Creștinismul în Peninsula Balcanică își are două tradiții, două nuclee entice și două maniere.

În vestul
Peninsulei Balcanice, în zonele ilirice, există o biserica ilirică, biserica iudeocreștină, păstrătoare a
tradițiilor aspirațiilor regale ale lui Hristos, ca Israel, având o tradiției politică, reușind în perioada
majorității ilirice din administrație și armată la nivelul întregului imperiu, a impune împărați dintre
credincioșii săi, care au creștinat imperiul și care au dat dinastia ilirică, ce s-a finalizat după epoca lui
Iustinian, prin cucerirea Constantinopolului de către grecii din Asia Mică aliați cu africanii lui Heraclie, și
prin căderea pensulei Balcanice sub avari.

În epoca avară, romanitatea imperial-constantiniană din Iliria se concentrează în zona actualei Serbii,
unde se reconfigurează într-o populație numită romînă, după numele jurisdicțției bisericești romane,
sîrbă, un nume legat de tradiția iudeocreștină a bisericii ilirice, ori vlah, o formă locală a numelui
galileea, ce desemnează aceeași tradiție.

Purtători ai memoriei constantiniene, reprezentați arheologic prin cultura Komani-Kruje, sîrbovlahii se

vor emancipa de sub influența avară, moravă și francă, cu ajutorul maghiarilor ce au distrus statul
morav, și vor crea regatul medieval nemanid, asupra căruia vor domni mai mulți regi canonizați succesiv,
din dinastia nemanidă, care prin înrudiri cu arpadienii au ajuns să migreze în teritoriul ungar în contextul
unei lupte de putere cu angevinii pentru succesiunea acelorași arpadieni, împreună cu aristocrație și
populație, formînd structuri politice și extinzînd jurisdicția bisericii sîrbe ortodoxe în zonele în care și-au
stabilit autoritatea, zone în care existau episcopii catolice arpadiene.

În paralel cu concentrarea sîrbovlahilor în zona Rașka-Muntenegru în epoca uzurpării grecești a

Constantinopolului, în Dobrogea, puternica structură creștină paulină greacă, cu tendințe de autocefalie,
similară cu aceea a Ciprului grec, și avînd numeroși martiri creștini paulini, demonstrînd radicalismul
martiric a acestor creștini paulini acolo, vor invita pe Bulgari în zona lor, și le vor centraliza autoritatea
politică acolo, introducîndu-i în sfera culturii grecești, impunînd greaca ca limba de stat încă a bulgariei
păgîne, fixînd capitala bulgariei în Scythia Minor, la Pliska, și urmărind să îi convertească.

Odată cu apariția patriarhatului bulgar, se observă că numele primilor Patriarhi Bulgari sunt nume ce se
întîlnesc în nomenclatorul mitropoliei pauline de Tomis. Este clar că patriarhia bulgară a fost fondată
reactivînd rolul cvasiautocefal al mitropoliei Tomisului din antichitate. În succesiunea patriarhiei bulgare
din Mitropolia Tomisului, importantă la nivelul creștinismului paulin, s-a putut forma patriarhia în
Bulgaria, adăugată pentarhiei. Patriarhia se va extinde spre vest, dislocînd structurile sîrbovlahe și
concentrîndu-le în zona culturii Komani-Kruje din Muntenegru, Rașka și Kosovo, sau în Vechea Serbiei ori
Vechea Vlahie(Starosrbija sau Starovlahija). De abia prin ridicarea Sf. Simeon, sîrbovlahii au recuperat
zonele Văii Moravei de la Bulgari, și au început a le reconfigura caracterul etnic sîrbovlahic, romînesc,
rămînînd grupurile sîrbovlahe numite torlak, termen sinonim cu maurovlah, cuvînt folosit ca alt nume
etnic pentru sîrboromîni. Rude ale lui Nemanja vor reuși a ajunge la conducerea unei noi bulgarii,
dominată politic de acești sîrbovlahi așezați de Nemanja în zona Sofia-Tîrnovo, dar care se vor bulgariza
rapid complet.
Odată cu venirea structurii regale create de Sf Ștefan Dragutin în Ungaria, fiul acestuia, Ștefan Vladislav,
își va avea reședința inițial la Deva, și apoi la Argeș, vechi orașe arpadiene, jurisdicția bisericii sîrbe
pătrunde în Ungaria, unde se așează și credincioși ortodocși pentru prima dată.

Legenda lui Roman și Vlahata, text scris la comanda Sf Ștefan cel Mare în sec. XV, ne arată în detaliu
venirea acestui val de sîrbovlahi aristocrați însoțiți de popor, primii credincioși ortodocși din nordul
Dunării, mai întîi în țara numită Criș, fenomen păstrat și de tradițția cronicărească munteană care
condundă sintagma slavonă vă karaș cu făkaraș fagaraș, avînd astfel confuzia de mai tîrziu cu o țară a
făgărașului ce n-a fost așezată de aristocrația munteană decît în vremea lui Vladislav Vlaicu, Mircea și
Vlad Dracul, așa cum mărturisesc diplomele boierilor făgărășeni, și apoi urcînd pe Tisa Mureș ori pe linia
subcarpaților olteni, în Maramureș, Moldova ori Muntenia.

La Argeș, s-a găsit episcopia arpadiană catolică, dar avînd sînge arpadian, Nemanizii dragutinieni sunt
susținuți de ierarhia și populația catolică, centrată în zona Argeș-Cîmpulung și prelungită pînă în Săcuieni
și zona Bacău-Vrancea, încă necucerită de lla munteni de moldovenii încă fixați în zona Bucovinei. În
contextul anatemei nedrepte aruncate asupra lui Ștefan Dușan, cel ce reunificase lumea sîrbă scinzată
de la războiul civil purtat între Ștefan Milutin și fratele său Ștefan Dragutin, episcopi bizantini sunt trimiși
să preia diecezele revendicate de greci din biserica sîrbă ca o condiție a ridicării anatemei.

Urmașii lui Ștefan Dragutin de la Argeș, dintre care cel mai important va fi Nicolae Alexandru, vor așeza
episcopi greci în scaunele episcopale arpadiene ungare din teritoriul controlat de ei, dar vor rămîne
supuși ierarhilor sîrbi ai lui Dragutin din zona Morava-Jiu-Timok, ca o soluție de compromis în situație
tensiunilor dintre biserica postdușaniană și cea bizantină. Moldovenii vor încerca o soluție similară,
așezînd episcopii greci în coloniile genoveze aflate sub autoritatea lor, dar păstrîndu-și serboepiskopusul
de sînge regal, pe Iosif, în centrele importante ale așezării lor.

În paralel, statul bulgar, ce va asimila elitele sîrbovahe venite dinspre Iliria(mărturie fiind mențiunea unui
Caloian de la Sofia că e nepotul regelui sfînt Ștefan al Serbiei ori mențiunea cronicarilor francezi ce spun
ca Asan era din regii Serbiei și a ocupat Bulgaria de unde Bulgaria s-a numit în vremea dominației sale și
Valahia referintor strict la părțile vestice, sîrbești, ce atunci erau aglutinate ei, părți care s-au reunificat
în final la Dușan cu Starovlahia sau Serbia propriu-zisă, mărturie fiind moaștele Sf Ștefan Milutin la Sofia
și numele torlak, ori cronicile bulgare ce menționează deportarea vlahilor din Serbia la Tîrnovo și
acțiunile agresive bulgare de eliminare a limbii latine din ritul lor. În final Muntenia va cuceri Dobrogea,
dar pentru puțin timp, politica eclezială a lui Mircea acolo rămînînd necunoscută.

Astfel, biserica actuală romînească, urmașa a structurilor ecleziale venite laolaltă cu dinaștii și aristocrații
și poporul credincios din Serbia în Ungaria, unde biserica era continuatoare unica a bisericii ilirice, ce a
dat împărații ilirici, a coordonat prin militarii și episcopii de aici creștinarea imperiului, fiind reprezentată
la Santa Sabina în Roma ca eclesia ex circumcisione, reușind a da bisericii latine și cîțiva papi și fiind cea
care a substituit creștinismul tot grec de la Roma cu o tradiție petrina structurată de oameni ca Sf
Ieronim, biserică ce are numeroși sfinți, papi, împărați, regi sîrbi și voievozi descendenți din ei ai
Munteniei ori Moldovei, biserica iudeoilirică sau protosîrbovlahă, își are o istorie continuă, în ciuda
influenței fanariote de după desființarea patriarhiei sîrbe, deși gestul Sf Teoctist mitropolitul Moldovei
de a rescrie dipticile mitropoliei sale începînd cu episcopii sîrbi, și sărind peste episcopii greci trimiși
împotriva servoepiskopusului Iosif, după care apare direct Teoctist, ne arată că s-a menținut patriotismul
eclezial al elitelor descălecătoare.

Biserica Bulgară, marele rival balcanic al bisericii noastre sîrbovlahe, iliroromînești, își are originea în
ambițiile creștinismului paulin din Scithya Minor de a ajunge la statut autocefal sau patriarhal, ambiții în
care vedem începutul invitării bulgarilor în imperiu în zonă, fixării nucleului lor politic acolo, analog
comportamentului patriarhilor monofiziți din orient ce i-au invitat pe arabi în provinciile lor și le-au
stabilit centrele politice ajutîndu-i cu expertiza lor în organizarea imperiului lor, ce s-a făcut pe
structurile lor episcopale, ambiții care s=au finalizat cu proclamarea patriarhiei bulgare, ca succesoare a
mitropoliei de Tomis, onomastica primilor ierarhi bulgari demonstrînd aceasta, ei folosind numele
episcopilor de Tomis din antichitatea greco-bizantină de acolo.

Actuala episcopie din Constanța este o episcopie fondată în cadrul procesului de alipire a Dobrogei la
Romînia, urmașa procesului de la descălecatul medieval. Și nu a bisericii antice a Tomisului, ce și-a găsit
întruparea autocefală în nimeni alta decît patriarhia bulgară, instituția ce a facut cel mai mult rău
națiunii sîrbovlahe ori romînești din istorie.

Astfel istoria bisericii ortodoxe romîne și a credincioșilor săi începe cu venirea lui Ștefan Dragutin, numit
Negru Vodă, voievodul maurovlah sau torlac sau karavlah, de unde capetele de iudeoetiopieni din stema
atribuită basarabilor sau nemanizilor din Serbia și Bosnia de apuseni în armorialele lor. Mitropolia de
Tomis a devenit viitoarea patriarhie bulgară, de tradiție greacă .