Biserica Ortodoxă din Țara Românescă după anul 1866 până

la Marea Unire

1. Viața bisericească după 1866

Situația din biserica noastră a continuat și după înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza de
la domnie în 1866. În 1872 conducerea de stat a adoptat ,, legea organică “ pentru alegerea
mitropoliților și episcopilor precum și a constituirii Sfântului Sinod al Sfintei bisericii
Autocefale Ortodoxe Române. Prin Legea organică s-au pus bazele Sfântului Sinod al B.O.R.
care era format din cei șase episcopi de: Rțmnic, Buzău și Argeș, Râmnic, Huși, Galați la care
se adăugau opt arhierei titulari de fiecare eparhie pe numele unui oraș.
În fruntea sinodului se afla mitropolitul ungrovlahiei care din 1865 avea titlul de
Primat, mitropolitul Nifon al Țării Românești. Sinodul se întrunea la București în două sesiuni
pe an, primăvara și toamna, având ca atribuții problemele spirituale disciplinare și
judecătorești.
Mitropolitul Nifon a încunoștițat pe patriarhul ecumenic despre acestă lege trimitâdu-i
un exemplar, dar n-a primit nici un răspuns, la ceea ce s-a interpretat ca o aprobare tactică a
legii. Legea avea însă o mare scădere care a dăinuit în B.O.R. până după 1918 și anume
alegerea mitropoliților și episcopilor era încredințată unui colegiu alcătuit din membrii
Sfântului Sinod și din toți depitații și senatori în funcțiune, adesea nerecunoscători ai
problemelor bisericeștiastfel încât alegerea vlădicilor a stat sub influența intereselor politice
ale timpului. Doar arhiereii titulari erau aleși de Sfântul Sinod și întăriți de senatori. În anii
care au urmat s-au întocmit numeroase regulamente care urmăreau să pună rânduiala în
diferite sectoare din viața nostră bisericească.
O realizare de seamă a mitropolitului Nifon a fost întemeierea seminarului Nifon din
București din 1872, întemeiat de bani săi, fiind și administrat de el cât a trăit, iar după moartea
de căte epitropie pusă sub conducerea mitropolitului Primat. De la 1 octombrie 1874 a început
să se publice la București revista B.O.R. organul oficial al Sfântului Sinod care apare până
azi. După moartea mitropolitului Nifon în 1875 în scaunul rămas vacant, a fost ales mitropolit
Calinic Miclescu al moldovei în timpul căruia s-au petrecut alte fapte de seamă.
În aprilie 1885, mitropolitul Calinic a adresat o scrisoare Patriarhiei, însoţită de o alta
a ministrului Cultelor şi Instrucţiunii, D.A. Sturdza, prin care se cerea recunoaşterea
autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, potrivit rânduielilor canonice ale Bisericii
Răsăritului. În 25 aprilie 1885, patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea (1884-1886) a răspuns
mitropolitului primat şi ministrului Cultelor, arătând că a luat în considerare, împreună cu
membrii Sinodului patriarhal, cererea Bisericii Ortodoxe Române, pe care o recunoaşte ca
autocefală. În aceeaşi zi s-a dat Tomosul de autocefalie, semnat de patriarh şi de zece membri
ai Sinodului.

1
 Totodată, patriarhul ecumenic a comunicat printr-o scrisoare-enciclică tuturor
Bisericilor Ortodoxe Autocefale surori recunoaşterea autocefaliei acordate Bisericii Ortodoxe
Române.
Tot pe vremea acestui mitropolit a luat fiinta la Bucuresti Facultatea de teologie care
nu a functionat datorita lipsei de fonduri. Apoi, s-a infiintat tipografia de cărţi bisericesti ce
functioneaza până în zilele noastre. Calinic moare la 14 august 1886.
După moartea lui, Partidul Liberal a reușit să aducă la mitropolie pe episcopul Dunării
de Jos, pe Iosif Gheorghian. Acesta nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor conducerii.
Pe timpul lui, Partidul Liberal a încercat mai mult abuzuri față de Biserica ortodoxă,
vaforizând și facilitându-le roamno-catolicilor să se întărescă. În 1887 a fost ridicat, vicariatul
catolic de la București la rang de episcopie și apoi de arhiepiscopie fără acordul statului.
În urma demisionarii lui Iosif Gheorghian ca mitropolit primat, a fost ales Ghenadie
Petrescu de la Arges.
Acesta s-a nascut în 1836 şi de tanar s-a călugărit la Mănăstirea Cernica – Bucuresti, a
fost numit ecclesiarhul catedralei mitropolitane din Bucuresti iar în 1876 a fost ales episcop
de Arges.
Ca mitropolit el si-a propus să sprijine preotimea ortodoxa şi a sprijint legea pentru
salarizarea preotilor, dar a avut mult de suferit din partea Liberalilor care l-au acuzat de
numaroase nelegiuiri. Sfantul Sinod l-a chemat la judecata şi în mai 1896 a fost depus
retragandu-se la mănăstirea Caldarusani.
După aceea , a fost readus în scaun pe Iosif Gheorghian. Acum, în cea de a doua
păstorire literatura s-a înbogățit foarte mult cu traduceri din limba franceză și engleză. Acesta
moare în anul 1909, pe 29 ianuarie.
La 5 februarie 1909, Colegiul Electoral alege pe Atanasie Mironescu. Acesta a fost fiu
de preot din localitatea Tohan Vaslui. S-a nascut în 1856, studiile le-a desavarsit la facultatea
de teologie din Cernauti după care a devenit profesor de morala la facultatea de teologie din
Bucuresti şi în 1858 a fost hirotonit episcop de Râmnic. A fost cel mai cult ierarh de la
inceputul veacului 20 intocmind lucrari de teologie morala şi istorie bisericeasca.
Păstoria lui a fost foarte tulburatoare, deoarece, în acest timp s-a votat Legea
costitoriului bisericesc ce prevedea ca pe lângă Sfântul Sinod să functioneze consistoriul ca o
punte de legătură între preoții ortodocși, preoți de mir și monahi. Mitropolitul a avut ăn acestă
perioada câteva înșcenări din partea catolicilor. În 1911 se retrage din scaun.
Următorul mitropolit a fost ales în anul 1912, pe Conon Arămescu Donici de pe
scaunul de la Huși. Acesta, s-a nascut intr-o familie preoteasca de lângă Roman, a studiat la
Iaşi şi Cernauti, iar în 1902 este hirotonit episcop de Husi. în timpul pastoriri sale ca
mitropolit al Ungrovlahiei s-a tipartit Biblia în 1914. După acestea, în timpul Primul Război
Mondial a rămas în București, silit de autoritățile germane, să semneze o proclamație către
ostasii roamni prin care li se cerea să nu atace trupele germane care ocupau un spatiu în stat.
Pe 1 decembrie 1918 s-a realizat Marea Unire, anexarea Transilvanie la Mica
Românie.În 1919 s-a ales din nou un mitropolit, pe Miron Cristea, cel care va deveni primul
patriarh al României.

2
 2. Recunoașterea Autocefaliei 1885
Decretul regal privind aprobarea Tomos-ului, prin care Patriarhia de la Constantinopol
recunoştea Biserica Ortodoxă a Regatului României ca autocefală a fost emis la 1 mai 1885.
Recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române a fost precedată de alte câteva
evenimente istorice. La 9 mai 1877, Adunarea Deputaţilor a proclamat Independenţa de Stat a
României, act consfinţit prin jertfele de sânge ale ostaşilor români în războiul dus alături de
Rusia împotriva Turciei, în 1877-1878. Totodată, în 1881 România a devenit Regat.
Autocefalia Bisericii Ortodoxe a Regatului României a fost primită formal în 25
aprilie 1885, deoarece încă din 1864 prin Legea sinodală s-a proclamat ''independenţa''
Bisericii româneşti. În Constituţia proclamată la 30 iulie 1866 se preciza că Biserica Ortodoxă
Română este ''neatârnată de orice chiriarhie străină'', iar prin Legea sinodală din 1872,
Biserica românească era numită din nou ''autocefală''.
De asemenea, mitropolitul Calinic Miclescu (1875-1886), împreună cu ierarhii
Sfântului Sinod, a săvârşit sfinţirea Marelui Mir la Bucureşti, în 25 martie 1882, act prin care
din punct de vedere canonic se desăvârşea statutul autocefal al Bisericii din Principatele
Române Unite.
O Biserică autocefală este o Biserică ce are o conducere proprie, adică un sinod
prezidat de întâistătătorul acesteia: patriarh, mitropolit sau arhiepiscop.
Conducerea Bisericii autocefale exercită puterea bisericească deplină, cea de
învăţătură dogmatică, sacramentală şi jurisdicţională, independent faţă de ierarhia oricărei alte
Biserici, dar păstrând principiul egalităţii şi coresponsabilităţii Bisericilor surori.
În 2020, la 25 aprilie, s-au împlinit 135 ani de când Biserica Ortodoxă Română a fost
recunoscută formal ca Biserică autocefală.

3
 3. Restaurarea monumentelor istorice.
În a doua jumatate a secolului XIX statul a început o acțiune de restaurare a unor
monumente istorice care ajunseseră în ruină. Astfel au fost restaurate radical sub conducerea
unui arhitect francez Andre Lecomte du Nouy Biserica mănăstirii Argeș, bisericile Sfinților
Trei Ierarhi și Sfântul Nicolae Domnesc din Iași. Sfântul Dumitru din craiova și vechea
mitropolie din Târgoviște. Dar arhitectul francez s-a îndepărtat mult de monumentul original
olosind metode de restaurare pe radicale.
Arhitect francez, restaurator și membru corespondent al Academiei Române, André
Lecomte du Nouy a fost chemat de Regele Carol I al României să restaureze o serie de
monumente din România și de departe cel mai important edificiu restaurat de arhitect între
1875 și 1880 a fost Mănăstirea de la Curtea de Argeș. De altfel, arhitectul urma să rămână în
România până la sfârşitul vieţii, ba chiar, la cererea lui, să fie înmormântat nu departe de
biserica din Curtea de Argeş.

Edificiul „Pater Noster” de pe Muntele Măslinilor de la Ierusalim este

una dintre marile realizări ale sale
André Lecomte du Nouy (1844-1914) s-a născut pe 7 septembrie la Paris, într-o
familie cu tradiţii artistice. Unchiul lui, Hyacinte-André du Nouy (supranumit Dunouy) era
pictor şi, între altele, a lucrat la Curtea regală din Napoli timp de doi ani, înainte de a executa,
la Paris, decoraţia castelelor Tuilleries, Versailles şi Saint Cloud. În 1859, André Lecomte du
Nouy se înscrie, pe 11 noiembrie, la „Ecole Impériale de Dessin et Mathématiques”. Singura
indicaţie cunoscută privind activitatea lui şcolară este matricula din registrele şcolii. Cel puţin,
din programul stabilimentului putem deduce că el a studiat desenul, sculptura ornemanistă,
matematica şi arhitectura. În continuare André Lecomte du Nouy şi-a continuat pregătirea în
atelierele a trei reputaţi arhitecţi francezi, între care renumitul Eugene Viollet-le- Duc. De
altfel, sub îndrumarea acestuia, André Lecomte du Nouy execută diferite lucrări de restaurare
ale unor monumente, între care şi catedrala din Cahors. Tot cu Viollet-le-Duc, André Lecomte
du Nouy participă la o expediţie arheologică în Siria şi Palestina în anii 1870-1871. Carnetele
de note, ţinute de-a lungul întregii sale cariere, mărturisesc influenţa capitală a profesorului
său în ceea ce priveşte metodele de lucru. O operă remarcabilă realizată de André Lecomte du
Nouy este edificiul „Pater Noster”, de pe Muntele Măslinilor de la Ierusalim, concepută în
stilul italian al monumentelor din Campo Santo de la Pisa în 1868. De altfel, în 1870,
arhitectul prezintă nouă desene făcând parte din acest proiect la Salonul din Paris. Tot Viollet-
le-Duc îl recomandă pe André Lecomte du Nouy pentru a efectua o misiune arheologică
organizată de „Palestinian Exploration Fund” în Ţara Sfântă.
În 1874, autorităţile române se adresează lui Viollet-le-Duc pentru a obţine
colaborarea acestuia în vederea restaurării Mânăstirii Curtea de Argeş, care urma să devină

4
necropola regilor României. Cum reputatul arhitect francez avea diferite şantiere în curs, el îl
recomandă pe cel mai competent dintre elevii lui şi astfel André Lecomte du Nouy se
deplasează în România, cu un contract semnat pentru doi ani. În realitate, din comandă în
comandă, André Lecomte du Nouy urma să rămână în România până la sfârşitul vieţii, ba
chiar, la cererea lui, să fie înmormântat nu departe de biserica din Curtea de Argeş, opera lui
capitală. Arhitectul francez a condus în România restaurarea a cinci monumente importante:
Curtea de Argeş între 1875-1880, bisericile Trei Ierarhi în 1882 şi Sfântul Nicolae în 1888 la
Iaşi, Sfântul Dimitrie în 1889 la Craiova și biserica Mitropoliei din Târgovişte în 1890. Însă,
de departe, cea mai cunoscută realizare este necropola regală. Acest monument, reprezentativ
pentru arta medievală românească, a devenit un simbol al Ţărilor Române, constituind chiar
modelul pavilionului provinciilor danubiene la Expoziţia Universală din Paris, în 1900.
Deciziile arhitecturale luate de André Lecomte du Nouy în opera de restaurare a
monumentelor din România au făcut obiectul unor nenumărate polemici, chiar din timpul
lucrărilor. De manieră generală, ele se încadrează în dezbaterea globală privind principiile
care trebuie urmărite în momentul refacerii unor monumente vechi, de cele mai multe ori într-
o stare de conservare precară şi care, deseori, au fost „cârpăcite” de-a lungul secolelor.

Mormântul arhitectului se află la Curtea de Argeş în curtea bisericii

Flămânzeşti
Mormântul arhitectului Emile André Lecomte du Nouy este declarat monument
istoric, fiind înregistrat cu Cod LMI: AG-IV-m-B-13944. Se află în Curtea de Argeș, Str.
Eroilor 36, în curtea bisericii Flămânzești. Tendinţele de o influenţă orientalistă, se regăsesc
în opera lui André Lecomte du Nouy, care a încercat să creeze, cu mai mult sau mai puţin
succes, în funcţie de propria lui percepţie, un stil „post-bizantin românesc”. Realizările lui au
meritul de a fi salvat de la ruină, sau chiar de la dispariţie, câteva monumente capitale ale artei
româneşti, chiar şi atunci când, de manieră excesivă, el a ales soluţia distrugerii lor şi a
reconstrucţiei „ex-nihilo” a acestora. Tot de necontestat este dragostea arhitectului pentru
patria lui de adopţie şi mândria de a-şi fi legat numele de opera de salvare a unor monumente.
Reproşul principal care i s-a adus se referă în primul rând la decoraţia interioară a bisericii
Curtea de Argeş, unde fresca de origine, pictată în 1526 de Dimitrie Zugravu (uneori numit şi
Dobromir ot Târgovişte), care se găsea într-o stare de distrugere avansată, a fost înlocuită
printr-o pictură modernă, în gustul secolului XIX. Trebuie însă să ţinem seamă de condiţiile
care i-au fost impuse, pentru că biserica, devenind necropola regilor României, aceştia
trebuiau să fie reprezentaţi în postură de ctitori. Tot în aceeaşi ordine de idei, eliminarea unor
pietre funerare istorice de pe solul bisericii, avea ca scop eliberarea spaţiului necesar în
vederea instalării viitoarelor morminte ale familiei regale. Trebuie să precizăm că sumele
necesare restaurării interioare a monumentului au fost prelevate în totalitate din caseta
personală a regelui Carol I.

Biserica familiei Brătianu de la Vila Florica, o altă realizare

importantă a arhitectului

5
 André Lecomte du Nouy a vrut să restaureze și Biserica Domnească din Curtea de
Argeș, grav deteriorată, demolând-o și reconstruind-o. Locuitorii orașului au contribuit la
strângerea unei sume de bani pentru începerea lucrărilor de salvare a bisericii, însă, în final,
biserica a fost restaurată după planurile arhitectului român Grigore Cerchez, care a salvat-o de
la demolare. Au fost scoase la lumină frescele de secol XIV, care fuseseră acoperite cu două
sau chiar trei straturi de zugrăveli noi. Cu această ocazie, a fost descoperită la baza turlei
semnătura zugravului Pantelimon datând din 1827. De reținut, de asemenea, că familia
Brătianu i-a comandat, în 1898, lui Emile André Lecomte du Nouy să construiască la Vila
Florica o biserică, cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, biserică devenită ulterior
necropolă de familie.