Relații internaționale ale României 186-1875 de la Carol până la

conflictele balcanice, a mișcării insurecționale și rasc otomana

Venirea lui Carol

-Carol promulga o constitutie in 1866 pentru a devein principe constitutional
- Noua Constituţie proclama principiul fundamental al separării puterilor în stat. Puterea
executivă era exercitată de un Consiliu de miniştri, puterea legislativă de Reprezentanţa
Naţională, bicamerală, care printre alte atribuţii avea drept de interpelare a guvernului, iar
puterea judecătorească era încredinţată instanţelor de judecată. Domnitorul era şeful statului,
comandatul suprem al armatei, având atât prerogative executive, cât şi legislative. El putea
convoca şi dizolva Parlamentul, numea şi revoca miniştrii, sancţiona şi promulga legile, având şi
drept de veto absolut, declara război şi încheia pacea. De asemenea, putea iniţia proiecte
legislative dacă erau contrasemnate de ministrul de resort. Aşadar, România devenea o
monarhie constituţională. Alte principii erau suveranitatea naţională, guvernarea reprezentativă
şi responsabilă în faţa cetăţenilor, monarhia ereditară prin drept de primogenitur
-Ofiter fiind incepe o campanie de reorganizare a aramtei
-Incepe un proiect de modernizare a cailor ferate(strousberg)
-In 1877 castiga independent si se proclama alteta regala
-1880 Se rezolva afacerea strousberg si este recunoscuta independent de ctare Franta, Austria
si Germania
-1881 romania devine regat si adopta o noua constitutie
Recunoașterea lui Carol
-recunoscut printr-un plebiscite national
-Rusia: sublinia disponibilitatea Cabinetului de la Petersburg de a-l recunoaşte pe Prinţul Carol
de Hohenzollern, în măsura în care se va garanta menţinerea ordinii publice şi vor fi înlăturate
pericolele ce ar ameninţa religia naţională, principele fiind Catolic nu va sustine intesificarea
prozelitismului Catolic in principate.
- Curtea suzerană solicita, la rândul său, o serie de garanţii pentru recunoaşterea lui Carol I:
angajamentul Guvernului român de a fortifica linia Prutului în timpul războiului austro-prusian;
ocuparea de către turci a Ismailului şi Calafatului; promisiunea că nu se va permite refugiaţilor
maghiari intrarea în Transilvania şi de a nu întreprinde nici o acţiune îndreptată împotriva
Austriei; obligatia lui Carol de-a merge la constatinopol si de-a jura fidelitate. După îndelungate
tratative, Ion Ghica, având de înfruntat adeseori intransigenţa lui Aali Paşa, reuşeşte să obţină
proiectul ce cuprindea cele 14 condiţii în care Sublima Poartă se arăta gata să recunoască noua
domnie: Principele se va angaja să respecte relaţiile de vasalitate existente; denumirea oficială
a ţării rămânea în continuare aceea de Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei; Principele
urma să primească investitura la Constantinopol; "demnitatea princiară va rămâne şi mai
departe sub regimul electiv", deci nu se accepta ereditatea; armata nu putea depăşi cifra
stabilită prin Convenţia de la Paris din 1858 (14 000 de oameni) decât cu acordul Puterii
suzerane; Principatele, socotite parte integrantă a Imperiului otoman, îşi vor da concursul la
apărarea drepturilor şi intereselor generale ale Porţii; angajamentul de a nu tolera atacuri în
presă la adresa statelor vecine şi de a nu servi drept "loc de adunare tulburătorilor"; nu puteau fi
întreţinute relaţii oficiale cu Puterile străine, iar convenţiile încheiate de Poartă cu alte state erau
obligatorii pentru Principate; un agent otoman va rezida permanent în România; tributul va spori
în funcţie de veniturile ţării; problema bunurilor mănăstirilor închinate urma să fie soluţionată
imediat; era menţinută restricţia privind dreptul de a conferi decoraţii şi de a bate monedă
proprie; toate acestea trebuiau să fie confirmate prin firmanul de investitură; în fine, încălcarea
dispoziţiilor de mai sus oferea Curţii suzerane "toată libertatea de acţiune ca să ia orice măsură
va crede de cuviinţă pentru salvarea drepturilor ei".

Independența României
Etapa de dupa 1866, dupa venirea lui Carol pe tronul Romaniei.
- Context dificil, pozitie de dependenta fata de o mare putere;
- Marile puteri refuza o discutie de egalitate;
- Rezultatele sunt totusi pozitive, M Puteri- este perceputa problema romaneasca;
- Este o situatie delicata pentru ca Pen Balcanica este tulburata de stari conflictuale care puteau
degenera;
- Romania a incercat sa se prezinte ca un stat care este garant pentru linistea zonei, pt
stabilitatea acestui spatiu, mentinerea status qvolui.
- 1875, se declanseaza CRIZA ORIENTALA, moment de tensiune in Imperiu Otoman, debuutul
unei schimbari majore in statele balcanice.
- 1875, Conflict Bosnia, Hertegovina, Rusia intervine, momentrul care il gaseste pt a se infliltra
in spatiul balcanic.
- 1877-1878, razboiul ruso-turc.
- Romania nu putea ramane in afara, deoarece era o oportunitate pt a-si proclama
independenta.
-razboiul de independenta
-la San Stefano
1. Recunoasterea independentei Roamânei
2. Cedarea Dobrogiei pe care isi rezerva sa o schimbe cu sudul Basarbiei
- Conferinta de revizuire a tratatului de la San Stephanov, Berlin 1878 prevederi
-Austro-Ungaria recunoaste prima independența Romaniei in 1978
-Rusia, Franta, Germania si Anglia in 1880
Recunoașterea independenței – cu condiții
Congresul de la Berlin al Marilor Puteri (1/13 iunie-1/13 iulie 1878) a dat câștig de cauză Rusiei
în chestiunea retrocedării celor trei județe din sudul Basarabiei. La lucrările forumului, Marile
Puteri au recunoscut independența României, condiționând-o totuși de aplicarea a două clauze:
modificarea articolului 7 din Constituția de la 1866, prin care le erau acordate drepturi politice și
civile tuturor supușilor țării, indiferent de confesiune (articolul 44 al Tratatului de la Berlin – erau
vizați evreii din România) și cedarea de către România Rusiei a porțiunii „teritoriului
Basarabiei… care la apus se mărginește cu talvegul Prutului, iar la miazăzi cu talvegul brațului
Chiliei și cu gura Stari-Stambulului”. În schimbul celor trei județe din sudul Basarabiei pierdute,
Marile Puteri îi „ofereau” României Dobrogea cu Delta Dunării (articolele 45-46 ale tratatului).
Statele europene neinteresate sau foarte puțin interesate în rezolvarea „problemei evreiești” din
România puteau trece la recunoașterea oficială a statului român independent și suveran și la
stabilirea cu el de relații diplomatice bilaterale la nivel de legații, conduse de trimiși extraordinari
și miniștri plenipotențiari. Iar prima care va face acest lucru, în toamna anului 1878, va fi Rusia.
În cursul lunilor septembrie-octombrie 1878, Rusia țarului Alexandru al II-lea a recunoscut
România independentă și suverană a principelui Carol I, între cele două state fiind stabilite
relații diplomatice moderne, avansate, la nivel de legații conduse de trimiși extraordinari și
miniștri plenipotențiari.
La Congresul de la Berlin, in tratatul final, Romaniei i s-a recunoscut independenta deplina, dar
cu 3 conditii :
1.eliminarea oricaror restrictii religioase in exercitarea drepturilor civile si politice continute in
articolul 7 al Constitutiei din 1866
2.acceptarea retrocedarii Sudului Basarabiei catre Rusia
3.afacerea strousberg

Problema spațiului balcanic a Sud-estului Europei și reațiile

României cu țările de aici, Serbia, Bulgaria, Grecia
Problema spațiului balcanic
Situatia generala in spatiul balanic.
- Multe din starile conflictuale sunt intretinute de marile puteri. Rusia si Austro Ungaria cauta sa
creeze situatii conflictuale care sa le permita o interventie.
- Marile Puteri joaca, urmarind propriile interese, trecând peste mentinerea echilibrului de forte,
au alimentat tocmai pt a avea motive de interventie.
- Romania are rolul ei, pe de o parte nu e o mare putere, apoi pt ca incearca sa mentina
echilibrul.
- Situatia dificila a unei tari si imposibilitatea de a gestiona situatia de criza din zona.
- Romania nu are forta de a reprezenta un factor de analiza, insa este activa diplomatic;
- Diplomatia romaneasca inteles ca solutia in problema balcanica este cea a dialogului.
- Romania a incercat sa ramana in afara conflictelor ( in afara de cel de-al doilea razboi
balcanic- 1913), când intra in Bulgaria.
- In aceasta zona sunt probleme vechi, diverse tensiuni de natura entica, confesionala;
- In spatiul Balcanic avem : lupta de eliberare de sub Imp Otoman, dorinta de obtinere a
independentei, problemele legate de frontiera.
- O nemultumire com din pct devedere al Imp, nemultumirea statelor, interventia marilor puteri.
- Imperiul Otoman nu renunta la stapanire, I rus cauta sa slabeasca I Otoman, I A UnGAR si
Germania se infiltreaza si sa largeasca zona de influenta, M Britanie sustine I Otoman, pt ca nu
dorea ca Rusia sa preia controlul M Mediterane, Franta era tot mai slaba, fiind principalul suport
al Romaniei.
Relatia romaniei cu diverse state.
Romania e singura si izolata , relatia cu Rusia e tensionata si niciodata echilibrata, Franta este
scoasa din joc, relatia cu A Ung nu e foarte buna pentru ca acolo se afla teritorii locuite de
populatia romana si o Germanie de la care Romana ast un mai mare ajutor ( a lipsit aproape cu
totul).
Relatiile cu tarile din zona Balcanilor:
Bulgaria cauta sa-si modifice statului (obtinerea independentei), devine agresiva in raport cu
vecinii sai.
Serbia, relatie in general buna, fara relatii de natura teritoriala.
Grecia- relatii in general bune, pana la un punct ob comun:lupta natiotomana, insa isi manifesta
pretentii asupra Macedoniei, spatiu in care exista aromani de care Rom e interesata si pe care
romania o sustine. Romania militeaza pentru dreptul aromanilor din Macedonia. Va tensiona
relatia romano elena.
Nemultumirile dintre Bulg- grecia, bulgaria- serbia pe prblema teritoriala si problema
macedoneana.
Dupa obtinerea independentei Romania incearca sa devina pilon de stabilitate in zona.
1878- independenta serbiei, greciei, romaniei, m negru si bulgaria autonoma sustinuta de rusia
oti i otoman si care incearca sa devina cat mai agresiva fata de statele vecine.

Conflictul sarbo-bulgar.
O situatie grea in sp balcanic o reprezinta starea de conflict dintre sarbi si bulgari.
In 1885 a izbucnit in rumelia o msicare antiotomana. Provincia isi va recun autonomia si se va
alipi Bulgariei. Apar reactii din parte rusiei care protesteaza pe tr bulg afl un print austriac.
Serbia este si ea nemultumita considerând ca bulgaria isi depaseste statutul si prin aceasta
mod terut se produce un dezechilibru in balcani.
Conflictul intre serbia si bulgaria in urma careia serbia este infranta, iar armata bulgara
inainteaza in teritorii, Romania nu se implica doar protesteaza.
Profitand de acest moment, marile puteri intervin fiecare cautand sa si identifice un aliat.
Marea Britanie era de partea Bulgariei oentru ca Rusia era de aprtea serbiei, Rusia sustinea
serbia pt ca voia sa dea in bulgaria care era de partea m b
Romania se va pozitiona impotriva razboiului, fiind neutra fata de acest razboi, aceasta
abordare fiind apreciata de catre marile puteri. Se va incheia pacea intre cele doua tari, la
Bucuresti, principele Bulg fiind intalrutat, moment la care merile puteri fac o prop de creare a
unei uniuni intre romania si bulgaria sub controlul lui carol I. Va refuza aceasta oferta C I, pe
care nu o considera viabila.
Pe tronul bulgariei vine alt principe, Ferdinand de Saxcoleur.
Pozitia Romaniei la discutia tr de pace a fost de a crea o sit de echlibru in Balcani, pt a nu fi un
motiv de a se redeschide acest conflict.
Situatia Dobrogei.
Inca din timpul lui Mircea cel Batran, Dunarea intra sub ocupatie Otomana pana la 1878, cedata
rusiei ca despagubire de razboi, schimbând cu cele 3 judete din S Basarabiei.
In Dobrogea lucrurile sunt amestecate. Din p etnica si confes ( populatia turca numeroasa) plus
natura teritoriilor ( nu toata dobrogea revine romaniei)- Cadrilaterul ramane bulgariei.
Aceasta situatie face ca in zona dobrogei sa se acutizeze o discutie legata de frontiera romano
bulgara.
Romania cosnidera ca aceasta frontiera era o vulnerabilitate, e nesigura, putând fi spatiul prin
care bulgara poate ataca. Romania construieste un sistem de fortificatii fapt ce e interpretat de
bulgaria ca un act de ostilitate si ca un pericol considerând ca pe aici romania se pregatea sa
atace bulgaria.
In medierea acestui conflict nu poate lipsi RUSIA care intervine. Romania sustine msicarile
bulgare antiotomane permitand la numerosi luptaroti sa treaca in romania pt a se antrena.
Acestea sunt 2 probleme aparent minore dar care accent starea de conflict.

Relația cu Serbia
Relatia cu serbia e una veche de la începutul sec 19 are un moment important in timpul lui cuza
când Romania sustine act din serbia.
Au avut interese comune pana la obtinerea independenței celor 2 se legau de act antiot apoi
inter com prevenind echilibrul din zona balcanilor, act de limit a agresivitatii bulgariei, probleme
de buna vecinatate, dar celor 2 de a inc conv princ are sa isi reglem anumite avant reciproce.
Un prim moment important inainte de 1877, in 1867 principele mihail obrenovici, ind dr de int de
la const tr prin buc si care o int cu princ carol, la care se afirma dorinta ca cele 2 tari sa
actioneze in mod comun pt a rupe legaturile de vasalitate cu poarta. Se discuta despre
încheierea unei aliante intre cele 2 tari.
Iin 1868 tratat, insa contine doar prev econ si comerc.
Marile puteri nu primesc bine acest tr inch intre 2 tari neindependente, considerând ca Romanis
si serbia au o atitudine de ignoranta a marilor puteri cei mai vehementi au fost turcii si rusii.
Dupa moartea lui obrenovici rel continua.
In 1879- conv de extradare a criminalilor si dezertorilor
1871 conv postala
1872 cablu telefonic intre cele 2 tari
1874- Milan si prim min serbiei viziteaaza buc in fruntea deleg milit care part la manifestatiile
arm romanesti
Au existat rel diplomatice cont din 1878, aceste agentii se ridica la niv de ambasada.
Primul reprezentat al romaniei in serbia; Lascar Catargiu. Se incheie div acte, conventii .
1902- conv de pesc
1906- conv comerciala
1912-1913 (razb balcanic), Romania neutra, in al 2 lea razboi balcanic intra imp bulgariei.
-dupa 1914 romania isi manifesta simpatia fata de serbia
1916- romania intra de partea antantei, de aceeasi parte cu serbia.
1919- moment de criza (tr sarbe patr in banat si oc transilvania), Banatul este impartit intre
romania si serbia,
Dupa 1920. Frontiera romano sarba (iugoslavia) se mareste.
Grecia
Nu avem front comun, deci nici relatii teritoriale.
Din secolul 19 amintim colab intre Vladimir si Ipsilanti, apoi la porturile de la dunare vin greci ce
se vor stabili in spatiul romanesc, dezv comunitati elene: Braila
Simpatie intre romania si grecia, in afara de momentul 1920 ( vl si Ipsilanti)
Primul stat independent din balcani este grecia – 1829
1866- rasc a grecilor in creta
1869- carol il primeste pe cons gr la buc, disc modalitati de cooperare si colaborare
1869- grecia propune rom o alianta antiotomana cu scopul de a actiona in vederea obtinerii
indep romaniei si eliberarii restului teritoriilor aflate sub ocupatie otomana
1878- romania detasata de problema luptei antiotomane insa priveste cu simpatie act gr
antiotomane
Sg chestiune intre cele 2 tari- problema Macedoniei, problema aromanilor din macedonia.
1881- grecia face un pas, obtine tesalia (imp ot)
De natura confesionala (o alta problema), problema manastirilor inchinate.
1901- intalnire la nivel inalt intre carol si George (grecia) tema leg de colab dintre cele 2 state.
Obiect comun este pastr echilibrului, status qvoului terit si pacii in balcani si tema leg de soarta
romanilor din zona.
Relatia este f buna, ramane totui o ostilitate a greciei fata de aromanii.
1905- iradeaua (recunaosteerea aromanilor de catre antiotomani), grecia conidera ca romania e
vinovata, va rupe relatiile diplomatice cu aceasta.
In rel acestui conflict intervin si marile puteri.
-1907- se va mai normaliza relatia, se reiau leg econ si comerc si apoi diplomatice.
 Bulgaria
Pe masura ce creste influenta Rusa in Bulgaria cresc si pretentiile bulgarilor in zona,
manifestând o atitudine de sfidare, pozitie care a creat ingrijoarare. Face ca si politica externa si
diplim sa si redefineasca obiectivele si sa schimbe modul de act in rel cu Bulgaria.
Un apogeu in tens România-Bulgaria este aproximativ la 1900 cand se acutizeaza si
dezbaterea si acr in probl Macedoneana dar si o problema directa intre romania si bulgaria,
problema numita drept problema insulei bujorescu. Insula apare in Dunare la mijlocul sec 19,
dar difer de nivel al dunarii. In urma maririi insulei se uneste cu o alta care era insa marcata pe
hartă ca apartinand buglariei.
1889- cere delimitarea ceor 2 insule bulg.
1894- insula se mareste unindu-se cu malul rom al dunarii
1889- admite ca e insula rom, dar isi revendica partea case se unsie cu ea
Lucrurile degenereaza, fiecare punandu-si frontiera unde considera . Bulgarii admit ca este
terito rom, dar cer rom sa cedeze alta insula.
Spre sf sec 19, inunda o parte a insulei si desi au loc negocieri se aj la amenintari incl cu apel la
instante internationale.
Dupa 1900 situatia se schimba in spatiul Balcanic apar evenimente noi, dar si in cont Eur.
Dupa 1883 Romania se pozitioneaza politic intr-o alianta, Tripla Alianta. Aceasta noua abordare
obliga Romania sa resp anumite directii ale aliantei.
- Situatia ramane tensionata cu Bulgaria (pozitia bulgariei agresiva in zona balcanilor) si
problema Macedoniei care se acutizeaza.
- Romania se implica in diverse discutii pentru respectarea status qvoului .
- Un nou mtiv de tensiuni a fost det de asasinarea la bucuresti a lui st mihaileanu, director al
unei scoli grecesti din Bucuresti, guvernul romaniei considera ca in asasinarea acestuia este
implicata bulgaria. St M este un aroman refugiat in romania din macedonia.
- Guvernul trimite o nota guv Bulgar solicitând arestarea liderului org cons vinovat pt asasinare,
amenintand bulgaria cu represalii asupra bulgarilor din romania. Guvernul bulgar raspunde
anuntand ca e o problema a jsutititiei.
- Se va reusi escaladarea situatiei conflictuale si a st de tens dintre romania si bulgaria, mai ales
ca se implica si puterile europene care pres cele 2 tari sa evite tens. Rol important: A-Ung si
Rusia.
- Alte probleme in zona sunt intre Serbia si Bulgaria, continue tens, Romania ramane neutra
desi serbia incearca sa se apr de romania si sa inch o conv bilaterala, refuz de romania ce se
temea ca prin semnarea angajamentului poate fi atrasa intr-un razboi. Austro Ungaria este
pozitionata in atitudine antisarba, considerând o capul problemelor din balcani.
- Romania are si o alta abordare asupra dobrogei cerand bulgariei si marilor puteri sa prm
romania Cadrilaterul pt a crea o linie de aparare mai buna, dar si pt ca bulgaria putea primi
teritorii in macedonia. M puteri nu sunt incantate de solicitarea romaniei si pozitia sa cerand sa
se abtina de la acte prov.
- Bulgaria se apropie treptat de Rusia, ceea ce implica si prezenta acestei puteri in dificultățiile
legate de relatiile bilaterale. In vara anului 1902 o delegatie a bulgariei condusă de Ferdinand
face o vizita la Petersburg, ocazie cu care se incheie o conventie secreta militara bulgaro-rusa.
Conferinta acestui document intelg nu a avut scop agresiv ci doar sa creeze o legatura in sit in
care romania sau Austro Ungaria ar fi manifestat actiuni impotriva bulgariei ( imp romania si a
ung). Rusia se angajeaza sa sustina bulgaria .
- Dupa 1902 se fac pasi intre romania si buglaria incearca sa faca eforturi pentru a imbunatatii
relatiile, fatp pentru care va avea loc o itnalnire intre cei 2 monarhi, discutând actiuni comune
viitoare (constr pod peste dunare, probleme cemerciale, de fromtiera), ACTIUNI COMUNE IN
VEDEREA LIMITARII ACTIUNILOR A UNG IN PROBLEMA DUNARII SI SE INCHEIE O
CONVENTIE PRIVIND PROBLEMA PESCUITULUI PE DUNARE. O MANIF DIPLOM PRIN
CARE INC SA NORMALIZEZE RELATIILE, INSA NU S-A SCHIMBAT prea mult, ramanand o
tensiune chiar daca s-a incercat crearea unei imagini firesti.
- Alta problema ce va crea tesniuni este cea legata de aromanii din zona Macedoniei. Romania
milita pentru recunoasterea acestei entitati si considera ca un rol in a agrava starea conflictuala
il joaca bulgaria, care urma sa preia controlul asupra Macedoniei.
- In 1905 in urma unui complex demers nu numai a României se reusteste obtinerea unui decret
emis de turci, a unei iradele (decret), aromanii sunt recunoscuti ca fiind comun etn-relig separat.
- In 1908 Bulgaria isi obtine independenta si de la acest moment politica sa devine mai agresiva
in zona.

Relația României cu marile puteri (vecine), Rusia, Imperiul

Otoman, Austro-Ungaria, și apoi cu restul Anglia, Franța, Prusia,
Sardinia
Relația cu Rusia
-Pacea de la Bucuresti in urma razboiului ruso-turc 1906-1912. Basarabia devine pamant
rusesc si noua granita se stabileste pana la Prut si gurile Dunarii. In timpul razboiului Ruso-Turc
Tara Rom. a fost sub admin tarista, insa dupa Pacea de la Buc a fost restaurant regimul fanariot
prin domnia lui Ioan Caragea 1812-1819.
În primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), relațiile româno-ruse au fost bune,
ele având un flux normal, pozitiv. Ele se vor răci apoi treptat, în urma sprijinului acordat de
domnitor insurgenților polonezi, în timpul și după revoluția eșuată din 1863. În vederea punerii
în aplicare a țelurilor avansate ale politicii sale, având nevoie de suportul Marilor Puteri, Cuza a
inițiat sistemul misiunilor speciale în principalele capitale europene.
O atare misiune a fost aceea din august 1861: Cuza va trimite la reședința de vară a țarilor ruși
de la palatul Livadia din Crimeea o delegație formată din generalul Ioan Emanuel Florescu,
Alexandru Balș și Nicolae Docan, cu scopul bine determinat de a obține sprijinul țarului și
autorităților ruse pentru recunoașterea unirii politico-administrative, care urma a fi îndeplinită la
24 ianuarie 1862.
Abdicarea lui Cuza (11 februarie 1866) și înscăunarea lui Carol de Hohenzollern-
Sigmaringen pe tronul de la București (10 mai 1866) nu au fost tocmai bine văzute la Sankt
Petersburg. De aceea, noul domn, principele Carol I, va întreprinde acțiuni vizând câștigarea
bunăvoinței autorităților ruse. Şi va continua, la rândul lui, inițiativa misiunilor speciale a
predecesorului său. Iar prima misiune va fi trimisă la foarte scurtă vreme după alegerea sa, în
iunie 1866, cu scopul clar și evident de a obține recunoașterea noului domn de către Curtea de
la Sankt Petersburg.
Misiunea era alcătuită din doi oameni politici de marcă, negociatori experimentați: Gheorghe
Costa-Foru și Vasile Boerescu. La Sankt Petersburg, ei au avut drept interlocutori doi diplomați
și consilieri de stat pe măsura lor: Giers, viitor ministru de Externe al Rusiei, și Stremouhov,
demnitar în Ministerul rus de Externe, directorul „Departamentului Asia”, însărcinat cu „Afacerile
Orientului”. Iar misiunea lor a fost încununată de succes, Rusia recunoscând în cele din urmă
firmanul de investitură emis de Poartă lui Carol I în calitatea oficială a acestuia de domn al
Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei. Această recunoaștere reiese cu claritate din
scrisoarea trimisă la 9 noiembrie 1866 de cancelarul Gorceakov ambasadorului Rusiei la
Constantinopol, generalul conte N.P. Ignatiev.
În următorii ani misiunile speciale la Sankt Petersburg au continuat, cea mai importantă
dintre ele fiind aceea trimisă de Carol I la începutul anului 1868 (lunile februarie-martie),
alcătuită din I. Cantacuzino, fost ministru, și episcopul Ismailului, Melchisedec. Misiunile
speciale românești la Sankt Petersburg, având fără îndoială o contribuție de seamă, un rol clar
și bine determinat în evoluția relațiilor diplomatice româno-ruse, au precedat, în mod logic, o
altă etapă la fel de importantă: înființarea de agenții diplomatice în cele două capitale, București
și Sankt Petersburg.
1868: consulatul devine agenție diplomatică
Prima care a făcut acest pas a fost Rusia, la fel ca în urmă cu nouă decenii. Şi a fost un pas
simplu, formal, în logica evoluției politice a relațiilor dintre cele două state. Consulatul General al
Rusiei la București, prima reprezentanță diplomatică cu caracter permanent înființată de un stat
străin pe teritoriul românesc, teoretic la 2 decembrie 1779, practic în februarie 1782, a fost
ridicat în vara anului 1868 la rangul de agenție diplomatică.
Cel din urmă consul general al Rusiei, baronul Offenberg, a devenit astfel primul agent
diplomatic al acestei țări la București. În scrisoarea din 6/18 iunie 1868 către ministrul Afacerilor
Străine al României, Nicolae Golescu, baronul Offenberg încunoștința guvernul României de
decizia țarului Alexandru al II-lea de a ridica consulatul general de la București la rangul de
agenție, care să aibă titulatura oficială de „agenție diplomatică și consulat general al Rusiei”.
După un an, în baza reciprocității, guvernul de la Sankt Petersburg a acceptat înființarea unei
agenții diplomatice a României în capitala Rusiei. Practic, însă, nu a fost vorba despre un agent
diplomatic al României cu reședința la Sankt Petersburg, ci de agentul diplomatic al României la
Viena, Ludovic Steege, cu reședința în capitala imperiului austro-ungar, care avea însă o
acreditare multiplă, la Berlin și Sankt Petersburg. Numit la 24 decembrie 1868 agent diplomatic
al României la Viena, Ludovic Steege va fi ulterior acreditat și în celelalte două mari capitale.
La 1 iunie 1869, Steege a fost primit oficial de către țarul Alexandru al II-lea. Iar primirea a fost
cu adevărat una plină de căldură și simpatie, fapt remarcat și de diplomatul român, care, în
scrisoarea sa către centrala M.A.S., sublinia: „Maiestatea Sa mi-a manifestat foarte grațios
vechile sale simpatii pentru România, afecțiunea sa particulară pentru Alteța Sa Prințul nostru”.
Ludovic Steege a îndeplinit această funcție până în mai 1870, când a fost înlocuit de P.P. Carp.
O agenție diplomatică a României la Sankt Petersburg va fi însă creată numai după patru ani, în
1874.
Într-adevăr, în primăvara anului 1874, a fost înființată agenția diplomatică a României la Sankt
Petersburg, titular fiind George C. Filipescu. În calitatea sa oficială, agentul român a fost primit
la 26 aprilie 1874 de către țarul Alexandru al II-lea. Primirea însă va fi ceva mai rece în raport cu
aceea a lui Ludovic Steege, cu patru ani în urmă, țarul având cuvinte nu tocmai favorabile la
adresa principelui Carol și a oamenilor politici și de stat români. Diplomatul român, cu tact și
abilitate, a evitat să se angajeze în dispută, nedându-i autocratului rus replica la insinuările și
jignirile acestuia.
Momentul 1878
Se cunosc foarte bine evenimentele din anii 1877-1878, cercetate cu minuțiozitate de istoricii
români și ruși: alianța româno-rusă din războiul ruso-româno-turc, încheiat cu victoria trupelor
româno-ruse; lipsa de recunoștință arătată de partea rusă aliatului român la lucrările armistițiului
de la Kazanlîk (ianuarie 1878) și ale păcii de la San Stefano (ianuarie-martie 1878),
reprezentanții acestuia din urmă nefiind nici măcar admiși la lucrări, deși erau perfect îndrituiți
să se afle acolo ca parte beligerantă învingătoare; în sfârșit, decizia unilaterală a părții ruse de a
„răsplăti” fidelitatea aliatului său prin raptul teritorial al celor trei județe din sudul Basarabiei,
Cahul, Ismail și Bolgrad, restituite Moldovei de Congresul de pace de la Paris din 1856.
Este însă drept că, totodată, Rusia a recunoscut, prin tratatul de pace de la San Stefano, din 19
februarie/3 martie 1878, independența României, fiind prima mare putere care a făcut acest
gest într-un act internațional. Dar cu ce preț...
Iancu Ghika: luptă diplomatică la Sankt Petersburg
Un rol important în culisele acestor evenimente l-a jucat generalul-diplomat Iancu Ghika, ultimul
agent diplomatic al României la Constantinopol și, ulterior, primul trimis extraordinar și ministru
plenipotențiar în capitala Rusiei.
Iancu Ghika a fost mandatat să desfășoare, la începutul anului 1878, imediat după încetarea
ostilităților, lupta diplomatică la St. Petersburg pentru apărarea intereselor, drepturilor și
demnității României. La începutul războiului, fiind atașat, în calitate de general de divizie, încă
din aprilie 1877, pe lângă țarul Alexandru al II-lea, generalul-diplomat avea experiența
contactelor și discuțiilor cu rușii, deci era exact omul potrivit pentru a se „bate” pentru apărarea
intereselor românești.
Chiar a doua zi după sosirea sa în capitala imperială, la 14/26 ianuarie 1878, Ghica înștiința
Ministerul Afacerilor Străine al României că țarul și cancelarul i-au declarat răspicat că Rusia nu
va îngădui prezența României la negocierile de pace, că va reîncorpora cele trei județe din
sudul Basarabiei, revenite la țara mamă prin Tratatul de la Paris din 1856. Potrivit instrucțiunilor
primite, Iancu Ghika s-a opus cu toată fermitatea acestor samavolnicii.
În cele cinci întrevederi avute cu cancelarul Gorceakov, diplomatul român a demonstrat
monstruozitatea care era pe cale să fie săvârșită de Rusia față de un fidel aliat. La amenințarea
proferată de Gorceakov, în numele suveranului său, în cursul întâlnirii din 20 martie/1 aprilie,
cum că guvernul rus va proceda la ocuparea României și dezarmarea armatei ei în cazul când
nu va fi acceptată tranzitarea țării de către armata rusă din și înspre Bulgaria, generalul-
diplomat Ghika avea să-i replice cu cuvintele domnitorului Carol I, ce-i fuseseră transmise
telegrafic de ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu: „O armată care a luptat la Plevna sub
privirile împăratului Alexandru al II-lea poate fi zdrobită, însă nu se va lăsa niciodată a fi
dezarmată”.
La 14/26 aprilie 1878, considerând misiunea încheiată, beizadea Iancu Ghika – era fiul
domnului post-regulamentar și pre-unionist al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica și nepotul
primului domn post-fanariot, „pământean”, Ioniță Sandu Sturdza – s-a reîntors la București. Nu
va rămâne multă vreme aici pentru că, la 30 septembrie/12 octombrie 1878, avea să fie numit,
la recomandarea călduroasă a lui Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine, ministru
plenipotențiar la St. Petersburg.
A rămas în post până la 22 martie/ 30 aprilie 1881, când a încetat din viață în urma unei
pneumonii contactate la ceremonia înmormântării țarului Alexandru, căzut victimă unui atentat.
Recunoașterea independenței – cu condiții
Congresul de la Berlin al Marilor Puteri (1/13 iunie-1/13 iulie 1878) a dat câștig de cauză Rusiei
în chestiunea retrocedării celor trei județe din sudul Basarabiei. La lucrările forumului, Marile
Puteri au recunoscut independența României, condiționând-o totuși de aplicarea a două clauze:
modificarea articolului 7 din Constituția de la 1866, prin care le erau acordate drepturi politice și
civile tuturor supușilor țării, indiferent de confesiune (articolul 44 al Tratatului de la Berlin – erau
vizați evreii din România) și cedarea de către România Rusiei a porțiunii „teritoriului
Basarabiei… care la apus se mărginește cu talvegul Prutului, iar la miazăzi cu talvegul brațului
Chiliei și cu gura Stari-Stambulului”. În schimbul celor trei județe din sudul Basarabiei pierdute,
Marile Puteri îi „ofereau” României Dobrogea cu Delta Dunării (articolele 45-46 ale tratatului).
Statele europene neinteresate sau foarte puțin interesate în rezolvarea „problemei evreiești” din
România puteau trece la recunoașterea oficială a statului român independent și suveran și la
stabilirea cu el de relații diplomatice bilaterale la nivel de legații, conduse de trimiși extraordinari
și miniștri plenipotențiari. Iar prima care va face acest lucru, în toamna anului 1878, va fi Rusia.
În cursul lunilor septembrie-octombrie 1878, Rusia țarului Alexandru al II-lea a recunoscut
România independentă și suverană a principelui Carol I, între cele două state fiind stabilite
relații diplomatice moderne, avansate, la nivel de legații conduse de trimiși extraordinari și
miniștri plenipotențiari.
Ghika, ministru plenipotențiar al României la Sankt Petersburg
Astfel, la 30 septembrie/12 octombrie 1878, generalul Iancu Ghika, ultimul agent diplomatic
român în capitala Imperiului Otoman, era numit prin decretul domnesc nr. 2217 trimis
extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Sankt Petersburg.
La 29 noiembrie/11 decembrie, el își prezenta scrisorile de acreditare țarului Alexandru al II-lea.
În telegrama expediată la 1/13 decembrie Centralei Ministerului Afacerilor Străine, generalul
Iancu Ghika menționa că, în cadrul respectivei ceremonii, țarul a avut la adresa principelui Carol
I și a României „cuvintele cele mai flatante”.
Alexandru al II-lea l-a rugat apoi pe ministrul plenipotențiar al României să-i adreseze mulțumiri
principelui pentru telegrama trimisă și să îi mărturisească cât de plăcut impresionat a fost de
„această marcă de adeziune” (în original „cette marque d’adhesion”). „Primirea pe care mi-a
făcut-o Majestatea Sa – se încheie telegrama – a fost cea mai grațioasă”.
Drum deschis de Rusia, continuat de alte state
În baza reciprocității, ultimul agent diplomatic și consul general al Rusiei la București, baronul
Dmitri F. Stuart, era numit de țarul Alexandru al II-lea ministru rezident al Rusiei. La 21
septembrie/3 octombrie, țarul rus îi scria principelui Carol, solicitându-i acreditarea în calitate de
ministru rezident a baronului Stuart.
La răspunsul afirmativ al acestuia, la 15/27 octombrie 1878, la București, proaspătul ministru
rezident al Rusiei era primit, în cadrul unei ceremonii oficiale, cu mare pompă și cu mult fast,
într-o audiență de prezentare a scrisorilor de acreditare, de către domnitorul Carol I al
României. În răspunsul său, suveranul României a ținut să evidențieze excelenta colaborare
militară româno-rusă, dând sincere asigurări asupra dorinței României de a întreține cu Rusia
„relații de bună armonie și prietenie cordială”.
Relațiile politico-diplomatice dintre cele două state intrau acum pe un nou făgaș, specific epocii
moderne.
În următoarele două luni ale anului 1878, octombrie și noiembrie, alte două state recunoșteau
independența României, stabilind cu țara noastră relații diplomatice la nivel de legații conduse
de trimiși extraordinari și miniștri plenipotențiari: Austro-Ungaria și Imperiul Otoman. Drumul, o
dată deschis de Rusia, fusese continuat și de alte state – și, după 8/20 februarie 1880, numărul
acestora va spori considerabil.
Iar la 2/14 februarie 1879 era promulgată legea suplimentară pentru înființarea primelor nouă
legații ale României în străinătate. Acestea erau: Atena, Berlin, Belgrad, Constantinopol,
Londra, Paris, Sankt Petersburg, Roma și Viena. La acea dată, numai la trei dintre ele ființau și
funcționau legații ale României: Constantinopol, Sankt Petersburg și Viena.
 Relația cu Imperiul Otoman (Turcia)
Deceniul 1866-1876 a fost extrem de agitat şi dens în evenimente în raporturile Principatelor
Unite cu Imperiul Otoman. Era şi firesc să fie aşa, fiind vorba despre perioada premergătoare
proclamării şi dobândirii Independenţei de Stat a României.
Noul domn al ţării, principele german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, clasa politică,
diplomaţia românească modernă şi nu în ultimul rând poporul român au pus umărul la clădirea
acestui măreţ edificiu. Astfel, în acest interval au avut loc reforme importante, fundamentale,
care au marcat desprinderea sigură şi ireversibilă a statului român de sub suzeranitatea
otomană: folosirea în raporturile internaţionale a denumirii oficiale de „România”, baterea de
monede naţionale cu stema ţării şi cu chipul domnitorului, în sfârşit, încheierea de convenţii
comerciale cu alte state pe picior de egalitate, fără a mai consulta şi aştepta avizul puterii
suzerane.
Atât la pacea de la San Stefano, încheiată la 3 martie 1878, cât şi în cadrul lucrărilor
Congresului de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), Marile Puteri au recunoscut, este drept
condiţionat, independenţa şi suveranitatea României. Iar Imperiul Otoman, spre deosebire de
deceniile anterioare, în care a fost vorba despre atitudinea faţă de Unirea Principatelor, s-a
grăbit să recunoască statul român suveran şi independent şi să încheie cu el relaţii diplomatice
adecvate, la nivel de legaţii conduse de trimişi extraordinari şi miniştri plenipotenţiari. A fost a
treia mare putere care a săvârşit acest act internaţional important, la o lună de zile după Rusia
ţaristă şi la trei săptămâni după Austro-Ungaria (octombrie şi noiembrie 1878). Aşadar, cel
dintâi a fost aliatul din războiul de la 1877-1878, apoi, la scurtă vreme după el, inamicul, care au
recunoscut independenţa României.
La 4/16 noiembrie 1878, revoluţionarul paşoptist şi neobositul luptător pentru unire, omul politic
liberal Dumitru Brătianu, îi prezenta sultanului Abdul Hamid al II-lea scrisorile de acreditare în
calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Constantinopol. O lună
mai târziu, la 3/15 decembrie, în baza reciprocităţii, era acreditat în aceeaşi calitate, la
Bucureşti, Suleiman Sadit Bey. Relaţiile dintre cele două state intrau în sfârşit în normalitate.
Relația cu Austro-Ungaria
-Austro-Ungaria inceraca sa limiteze sustinerea Romaniei fata de transilvania
-Carol incerca sa apeleze la calea diplomatica in chestiunea maghiarizarii
-In 1869 Carol face o vizita in Viena unde propune un accord commercial, se discuta chestiunea
cailor ferate si conventia postala.
-Se semneaza o conventie comerciala in 1875 pe 10 ani(intra in vigoare in 1876) la care
protesteaza Anglia, Turcia si nobilimea maghiara tematoare in fata unui val de produse
romanesti care puteau produce socuri in piata. Se ajunge la compromisul ca produsele
romanesti doar sa tranziteze Ungaria in drum spre Austria.
-In 1876 se smenaza o conventie cu rusia si franta
-In 1877 cu Germania
-Austro-Ungaria recunoaste prima independent romaniei in 1878
-Atitudinea binevoitoare a Austro-Ungariei fata de independenta Romaniei s-a tradus si prin
recunosterea lui Ion Balaceanu ca trimis extraordinar si ministru plenipotentiar la Viena, la 9/21
septembrie 1878, fiind primit in aceasta calitate si de imparat.
-Rusia, Franta, Germania si Anglia recunosc independent in 1880
Relația cu Anglia
În urmă cu 135 de ani, la 20 februarie 1880, România şi Marea Britanie stabileau relaţii
diplomatice la nivel de legaţie condusă de un ministru plenipotenţial. În aceeaşi zi,
reprezentanţii diplomatici britanic, francez şi german la Bucureşti înaintau ministrului român al
afacerilor externe notele de recunoaştere a României ca stat independent. În discursul rostit cu
acest prilej, Regele Carol I îşi exprima bucuria ”de a vedea stabilite cele mai bune relaţii între
România şi Marea Britanie, sperând că relaţiile de prietenie deja existente între cele două ţări
vor fi consolidate în viitor”.
Relaţiile diplomatice dintre cele două state au fost stabilite la 20 februarie 1880. Guvernul de la
Bucureşti l-a numit pe Nicolae Callimachi-Catargiu, fost ministru de externe şi agent diplomatic
al României la Paris, Trimis extraordinar şi Ministru plenipotenţiar al României la Londra. La 19
iulie 1880, acesta a prezentat scrisorile de acreditare Reginei Victoria.
*(curs) Anglia- mare putere care insa nu a fost foarte interesata de problema romaniei in cont in
care marea britanie avea relatii cu I Otoman. Rel e axata in special pe I Otoman.
Dupa 1829 (Adrianopol), odata cu schimbarea ad de tratat se vor prod si anumite reeval ale MB
in ceea ce pribeste chestn traf pe Dunare. M B isi va deschide consulate in principate ce aveau
ca obiectiv pr de nat econ.
In 1856, cu ocazia congr de la Paris se ia in discutie probl org de alegeri ad hoc ce aveau ca
scop sa prez in put dor romanilor. Aparent, fiind evid sensul in care vor veni cererile princ,
Anglia nu a resp ideea unirii. Apoi ( in rel cu I otoman) se va realia poz I otoman, nua re reactie
cadn in moldova sunt falsificate alegerile, fiind nef idei de unire. Anglia e atasata de ideile i
otoman si nici nu a admis ref alegerilor ad hoc decat dupa o intelegere intre regele Victor si
napoleon al 3 lea la care anglia admite ref adun. Cu clauza ca Fr sa nu mai suntina ideea unirii.
Pe toata eprioada urmatoare Anglia are o politica dezinteresata fata de romania, legaturile sunt
foarte slabe, de natura economica ( tr pe dunare), anglia ref un dial cu rom . Reprez rom au inc
sa gaseasca metode de dialog cu anglia, aratand disponibilitatea de a se incheia tr comercial,
fapt resp de aceasta putere.
Dupa 1866 isi va schimba ..., pr tr comerc s-a real abia in 1880.
Pana la obtinerea independentei Londra nu a admis existenta unei ambasade rom, rel cu anglia
caz in respos ag de la paris.
Dupa independenta, anglia nu e in gr pr tari ce recun indep, abia in 1880 dupa care se va
deschide la Londra o ambasada min plenipotentiar la Londra fiinf N calimachi Catargiu.
Din 1881 e trimis ion ghica insa rel raman cam aceleasi.
Inc sec 20 mai marcheaza o usoara evolutie in rel celor 2 tari, esenta fiind cea de nat
economca, comerciala.
Nici din punct de vedere econ anglia nu s-a implicat prea mult, capit englez fiind mic : 2
componente mai impin domeniul fin si in domeniul petrolier.
Anglia cunaoste faptul ca romania e mai apropiafra de uterile centrale ( a ungaria si germania)
Dupa începerea IRM romania intra in netrualitate, in 1916 adera la antanta alaturi de marea
britanie
La tr de pace ANGLIA accepta un rom
Relația cu Franța
În secolul al XIX-lea, majoritatea studenţilor români îşi fac studiile la Paris, dobândind astfel, din
plin, bogate cunoştinţe, dar şi idei moderne de reînnoire politică şi socială. În 1846 studenţii
români fondau, în Cartierul latin, Societatea studenţilor români din Paris al cărei preşedinte ales
va fi Ion Ghica, iar secretar C.A.Rosetti. Membri ai acestei asociaţii au fost, printre alţii, Dimitrie
Bolintineanu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, figuri de prim plan ale mişcării
revoluţionare din 1848 din Principatele române. Poetul Alphonse de Lamartine va accepta
funcţia de preşedinte de onoare şi va deveni, apoi, ministrul afacerilor externe al guvernului
revoluţionar provizoriu.
După unirea Moldovei cu Ţara Românească, în 1859, sprijinită cu căldură de Franţa, este
deschisă calea spre noi relaţii diplomatice între România şi Franţa. Acestea au fost stabilite, la
nivel de legaţie, la 20 februarie 1880, Mihail Kogălniceanu, fost prim ministru şi ministru al
afacerilor externe, fiind primul ministru plenipotenţiar al României la Paris.
Relația cu Prusia (Germania)
Pana la venirea lui Carol relatiile bilaterale erau destul de absente. Legatura s-a stabilit in
specail datorita studentilor romani din eu centrala, astfel civilizatia germana a influentet viitoari
lideri romani. Prusia a privit cu raceala relatia cu Romania, ca pe un stat lipisit de independenta,
iar dupa unificarea germaniei si razboiul Franco-Prusac, germania, v-a aborda relatia cu EU si
Zona Balcania cu superioritate. Bunele relatii pe care Romania le-a avut cu Franta a fost mereu
un motiv de repreos al Prusiei. Prusia si apoi Germania, isi numeste consuli la Buc si Iasi cu
scopul de-a munitoriza viata din rasaritul Eu. Romania avea nevoie de Prusia, de un suport, mai
ales dupa ce Franta si-a pierdut puterea, fapt care va duce la o atitudine abuziva din partea
Prusiei care prin interemediul A-U va impune conduita Romaniei. Carol e pentru relatii bune Ro-
De. Dupa 1871 Germania devine principala putere econ. a Europei. Un moment de tensiune e
legat de afacerea Strusberg, care castiga dreptul de-a construi cai ferate in Ro, statul German
inceraca sa isi protejeze investitorul si forteaza Ro sa preia aceasta paguba. La Berlin este
delegat cu afaceri dipolomatice Petre Carp. I se rpreoseaza din partea germana ca Ro a avut o
atitudine ostila in presa si in cercurile liberale in timpul razboiului Franco-Pr. Wilhelm este pentru
o imbunatatire a relatilor bilaterale insa Bismark, cancelarul, este impotriva. Noul diplomat,
Nicolae Cretulescu reuseste sa construiasca o relatie mai buna. Principala cuza a apropierilor
este cea militara, Carol inlocuind misiunea Franceza cu cea Prusaca. In 1874 sunt invitati
militari romanai pt a asista la niste manevre ale armatei germane. Incepand cu 1876 la Berlin
ajunge Titu Maiorescu(format in lumea Gr, conservator), avand ca principal obiectiv tratative
pentru incheierea unei conventii comerciale cu Gr. Nu reuseste, nici sa obtina un ajutor econ. si
financiar. Maiorescu are contacte cu oficialitatiile gr. dar fara vreun impact. Problema
independentei e tot mai discutata insa cu sfaturi de prudenta si “evitarea unor cereri exagerate”.
Criza orientala in desf, germania sfatuieste ro sa fie prudenta si sa conlucreze cu marile puteri.
La momentul razboiului Ruso-Turc, Germania nu se implica, ni se recunoaste independenta,
este schimbata Dobrogea cu sudul Basarabiei. Abia in 1880 Germania recunoaste ind. Ro. Tot
in 1880 se va deschide ambasada romaniei la Berlin, iar in 1883 Romania adera la Tripla
Alianta. In 1913 Ro se bucura de sprijin total cand dupa cel de-al II-lea razboi balcanic, la Pacea
de la Bucuresti, Romaniei i se ofera dreptul de-a negocia si de a arbitra. In 1904 se semneaza
un tratat comercial, nemtii fiind interesati de exctractii petroliere pe Valea Ph, ceea ce duce la
unele dezaprobari publice.
Relația cu Italia
Componenta latina a contat, nu atat cat in relatiile cu franta, dar totusi a contat.
Relatiile sunt vechi. Sunt relatii bune, in sensul latinitatii comune. O apr, un inter fata de romania
pr fpt ca in a 2 a jum a sec 19, când pr doreau un, si rom siitalia sunt in aceasta perioada de
cautari pt a si reliza unificarea. Au adus in acelasi sens cele 2 tari, avand o preocupare comuna.
O diferenta intre cele 2 este faptul ca principatele nu sunt independente, in timp ce sardinia ,
piemontul si italia sunt. Motivul pentru care apr nu a fost atat de mare pe cat dorea roania si pt
care italia nu a acord atata ajutor romaniei, avand problemele sale.
Suportul este unul ”moral”. Nu s a opus actiunii intrreprinse de principate
Pana la izb crizei orietnale- 1875 si la momentul in care romania obt independenta, dipl rom a
incercat sa obt si spr italiei priv obt ind pe cale diplomatica.
Italia a fost rezervata, explcata orin mai multe motive: 1- avea propriile probleme, si Italia avea
probleme de rezolvat cu austro ungaria. Suntem intr o situatie mai aparte ( N Italiei), in acest
context bariera unei mai puternice implicari in balcani a austro ungariei era i otoman, deci si
italia sustine i otoman si nu dorea sa produca o slabire prin sustinerea independentei romaniei,
slabirea i otoman inseamna o crestere a infl austro ungariei.
Italia nu era o putere atat de mare incat sa aiba o put dest fata de restul. Italia si arata
binevointa astifel in 1873 se va deschide o repr a it la nbucuresti si a romaniei la roma.
Primul reprezentant pe care romania l a trimis la roma a fost Petre Carp, o figura olitica
cunoscuta.
Preocuparile pe care le au avut agentii trimisi la roma au fost multiple.
1. Pt a lua pulsul vietii pol.
2. Pt a intra in legatura cu repr celoralte puteri
3. Pt a fi un nou avanpost de prop in ved independentei si pr rom
S au incercat incheg unor rel economice, comerciale ce aduc beneficii ambelor tari.
It prez cu prudenta pt a evita anumite tensiuni in relatiile internationale, in sp i otoman.
Intent ROM- conv comerc cu italia, intentie explicata prin faptul ca dorea sa realizeze cat mai
multe conv si it nu reso ac idee dar amana. Va fi incheiata in 1878 aceasta conventie.
Dupa obt independentei rel se schimba, aprop este mai mare, rel este mai buna.
In 1879, It recunoaste indep romaniei. Din 1880 reprez de la roma este rid la rang de legatie.
Primul minitru plenipotential a ofst Nicolae Cretulescu.
Dupa 1883 Romania adera la tripla alianta. Unde este si it cu germania si austro ungaria.
Dupa 1914 cele 2 tari ies din 3 alianta, urmând ca fieacere dincele 2 sa comunice celeilalte
misc. A intr in 1915 in antanta fara a anunta romania.
In 1916 eomania intra de aceeasi parte.

Relația internațională
Problema Dunării
.
Dupa pacea de la Adrianopol principatele romane castiga dreptul de navigatie pe Dunare cu
vase proprii romanesti si libera folosire a porturilor romanesti, si obtin porturi ca turnu magurele,
Giurgiu sau braila.
Rusia obtine toate cele 3 guri ale dunarii. Rusia nu a avut niciun interes in desfasurarea
lucrarilor de intretinere pe brate astfel, transportul pe dunare a decazut in favoarea porturilor din
odesa.
In 1840 se semnaza un doc. Ruso-Ausrica care garanta nagivagrea liber ape dunare plus
construirea ifrastucturii necesare nagivarii(far) etc. Dezvoltarea oraselor Galati si Braila, care
aveau statutul de porto-franco prin comert, au determinat Anglia sa-si deschida in aceste doua
locuri viceconsulate pentru a sustine cat mai bine schimburile economice dintre Tarile Romane
si Anglia. Dar in ciuda tratatului semnat, Rusia nu s-a tinut de cuvant si lasa gurile Dunarii sa se
colmateze. Vazand acest lucru, Domnitorul Mihai Sturza ia atitudine dandu-si seama de
pericolul blocarii gurilor Dunarii, care insemna ruinarea porturilor romane dunarene. Rusia nu si-
a indeplinit obligatiile de curatare a barei Sulina, ea neprivind cu ochi buni comertul cu cereale
care se desfasura aici. Dimpotriva, ea a incercat cat mai mult posibil sa il impiedice prin toate
mijloacele lasand multe nave sa se scufunde, impiedicand si mai mult navigatia pe Dunare si
tolerand atacurile tot mai frecvente ale piratilor.
Dupa razboiul crimeii si dupa pacea de la paris, in capitolul 15 a acestei conferinte “se hotaraste
sa se realizeze o Comisiune in care Franta, Austria, Marea Britanie, Prusia, Sardinia si Turcia
vor fi fiecare reprezentate prin un delegat, va fi insarcinata de a specifica si executa lucrarile
necesare de la Isaccea in jos, de a curata de nisip si alte obstacole Gurile Dunarii, in partile
marii invecinate lor, si de a pune aceasta parte a fluviului si zisele parti ale marii in cele mai
bune conditiuni posibile pentru navigatiune”. Initial Comisia Europeana trebuia sa-si termine
lucrarile in doi ani si sa se dizolve, apoi se va infiinta o comisie tarmureana ca sa o inlocuiasca.
Aceasta prevedere a fost de la inceput gresita, dupa doi ani dandu-si seama de amploarea
lucrarilor, aceasta comisie a fost prelungita din an in an pana in 1871 cand, in cadrul Conferintei
de la Londra a fost prelungita pentru o perioada de 12 ani. In 1883 Conferinta Europeana se va
intruni din nou si va prelungi existenta Comisiei Europene pana in 1904. Prelungirea acestei
Comisii s-a facut prin observarea lucrarilor la adancirea Dunarii pe canalul Sulina, care nu erau
indeajuns de satisfacatoare pentru o navigatie normala. Dupa razboiul din 1877 romaniei ii
revine delta dunarii.
(curs) Comisa centr a DUNARII, poz strategica, comert, pescuit, deplas vaselor pe dunare se
poate face leg la m neagra cu occidentul, cu rusia in zona de vars a dunarii.
Dunarea de jos de la portile de fier la galati.
Se firm comisia mixta a dunarii ce e ocupa de administrarea navig pe dunare. Din aceasta
comisie fac parte tarile liberale la care se va ad si a ungaria ( pres al comisiei), Reactia e dura,
rom in sa atr bulg si serbia de p ei.
Austro Ungaria nu era riverana la dunara de jos, dar dorea predsedentia cu privire la dunare
Romania- protest fata de locul plus rolul austro ungariei in aceasta comisie.
Romania solicita ca austro ungaria sa fei scoasa din comusue, dar s a respins de marile puteri.
Se adopta regulam de navig fluviala
In fruntea comisiei mixteraane austro ungaria plus se adauga serbia si bulgaria.
Romania continua protestul plus provoaca marile puteri ce nu se lasa impres de poz romaniei,
trimmit solicitanti diplomatici
M p nu fura disp sa faca concesii romaniei.
A ungaria a avut dreptul amenajarii portilor de fier si problema cu navigatia.
Se determ dipl rom plus sa afle o solutie ptr a se adera la tropla alianta, plus o rezolv a
problemei dunarii.
In acest contexr de izol, a Ffr fara putere, a AU plus Rusiei agresive, se fac masuri pentru a se
apropia de tripla alianta.
Aderarea la Tripla Alianță
În anul 1879, cancelarul german Bismarck, a reușit să realizeze o apropriere de Austro-Ungaria,
închein cu această alianță defensivă secretă, îndreptată împotriva Rusiei. Dacă armata țaristă
ar fi atacat una dintre aceste țări, atunci ele s-ar fi ajutat în lupta împotriva Rusiei. La această
alianță a aderat tot în secret, și Italia, în anul 1882, nemulțumită de faptul că Franța se
extinsese în Tunisia. Abilul diplomat german, cancelarul Otto von Bismarck, a reușit astfel să-și
îndeplinească două obiective: pe de o parte, avea un aliat puternic în eventualitateea în care
Rusia ar fi declanșat vreo acțiune militară împotriva țării sale, iar pe de altă parte a reușit să
izoleze Franța pe continent. Ținînd cont de faptul că cea mai mare amenințare la adresa
României era reprezentată de Rusia, care răpise din nou sudul Basrabiei ale cărei armate se
retrăseseră cu greu de pe teritoriul românesc după războiul din 1877-1878, se pune problema
ca România să se alieze cu o mare putere, astfel încît să nu rămînă izolată și să nu fie luată
prin surprindere de vreo altă tendință expansionistă țaristă. De aceea, în secret, la Viena,
România a încheiat tratatul cu Austro-Ungaria, prin care țara noastră adera la Tripla Alianță. În
aceeași zi, Germania adera și ea la tratatul româno-austro-ungar. Aderarea României la Tripla
Alianță a fost secretă și de acest lucru opinia publică românească a aflat după declanșarea
Primului Război Mondial. Prin aderarea la Tripla Alianță, România obținea un important sprijin
împotriva vreunui atac străin la adresa sa. Trebuie avut în vedee că, deși statul român cu cel
dualist deveneau aliați și-și acordau sprijin în cazul în care unul dintre ele ar fi fost atacat,
România nu i-a abandonat pe frații noștri aflați sub stăpînie austro-ungară, pe care i-a susținut
și după 1883 în lupta lor pentru obținerea de drepturi. Tratatul româno-austro-ungar a fost
reînnoit de mai multe ori pînă îm anul 1913.
Problemele pe care le-a avut România cu Rusia, după obținerea independenței, au determinat
guvernul condus de Ion C. Brătianu să caute realizarea unei alianțe cu alte Mari Puteri pentru
garantarea independenței și securității României.
„Oricare ar fi sentimentele intime ce am păstra în fundul inimii noastre, noi nu trebuie să
manifestăm nici simpatii, nici ură vreunei puteri sau națiuni. Politica noastră, care trebuie să
insufle în fiecare moment, care trebuie să ne absoarbă toate puterile, politica noastră trebuie să
fie condusă de un unic și singur simțământ, de simțământul conservațiunii naționale”, rezuma în
câteva cuvinte Ion C. Brătianu, președintele liberalilor și premierul României politica externă pe
care România își propunea să o adopte după obținerea independenței.
Reorientarea politicii externe a României
O reorientare a politicii externe spre Puterile Centrale a fost întreprinsă de Brătianu după 1878,
în condițiile unei agresivități și adversități țariste tot mai crescute la adresa României. Printre
partizanii unei asemenea politici se numărau nu numai fruntași ai conservatorilor-junimiștii,
precum P. P. Carp, Titu Maiorescu etc., dar și ministrul de Externe în guvernul liberal, D. A.
Sturdza.
În 1883, analizând poziția țării, el argumenta necesitatea unei alianțe cu Puterile Centrale,
considerând-o necesară atât pentru rezolvarea problemei controversate a Dunării, cât și pentru
siguranța externă a țării.
Marea problemă pentru realizarea unei alianțe cu Puterile Centrale o constituia politica Austro-
Ungariei față de românii din Transilvania, supuși unei sistematice politici de deznaționalizare
promovată de Budapesta. Totuşi, liderii Partidului Național-Liberal considerau că, în starea
încordată din sud-estul Europei, România nu putea rămâne izolată, mai ales că Rusia manifesta
o atitudine tot mai agresivă față de România. Singura posibiltatea a României era reorientarea
spre o alianța cu Puterile Centrale.
Tratatul de alianță secretă cu Puterile Centrale a fost pregătit de vizita regelui Carol I la Breslau
și Viena și, apoi, de întâlnirea lui I. C. Brătianu, la Gastein, cu cancelarul german Bismarck.
Textul tratatului secret de alianță dintre România și Austro-Ungaria, discutat la Viena de Ion C.
Brătianu și Graf Gustav Kálnoky, ministrul de Externe al Austro-Ungariei, conținea un preambul
și şapte articole.
O alianță secretă
Potrivit articolului 5, „tratatul se încheia pe o durată de cinci ani”, din ziua schimbării
instrumentelor de ratificare, stipulându-se prelungirea automată a valabilității lui pe încă trei ani,
dacă nici una din părți nu-i cerea cu un an înainte denunțarea sau revizuirea. În articolul 6 se
menționa caracterul secret al tratatului. Deşi, în general, semnatarii tratatului i-au păstrat
secretul, în presa din România au apărut sporadic știri despre existența lui.
Angajamentul de a ține secretă alianța din 1883 cu Austro-Ungaria era determinat, pe de o
parte, de situația celor peste trei milioane de români transilvăneni, iar, pe de altă parte, de
antipatia majorității populației României față de Puterile Centrale.
Pentru liderii politici români din 1883, alianța cu Puterile Centrale însemna o garanție împotriva
unei amenințări țariste, dar și o asigurare a existenței ei. Fără îndoială, aderarea României la
sistemul Triplei Alianțe, sub forma Tratatului secret defensiv cu Austro-Ungaria din 18 octombrie
1883, la care s-a alăturat, în aceeași zi, și Germania, a fost determinată de politica activă a
Imperiului Țarist în sud-estul Europei, dar și de o posibilă izolare externă a României ce se
contura la acel moment.
„O pură oportunitate politică”
Totuși, orientarea diplomației României spre Puterile Centrale nu putea fi însă considerată ca o
abandonare a românilor din Transilvania.
O constatare pe care o făcuse și ministrul Austro-Ungariei la București. La un an după
încheierea Tratatului, considera că decizia din octombrie 1883 a guvernului român a avut un
caracter de „pură oportunitate politică” și că tratatul semnat cu acel prilej își va menține
valabilitatea doar până când o conjunctură favorabilă va permite guvernanților români să ducă o
politică externă împotriva monarhiei habsburgice. Dincolo de aceasta, alianța consolida pozițiile
dinastiei de Hohenzollern şi, astfel, încrederea Austro-Ungariei și Germanici în politica
României.
Războaiele balcanice
Războaiele Balcanice au fost două războaie în Europa de sud-est în 1912-1913 în timpul cărora
statele Ligii Balcanice (Bulgaria, Muntenegru, Grecia, și Serbia) întâi au cucerit teritoriile
otomane Macedonia, Albania și majoritatea Traciei, și apoi nu s-au înțeles asupra împărțirii
teritoriilor cucerite.
Cauza războaielor se află în incompleta apariție a statelor naționale din rămășițele Imperiului
Otoman în secolul al XIX-lea. Sârbii au obținut importante teritorii în urma războiului ruso-turc
1877-78, iar Grecia a obținut Tesalia în 1881 (deși a pierdut o mică parte în favoarea Imperiului
Otoman în 1897) ,iar Bulgaria (un principat autonom începând cu 1878) a încorporat fosta
provincie separată Rumelia Orientală (1885). Toate trei, împreună cu Muntenegru, doreau
teritorii adiționale din întinsele regiuni otomane cunoscute colectiv sub numele de Rumelia (vezi
harta).
Tensiunile dintre statele balcanice legate de aspirațiile rivale în Macedonia și Tracia s-au potolit
oarecum în urma intervențiilor Marilor Puteri de la jumătatea secolului al XIX-lea, care vizau
asigurarea unei mai bune protecții pentru creștinii majoritari, precum și pentru păstrarea status
quo. Problema viabilității stăpânirii otomane a fost însă din nou pusă după Revoluția Junilor
Turci din iulie 1908 care l-a obligat pe sultan să revină asupra constituției susupendate.
În timp ce Austro-Ungaria a profitat de nesiguranța politică otomană pentru a anexa oficial
provincia otomană Bosnia-Herțegovina, pe care o ocupase încă din 1878, Bulgaria și-a declarat
independența completă (8 octombrie 1908), iar grecii din Creta au proclamat unificarea cu
Grecia, deși opoziția marilor puteri a împiedicat punerea în practică a ultimei acțiuni.
Frustrată în nord de încorporarea Bosniei-Herțegovina de către Austro-Ungaria, cu cei 825 000
de sârbi ortodocși (și mult mai mulți sârbi și simpatizanți ai sârbilor de alte confesiuni), și
obligată în martie 1909 să accepte anexarea și să răstrângă demonstrațiile anti-habsburgice
printre grupurile naționaliste sârbe, guvernul acestei țări a privit către fostele teritorii sârbe din
sud, în special "Vechea Serbia" (Sângeacul Novi Pazar și provincia Kosovo).
Inițial sub încurajarea agenților ruși, au fost încheiate o serie de înțelegeri între Serbia și
Bulgaria în martie 1912 și între Grecia și Bulgaria în mai 1912. În octombrie același an
Muntenegru a încheiat, de asemenea, înțelegeri cu Serbia și Bulgaria. Primul război balcanic a
urmat imediat.
Războaiele au fost un precursor important al primului război mondial, deoarece Austro-Ungaria
s-a alarmat de creșterea teritoriului și statutului regional al Serbiei. Această temere era
împărtășită de Germania, care considera Serbia un satelit al Rusiei. Creșterea puterii sârbești a
constribuit astfel la dorința celor două Puteri Centrale de a risca un război după atentatul de la
Sarajevo asupra arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei în iunie 1914.
Mai apoi, armata austro-ungară a luptat timp de trei ani pentru a reuși anexarea Serbiei și
Muntenegrului, lucru reușit atunci când Bulgaria, Austro-Ungaria și Imperiul Otoman s-au
alăturat Puterilor Centrale alături de Germania.
Urlanis a estimat în Voini I Narodo-Nacelenie Europi (1960) că în războaiele balcanice au fost
122 000 de morți în luptă, 20 000 morți în urma rănilor și 82 000 în urma bolilor.
(curs) Romania ramane neutra,
Presiunea este mare, iar regele Carol emite decretul pt mobilizarea armatei, la sf lui iunie 1913
declara razboi bulgarie. S a incercat explicarea interventiei prin mentinerea echilibrului si
rezolvare problemei dobrogei.
Demonstratia de forta- arm romana va inainta si va ajunge in apropierea sofiei. In ceast drum
nu s a desfasurat operatiuni militare, armata buglariei fiind pe frontuk serbiei si greciei, Faptul
ca armata romana trece in bulgaria a creat impresia unei armate puternice, Bulgaria cere
armistitiul, interv aceasta face ca marile puteri sa nu interv.
La 22 iulie- Romania acc armistitiul si tr de pace se va desf la Bucuresti.
Conf august, Rom obt zona de S a dobrogei, Cadrilaterul.
Frontul romano bulgar, linia turtucaia- balcic . bulgaria pierde an teritorii: iesirea la marea Egee,
cedeaza teritorii: s dobrogei, o parte din tracia rasariteana si adrianopolul turciei, serbiei o parte
din macedonia si grecia, s Macedoniei si o parte din tracia apuseana.
P de la Bucuresti- moment de apogeu al dipl romaniei
Momentul 1913- mom de rascruce, inc dist rom de p centrale. Apr de antanta
Situația Europei la înc sec XX
Apariția Antantei și repoziționarea poziții externe românești
Izbucnirea PRM
Principalele tabere beligenrante sunt Antanta si PC. Antanta a fost formata initial din Anglia, Fr
si Rusia la care se vor alatura dupa inceperea razboiului Italia, Grecia, Romania si USA. PC
dupa inceperea razboiului ramane GR, Austro-U, Turcia si Bulgaria. La sf primului razbiu au
disparut 3 imperii. Astfel pe harta eu apar state noi si va provoca o serie de neajunsuri si
tensiuni, care vor provoca in timp, izbucnirea unui nou razboi major. In jur de 65 de miliane de
oameni la nivel Mondial au participat. Declansarea razboiului s-a datorat evenimentului de la 28
iunie, 1914, cand printul mostenitor Frantz Ferdinant, a fost asasiant la Sarajevo, de un student
sarb, Gavrilo Printzip. Germania se arata dispusa in a sustine A-U. Serbiei i-a fost dat un
ultimatum. La 28 iulie declarand razboi SB. Dupa declaratia de razboi, Rusia mobilizeaza trupe
la granita cu A-U, dispusa fiind sa apere Serbia. Pt Rusia era o oportunitate un asemena
conflict, prin care spera sa se ajunga la marea Mediterana. La 1 august incep tensiuni la frontier
Ruso-Germana. Marea Britanie, vedea in geramania un pericol economic, dar si declararea
vadita de ocupare a Fr si Belgiei din partea Germaniei. Marile puteri sperau ca va fi un razboi
scurt. Initial Germanii si-au propus sa desfasoare operatiunile in 2 flancuri unul cu franta iar
celalat cu Belgia. Dupa rezvolvarea problemei Fr, urmau sa se indrepte pe front, impotriva
Rusiei. Cel mai viabil, s-a dovedit planul german, totusi respinsi in Franta in celebra batalie de
pe Marma. Armata frantuzeasca, numeroasa dar mai putin organizata. Ofensiva germana n-a
fost o surriza, ci viteza si foreta cu care au lovit. Batalia de pe Marma, se incheie idecisa,
germanii neizbutind o victorie categorica, astfel se ajunge la un razboi de uzura, destul de static,
in care frontal s emuta destul de putin. Un effect negative asupra germaniei, a fost blocada
Britanica, ceea ce loveste in interesele economice. Pentru a sparge blocada se trece la un
razboi maritime, in special prin interemdiul submarinelor germane.
In est Turcia a fost un puct important de sprijin, in pofida slabiciunii unei natiuni in plina criza.
Armatele otomane, au bruita comunicatile si au incurcat deplasarile britanice spre extremul
orient. In 1915 atentia s-a focalizat asupra Rusiei, unde confruntarea de la Bresklitovsc, armata
Germana reusind sa sparaga frontal rus. In 1915 Italia intra in Antanta, iar Bulgaria PC.
In 1916, inca din 1915 fiind introduce submarinele. Cea mai importanta batalie a fost cea de la
Verdune, care dureaza cateva luni, Germanii au atacat in forta, Franta e sprijinita de UK, fara a
se transa in vreun fel. In vara lui 1916, balanta inclina mai mult in fata PC, in special armatele
Germane isi dovedeau superioritatea tactica dar si ca pozitionare. Antanta cauta sprijinul
Romaniei pt a modifica raporulde forte din Este. Raboiul s-a desfasurat pe frontal de vest si unul
Rasaritean si o serie de frnturi secudare in balcani, M Med sau M Neagra. Strategia era
faramitarea frontului pentru a-i oblige pe nemti sa-si imparata armata.
Apar submarienele, tancurile, apar avioanele(zepelinul), mitraliera, dirijabilele,.
In 1917, incepe revolutia bolsevica si retragerea Rusiei. USA intra in razboi de partea Antantei.
Romania are o serie de esecuri, in 1916 au loc pierderi teritoriale. Luptele din anii 1917-1918,
nu vor fi extrem de importante pt germania, acre incepe sa piarda teren.
Incepend cu vara lui 1918, contra ofensiva anti germana e tot mai puternica, astfel Germania
incepe sa piarda vizibil teren. PC sunt intr-o criza, A-U, imp Otoman si Bulgaria ne reusind sa
reziste in fata armatei antantei, cee ace face ca in vara lui 198 sa cedeze pe rand si in una
noienfie sa ramana dora Germania. In aceste state aliate Gr, incep miscari interne cee ace duce
la urgentarea iesirii din razboi. Germania ramane singura. La 9 noiembrie imparatul German
abdica si la 11 noiembrie 1918 germania pierde.