Socializarea reprezinta procesul prin care oamenii devin la maturitate (dupa ce au venit pe lume

slabi si dependenti de alte persoane) fiinte cu propria lor identitate, posedand un bagaj de idei si
deprinderi care le dau posibilitatea sa participe activ la viata sociala, oamenii integrandu-se usor in
societate devenind agenti sociali.
Procesul de socializare are doua momente:
• cel de intrare a individului in grupul social;
• viata individului in cadrul grupului in care a intrat, acest din urma moment fiind mai important pentru
sociologie fata de primul, pentru ca in cadrul acestuia persoana isi insuseste (sau respinge) normele
de comportare ale grupului si tot acum el participa (sau nu) la viata si activitatea acestuia.
Socializarea este posibila pentru ca este o caracteristica inclusa in zestrea biologica a omului.Bazele
acestui proces sunt bipolare: naturale si educationale.Sunt naturale pentru ca omul este o fiinta
sociala si in acelasi timp lui ii lipsesc instinctele (fata de rudele sale apropiate – maniferele), neputand
sa-si construiasca fara sa invete adapost (locuinta) sau sa-si procure hrana. Aceasta e un motiv
pentru care imediat dupa nastere, o perioada mare de timp depinde fizic de parintii sai. Capacitatea
omului de a invata si de a vorbi sunt alti doi factori biologici naturali determina socializarea omului.

Stadiile socializarii :

1. Copilaria
Freud : bebelusul trebuie sa invete ca dorintele nu ii pot fi satisfacute imediat, lucru ce va declansa o
serie de reprimari, proces dureros care ii va marca intregul comportament .

Mead : dezolvtarea copilului se face prin imitatie, prin intermediul jocului.

Piaget : diferente de socializare:

-sensorimotor : - 2 ani
-pre-operational : 2-7 ani
-operational concret : 7-10 ani
-operational formal : 11-15 ani

2.Adolescenta : perioada de tranzitie, de intrebari

3.Tineretea . se invata noi roluri ( de angajat, sot, sotie, mama..)
4.Batranetea - asociata cu pierderea starii de sanatate si dobandirea sentimentului de inutilitate
datorat plecarii de acasa a copiilor .
Ideea morti , 5 faze:
-negare
-manie
-tocmeala
-depresie
-acceptare

Agentii de socializare
Pima institutie socializatoare : familia.
Prin metode de persuasiune si constrangere, prin puterea exemplului, familia detine practicile de
crestere a copilului facilitand integrarea sociala. ( socializare primara)

Socializarea secundara: realizata de scoala, organizatii.

Grupul de colegi, prieteni are un rol deosebit de important la adolescenti, fiind constituit din persoane
cu acelasi statut, care impartasesc aceleasi idei si stil de viata.
Socializarea poate fi :
-anticipatorie ( individul invata rolul pe care inca nu il detine) : jocul copiilor
-negativa ( isi insuseste valori care nu sunt promovate de societate)
-rescolarizarea ( insusirea de norme si valori noi)

Paralela intre educatie si socializare.

Educatia : ansamblul actiunilor de transmitere a cunostintelor, valorilor necesare integrarii lor.
Tipuri:
-informala ( influente familiale)
-formala ( institutii de invatamant)
-nonformala ( cadru formal: cluburi si cercuri stiintifice)

Educatia reprezinta conduita constienta a acestui proces de învatare în care subiectul devine
constient de relatiile sociale. Relatia dintre individ si societate este bilaterala, individul are rol activ, ca
subiect, iar rezultatul este procesul socializarii progresive. Socializarea are 2 functii fundamentale:
1.functia de integrare (asimilare) se realizeaza o omogenizare si o standardizare a indivizilor ce
apartin unui grup social;
2.functia de diferentiere contracareaza efectul primei functii. 
Procesul de socializare este permanent, dar are regimuri diferite, este un proces progresiv si de
individualizare, este o expresie particulara la fiecare individ. Schema învatarii în cazul procesului de
educatie ca proces de socializare: 
unde S = situatia educationala; R = comportament elev; Sr = efecte în mediul scolar ale
comportamentului elevului cu actiune de feed-back.
Ca subsistem social, prin functiile ei culturale si formativ-educative, educatia este un factor de cultura
si civilizatie. Ea pune în valoare energia umana prin formarea personalitatii, devenind astfel un
important agent al dezvoltarii sociale, cu implicatii adânci asupra cresterii productivitatii muncii si a
calitatii vietii.
Educatia este un proces complex de socializare si individualizare a fiintei umane în drumul sau spre
umanitate. Influentele educative exercitate asupra unei persoane sunt de tip formal, nonformal si
informal, din care rezulta cele 3 dimensiuni ale educatiei.
Educatia formala institutionala care se desfasoara în mod organizat si planificat, având la dispozitie
planuri de învatamânt, programe si manuale scolare, necesare realizarii obiectivelor educationale, de
catre cadrele didactice specializate.
Educatia nonformala sau extrascolara este tot o actiune organizata desfasurata însa în afara clasei,
fie în mediul socio-cultural, prin teatre, muzee, biblioteci publice, manifestari cultural-artistice, excursii,
concursuri, cercuri de obiecte din scoala, conferinte etc.
Educatia informala actioneaza prin mass-media (radio, televiziune, computere informationale, casete
audio-vizuale si presa) prin influentele exercitate de familie, de civilizatia urbana, rurala si grupuri
sociale prin activitati culturale si experiente de viata traita.
Educatia si provocarile lumii contemporane
Schimbarile rapide din societatea contemporana si mai ales mediile de comunicare au largit sfera
educatiei scolare prin complectarea ei cu educatia nonformala si informala, care se cer integrate,
oferindu-le elevilor posibilitati de selectare, sistematizare, interpretare si utilizarea informatiei obisnuite
prin educatia nonformala si informala. Se propun în acest scop mai multe modalitati de articulare a
continuturilor educatiei, spre exemplu: lectii tematice cu deschidere spre informatia obisnuita de elevi
în cadrul nonformal sau informal, lectii în echipa centrate pe informatia obisnuita prin mass-media etc.
Continutul educatiei trebuie diversificat în raport cu cerintele dezvoltarii societatii, pentru ca scoala ca
institutie de baza a unui stat de drept, pregateste cadrele necesare pentru toate sectoarele de
activitate. Aceasta depinde în mare masura de cunostintele, priceperile, deprinderile, capacitatile,
abilitatile si aptitudinile oamenilor formati prin educatie de spiritul lor inventiv si aplicativ. Lumea
contemporana se caracterizeaza printr-o evolutie rapida si imprevizibila a stiintei si tehnicii generând o
gigantica miscare de idei, de inventii si descoperiri, o crestere exponentiala a informatiei si
tehnologiilor de vârf. Educatia ca sistem social se gaseste în raport de dependenta functionala cu
celelalte subsisteme (economic, politic, administrativ, juridic, medical). Instrumentul prin care educatia
îsi realizeaza functiile sale este învatamântul care poate fi considerat ca fiind cea mai mare
întreprindere producatoare de forta de munca a unei tari. Educatia îndeplineste mai multe functii:
Functia de inovare si dezvoltare economico-sociala formarea omului ca personalitate, creator de valori
materiale si spirituale;
Functia formativa prin educatie omul se formeaza ca personalitate sub aspect intelectual, tehnologic
si profesional, moral, estetic si fizic, capabil sa se integreze în dinamismul vietii sociale si sa contribuie
la progresul acesteia;
Functia culturala transmite valorile culturii de la o generatie la alta, educatia fiind principalul factor
generator de cultura si civilizatie;
Functia prospectiva formeaza un om receptiv fata de schimbari si capabil sa se adapteze la situatii
noi. Se recomanda acordarea de mai multa atentie creativitatii, inteligentei si mai putin reproducerii,
memorarii; deprinderilor algoritmizate.
Se impune introducerea noilor educatii:
Educatia pentru pace si cooperare;
Educatia pentru participare si democratie;
Educatia economica;
Educatia nutritionala;
Educatia pentru comunicare si mass-media;
Educatia pentru schimbare si dezvoltare.