Lacustră  

Că n-am tras podul de la mal.

de George Bacovia Un gol istoric se întinde,

De-atitea nopţi aud plouâ nd,
Aud materia plâ ngâ nd...
Sunt singur, şi mă duce-un gâ nd
Spre locuinţele lacustre.
Şi parcă dorm pe scâ nduri ude,
În spate mă izbeşte-un val --
Tresar prin somn şi mi se pare
Pe-acelaşi vremuri mă gă sesc...
Şi simt cum de atâ ta ploaie
Piloţii grei se pră buşesc.
De-atitea nopţi aud plouâ nd,
Tot tresă rind, tot aşteptâ nd...
Sunt singur, şi mă duce-un gâ nd
Spre locuinţele lacustre.

1. Menţionează câ te un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor somn şi singur. 2 puncte
2. Explică utilizarea cratimei în structura „ n-am tras”. 2 puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvâ ntul a dormi. 2 puncte
4. Transcrie doi termeni aparţinâ nd câ mpului semantic dominant în poezie. 4 puncte
5. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 4 puncte
6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a textului citat. 4 puncte
7. Comentează , în 6 - 10 râ nduri, strofa a doua, prin evidenţierea relaţiei dintre
ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate,
sugestie), prezente în textul citat. 4 puncte
Consideraţii generale asupra poeziei bacoviene
 Prima caracterizare complexă a liricii bacoviene aparţine criticului Eugen Lovinescu ce afirmă, în
Istoria literaturii române contemporane, că „Bacovia a creat o atmosferă personală de copleşitoare
dezolare, de toamnă cu ploi putrede, cu arbori cangrenaţi, limitată într-un peisagiu de mahala de oraş
provincial, între cimitir şi abator, cu căsuţele scufundate în noroaie eterne, cu grădina publică răvăşită, cu
melancolia caterincilor şi bucuria panoramelor, în care princese oftează mecanic în racle de sticlă; şi în
această atmosferă de plumb, o stare sufletească unică: o abrutizare de alcool, o deplină dezorganizare
sufletească, prin obsesia morţii şi a neantului, un vag sentimentalism banal, în tonul flaşnetelor, şi
macabru, în tonul păpuşilor de ceară ce se topesc, o descompunere a fiinţei organice la mişcări silnice şi
halucinante, într-un cuvânt, o nimicire a vieţii nu numai în formele ei spirituale, ci şi animale.”
George Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, semnalează modelele
lui Bacovia (simbolistul român Traian Demetrescu, precum şi cei francezi: Baudelaire, Verlaine, Jules
Laforgue şi Rollinat), apoi trece în revistă imaginarul poetic specific: „Penetraţia umezelei peste tot,
atmosfera ceţoasă care înăbuşe, crâşmele umede, murdare, zidurile vechi ce se dărâmă, pereţii umezi şi
frigul, un mort evreiesc pe ploaie, o fată îngropată pe ploaie, toate acestea sfârşesc prin a da nervi, prin a
exaspera. Atunci, după o fază de prostraţie, simţurile sunt cuprinse de o agitaţie vecină cu demenţa.” În
această atmosferă poetul, spirit îndurerat , ia o anumită poză şi face gesturi ce ilustrează exasperarea:
„Poetul are o poză, pe care şi-o menţine, puerilă ca orice mecanism şi deci de un secret umor. (...) Poetul
este deci nu un simplu liric, ci un ilustrator al propriei sale lumi, un creator de contururi şi gesturi proprii.
Poetul stă singur în cavou, privind sicriele de plumb şi ascultând scârţâitul coroanelor, prin parc apar
fantome şi trece o pasăre cu pene albe, pene negre strigând cu glas amar, poetul plânge şi râde sarcastic
în hî, în ha sau râde hidos, păşeşte singuratec pe pustiele pieţe, intră în casa iubitei şi-i ordonă să-i cânte
un marş funebru (...)” .
Poezia bacoviană maltratează realul, nu-l reprezintă, depoetizându-l, după părerea criticului
contemporan Nicolae Manolescu: „Un mod de a maltrata realul este repetiţia mecanică prin care Bacovia
creează o lume de marionete, de păpuşi de ceară, ce fac salturi groteşti ca nişte fiinţe dezarticulate”.
S-a mai spus că Bacovia depăşeşte, ca viziune artistică, simbolismul, apropiindu-se de mişcarea
expresionistă.
Simbolist este Bacovia prin crearea corespondenţelor între lumea interioară, a trăirilor şi cea
exterioară, a peisajului descris sumar, prin utilizarea simbolurilor, prin efectele muzicale realizate prin
prezenţa refrenelor şi a laitmotivelor, cât şi prin aliteraţii şi eufonii şi prin capacitatea de sugestie a
textului.
Legătura cu expresionismul se realizează atât la nivelul atitudinilor, al imaginilor, cât şi al scriiturii.
Urâtul şi plictisul specifice simbolismului sunt înlocuite de angoasă şi exasperare. În imaginarul poetic
bacovian se conturează o lume bolnavă, apocaliptică: străzi pustii, amurg, noapte, oraşe în prăbuşire, toate
fiind expresia sufletului său traumatizat. Obsesia, coşmarul, stranietatea, spaima devorantă caracterizează
o conştiinţă tipic expresionistă, care exprimă regresul fiinţei umane. Culorile exprimă stări de spirit, idei,
devin metafore existenţiale: „ Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum în urmă m-a obsedat
galbenul, culoarea deznădejdei." afirma autorul într-un interviu. La nivel sintactic este tipic expresionistă
fragmentarea frazei prin elipsa predicatelor şi juxtapunere. Astfel apare impresia de discontinuitate, de
ruptură.
profesor Irina Tanase