiențe, înainte de fapte, în mod aprioric.
Intuiţie (la Kant)- intuiția fără concept e oarbă iar conceptul fără intuiție este vid.
Agnosticism- Punct de vedere potrivit căruia gândirea umană este incapabilă să
ofere suficiente argumente raționale pentru a justifica existența sau neexistența lui
Dumnezeu.
Antinomii- Contradicție între două principii, poziții, concluzii sau legi aparent la
fel de juste sau necesare.
Morală heteronomă- este o formă adoptată de etica copiilor în timpul unei etape a
dezvoltării lor cognitive. Se bazează pe acceptarea regulilor externe ca și cum ar fi
absolute, în loc să vă dezvoltați propriul cod de conduită ca în etapele următoare.
Morală autonomă- această preocupare este foarte veche; ea apare chiar în primele
pagini ale Genezei, dacă interpretăm păcatul originar ca pe o încercare de impunere
a autonomiei moraleю
Сunoaștere transcendentală-Termenul transcendență se referă la ceea ce se află
dincolo de orice domeniu dat, de lumea materială. În filosofie, transcendența
transmite conceptul de bază de la semnificația literală a cuvântului (din latină), de a
călători sau de a merge dincolo, deși cu diferite conotații în diferitele etape istorice
și culturale. Aceasta include filosofii, sisteme și abordări care descriu structurile
fundamentale ale ființei, nu ca o ontologie (teoria ființei), ci ca cadru de apariție și
validare a cunoașterii ființei. "Transcendental" este un cuvânt derivat din
învățământul scolastic, care desemnează atributele extra-categorice ale ființelor.
Mișcare mecanică-În fizică, mișcarea este o schimbare în poziție al unui obiect în
timp.
Mișcarea este descrisă în ce privește deplasarea, distanța, viteza, accelerația și
timpul. Mișcarea unui corp este observat prin atașarea unui cadru de referință de
către un observator și prin măsurarea schimbării poziției acelui corp față de acel
cadru.