Universitatea de Stat din Tiraspol

Catedra Biologie animală

Lucrare individuală

Tema: Emoțiile la om și animale

A efectuat studenta

Beregoi Liudmila gr. 13A

Chișinău 2020
 Cuprins

I.Noțiuni despre emoții .........................................................................................3

I.1 Definirea emoțiilor............................................................................................3

I.2 Funtiile principale ale emotiilor.......................................................................4

I.3 Tipuri de emoții.................................................................................................4

I.4 Importanta emotiilor.......................................................................................5

I.5 Sisteme de comanda ale emotiilor...................................................................5

I.6 EMOȚIILE LA ANIMALE.............................................................................9

I.7 TEORII ALE EMOTIILOR............................................................................10

2
 Emoțiile la om și animale

I.Noțiuni despre emoții

I.1 Definirea emoțiilor.

Atunci cînd urmăriți răsăritul soarelui, citiți o carte, ascultați muzica , căutați răspunsul la
întrebarea apărută sau visați la un viitor dorit pe lîngă diferitele forme de activitate
cognitivă manifestați și atitudinea proprie față de lumea înconjurătoare. Bucuria, tristețea , frica,
entuziasmul, necazul- toate acestea sunt diferite emoții. Ele reprezintă una din manifestările
activității psihice de reflectare a omului.În acest sens F.Engels menționa că acțiunile lumii
externe asupra omului se fixează în capul lui, se reflectă în cap sub formă de sentimente, gînduri,
îndemnuri, manifestări ale voinței.

Dacă în perceptie , senzatii, gindire si reprezentari se reflecta diversitatea obiectelor si

fenomenelor, diferitele lor calitati si însusiri, legaturile si dependentele posibile, atunci în emotii
omul îsi manifestă atitudinea sa fata de continutul celor cunoscute.

Emoțiile reprezintă reacția de intensitate variabilă și de scurtă durată a organismului la o

anumită situație, însoțită de o trăire afectivă de satisfacție sau insatisfacție.

Emotiile se definesc ca stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al relatiilor mele
cu un obiect sau o situatie, deci au un caracter situational.

Emoțiile sunt procese afective complexe specifice omului și animalelor.Desigur , emotiile

omului se deosebesc de cele ale animalului. Omul este capabil sa-si regleze emotiile. Chiar si
unele emotii negative, precum ura, furia, pot avea o apreciere pozitiva, daca ele condamna
fenomenele negative. Emotiile omului poarta amprenta modelului social al vietii lui, pe cind ale
animalului sunt situative conditionate de circumstante si in functie de trebuintele lui.

Emotiile reprezinta de fapt , atitudini personale specifice ale omului fata de realitatea
inconjuratoare si fata de sine insusi.

Drept surse de emotii servesc obiectele si fenomenele real existente, activitatea intreprinsa,
schimbarile produse in psihicul si organismul nostru.In intervale diferitre de timp importanta
unora si acelorasi obiecte este diferita. Un pahar de apa baut pentru potolirea setei iti produce
satisfactie. Daca insa il impui sa bea apa pe un om care nu simte necesitate, poate aparea senzatia

3
 de insatisfactie, iritare. Este placut sa ascultati muzica , insa, daca concertul dureaza prea mult, se
inabusa trairile si survine oboseala.

Specificul emotiilor este determinat de trebuintele, motivele, tendintele, intentiile omului de

particularitatile vointei, caracterului. Odata cu modificarea unuia din aceste componente se
schimba si atitudinea fata de obiectul trebuintei.

I.2 Funtiile principale ale emotiilor

Emotiile noastre indeplinesc doua functii:

 De semnalizare
 De reglare

Functia de semnalizare a emotiilor se manifesta in faptul ca emotiile apar si se modifica in

legatură cu schimbarile ce se produc in mediul inconjurator sau in organismul omului.

Functia de reglare a emotiilor se manifesta in faptul ca emotiile stabile orienteaza comportarea

noastra , o sustine constribuie la depasirea barierelor intilnite in cale sau frineaza desfasurarea
activitatii, o blocheaza.

I.3 Tipuri de emoții

Se delimiteaza emotii: steinice(active), și asteinice (pasive), pozitive și negative.

Emoțiile steinice amplifica activismul , energia, activitatea vitala, genereaza incordare, avind ,
transformari vegetative pozitive: fortifica lucrul inimii si circulatia singelui, respiratia se
intensifica si se adinceste. Emoțiile steinice stimuleaza omul la activitate, pot inlatura multe
maladii. Ele includ bucuria, admiratia, furia, ura, etc.

Emoțiile pozitive sunt o consecinta a satisfactiei trebuintelor si explicatiilor, iar cele negative
sunt generate de insatisfactia lor.

Emoțiile asteinice diminueaza intesivitatea activismului , energiei, inhiba dorinta de munca,

bataile inimii devin mai rare. La ele se refera tristetea, melancolia jalea profunda. Persoanele
coplesite de o durere adinca pot sa se imbolnaveasca grav.

In unele cazuri aceleasi emotii se pot manifesta diferit la diferiti oameni. De exemplu, o persoana
coplesita de o mare durere devine indiferenta, neajutorata, astenizata, pasiva, in timp ce altele se
mobilizeaza, devin hotarite, active, chibziute in actiuni.

4
Exista o mare varietate de emotii ca : admiratia, tristetea, dezgustul, furia, teama,
surpriza,bucuria, rusinea, speranta, empatia, nemultumirea, mila.

I.4 Importanta emotiilor

Expresivitatea si diversitatea relatiilor emotionale il fac pe om mai interesant. El reactioneaza la

cele mai diverse fenomene ale realitatii: pe dinsul il emotioneaza muzica si poezia, lansarea
rachetei cosmice, si cele mai noi realizari ale tehnicii. Bogatia trairilor proprii ii ajuta
personalitatii sa inteleaga mai bine cele intimplate, sa patrunda mai fin in emotiile oamenilor, in
relatiile dintre ei. Emotiile el ajuta pe om sa se cunosca mai temeinic pe sine insusi. Datorita
emotiilor omului isi afla posibilitatile , capacitatile, laturile pozitive si negative. Emotiile omului
intr-un mediu nou deseori dezvaluie ceva nou in sine insusi , in alti oameni, in obiectele si
fenomenele din jur.

Emotiile imprima cuvintelor, faptelor, intregii comportari un anumit colorit. Emotiile pozitive il
inaripeaza pe om in cautarile sale creatoare si in nazuintele indraznete.

Emotiile sunt reactii violente, explozive ale organismului fata de situatii în care nu poate da
adaptate sau modulate. Dintotdeauna filozofii si psihologii au remarcat ca emotiile se
caracterizeaza printr-un dublu aspect, filozofic si psihologic, acesta din urma numindu-se dupa
filozofi, sentimente.

I.5 Sisteme de comanda ale emotiilor

Lucrarile contemporane incluzind cercetarile in micro-electro-fizoilogie si farmacologie

confirma teoria lui Darwin, conform careia exista o legatura intre emotiile de la animal si cele
de la om. Emotiile ar fi in oarecare masura, fosilele sistemelor de reactie care aveau o utilitate
biologica la stramosii nostri animali. La mamifere (sobolan, pisica etc. si chiar la om), exista la
nivelul sistemului limbic, "creierul emotional" (hipotalamus, hipocamp, amigdala, bulb olfactiv,
o parte a talamusului) sisteme de comanda a emotiilor. Acest centru declaseaza reactii
corespunzind motivatiilor, pentru activitatea moderata si emotiilor atunci cind sistemul este
activat la un nivel de intensitate mare. Jaak Panksepp a propus o sinteza teoretica în care sunt
patru mari sisteme.

5
 Emotii Stimuli Reactii
Placere stimuli apetitivi satisfactie
Mânie agresiune lupta
Frica durere , pericol de distrugere Fuga , imobilizare
Disperare pierderea contactului social vaiete
plânsete

Motivational-emotive, sistemele placerii (motivatiile apetitive), ale fricii, ale mâniei si în sfârsit
ale disperarii (panicii).

Fiecare sistem este pre-programat genetic si raspunde la un numar redus de stimuli naturali
(neconditionati), care declanseaza reactii specifice.

Placerea

Placerea (dorinta sau bucurie etc.) este de fapt compusa si inglobeaza ceea ce numesc filozofii
motivatiile apetitive (cautarea hranei, a unui partener sexual.) ceea ce corespunde la om nevoilor
hedoniste ale filozofilor, respectiv cautarii placerilor.

Mânia

Sistemul mâniei (furie, agresivitate etc.) a fost primul descoperit. Ablatiunea cortexului la pisica
a bulbului olfactiv la sobolan sau stimularea electrica a anumitor regiuni din sistemul limbic,
declanseaza la animal o stare de mânie de o violenta extrema numita furie, care se manifesta
prin omorârea congenerilor aflati în apropiere, acesti sunt celebri sobolani ucigasi. În stare
normala sunt stimuli naturali iritarea (raniri, durere) si frustare. Reactiile corespunzatoare sunt
atacul si lupta, la animal muscaturile. Cortexul ca si anumite stimulari (olfactive la sobolani, cu
siguranta vizuale la om ) moduleaza inhiba reactiile paroxiste de furie pentru a produce mânie
sau ceea ce se numeste agresivitate.

Frica

Sistemul de comanda al fricii (angoasa etc.) poate fi declansat în stimulari electrice, unei pisici
putând sa-i fie frica astfel de un soarece. Stimuli naturali par sa fie durerea si pericolul
distrugerii. Reactiile declansate sunt în mod paradoxal opuse, fie fuga fie imobilitate; se cunosc
diversele expresii pentru a desemna aceasta stare la om "a fi de paie" sau "a-ti tremura
picioarele". Se poate ghici fara dificultate finalitatea biologica a fugii, care permite salvarea fata

6
de un pradator, însa finalitatea imobilitatii se sfârseste rau (politica strutului). Prin observatiile
lor etologii au aratat ca de fapt imobilitatea poate fi un mecanisme de supravietuire.

Numeroase animale au culori care le permit sa se confunde cu mediul, mecanismul

homocromiei, precum la cameleon sau anumiti fluturi, broaste, serpi, care nemiscate, se
confunda cu scoarta copacilor, iarba sau nisipul. La pasari Timbergen a aratat ca o umbra
constituie un stimul care declanseaza imobilitatea la anumite pasari, comportament de protectie
când este survolata de un rapitor. La mamifere imobilitatea poate avea acest rol, homocromia
fiind uneori deosebit de reusit, ca la zebra al carei sistem de fuga este, de asemenea, extrem de
bine pus la punct. Konrad Lorentz a aratat ca in timpul luptelor, la lupi si câini animalul
dominat se imobilizeaza, oferindu-si gitul in semn de supunere, iar acest comportament opreste
lupta. Aceste reactii bazale sunt fara indoiala originea îndepartata a comportamentelor umane,
cum este acela de a te ascunde cind ti-e frica "a te face mic" .

Prin functia sa de supravietuire biologica, frica sau forma ei mai cronica la o, angoasa,
anxietatea, este cu siguranta un sistem foarte puternic, în acelasi tip generator de tulburari
comportamentale sau mentale numeroase; dupa psihologii clinicieni, independent de orice
scoala sau teorie, angoasa pare sa fie dominanta comuna in maladiile mentale.

Disperarea

Sistemul disperarii (al tristetii) nu este evident la sobolan, dar se observa cu usurinta la maimuta
sau la om. Disperarea sociala este provocata de lipsa contactului social (cald, moale) si
declanseaza vaiete si plinsete. Acest sistem corespunde tot asa, unor puncte nervoase: se
constata ca stimulari electrice la porcul de India provoaca strigate de disperare. Panksepp, care
a lucrat cu, colegii sai asupra acestor emotii, crede ca mecanismele biochimice ale sistemului
disperarii (tristete si amaraciune la om) sunt strins legate pe sediile endorfinelor
(neurotransmitatori chimici asemanatori cu morfinele si actionând în mod natural ca sistem
antidurere ). Astfel s-ar explica asemanarea comportamentala între dependenta afectiva si
dependenta de droguri: pierderea apetitului, tristete, bine cunoscutul comportament al copiilor la
fiecare început de an scolar si comportamentul amoros; asa cum îi spunea fratele Lorenzo lui
Romeo, "de-adevarat amorul tinerilor nu le sta în inima ci în ochi.sarata apa varsata în van
pentru a stropi dragostea ce gustul nu-i pastreaza nici de fel!". (Shakespeare, Romeo si Julieta).

În acest domeniu al emotiilor sau elaborat numeroase teorii, rezultând clasificari variate, când
aproape concurenta vocabularului bogat din literatura si din teatru, de la Shakespeare la
Marivaux: bucurie, placere, gelozie, mânie, frica, anxietate. Anumiti autori si-au pus problema
de a sti care dintre reactii fiziologice sau sentimente primele, celelalte fiind doar o simpla
consecinta(Teoria lui James-Lange).
7
Din perspectiva prelucrarii informatiei, dublul aspect al emotiilor se poate aplica în termeni de
mecanisme paralele. Sunt alertati diferiti centri de prelucrare printr-o situatie emotionala si
acestia declanseaza în paralel, eventual în interactiune atât vegetative cât si cognitive. Nu este
necesar sa credem ca o categorie de mecanisme o declanseaza pe cealalta. În schimb viteza
acestor mecanisme, nefiind aceeasi, reactiile nu apar în aceeasi ordine.

La inceputul acestei lucrari voi defini emotiile, si voi prezenta cateva generalitati ale emotiilor,
dupa care voi continua cu expunerea teoriilor acestora.

Una dintre functiile importante controlate sau mediate de maduva spinarii este reprezentata de
starile emotionale, care apar frecvent ca efect al satisfacerii sau manifestarii unor tendinte
biologice.

Emotiile pot fi declansate de o imprejurare reala sau de una imaginara (gandul ca politia poate fi
pe urmele sala sperie talharul care are banii furati in geamantan). Intensitatea lor e foarte variata:
poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare , zguduind intregul organism.

Atat in vorbirea curenta , cat si in lucrarile de specialitate psihologica, emotiile sunt frecvent
identificate cu sentimentele , cum ar fi iubirea si ura (dar sunt multe feluri de iubire: de tata , de
sot , de prieten , dragoste de munca, de patrie etc. dupa cum exista si variate obiecte ale urii: fata
de un rival , de un dusman , hot, secta, o ideologie etc). Intorcandu-ne la marii filozfi care au
analizat afectivitatea , constatam o asemenea lipsa de diferentiere. Astfel, Rene Descartes, in
lucrarea sa Les passions de l’ame (Pasiunile Sufletului) descrie 40 de „pasiuni”, printre care
figureaza , pe langa emotii , sentimente , dorinte si chiar trasaturi de caracter. Dar marele filosof
francez considera ca toate isi au originea in numai 6 pasiuni primitive: mirarea,
iubirea,ura,dorinta,bucuria si tristetea. Toate celelalte n-ar fi decat varietati ale acestora sau
rezultatul unor combinari ale lor. Cum se vede 3 din pasiunile fundamentale sunt emotii,doua-
sentimente,iar una,dorinta, constituie o denumire generica in care pot figura nenumarate
aspiratii.

Emotiile se asociaza in cupluri contradictorii (bucurie-tristete, manie-relaxare, admiratie-

dispret, simpatie-antipatie ), imprimand polaritatea caracteristica vietii afective. De aici si
dihotomia clasica : emotii stenice care sporesc activitatea, maresc forta si energia persoanei, si
emotii astenice , care diminuiaza energia si activismul persoanei. Aceasta polaritate rezulta din
corespondenta, respectiv discordanta dintre nevoile, convingerile , obisnuintele individului si
situatiile sau evenimentele vietii.

8
I.6 EMOȚIILE LA ANIMALE

"Exista, la cele mai multe dintre celelalte animale, urme ale unor stari sufletesti care se
deosebesc foarte limpede la oameni, caci blandetea si salbaticia, gingasia si asprimea, curajul si
timiditatea, teama si indrazneala, impetuozitatea si firea rautacioasa, dar si o inteligenta care
implica discernamant sunt, multe dintre ele, similitudini, la fel cum spuneam despre partile
corpului." Aristotel

În urmă cu 2300 ani, în cea mai vestită opera zoological a sa, Historia Animalum, Arsitotel
vorbea despre despre asemănările dintre emoțiile pe care le incearca si le exprima animalele si
cele pe care le simt si le manifesta oamenii ca despre ceva firesc.

Multa vreme, ideologia crestina nu a admis faptul ca oamenii, fii ai Creatorului, inzestrati cu un

suflet nemuritor, puteau fi asemanati animalelor, simple creaturi fara suflet, fara ratiune si fara
sentimente. Totusi, interesul oamenilor fata de simtamintele animalelor nu s-a stins. Diversi
autori, mai mult sau mai putin celebri, s-au aplecat asupra subiectului, si-au ascutit penele si au
intrat in polemica, pentru a raspunde cu DA sau cu NU la intrebarea daca animalele au emotii si
sentimente.
Numerosi cercetatori considera ca animalele sunt capabile sa incerce emotii – si nu numai
emotii primare, precum teama, ci si emotii mai complexe, de pilda dragostea sau mahnirea. Ei
afirma ca intre creierul omului si creierul altor animale exista numeroase similitudini –
structurale si fiziologice –, indeajuns de multe pentru a ne duce cu gandul la similitudini de ordin
psihologic. De pilda, sediul principal al emotiilor este sistemul limbic, o zona a creierului care
exista la toate mamiferele. Acest sistem este o componenta straveche a creierului nostru.
Ceea ce au in plus mamiferele mai evoluate este un neocortex foarte dezvoltat, fapt ce explica de
ce exprimarea emotiilor in cazul lor este mai vizibila si mai accesibila intelegerii noastre.
Cercetatori care au petrecut mult timp studiind elefantii vorbesc despre profunzimea emotionala
a acestor animale, despre surprinzatoarea intelegere a fenomenului mortii si despre durerea pe
care par sa o incerce la pierderea unui membru al grupului.

Emotiile sunt insotite de schimbari biochimice. Bucuria jocului e insotita de descarcari de

dopamina la nivelul creierului – modificare constatata in cursul unor cercetari efectuate pe
sobolani.

Teama are ca „asociat“ adrenalina, produsa de glandele suprarenale, care pune corpul in stare de
alerta la amenintarea unui pericol. Astfel de substante sunt prezente si au aceleasi functii atat la
om, cat si la alte mamifere.
9
I.7 TEORII ALE EMOTIILOR

a)Teoria intelectualista

Teoria intelectualista a fost elaborata la inceputul secolului trecut si apartine lui Herbart si
Nahlowski. Ei erau adeptii unei psihologii asociationiste, care dadea o mare importanta
reprezentarilor si asocierilor . Acesti filosofi au explicat emotiile prin dinamica reprezentarilor.
O stare afectiva ar lua nastere din interactiunea imaginilor. De exemplu, acordul dintre
reprezentari produce bucurie, in timp ce conflictul dintre ele genereazaa tristetea. Trairile
afective odata aparute dau nastere unei serii de modificari organice. Astfel, vestea mortii unui
bun prieten imi aduce imaginea lui in minte, care imi evoca numeroase amintiri fericite ,
petreceri,glume,discutii, dar acestea sunt stavilite de noua reprezentare a trupului sau
neansufletit, imobil si rece.Ciocnirea lor brutala constituie ceea ce noi presimtim ca fiind o
adanca tristete,durere.

Conceptia intelectualista era unilaterala si simplista facand emotia reductibila la actul de

cunoastere.

b)Teorii fiziologice periferice

Teoria fiziologica periferica e legata si ea de doua nume: William James si Carl Lange; intre ei
au fost unele deosebiri , dar James , cunoscut filosof este acela care a contribuit la raspandirea
punctului sau de vedere-o viziune paradoxala. Potrivit versiunii clasice, succesiunea cauzala in
determinismul emotiei ar fi: stimulul( situatia)®perceptia situatiei®emotia®expresia emotiilor
(mimica,modificari fiziologice). William James rastoarna aceasta ordine si propune alta:
stimul®perceptia stimulului®expresia emotionala®emotia. Noi rationam gresit , spunea el.
Consideram ca, vazand ursul in padure, ma sperii si atunci devin palid, mi se zbarleste parul,
tremur , etc . De fapt ordinea ar fi inversa: vad ursul, incep sa tremur, palesc etc ,si constiinta
acestor modificari fiziologice este ceea ce numesc eu frica. Deci perceptia atrage dupa sine
modificarile fiziologice. Iar constiinta acestora constituie ceea ce eu numesc emotie. Nu fiindca
sunt trist plang , ci invers, fiindca pling, ma simt trist.

Aceasta conceptie a lui James isi are radacina intr-o intamplare din copilarie.Un veterinar se
ocupa de un cal bolnav.La un moment dat , sectionand o artera a tasnit un suvoi de sange.
James, care asista, a lesinat fara sa fi avut timp de reflexiune.

10
 Fiziologic,succesiunea evenimentelor apare astfel:

 stimulul (S)
 perceperea stimulului(PS)
 excitatia reflexa a organelor interne si a musculaturii striate (EO)
 perceptia reactiilor viscerale si somatice
 emotia (E). Sursa emotiilor o constituie – dupa James – excitatiile , semnalele provenite de la
viscere, muschi, etc, reflectarea in creier ca senzatii. Trairea emotionala nu ar fi decat o
reverberatie a viscerelor, o cenestezie somatica,o colectie de semnale interoceptive.

Teoria lui James – Lange are meritul de a fi subliniat importanta modificarilor fiziologice – mai
ales in cazul emotiilor-soc (afectelor), care fusese neglijate de teoriile intelectualioste, incolo
sunt multe argumente impotriva punctului lor de vedere. Mai intai fiziologic, inregistrand precis
diferitele transformari fiziologice produse in emotii, n-au reusit sa stabileasca un profil absolut
specific pentru fiecare emotie, intrucat, asa cum am vazut , exista manifestari care apar in 2-3
emotii distincte, apoi chjiar aceeasi emotie se poate exterioriza in moduri diferite, aproape
contrarii.

Apoi, intensitatea unei trairi afective nu e deloc proportionala cu cea a exteriorizarilor si a

manifestarilor corporale.De pilda la o inmormantare o ruda plinge, se vaieta,se framinta, dar
peste cateva ore o gasim intr-un restaurant glumind si razand cu prietenii.pe cand o alta persoana
care sta mai mult imobila si nu spune nimic, este influjentata de aceasta pierdere luni de
zile,ceea ce se observa din modul ei de comportare, din tristetea prezenta, prin felul ei de a gandi
si privi viata. E clar ca ea a fost mai puternic afectata de acest deces , insa manifestarile ei
exterioare, ca si modificarile fiziologice au fost mult mai slabe decat in primul caz.

La intrebarea „Ce este primar „ si „Ce este secundar in emotie”, se raspunde: Primar este
evenimentul neurovegetativ, iar secundar este trairea emotionala. In consecinta, emotia apare ca
un simplu epifenomen, un fapt subiectiv fara eficienta.Ea ar avea doar functia de a dubla , pe
planul constiintei , o stare organica , fiind proiectia simpla a acesteia. In sens mai larg ,
constiinta ar fi un simplu dispozitiv de inregistrare a datelor intero - si proprioceptive furnizate
de periferia organismului. Teoria lui James a fost numita periferica , intrucat reduce continutul
emotional la senzatii de ordin periferic si in acelasi timp, fiziologica, pentru ca reactiile
fiziologice apar ca fiind determinate in constituirea semnificatiei afective constiente.

Totusi , incidentul relatat de James(lesinul provocat de vederea sangelui) ne atrage atentia ca

uneori o reactie emotiva poate fi in relatie cu un instinct.Puiii de cimpanzeu se sperie foarte tare
vazand un sarpe, inainte de a avea vreo experienta legata de aceasta varietate. Tot asa un copil

11
de numai cateva luni se sperie tare, daca te faci a-l scapa din brate, fara sa fii cazut vreodata.In
asemenea cazuri, In adevar, simpla perceptie declanseaza o emotie , inaintea oricarei
interpretari. Dar astfel de situatii sunt foarte rare, cel putin la om.

Aproximativ in acelasi timp – deceniul ultim al secolului trecut medicul filozof danez Lange
reducea emotia la modificarile vasomotorii , adica la ceea ce simte individul ca efect al dilatarii
si constrictiei vaselor sanguine , a modificarii afluxului sanguin in organe. Daca la James,
emotia era cauzata de feed-back-ul modificarilor organice (somatice si vegetative) – fiind trairea
subiectiva a acestor modificari – la C. Lange acest feed_back era doar vascular , vasomotor.
Oricum emotia este redusa la perceptia schimbarilor corporale („Schimbarile corporale sunt
emotii”-spunea Lange).

Aceasta teorie a fost infirmata de fapte .

Experiente- facute pe animale – de separarea creierului , de viscere , au aratat ca reactiile

emotionale nu se suprima.In consecinta, emotia nu poate fi redusa la constiinta reactiilor
viscerale si glandulare perifcerice.De asemenea ea nu poate si redusa la constiinta expresiilor
motorii (mimica , gesturi). Dovada sunt faptele din clinica: bolnavii parkinsonieni , care au
pierdut capacitatea de expresie mimica , pastreaza viata emotiva nuantata.Tot asa si bolnavii zisi
pseudobulbari , atuinsi de ras si plans spasmodic, se constata usor rasul fara bucurie si lacrimile
fara tristete.

Aceleasi date fiziologice arata ca modificarile viscerale au o aparitie si o evolutie destul de

lenta pentru a putea fi considerate sursa de emotie. S-a verificat apoi ca producerea artificiala a
unor modificari viscerale tipice – prin injectarea de substante de tipul andrenalinei nu aduc dupa
sine trairea univoca a unei emotii specifice.

Teoria fiziologica periferica include o parte de adevar.Avand in vedere caracterul procesual al

emotiei feed-back-ul vegetativ al organelor efectuare joaca un anumit rol: acesta intretine si
uneori exagereaza intr-o anumita masura emotia. Este cunoscut de pilda, fenomenul de
eurotototfobie (teama de a rosi) la adolescenti. Faptul ca tanarul roseste usor ceea ce devine
perceptibil pentru altii-creeaza un sentiment negativ care , adaugandu-se la socul emotiv initial ,
intensifica emotia inclusiv sensibilitatea organica.Tot asa transpiratia , ca efect al emotiei , prin
faptul ca este inregistrata de altii se transforma oarecum in cauza intensificand reactia insasi –
ceea ce eclipseaza aspectul adaptiv al vietii de relatie (prin concentrarea asupra sa).

c)Teorii fiziologice centrale

Cea mai importanta este aceea cunoscuta sub numele de teoria lui Cannon-Bard, formulata de
primul si dezvoltata de al doilea.Nu toti psihologii au fost de acord cu aceasta idee. Interesant,

12
Walter Cannon, care a descoperit reactia de „lupta sau fuga”, a elaborat o teorie complet diferita
asupra modului in care iau nastere emotiile. Potrivit acestei teorii, trairea emotionala constituie
prin excelenta un eveniment central.

W. Cannan, efectuand numeroase studii experimentale asupra creerului pisicii, a demonstrat

rolul important pe care il are talamusul in declansarea expresiilor emotionale, cat si influienta
inhibitoare a cortexului asupra acestei formatii subcorticale. Ca urmare , el a formulat o teorie
dupa care rolul esential in emotii il are talamusul (de aceea a mai fost denumita si teoria
talamica a emotiei). Succesiunea evenimentelor ar fi (dupa Cannon) urmatoarea: stimularea la
nivelul receptorului determina impulsul catre talamus. De aici descarcarile talamice produc-la
nivelul viscerelor si muschilor striati-modificarile vegetative si motorii caracteristice, iar
simultan-gratie descarcarii ascendente spre contex-apare trierea emotionala. Este vorba de un
aspect de simultaneilitate in principiu.

Sursa trairii afective rezida-dupa Cannon-in procesele talamice nu in cele vegetative. Conform
cercetarilor modificarile organice apar aproape simultan cu trairea emotionala, fara a fi cauza
acestuia. Mecanismul fiziologic al emotiei se transfera-in optica lui Cannon-intre diencefal si
scoarta celebrala.

In concluzie, teoria Cannon-Bard afirma ca emotia pe care o simtim, cu alte cuvinte, starea
psihologica pe care o avem, si reactia fiziologica care are loc sunt complet distincte si
independente intre ele. Desi Cannon a investigat aceste modificari fiziologice, el credea ca
mintea si corpul sunt complet separate si ca starea organismului nu influenteaza in nici un fel
psihicul. Acest tip de abordare este cunoscut sub denumirea de dualism deorece aspectele
psihologice si fiziologice sunt vazute separat.

Teoria lui Cannor-Bard se deosebeste mult de punctul de vedere a lui W. James 5 In conceptia
lui James, talamusul nu joaca nici un rol, cortexul declansand reactiile periferice, iar perceperea
lor constituind emotia.Dupa Cannon-Bard, excitatiile senzoriale ajung in talamus, care le
transmite la cortex : talamusul,dezinhibat de cortex, declanseaza modificarile musculare si
viscerale, simultan informand si cortexul. Deci sursa trairii afective o constituie procesele
talamice. Modificarile organice apar aproape instantaneu cu trairea emotionala si nu ele sunt
cauza emotiei,emotia rezulta dintr-o excitare concomitenta a talamusului si cortexului.

In deceniile urmatoare (studiile lui Cannon-Bard datand din perioada 1920-1950)

neurofiziologii au pus in lumina si rolul pe care-l au in emotii si alte formatii din creier,
indeosebi sistemul limbic. Ca si Cannon, nu s-a mai negat rolul cortexului, dar atentia lor a avut
in centru formatiile subcorticale.

13
Cercetarile ulterioare au scos in relief participarea si altor regiuni ale creerului in colaborarea
emotiei.

Papezi si apoi McLean au propus explicatii bazate pe conexiuni corticatalamice, aratand ca

participarea scoartei cerebrale este esentiala in ceea ce priveste aspectul subiectiv al emotiei, in
timp ce hipotalamusul ramane centrul efector al expresiei emotionale ipoteza sistemului limbic a
fost treptat completata si validata . Caracteristic acestui grup de teorii este faptul ca pun pe
seama activitatii sistemului nervos central atat componenta subiectiva,cat si controlul, starilor
vegetative si comportamentele. De regula, autorii amintiti extrapoleaza la om concluziile unor
experiente efectuate pe animale. Ramane deschisa problema daca varietatea si complexitatea
emotiilor umane admite o asemenea extindere.

d)Teorii cognitive fiziologice

Sistematizarea datelor culese in experientele fiziologice au dus la modele partiale, care ajung sa
fie depasite progresiv prin integrarea unor informatii inedite in modele mai cuprinzatoare. Se
contureaza ideea ca emotia reprezinta un sindrom organizat in care dimensiunea cognitiv-
subiectiva, cea vegetativa si manifestarile motorii comportamentale isi au fiecare importanta lor.
Oricum diversitatea trairilor emotionale este departe de a fi egalata de varietatea relativ redusa a
tablourilor fiziologice corelate.

Teoriile cognitiv-fiziologice care domina scena psihologiei emotiei in ultimii douazeci de ani,
se bazeaza pe datele unei experiente-efectuate mai ales cu subieti umani-in care se manipuleaza
doi factori: componenta neurovegetativa si cortextul cognitiv-social.Se urmareste modul in care
un anumit dublaj informational ce insoteste modificari fiziologice controlate , determina tipul de
evaluare subiectiva in procesul emotional.

Magda Arnold (in 1950) a subliniat rolul evaluarii stimulilor situatiei. In primul rand aprecierea
se face prin prisma impresiilor de placut-neplacut,dar survine si memoria dand un continut
specific trairii emotionale. Cortextul se manifesta si activ,el da un impuls care initiaza reactia
organismului.Desigur talamusul ramane initiatorul principalilor expresii emotionale, insa in
urma unei excitari specifice primite de la formatiiile superioare iar modificarile periferice ,
printr-un feed-back, sunt sesizate de cortext ceea ce intensifica , de obicei emotia.Succesiunea
fenomenelor ar fi urmatoarea: stimularea de origine senzoriala, perceptia, evaluarea,impulsul
catrea actiune , expresiile emotionale (cu monificarile vegetative insotitoare) perceperea acestor
reactii organice si reevaluarea emotionala.

14
Intr-adevar , o situatie pentru a declansa o emotie trebuie sa fie interpretata si apreciata.Ursul
liber in padure poate constitui un pericol,dar acelasi animal la circ dupa gratiile custii sale nu
prezinta nici o amenintare.

Cu atat mai mult,reusita la un examen se citeste la fisier, deci implica o prelucrare abstracta si
concluzii de ordin social, evaluarea fiind foarte complexa. Astfel activitatea corticala are un rol
esential.

Acest lucru a fost evidentiat de o serie de cercetatori prin experimentele organizate.

S.Schachter si J.Singer (1962 au organizat un experiment interesant care a fost reluat apoi in
diferite variante .

Sub motivul ca testeaza un produs farmaceutic, ei au format doua laturi de camparatie dintre
studenti pe baza acceptului benevol. Primul lot experimental i s-a administrat sub forma de
injectie o solutie de epinefrina, iar lotului de control o solutie salina cu efecte neutre (placebo)
Epinefrina ca substanta adrenalinica produce aproximativ aceleasi efecte cu acelea ale
descarcaturilor sistemului nervos, simpatic: creste tensiunea sistolica, se accelereaza pulsul si
ritmul respirator, se mareste concentratia de zahar in sange, eventual tremur muscular, etc. In
cadru lotului experimental impartit la randul sau in trei grupe, se va obtine o activare a
sistemului simpatic, marcata de modificarile amintite ceea, ce va lipsi in lotul de control la care
s-a utilizat o solutie placebo.

Al doilea factor manuit in experiment a fost in formatia furnizata subietilor. Primul grup din
lotul experimental a primit o informatie exacta despre simptomele fiziologice pe care le va
resimti fiecare subiect intr-un interval de circa douazeci minute.Cel de-al doilea grup
experimental nu primea nici o explicatie cu privire la efectele fiziologice ale injectiei in timp ce
al treilea grup experimental era dezimformat,adica era avertizat asupra urmarilor injectiei in
termeni inexacti.Pe scurt , cele trei conditii experimentale s-ar putea nota:Epi-Inf , Epi-Noninf si
Epi-Dezinf.

In timpul celor 20 de minute, la care injectia urma sa-si faca efectul s-a adaugat o noua
procedura.In camera in care se desfasura experienta se introducea,alaturi de subiectul
experimental,un partener,un „complice” al cercetatorului, care era prezentat a fi in aceeasi
situatie. Sarcina persoanei-complice era de a simula fie o stare de euforie,fie una de manie,in
functie de programul stabilit, in vederea crearii unui context sugestiv controlat.Sensul procedurii
era usor intrevazut:in conditiile in care subiectul experimental nu-si va putea explica starea sa
psiho-fiziologica va accepta probabil sugestia contextului cognitiv creat ad-hoc.Rezultatul a fost
ca grupul „Epi-Noninf si Epi-Dezinf” au imprumutat in mai mare masura sugestia contextului

15
cognitiv, ceea ce releva importanta dublajului informational in evaluarea timpului de emotie.In
acelasi timp, subiectii din grupul informat (Epi-Inf)si cei din lotul de control s-au lasat mult mai
putin influentati de comportarea persoanelor-complice. Reiese ca o stare de activare pentru a fi
incadrata intr-o emotie de frica sau de bucurie, este necesar sa fie dublata de anumiti factori
cognitivi. Emotia cu eticheta ei , traite diferentiat ca „mania” sau „dezgust” etc. poate sa apara
doar atunci cand cei doi factori-activarea fiziologica si momentul cognitiv-sunt integrati intr-o
unitate.

Teoriile cognitiv fiziologice sustin ca o stare emotionala este produsul interactiunii intre doua
componente: o activare fiziologica (marcata de o activitate simpatico-ridicata) si o cunoastere
asupra cauzei activarii.In timp ce prima componenta este privita ca emotional nespecifica , ea
determina numai intensitatea procesului emotional, informatia , cunoasterea este ceea ce
determina calitatea starii afective.

Pe marginea acestei experiente s-a facut imediat remarca de ordin critic:explicatia propusa de
autori postuleaza caracterul nespecific al activitatii simpatice,fapt contestat cel putin pentru
emotiile fundamentale (mania , frica, bucuria).

Un alt experiment similar a fost imaginat de R.S.Lazarus. O serie de persoane au fost puse sa
vizioneze un film in care se derula un groaznic accident si o operatie chirurgicala efectuata pe
viu. In primul caz, aceste situatii erau insotite de un comentariu subliniind daunele,necazurile;in
cel de-al doilea caz,comentariul era o descriere obiectiva,stiintifica,iar in cel de-al treilea
caz,proiectia s-a efectuat fara nici o verbalizare. Inregistrarile obiective (reflexul electrodermal
si ritmul cardiac) au indicat o emotie evidenta in prima situatie-absenta in celelalte doua.
R.Lazarus a subliniat,in concluzie,rolul hotarator al factorului cognitiv.

Studii efectuate timp de 2 ani in Japonia au scos in evidenta variabilitatea expresiei emotionale
in diferite culturi, care isi pun amprenta si asupra definirii spectrului de stimuli emotionali.

In procesele afective fuzioneaza asadar informatia despre situatia care produce emotia, relatia
persoanei fata de situatie si modificarile vegetative si comportamentele care apar in organism.

16
 Bibliografie:

1.”Psihologie generala” Autori: V.V Bogoslovschi, A.G. Kovaliov, A.A. Stepanov ,

Chisinau 1992

2.”Psihologie” Autor: L.Savca , Chisinau 2005

3. Sit-uri:

www.referatele.com

www.scritube.com

www.sentimenteletimpului.ro

www.descopera.ro

Anexa
17