CAPITOLUL 5

IZVOARELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC

Izvoarele materiale sau reale sunt de fapt izvoare extrajuridice - acei factori de configurare ai
dreptului internaţional,adică determinantele acordului de voinţă.
•Izvoarele formale sunt aşa cum le spune şi numele
DEFINITIE izvoarele dreptului internaţional înţelegem acele mijloace juridice de exprimare a
normelor rezultate din acordul de voinţă al statelor.
•Doctrina clasifică izvoarele dreptului internaţional public după:
•criteriul importanţei lor în apariţia şi consacrarea normelor juridice internaţionale în:
•izvoare principale cuprind:
•tratatele internaţionale şi cutuma internaţională;
•izvoare subsidiare-auxiliare cuprind:
•hotărârile instanţelor judecătoreşti.
•legislaţia naţională a statelor
•unele acte ale organizaţiilor interguvernamentale.
•criteriul formei concrete de exprimare în:
•izvoare exprese:tratatele internaţionale
•izvoare tacite:cutumele internaţionale
•Practica dreptului internaţional contemporan a stabilit că în anumite condiţii pot exista şi alte
izvoare ale dreptului internaţional cum ar fi:
•actele adoptate de organizaţiile internaţionale
•actele unilaterale ale unor state susceptibile a produce unele efecte juridice în raporturile cu alte
state.
•V.2. Izvoarele principale
Tratatul internaţional
•Convenţia privind dreptul tratatelo din anul 1969 de la Viena.
•caracteristicile tratatului internaţional reţinem:
•este un acord scris;
•identifică precis părţile care îşi asumă obligaţii;
•exprimă clar acordul de voinţă;
•stabilesc regulile de comportament cu precizie;
•determină exact drepturile şi obligaţiile părţilor;
•normele juridice internaţionale sunt stabilite cu mai multă rapiditate;
•participă la procesul de codificare a cutumelor;
•are contribuţia cea mai mare la reglementarea unor relaţii noi şi la dezvoltarea dreptului
internaţional public prin codificarea unor noi ramuri de drept.
•Tratatul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi valabil:
•să fie adoptat cu îndeplinirea procedurilor prevăzute atât de dreptul internaţional cât şi de
procedurile prevăzute de legea internă;
•să nu fie lovit de nulitate ca urmare a unor vicii de consimţământ sau pentru că intră în conflict
cu o normă imperativă a dreptului internaţional gener al;
•să nu fie ieşit din vigoare prin retragere, denunţare, suspendare, imposibilitatea executării sau
ca urmare a aplicării principiului lex posterior derogat priori sau rebus sic standibus etc;
•existenţa relaţiilor diplomatice sau consulare atunci când acestea sunt indispensabile pentru
aplicarea tratatului.
•Concluzie: putem defini tratatului internaţional ca un acord internaţional încheiat în scris
între state şi guvernat de dreptul internaţional încheiat în scopul de a crea modifica sau
abroga norme de drept internaţional şi consemnat într-un instrument unic sau în două sau
mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară.
•Avantajele tratatului faţă de cutumă sunt:
•exprimare directă şi explicită;
•exprimare rapidă şi eficientă;
•formă scrisă, solemnitatea, adică posibilităţi mai uşoare de probă;
•conferă stabilitate relaţiilor internaţionale.
•În concluzie putem spune că tratatele pot fi grupate în două mari categorii:
tratate licite şi tratate ilicite.
•V.2.2. Cutuma internaţională
•Cutuma este cel mai vechi izvor nescris al dreptului internaţional ca şi al dreptului în general
care a constituit izvorul principal al acestuia o perioadă îndelungată de timp alături de tratatul
internaţional.
•DEFINITIE Cutuma internaţională reprezintă o practică generală constantă relativ
îndelungată şi repetată a statelor şi considerată de ele ca având forţă juridică obligatorie.
(opinia juris sive necesitatis – convingerea că reprezintă dreptul sau necesitatea).
Cu toate acestea există multe practice chiar generale constante şi relativ îndelungate dar cărora
statele nu le recunosc valoarea juridică cum sunt uzanţele diplomatice care aparţin curtoaziei
internaţionale aplicată pe bază de reciprocitate şi care în caz de nerespectare nu atrage
răspunderea internaţională a statelor.
Dea lungul timpului multe uzanţe sau transformat în cutume prin acceptarea lor ca reguli
obligatorii cum sunt imunităţile şi privilegiile diplomatice.
Elementele cutumei:
•elementul material de ordin obiectiv faptic:
•respectiv un anumit comportament al statelor/conduita statelor concretizată într-o practică
generală constantă şi relativ îndelungată;
•elementul voliţional de ordin subiectiv:
•exprimat prin convingerea statelor de a accepta acea regulă ca având un caracter juridic opinio
juris.
•În funcţie de aria lor de acţiune cutumele pot fi clasificate în:
•cutume universale care sunt reguli aplicabile tuturor subiectelor de drept internaţional ca
urmare a acceptării lor de către cvasitotalitatea acestora;
•cutume regionale sau locale care sunt constituite pe o arie geografică mai restrânsă de regulă
continentală;
•cutume bilaterale care sunt stabilite prin practica reciprocă a două state de regulă vecine.
•Dovada cutumei se face prin:
•practica statelor, practica diplomatică,
•declaraţii, corespondenţă diplomatică, acte unilaterale ale statelor;
•tratatele multilaterale,
•care recunosc sau codifică norme cutumiare;
•tratate multilaterale cu norme noi,
•pe care statele care nu sunt părţi la aceste tratate le recunosc şi aplică în practica lor ca fiind
obligatorii pentru ele;
•tratate repetate cu conţinut asemănător;
•rezoluţii ale organizaţiilor internaţionale;
•hotărâri şi avize ale curţilor de justiţie şi arbitrale internaţionale;
•legi şi practica juridică internă dacă sunt uniforme şi concordante.
•Sarcina probei în faţa organelor judiciare internaţionale sau în raporturile concrete dintre
state revine întotdeauna statului care o invocă indiferent că revendică un drept sau pentru a se
apăra împotriva unei pretenţii considerată de el ca nefondată.
•V.3. Izvoarele subsidiare sau secundare
•Principiile generale de drept
•Pentru că exprimă voinţa unilaterală a unui stat principiile de drept intern NU pot fi izvoare
ale dreptului internaţional.
•Deoarece principiile sunt cuprinse fie în tratate fie în cutume caz în care izvorul formal nu este
principiul ci tratatul sau cutuma
•V.3.2. Actele unilaterale ale statelor
•DEFINITIE Prin actele unilaterale ale statelor înţelegem actul care emană de la o singură
parte şi care este susceptibil să producă efecte juridice în raporturile internaţionale,
• Actele unilaterale ale statelor sunt variate astfel, întâlnim următoarele categorii:
•DEFINITIE Notificarea este actul solemn prin care se aduce la cunoştinţa unuia sau mai
multor state terţe diferite situaţii, propuneri informaţii care produc efecte juridice:
•declaraţie de război, de neutralitate,
•declaraţie de succesiune la un tratat.
•Un regim deosebit îl are declaraţia facultativă de acceptare a jurisdicţiei obligatorii a CIJ (act
unilateral).
•DEFINITIE Promisiunea actul unilateral prin care statele îşi asumă individual obligaţii,
putând da naştere unor drepturi noi în profitul terţilor;
•DEFINITIE Renunţarea actul unilateral prin care statele renunţă sau abandonează un drept,
de bună voie;
•DEFINITIE Recunoaşterea este actul unilateral al unui stat prin care recunoaşte o situaţie
juridică internaţională poate avea:
•efecte constitutive - recunoaşterea unei cutume sau
•efecte declarative- recunoaşterea unui stat sau guvern.
•DEFINITIE Protestul manifestarea de voinţă a statelor poziţia pe care o ia un stat împotriva
altui stat care încalcă drepturile şi interesele sale legitime. Este actul contrar recunoaşterii.
•V.3.3. Actele organizaţiilor internaţionale
•Au de regulă caracter de recomandare adică nu impun obligaţii statelor deci nu sunt izvor de
drept.
• Pot fi considerate izvoare subsidiare derivate ale dreptului internaţional:
•Actele unilaterale ale OI şi ale altor instituţii internaţionale;
•Regulamentele interioare ale OI:
•Regulamentele de funcţionare ale unor organe ale acestora.
•Regulamentele instanţelor de judecată internaţionale:
•Regulamentul CIJ.
•Regulamentul de procedură şi probă a al Curţii Penale Internaţionale:
•Alte instrumente juridice care reglementează funcţionarea lor internă.
•De reţinut în această categorie nu intră actele constitutive ale OI şi statutele OI cum ar fi:
•Carta ONU,
•Statutul Consiliului Europei,
•Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, Statutul Curţii Penale Internaţionale etc.,
•deoarece acestea sunt tratate internaţionale adică izvoare principale ale dreptului
internaţional public.
•V.3.4. Legile interne ale statelor
•Ele sunt considerate izvoare subsidiare ale dreptului internaţional public numai în măsura în
care pot contribui la formarea unor norme de drept internaţional de regulă pe cale cutumiară.
•Exprimă voinţa unui singur stat.
•Pot fi create reguli internaţionale mai întâi pe cale cutumiară (practica statelor) şi apoi pe cale
convenţională în cazul în care mai multe state adoptă legi similare în domenii care interesează
dreptul internaţional cum ar fi:
•dreptul de azil,
•cetăţenia,
•extrădarea etc.
•V.3.5.Hotărârile instanţelor de judecată naţională
•Ca şi legile interne prin practica judecătorească uniformă hotărârile instanţelor de judecată
naţionale pot influenţa în anumite situaţii formarea unor reguli de drept internaţional.
•V.4. Mijloace auxiliare de determinare, interpretare şi dezvoltare a dreptului internaţional
public
•V.4.1. Jurisprudenţa internaţională
•Fie că este vorba despre hotărâri ale instanţelor de judecată internaţionale permanente sau ad-
hoc fie despre hotărârile Tribunalelor arbitrare ele nu constituie izvoare de drept internaţional,
ci doar un mijloc auxiliar de determinare a dreptului, deoarece aceste hotărâri conform
art.59 din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie au putere numai pentru cauzele
soluţionate.
•V.4.2. Doctrina
•Ea nu are rol creator ea contribuie numai la interpretarea sistematizarea şi determinarea pe cale
de lege ferenda adică ca propuneri a dreptului internaţional public
•V.4.3. Rezoluţiile organizaţiilor internaţionale PREDREPT
•Acestea sunt considerate soft law, droit vert, izvoare secundare ale dreptului internaţional.
•Sintagma predrept.
•V.5. Codificarea dreptului internaţional înseamnă sistematizarea, gruparea şi ordonarea
regulilor cutumiare de drept internaţional, prin intermediul unor tratate.
•Prin codificare normele cutumiare devin norme juridice convenţionale.
•Întâlnim următoarele tipuri de codificare: Codificare neoficială ştiinţifică realizată de:
•savanţi sau institute ştiinţifice naţionale sau internaţionale,
•nu este obligatorie pentru state şi pentru instanţele jurisdicţionale.
•Codificare oficială realizată de: state de comun acord,
•constituie o sursă a dreptului internaţional cu toate efectele implicate de aceasta deoarece se face
prin tratat.
•Codificare parţială când cuprinde o ramură sau o parte a dreptului internaţional,
•Codificare general când cuprinde ansamblul acestui drept.
• În concluzie putem spune că Carta Naţiunilor Unite din 1945 codifică principiile generale
ale relaţiilor dintre state.