ECONOMIA ROMÂNEASCĂ DUPĂ 1989

Perioada de după 1989 ar fi trebuit să reprezinte un nou început pentru România, din
punct de vedere economic și social, dar din pacate, am început cu stângul și revoluția nu a adus
locuitorilor României tocmai ce își doreau.După revoluție, economia României a avut parte de
un declin rapid și de reforme greoaie.Cele mai mari probleme ale economiei au fost lipsa
competitivității produselor autohtone, întreprinderile supradimensionate, tehnologia învechită
și energofagă, lupta pentru putere și sistemul judiciar ineficient.

La data de 21 decembrie 1989, România avea un produs intern brut de 800 miliarde de lei,
adică de aproximativ 53,6 miliarde de dolari, și un curs mediu de schimb de 14,92 lei pentru un
dolar. Exporturile României totalizau, în anul 1989, 5,9 miliarde de dolari. Datoria externă a țării, în
valoare de 11-12 miliarde dolari, era achitată integral, din februarie 1989]. În jur de 58% din venitul
național era realizat de industrie și 15% de agricultură. Populația angajată reprezenta peste 73% din
cea ocupată. Salariul minim era de aproximativ 2.000 de lei, adică 135 de dolari. România avea
peste opt milioane de salariați și 3,6 milioane de pensionari. Peisajul bancar cuprindea cinci instituții
- Banca Națională a României, Banca Română de Comerț Exterior, Banca pentru Agricultură și
Industrie Alimentară, Banca de Investiții și Casa de Economii și Consemnațiuni.
Pe parcursul a aproape trei decenii, de la schimbarea de regim din
1989, România a parcurs transformări economice, sociale și politice majore.
Această perioadă a fost martorul unor momente remarcabile care au influențat
mediul nostru economic și au stabilit, în egală măsură, noi traiectorii de
dezvoltare, cum ar fi aderarea la NATO în martie 2004 și aderarea la UE în
ianuarie 2007. România a trecut, de asemenea, prin unele evenimente
dramatice, cum ar fi ample mișcări sociale, episoade de instabilitate
economică, dar și instabilitate politică; tot ceea ce o nouă societate resimte
atunci când luptă să se adapteze noilor paradigme ale capitalismului.

Puterea economică a României[

Principalele industrii ale României sunt cea textilă și de încălțăminte, industria metalurgică,
de mașini ușoare și de asamblare de mașini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de
construcții, chimică, alimentară și cea de rafinare a petrolului. O importanță mai scăzută reprezintă
industriile farmaceutică, a mașinilor grele și a aparatelor electrocasnice. În prezent, industria
constructoare de mașini (vedeți Dacia Logan) este foarte largă și este orientată înspre piață.
Industria românească de IT cunoaște o creștere anuală constantă.
Puterea economică a României este concentrată în primul rând pe producerea de bunuri de
către întreprinderile mici și mijlocii în industrii precum cea a mașinilor de precizie, vehiculelor cu
motor, industria chimică, farmaceutică, a aparatelor electrocasnice și a îmbrăcămintei.
În 2006 România a reușit să egaleze (la paritatea dolarului) PIB pe locuitor realizat în 1988.
Față de media europeană a produsului intern brut pe locuitor în 2007, de 26.208 de dolari americani
și de cea mondială, de 8191 de dolari, România avea un nivel de 7523 de dolari, aproape de 3,5 ori
mai scăzut decât cel european și se afla sub nivelul mediu mondial [13].
 Economia subterană
În anul 2009, economia subterană reprezenta circa o treime din produsul intern brut al
României, potrivit unor estimări . Aproape două treimi din aceste sume provin din munca la negru,
iar restul din nedeclararea veniturilor obținute[14].
În anul 2013, economia subterană reprezenta 40 de miliarde de euro în 2013, respectiv 28,4% din
produsul intern brut, potrivit unui raport realizat de Consiliul Europei. Nivelul este în ușoară scădere
față de 2011, când procentul era de 30% din PIB. (PIB=produs intern brut)

Sectoarele economiei
Industria siderurgică - în anul 1989, România a produs 14,4 milioane tone de oțel, cantitate
cu care se situa pe locul 13 în lume, la mică distanță de India (14,6 milioane tone). România
producea mai mult oțel decât toată Africa (13,6 milioane tone), decât Spania (12,8 milioane tone),
sau Mexic (7,9 milioane tone). După 1989, cea mai mică producție a fost înregistrată în 2009, cu 2,7
milioane tone. În anul 2010, producția a crescut la 3,9 milioane tone. În 2010, România a exportat
fier și oțel în valoare de aproximativ 1,9 miliarde euro, în timp ce importurile au totalizat aproximativ
2,1 miliarde euro.
Industria electronică și electrotehnică este reprezentată prin întreprinderi amplasate în
principal în București, Iași, Timișoara, Craiova, Pitești.
Industria chimică s-a dezvoltat în ultimele decenii datorită existenței unei game largi de
materii prime existente în țară: cantități de sare, sulf, potasiu, lemn de rășinoase, stuf, gaz metan,
produse animaliere. Industria de prelucrare a sării s-a dezvoltat la Borzești, Băile Govora, Râmnicu
Vâlcea, Târnăveni și Giurgiu. Acid sulfuric se produce la Baia Mare, Zlatna, Copșa Mică, Turnu
Măgurele, Valea Călugărească și Năvodari.
Industria petrochimică produce cauciuc sintetic la combinatele petrochimice de
la Brazi și Borzești, mase plastice la Ploiești, Făgăraș, Brazi, Borzești, Pitești, fire și fibre sintetice la
Botoșani, Săvinești, Roman, Iași. Industria chimică și industria celulozei și hârtiei sunt reprezentate
prin numeroase centre în toată țara. Se produc medicamente și produse cosmetice, coloranți,
vopsele și detergenți.
În cadrul industriei materialelor de construcții se produce ciment, sticlă și articole din
sticlărie, ceramică pentru construcții, prefabricate, var. Principalele întreprinderi de ciment se află
la Bicaz, Brașov, Fieni, Comarnic, Turda. Sticlă se produce și se prelucrează la
București, Mediaș, Târnăveni, Dorohoi, Turda, Avrig, Calarasi.
Industria de prelucrare a lemnului dispune de resurse forestiere considerabile. În
combinatele de prelucrare a lemnului se produc plăci aglomerate, fibrolemnoase, furnire, placaje,
mobilă. Cele mai importante unități se află în zonele montane și submontane,
la Suceava, Bistrița, Focșani, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Arad, Târgu Mureș, Reghin, Satu
Mare, București, Brăila și Constanța.
Industriile ușoară și alimentară au tradiție în România, deoarece există importante baze
de materii prime autohtone. Importante sunt industria bumbacului, industria de prelucrare a lânii, a
confecțiilor și tricotajelor la București, Botoșani, industria zahărului, a uleiurilor, a vinurilor, a
panificației.
Industria ușoară din România a fost afectată de contextul internațional. Data de 1
ianuarie 2005 a adus pe plan mondial o măsură preconizată încă din 1995: abolirea totală a
sistemului cotelor la importurile de textile [20].

Numărul de angajați din industria textilă era de 360.000 în anul 2007, și a scăzut la

263.000 până august 2009, industria fiind puternic afectată de criza financiară
 Consumul de energie al României în anul 2005 a fost de 40,5 milioane tep (tone echivalent
petrol), din care:

 36,4% - gaze naturale

 25,1% - țiței și derivați petrolieri
 22,4% - cărbune 
 16,1% - hidroenergie