Mișcările Pământului și consecințele pentru oameni

Multă vreme s-a crezut că Pămîntul stă nemişcat în centrul Universului şi că Soarele
împreună cu planetele se învârt în jurul său. Mulţi oameni de știință a-i vremii aveau o asemenea
concepție, numită geocentrică, care situa Pămantul în centrul Universului. Nicolaus Copernic (1473-
1543), un om de știință polonez, reia în tratatul său de astronomie o veche ipoteză heliocentrică,
deja susținută de filosofii pitagoreici, și descrie cele trei tipuri de mișcări ale Pământului: în jurul axei
(„rotație”), în jurul Soarelui („revoluție”) și în raport cu planul eliptic.

Știm acum că, la fel ca și celelalte planete ale Sistemului Solar, Pământul efectuează o serie
de mișcări, dintre care mai importante sunt mișcarea de rotație și mișcarea de revoluție.

1. MIȘCAREA DE ROTAȚIE

Pământul efectuează o mișcare de rotație în jurul

axei sale, de la apus (vest) la răsărit (est), în timp de
aproximativ 24 de ore (23h 56' 4"). Mișcarea de rotatie se
efectueză în jurul axei Pământului, adica axa imaginară care
intersectează suprafața geoidului în cele două puncte
diametral opuse numite poli geografici. Unuia dintre cei doi
poli i se spune Polul Nord, respectiv cel care este orientat
spre Steaua Polară, iar celuilalt, Polul Sud.

Valoarea vitezei de rotație a Pamantului scade de la

Ecuator spre poli, întrucât în aceeași direcție descrește lungimea paralelelor (a cercurilor polare).
Această viteză este maximă la Ecuator (465 m/s), unde cercul paralel are lungimea cea mai mare

1
(40075km) și atinge numai 345 m/s, la latitudinea unde lungimea cercurilor paralele este zero (la
poli).

Consecințele mișcării de rotație a Pământului sunt:

a) Alternanța zilelor și a nopților

Datorită formei sferice, în cursul mișcării de

rotație, Pământul expune, pe rand, spre Soare câte o
parte din suprafața sa. Pe partea luminată, aflată spre
Soare, este zi, iar pe cea opusă, aflată în întuneric, este
noapte.

Durata dintre două intervale este permanent

egală la Ecuator, 12 ore. De la Ecuator spre poli marimea
acestor intervale se modifica. Astfel, în timpul anului,
datorită combinarii mișcarii de rotatie cu cea de revolutie
și înclinării axei terestre, intervalul luminos (ziua) va fi
maxim la solstițiul de vară al fiecărei emisfere și minim la
solstițiul de iarnă.

Dincolo de cercurile polare se succeda o zi de șase luni (ziua polară) și o noapte de aceeași
durată (noapte polară).

b) Modificarea temperaturii

Aceasta alternanță zi-noapte introduce o ritmicitate diurnă în funcționarea geosistemului.

Astfel, în timpul zilei se produce insolația adică creșterea temperaturii suprafeței terestre, a apei
mărilor și oceanelor și a aerului, are loc fotosinteza prin care plantele absorb dioxidul de carbon și
produc oxigen. În schimb, noaptea temperatura scade iar fotosinteza înceteaza.

c) Abaterea corpurilor aflate în mișcare

Asupra corpurilor aflate în mișcare pe suprafața

terestră acționeazăa forța Coriolis, care le deviază. Astfel,
corpurite sunt deviate spre dreapta în emisfera nordică și,
respectiv, spre stanga în emisfera sudică. Acest fenomen
se observă indeosebi la vânturi și la curenții marini.

Cauza o constituie vitezele inegale de deplasare a

corpurilor pe suprafața terestră, de la Ecuator la poli și
invers, ca urmare a bombării acesteia la Ecuator și a
turtirii la poli. De aceea alizeele suflă dinspre nord-est
spre sud-vest, în emisfera nordică, și dinspre sud-est spre nord-vest, în emisfera sudică. În ce privește

2
curenții marini, aceștia sunt deviați de la direcția inițială, ajungând să descrie circuite inchise în
fiecare emisferă.

2. MIȘCAREA DE REVOLUȚIE

Mișcarea de revoluție este

efectuată de Pământ în jurul
Soarelui pe o orbită în formă de
eclipsă, nu de cerc, Soarele aflându-
se într-unul dintre focarele orbitei.
Din aceasta cauză, distanța Soare-
Pamant este variabilă: 147.100.000
km la periheliu, atins la 3 ianuarie și
152.100.000 km la afeliu, atins la 6
iulie.

Ca valoare medie a distanței dintre Soare și Pământ se ia cifra de 149.500.000 de km.

Pamantul parcurge orbita sa în jurul Soarelui în timp de un an, mai exact în 365 de zile, 6 ore, 9
minute și 9 secunde. Acesta este anul-sideral. Anul calendaristic are însă, de regulă, 365 de zile. Ca
urmare, din necesități practice, pentru cele circa 6 ore care depășesc anul calendaristic se adaugă,
din patru în patru ani, o zi lunii februarie. În acest al patrulea an, numit bisect, luna februarie are 29
de zile, în loc de 28.

Viteza medie de deplasare a Pamantului pe orbită in jurui Soarelui este de 29,7 km/s. În cele
24 de ore necesare pentru a se roti in jurui axei sale Pamantui de deplaseaza totodata si pe orbită,
parcurgand a 365-a parte din drumul sau in jurui Soarelui. Acesta determina modificarea distantei si
inclinarii fata de Soare care, în mișcarea sa aparentă pe bolta cerească, nu rasare și nu apune, în
fiecare zi, în aceleași puncte, iar la amiază nu ridică la fel de sus deasupra orizontului. S-a constatat că
trebuie să treacă exact un an pentru ca Soarele să răsară și, respectiv, să apună în aceleași puncte de
pe linia orizontului.

Consecințele mișcării de revoluție sunt:

- formarea anotimpurilor;
- inegalitatea zilelor și a nopților pe parcursul unui an;
- încălzirea inegală a Pământului într-un an;
- formarea zonelor de căldură.
Cele 4 anotimpuri - primăvara, vara, toamna și iarna - sunt determinate de cele patru
momente definitorii ale mișcării de revoluție a Pământului într-un an: două echinocții și două solstiții.
a) Echinocțiile sunt:
- de primăvară, la 21 martie;
- de toamnă, la 23 septembrie.
Acum ziua este egală cu noaptea pe întreg
globul. În aceste zile razele Soarelui cad perpendicular

3
pe ecuator. Ca urmare, cei doi poli ai Pământului primesc aceeași cantitate de lumină și căldură. În
acest moment ziua este egală cu noaptea pe toată suprafața Pământului, iar cantitatea de energie
solară recepționată pe suprafața terestră scade uniform de la Ecuator spre poli. La 21 martie începe
primăvara în emisfera nordic, iar în cea sudică, toamna. Pe 23 septembrie este invers: în emisfera
sudică începe primăvara iar în cea nordică, toamna.
b) Solstițiile
Sunt momentele când razele soarelui cad
perpendicular pe unul dintre tropice, luminând și încălzind
mai mult emisfera respectivă. Solstițiile sund de două tipuri:
- de vară, la 22 iunie, atunci când Pământul expune
spre Soare cea mai mare parte din emisfera nordică, razele
Soarelui căzând perpendicular pe Tropicul Racului (sau
Tropicul de Nord). În acest moment începe vara în emisfera
nordică și iarna în cea sudică. Ziua de 22 iunie este cea mai
lungă în emisfera nordică, aici zilele de vară sunt mai lungi
decât nopțile.

- de iarnă, pe 22 decembrie, când

razele Soarelui cad perpendicular pe
Tropicul Capricornului (sau troopicul de
Sud). Ca urmare, 22 decembrie marchează
începutul verii în emisfera sudică și a iernii
în emisfera nordică, unde noaptea va fi cea
mai lungă.

4
 Durata zilelor și a nopților
a) Zi și noapte polară
La Polul Nord, între 21 martie și 23 septembrie, când
este mai mult luminată emisfera nordică, Soarele nu apune.
În regiunea Polului Nord este așa-numita ”zi polară”, care
durează șase luni. În aceași perioadă, la Polul Sud este
”noapte polară”. Între 23 septembrie și 21 martie lucrurile
stau exact invers: este noapte polară la polul Nord și,
respectiv, zi polară la Polul Sud.
b) Durata zilelor și nopților în afara regiunilor polare
În restul regiunilor Terrei durata zilelor și nopților
variază în decursul anului. Astfel, ca regulă, în emisfera
nordică durata zilei crește continuu de la echinocțiul de
primăvară până la solstițiul de vară și scade de la solstițiul de vară până la echinocțiul de toamnă.
De la echinocțiul de primăvară până la echinoxiul de toamnă durata zilei este tot timpul mai
mare decât durata nopții.
De la echinocțiul de toamnă până la solstițiul de iarnă, ziua este în scădere continuă în
emisfera nordică, atingând durata cea mai mică pe 22 decembrie. Apoi ziua crește continuu până la
echinocțiul de primăvară, rămânând însă mai scurtă decât noaptea.
În emisfera sudică lucrurile se petrec invers față de emisfera nordică.