Prof Grigore Albu Gral CONFERINTA

Pentru a vă trezi interesul vom începe prin a vă prezenta mai întâi un fragment din
această conferință care are legătură cu zona sacră – ROȘIA MONTANĂ:

”…Este bine să conştientizăm faptul că în funcţie de elementele chimice (anumite metale

rare) care se găsesc în subsolul zonei în care trăim, aşa şi vorbim. Într-un fel anume se
vorbeşte în Ardeal, în Moldova sau în Oltenia… actualmente, să zicem că ne mutăm în
Bucureşti şi după o perioadă relativ scurtă, noi începem să vorbim româneşte „ca la
carte”; însă, atunci cand ne întoarcem de unde am plecat, ni se pare normal să comunicăm
cu ceilalţi, în graiul locului, al regiunii respective…. Un alt aspect al energiilor telurice,
pe care urmărim să îl conştientizăm, este faptul că, în realitate, diversitatea solului dă
diversitatea muzicală.Fiecare zice că aşa se cântă, ca la ei. Maramureşul are hăulitul,
ţâpuritul; nu se pot compara cu cele olteneşti. Nu poţi să-l compari pe Grigore Leşe cu
Liviu Vasilică, deşi cultivă acelaşi stil, aceeaşi doină; numai că unul cultivă stilul de
Bărăgan, altul cultivă stilul de podiş. Deci, elementele chimice care se găsesc în subsolul
ţării noastre – anumite metale rare, cele mai cunoscute fiind aurul şi argintul – emit în
permanenţă anumite frecvenţe de vibraţie, care formatează matricea informaţională, grila
energiilor telurice cu totul deosebită a României. În acest mod, pe baza energiilor telurice
care alimentează acest spaţiu sacru, marele iniţiat Zalmoxis a organizat spaţiul holografic
al României de astăzi. Vom înţelege acum mult mai uşor, situaţia actuală a ţării noastre, în
special, conflictul de interese pe care îl generează extragerea aurului din zona sacră –
Roşia Montană. Observăm cu uimire, presiunile macheavelice pe care le exercită
grupurile de interese ale masoneriei americane pentru a pune mâna pe cele mai mari
zăcăminte de aur ale României, precum şi pe acele metale rare care sunt foarte greu de
găsit, la ora actuală, pe această planetă. Aceasta este realitatea (pe care chiar şi cei mai
mulţi dintre masonii români nu o intuiesc) şi tocmai de aceea străinii fără nici un
Dumnezeu, vor să dinamiteze această zonă şi să o sărăcescă de tot ce mai nobil, pentru ca
matricea informaţională a ţării noastre (cât şi a întregii Europe) să fie perturbată, iar ei să
facă apoi din poporul român (precum şi din celelalte popoare) sclavii lor docili, care nu
au voie să gândească ce e mai bine pentru ei, ci să servească în continuare, zi de zi,
această prăpăstioasă clica masonică ! Merităm noi o astfel de distrugere în masă a
ţinuturilor unice a Apusenilor, precum şi a Identităţii Neamului Românesc, a Conştiinţei
Naţionale ? Totul ar fi posibil, dacă nu ar exista şi un plan dumnezeiesc care integrează în
ordinea divină, trezirea românilor din noaptea cea întunecată a uitării de sine. În orgoliul
lor nemăsurat, masonii au apăsat exact pe butonul pe care nu trebuiau să apese, deoarece,
Roşia Montană, ca şi energie telurică, face parte din depozitul ancestral al identităţii
neamului românesc. În acest mod, instinctual, românii se vor simţi profund atacați în
intimitatea fiinţei lor şi aceasta va declanşa o adevărată TREZIRE în cadrul societăţi
actuale, fiind punctul de convergenţă pentru unificarea noastră, a societăţii civile într-un
singur Suflu şi într-o singură Inimă – Sufletul Neamului Românesc, cel răbdător, iubitor
şi înţelept ! Se şi spune în popor că „românul rabdă, rabdă, dar până unde se poate…”

Limba Românească – Știinţa care înnobilează fiinţa

Vom aborda în continuare Ştiinţa Cuvântului Viu sau Strategiile de Îndivinare prin
cuvant.

Este o temă destul de sensibilă pentru că ea se adresează în special oamenilor interesaţi

(însetaţi) de spiritualitate, a celor care vor să facă din fiinţa lor o poartă deschisă către
absolutismul ceresc.

Mai întâi a fost Kagyo-Magya, ştiinţa despre suflet şi trup la traco-geto-daci. Dar traco-
geto-dacii aceştia aveau un suport, un trecut strălucit prin activitatea, în acest spaţiu, a
atlantului cercetător Rama şi a tuturor discipolilor lui, prin el străluciţi, şi zişi ramaniţi.
Epoca zeilor a fost, fără îndoială, epoca de facere a cuvântului care cu înţelepciune s-a
turnat în programe de puternicire „Omen“ – de sfințire a ființei – pentru întreaga omenire.
Căci omul este împuternicit din huma ca umanitate şi din propria lui menire omenire.

După destrămarea Epocii zeilor şi venirea lui Rama în ţara noastră, acum aproximativ
12000 de ani î.H, apare şi prima scriere; se trece la rhunare, adică la întrebuinţarea
elementelor conceptuale în diverse tipuri de pătrate, pentru a înţelege în ce fel se
realizează trecerea din sfinţire în fiinţă şi din fiinţă în sfinţire; celebrul SFS. Rhunarea
înseamnă plimbarea conceptului într-un pătrat dat. Înscrierea în rhune ne dă valoarea de
bine şi de rău a conceptului. Deci, la sfârşitul Atlantidei exista şi posibilitatea iluminării,
Helios – exista şi străluminarea, prin care se poate strecura răul în luminare. Rhunele
trebuie să demonstreze toate aceste lucruri.

La 8666 se rup legăturile cu trecutul, se crează concepţia Siamului sau Thailanda de

astăzi. La 5666 apare Sumerul, cu toate tablele înglobării analitico-universale. La 1666 se
încearcă uciderea cuvântului viu prin regulile gramaticii pe care le cunoaştem astăzi şi ale
scrisului. Pentru că un cuvânt care rămâne scris, aşa se va citi şi peste 200 de ani. Iar dacă
vrem să inventăm o limbă şi nu suntem destul de inspiraţi şi înţelepţi, precum a fost, să
zicem, zeiţa Saraswathi care a revelat hinduşilor – de altfel, întregii omeniri – alfabetul
sanscrit, ca pe o ştiinţă de îndivinare a omului prin cuvânt, atunci sămânţa care este pusă
în inima omului va da roade pe măsura a ceea ce noi cultivăm.

În Tracia, înfrăţirea de sânge a făcut din aproximativ 200 de neamuri un mare popor.
Dacă la fiecare neam ar fi fost doar un singur zeu tutelar, că aproximativ 200 de zei
puteau alcătui un prim fond lingvistic prin numele şi numărul lor, însă numărul zeilor a
fost mult mai sus peste 200.

Ramificaţiile şi subramificatiile de la un neam trac la alt neam trac, de la ceea ce a fost un

zeu trac la ceea ce a fost un alt zeu trac, ne conving lesne de faptul că, în Tracia s-a gândit
o lucrare numeno-numerica amplă, o adevărată ştiinţă a verbului, unde fiecare zeu intra în
reţeaua sacră de întâi-limbaj a Kogayonului.

Toată lucrarea zeiască, promovată de traci până la Zalmoxis avea ca obiect sacru apa, de
la venirea acestuia se va lucra pe elementul foc (piron – în limba greacă). Observaţia că
„apa întreţine focul“ , nu poate fi străină de învăţătura Kogayonului. Derivatele
cuvântului„piron“ grecesc le regăsim astfel: la traci – Pient, la latini – Phides, la greci-
Pisti, la geto-daci – Pientia. Astfel la popoarele din noua ordine religioasă se păstrează
pienţa şi pioşenia ca fond bun (pien, pienţă – înseamnă credinţă), asfinţirea în sfinţire şi
consacrarea în sacralitate.

Zalmoxis este primul reformator al tradiţiei pretracice şi tracice până la el. Cunoscând
structura energetică a elementelor chimice şi a viului care se dezvoltă în jurul Corbonului,
aduce un nou suflu de îndivinare în fiinţa umană. El stabileşte o valoare chimică care are
sensul de ştiinţă despre toţi însufleţitorii şi învlăguitorii de trup. Însufleţitorii sunt Ki,
învlăguitorii de trup sunt Mi; la singular Ko şi Mo. Chimia aceasta însemna, în concepţia
lui Zalmoxis, cadrul de fixare de la toţi însufleţitorii Ki prin învlăguitorii Mi de trup. Şi
această definiţie este cea mai frumoasă definiţie a chimiei, pentru că, la urma urmei, toate
organismele sunt făcute din oligoelemente. Oligoelementele sunt elemente chimice. Este
bine să conştientizăm faptul că în funcţie de elementele chimice (anumite metale rare)
care se găsesc în subsolul zonei în care trăim, aşa şi vorbim. Într-un fel anume se vorbeşte
în Ardeal, în Moldova sau în Oltenia… actualmente, să zicem că ne mutăm în Bucureşti
şi după o perioadă relativ scurtă, noi începem să vorbim româneşte „ca la carte”; însă,
atunci cand ne întoarcem de unde am plecat, ni se pare normal să comunicăm cu ceilalţi,
în graiul locului, al regiunii respective…. Un alt aspect al energiilor telurice, pe care
urmărim să îl conştientizăm, este faptul că, în realitate, diversitatea solului dă diversitatea
muzicală. Fiecare zice că aşa se cântă, ca la ei. Maramureşul are hăulitul, ţâpuritul; nu se
pot compara cu cele olteneşti. Nu poţi să-l compari pe Grigore Leşe cu Liviu Vasilică,
deşi cultivă acelaşi stil, aceeaşi doină; numai că unul cultivă stilul de Bărăgan, altul
cultivă stilul de podiş. Deci, elementele chimice care se găsesc în subsolul ţării noastre –
anumite metale rare, cele mai cunoscute fiind aurul şi argintul – emit în permanenţă
anumite frecvenţe de vibraţie, care formatează matricea informaţională, grila energiilor
telurice cu totul deosebită a României. În acest mod, pe baza energiilor telurice care
alimentează acest spaţiu sacru, marele iniţiat Zalmoxis a organizat spaţiul holografic al
României de astăzi. Vom înţelege acum mult mai uşor, situaţia actuală a ţării noastre, în
special, conflictul de interese pe care îl generează extragerea aurului din zona sacră –
Roşia Montană. Observăm cu uimire, presiunile macheavelice pe care le exercită
grupurile de interese ale masoneriei americane pentru a pune mâna pe cele mai mari
zăcăminte de aur ale României, precum şi pe acele metale rare care sunt foarte greu de
găsit, la ora actuală, pe această planetă. Aceasta este realitatea (pe care chiar şi cei mai
mulţi dintre masonii români nu o intuiesc) şi tocmai de aceea străinii fără nici un
Dumnezeu, vor să dinamiteze această zonă şi să o sărăcescă de tot ce mai nobil, pentru ca
matricea informaţională a ţării noastre (cât şi a întregii Europe) să fie perturbată, iar ei să
facă apoi din poporul român (precum şi din celelalte popoare) sclavii lor docili, care nu
au voie să gândească ce e mai bine pentru ei, ci să servească în continuare, zi de zi,
această prăpăstioasă clica masonică ! Merităm noi o astfel de distrugere în masă a
ţinuturilor unice a Apusenilor, precum şi a Identităţii Neamului Românesc, a Conştiinţei
Naţionale ? Totul ar fi posibil, dacă nu ar exista şi un plan dumnezeiesc care integrează în
ordinea divină, trezirea românilor din noaptea cea întunecată a uitării de sine. În orgoliul
lor nemăsurat, masonii au apăsat exact pe butonul pe care nu trebuiau să apese, deoarece,
Roşia Montană, ca şi energie telurică, face parte din depozitul ancestral al identităţii
neamului românesc. În acest mod, instinctual, românii se vor simţi profund atacați în
intimitatea fiinţei lor şi aceasta va declanşa o adevărată TREZIRE în cadrul societăţi
actuale, fiind punctul de convergenţă pentru unificarea noastră, a societăţii civile într-un
singur Suflu şi într-o singură Inimă – Sufletul Neamului Românesc, cel răbdător, iubitor
şi înţelept ! Se şi spune în popor că „românul rabdă, rabdă, dar până unde se poate…”

Revenim acum la revelaţiile despre marele eliberat spiritual Zalmoxis şi înţelepciunea

care este necesară pentru a crea graiul sfânt al unui neam.

Zalmoxis vorbeşte despre un tabel de 383 de elemente, în care primul dintre ele poartă
numele de Onţiu, Onto, iar ultimul dintre ele se numeşte Trimiter, Mesia. Zalmoxis
stabileşte de la 383 la 640 celebrele poduri de Au, Ag şi de Cu, de aramă, pe care le
întâlnim în basme şi dă numele preoţilor mari după acelaşi sistem în care se face Cartea
Genezei în Biblie. 14 generaţii + 11 fire = un pod de 25 de unităţi spirituale. Aşa este
fiecare pod şi aşa obţinem cele 3 x 14 generaţii cu nume de preoţi traci neauzite, cu
intenţii, cu tendinţe, cu avansări, etc. pe evoluţia celor 33 de fire, altminteri vârsta care se
dă Mântuitorului. 3 x 14 generaţii şi 33 de fire lumeşti. Aceasta se găseşte în concepţia
chimică a lui Zalmoxis.

Zalmoxis este cel care dă numele de român – de la Rama atlantul, şi nu Roma, acestui
popor, de la myn= eu, şi romyn= eul adăpostitor, adică eul fetal. Acest lucru se face
înlocuindu-se vechiul nume al eului folosit de atlanţi, lomyn sau eul legător. De la eul
legător se obţine lumina, lumea, iluminarea, străiluminarea şi lumânarea, ca instrument de
dumirire asupra conceptelor care rezultă de aici. De la eul român apare rumânitatea, ca
sistem de robie şi apare rumeneala, ca prosperitate.

Zalmoxis, împreună cu echipa de cercetători din Muntele Sfânt, reia problema eu-lui,
schimbă pătratul atlantic care avea aurul ca mijloc de comunicare cu marele cerebral, deci
simbol al sacralităţii; argintul ca simbol al subconştientului; cuprul, simbol al conştiiţei
umani şi în sfârşit, eul lomyn, lucrător în trup, care era plumbul. Ceea ce n-au înţeles
adepţii atlanţi Deoti care se organizaseră într-o elită aristocratică, atunci când au folosit
această tehnică de îndivinare, erau consecinţele distructive ale plumbului asupra fiinţei
sfinţite a zeilor. Vasele de alimentare cu apă a cetăţii erau realizate din plumb, care la ora
actuală se ştie că este foarte nociv şi conduce la degenerere genetică. Deci, acestea au fost
cele 4 elemente chimice (Au, Ar, Cu, Pl)cunoscute şi folosite de aristocrația atlanților
Deoti când au construit arhipelagul Arondajna în jurul Gibraltarului şi celebra cetate a
Aarului.(Însă istoria se repetă. Aarul a fost construit pe o stâncă, cea care este astăzi
Gibraltarul, New-York-ul trăieşte pe o stâncă, care este cea pe care o cunoaştem în
America. Istoria se repetă şi faptele se petrec întocmai). Zalmoxis stabileşte valorile
energetice ale eu-lui românesc: eu-l moale este Staniu, eu-l tare este Fier, eu-
linformaţional este Siliciu; eu-l ductil este Germaniu. Toate aceste patru eu-ri sunt
subordonate carbonului, care se află la baza întregii materii vii din univers. Iată chimia
organică. Zalmoxis obţine rădăcina de ursare adică 0,7 droursia. Acesta este motivul
pentru care Zalmoxis este tradus de către unii: urs. În realitate el este ursitor, un
clarvăzător al neamului.

Zalmoxis realizează limba română. Prin trei mijloace. Preia fondul latin, ca fond de
fecundare. Preia materialul lingvistic traco-geto-dac; nu spunem un grai anume.
Materialul traco-geto-dac era foarte uşor de trecut dintr-o limbă în altă limbă. Acesta
formează mama, femeia însărcinată, grădina. Şi alege limba germană ca procedeu de
moşire. Moaşa poporului român este limba germană. Pe baza celor trei limbi el creează
limba română, după legi foarte precise. În momentul în care noi depăşim normalitatea, şi
trecem la clarvedere şi la clarintuiţie, ei bine, vom vedea cum limba tracă trece în limbă
citită getică, în braţul de astăzi dacic, în germană şi din germană iese din nou din pământ,
intră în română, din română trece în albaneză. Din albaneză trece în celtică. Iar din celtică
în galeză şi se întoarce de unde a venit, de la Dumnezeul ceresc.

Spuneam că Zalmoxis organizează spaţiul holografic al României de astăzi. Toate

denumirile de podişuri, ape, localităţi au o logică şi o ordine foarte bine stabilită, deci
toate au o importanţă energetică în acest spaţiu holografic românesc, deoarece fac parte
din matricea informaţională a spaţiului sacru în care trăim. Haide-ți să vedem cum a
gândit Zalmoxis, teoria lui, despre energile telurice ale acestui pământ strămoşesc. A
început „cartarea” locurilor cu Munţii Apuseni, cu spaţiul de apunere, de reîncreere
asemenea soarelui care sereplămădeşte după asfinţit în apele unui mare adânc.

A doua importantă operaţie, săvârşită de Zalmoxis a fost schimbarea strategiei din

Kobalahia în Balahia până la sporul Valahia. Aici, cuvântul trebuia să exprime puterea
suflului divin care se comunica pe un canal numit Coval care, mai degrabă, se mişcă
decât se schimbă. Astfel, mişcarea este cheia tainelor traco-gete, geto-dace sau daco-
române. Zalmoxis a luat eul trac (acolo numit min) şi a făcut din acela miner şi minereu.
Mintea (mintia) este însăşi mina de valorificare a eului lingvistic. (Există o localitate
Mintia, în Munţii Apuseni, nu departe de Deva.) Zalmoxis este cel care consideră sol tare
Erde, azi Ardealul, de la cadrul de fixare. Ardealul, reprezintă acel deal haric care urcă
spre bolta cerească, (H) ar – deal. Stabileşte incinta solul fertil mülde de la Moldova şi
creează olteanul, holteiul, care nu este altcineva decât Gutanul, Mântuitorul. El poartă
macedonul din Mehedinţi. El este Făt Frumos născut cu paloşul în mână. Între Pela,
capitala Macedoniei – macedon în limba veche tracă înseamna, de la maceda, paloş – de
la Pela, capitala Macedoniei, până la Pelendava, Craiova, este o descriere a paloşului de
viteaz. Mehedinţiul tot este o descriere a paloşului de viteaz. Alături, acolo, este Gorjul,
modul de viitură din God. Acolo este Doljul, modul de legare la dătător. Acolo este
holteiul, oltean, care este numele Oltului. Acolo este şi pântecul, trupul însărcinat,
Muntenia. Observaţi că Muntenia este în plin centru de câmpie. Acolo este şi Podişul
Getic, acolo este şi Dobrogul, locul unde se conservă viaţa; Dobrogea. Dincoace este
Herţa, conservarea harurilor; inima. Alături este Bucovina, vână de gură; limba. Urmează
Galiţia, conservarea căilor de curs. Urmează Basarabia, baza vie a izvorului de angajare.
Toată Moldova, tot Ardealul. Transilvania nu are nimic comun cu pădurea. Ilva înseamnă
matcă şi avem Matca Mare, Matca Mică; Ilva Mare, Ilva Mică. Avem Silvania care
angajează Ilvele sau Sălajul, de unde încep Ilvele. Şi avem Transilvania, scaun de ţară al
Silvaniei; aceasta înseamnă Transilvania. Peste această Transilvania stăpâneşte triunghiul
spiritual al Covasnei, născătoarea cu vas pentru înfigătorul Co; al Cavnicului, puterea
cavei de născătoare şi dincolo, în Moldova, Vasluiul, locul în care se dezvoltă fetusul.
Aicea avem, în Transilvania, Grădiştea Muncelului; Muncelul fiind urmaşul la eu al
Mântuitorului, Muntele Mic, Munticelul. Aici avem Grădiştea Muncelului, pe locul unde
s-a aşezat folosul după citirea cuvintelor, Sarmisegetusa. Avem Muncelul de sus şi
Muncelul de jos. Aici avem Săcărâmbul, sarsanaua cu toate darurile. În Muntenia avem
Nuku, înscrisurile pentru embrionarea seminţei. Iar la Prut, încă o dată la Prut, avem
Ţipău şi Ţipova (care la ora actuală încă ţipă după unirea cu neamul românesc).

Acestea sunt principalele triunghiuri ale existenţei noastre, pe care şi-a construit
Zalmoxis concepţia despre o nouă lume. Această lume are în bază cenegia, aducerea din
exteriorul ceresc a cursului la cuibul de însămânţare. Cenu, neamul cenu, era în Tracia,
cuibul, iar daturile de la acest cuib le avem în partea de vest a ţării nostre – din păcate nu
mai sunt la noi – Cenadurile. Dar avem la noi Ceanul Mare şi Ceanul Mic, avem la noi
Sărmăşagul sau reţeaua de limbă. Sărmăşel, cuvinţelul, şi toate celelalte compuse ale
acestui sarmic care, cândva, a alcătuit Sarmisegetusa şi care astăzi este grădina
Mântuitorului, Muncelul. Banatul este structura vie în creştere prin temeiul său.
Mehedinţiul din machedentia este răzorul de aducere la lumină a recoltei din pământ.
Oltenia este însăşi evoluţia holteiului în pântecul de mamă. Aceasta de la depunerea
cursului în adăpost, Gorj; că doar este vorba de Got şi Gutan. Aceasta de la depunerea
legăturii mai vechi de tip atlantic, Dolj, de la dătătorul Ler împărat. Mai departe Muntenia
sau Valahia, modul în care se dezvoltă eul în pântecul mamei sale ca nou trup.

Ţara Loviştei. Sensul acesta de „ţară” e vorba de fapt de „lăcaş” unde se fixează două
componente sau mai multe între ele. Locul unde se fixează mai multe componente între
ele este Loviştea. Se ia din partea dreaptă, de la Ţara Haţegului, se ia din partea stângă, de
la Ţara Făgăraşului, se ia din partea cealaltă, de la Ţara Amlaşului, dincoace de la Ţara
Mureşului; şi toate astea se unesc în Ţara Loviştei. Şi numai în forma aceasta se creează
noţiunea de ARDA, de ARDEAL „legarea la corpul de zămislire ARDA”. ARDA
înseamnă „miezul scoarţei terestre”, solul tare. Ţara Loviştei nu poate fi în Moldova,
pentru că în Moldova se creează organele: ficatul, plămânii, inima şi toate celelalte
componente. În Ţara Loviştei se potrivesc. Ele, după ce sunt create în Făuriştea
Moldovenească, în incinta solului fertil de acolo, se ia şi se preia la celelalte ţări. Ţara
Loviştei este ca un plexul solar. Şi toate râurile din Ardeal asta înseamnă „soma”.
MUREŞUL înseamnă „zidirea laică”; MARAMUREŞUL înseamnă „zidirea sfântă”; IZA
înseamnă „ceea ce aparţine zalei”, adică lanţul; FIRIZA este însuşi „lanţul”. Adică toate
astea au un sens care trebuie bine aşezat între ele. E mare deosebire între Iza şi Firiza; Iza
este doar sârma din care se face o za, o verigă, iar Firiza este lanţul. În Ţara Almaşului
avem decât forma fizică a sufletului, adică latura trupească a sufletului; trupul însufleţit.
Şi Ţara Făgăraşului este „feciorul” însuşi, adică produsul din fetus. Deci unu-i trup
însufleţit şi altul este fetus-ul. Încet dar sigur, începem să ieşim de sub dumirire şi să
vedem care este valoarea limbii române. Valoarea limbii române e construită pe acest
fetus care se dezvoltă în pântecul mamei sale şi care este românul înțelept a toată ființa.
Toată construcţia de cuvinte are această regulă, formază acest soft de mântuire a unei
întregi Românii. N-avem decât 911 softuri sau progame neuro lingvistive cu aplicații în
orice domeniu al spiritului creator.

Aşa s-au creat zeii, prin preoţi care dezvoltau un model logico-matematic care, lingvistic,
le dezvolta suflul divin. Şi odată pătrunşi de suflul divin, ei înaintau lucrarea, cei
îndreptăţiţi o recunoşteau şi-l declarau zeu în viaţă. Dacă nu, ajungea zeu după moarte
sau nu ajungea niciodată, cum n-a ajuns Deceneu. Se spune despre Deceneu că a fost
pătruns de suflul divin, dar n-a reuşit să ajungă zeu, pentru că nefericirea lui a fost că a
avut un concurent foarte puternic: modelul zeului care a venit pe lume Mesia şi care s-a
chemat Yisus Hristos. Ăsta a fost neajunsul lui Deceneu; şi n-a mai fost ales el zeu şi l-au
ales decât pe Yisus Hristos în locul lui Deceneu.

Muntele de Cretă din Dobrogea este muntele Oslon, este fundamentul Kreaţiei; de fapt
asta şi înseamnă – cretă. Cretus, creta, cretum înseamnă creatul. Deci numele românesc al
muntelui de Cretă nu înseamnă neapărat creta; înseamnă muntele creatului, care este în
bază Oslon. Şi el aparţine de marea coloană a munţilor Hercinici. Ei, hercina înseamnă
strânsura harurilor. Deci strânsura harurilor pleacă din muntele de Cretă, traversează sus
spre Polonia, ajunge undeva prin Scoţia, trece de acolo şi ajunge până în America. Deci
asta este coloana munţilor Hercinici. Ea traversează şi face Crucea lumii în Transcarpatia
cu Karpaţii, undeva în Galiţia. Acolo traversează munţiiHercinici, Karpaţii. Şi acolo este
centrul Crucii lumii. Deoarece Karpaţii vin din Alpi, din Alpien, din alchimia
încredinţării, trece în Karpaţi unde este patul Kreaţiei, ajunge în Hemus sau în Balcani,
unde este suflul, lichidul sacru. De acolo merge mai departe şi ajunge până în Himalaya,
care este casa cerului.

Înțelegând rostul cuvintelor și al denumirilor folosite, vom înțelege mult mai ușor munca
plină de înțelpciune a străbunilor noștri, precum şi alte resorturi bine puse la punct care
păstrează intactă matricea informaţională a României. Este bine să cunoaștem faptul că,
anumite energii negative care vin dinspre zona Europeana sunt puternic alchimizate,
odată ce intră la noi în ţară. Cazanele de smoală nu intră în România. Sunt oprite Înaintea
Porţilor de Fier; Cazanele Mari şi Cazanele Mici sunt înaintea Porţilor de Fier; ele nu
intră în România. Dar pleacă un negru, de unde? Din Pădurea Neagră, din Munţii Pădurea
Neagră, şi ajunge un negru la Marea Neagră. Sunt două tipuri de alb-negru. Trebuie să
înţelegem exact terminologia care este dată. Una este să ai Pădurea Neagră – limba de
lemn fiind, prin natura ei, limba lui Hatan şi a lui Jong Ler – şi alta e să ai negru de mare
sau Marea Neagră, în care este vorba de apă şi de limba de piatră, care era a lui Ler
împărat. Şi ce se întâmplă acolo? Pănă la Marea Neagră negrul se dă uitârii. Că intrăm în
Deltă şi găsim aici Pădurea Letea. Dar Pădurea Letea înseamnă pădurea uitării. Deci aici
negrul e dat spre uitare, pe când dincolo în Pădurea Neagră este dat spre proliferare. Astea
sunt deosebirile dintre cele două forme de negru pe care le cunoaşte poporul român. Iar
Cernavodă n-are nimic cu Negru Vodă. Cernav înseamnă ciurel, înseamnă sită, filtru. Şi
la Cernavodă, dacă la Porţile de Fier se opreşte negrul blestemat, la Cernavodă se face
cernerea blestemelor, otiilor. Şi, după ce s-a făcut şi aceasta a doua lucrare, la Cernavodă
se cern blestemele. În Deltă apare Pădurea Letea care preia ceea ce a mai rămas după
cernut şi Marea Neagră care restituie rezămislirii apa, replămădirii, această culoare
neagră pentru a se obţine curatul din ea. Deci aşa trebuie să înţelegem lucrurile. Şi acesta
este spaţiul holografic care se întinde din Germania până la noi, pe lungul Dunării, pe
lungul verbului dun.Dunaris înseamnă de hăruitul prin facerea ca efect, dat. Asta
înseamnă Dunaris. Aris este un supin: de hăruit. Şi dun este verbul care arată unde se face
de hăruitul. Şi, peste toate acestea, România care trece prin înmuncire, cu alte cuvinte,
care se bucură de valorile spaţului holografic puse la baza înţelegerii de către marele
iniţiatZalmoxis.
Aceasta este în mare parte strategia prin cuvânt a spaţiului holografic în care trăim noi
românii. Trebuie să ştiţi că tot acest spaţiu, şi nu numai acesta, toată lumea e bine ştiută
de Biserică. Că avem noi astăzi pe cei care au fost profesori de matematică şi care s-au
dus şi s-au făcut popi, sau au fost ingineri înainte de ’89 şi s-au făcut acum popi pentru că
se câştigă mai bine, ăştia nu sunt părinţi. Dar cei care sunt preoţi adevăraţi, marii preoţi,
(marii iniţiaţi) ştiu aceste lucruri.

Vorbim în aceiaşi limbă, dar nu ne pricepem de ce. Pentru că aceleaşi concepte din limba
fundamentală au primit conotaţii după o anumită experienţă concret senzorială pe care un
neam a dobândit-o. Această experienţă concret senzorială a fost luată şi prelucrată de un
înţelept al acestui neam. Şi toate limbile capătă, de la preoţii care le-au organizat
ştiinţific, în credinţă, capătă conotaţiile spirituale care ţin de limba respectivă şi care dau
numele lui Dumnezeu în limba respectivă.

Numele lui Dumnezeu va fi Dumnealui Zeul. Ăsta-i numele lui Dumnezeu în limba
română. Aşa a fost el creat şi apoi trecut în înscrisuri, atunci când a fost scrisă Biblia, de
către sacerdoţii daci în Templul de Cretă de la Basarabi.

În limba rusă, limbile slave în general, sunt alcătuite pe structuri lemnoase. Pentru
structurile lemnoase, pentru limba rusă, are seva care urcă în copac. Dumnezeul ruşilor,
slavilor, se va numi Bog, iar în forma în care îl invocăm, vom spune: „Depunătorule
Bog“, adică Boje.

Portul de nume nu este o chestiune individualizată. Singurul care nu are nume este Cel
nenumit, fiindcă este foarte greu să găseşti un nume pentru Dumnezeu. Got nu este un
Dumnezeu universal. Bog nu este un Dumnezeu universal. Işten nu este un Dumnezeu
Universal. El este un nume de experienţă concret-senzorială, care stă la baza limbii
respective.

Limba română este singura limbă din lume care păstrează numele nenumit al lui
Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu înseamnă un nume, înseamnă Dumnealui Zeul, după
cum este dumneata omul. Deci Dumnezeu în limba română nu este un nume numit. Şi de
altfel nici nu poţi numi Creatorul sau întemeietorul Creaţiei în eos. Iahve – este o
confirmare. Pentru că Iahve în limba ebraică înseamnă „Eu sunt“. Deci nu este numele lui
Dumnezeu. Este doar o confirmare: „Eu sunt“. La rabini este Hasem. Hasem nu înseamnă
numele. Hasem înseamnă, numele de luptă al Creatorului, aşa cum dincolo este Jihad.
Deci Hasem este o luptă, o energie divină şi nicidecum Divinul însuşi.

În permanenţă asupra noastră lucrează subtilitatea, locaşul de cult numit „Oţie“. La

coborâre suntem „Koborioţi“, la ridicare suntem„Inridioţi“. Acestea sunt semnele sub
care a apărut Poporul Roman, nu de la lup cum susţine o anumită legendă- nici de urs-
cum susţine o altă legendă, ci se realizează pe lucrarea de ursire de prevedere în timp şi
de însuşire a evenimentelor prevăzute. Este foarte probabil că Zalmoxis se considera
„urs“ dar aceasta nu prin asemuirea cu animalul de pădure ci ca nume derivat de la verbul
„a ursa“ şi „a ursi“, care înseamnă puterea de a prevedea viitorul.
Zalmoxis a fost un „anotic“ (ana şi Oţie) de cuvinte unde funia hotărâtă să lege
generaţiile între ele era un cadru „ana“ sfânt de născătoare morală.

Ana este o succesiune de generaţii pe care stau înşiraţi toţi urmaşii. În dicţionar o găsim
cu numele de funie pescărească pe care se atârnă carmacele.

Paticulele „anta“, „enta“, „inta“ formează în permanenţă verigi diferite pe acelaşi lanţ
informaţional, în permanenţă fire diferite împletite în aceeaşi ană – unele de esenţă, altele
de existenţă.

Particulele „aza“ şi „iza“, împreună cu alte foloase de la acestea până la uzare întrunesc
consemnul informaţional care ajunge la uz şi iese din uzare. Aceste particule, sunt
monade ale înţelepciunii şi ale sfinţeniei. A fost verbul „a obişnui“ ca să se consacre
obişnuinţa, a fost verbul „a şti“ ca să se consacre ştiinţă.

Verbele românești „a curge“ și „a merge“ sunt lucrări precise de nominalizare așa cum
verbele „a trage“ și „a drege“ păstrează neștirbite dovezile despre îndreptarea răului într-
un context și lingvistic și spiritual de la care religia a fost și ea o ştiinţă despre
„rămăşiţele“ scăpate de sub controlul imediat al experienţelor concrete și ale celor care s-
au consacrat sacrului în lumea largă a jocurilor logice – deci, de la cuvânt.

Suflul divin care se transmite prin intermediul cuvintelor, se realizează în special cu

ajutorul vocalelor. Un rol foarte important îl au și consoanele, care sunt operatori
lingvistici cu ajutorul cărora putem însufleți ceva. În acest mod cuvintele devin vii,
magice am putea spune, declanșând în ființa umană procese de rezonanță cu energiile
benefice macrocosmice.

Așa se creează cuvintele și așa se creează sensurile într-un cuvânt. Trebuie să știm unde
se găsește vocala și consoana respectivă. Trebuie să știm cine este pe poziția respectivă
pentru ca să stabilim corect cui ne adresăm din interiorul nostru sau cui ne adresăm din
exteriorul nostru. Este important să știm fiecare consoană ce înseamnă. De exemnplu, „Ț“
conservă. O țață conservă. Țațele nu sunt prea bogate în limbaj, dar trăncănesc toată ziua
un limbaj mort. Ăsta-i și sensul peiorativ de țață în limba română.

Dat fiind acest „Ț“, care există în cuvântul Bistrița, starea vârtejului este oarecum trecută
în subsol, pe planul al doilea. Este conservată. La fel este conservată la Lechința; i se
poate observa că aproape toate localitățile au câte un „Ț“ acolo. Șieu este o energie în
derulare. Șieuțul o energie conservată. Și ăsta e și faptul pentru care facem diminutivele
cu „Ț“: draguț, micuț. Ei, dacă ar fi un micut, acest „T“ ar lăsa energia să meargă după
temeiul ei, după cauza fundamentală. Dacă este un micuț în schimb, este controlată, este
pusă în conservare. Deci oarecum amorțită. Dar asta nu înseamnă că nu poate izbucni
oricând teluricul din ființa umană. Uite noi nu spunem câinea; noi spunem cățea. Deci ea
este mediul de conservare.

Avem 25 de consoane : H – ghesul; B – apăsarea. C – înfigerea D – datul; L – legarea; M

– învlăguirea N – embrionarea P – plămădirea… etc
Baza fundamentală a kodului universal: A, E, I, O, U şi Y, atâta cât sunt vocalele
universale, ele intră în kodul universal. Dar de aici pleacăspecificaţiile, de aici vine un
mod de a înţelege înlănţuirea firelor pentru fiecare limbă. 1.O – împuternicirea 2.A –
cadrul de fixare. 3.Y – firul necunoscut. 4.E – stratul zămislitor. 5.I – firul cunoscut. 6.U
– urmaşul. Vocalele se deosebesc între ele prin participarea la gen – masculin, feminin şi
neutru – şi prin lucrarea pe care genul numit o face. Pe lângă acestea, limba română mai
are şi vocale de dumirire: Ă, Â, Î. Deci O, exprimă: genul masculin, bărbatul; A exprimă
genul feminin, femeia; U exprimă urmaşul, produsul din sau prin femeie. Celelalte
vocale: Y, E şi I sunt proprietăţi ale acestei activităţi care se face în pântecul de mamă.

Deci toate lucrurile acestea noi nu le înțelegem decât prin „cod-ul“ limbii, nu prin
lingvistică, iar un cod se realizează după felul în care se introduc consoanele și
vocalele în limba respectivă.

Zalmoxis când se întoarce în Tracia pune bazele acestui concept Kogayon şi propriei
concepţii axyonism care stă la baza Sfintei Tradiţii româneşti. Zalmoxis adună toți marii
preoți traci, și îi inițiază în Sfânta Tradiţie după care el a creat Kogayonul. Le dă
conceptele, care nu sunt decât cuvântul de limbă română dar cu sensurile arhaice pe care
le găsim în diferite manuscrise, dar care se modulează în timp ajungând până la
înțelesurile actuale. Cuvintele poartă în miez date foarte exacte despre lucrarea de
îndivinare fiind, din acest punct de vedere, cele mai precise mecanisme de punere în
mişcare a magiei biologice. Scopul fundamental al cuvintelor este transmiterea suflului
divin de la om la om și înălțarea prin cuvânt. În structura acestui neam, se dezvoltă
această genă a Mântuitorului, căci în fiecare român se află un OM. Acesta este marele
adevăr despre noi și de ce suntem noi aici. Fiindcă noi suntem purtători ai eu-lui interior.
Român – romîn și ajungem la forma de bază – romin, unde „min“ înseamnă „eu“ sau
personalitatea fiecăruia. Pe exterior, în raport cu lumea fizică în care trăim, oamenii sunt
atrași către căutarea bogățiilor lumești valorificând mina și minereul. Pe interior, în raport
cu aspectele subtile și de manifestare tainică a lui Dumnezeu, „romin“ este un
adapostitor, înseamnă EU SUNT. Deci român înseamnă „eu interior“ și astfel, adevăratul
nostru potențial este acela de a ne îndumnezei, de a deveni Una cu Sinele Suprem
Nemuritor (Atman).

Mintea (mintia) era însăşi mina de valorificare a eului lingvistic. Zalmoxis a fost un zeu
moral, un maestru al aducerii metalului la credință.

La noi mânăstirea vine de la „monastio“, care este starea de înălțare prin Biserică (prin
credință) a puterii eu-lui trupesc (a sufletului individual). Biserica este dată cu dublu sens,
„biser“, cel al însuflețitoarei. Pentru că însuflețitoarea este din capul locului mama şi
purtătoarea de prunc în pântec. De aici vine numele Bisericii, de la apăsarea în pântec a
pruncului de către Maria. Până la Maria, până la Miriam, noi nu aveam biserică. Aveam
templu, care înseamnă legare la timp, aveam pagoda.

Noțiunea de păcat, înseamnă de fapt, puținul nostru care nu ne ajută să-l întelegem pe
Dumnezeu. „Poco“ în limba latină înseamnă puțin. Păcatul vine de aici, de la ignoranță și
de la limitarea noastră.
Termenul de „bărbat“ vine de la purtătorii de barbă. Cine era purtătorii de barbă? Isihaștii,
pustnicii. Ei, pustnicii erau bărbați. Pustnicia era la un moment dat, o singură artă de a fi
pustnic. Și toate erau făcute după o anumită regulă sau știință harică. Și reacția la barbă a
venit de la ideea că ceilalți, care nu purtau barbă, îi numeau barbari. Latinii așa i-au
botezat. Latinii au fost cei care au introdus pentru prima oară rasul. Și ei nu mai erau cu
barbă. Toți cei care erau cu barbă erau barbari.

„Andrusul“ este numele vechi al bărbatului și este folosul pe care îl dobândește femeia de
la „introducere“. De acolo numele de Andreea și Undrea, și tot de acolo este „Indrie“,
care în limba dacică înseamnă „a băga“, iar în limba latina avem „indere“.

Femeia în toate este pământ și sânge, Pama – Hemus, de unde Phaema sau Femeia. În
limba română femeia este „o pamaenta“, adică „un pământ“ în care funcționează
„haemus“, lichidul instinctual, și dă „phaema“, „fem“ sau femeia.

Iubirea vine de la „jubo“ care înseamnă poruncă; a merge după înălțarea „iubio“, a te
înălța după porunca venită de la Dumnezeu. Toato lumea ar trebui să știe că „iubirea
înalță sufletul în tărâmurile cele tainice și preapline ale fericirilor dumnezeiești”.

Din vechea tradiție tracică ne-a ramas acest Yo care se punea în fața numelui
domnitorilor. La ora actuală au rămas prea puțini inițiați care să mai știe ce înseamnă
acest Yo. Acest yo, care s-a perpetuat de la Rama şi până către sfârşitul Evului Mediu, în
alegerile domnitorilor şi în alegerile mitropoliţilor, în acest spaţiu, însemna de fapt
„ynridi otia”: înălţare prin Biserică sau înălțat prin credința în Dumnezeu. Când se spune:
„Yo, Mircea Voievod, domn a toată ţara….”, spune Înălțat prin credința în Dumnezeu,
Mircea Voievod, domn a toată țara. (Iată, un fapt demn de remarcat! Domnitorii notri nu
mai foloseau titlul de ”rege” pentru că acest cuvânt ajunsese deja să fie denaturat în alte
țări, prin comportamentul reprobabil al celor care dețineau astfel de titluri. În majoritatea
cazurilor, regele ajungea să stăpânească tiranic peste credincioii săi i atunci la noi s-a
folosit cuvântul „Domn”, de la comuniunea cu Bunul Dumnezeu. Revenind la acest Yo
care a trezit curiozitatea la mulți oameni de cultură, acest yo este una dintre cele mai
puternice mantre care stă la baza protecţiei poporului român. Şi acesta este motivul
pentru care şi astăzi ea este întâlnită foarte des pe multe dintre stâncile din Carpaţi, stânci
cu o semnificaţie evidentă sacră. Acesta este şi motivul pentru care acest yo – care acum
din păcate se scrie cu i, io – se găseşte pe toate aripile de avioane. Cei care au călătorit cu
avionul poate că au văzut-o pe aripi (YOR). Acest Yo, este de fapt o mantră a securizării
aparatului de zbor în cazul avionului, a securizării unui loc energetic sau de altă natură,
de altă importanţă, în cazul unei stânci din Carpaţi. Deci este vorba despre o anumită
mantră care asigură stabilitatea, fie energetică, fie de echilibru, fie de autoreglare în
organismul uman. Şi totdeauna când se face o asemenea kantră, descântec cum îi spunem
în terminologia de astăzi, este bine ca persoana care repetă după cel care face
descântecul, textul, să pună în faţă yo. „Yo de la Tine, Doamne”. „Yo de la Tine,
Mântuitorul”. Şi aceasta securizează textul de mantră şi creşte capacitatea de vindecare pe
care o are în sine textul, prin cuvintele care sunt aşezate, nu la voia întâmplării, cum
credem noi, ci după o regulă foarte bine stabilită, care o cunoaşte numai creatorul de
kantre; altfel spus, numai axyntele. Axyntele era în tradiţia veche cel care organiza textele
de rugă în temple, în biserică. Şi toată concepţia despre creerea unui asemenea text purta
numele de axyon. Deci, în Tracia, după aceea la români, întrega sfântă Tradiţie, se
bazează pe această concepţie a axyonului, tradus mai simplu, pe româneşte: toate firele
necunoscute luate în stăpânire de la cadrul lor de fixare sau de la axa de fixare. Tracia
este o axă, Dacia este o axă şi între ele se află citirea etimologică a cursului, Geția. Acesta
este sistemul pe care s-a organizat întreaga sfântă tradiţie strămoşească şi astăzi creştin
românească. Tracia era axa corpului T’ra terestru, era axa din interiorul Pământului, care
traversează dintr-o parte încealaltă Pământul, deci era un fel de Ax Mundi. Iar Dacia era
braţul dat din această axă.

Deci axyntele organiza aceste texte de rugă în templele străbune, iar mai apoi în biserici.
Rugăciunile sunt ceea ce noi numim kantre. Mantrele sunt cuvinte care au valoare de
tratare, sunt cuvinte esență. Kantrele sunt descântece (acel text fiind alcătuit din mantre),
kantrele sunt rugăciuni, kantrele sunt meditaţii. O rugăciune este un text alcătuit din
mantre, așa cum la hinduși sau la tibetani se practică japa-mantra. Recitarea sau cântarea
unor astfel de texte sacre, este deosebit de precisă în purificarea psiho-mentală și punerea
în rezonanță cu energiile profund benefice din macrocosmos.

Mantrele, Cuvintele vii esență, ne ajută să realizăm raporturile care se fac între
stereotipurile noastre dinamice; adică, între chakre. Oricare chakră este un asemenea
produs, o asemenea piesă vie din noi. Haideţi să-i spunem mai frumos, Rai. Pentru că, de
fapt, în limba română, Raiul înseamnă roata cu caneluri, roata pe care se aşează un fir, un
otgon. Aia e o roată cu caneluri. Chakrele, la români, sunt Raiuri. Numele de Rai, la noi,
a apărut de la această roată cu caneluri, aşa cum în limba sanscrită e tot de la aceiaşi
roată, dar în limba sanscrită chakra vine de la ankra, care înseamnă cer. Deci iată că şi în
limba sanscrită cerul este introdus în noţiune. Ancora cerului este chakra în limba
sanscrită. În limba română este raiul, roata cu caneluri pe care este un fir trimis de la
Dumnezeu; pe alt fir vine răspunsul de la Dumnezeu. Stereotipurile nostre dinamice sunt
asemenea raiuri în care, în permanenţă, un Y coboară şi un I urcă. Niciodată nu există
cale inversă, în care un Y să urce, în limba română, așa cum se folosete, de exemplu, la
hinduși.

Sistemul străbunilor noştri era cuvântul. Ei ştiau foarte bine fiecare cuvânt cu ce fibră a
trupului se rosteşte; că noi de fapt rostim cuvântul cu câte o fibră a trupului nostru. Şi în
permanenţă, gândirea fiind cea mai evoluată facultate, ea apelează la toate mecanismele
noastre somatice. Fiecare grup, cuvânt, este localizat pe un meridian și asta dă starea de
echilibru sau de dezechilibru în întreaga ființă; atât în corpul fizic cât și în corpurile
subtile care alcătuiesc structura sufletului.

În genere ființa umană creează un limbaj logic, adică o experienţă abstractă care să
răspundă numărului mare de noţiuni, de cuvinte, pe care el le-a elaborat în experiența sa
logic concretă. Acestea se înscriu şi ele, la rândul lor, în creier, conlucrează cu experienţa
concret senzorială şi creează un soft exact în sensul în care îl cunoaştem noi astăzi. Acest
soft, îl îmbogăţeşte mereu, până în momentul în care cunoaşterea depăşeşte capacitatea
pur şi simplu a unui om, trecând la posibilităţile astea: văd cine este Gălăţean după cum
vorbeşte el, intuiesc cine este Elena după cum vorbeşte ea. Deci iată că astea sunt ceea ce
numim noi astăzi clarvedere, clarintuiţie, clarauzire, etc., şi toate celelalte simţuri,
teleportarea, simţul material, toate care mai sunt acolo, telekinezia. Toate astea se înscriu
într-o gândire superioară, în normalitatea care trebuie să fie. Şi se dezvoltă aşa creierul
până la toate capacităţile pe care le are: a se putea ridica singur de la sol, a se
decorporaliza, a se corporaliza, etc. Şi aşa reuşind oamenii să facă asta cu sprijinul
creierului lor, ajung zei. Pentru cel care nu are astfel de aptitudini dezvoltate, fiinţa divină
e foarte greu de imaginat. Dar în lumea aceasta superioară, Divinitatea apare în toată
splendoarea ei.

Deci toate lucrurile acestea, noi vom urmări să le înţelegem prin kodul energetic al
cuvintelor, nu prin lingvistică. Lingvistica ne dă cuvântul aşa cum este el. Şi aşa cum este
înregistrat ca atare în capul nostru. Însă, indiferent că citim în gând un text, indiferent că-l
rostim tare, acolo unde trebuie, se aude. Avem, la urma umei, auzirea criptestezică, care
este activă în limbajul nostru interior sau în limbajul pasiv așa cum în același limbaj
acționează intuiția cripestezică sau vederea cripestezică (adică auzirea interioară și
vederea interioară – clarvederea). Dezvoltând aceste aspecte, ajungem să ne folosim, în
mod conștient telepatia și transmiterea la distanță a mesajelor sau obținem anumite stări
numite paranormale, precum clarvederea, clarauzul, clarsimțul. Nu sunt nite lucruri
extraordinare, sunt niște lucruri pe care noi le facem, dar care nu și-au găsit explicația,
pentru că pe oamenii de știință și pe ceilalți care sunt preocupați de așa ceva nu-i
interesează conținutul cuvântului, îi interesează doar forma acestuia. Dacă acest cuvânt
este de gen masculin, dacă acest cuvânt este de gen feminin, dacă acest cuvânt este de
genul neutru, dacă-i la singular/la plural, ca atare, mai departe un verb, un articol ori un
numeral. Deci gramatica nu ne ajută, morfologia nu ne ajută la perceperea relațiilor
interne dintr-un cuvânt, fiincă noi nu mai știm codul energetic al cuvintelor. Noi n-avem
decât vopseau de pe pereți, dar nu știm pe ce am pus-o. Nu știm dacă pereții din interior
sunt din cărămidă sau dintr-un material prost și pot să cadă în orice moment; dar
vopseaua este frumoasă. Și cam la asta se reduce întreaga noastră discuție lingvistică și
asta are efecte extrem de dăunătoare în cunoaștere pentru că, la un moment dat, putem
spune ”cutare cuvânt este dintr-o altă limbă” și, ca atare, spunem că se trage din limba
respectivă. Păcatul ăsta ne pândește pe noi în limba română pentru că lingviștii noştri, de
vreo 200 de ani, au ajuns la niște concluzii fantastice: că noi nu avem limbă, pentru că
această limbă are 78% latinitate, 21% termeni slavi și 1% etimoane necunoscute !!! Dar,
atunci, care-i limba română ? Și totuși limba română se diferențiază de toate aceste limbi
pe care le-am menționat adineauri. Ea nu este nici limbă latină, nu este nici limbă slavă și,
cu atât mai puțin, din etimoane necunoscute. Nu vom ști ce este limba română atâta timp
cât nu vom ajunge să învățam codul energetic încifrat în cuvinte care să justifice prezența
cuvântului românesc și de ce această formă, după conținutul cutare. În lingvistică nu se
face relația dintre conținut și formă în condiții logice. Se exagerează forma în dauna
conținutului; sau conținutul nici nu se specifică. Sigur că, dacă aceste lucruri ar fi
reevaluate corect am putea ca să ajungem mult mai devreme la ceea ce se numește
paranormalitate – un cuvânt fără niciun sens, pentru că nu există paranormalitate, există
doar normalitatea care trebuie să fie, cea care urmează, în mod firesc, după normalitatea
formală sau normalitatea care este acum. La urma urmei, toată vorbirea este o chestiune
mecanică înlesnită de memoria cerebrală, de înregistrare a cuvintelor în anumite
programe mentale.Acționând conștient asupra subconștientului, asupra programelor
mentale care ne limitează, ajungem să ne eliberăm de programarea neuro-ligvistică care
ne-a fost indusă în timp. La ora actuală este binecunoscut de catre majoritatea
psihologilor, că programele subconștiente ne determină realitatea pe care o trăim. În
subconștient se află toate programele cu care decodăm realitatea. Există un ansamblu de
programe pe care le avem, iar acestea sunt și în subconștient, și la nivelul minții
conștiente, sunt și în structură, și în gene. Multe dintre ele ne-au fost inoculate gradat – de
educație, de tradiție, de religie, de familie, de tot ceea ce este în jurul nostru. Aceste
programe ne-au obișnuit să vedem realitatea doar într-un anume fel (acestea se pot înlocui
treptat cu idei forță benefice profund transformatoare). În realitate, tot ceea ce există este
Contiința care însuflețete întreaga manifestare holografică, dar până acolo este necesar să
depășim programele mentale cu ajutorul programului superior, divin, al înțelepciunii
inimii. Mihail Sadoveanu, în ”Creanga de Aur”, spunea: ”Hieroglifele, cum știți,
cuprindeau un principiu de înțelegere universală a noțiunilor, înfrățind pe inițiați într-o
limbă mută. Alfabetul dumneavoastră de astăzi, ca și limba vulgară, stă mai mult în slujba
instinctelor. La întrebările mele, am primit răspunsuri ce mă îndrumau la o pătrundere de
care omenirea de azi s-a depărtat; căci progresul necontenit al inteligenței și
raționamentului a sleit acele aptitudini care legau pe om de stihii. Presimțiri, instinct și
ceea ce numiți dumneavoastră astăzi inconștient – le-am avut și noi cândva, ca și rudele
noastre animalele, într-o formă potențială; magia și fenomenele de telepatie erau în
veacurile acelea practici curente. Cunoașterile acelea subtile și directe trebuie redobândite
pe calea științei experimentale.”

Omenirea se înromâneşte în ideea în care capătă numele eului său interior, a lui EU
SUNT, care se dobândeşte prin cunoaşterea de sine și alegerea conştientă a unui limbaj
plin de înțelepciune care să înnobileze ființa umană. Şi această înromânire a fost
programată să se realizeze, odată cu revenirea în țară a Mântuitorului din români (a se
studia și profeția clarvăzătoarei Vanga).

Mântuitor este cel care aduce oamenilor înțelepciunea divină, careconduce la desăvârşirea
Eu-lui; adică înseamnă dăruire totală pentru ceilalţi. Mântuitorul nu apare decât în
conceptul de MYNTOIA, adică „împlinirea Eu-lui.” S-a împlinit mintea, apare
Mântuitorul ! Datorită învățăturilor spirituale care au fost revelate omenirii, putem spune
căBrahma a fost un Mântuitor. Brahma până astăzi are înţelegerea respectivă. Krishna a
fost un Mântuitor. Krishna până astăzi are înţelegerea respectivă. Mahomed însuşi a fost
un Mântuitor. Până astăzi are înţelegerea respectivă. Iisus Hristos a fost un
Mântuitor.Deci, toată problema e teologică; totul de la Dumnezeu pentru oameni și de la
oameni pentru Dumnezeu.

Pentru a vedea încotro ne îndreptăm, haideți să aprofundăm în ființa noastră, câteva din
strategiile de îndivinare prin cuvant pe care le-au dezvoltat în timp, marii oameni de
cultură, înțelepții acestei țări sfinte. Să urmărim să scoatem la lumină, fiecare dintre noi,
„acele cuvinte frumoase care fac să se nască în inimi înțelepciunea”, asemenea
cunoașterii spirituale revelate umanității de marele înțelept şi eliberat Zalmoxis…..