UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI

Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.

Tema: Geneza conceptului european

1. Impactul civilizaţiei greceşti asupra popoarelor europene
2. Uniformizarea Europei sub influența civilizației romane

1. Impactul civilizaţiei greceşti asupra popoarelor europene.

În epoca antică pe continentul european s-au conturat două centre importante de

civilizație: Grecia și Roma. Etimologia cuvântului Europa este necunoscută, dar se
presupune că ar fi de origine semitică (oriental), iar grecii au dat cuvântului o
semnificație geografică – „hirib” (apus), adică ar fi pământurile care se află la vest de
Orient. Chiar dacă în epoca antică noțiunea a avut o semnificație preponderant
geografică, totuși procesele politice, sociale, culturale, care s-au desfășurat pe
continent au determinat o relativă uniformizare, iar unele aspecte au fost preluate și în
epocile ce au urmat. Este perioada în care fluctuațiile de popoare erau frecvente
datorită migrației sau proceselor de expansiune a unor state. În același timp se pun
bazele unor caracteristici noi în domeniul culturii materiale și spirituale.
Civilizația greacă a influențat popoarele europene nu doar prin filozofie, teatru,
arhitectură, medicină, dar și prin geneza formei de guvernare pe care în epoca modernă
au preluat-o statele dezvoltate – democrația. În sec. VIII î.Hr. centrul Aticii (o regiune a
Greciei) devine oraşul stat Atena. În condițiile unor crize politico-sociale frecvente, în
anul 594 î.Hr. în calitate de arhonte (conducător) la putere în Atena vine Solon – poet,
personalitate politică care era cunoscut prin abilităţile sale diplomatice. Dorinţa de a
restabili ordinea şi de a depăşi criza i-au determinat pe cetăţeni să-l investească cu
prerogative extraordinare legislative. Solon este considerat cel care prin reforme a inițiat
democrația - forma de guvernare în cadrul căreia puterea trebuie să aparțină poporului
(demos – popor; cratos – putere). În forma sa antică democrația era valabilă doar în
Atena și funcționa doar pentru cei care aveau statutul de cetățean. Primele reforme nu
au instituit drepturi egale nici pentru cetățeni, deși au inițiat transformări prin care vocea
demosului devenea mai importantă în comparație cu perioada anterioară. Printre
reformele lui Solon pot fi menționate:
a) economică – au fost anulate datoriile agricole şi a fost emisă o
monedă nouă care cântărea mai puţin aur. Creditorii au fost obligaţi să
accepte vechile datorii în monedă nouă, astfel debitorii puteau întoarce o
cantitate de aur mai mică decât cea împrumutată. Solon a stabilit maximum
pentru proprietatea funciară şi a permis vinderea-cumpărarea liberă a
pământului;
b) socială – pentru atenieni a fost interzisă sclavia provocată de
neachitarea datoriilor. Până la reformă, mulţi cetăţeni îşi pierduse drepturile,
transformându-se în datornici insolvabili. În privinţa străinilor institutul sclaviei
a continuat să se dezvolte.
Solon a împărţit societatea în patru categorii în baza criteriului de avere. Din prima
făceau parte cei mai bogaţi, din a doua – mai puţin bogaţi, etc. Fiecare categorie avea
drepturile sale – cele mai importante funcţii în stat le puteau deţine reprezentanţii
primelor două categorii.
Reforma avea menirea de aplanare a conflictului între aristocraţia gentilică care
deţinuse mult timp monopolul asupra puterii şi noii îmbogăţiţi care aspirau la aceasta.
c) politică – au fost create organe noi, iar unele vechi au fost
reformate. Puterea supremă trebuia să aparţină adunării populare (eclesia) la
care participau toţi cetăţenii (se convoca de 2 ori pe an). A fost creat senatul
– consiliul celor 400 de reprezentanţi, avea împuterniciri judecătoreşti,
administrative, politice, deşi respecta principiul tribal – de la fiecare trib se
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.

alegea câte 100 de reprezentanţi, fiind un gen mai modern al sfatului

bătrânilor.
Reformele promovate de Solon au pregătit societatea ateniană pentru depăşirea
organizării tribale. Evoluţia social-economică a generat noi contradicţii. În dependenţă
de statutul juridic, atenienii aveau viziuni diferite referitor la principiile de organizare a
statului. La mijlocul sec. VI î.Hr. în Atena s-au conturat trei grupări politice (foarte
asemănătoare cu partidele):
Pedienii – apărau interesele marilor proprietari funciari;
Paralienii – apărau interesele categoriilor de mijloc;
Diacrienii – promovau interesele oamenilor săraci.
În anul 509 î.Hr. în calitate de prim arhonte a fost ales Clistene, supranumit în istorie
„părintele democrației” – al doilea reformator, cel care desăvârșit forma de guvernare
prin care cetățenii, indiferent de avere erau în drept să participe la viața politică a
statului. Acestei personalităţi Atena îi datorează lichidarea principiilor tribale şi instituirea
democraţiei sclavagiste – realităţi obţinute prin reforme. Reforma administrativă a
reorganizat Atica în 10 unităţi administrativ-teritoriale mari – file, structurate a câte 10
deme fiecare. Această organizare lichida structura tribală şi inevitabil cerea modificări în
domeniul politic. Instituţiile statale au suportat unele schimbări:
Adunarea populară – continua să rămână instituţia supremă, începe a fi convocată
regulat, deţinând funcţii legislative, deliberative, judecătoreşti, de numire a magistraţilor.
Cele mai importante probleme erau rezolvate de adunare.
Senatul – Consiliul celor 500 de reprezentanţi. Fiecare filă delega câte 50
reprezentanţi. Membrii senatului erau aleşi pe un an şi doar o singură dată în viaţă.
Pentru candidaţi, cetăţenii cu drepturi depline, era impus doar censul de vârstă – nu mai
puţin de 30 ani. Senatul discuta problemele majore luând decizii în vederea rezolvării
lor. Deciziile deveneau legi numai în cazul dacă erau aprobate de adunarea populară.
Pentru a preveni posibilitatea unor încercări de lichidare sau limitare a regimului a
fost iniţiată practica ostracismului – izgonirea din Atena pe o perioadă de timp (de obicei
10 ani) a cetăţeanului care manifesta interes pentru uzurparea puterii. Nu era atât o
pedeapsă pentru faptele săvârşite cât o măsură preventivă. Decizia aparţinea adunării
populare în prezenţa a cel puţin 6000 cetăţeni la şedinţă. Decizia se lua prin majoritate
de „voturi” – fiecare participant la adunare se prezenta cu un ciob de lut (ostracon) sau
scoică pe care scria numele persoanei care, în viziunea sa, atenta la regimul
democratic.
Reformele ce garantau structura democratică a statului atenian au fost sistematizate
de Pericle (sec. V î.Hr.) – al treilea reformator, cel care a consolidat democrația. În
timpul său, mecanismul de funcţionare a statului atenian era asigurat de următoarele
instituţii:
Adunarea populară – organul suprem, se convoca regulat. Dreptul de participare îl
aveau toţi cetăţenii. Cetăţeni erau consideraţi bărbaţii care:
a)aveau părinţi atenieni naturali (născuţi în Atena);
b)au atins vârsta de 18 ani;
c)au prestat serviciul militar 2 ani.
Ordinea de zi a şedinţei era anunţată din timp, pentru ca cei interesaţi să aibă
posibilitate a se pregăti. În rezolvarea problemelor majore (pace, război, ostracism,
alegerea unor importanţi demnitari, etc.) se cerea cvorumul – prezenţa a cel puţin 6000
persoane. Principala funcţie a adunării era legislaţia. Orice cetăţean avea dreptul să
propună proiecte de legi. Procedura de aprobare şi promulgare a legilor era complicată.
Persoana ce propunea proiectul purta responsabilitate penală. Dacă erau recomandate
legi care veneau în contradicţie cu cele în vigoare, fără a informa adunarea de existenţa
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.

contradicţiei, persoana-iniţiator risca a fi pedepsită cu moartea. Orice propunere

necesita o pregătire serioasă.
Heliaea – instituţie cu prerogative judecătoreşti. Era formată din 6000 persoane care
se alegeau prin tragerea la sorţi – câte 600 de la fiecare filă. Erau create 10 comisii de
judecată (decasterii) câte 501 persoane care au atins vârsta de 30 ani. Componenţa
colegiului se stabilea prin tragerea la sorţi în ziua judecăţii pentru a evita coruperea
judecătorilor. Uneori deciziile colegiului puteau fi respinse.
Heliaea hotăra probleme de acordare a cetăţeniei, supraveghea respectarea legilor
în privinţa numirii funcţionarilor, aproba tratate internaţionale, avea dreptul să
comenteze Constituţia.
Senatul – consiliul celor 500 de reprezentanţi (bulele). Senatorii erau aleşi din rândul
foştilor funcţionari, erau remuneraţi de stat şi îşi exercitau împuternicirile doar un an.
Prerogativele acestei instituţii vizau relaţiile externe, finanţele, examinarea proiectelor
de legi, unele funcţii executive. Principiile politice ateniene încercau să evite abuzul de
putere din partea unor instituţii din care motiv mai multe organe dirijau aceeaşi sferă.
Astfel împuterniciri executive pe lângă senat aveau strategii şi arhonţii.
Toţi funcţionarii se alegeau pe un an, fără dreptul de a fi realeşi (excepţie – strategii).
Alegerea se realiza prin tragerea la sorţi, fapt ce limita coruperea sau abuzul de putere
al funcţionarilor.
Principiul de bază al democraţiei ateniene era garantarea puterii pentru majoritate
ţinând cont de unele necesităţi ale minorităţii. Chiar dacă nu exista un mecanism strict
de separare a puterilor în stat, a fost creată o structură perfectă a instituţiilor politice:
împuterniciri legislative aveau – adunarea populară, arhonţii, senatul; prerogative
executive – strategii, arhonţii, senatul; judecătoreşti – adunarea populară, heliaea,
arhonţii, strategii. Garantarea echilibrului politic s-a realizat prin funcţionalitatea
regimului.
Conflictul dintre Atena şi Sparta pentru supremaţie în Pelopones a evoluat până la
război. Aceste evenimente au zdruncinat regimul politic plăsmuit de atenieni. În
circumstanţe de război s-a instaurat oligarhia. Numărul membrilor senatului a fost redus
la 400 persoane. Elita politică s-a scindat – partea moderată rămânea în umbră, iar
restul au format un gen cenzitar de democraţie. În sec. II î.Hr. toate teritoriile greceşti au
fost incluse în Imperiul Roman.

2. Uniformizarea Europei sub influența civilizației romane

Civilizația romană reprezintă al doilea centru de civilizație antică pe continentul

european. Unirea triburilor latinilor, sabinilor și etruscilor a determinat formarea orașului-
stat Roma (potrivit legendei orașul a fost întemeiat în anul 753 î.Hr.). Forma de
guvernare era monarhică. În perioada regalității (sec. VIII-VI î.Hr.) are loc extinderea
influenței romane în teritoriile peninsulei Apenine. Întemeietorii Romei și urmașii lor
formau categoria patricienilor, iar cei veniți la Roma din teritoriile vecine – formau
categoria plebeilor. Conflictele sociale din interiorul Romei, dar și extinderea teritorială a
dus la reorganizarea statului în republică. Afirmarea formei republicane de conducere s-
a realizat în urma unei răscoale populare (509 î.H.) – a fost lichidată monarhia, s-a
stabilit că obştea va fi condusă de consiliul bătrânilor format din magistraţi aleşi anual.
Principalele instituţii erau: Adunarea poporului, Senatul, magistraturile.
Adunarea poporului adopta sau abroga legi, declara război sau încheia pace, era
instanţa judecătorească supremă, care examina apelurile şi protestele împotriva
hotărîrilor organelor judiciare. Adunarea alegea toate persoanele oficiale supreme, care
deţineau întreaga putere executivă. Odată cu extinderea teritorială a dominaţiei romane,
pe arena politică s-au afirmat persoane care au început a strâmtora adunarea
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.

poporului, impunându-şi propriile decizii. S-au creat condiţii pentru trecerea Romei la
organizarea imperială.
II.Senatul – de competenţa sa era administrarea finanţelor, aprobarea legilor votate
de adunările poporului, dirijarea diplomaţiei, coordonarea activităţii consulilor. Senatul
era o adunare permanentă, aleasă dintre foştii magistraţi. Numărul membrilor era în
creştere: 300 la început, 1000 – în sec. I î.Hr.
Nici un proiect de lege nu era prezentat spre examinare adunării poporului, fără a fi
fusese discutat în prealabil de senat. Legea adoptată de adunarea poporului intra în
vigoare numai după adoptarea ei de către senat. Magistraţii erau obligaţi să prezinte
dări de seamă în faţa senatului, depinzând de voinţa lui.
III.Magistraturile – reglementau funcţiile executive. La Roma nu exista un aparat
funcţionăresc permanent, întreaga putere executivă aparţinea persoanelor oficiale
elective – magistraţilor. Cei mai importanţi erau consulii, pretorii, edilii, questorii, aleşi
pentru un an. Consulii comandau armata, exercitau puterea civilă, iar pretorii exercitau
puterea judecătorească. Iniţial consulii erau aleşi numai dintre patricieni, iar din 367
î.Hr. şi dintre plebei. Tribunii poporului dispuneau de dreptul de “veto” faţă de hotărârile
magistraţilor. Conform constituţiei romane toate magistraturile erau colegiale (2
consuli, 2 pretori, 4 edili, 10 tribuni ai poporului, 4 questori). Magistraţii erau realeşi în
fiecare an şi erau retribuiţi. Lipsa remunerării făcea imposibilă ocuparea funcţiilor de
magistrat pentru cetăţenii romani simpli. Pentru exercitarea funcţiei de stat magistratul
trebuia să cheltuiască mulţi bani proprii în vederea întreţinerii unui aparat de scribi,
crainici, paznici, funcţionari inferiori. În timpul exercitării funcţiei magistratul nu putea fi
tras la răspundere judecătorească sau destituit.
În sec. III – II î.Hr. romanii au reuşit să-şi impună dominaţia în teritorii din afara
peninsulei Apenine. Acapararea pământurilor străine a creat noi conflicte în societatea
romană. Tendinţele monarhice ale lui Caesar i-a determinat pe senatori să organizeze
un complot împotriva lui (anul 44 î.Hr.). În anul 27 î.Hr. Roma oficial a devenit imperiu.
În componența Imperiului Roman intrau imense teritorii din Europa de Vest, de Sud-
Est, de Sud și de Nord. Prin intermediul imperiului romanii au influențat asupra
popoarelor europene la nivel etnic, legislativ, religios, cultural.
Nivel etnic – majoritatea popoarelor europene s-au format din trei elemente de bază:
substrat (băștinașii); strat (romanii); adstrat (migratorii). Prin procesul de romanizare
începe etnogeneza (formarea poporului) pe continentul european. Romanizarea
reprezintă un proces de sinteză a culturii romane cu cea a băștinașilor în urma căruia
se formează o populație romanică. Prin legea împăratului Caracalla din 212 toți locuitorii
din provincii (teritoriile supuse: Galia, Dacia, Moesia, Panonia etc. – toată Europa) au
fost declarați cetățeni romani, fără a se face diferență în drepturi. Această lege a
consolidat și mai mut procesul de romanizare – băștinașii preluau valorile culturii
romane, devenind parte componentă a acestei civilizații. Marea migrație a popoarelor
include și mișcarea popoarelor germanice din zona scandinavă spre Imperul Roman,
astfel popoarele germanice împreună cu alți migratori au pătruns pe continent și au
participat la desăvârșirea etnogenezei popoarelor europene. Odată cu formarea
popoarelor noi (francez, spaniol, român, englez etc.) are loc și formarea limbilor vorbite
de aceste popoare.
Nivel legislativ – în Imperiul Roman funcționa sisteme de drept distincte pentru
cetățeni și pentru popoarele cucerite. Treptat s-a creat un singur sistem de drept.
Dreptul roman proteja proprietatea privată, era formulat abstract (spre deosebire de alte
sisteme de drept care erau cazuiste), protejând principii moderne. În prezent multe
principii din dreptul roman stau la baza dreptului contemporan.
Nivel religios – în anul 313 la inițiativa împăratului Constantin cel Mare religia
creștină a fost egalată în drepturi cu celelalte religii din Imperiul Roman, apoi a devenit
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.

religie de stat. Toate popoarele care făceau parte din imperiu au preluat creștinismul,
astfel Europa devine creștină sub aspect ideologic. În sec. XI are loc marea schismă
prin care biserica creștină s-a scindat în: biserica catolică cu centrul la Roma și biserica
ortodoxă cu centrul la Constantinopol. Și în prezent cea mai răspândită religie în statele
europene este religia creștină.
Nivel cultural – civilizația romană a contribuit la dezvoltarea culturii, științei,
arhitecturii, artei la toate popoarele europene. Procesul de urbanizare se realiza cu
intensitate sporită în interiorul imperiului, astfel orașele deveneau principalele centre ale
romanizării.
La fel ca toate imperiile din istorie Imperiul Roman a decăzut și s-a destrămat. Pe
ruinele acestuia s-au constituit popoare și state noi care s-au afirmat în perioada
medievală.