Angelo Rognoni

HAMLET (1916)
(DEVALORIZARE SINTETICĂ)

Un loc ascuns vederii din piaţa care se întinde în faţa castelului de la

Esbeneur. Hamlet se plimbă gânditor. Din stânga apare Spectrul.

Hamlet (zărindu-l): Bună seara, tati.

Spectrul (majestuos): Taci, puştiule. Eu nu sunt eu; eu sunt propria mea

Fantomă.

Hamlet (cu indiferenţă): Oh, ce poantă bună.

Cortina

(În: Théâtre futuriste italien. Anthologie critique par Giovanni Lista, tome I,
Lausanne, La Cité - L’Age d’Homme, 1976, p. 226. Trad. Anca Măniuțiu)

Bruno Cora şi Emilio Settimelli

ÎN RAPORT CU INFINITUL (1915)

Filozof sălbatic. Destul de tânăr, păr şaten, filozof de tip « berlinez ». Se

plimbă cu gravitate din dreapta în stânga, ţinând în mâna dreaptă un
revolver, iar în mâna stângă un număr din Berliner Tageblatt.

Filozoful: Inutil!... În raport cu infinitul, toate sunt o apă şi un pămînt…

totul este pe acelaşi plan… misterul lucrurilor… al naşterii lor, a duratei lor,
a morţii lor!... Cum să alegi?... Ah!... Îndoiala, incertitudinea!... Azi, 1915, la
drept vorbind, nu ştiu, zău, ce să fac după ce am mâncat micul dejun… ar
trebui să citesc Berliner Tageblatt sau să mă sinucid?... (Priveşte pe rând
ziarul şi revolverul, dar fără nelinişte, fără pasiune, cu un aer plictisit.)

1
Bah!... Mai bine să ne tragem un glonte!... (Apasă pe trăgaci şi se
prăbuşeşte secerat.)

Cortina

(În: Ibidem, p. 120. Trad. Anca Măniuțiu)

Decio Cinti

CADOUL (1915)

Sufrageria unei familii burgheze. Seară. Masa e luminată în centru de o

lampă suspendată de plafon, cu un abajur verde, care răspândeşte o lumină
cernută, verzuie. În fundal, două uşi. În jurul mesei rotunde sunt aşezaţi
Femeia, ştearsă, mai degrabă urâtă, Soacra, bătrână şi paralitică şi Fiica
de paisprezece ani. Femeia coase; Fiica scrie foarte atent; Soacra moţăie,
pe jumătate adormită. Atmosferă de reculegere, de sinceră şi paşnică
mediocritate.

Fiica: Cât e ceasul?

Femeia (Priveşte pendula care atârnă deasupra unei mobile): Este ora zece.
Trenul soseşte la zece şi şaptesprezece. În jumătate de oră, Tata va fi aici...
Fiica: Sunt curioasă ce mi-a cumpărat! Mi-a promis un cadou frumos...
Femeia: Bietul de el! E atât de bun!... Şi ne iubeşte atât de mult!

Soacra (indiferentă, ca şi cum nu ar auzi şi nu ar vedea nimic din ceea ce se

petrece în jurul ei) continuă să doarmă, mişcându-şi din când în când
mâinile şi capul).

Fiica: Pariez că-ţi va aduce şi ţie un cadou şi-i va aduce unul şi bunicii, ca
de fiecare dată când se întoarce din călătorie. (Scurt moment de tăcere.)
Femeia (suspinând): Să sperăm că ne va aduce veşti bune... şi că afacerile i-
au ieşit bine... De la o vreme e mereu tăcut, sumbru...

2
Fiica: Sper ca s-a gândit să-mi aducă un colier de mărgele din chihlimbar
adevărat... E foarte la modă!... Sau poate o blană frumoasă, din imitaţie de
hermină... Sau poate un inel cu o perlă mititică....
(Scurt moment de tăcere – Se aude o sonerie în depărtare.)

Femeia: A sosit!

(Lasă jos lucrul de mână, se ridică brusc, se îndreaptă repede spre uşă şi
iese, urmată de fata care ţopăie nerăbdătoare. Soacra rămâne nemişcată,
indiferentă, nu dă nici un semn de atenţie sau curiozitate. Femeia revine în
scurt timp, urmată de Soţ şi de Fiică. Ea ţine în mână o valiză, iar fiica o
cutie de pălării. Soacra nu se clinteşte, nu vorbeşte, nici măcar nu întoarce
capul. Soţul, bărbos, sinistru, este foarte palid, răvăşit şi se opreşte,
nehotărît şi tulburat, la câţiva paşi de uşă.)

Femeia: Eşti obosit? Ce ai păţit? Dumnezeule! Ce palid eşti!...

Fiica: Mi-ai adus un cadou, Tati?... Spune-mi repede unde e! Vreau să-l văd
imediat! (Arată spre cutia de pălării pe care tocmai o lăsase jos.) Şi aici,
ce-i?... (Ia valiza, o deschide cu nerăbdare, cotrobăie înăuntru şi scoate
două cutii de carton.) Ah! Iată!... Aici sunt cadourile!...(Deschide pachetul
şi scoate o păpuşă foarte banală. Nefericită, cu o grimasă de dispreţ, pune
imediat păpuşa pe un scaun.) Nu mi-ai adus nimic altceva? (Deschide
pachetul, cuprinsă de o nerăbdare febrilă.) E o cutie... (O deschide.) Ah!
Sunt bomboane pentru bunica!... Poftim, bunico... (Îi dă cutia bătrânei care,
mereu indiferentă, ia o bomboană şi începe s-o sugă încet.)
Femeia (Ia cutia de pălării pe care Fiica o lăsase jos): Şi aici ce-i?... O
pălărie?... O pălărie pentru mine?... Ah, mulţumesc, mulţumesc!...

Soţul, care e în continuare răvăşit şi peste măsură de tulburat, tresare

înfricoşat şi se îndreaptă spre Femeie cu mâinile întinse pentru a putea lua
cutia de pălării. Dar Femeia râde şi fuge de cealaltă parte a mesei pentru
ca soţul să nu o poată prinde. Apoi, cu rapiditate, deschide cutia de pălării

3
şi scoate cu grijă capul tăiat al unei femei blonde, nespus de frumoase.
Capul e livid; ochii deschişi şi gura au o expresie de sfâşiere. Gâtul
sângerează. La urechi, are două diamante imense. Soţul îşi acoperă faţa cu
mâinile şi tremură cuprins de groază.

Femeia (ridicând capul în mână şi contemplându-l cu plăcere şi admiraţie):

Ah! Ce frumoasă e! Mulţumesc!... E prea mult pentru mine!... Nu am avut
niciodată o pălărie aşa frumoasă!... Ce bucuroasă sunt!... Nu o probez acum
pentru că nu sunt coafată.
Fiica: Ce frumoasă e! Atât de frumoasă!... (Priveşte capul tăiat – pe care
mama ei îl ţine în continuare suspendat în aer – cu toată admiraţia pe care
o tânără o poate avea în faţa unei pălării frumoase.) Ce bine o să-ţi stea cu
ea, mami! E într-adevăr foarte elegantă!... Mi-ar plăcea şi mie să am o
pălărie ca asta.

(În tot acest timp, Soacra continuă să sugă bomboane, fără a se sinchisi de
ceea ce se petrece în jurul ei.)

Soţul (cu voce pierită, sugrumată şi cu gesturi de cumplită spaimă): Nu!...

Nu!... Ascunde-l!...Te implor! Nu, nu! Nu vreau să-l văd! Ascundeţi-l! Ar
putea să vină cineva!... Închideţi uşa! (Se prăbuşeşte pe un scaun, sfârşit.)
Fiica (întinzând mâinile spre capul tăiat): Mami, lasă-mă să încerc pălăria
asta minunată, te implor.
Femeia: Nu! Nu!... Ai să mi-o strici! (Îngenunchează în faţa cutiei de
pălării deschise şi, cu foarte mare precauţie, aşază înăuntru capul tăiat.) O
voi purta duminică seara la rochia mea albastră, dacă unchiul ne va trimite
bilete pentru Scala.

Cortina, foarte rapid.

(În Ibid, pp. 111-113. Trad. Anca Măniuțiu)