1 Determinarea momentului optim de recoltare a fructelor

În vederea stabilirii momentului optim de recoltare, se consideră ca necesare o serie de

determinări cum sunt: mărimea fructelor, uşurinţa de desprindere a acestora de pe ramură, numărul de
zile de la înflorit, suma gradelor de temperatură din perioada creşterii şi maturării, culoarea pieliţei,
culoarea seminţelor (la pomacee), fermitatea pulpei, prezenţa amidonului în pulpa fructelor (la
pomacee), aciditatea totală titrabilă, conţinutul în substanţe solubile (indicele refractometric), raportul
zahăr/aciditate, intensitatea respiraţiei etc.
Multe din aceste teste nu s-au dovedit a fi de perspectivă, întrucât nu dau rezultate constante în
fiecare an şi în diferite condiţii, fiind greu de aplicat în practică.
Dintre testele mai accesibile pentru practică şi care pot fi aplicate dacă există o dotare tehnică
minimă, amintim:
1.Culoarea fructului, ce constituie criteriul principal pentru stabilirea momentului de recoltare
la mere, pere şi caise: în timpul maturării culoarea de fond a pieliţei se schimbă de la verde intens spre
verde deschis sau uneori gălbui la mere şi galben-portocaliu la caise.
Având în vedere că aprecierea culorii cu ochiul liber este subiectivă, precizarea culorii
caracteristice pentru momentul de recoltare al fiecărui soi în parte se poate face prin diferite metode.
Astfel, se pot folosi diferite coduri de culori, cum este de pildă codul universal Seguy. În acest
caz, momentul de recoltare corespunde de exemplu, cu coloraţia 335 la Golden delicious, 267 – 332 la
Jonathan, 284 – 292 la soiul de pere Williams. Pentru caise a fost elaborat codul de culori C.T.I.F.L.,
cu 10 nuanţe de culoare în două variante: prima variantă pentru grupa de soiuri având culoarea de fond
închisă şi cea de a doua variantă pentru grupa de soiuri ce au culoarea de fond deschisă. Folosind acest
cod de culori, de exemplu pentru fructele destinate consumului imediat sau pentru industrializare, se
recomandă ca recoltarea să se facă la următoarele nuanţe ale culorii de fond: 8 – pentru soiul Dacia, 7
– pentru soiul Olimp.
Determinarea culorii se poate face, de asemenea, cu diferite aparate, numite colorimetre, al
căror principiu de determinare se bazează pe raportul ce există între gradul de coacere al fructelor şi
lungimea undelor luminoase dirijate transversal pe fruct. Aşa este de exemplu colorimetrul Vipdens
sau Minolta care înregistrează şi prelucrează automat datele fiind echipate cu un microordinator,
Folosind codul de culori sau colorimetrul se poate determina momentul optim de recoltare al
fructelor, fără a neglija însă consecinţele factorilor culturali şi pedoclimatici.
2. Fermitatea pulpei, variază în cursul dezvoltării fructului, depinzând mai ales de
transformările substanţelor pectice insolubile în substanţe pectice solubile. Pentru determinarea cât mai
exactă a acesteia se foloseşte un aparat denumit penetrometru, din care în practică s-au răspândit mai
mult tipurile Effegi şi Chatillon. Toate acestea se bazează pe principiul măsurării presiunii necesare
unui piston pentru a pătrunde în pulpa fructului, la care s-a îndepărtat o porţiune de coajă. Diametrul
pistonului este în funcţie de fermitatea pulpei folosindu-se de regulă un piston de 11 mm diametru
pentru mere şi 8 mm pentru pere şi sâmburoase. Unitatea de măsură în care se exprimă fermitatea este
de kgf/cm2. Determinările trebuie făcute periodic, la 3-4 zile în livadă, începând cu faza de pârgă,
fermitatea fiind diferită în cadrul fiecărei specii în funcţie de soi şi condiţiile pedoclimatice.
Experienţele efectuate au condus la concluzia că folosirea penetrometrului este indicată mai ales
pentru determinarea maturităţii de recoltare. La pere, de exemplu, fermitatea medie recomandată este
de 6-7 kgf/cm2 la Untoasă Bosc şi 5 kgf/cm2 la Abatele Fetel.
3. Numărul de zile de la înflorire până la maturitatea de recoltare, fiind destul de constant în
cadrul aceluiaşi soi, în anumite condiţii climatice şi culturale, constituie un indiciu destul de bun în
vederea stabilirii momentului de recoltare. Pentru aceasta sunt necesare cercetări prealabile timp de
mai mulţi ani, asupra epocii de înflorire şi maturitatea de recoltare a soiurilor existente în bazinul
pomicol respectiv. În aceeaşi zonă pedoclimatică, intervalul de timp de la înflorire până la recoltare
poate varia în raport cu mai mulţi factori. Astfel, maturarea este grăbită când temperaturile care preced
recoltarea sunt ridicate, când recolta este slabă sau când pomii sunt altoiţi pe portaltoi cu creştere slabă,
la fructele mari etc. şi dimpotrivă maturarea fructelor este întârziată de excesul de azot din sol, când
recolta este abundentă, când intervine o vreme prea rece.
Pentru a pune la îndemâna specialiştilor un instrument de stabilire a momentului de recoltare,
în funcţie de numărul de zile de la înflorire s-au elaborat în unele ţări, aşa-numitele discuri pentru
prognozarea recoltării merelor şi perelor. Acestea sunt confecţionate din material plastic şi se
compun dintr-o placă fixă, pe care sunt marcate zilele din lunile aprilie şi mai (când are loc înfloritul),
precum şi zilele din lunile august, septembrie şi octombrie (când se eşalonează maturitatea de recoltare
la diferite soiuri). Pe fiecare faţă (una pentru mere, alte pentru pere) se află un disc mobil în jurul axul
său cu ajutorul căruia se află când se poate face recoltarea. Pentru aceasta se fixează săgeata marcată
pe disc în dreptul datei la care a avut loc înflorirea deplină a soiului urmărit şi se citeşte în dreptul
sectorul gradat (care marchează numărul de zile de la înflorit), perioada calendaristică recomandată
pentru recoltare. Aşa de exemplu, dacă înflorirea deplină a soiului Jonathan a fost la 3 mai, maturitatea
de recoltare va fi între 20 – 25 septembrie.
4. Conţinutul în substanţă uscată solubilă este în continuă creştere până la maturitatea de
recoltare, când ajunge la valoarea maximă. Dintre componentele substanţei uscate totale, cel mai uşor
se poate determina substanţa uscată din suc, cu ajutorul unui refractometru. Pentru a putea începe
recoltarea, conţinutul în substanţă solubilă trebuie să fie de cel puţin 11% la soiul Golden delicious şi
10% la soiul Red delicious.
5.Testul cu iod în iodură de potasiu.
 Pe durata maturării fructului, amidonul, prin hidroliză enzimatică este degradat în zaharuri
simple şi se transformă progresiv în sens centrifug, de la cavitatea seminală spre periferia pupei.
Prezenţa şi distribuţia amidonului se relevă cu ajutorul soluţiei de iod în iodură de potasiu, care
reacţionează cu amidonul din fructe, colorându-l în albastru-violet. Pentru determinare fructul este
secţionat transversal, în zona diametrului mare şi este introdus pentru 2-3 minute în soluţia de iod în
iodură de potasiu ( 2,5 grame de iod pur + 10 grame de iodură de potasiu se aduc la 1 litru cu apă )
pusă într-o tavă.
Analizând culoarea secţiunii fructului, acestea sunt clasificate în 5 categorii, în ordinea
evoluţiei descrescătoare a amidonului, astfel:
I- categorie, degradarea amidonului nulă = 1 punct;
a II- a categorie, degradarea completă în jurul cavităţii seminale =2 puncte;
a III-a categorie, degradarea amidonului până la 2/3 din pulpă =3 puncte;
a IV-a categorie, degradarea amidonului până la 4-5 mm distanţă de coajă =4 puncte;
a V-a categorie, degradarea completă a amidonului =5 puncte.

Testul de transformare a amidonului (scara 1-5).

Stânga sus- amidon netransformat (1); dreapta jos- amidon transformat complet (5).

În concluzie, cu avansarea maturării creşte valoarea punctajului. Valoarea finală se exprimă ca

medie ponderată a punctajului fiecărei categorii reprezentative.
Din cele prezentate rezultă că nici unul din criteriile citate, folosite izolat, nu dă soluţia cea mai
corectă cu privire la aprecierea momentului de recoltare. În practică, pentru a obţine indicaţii juste se
vor folosi simultan 2 – 3 indici. Determinările se fac periodic la câteva zile, începând cu faza de pârgă.
Datele obţinute se corelează între ele. Momentul de recoltare este atins când fiecare test se apropie cel
mai mult de condiţiile cerute. Experimentarea timp de mai mulţi ani, în cadrul fiecărui bazin pomicol,
a acestor indici, la principalele soiuri existente, este foarte necesară pentru a se putea obţine date cât
mai precise privind momentul optim de recoltare, atât de necesare realizării şi menţinerii unei calităţi
superioare a fructelor.
Asemenea date se obţin numai dacă se urmăreşte în acelaşi timp comportarea la păstrare a unor loturi
de fructe recoltate din aceeaşi parcelă, la 3-4 momente diferite. Indicii care au caracterizat la recoltare
lotul cu cea mai bună păstrare, din fiecare an, vor constitui indici care trebuie realizaţi in viitor.