Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați.

Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie.

Galați 2021, Seminar – Introducere în istoria universală (Istorie II)

Sfârșitul comunismului

Student:
Hulea Liviu Marian
 Cuprins

Introducere
Colapsul regimurilor comuniste
Tentativele de reformară ( Glasnost și Perestroika )
Căderea regimurilor comuniste
Dezintegrarea Uniunii Sovietice
Concluzie
Bibliografie
 Introducere

Victoria aliaților în cel de-al doilea conflict mondial a reprezentat, pentru URSS și Stalin,
marele salvator al Europei - după cum era prezentat de propaganda comunistă, prilejul
impunerii de regimuri comuniste în Europa Centrală și de Est, practic, oriunde armata roșie a
apucat să pună piciorul ( cu excepția Iugoslaviei, care a trecut singură la comunism ) .

Însă, sistemul comunist de factură leninist-stalinistă a avut o serie lungă de probleme

fundamentale care, de multe ori au fost rezolvate prin intervenția armatei sau, după cum știm,
cu ajutorul poliției politice.

Revoluția Ungară din 1956 a arătat faptul că, regimul comunist a fost impus cu forța și că în
lipsa tutele militare din partea URSS-ului, acest regim era amplu contestat și imposibil să se
susțină singur, lucru pe care l-a arătat, după cum vom vedea, și retragerea trupelor Uniunii
Sovietice din 1988.

Trebuie spus faptul că, picarea regimurilor comuniste și destrămarea URSS-ului au fost
cauzate în mare parte din pricina deficiențelor structurale ale guvernării comuniste, din cauza
deficiențelor fundamentale în politica economică și dintr-o lipsă crescândă de legitimitate și
neîncredere.

În cele ce urmează vom vedea: De ce regimul comunist a făcut implozie? Care au fost
probleme fundamentale în politica economică? Care au fost deficiențele politice și moral? De
ce regimul comunist era imposibil de reforma? De ce tentativele de reformă ale lui Mihail
Gorbaciov au provocat totuși căderea acestor regimuri politice și al URSS-ului?

Urmând ca în final, să vorbim în câteva rânduri și despre revoluțiile propriu-zise.

 Colapsul regimurilor comuniste

Drumul către 1989 a fost pregătit de activități mai puțin vizibile dar determinante pe termen
lung, practic mișcările de rezistență anticomunistă ( Solidaritatea în Polonia, Carta 77 în
Cehoslovacia, grupurile neoficiale pacifiste, ecologiste și pentru drepturile omului din RDG
și Opoziția Democratică din Ungaria) cumulate cu deficiențele fundamentale ale sistemelor
de guvernare comuniste ( deficiențe economice, politice și morale ) au favorizat colapsul
iminent al acestor sisteme politice.

Deficiențele economice

Nu există nici o îndoială că cea mai evidentă cauză a colapsului comunismului est-european,
deși nu singura, a fost cea economică. Însă nici o țară est-europeană nu s-a putut compara cu
Etiopia sau Birmania, țări copleșite de foamete și constrânse să revină la o economie
primitivă, de subzistență locală. Deși un astfel de trend era vizibil și în România și poate în
Polonia, mai exista o cale lungă până să atingă situația celor două state. Alte economii
comuniste – a Ungariei sau, chiar într-o măsură mai mare a Cehoslovaciei și a Germaniei de
Est – erau considerate un eșec doar după standardele celor mai evoluate economii ale lumii.
Uniunea Sovietică, de asemenea, era încă o putere economică și tehnologică mondială, în
ciuda existenței unor zone foarte sărace.

Însă, problema principală a economiilor comuniste era aceea că: deciziile privind investițiile
și producția erau determinate în mare parte, deși nu în totalitate, de voința politică și nu de
presiunile pieței interne, care, în cele din urmă, reprezenta dorințele și deciziile
consumatorilor și a producătorilor. Cantitățile, prețurile bunurilor și serviciilor erau fixate
prin hotărâri administrative. Scopul urmărit, cel de a controla forțele pieței era atins, dar
efectul inevitabil a fost acela că, în aceste condiții, era imposibil să se aprecieze ce firme erau
profitabile și ce procese de producție erau mai mult sau mai puțin eficiente. Astfel neexistând
prețuri reale.

Criza bunurilor de larg consum a fost provocată de producția foarte ineficientă care făcea ca
volumul total al producției de bunuri căutate să fie mai scăzut decât ar fi fost normal în
condițiile unui nivel de industrializare atât de ridicat.1

1
Cu alte cuvinte, deși exista un nivel foarte mare de industrializare iar oamenii aveau un loc de muncă,
bunurile disponibile pentru a fi achiziționate erau la un nivel nesatisfăcător, producția fiind centrată pe
întreprindere și nu pe consumator ( așa cum este în capitalism ).
Pentru a înțelege unde se aflau economiile comuniste în comparație cu cele capitaliste și de
ce problema economică a statelor comuniste a fost una dintre cele mai importante în
prăbușirea acestor regimuri, trebuie să avem în vedere următoarele fapte:

1) Faptul că de-a lungul istoriei, până astăzi, au existat cinci mari cicluri industriale ( 1.
Ciclul bumbacului și al industriei textile ( 1780 – 1820 ) dominat de Marea Britanie; 2.
Ciclul transportului feroviar și al fierului ( 1840 – 1870 ) dominat, de asemenea, de
Marea Britanie; 3. Ciclul oțelului și al chimiei organice în care s-au utilizat mașinile
electrice ( 1870 – 1914 ) și care a fost dominat de industria americană și germană; 4.
Ciclul automobilelor și al petrochimiei ( 1910 – 1970 ) în care SUA a devenit puterea
hegemonică; 5. Ciclul electronicii, informaticii și al biotehnologiei care a început în anii
‘70 și care continuă și astăzi.
2) Faptul că economiile comuniste aveau la bază modelul sovietic de factură leninist-
stalinistă care s-a bazat pe cel de-al treilea ciclu industrial 2. Cu alte cuvinte, în 1989 când
economiile occidentale se aflau deja în cel de-al cinci-lea ciclu industrial, economiile
comuniste, conservau și perfecționau o economie specifică ciclului trei în ciuda
ineficienței grave și a depășii morale a acelui tip de industrie.
3) Faptul că succesul industriei era cuantificat în termeni de producție globală, indiferent de
costurile producției și rentabilitatea acelei producții de multe ori falsă. Efectele cincinalei
producției, a ineficienței și umflării producției globale fiind resimțite de populația
generală.

Deficiențele politice și morale

Dacă înțelegerea problemelor economice în tabloul colapsului regimurilor comuniste din

1989 este fundamentală, totuși, ceea ce a distrus în realitate comunismul în Europa de Est a
fost schimbarea climatului moral și politic. Pentru a înțelege aceste schimbări ale societăților
est europene, trebuie să avem în vedere faptul că: De-a lungul istoriei, revoluțiile au loc
numai atunci când elitele și o parte semnificativă a populației – în special intelectuali, dar și
oamenii de rând – și-au pierdut încrederea în validitatea morală a sistemului social și politic.

Represiunea, teroarea și mizeria vieții de la începutul anilor ’50 i-au dezamăgit pe unii dintre
adepții ideologiei comuniste, dar, după moartea lui Stalin, reforma părea posibilă, afirmațiile
referitoare la urbanizare rapidă, la industrializare, accesul la îngrijiri medicale moderne,
accesul general la educație, erau adevărate. Însă rigiditatea economiilor comuniste, lipsurile

2
Vladimir Tismăneanu ”Revoluțiile din 1989 între trecut și viitor”, Polirom, Iași 2005. P. 15.
interminabile și birocrația excesivă a fiecărui aspect al vieții au creat o stare de rău general.
Singurul mod de supraviețuire în astfel de sisteme se baza pe corupție, pe încălcarea formală
a legii. În schimb, majoritatea clasei profesionale și manageriale rămânea expusă oricând
unui potențial șantaj, cu sentimentul că viața era o minciună perpetuă3.

Trebuie avut în vedere faptul că, impunerea sistemului stalinist a creat tiranie care s-a
materializat prin domnia arbitrară a celor puțini. Una dintre caracteristicile importante ale
tiraniilor este aceea că ele creează posibilitatea răspândirii și reproducerii tiraniei mărunte.
Având tirani în frunte, aparatele birocratice sunt populate, la fiecare nivel, cu tirani care se
comportă arbitrar și în conformitate cu interesele lor. Tiranii de la vârf nu pot spera să își
impună voința decât dacă au funcționari servili iar pentru a-și asigura servilitatea acestora,
tiranii de la vâr le permiteau subordonaților să se bucure de plăcerea puterii arbitrare.

Acesta este una dintre motivațiile date epurărilor necontrolate din URSS în anii ’30 și a
ravagiilor Revoluției culturale din China, din perioada 1966-19764.

Expunerea zilnică la tirania măruntă care, la nivel local, de puține ori mai păstra fundamentul
ideologic care i-a inspirat pe Lenin, Stalin, Mao și chiar pe Ceaușescu provoacă un sentiment
de dezgust din ce în ce mai profund față de corupție și lipsa de corectitudine a întregului
sistem5.

Corupția generalizată, minciunile, dispariția încrederii sociale elementare, tirania măruntă la

toate nivelurile – au fost aspecte ale vieții pe care noile clase muncitoare și profesionale nu
le-au mai tolerat.6

Tentativele de reformară ( Glasnost și Perestroika )

În această situație, necesitatea reformării era cunoscută și imperios necesară, însă, reformarea
și eficientizarea unui sistem bazat pe tiranie, represiv și complet ineficient care se ținea la
putere prin însăși natura deficiențelor și problemelor lui fundamentale s-a dovedit imposibilă
și fatală.

Nu anul 1956 când a fost înăbușită Revoluția maghiară, ci 1968 a reprezentat momentul
decisiv, de cotitură. Acesta a fost momentul în care implicațiile politicii lui Brejnev au

3
Ibidem. P. 36.
4
Ibidem. P. 37.
5
În acest sens, chiar succesul comunismului în crearea unei populații mai urbanizate, mai educate, mai
conștiente de sine a creat, de asemenea, un potențial de dezintegrare.
6
Op. Cit. P. 36.
devenit clare. Reforma politică fundamentală nu avea să fie îngăduită. Trebuie să precizăm
faptul că ceea ce s-a întâmplat în 1989 în Europa de Est, cât și în China, a dovedit că politica
sa de înghețare a reformelor a fost corectă. Continuarea reformelor ar fi provocat mai
devreme căderea comunismului.

Mihail Gorbaciov și tentativele de reformă ( Glasnost și Perestroika )

Pe 11 martie 1982, Mihail Gorbaciov este ales Prim secretar al PCSU punând capăt perioadei
de neliniște în care s-au succedat după moartea lui Brejnev ( noiembrie 1982 ) Andropov și
Cernenko.

În doar câteva luni, Gorbaciov avea să îndepărteze zeci de miniștri și activiști de partid, să
inițieze măsuri pentru corectarea deficiențelor economice al Uniunii Sovietice și să pornească
o politică de reforme sociale. ”Glasnost” – deschidere – și ”Perestroika” – restructurare –
aveau să devină simboluri ale politicii sale7.

Important de menționat este faptul că Gorbaciov a susținut menținerea partidului unic,

susținea în același timp și reînnoirea societății după ”principiile leniniste”8 .

În 1988 a început retragerea trupelor sovietice din Afganistan, bugetul pentru apărare a fost
redus, soldații ruși retrași din RDG, Cehoslovacia și Ungaria. Gorbaciov cerea tuturor statelor
comuniste din Centrul și Estul Europei, să întreprindă reforme.

Explozia de la Cernobîl din 1986 nu a cauzat reformele impuse de Gorbaciov însă, a

amplificat sentimentul de necesitate și confirmarea existenței deficiențelor majore pe care vi
le-am expus în capitolele anterioare.

Dezintegrarea regimurilor comuniste

Ceea ce părea a fi o deschidere către reforme și o nouă față a comunismului, dată de la centru
socialismului însăși, s-a dovedit a fi ultima suflare a acestui regim în Europa.

Decizia de retragere a trupelor din țările blocului comunist, oferirea liberului arbitru de către
Mihai Gorbaciov, statelor comuniste și perspectiva faptului că URSS nu se va mai implica în
treburile interne ale altor state, a deschis calea către acest sfârșit iminent al utopiei comuniste.

7
https://www.dw.com/ro/perestroika-glasnost-%C5%9Fi-sf%C3%A2r%C5%9Fitul-uniunii-sovietice/a-2627554
16.05.2021 18:30
8
Ibidem 16.05.2021 18:32.
Evenimentele din 1989 au avut o amploare și s-au petrecut într-un timp scurt. În ciuda
evidentelor fraude care au avut loc în timpul alegerilor poloneze, menite să mențină partidul
comunist la putere, electoratul s-a opus și dominația partidului s-a prăbușit. Din moment ce
sovietici fuseseră de acord cu acest lucru și pentru că doreau să evite un război de invazie, a
îngăduit Poloniei să-și urmeze drumul.

În momentul în care acest lucru a fost clar și nu exista posibilitatea unei invazii sovietice,
ungurii au urmat exemplul Poloniei.

Odată cu retragerea trupelor din Germania de Est, regimul lui Honecker își pierde
legitimitatea, scandările încep iar partidul comuni est-german îl suspendă pe Honecker pentru
a nu risca lichidarea fizică9. Astfel, odată ce posibilitatea unei intervenții sovietice sau a unei
forme de represiune erau abandonate, regimul s-a prăbușit în câteva săptămâni.

Întregul edificiul al comunismului în Europa de Est se prăbușea rapid și sigur. Pe 9 noiembrie

era deschis Zidul Berlinului în contextul în care menținerea acestuia era imposibilă, guvernul
Germaniei de Est pierzând controlul asupra populației.

Au urmat bulgarii, care au încercat să mai salveze ce se mai putea din partid și Todor Jivkov
a demisionat, după treizeci și cinci de ani la putere, la o zi după ce a fost deschis Zidul
Berlinului. O săptămână mai târziu au început demonstrațiile la Praga și în zece zile totul s-a
terminat. Doar Ceaușescu rezista în România păstrând o viziune stalinistă și refuzând
reformele propuse de Gorbaciov.

Regimul lui Ceaușescu s-a fundamentat, chiar și la apogeul său, pe teama față de o invazie
sovietică10. A existat întotdeauna presupunerea fundamentală că, în cazul în care ar fi fost
prea multă dezordine, tancurile sovietice vor interveni. Abia după ce a fost clar că sovieticii
nu vor interveni, s-a putu întrevedea sfârșitul. Numai datorită faptului că Ceaușescu era atât
de rupt de realitate și pentru că ( la fel ca Kim Ir Sen ) își supuseseră cu succes partidul
comunist, înțesându-l cu rude și persoane servile, care nu au putut să-i zică adevărul, el nu
reușește să imite ieșirea din scenă în mod pașnic.

Dezintegrarea Uniunii Sovietice

Anul 1990 a fost anul în care creșterea frământărilor părea să ducă la punerea în discuție a
Perestroikăi ca urmare a reafirmării sentimentelor naționale, fapt pe care M. Gorbaciov nu l-a

9
Op. Cit. P. 42.
10
Op. Cit. P. 43.
prevăzut în planul său de redresare a URSS. Confruntări interetnice au izbucnit în
Azerbaidjan, Nagorno-Karabah, Kirghizia și Moldova, aceste conflicte naționale amenințau
însăși existența Uniunii Sovietice. Lituania s-a declarat independentă în martie 1990. I-au
urmat imediat Estonia, Letonia, Georgia și Armenia. Alte republici s-au proclamat suverane:
Federația Rusă, Azerbaidjan, Uzbekistan, Turkmenia, Tadjikistan, Moldova, Bielorusia și
Ucraina.

Conștient de pericol Mihail Gorbaciov a propus în februarie 1990 un nou tratat, stabilind o
confederație pentru a evita destrămarea. Congresul delegaților poporului acceptă proiectul
unui referendum cu privire la apartenența la Uniune, care ar fi trebuit să aibă loc în
primăvara lui 1991.

Cel care a dat lovitura finală URSS-ului definitivând prăbușirea ei a fost președintele
Federației Ruse, Boris Elțîn care la 8 decembrie 1991 împreună cu președintele Ucrainei și a
Belarusului, a decis să creeze o "Comunitate a Statelor Independente” (CSI) la care vor putea
adera și alte republici. Pe 14 decembrie alte cinci republici din Asia Centrală s-au raliat la
CSI. Pe 17 decembrie 1991 Boris Elțîn și Mihail Gorbaciov au anunțat dizolvarea oficială a
URSS, începând cu 31 decembrie 1991. URSS-ul a fost înlocuit de CSI dominată de Rusia.
Luând act de pierderea puterii sale Mihail Gorbaciov și-a anunțat demisia la televiziune pe
25 decembrie 1991. El recunoștea oficial moartea URSS. În fapt atât comunismul cât și
URSS-ul numai existau de câteva luni.

Concluzie

În concluzie, revoluțiile din 1989 au reprezentat o ilustrare ironică a definiției lui Lenin
privind o situație revoluționară: cei de la conducere nu mai pot menține puterea prin vechile
metode, iar cei conduși nu mai vor să mai accept aceste metode.

Practic, colapsul comunismului a fost datorat unui cumul complex de factori economici,
politici, morali dar și de oportunitate. De ce a fost 1989 și nu alt an? Pentru că, pur și simplu
în acest an, toate astrele s-au aliniat, URSS-ul și-a retras trupele, o posibilă intervenție
militară era exclusă și valul de nemulțumire generală a putu să se exprime, provocând astfel
schimbările pe care și le doreau.
Faptul că două cele mai mari accidente nucleare ale lumii au avut loc în URSS nu a făcut
decât să arate gradul de ineficiență și corupție a statului comunist dar și nevoia iminentă de
reforme.

Însă imposibilitatea de reformare a regimurilor comuniste venea din faptul că, ele se
mențineau la putere prin însăși natura lor, prin corupție, tiranie generalizată, decizii arbitrate
și prin folosirea poliției secret. În momentul în care aceste mecanisme nu au mai fost
susținute sau micșorate prin reforme, regimul nu s-a mai putu susține.
 Bibliografie

https://www.dw.com/ro/perestroika-glasnost-%C5%9Fi-sf%C3%A2r%C5%9Fitul-uniunii-
sovietice/a-2627554 16.05.2021 18:32

Vladimir Tismăneanu ”Revoluțiile din 1989 între trecut și viitor”, Polirom, Iași 2005.

Doina Jela, Vladimir Tismăneanu ”Ungaria 1956: revolta minților și fârșitul mitului
comunist”, Curtea Veche, București 2006.