Universitatea „Petre Andrei” Iaşi – Facultatea de Drept

UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” IAŞI

FACULTATEA DE DREPT

Student:
Oancia Laura-Mihaela
ANUL II

Disciplina: Criminlogie

Violența domestică – Aspecte criminologice

1
 Universitatea „Petre Andrei” Iaşi – Facultatea de Drept

Cuprins
I.Introducere. Noțiunea de “violență”. Noțiunea de “violență domestică”...............3
II. Cadru legislativ (Legea nr. 217/2003)..................................................................4
III. Aspectele criminologice ale violenței domestice................................................5
IV. Factorii de risc ai violenței domestice.................................................................7
V. Concluzie..............................................................................................................9
Bibliografie..............................................................................................................10

2
 Universitatea „Petre Andrei” Iaşi – Facultatea de Drept

I.Introducere. Noțiunea de “violență”. Noțiunea de “violență domestică”

În descrierea violenței domestice, punctul de plecare îl poate constitui

definiţia generală a violenței1: „utilizarea forţei şi a constrângerii de către un
individ, grup sau clasă socială în scopul impunerii voinţei lor asupra altora” sau
2
„conduita şi atitudinea care constau în contragerea fizică sau psihică exercitată
de unele persoane asupra altora pentru a le impune voinţa, opresându-le”.
Violența este un indiciu al crizei personale a individului care nu mai găsește
ieșiri logice dintr-un sistem închis. Ea este și o consecință a crizei societății care nu
mai oferă modele viabile membrilor săi, nu mai reușește să-și impună valorile și nu
mai este în măsură să-și facă respectate normele.
Violența domestică este definită în acelaşi dicţionar ca fiind „ansamblul
conflictelor din grupul marital care au ca efect maltratarea partenerului”. Acest
mod de definire face referire la violența fizică în mod prioritar, ignorând celelalte
forme de violență. S.M. Rădulescu definește violența conjugala ca fiind „orice
formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru al
căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul
familial”.
Astfel, violența domestică este o serie repetată de comportamente coercitive
și de atac fizic, sexual, psihic, pe care o persoană le manifestă față de partener în
scopul controlării și dominării acestuia, utilizând forța și de cele mai multe ori,
incapacitatea de apărare a victimei, ce apare în cadrul unei relații de cuplu. Aceasta
include şi abuzurile de tip economic şi social.
Violența domestică are, în definirea ei, apropieri sau suprapuneri cu alte
două concepte: violenţa împotriva femeii şi violenţa în familie sau violenţa
intrafamilială. Datorită faptului că în violența domestică , din punct de vedere
victimologic, femeia este suprareprezentă, în discursul oficial despre aceasta
primează viziunea privind violenţa faţă de femei. Astfel, se fac referiri frecvente la
definiţia derivată din Declaraţia Naţiunilor Unite privind Violenţa împotriva
Femeii ( 1003), prin care se precizează: “orice act de violenţă, bazat pe diferenţa de
gen şi care are ca rezultat o rănire sau o suferinţă fizică, sexuală sau psihologică,
produsă femeii, incluzînd ameninţări sau acţiuni de coerciţie, precum şi de privare

1
Zamfir, Vlasceanu, „Dictionar de sociologie”, ed. Babel, Bucuresti, 1998
2
Schiopu, Ursula(coord), „Dictionar de psihologie”, ed. Babel, Bucuresti, 1997, pg 721

3
 Universitatea „Petre Andrei” Iaşi – Facultatea de Drept

arbitrară de libertate, fie că aceasta se petrece în public, fie că se petrece în viaţa

privată.”

II. Cadru legislativ (Legea nr. 217/2003)

Din punct de vedere juridic, violența caracterizează folosirea forţei sau

autorității personale pentru a produce un prejudiciu sau o vătămare a integrităţii
personale.
Potrivit Legii 217/25 mai 2003, “violența domestică înseamnă orice
inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică,
economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial
sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri,
indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victim”.
Conform dicţionarului de psihologie violența „tine de nivelul de reactivitate
al sistemului nervos, dar mai ales de structura caracterială, de lipsa de stăpânire
de sine, de impulsivitate, de slaba organizare a vieţii psihice, de lipsa
autocontrolului sau insuficiența reacţiilor emotiv-impulsive, de emoţii puternice,
de conştiinţă de sine dilatată, de forţă brută needucată, de lipsa de morală”
Psihologii încearcă sa înţeleagă abuzarea femeii analizând pe de o parte,
caracteristicile individuale ale femeilor şi bărbaţilor, axându-se pe cercetarea
trăsăturilor de personalitate, mecanismelor defensive interne și, pe de altă parte, pe
prezența unei afecţiunii mentale sau psihopatologice. Din perspectiva psihologică,
la un moment dat, agresorii erau caracterizaţi ca infantili, lipsiţi de controlul
impulsurilor, in timp ce femeile erau caracterizate ca masochiste, paranoice sau
depresive.
Totodată, această lege vizează formele de manifestare ale violenței
domestice, și anume: de natură fizică, sexuală, verbală, psihologică, emoţională,
financiară, economică, socială, cibernetică, spirituală.
Astfel, dacă e să luăm în considerare specialiştii în sociologie, criminologie,
psihologie, medicină şi asistenţă socială, aceștia susţin ca fiind grave consecinţele
şi mari costurile sociale ale violenţei asupra femeii şi copiilor acesteia, în conştiinţa
publică există grade diferite de acceptare a violenţei. În cazurile de violenţă sau
abuz fizic s-a constatat că se poate asocia în majoritatea cazurilor forma de violenţă
verbală; cele mai întâlnite forme sunt poreclele care transformă femeia în obiect,

4
 Universitatea „Petre Andrei” Iaşi – Facultatea de Drept

astfel că, violenţa asupra partenerei este percepută de către agresor ca violenţă
asupra obiectului creat. De asemenea, degradarea personalităţii femeii prin
utilizarea violenţei verbale, în cazul abuzului fizic, face ca femeia să justifice
acţiunile partenerului violent prin greşeli personale sau prin incapacitate de a-şi
exercita rolurile în cuplu. Violenţa, de cele mai multe ori, se manifestă sub forma
unei triade agresor-victimă-agresor.

III. Aspectele criminologice ale violenței domestice

În ceea ce priveşte forma violenţei psihologice asupra femeii în relaţia de

cuplu, putem spune că, datorită vizibilităţii scăzute a modului de manifestare, dar şi
a posibilităţilor de a identifica consecinţele asociate, puţini cercetătorii au realizat
studii pentru înţelegerea mecanismelor violenţei psihologice, comparativ cu
interesul pentru studiile privind violenţa fizică. Cercetările asupra tipurilor de
violenţă cel mai des semnalate de către victime sau de către persoane din anturajul
victimei au arătat că nu există cazuri de semnalare a violenţei psihologice în relaţia
de cuplu; formele de violenţă psihologică sunt adesea identificate în cazurile
semnalate de violenţă fizică sau sexuală.
Prin inhibarea capacităţii victimei de a se apăra, violenţa psihologică pare să
fie mai eficientă în menţinerea controlului asupra victimei decât violenţa fizică. În
cazul violenţei fizice, victima percepe clar forma de atac din partea partenerului
violent şi se apără prin diferite strategii, pe când victimele abuzului psihologic
percep mai greu forma de violenţă din actele partenerului şi deseori nu
reacţionează. Pentru a menţine controlul asupra femeii, deseori actele de violenţă
psihologică sunt împletite cu acţiuni de iubire, ceea ce creează o confuzie a femeii
asupra propriei persoane şi asupra capacităţii ei de a analiza acţiunile partenerului.
Nu se cunoaşte numărul real al vicitmelor violenţei sexuale şi sunt foarte puţine
studiile care tratează tema violenţei sexuale în relaţia de cuplu. Cercetătorii s-au
confruntat cu o dublă problemă în cercetarea abuzului sexual: pe de o parte există o
semnalare redusă a cazurilor de abuz sexual, marea majoritate a abuzului sexual
fiind identificat accidental în consultările medicale sau constatat de către specialişti
în urma semnalării abuzului fizic; pe de altă parte, este dificilă delimitarea lotului

5
 Universitatea „Petre Andrei” Iaşi – Facultatea de Drept

de persoane care legal erau victime ale abuzului sexual, deşi ele nu se considerau
în acest fel.
O altă formă de violenţă des întâlnită este violenţa verbală; aceasta constă în
utilizarea unor expresii jignitoare, porecle şi insulte care induc o devalorizare a
persoanei victimă. În raport cu gradul de persistenţă şi frecvenţă, violenţa verbală
distruge încrederea şi afectează stima de sine.
Abuzul economic este o altă formă de violenţă întâlnită în tipologia formelor
violenţei, dar cu o prezenţă mai redusă. Violenţa economică implică controlul
partenerului asupra deţinerii şi folosirii resurselor financiare de către femeie.
Violenţa sexuală, aşa cum o defineşte Rădulescu, „constă în obligarea forţată
la gesturi nedorite sau raporturi sexuale, cererea ca victimă (partenera de cuplu) să
îmbrace haine mai mult sau dimpotrivă, mai puţin provocatoare, obligarea acesteia
să facă sex cu obiectele, animalele sau prietenii, de a pune in aplicare fantezii
pornografice, negarea sau denigrarea sexualităţii partenerei. Violenţa sexuală este
raportată doar împreună cu alte trei sau patru tipuri de violenţă în familie. Spre
deosebire de violenţa psihologică sau cea socială care se manifestă şi separat,
violenţa sexuală apare doar împreună cu acestea plus violenţa fizică, cu sau fără
abuzuri economice. Violenţa sexuală în familie este raportată doar de femei, deci
este o formă de violenţă exclusiv împotriva femeii.
Factorii determinanţi ai violenţei sexuale in familie sunt similari violenței
psihologice şi fizice, factori precum mediu de socializare, sărăcia sau tipul
gospodăriei ce devin semnificativi în ceea ce priveşte violenţa sexuală.
Se observă aceleaşi efecte ale violentei sexuale ca şi în cazul violenței
psihologice şi fizice, dar se remarcă un procent mai ridicat în cazul femeilor
nemulţumite de relaţia cu partenerul. Efectele violenţei sexuale se referă la
sănătate, stare de spirit, stima de sine, nivel de informare precum şi la stabilirea
familiei şi a relaţiilor de familie.
Studiile realizate în ultimii ani au arătat că este greu de stabilit acţiunea unui
singur factor de risc asupra dezvoltării comportamentelor violente. Dezvoltarea
violenţei în relaţia de cuplu se află sub incidenţa asociată a factorilor de risc. Într-
un studiu realizat în Statele Unite asupra factorilor de risc în dezvoltarea violenţei
în familie a fost constatat că persoanele care au declarat forme de violenţă în
familie prezentau ca indicatori consum de alcool, un număr mare de copii şi şomaj
de lungă durată. Asocierea dintre numărul mare de copii şi consumul de alcool în

6
 Universitatea „Petre Andrei” Iaşi – Facultatea de Drept

familie a fost apreciată ca factor cu risc crescut în special pentru cei care nu au un
loc de muncă. Alcoolul şi lipsa unui loc de muncă constituie un factor de risc
pentru dezvoltarea violenţei.
Teoria criminologică ne furnizează o varietate de explicaţii ale
comportamentului violent, printre care cele referitoare la

 personalitatea umană – trăsături de personalitate;

 profil psihologic – partenenţa la familia disfuncţională şi traumele din
copilăria timpurie sau expunerea la violenţă;
 natura instinctuală umană, abuzul de substanţe – droguri, alcool;
 comportamentul colectiv şi individual, sistemul de valori.

IV. Factorii de risc ai violenței domestice

Există actualmente, în literatura de specialitate, tendinţa de a vorbi mai puţin

despre cauzele violenţei în general sau a diferitelor forme de violenţă particulară şi
mai mult despre riscurile care pot face ca situaţiile şi evenimentele de violenţă să
se producă. În acest fel, analiza riscurilor vizează focalizarea pe ideea de prevenire
şi control – strategii şi planuri de acţiune – şi distinge categorii de riscuri urmînd
distincţiile între abordările violenţei din perspective disciplinare. Astfel,
înţelegerea violenţei şi naturii sale urmează îndeproape abordările biologice,
antropologice, sociologice, culturale, politice, făcînd eforturi de a le integra, pentru
a realiza un tablou complex aşa cum este viaţa.
Cercetări recente întăresc plasarea riscului de violenţă individuală în
parentalitatea abuzivă, ostilă, chiar indiferentă sau neglijentă şi în familia de
origine cu istorie de violenţă. Opinia publică, de asemenea, sancţionează
deficienţele parentalităţii, în sens de stil educaţional defectuos, punîndu-le drept
cauze ale abandonului copiilor. Mediul emoţional al familiei este decisiv în
procesul dezvoltării stimei de sine, necesar construcţiei identitare, a formării
conceptului de sine pozitiv. Respingerea, izolarea, ignorarea, neglijenţa,
ameninţarea, umilirea, ironizarea, suprasolicitarea sunt expresii nuanţate ale
bogatei fenomenologii a abuzului emoţional asupra copilului, fie că unele dintre
ele au loc în public, în prezenţa unor martori, sau în mediul exclusiv al familiei.

7
 Universitatea „Petre Andrei” Iaşi – Facultatea de Drept

Vizibilitatea socială a abuzului emoţional în general, ca şi a celui asupra copilului

este recentă în conştiinţa publică la noi, ea nefiind încă asimilată în realităţile
juridice.
Se ştie, totuşi, că nu orice victimă devine agresor. Totuşi, trebuie subliniat
faptul că traumele suferite în copilărie, au consecinţe de ordin psihologic bine
conturate în cercetarea criminologică din perspectiva psihologiei dezvoltării,
manifestate prin:

 imagine de sine negativă;

 depresie şi/sau izolare socială;
 probleme dificile din sfera sexualităţii;
 dificultăţi de relaţionare;
 sentimentul victimei că este diferită de alţi oameni;
 sentimentul că este puternic în sens malign ( se dă o conotaţie
pozitivă comportamentelor violente, pozitivarea negativului în
condiţiile ataşamentului între agresor şi victimă);
 stări de confuzie privind propria persoană (disocierea eu-lui) sau ale
valorilor existenţiale;
 anxietate.

În cadrul factorilor care reduc riscul de producere a evenimentelor violente

au fost identificaţi vârsta, satisfacţia pentru viaţa de familie (alta decât relaţia
conjugală) şi relaţia cu prietenii.
Nu rareori apare şi situaţia violului în familie. Violenţa în familie este
periculoasă pentru copii. Aceştia trăiesc într-un mediu cu ţipete, urlete şi
agresivitate. Se tem pentru părinţii lor şi pentru ei înşişi. Copiii care cresc într-un
mediu violent nu primesc îngrijirea de care au nevoie. Ei pot fi victime directe în
cazul violenţei domestice, mai ales dacă asistă la incidente violente acasă şi in
familie. Influenţele unui mediu violent asupra copiilor pot fi nenumărate. Pot avea
probleme cu somnul şi odihna, rezultate slabe la şcoală şi în relaţiile cu prietenii
lor, se simt trişti şi speriaţi.
Abuzul emoţional asupra copilului este la fel de dăunator ca şi abuzul fizic;
copiii au o sensibilitate deosebită, iar conflictele părinţilor pot avea efecte
neaşteptate asupra psihicului lor fragil. Abuzul emoţional este cel mai greu de

8
 Universitatea „Petre Andrei” Iaşi – Facultatea de Drept

definit dintre toate formele de maltratare şi poate să apară în situaţii foarte diferite
de viaţă. Pe scurt, poate fi definit ca o atitudine sau acţiune cronică a părinţilor sau
altor persoane îngrijitoare care dăunează sau împiedică dezvoltarea unei imagini de
sine pozitive a copilului. Umilirea, hărţuirea, adresarea unor cuvinte abuzive şi
izolarea copilului sunt doar cateva forme de abuz.
Neglijenţa fizică este evidentă, copilul fiind urât mirositor, cu haine
nepotrivite şi murdare, prost hrănit şi cu o igienă proastă, lipsit de îngrijiri
medicale atunci când se îmbolnăveşte, neprotejat de accidente, începând de la cele
casnice până la cele rutiere. Neglijenţa sexuală pune copilul în situaţie de risc, de a
fi abuzat sexual; dacă copilul nu este protejat şi educat de către cei care-l îngrijesc,
el poate fi expus activităţilor sexuale ale adulţilor într-un mediu neperceput de el.

V. Concluzie

Cele mai multe cazuri sunt de femei abuzate de bărbaţi, dar există şi situaţii
în care aceştia sunt abuzaţi de femei. Violenţa nu ar trebui însă tolerată sub nicio
formă. Numărul femeilor condamnate pentru violenţă domestică în Anglia şi Ţara
Galilor s-a dublat în ultimii cinci ani. Aproape 4.000 de femei au fost condamnate
anul trecut, spre deosebire de 1.500 în anul precedent, arată cifrele provenind de la
Crown Prosecution Service şi organizaţia care luptă pentru conştientizarea
abuzului domestic în cazul bărbaţilor, ManKind. Toate cifrele arată că femeile
devin mai violente.
Prejudecăţile sociale conduc deseori la ignorarea rolului de victimă a
bărbatului, cercetările, studiile asupra violenţei conjugale, subliniind mai ales
violenţa asupra femeilor, iar mesajul direct sau indirect transmis este mereu
acelaşi: bărbatul, în general, este rău şi agresiv. Însă violenţa pe care o resimte
bărbatul în interiorul sau exteriorul familiei aproape niciodată nu e menţionată.
Bărbaţii rămân victimele ascunse ale violenţei domestice.
În România, violența domestic nu apare în statistici rafinate , deşi se distinge
între criminalitatea masculină şi cea feminină, care să includă categorii nuanţate de
victimizare, probabil şi pentru faptul că statisticile dau predominant atenţie
agresorilor şi mai ales criminalităţii masculine. S-a constatat că aproape jumătate
din populaţia României nu ştie de existenţa unui instrument juridic care
reglementează violenţa în familie, iar 80% din victimele violenţei nu au apelat

9
 Universitatea „Petre Andrei” Iaşi – Facultatea de Drept

niciodată la instituţii specializate. Populaţia României este mai tolerantă faţă de

problematica violenţei în familie decît populaţia altor ţări din Uniunea Europeană,
întrucît patru din zece români consideră că violenţa fizică în familie nu sunt acte
foarte grave, comparativ cu alte ţări din UE în care doar un individ din zece este
mai tolerant.
În concluzie, definiţiile victimizării domestice conţin asocierea dintre femeie
şi victimizare, definind, mai degrabă, violenţa în cuplu, indiferent de tipul de
cuplu.

Bibliografie

1. Institutul pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalităţii – „Raport asupra

violentei domestice”, 2000, p. 4
2. Marţian Iovan – „Studii de psihologie judiciară”, Ed. Albatros, Bucureşti,
1987, p.27
3. Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolae, “Elemente de psihologie a cuplului”,
Casa de editură şi presă “Şansa” SRL, Bucureşti, 1996
4. Rădulescu, Sorin, “Sociologia violenţei (intra)familiale – victime şi agresori
în familie”, ed. LuminaLex, Bucureşti, 2001
5. Legea nr.217/25 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea violentei
domestic
6. http://www.politiaromana.ro/violența_in_familie.html

10