Sunteți pe pagina 1din 2

Metodele şcolii incluzive

Profesor Conţiu Claudiu

În Declaraţia de la Salamanca (1994) se stipulează:”Principiul fundamental al şcolii


incluzive este că toţi copiii trebuie să înveţe împreună , oricând acest lucru este posibil,
indiferent de dificultăţile pe care aceştia le pot avea sau de diferenţele care pot exista între ei”.
Educaţia Incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare
având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a menţine
participarea la procesul de învăţare a tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi.
Din punctul de vedere al unei şcolii incluzive, înţeleasă ca şcoală care se deschide intr-
un mod flexibil tuturor copiilor, dificultăţiile de învăţare sunt considerate probleme normale
in activitatea didactică. Rezolvarea lor este un prilej şi o provocare pentru profesori, elevi,
managerii şcolii si ceilalti factori implicaţi.
Realitatea economică actuală, mai precis subfinanţarea învăţământului, nu permite
asigurarea unor resurse umane şi materiale care să răspundă adecvat nevoilor educaţionale
diferite ale tuturor elevilor în special al celor cu cerinţe educaţionale speciale, astfel că solutia
cea mai realistă pentru asigurarea unei educaţii incluzive este profesionalismul resursei
umane, a cadrelor didactice.
Actul didactic este o presiune asupra copilului si trebuie completat cu un sprijin
corespunzător.
Munca specifică în şcoala inclusivă vizează următoarele acţiuni:
Legate de elev :
- cunoaşterea individualităţii în mod global şi pe anumite componente care
dovedesc nevoia de interventie ;

- detectarea ariilor de dificultate


Legate de grup :

- cunoaşterea relaţiilor din clasa

- folosirea tehnicilor de negociere, cooperare , colaborare, comunicare în


activităţile de grup ;

Legate de propria sa persoană :

- să-şi folosească experienţa într-un mod reflexiv si empatic ;

- să folosească colaborarea cu ceilalţi profesori si cu managerul şcolii ;

- să se informeze permanent de practici si teorii noi pe care să le implementeze în


activităţile sale.

Valoarea educaţiei incluzive, pentru orice elev, constă în faptul că este împreună şi
poate să colaboreze cu ceilalţi copii. Copiii cu cerinţe speciale au nevoie de sprijin. De aceea,
ei nu vor avea decât de câştigat dacă activitatea de predare este orientată către nevoile lor
speciale.
Având în vedere dificultatea asigurării sprijinului individual pentru aceşti copii, este
necesar ca profesorii să folosească metode de lucru specifice elevilor cu nevoi speciale printre
care:
- În timp ce clasa lucrează la o activitate, profesorul se poate ocupa de unul sau doi copii,
reluând cu acestia principalele puncte ale lecţiei sau ajutându-i să înceapă să rezolve singuri
sarcina legată de subiectul lecţiei respective.
- Copiii pot fi organizaţi pe grupe, pe nivele de abilitate. Profesorul poate trece de la un
grup la altul, pentru a oferi asistenţă adecvată necesităţilor celor din fiecare grup.
Lucrul pe grupe este un mod de a desfăşura aceeaşi lecţie, la nivele diferite, în funcţie de
abilităţile copilului. În cazul elevilor cu cerinţe speciale sarcina de lucru pentru aceştia trebuie
adaptată şi adecvată la cerinţele pe care le au şi ei trebuie lăsaţi să o rezolve în ritmul lor, în
timp ce activitatea poate continua cu restul clasei.
Această modalitate trebuie folosită cu echilibru, deoarece adeseori gruparea după abilităţi
tinde să dea naştere la „etichetare” iar copiii vor învăţa foarte repede să se identifice cu grupul
de „învingători” sau de „învinşi”. În acelaşi mod se pot alcătui însă grupuri mixte, astfel încât
fiecare copil, prin ceea ce are de făcut să contribuie la sarcina grupului.
-Dacă în clasă sunt elevi care au tendinţa de a se mişca prin sală, cea mai bună strategie,
pe lângă aceea de a-i muta lângă perete sau lângă alţi copii, pentru a nu putea ieşi foarte uşor,
este aceea de a-i da copilului sarcini pe care să le rezolve şi pe care să le înţeleagă, ca de pildă
să împartă fişe de lucru celorlalţi copii, să se ocupe de ordinea din clasă, astfel încât tendinţa
de a se mişca în timpul orei să fie direcţionată către un comportament adecvat.
- Copilul cu cerinţe speciale poate lucra împreună cu un alt coleg mai capabil, care, după
ce şi-a terminat sarcina pe care a avut-o el de rezolvat, îl poate ajuta să-şi organizeze munca.
Ambii elevi sunt angajaţi în acest fel. Acest mod de lucru este cunoscut sub denumirea de «
învăţarea elev-elev ».
- Se pot uni câte două clase. Unul dintre profesori lucrează cu toată clasa, iar celălalt se
ocupă de câte un elev, sau de un grup mic de elevi, care are nevoie de sprijin.

S-ar putea să vă placă și