Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Multă vreme s-a crezut că Pămîntul stă nemişcat în centrul Universului şi că Soarele
împreună cu planetele se învârt în jurul său. Mulţi oameni de știință a-i vremii aveau o asemenea
concepție, numită geocentrică, care situa Pămantul în centrul Universului. Nicolaus Copernic (1473-
1543), un om de știință polonez, reia în tratatul său de astronomie o veche ipoteză heliocentrică,
deja susținută de filosofii pitagoreici, și descrie cele trei tipuri de mișcări ale Pământului: în jurul axei
(„rotație”), în jurul Soarelui („revoluție”) și în raport cu planul eliptic.
Știm acum că, la fel ca și celelalte planete ale Sistemului Solar, Pământul efectuează o serie
de mișcări, dintre care mai importante sunt mișcarea de rotație și mișcarea de revoluție.
1. MIȘCAREA DE ROTAȚIE
1
(40075km) și atinge numai 345 m/s, la latitudinea unde lungimea cercurilor paralele este zero (la
poli).
Dincolo de cercurile polare se succeda o zi de șase luni (ziua polară) și o noapte de aceeași
durată (noapte polară).
b) Modificarea temperaturii
2
curenții marini, aceștia sunt deviați de la direcția inițială, ajungând să descrie circuite inchise în
fiecare emisferă.
2. MIȘCAREA DE REVOLUȚIE
Viteza medie de deplasare a Pamantului pe orbită in jurui Soarelui este de 29,7 km/s. În cele
24 de ore necesare pentru a se roti in jurui axei sale Pamantui de deplaseaza totodata si pe orbită,
parcurgand a 365-a parte din drumul sau in jurui Soarelui. Acesta determina modificarea distantei si
inclinarii fata de Soare care, în mișcarea sa aparentă pe bolta cerească, nu rasare și nu apune, în
fiecare zi, în aceleași puncte, iar la amiază nu ridică la fel de sus deasupra orizontului. S-a constatat că
trebuie să treacă exact un an pentru ca Soarele să răsară și, respectiv, să apună în aceleași puncte de
pe linia orizontului.
- formarea anotimpurilor;
- inegalitatea zilelor și a nopților pe parcursul unui an;
- încălzirea inegală a Pământului într-un an;
- formarea zonelor de căldură.
Cele 4 anotimpuri - primăvara, vara, toamna și iarna - sunt determinate de cele patru
momente definitorii ale mișcării de revoluție a Pământului într-un an: două echinocții și două solstiții.
a) Echinocțiile sunt:
- de primăvară, la 21 martie;
- de toamnă, la 23 septembrie.
Acum ziua este egală cu noaptea pe întreg
globul. În aceste zile razele Soarelui cad perpendicular
3
pe ecuator. Ca urmare, cei doi poli ai Pământului primesc aceeași cantitate de lumină și căldură. În
acest moment ziua este egală cu noaptea pe toată suprafața Pământului, iar cantitatea de energie
solară recepționată pe suprafața terestră scade uniform de la Ecuator spre poli. La 21 martie începe
primăvara în emisfera nordic, iar în cea sudică, toamna. Pe 23 septembrie este invers: în emisfera
sudică începe primăvara iar în cea nordică, toamna.
b) Solstițiile
Sunt momentele când razele soarelui cad
perpendicular pe unul dintre tropice, luminând și încălzind
mai mult emisfera respectivă. Solstițiile sund de două tipuri:
- de vară, la 22 iunie, atunci când Pământul expune
spre Soare cea mai mare parte din emisfera nordică, razele
Soarelui căzând perpendicular pe Tropicul Racului (sau
Tropicul de Nord). În acest moment începe vara în emisfera
nordică și iarna în cea sudică. Ziua de 22 iunie este cea mai
lungă în emisfera nordică, aici zilele de vară sunt mai lungi
decât nopțile.
4
Durata zilelor și a nopților
a) Zi și noapte polară
La Polul Nord, între 21 martie și 23 septembrie, când
este mai mult luminată emisfera nordică, Soarele nu apune.
În regiunea Polului Nord este așa-numita ”zi polară”, care
durează șase luni. În aceași perioadă, la Polul Sud este
”noapte polară”. Între 23 septembrie și 21 martie lucrurile
stau exact invers: este noapte polară la polul Nord și,
respectiv, zi polară la Polul Sud.
b) Durata zilelor și nopților în afara regiunilor polare
În restul regiunilor Terrei durata zilelor și nopților
variază în decursul anului. Astfel, ca regulă, în emisfera
nordică durata zilei crește continuu de la echinocțiul de
primăvară până la solstițiul de vară și scade de la solstițiul de vară până la echinocțiul de toamnă.
De la echinocțiul de primăvară până la echinoxiul de toamnă durata zilei este tot timpul mai
mare decât durata nopții.
De la echinocțiul de toamnă până la solstițiul de iarnă, ziua este în scădere continuă în
emisfera nordică, atingând durata cea mai mică pe 22 decembrie. Apoi ziua crește continuu până la
echinocțiul de primăvară, rămânând însă mai scurtă decât noaptea.
În emisfera sudică lucrurile se petrec invers față de emisfera nordică.