Ministerul Educaţiei Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Inginerie Economică şi Business

Departamentul Economie si Management

LUCRARE INDIVIDUALĂ

La disciplina “PRETURI SI TARIFE

Tipurile de piață şi particularitățile acestora.

Chișinău 2020
 Concurenţa este un mod de manifestare al economiei de piaţă, în care pentru un
bun omogen sau pentru substituentele sale, existenţa unui producator este practic
imposibilă.

Piaţa cu concurenţă perfectă presupune îndeplinirea simultană a următoarelor

condiţii :

1) existenţa unui număr mare sau foarte mare de vânzători şi de cumpărători astfel
că orice tranzacţie între ei să nu afecteze condiţiile în care se realizează celelalte
tranzacţii;

2) omogenitatea ofertei – produsele prezentate pe piaţă în vederea vânzării-

cumpărării să fie identice sub aspectul caracteristicilor fizice, chimice, calitate ş.a.;
3) existenţa unor contacte strânse între cumpărători, pe de o parte, între vânzători,
pe de altă parte, precum şi între cumpărători şi vânzători prin intermediul cărora ei
se informează reciproc asupra preţurilor şi cantităţilor;

4) o mare mobilitate a intrărilor şi ieşirilor pe şi de pe piaţă, oricine având

posibilitate de a intra în competiţie sau de a părăsi piaţa ş.a

Concurenţa imperfectă este caracteristică pieţelor, unde producătorii au mai multe

libertăţi în stabilirea preţului, decât în cadrul concurenţei perfecte. Din acest tip de
pieţe face parte monopolul, care presupune următoarele caracteristici:

- bunul este produs de o singură firmă; - bunul nu poate fi substituit;

- există restricţii de intrare a altor producători in ramură (patente, licenţe ş.a.)

Metodele de fundamentare a preţului în condiţii de monopol sunt:

1. Pentru a asigura profitul maxim firma determină volumul producţiei care

corespunde egalităţii dintre MR şi MC, iar nivelul preţului este determinat de
evoluţia cererii (figura 3.3). Respectiv, Pm>(MR=MC) iar volumul profitului este
dat de suprafaţa PmABC.

2. Maximizarea cifrei de afaceri prin reducerea preţului cu scopul de a obţine

profituri imediate, mai puţin ridicate, chiar să rişte pierderi uneori, pentru a-şi
proteja situaţia de monopol şi de a evita apariţia concurenţilor în ramură.

3. Gestiunea la echilibru, care presupune egalarea preţului cu costul unitar şi

atingerea pragului de rentabilitate. Strategia se aplică în cazul vânzării ultimilor
cantităţi pentru evitarea crearea stocurilor de marfuri.

4. Discriminarea prin preţ ce se manifestă atunci când firma vinde aceleaşi produse
la preţuri diferite pe pieţe diferite cu scopul sporirii vânzărilor. Elementele de bază
2
care determină varietatea preţurilor sunt consumatorul, produsul, localizarea şi
timpul.