Sunteți pe pagina 1din 41

RAPORTUL PRIMARULUI COMUNEI RUSEȘTII NOI

privind starea economică, social și de mediu a unității administrativ-


teritoriale Comuna RUSEȘTII NOI pe anul 2020, respectând
Codul administrativ al Republicii Moldova Nr. 116
din 19-07-2018

Dragi Ruseșteni, stimate Doamne şi Domni Consilieri comunali, misiunea


Primăriei Comunei Ruseștii Noi este de a soluţiona şi gestiona, în numele şi în
interesul colectivităţii locale pe care o reprezintă, treburile publice, în
condiţiile legii, de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea
în aplicare a legislaţiei în vigoare.

În spiritul transparenţei şi respectului pe care îl datorez cetăţenilor


comunei Ruseștii Noi, voi încerca să sintetizez, în acest raport, principalele
acţiuni ce s-au desfăşurat pe parcursul anului 2020 în cadrul Consiliului
Comunal şi Primăriei comunei Ruseștii Noi, pe domenii de activitate.

Activitatea Administrației Publice Locale Ruseștii Noi, constituită în


temeiul Legii nr.436 din 28.12.2006, privind administrația publică locală, este
o structură funcţională cu activitate permanentă reprezentată de Primar,
Viceprimar, Secretar, Aparatul de Specialitate al Primarului care îşi exercită
atribuţiile, în scopul satisfacerii activităţilor de interes public local. Din
perspectiva politico-administrativă, calitatea de primar este fundamentată pe
respectarea şi asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, a prevederilor
Constituţiei şi a legilor RM. În condiţiile date, în calitate de autoritate
executivă, am acţionat pentru îndeplinirea întocmai a obiectivelor generate de
interesele comunităţi locale unde pe primul loc a fost pus Omul, adică sătenii
noștri, cu prioritate spre constituirea, adoptarea şi realizarea bugetului local,
urmărirea îndeplinirii hotărârilor adoptate de Consiliul comunal, realizarea
atribuţiilor serviciilor din subordine şi executarea sarcinilor trasate.

Consider că este nu doar o datorie statuată de prevederile legale ci și


una de onoare față de cetățenii Comunei Ruseștii Noi să fac cunoscute
principalele activități de interes public desfășurate de autoritățile publice
locale în anul care s-a încheiat. Pentru ca activitatea desfășurată în perioada
primului an din mandatul oferit cu încredere, asigurând toate resursele
necesare pentru desfăşurarea/organizarea diverselor activităţi şi proiecte a
fost necesar de următoarele criterii de performanță pe care le dețin:

1. Capacitatea organizatorică; 2. Capacitatea de a conduce; 3. Capacitatea de


coordonare; 4. Capacitatea de control; 5. Capacitatea de a obtine cele mai
bune rezultate de la structura condusă; 6. Competența decizională; 7.
Capacitatea de a delega; 8. Abilități în gestionarea resurselor umane; 9.
Competența în gestionarea resurselor locale; 10. Abilități de mediere şi
negociere; 11. Obiectivitate în apreciere; 12. Realizarea obiectivelor; 13.
Asumarea responsabilității; 14. Capacitatea de a rezolva problemele; 15.
Capacitatea de implementare; 16. Capacitatea de autoperfectionare și
valorificare a experienței; 17. Capacitatea de analiză și sinteză; 18.
Creativitate și spirit de initiativă; 19. Capacitatea de planificare și de a
acționa strategic; 20. Capacitatea de comunicare; 21. Capacitatea de a lucra
independent; 22. Capacitatea de a lucra în echipă; 23. Capacitatea de
consiliere; 24. Capacitatea de îndrumare; 25. Abilități în utilizarea
echipamentelor informatice; 26. Abilități de prezentare, gestionare,
comunicare media; 27. Respectul și loialitatea față de institutie; 28.
Capacitatea de gestionare pe timp de pandemie; 28. Conduita în timpul
serviciului.

Administrația publică locală este un complex de activități de amploare,


cu diferite grade de vizibilitate pentru cetățeni, însă toate în interesul
acestora. Vă prezentăm rezultatele muncii noastre, prin Raportul privind
starea socio-economică și de mediu a comunei Ruseștii Noi. Ne face plăcere să
venim înaintea ruseștenilor cu sinteza activităților asupra cărora ne-am
aplecat atenția în anul 2020, an în care am fost puși la mari încercări de
pandemia de COVID-19, ce ne-a luat prin surprindere atât pe noi cât și
întreaga omenire, economiile mondiale, zdruncinând sistemele de sănătate,
agenda socială și de dezvoltare a comunei Ruseștii Noi.

Vin în fața Dvs cu volumul de muncă depus, cunosc doleanțele ruseștenilor


din toate sectoarele și vă asigur că eforturile noastre comune pentru creșterea
calității vieții în comuna Ruseștii Noi vor avea rezultatele așteptate!

Vă mulțumesc pentru interesul cu care ne urmăriți și consecvența cu care ne


sunteți alături!
ACTIVITĂȚI DESFAȘURATE îN PERIOADA ANULUI 2020

În cadrul perioadei de referință, s-au selectat în principal activitățile ce țin de


management, organizarea muncii, strategie și planificare, coordonare,
urmărire și control, deci cele care exced sfera operațională, ce au produs și
efecte immediate dar și care au o continuitate.

• La nivel managerial, în calitate de autoritate publică a Primariei comunei


Ruseștii Noi raionul Ialoveni, am coordonat si gestionat activitatea
aparatului, pe baza obiectivelor si criteriilor de performanta;

• Am colaborat cu viceprimarul, Consiliul comunal și angajații APL, pentru a


pune în executare și pentru a urmări realizarea măsurilor necesare bunei
desfășurări a activitaății în cadrul instituției;

• Am participat la întâlniri cu diverși investitori, în scopul promovării


oportunităților de investiții și atragere de fonduri pentru realizarea unor
proiecte pe teritoriul localității Ruseștii Noi ;

• Participând la ședințe, sau prin formularea unor răspunsuri, am contribuit


la promovarea unei imagini corecte și transparente a Consiliului Comunal al
comunei Ruseștii Noi și a Primăriei comunei Ruseștii Noi, prin furnizarea de
informații către massmedia, mediul de afaceri, autoritățile locale și centrale,
societăți civile, precum și către alte instituții ale statului;

• Am participat la toate audiențele pentru a menține un contact permanent cu


cetățenii în vederea constatării nemulțumirilor și remedierii acestora, prin
intermediul APL, în domeniile în care își desfășoară activitatea curentă sau
care au legătura cu aceasta, drept pentru care mare parte din solicitări au fost
rezolvate;

• Am verificat și colaborez în vederea întocmirii corecte a fișelor de post a


tuturor angajaților din cadrul primăriei pe domeniile în care aceștia își
desfășoară activitatea;

• Am incheiat acte juridice în numele și pe seama institutiei, conform


competențelor acordate;

• M-am informat permanent cu privire la modificările legislative;

•Am asigurat transparenţă în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor;


•Am asigurat o guvernare locală bazată pe transparenţă şi liber acces la
informaţiile de interes public;

• Am dus lupta cu cele două crize majore suprapuse și combaterea lor:


pandemia COVID19 și seceta;

• Am coordonat situațiile de urgență, precum au fost incendiile și inundațiile


după ploile abundente;

• Am monitorizat elaborarea și aprobarea bugetelor locale, în condiții de


echilibru bugetar, la termenele și potrivit prevederilor stabilite prin prezenta
lege;

•Am urmărit raportarea execuției bugetului local, precum și rectificarea


acestuia, pe parcursul anului bugetar, în condiții de echilibru bugetar;

• Am participat la elaborarea, aprobarea, modificarea și urmărirea realizării


programelor de dezvoltare în perspectivă a unităților administrativ-teritoriale
ca bază a gestionării bugetelor locale anuale;

• Am stabilit opțiunile și prioritățile în aprobarea și în efectuarea cheltuielilor


publice locale;

• Am moitorizat stabilirea și urmărirea modului de prestare a activităților din


domeniul serviciilor publice de interes local, urmărindu-se eficientizarea
acestora;

• Am moitorizat administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică


și privată a unităților administrativ-teritoriale;

• Am monitorizat administrarea fondurilor publice locale pe parcursul


execuției bugetare, în condiții de eficiență;

•Am elaborat ”Strategia de Dezvoltare Comunitară a comunei Ruseștii Noi


pentru anii 2020 - 2025” cu suportul ”Programul Comunitatea Mea”;

•Am determinat direcțiile strategice de dezvoltare, dinamica şi profunzimea


acestei dezvoltări, de a eficientiza activitatea autorității publice locale în
managementul localității, întru a utiliza cât mai eficient resursele financiare;

•Am promovat o guvernare eficientă şi responsabilă, a unui proces decizional


participativ şi a principiilor dezvoltării durabile la nivel local.

•Am păstrat confidențialitatea asupra datelor, informatiilor cu character


personal;
•Am luat parte și la îndeplinirea altor atribuții, competențe și responsabilități
prevăzute de dispozițiile legale;

•Mi-am îndeplinit atributiile de primar, în interesul comunității locale.

ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LOCALĂ

În domeniul administrației publice locale, instituția noastră a desfășurat


următoarele activități / realizări în perioada 01.01.2020 - 31.12.2020:

-soluționarea competentă și, de regulă, cu respectarea termenului legal, a


cererilor, adresărilor, petițiilor repartizate spre soluționare;

-participarea și, după caz, întocmirea de regulamente, documentații, rapoarte


și proiecte, hotărâri de Consiliu decizii ale Consiliului communal Ruseștii Noi
adoptate în anul 2020, rapoarte și dispoziții ale primarului, alte acte cu
caracter normativ cum sunt :

-administrarea domeniului public și privat al comunei (hotărâri privind


darea în administrare, , proprietate public / privată a comunei, precum și a
serviciilor publice de interes local, respectiv hotărâri privind inventarul
domeniului public, delimitării, parcelări );

-realizarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes


local privind educația, serviciile sociale, pentru protecția copilului, a
persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor
persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; cultura; tineretul; situațiile de
urgență; protecția și refacerea mediului înconjurător; sportul; serviciile
comunitare de utilitate publică, precum alimentarea cu apă, salubrizare,
transport public local; gospodăriile aflate în proprietatea unității
administrativ-teritoriale, cu toate restricțiile impuse de starea de urgență în
sănătate publică, condiționată de infecția COVID – 19;

-aprobarea sau rectificarea bugetului local, stabilirea de impozite, taxe locale;

-asigurarea unei comunicări eficiente între compartimente materializate prin


întocmirea la termen a documentelor, la redactarea și fundamentarea unor
referate, rapoarte, regulamente, proiecte de dispoziții și hotărâri ale
consiliului Comunal de competența a acestor compartimente sau având
obiective comune cum au fost: întocmirea de documentații pentru vânzări de
terenuri, inventarierea domeniului public, etc.;

-asigurarea unor servicii de calitate materializate printr-un comportament


profesionist, ținută morală demnă și corectă în relațiile cu cetățenii,
asigurându-se acestora respectul necesar și urmărindu-se o rezolvare
transparentă, echitabilă și un tratament egal pentru toți;

-arhivarea documentelor și eliberarea de copii, adeverințe și certificate, în


baza atribuțiilor stabilite;

-asigurarea, păstrarea, conservarea și gestionarea documentelor aflate în


arhiva proprie a Primăriei Ruseștii Noi , cu asigurarea legalității și exactității
datelor înscrise în documentele eliberate din arhivă, cu respectarea
prevederilor legale;

-întocmirea și eliberarea, la solicitarea unor persoane fizice și juridice, în


termen legal, de adeverințe, copii, răspunsuri privind documentele aflate în
păstrare în arhivă;

-asigurarea activității de înregistrare și comunicare către servicii și persoanele


fizice și juridice a dispozițiilor primarului comunei Ruseștii Noi ;

-evidiența populației

din care:

- la naștere – 22 (cu evidența comunei Ruseștii Noi)

- înscrieri -- 24

- decese – 59

-asigurarea comunicării acestora Consiliului raional Ialoveni pentru


exercitarea controlului de legalitate și comunicarea dispozițiilor
compartimentelor și persoanelor desemnate pentru asigurarea aducerii la
îndeplinire a acestora, precum și comunicarea către persoanele fizice sau
juridice nominalizate în fiecare dispoziție.

In ceea ce privește activitatea desfășurată la nivelul înregistrării


documentelor, în perioada 01.01.2020 - 31.12.2020 au fost procesate acte si
documente. De asemenea, au mai fost înregistrate un număr mare de
solicitări de informații de interes public, precum și un număr de:
89 petiții formulate de către cetățeni;

- 120 procuri:

-45 caracteristici;

-1096 acte eliberate; 6 scutiri de plată lunară pentru întreținerea copiilor în


instituțiile preșcolare.

Toate aceste documente au fost preluate, prelucrate, înregistrate, repartizate


și, ulterior, monitorizat parcursul acestora în cadrul instituției, până la
soluționarea și expedierea sau comunicarea răspunsului. În instituție, în
perioada 01.01.2020 - 31.12.2020 au fost expediate prin poștă scrisori la
diferite adrese. Pe întreg parcursul anului s-a acordat o atenție deosebită și
urmăririi activității de înregistrare și repartizare a documentelor care au
intrat în instituție, precum și cea de expediere și comunicare în termen, a
răspunsurilor la cererile și petițiile formulate.

A fost asigurată activitatea de pregătire a ședințelor Consiliului


communal și a ședințelor Comisiilor de specialitate ale acestuia, gestionarea
documentelor care decurg din activitatea Consiliului, îndeplinirea
procedurilor legale privind elaborarea proiectelor de hotărâre cu caracter
normativ, asigurarea aducerii la cunoștință publică pe paginile de Facebook,
dar și la sediul Primăriei comunei Ruseștii Noi , prin afișaj la panoul
instituției, panourile amplasate în sectoarele comunei, a informațiilor legate
de activitatea Consiliului communal al comunei Ruseștii Noi, inclusiv a
hotărârilor adoptate de acesta.

RELAȚIA CU CONSILIUL COMUNAL

Mandatul Consiliului communal a noilor membri aleși la alegerile


locale din comuna Ruseștii Noi, mandatul de 4 ani ales pentru perioada 2019
– 2023, începând odată cu declararea ca legal constituit a consiliului, în
cadrul ședinței din data de 18.11.2019;

Consiliul communal al comunei Ruseștii Noi , organ deliberativ compus


din 15 consilieri locali, se întrunește în ședințe ordinare o dată la trei luni, la
convocarea primarului și în ședințe extraordinare, ori de câte ori este necesar,
la convocarea primarului sau a cel puțin o treime din numărul consilierilor
aleși. Activitatea consiliului communal se desfășoară, de asemenea, în cadrul
comisiilor de specialitate, fiecare comisie fiind formată din 5 membri;

În perioada 01.01.2020 - 31.12.2020, Consiliul communal al Comunei


Ruseștii Noi s-a întrunit în 3

ședințe ordinare și 4 ședințe extraordinare. Toate cele 7 ședințe ale Consiliului


communal au fost convocate de primarul comunei Ruseștii Noi, au fost
anunțate prin afișare la sediul instituției și panourile din comună. Din motive
tehnice nu toate cele 7 ședințe au fost publice;

În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a


Consiliului communal al comunei Ruseștii Noi, în cadrul acestuia
funcționează trei comisii de specialitate. Începând cu noul mandat al

Consiliului comunal, aceste comisii de specialitate sunt denumite astfel:

-COIMISIA I - Comisia penfru economie, finanțe, buget.

-COMISIA II - Comisia pentru problemele de dezvoltare social-economică,


protecția mediului, amenajarea teritoriului.

-COMISIA III - Comisia pentru învățământ, sănătate, cultură, protecție


socială, protecția consumatorilor, ordine publică, activități sportive și de
agrement, relații cu cultele și cu ONG - urile, de cooperare sau asociere cu alte
autorități ale administrației publice locale din țară sau străinătate.

Activitatea în perioada ianuarie 2020 - decembrie 2020 a celor 3 comisii de


specialitate ale Consiliului communal al Comunei Ruseștii Noi s-a desfășurat
prin avizarea proiectelor înscrise pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului
comunal, fiind analizate de asemenea rapoarte/informări întocmite de
compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei Comunei Ruseștii Noi,
precum și cereri adresate Consiliului communal de către cetățeni ai Comunei
Ruseștii Noi;

Ședințele comisiilor de specialitate s-au desfășurat înaintea ședințelor


Consiliului comunal, având pe ordinea de zi proiectele de decizie ale ședinței
ordinare/extraordinare a plenului și pentru care s-a solicitat raportul comisiei
de specialitate;

În perioada 1 ianuarie 2020 — 31 decembrie 2020, au fost supuse dezbaterii


Consiliului communal al comunei Ruseștii Noi un număr de 65 proiecte de
hotărâre din care au fost adoptate un număr total de 60 hotărâri.
Au fost aprobate 60, au fost anulate 5 decizii a Consiliului communal de către
Cancelaria de Stat. Cele 60 hotărâri adoptate de Consiliul communal al
Comunei Ruseștii Noi în perioada ianuare 2020 - decembrie 2020 au vizat, în
principal, următoarele domenii:

-Decizii privind bugetul local al comunei Ruseștii Noi ;

-Decizii constituire a Consiliului comunal, alegeri președinte de ședință,


încetări de mandate consilieri, validare mandate de pe lista supleanților,
mandatare consilieri, mandatare primar, etc;

-Hotărâri privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei,


respectiv aprobarea unor investiții, indicatori tehnico-econimici ai unor
proiecte;

Hotărâri privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate


al primarului, respectiv hotărâri referitoare la aprobarea organigramei și a
statului de funcții;

Referitor la Rapoartele de specialitate care au însoțit proiectele de dedecizii


de pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului comunal, facem precizarea că
acestea au fost întocmite pe compartimente de specialitate din cadrul
Primăriei comunei Ruseștii Noi.

Conform Legii nr. 436 din 28-12-2006 privind administraţia publică locală,
art 17 (3) a), art 19 (7),

proiectele de decizii sunt propuse de consilieri şi/sau de primar sau de


cetățeni. Raportat la aceste prevederi legale, inițiativa legislativă la nivelul
comunei Ruseștii Noi în anul 2020 s-a exercitat doar de către primar. După
adoptare, hotărârile au fost afișate la sediul instituție și pe rețelele de
socializare, pe paginile Facebook, în lipsa paginei web a instituției. Lucrările
celor 7 ședințe ale Consiliului communal din perioada 01.01.2020 - 31.12.2020
au fost consemnate în procese-verbale de ședință, afișate la sediul Primăriei
Ruseștii Noi pentru a fi aduse la cunoștință publică.

Ne-am angajat la o sarcină dificilă, căreia i-am făcut față cu bine, însă, putem
face și mai bine de acum înainte. Am muncit împreună cu consilierii, care ar fi
trebuit să fie susținătorii dvs principali, dragi săteni. Am încercat să fiu
purtătorul doleanțelor domniilor voastre în ședințele de Consiliu communal,
nu mă refer la lucruri imposibile, ci la unele care ar viza doar normalitatea și
respectul față de sătenii noștri. Cu părere de rău, nu le-a reușit întotdeauna
consilierilor să treacă barierile unor interese minuscule, astfel, stopând
dezvoltarea comunei. A fost un an de experiență atât pentru primar cât și
pentru Consiliul nou format, vor urma alți trei ani pe care mi-aș dori să-i
parcurgem tot împreună și să facem în așa fel încât toate proiectele începute,
care vizează interesele cetățenilor, să nu mai aibă de pătimit până vor fi duse
la îndeplinire. Asta trebuie să ne mobilizeze și să ne dezvolte spiritul civic și
solidaritatea, puse în slujba unui scop unic: să avem o comună modernă,
civilizată, iar consilierii să fie veritabilii purtători de cuvânt ai cetățenilor în
relația cu administrația comunală. Vreau să facem din ședințele de consiliu
communal ședințe de lucru constructive, nu dispute fără rost care nu fac
decât să ne dezbine și să ne învrăjbească. Relevanța colaborarii APL cu
Consiliul communal, în contextul implementării Strategiei de Dezvoltare
Comunitară a comunei Ruseștii Noi pentru anii 2020- 2025, constă în
reabilitarea infrastructurii fizice, nu doar pe hârtie, care este obiectivul de
baza a Strategiei de Dezvoltare a Republicii Moldova. Implicarea fiecăruia va
genera atragerea investițiilor pentru reabilitarea infrastructurii în comuna
noastră. Indiferența și neimplicarea crează statut de APL nefuncțional.
Avem multe de făcut, însă nu le vom putea realiza fără ajutorul cetățenilor,
grupurilor de lucruși inițiativă și al unui Consiliu communal implicat,
rezistența opusă de dumnealor să fie demnă de o cauză mai bună, cu viziune,
care să muncească în echipă, alături de mine, de săteni, pentru a ne ridica la
nivelul dezvoltării pe care ne-am propus-o.

JURIDIC Șl CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Anul 2020, din punct de vedere litigios, nu a antrenat comuna Ruseștii Noi,
Consiliul communal al comunei Ruseștii Noi, Comisia comunală pentru
stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din localitate
sau primarul comunei, decât în câteva cauze civile și de contencios
administrativ, unele aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești în diferite
grade de jurisdicție.

RELAȚII PUBLICE, COMUNICARE


În spiritul unei transparențe reale, s-a asigurat de către Primăria comunei
Ruseștii Noi transmiterea informațiilor de interes public către cetățeni,
instituții publice, agenți economici și diverse alte structuri asociative.
Informațiile de interes public, utile cetățenilor au fost afișate la sediul
instituției, pe panourile informative din sectoarele comunei, postate pe
rețelele de socializare, pe paginile Facebook. În conformitate cu prevederile
hotărârii Nr 96 din 16-02-2010 cu privire la acţiunile de implementare a Legii
nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul
decisional, accesul la informaţie, s-a răspuns în termen solicitărilor adresate
atât verbal cât și în scris către cetățeni, solicitanți sau reprezentanții
presei.Urmărirea modului de aplicare a Legii nr. 436 a fost o altă preocupare
a instituției noastre.

Deschiderea APL Ruseștii Noi a creat premisele menținerii unei bune relații
cu cetățenii. Analiza propunerilor primite de la săteni au fost cât se poate de
operative ca să poată fi materializate în proiecte finisate. Am organizat mai
multe adunări cu sătenii pe sectoare, la inițiativa lor, în conformitate cu
prevederile și restricțiile Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate
Publică (CNESP), conformându-ne cu regulile impuse de starea de urgenţă în
sănătate public.

Pentru anul de activitate în curs a fost nevoie de:

-aplicarea legislației specifice procesului de comunicare publică;

- menținerea imaginii pozitive a instituției;

- asigurarea transparenței activității instituției publice în raport cu cetățenii și


cu mass-media, prin transmiterea de anunțuri către mijloacele de informare
în masă de pe plan local;

- urmărirea, coordonarea și gestionarea corespondenței intrate prin poșta


electronică.

Pe adresa de e-mail a Primăriei comunei Ruseștii Noi au fost primite e-mail-


uri de la diferite instituții și persoane fizice (solicitări, adrese, informări,
documentații, documente, oferte de bunuri și servicii, invitații de participare
la diferite evenimente, etc.), care au fost direcționate către compartimentele
de specialitate spre rezolvare. În acest sens, în perioada 01.01.2020 –
31.12.2020, de pe adresa de e-mail a Primăriei Ruseștii Noi au fost procesate
peste 3000 de documente;
Raportat la legislația privind controlul averilor dobândite în timpul
exercitării mandatului de către primar, consilier communal, au depus în
termenele legale declarațiile de avere și declarațiile de interese, care au fost
comunicate Agenției Naționale pentru Integritate, dar care nu au fost afișate
pe site-ul instituției din cauza lipsei lui.

Diferența dintre numărul total de cazuri și cele oferite spre soluţionare către
serviciile Primăriei comunei Ruseștii Noi o constituie solicitări care au fost
îndrumate către alte servicii abilitate, ce nu se află în subordinea instituției
noastre.

În anul 2020 au fost preluate şi repartizate spre soluţionare un număr mare


de adresări telefonice, verbale, în scris, acestea fiind repartizate către
serviciile competente şi duse la îndeplinire.

Alte activități: au fost emise comunicări oficiale, formulate răspunsuri la


sesizările persoanelor fizice, juridice, instituţii de stat publice sau private, în
vederea soluţionării petiţiilor, atât a celor care ţin de competenţa
administraţiei publice, cât şi a celor personale.

Procesul de luare a deciziilor, organizarea ședințelor Consiliului comunal, a


dezbaterilor publice s-a desfășurat în cele mai bune condiții.

Pe parcursul anului 2020 au fost respectate prevederile legii privind


transparența decizională de către APL Ruseștii Noi. În sarcina Primăriei
Comunei Ruseștii Noi s-a regăsit și organizarea audiențelor pentru cetățeni.

Obiectivele majore pe care și le propune instituția noastră în ceea ce


privește relațiile publice, comunicarea pentru anul 2021, vizează
implementarea de noi tehnologii de comunicare și informaționale cu scopul de
a îmbunătăți calitatea serviciilor cu impact direct asupra cetățeanului.
Creșterea gradului de transparență, informare și implicare a cetățenilor în
luarea deciziilor, monitorizarea și îmbunătățirea permanentă a serviciilor de
comunicare cu cetățenii oferite prin mijloace electronice specializate — portal
WEB, care urmează a fi implimentat, panouri de informare etc.

FONDUL FUNCIAR

Contribuabili – 2300
Calculul impozitului pentru anul 2020 constituie – 194 137 mii lei

- S-a efectuat recensamîntul animalelor pentru anul 2020 și calcularea


impozitului pentru animele.

- S-au înmânat 2100 avize până la data de 31.05.2020

-S-au introdus în Serviciul Colectare Impozite și Taxe Locale (SCITL) 2300


conturi ale contribuabililor și

s-a efectuat calculul acestora.

- S-au colectat bani de la contribuabili prin chitanțiere 2sf si prin chitanțe de


recepție a plăților fiscale din programa SCITL.

–S-au trimis răspunsuri prin poșta electronica la solicitările Direcției


Deservire Fiscală Ialoveni (DDF).

-Au fost introduse atât poziții noi în registere, cât și au fost reactualizate
informații conform documentelor prezentate de cetățeni, fiind completate
registrele agricole.

-Continuarea activității de informatizare a evidenței, stabilirea, constatarea,


controlul, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale, precum și a
oricăror alte venituri ale unităților administrativ-teritoriale, prin
compartimente proprii de specialitate, în condițiile legii.

–S-au trimis răspunsuri prin poșta electronica la solicitările Direcției


Deservire Fiscală Ialoveni (DDF).

- S-au acumulat pină la 31.12.2020 – 185 538 mii lei ce constituie 95,6 %

CADASTRU

,, Cadastrul Funciar,, general, a Unității Administrativ Teritoriale

Ruseștii Noi, cu suprafața de 3404,62 ha.

Suprafețele după categoriile de terenuri (conform art. 2 al Codului

funciar), în hotarele comunei Ruseștii Noi după cum urmează:

1. Terenuri cu destinație agricolă – 2164,73 ha


- Arabil – 1169,76 ha

- Plantații multianuale – 558,71 ha

- Pășuni – 227,97 ha

- Fânețe – 1,0 ha

- Alte terenuri – 67,96 ha

2. Terenurile comunei – 257,13 ha

3. Terenurile destinate industriei, transportului, telecomunicațiilor și cu alte

destinații speciale – 128,74 ha

4. Terenurile destinate protecției naturii, ocrotirii sănătății, activității


creative,

terenurile de valoare istorico – culturală, terenurile zonelor verzi – 0 ha

5. Terenurile fondului silvic – 786,44 ha

6. Terenurile fondului apelor – 67,58 ha

7. Terenurile fondului de rezervă – 0 ha

ILUMINATUL PUBLIC ÎN COMUNĂ

Sistemul de iluminat public este parte a infrastructurii tehnico-edilitare a


unităților administrativ teritoriale și este administrat de acestea. Astfel,
autoritatea publică locală trebuie să întreprindă o serie de activități care să
asigure satisfacerea unor nevoi și cerințe de utilitate publică ale comunității.

Pe parcursul anului 2020 s-a realizat întreținerea și mentenanța întregului


sistem de iluminat public din comuna Ruseștii Noi, furnizarea unui iluminat
stradal și pietonal public pe cât a fost posibil eficient, de siguranță și orientat
către nevoile cetățenilor. Referitor la consumul de energie electrică aferent
sistemului de iluminat public, s-au luat măsuri de eficientizare și optimizare a
acestuia, prin diminuarea consumului de energie. S-a monitorizat programul
de funcționare a iluminatului public din comuna Ruseștii Noi în vederea
evitării consumurilor inutile. S-au efectuat lucrări de modernizare și
extindere a iluminatului public stradal cu LED pentru îmbunătățirea acestuia
în unele sectoare ale întregii commune, cu implicarea sătenilor prin
contribuție atât financiară cât și manoperă, precum:

- Ruseștii Vechi 1,5 km

- Măicani 1,5 km

- Iaz 550 m

- Botna Sus 1,4 km

-Botna Jos 250 m

-Biserică 200 m

-Țăruș 250 m

-Centru Satului – 100 m

-Șoseaua Centrală (Liceu)-200m

Au fost începute lucrările privind elaborarea Proiectului Iluminatului Stradal


pentru întreaga comună.

Avizul de racordare și conectarea Casei de Cultură de la Ruseștii Vechi la


rețelele electrice, cont nou.

La Casa de Cultură Ruseștii Noi s-a mărit puterea energiei electrice de la


220w la 380w, de la monofazat la trifazat.

Autoturnul a fost solicitat la schimbarea becurilor și a corpurilor iluminatului


stradal pe șoseaua centrală.

• Iluminat festiv 2020 - 2021

- Pentru sărbătorile de iarnă decembrie 2020 - ianuarie 2021 s-a realizat


iluminatul ornamental – festiv modern și de design actual, pe clădirea și în
ograda Casei de Cultură.

S-au utilizat echipamente de iluminat festiv cu performanțe tehnice și echipate


cu tehnologie LED.

- Iluminatul festiv s-a realizat prin achiziția de noi echipamente.

ÎNTREȚINERE DRUMURI ȘI STRĂZI


În cursul anului 2020 s-au efectuat lucrări de reparație a drumurilor cu
execuție în beton, de așternere covor asfaltic și trotuare în următoarele
sectoare:

Ruseștii Vechi – înveliș cu execuție în beton 300 metri ( primăria – beton,


manopera și celelalte cheltuieli beneficiarii )

Gagea - înveliș cu execuție în beton Ruseștii Noi 470 metri – înveliș cu execuție
în beton ( primăria – beton, manopera și celelalte cheltuieli beneficiarii )

La Chiron - înveliș cu execuție în beton 300 metri (primăria – beton,


manopera și celelalte cheltuieli beneficiarii )

Drum de legătură Ruseștii Noi – Ruseștii Vechi L 497 – înveliș asfaltic 470
metri în cadrul programului ”Drumuri Bune 2020 ” .

Drum de legătură Ruseștii Noi – Ruseștii Vechi L 497 - Consiliul rational


Ialoveni -730 metri.

Drumul auto G 103 M1-Văsieni - R3, inveliș asfaltic

Trotuar pe lungimea drumului auto G 103 M1 -Văsieni- R3.

Datorită faptului că tronsonul de drum de pe drumul regional este în


construcție, datele cheltuielelor le vom aduce după darea în exploatare.

Am colaborat cu S.A. „Drumuri Ialoveni” la soluționarea problemelor


apărute de-a lungul anilor pe drumul auto G 103 M1-Văsieni - R3 :

- Curățirea depunerilor nisipoase;


- Amenajarea a patru poduri cu parapet de protecție
- Amenajarea și întreținera acostamentului.
- Întreținerea drumului.

Pe drumurile locale am efectuat lucrări cu greiderul, în baza contractului.

Tot aici putem menționa amenajarea a trei stații de așteptare;

- cu suportul sătenilor ( laȚăruș)


- cu suportul primăriei ( Centru)
- Cu suportul Consiliului rational Ialoveni ( Ruseștii Vechi)

S-a modificat graficul transportului public rutier până la Țăruș.


ACTIVITĂȚI SPORTIVE

În anul 2020 activitățile sportive s-au desfășurat în conformitate cu


hotărârile Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP),
conformându-ne cu regulile impuse de starea de urgenţă în sănătate publică.

Cu toate acestea, pentru atragerea, cooptarea și implicarea activă a cât mai


multor ruseșteni în procesul de dezvoltare a fenomenului socio-cultural și
sportiv s-a recurs la implicarea Consiliul Local al Tinerilor Ruseștii Noi
(CLTRN), proiectul 𝗦𝗧𝗥𝗢𝗡𝗚. 𝗙𝗜𝗧. 𝗕𝗘𝗔𝗨𝗧𝗜𝗙𝗨𝗟 și a iubitorilor de sport pentru
a repara stadionul din ograda școlii ( pe șes) .

În derularea proiectelor și programelor cultural-sportive și de agreement, pe


care ni le-am propus în calendarul evenimentelor anului 2020, unde au fost
incluse manifestări concepute cu largă deschidere către spațiul public, din
cauza restricțiilor pandemice s-a reușit doar atât cât am avut permisiunea de
a participa în competiții, etc .

În pofida restricțiilor pandemice, de-a lungul anului de referință, Primăria


Ruseștii Noi a susținut competiții sportive la nivel local și raional și a optat
pentru mai multe scopuri și objective precum:

atragerea tineretului la participarea competițiilor sportive la nivel local;

 ridicarea prestigiului și imaginii comunei în raion;

 educarea unui mod de viață sănătos;

 promovarea valențelor culturii fizice și a sportului în comuna Ruseștii Noi;

 selectarea celor mai buni sportivi ce au apărat onoarea comunei la nivel


rational;

 pregătirea echipelor pentru competiții în secții sportive, în sala de sport și


în aer liber.
La nivel local au fost organizate și desfășurate competiții sportive la
următoarele probe: dame, șah, volei, baschet și tenis de masă, la care au
participat echipe din diferite zone ale satului: “Salcânaș”, ”Gagea”, “Centru”,
“ Taxiștii”.

Organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în anul 2020, atât la nivel


local cât și cel raional au fost afectate de pandemia provocată de virusul
Covid – 19, cu toate acestea, s-a reușit participarea la câteva competiții.

Echipa de volei (veterani) a participat la faza finală în ianuarie 2020 care s-a
desfășurat în incinta Liceului Teoretic „Petru Ștefănucă”, Ialovei. Au
participat și echipa de volei (seniori) în faza zonală, iar echipa de baschet
(fete) au ocupat locul II în grupă la faza finală (07.03.2020, gimnaziul
Ialoveni). Echipa de baschet (băieți) a ocupat locul I în faza finală, cărora li s-
au decernat diplome, medalii, precum și premii banești ( 29.02.2020,
Gimnaziul Ialoveni).

Rezultate remarcabile, la evenimentul sportiv “Crosul raional Ialoveni –


Cross Festival” care s-a desfășurat la data de 28 noiembrie 2020, au fost
obținute:

- locul I la distanța de 800 m;

- locul I la distanța de 1000 m;

- locul II la distanța de 1000 m;

- locul IV la distanța de 3000 m;

- locul V la distanța de 1000 m;

- locul VI la distanța de 1000 m.

Scopul și obiectivele pentru perioada ianuarie - februarie 2020 au fost atinse


în limita care a permis starea de urgență și restricțiile COVID -19.

ACTIVITĂȚI CULTURALE

Componenta culturală este una decisivă pentru o comunitate. Primăria


comunei Ruseștii Noi este instituția care dă valență vieții cultural-artistice a
comunei Ruseștii Noi, prin specificul activității ce o desfășoară. Venind în
contact direct cu cetățeanul, îi oferă acestuia, o gamă diversificată de
manifestări cultural-artistice, în diferite forme și modalități de exprimare a
artei.

Proiectele și programele culturale în anul de referință 2020, programate


susținute pe baza calendarului anual al manifestărilor cultural-artistice, s-au
desfășurat în conformitate cu hotărârile Comisiei Naţionale Extraordinare
de Sănătate Publică (CNESP), conformându-ne cu regulile impuse de starea
de urgenţă în sănătate publiă, în legătură cu pandemia și virusul COVID 19.

Activitățile ce au vizat dezvoltarea culturală locală au fost organizate în regim


real cât și online. Proiecte atractive și utile, contribuția permanentă la
realizarea manifestărilor de tineret în domeniul educației, a culturii
tradiționale prin conservarea și transmiterea valorilor morale, artistice și
tehnice ale comunității, precum și ale patrimoniului cultural național și
universal, în vederea susținerii ansamblurilor folclorice ”Floare de Cireș”, de
copii, cu titlu Model și ”Datina Neamului”, precum și păstrarea și cultivarea
specificului zonal tradițional. În mare parte au fost organizate în spațiul
online pe rețelele de socializare, precum Facebook. Tot în format online,
prima experiență în Republica Moldova, a fost organizat și ”FESTIVALUL
CIREȘELOR și VĂRZĂRILOR (online) ediția a VIII-a 2020” .

Proiectele culturale prevăzute inițial în calendarul cultural au fost susținute


parțial, din cauza restricțiilor pandemice, pentru petrecerea timpului liber în
cadrul activităților desfășurate în anul 2020:

Spectacole organizate cu prilejul celebrării unor date de o deosebită


însemnătate pentru comunitatea locală

și pe diferite paliere de interes, dintre care cele mai importante evenimente:

- Sărbătoarea Obiceiurilor de iarnă

-Sfântul Ion

- Ziua Agricultorului

- Dragobete

- Sărbătoarea Mărţisorului (1-10 marie)

- 8 Martie, Ziua Internaţională a femeei

- Filmări în cadrul emisiunii TV ”Duminica la Tezaur” Cu formația


MILLENIUM, Tezaur Media TV
- 27 august- Ziua Independenţei (online)

- 31 august- Ziua limbii (online)

- 1 septembrie ” Primul clopoțel pentru profesorii în etate”

- Hramul satului Rusestii Vechi ”Minunea sf. Arhanghel Mihail”

-1 Decembrie - Marea Unire (online)

- ”Nunta de Aur” - premierea cupurilor la aniversarea de 50 ani de căsătorie

- Hramul bisericii Rusestii Noi ”Biserica Sf. Arh. Mihail si Gavriil” ( online)

- Manifestări folclorice: ”FESTIVALUL CIREȘELOR și VĂRZĂRILOR


(online) ediția a VIII-a 2020

În decursul anului 2020 Căminul Cultural împreună cu Biblioteca Publică și


Muzeul satului și Consiliul Local de Tineret au petrecut diverse activităţi
culturale conform programului de activitate. Astfel, în această perioadă sau
derulat într-un numar de 34 activități culturale, la care Casa de Cultura a
luat parte în diverse ipostaze ca organizator, colaborator, partener.

Căminul cultural Ruseștii Noi este una din instituțiile comunei care
contribuie la dezvoltarea gustului artistic, la întărirea culturii frumosului,
care înnobilizează și înalță inima ruseștenilor.

Colaborarea cu
CONSILIULUI LOCAL DE TINERET RUSEȘTII NOI

-Organizarea sărbătorii VALENTINES DAY- suport financiar din partea


APL pentru procurarea dulciurilor;

- Proiectul 𝗦𝗧𝗥𝗢𝗡𝗚. 𝗙𝗜𝗧. 𝗕𝗘𝗔𝗨𝗧𝗜𝗙𝗨𝗟 cu suma în valoare de 𝟭𝟬 𝟬𝟬𝟬 𝗹𝗲𝗶,


UNDE Primăria Ruseștii Noi a oferit un suport financiar, contribuție la
proiect de 27 000 lei.

-Challange online ”FESTIVALUL CIREȘELOR și VĂRZĂRILOR (online)


ediția a VIII-a 2020

- Membrii CLT Ialoveni în vizită de studiu la CLT Ruseștii Noi, pentru un


schimb de experiență.
-Interviuri cu cei zece aplicați în CLTRN, în urma cărora s-a reușit
identificarea celor mai creativi tineri, ingenioși și dornici de a se implica în
activități de voluntariat.

-S-a organizat o seară a jocurilor de societate, în care tinerii din localitate au


avut ocazia să petreacă câteva ore productive și educative, alături de consilieri
prin intermediul jocurilor ce au ca scop dezvoltarea lucrului în echipă, a
atenției și a imaginației.

-Participare la TVC-ul organizat de CLT Horești, cu genericul “Când în


lume-i pandemie, e mai bine în sat la mine”.

Challange online #satulmeumândriamea, organizat cu ocazia Hramului


bisericii Rusestii Noi ”Biserica Sf. Arh. Mihail si Gavriil”. Provocarea a
surprins prin fotografii și video-uri frumusețea comunei în care locuim.

-Participarea la jocul intelectual Quiz, organizat de CLT Răzeni & CLT


Cărbuna cu deplasare în satul Răzeni.

APL Ruseștii Noi în colaborare cu CONSILIULUI LOCAL DE TINERET


RUSEȘTII NOI a adus rezultate bune, în pofida situației raportate la starea
de urgență în sănătate publică. Activitățile au fost atât fizic cât și în mediul
online.

MUZEU

În perioada anului calendaristic 2020, Muzeul Satului Ruseștii Noi și-a


desfășurat activitatea în condiții impuse de starea de urgență pandemică
COVID -19, reușind să realizeze activități în materie de completare, evidență,
conservare, valorificare a patrimoniului muzeal, cum ar fi vizite în cadrul
expozițiilor din muzeu, ghidaje, organizarea expozițiilor completarea
patrimoniului muzeal cu bunuri culturale de la săteni, conservarea lor,
activități cultural-educative în comun cu angajații Casei de Cultură:

-Organizarea în cadrul sărbătorilor de iarnă a expoziției legate de tradițiile


populare, urături, colinde, semănături.

-Petrecerea expoziției concurs ,,Mărțișor 2020’’ și a expoziției de desene


consacrate sărbătorii de 8 Martie.

-Organizarea sărbătorii ,,Noaptea Muzeelor’’.


-Organizarea expoziției de desen ,,În lumea copilăriei’’ consacrată zilei
internaționale a copilului în conlucrare cu profesorii de artă din instituțiile
școlare.

-Participarea meșerilor populari la FESTIVALUL CIREȘELOR și


VĂRZĂRILOR (online) ediția a VIII-a 2020”

-Participarea la realizarea părții artistice a sărbătorilor naționale ,,Ziua


Independenței’’ și Limba Noastră, Online.

-Participarea la sărbătorile dedicate Hramului Bisericii din satul Ruseștii


Vechi ”Minunea sf. Arhanghel Mihail ”

- Participarea la sărbătorile dedicate Hramului Bisericii din satul Ruseștii Noi


” Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril”

-Pregătirea în conlucrare cu direcția Casei de Cultură din localitate a


colectivului artistic care a participat la sărbătorile de iarnă ,,V-am ura v-am
tot ura’’.

Muzeul Satului a fost vizitat de săteni, personae remarcabile precum :

- Trupa ,,Milenium’’și echipa de la ,,Tezaur Folc’’ ;

-Echipa Tezaur Folc TV ;

-Consilierii de cabinet din Romania în frunte cu Doamna Ana Guțu, Secretar


de Stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova;

-Constantin Codreanu, deputat în Parlamentul României;

- Luc J.G. von Francois (Belgium Romania si Moldova) - Președinte la


Centrul Educativ Cultural Social Economic și Francofon, Commandant - GS1
la Académie Royale de Protocole şi Ambassadeur de marque la Wallonie.be;

-Un grup de deputați din Prlamentul RM;

- ADR Centu, în cadrul vizitei de verificare a sustenabilității proiectului


finanțat.

Muzeul Satului din comuna Ruseștii Noi reprezintă o instituție culturală în


care sătenii se simt implicați, participă cu entuziasm la îmbogățirea continuă
cu noi exponate iar vizitatorii ne pășesc pragul în căutarea spiritului
tradițional autentic.
ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Asistența socială a persoanelor defavorizate a reprezentat în această perioadă


de grea încercare pandemică o prioritate. Întru susținerea acestor persoane s-
au prelucrat lunar sau semestrial o serie de acte prin care se dovedește că sunt
îndreptățiți să beneficieze de ajutorul social pensionarii, familii cu copii,
personae cu dizabilităși, șomeri înregistrați la oficiul forței de muncă.

Ruseștii Noi, prin compartimentul de asistenţă socială a acordat în 2020


următoarele tipuri de prestaţii cu caracter social :

-Verificarea informației din cererile de ajutor social la domiciliu în 54 familii.

-Plasarea a trei copii în Centrul de plasament separați de părinți Concordia.


-Vizite la domiciliu în familii cu copii în situație de risc în mai multe familii.
-Distribuirea ajutorului bănesc de la consilieri pentru trei familii din
comunitate.
-Ședințe al Consiliului Local pentru Dreptul Copilului – 8 procese
- Ședințe a Echipei Multidisciplinare – 11 procse
-Ajutor umanitar din partea AO,, Agape,,- pui, rasad – 15 familii
-Prin intermediul televiziunii , mediatizării, au fost ajutate două familii cu
copii numeroase.
- O familie cu persoană țintuită la pat a beneficiat de ajutor din partea
sătenilor.
-Două familii cu trei copii rămași fără ocrotire părintescă (ambii părinți
decedați)
- O familie cu trei copii trecând printr-o situație de dificultate.
-APL a conlucrat cu familia extinsă și cu bunica, care este tutore a unui copil,
i s-a
construit sobă și schimbat ferestrele, reparație cosmetică.
-APL în conlucrare cu AO ,, Empower Moldova,, două familii sunt susținute
financiar cu câte 700 lei lunar timp de mai mulți ani.
-Șase familii au beneficiat de cinci metri steri de lemne pentru încălzirea
locuinței, dispicate numai să le pună în sobă, o familie de un cub de lemne .
-Ajutoare pentru încălzirea locuinței pe perioada sezonului rece, în anul 2020
sau efectuat un nr. de 205 anchete sociale de verificare pentru cei care și-au
întocmit dosare pentru obținerea ajutorului pentru încălzirea locuinței pe
perioada sezonului rece.
-primirea de cereri noi, efectuarea anchetelor sociale la domiciliu;

-rapoarte statistice lunare;

-întocmirea actelor de suspendare, modificare sau încetare a plății ajutorului


social, după caz;

-eliberarea de adeverințe necesare asistaților la diverse instituții: spital,


medicul de familie, școală pentru copii;

-consiliere specifică în funcție și de alte nevoi ale asistaților, pentru obținerea


altor drepturi sau oportunități de ieșire din starea de dependență: alocații de
stat pentru copii; metodologia încadrării în categoria persoanelor cu
handicap, alte facilități.

În ceea ce privește respectarea și reprezentarea intereselor minorilor, au fost


întocmite, la solicitarea instanțelor judecătorești și a birourilor notariale,
anchete cu privire la:

-s-a întocmit documentația necesară și s-au instituit prin dispoziția primarului


tutela, fiind numite totodată persoanele cu drept de tutelă , cărora le- au fost
încuviințat să-i reprezinte sau să-i asiste pe minori;

-s-a evaluat modul în care tutela , părinții sau reprezentanții legali ai


minorilor și-au îndeplinit obligațiile ce le-au revenit.

În anul 2020 au fost satisfăcute necesitățile sătenilor în ce privește asistența


socială , luând în considerație situația pandemică a infecției COVID -19.

Compartimentul ACHIZIȚII PUBLICE

În domeniul organizării și deșfășurării procedurilor de achiziții publice


în vederea atribuirii de contracte de furnizare, de servicii și de lucrări,
procesul de achiziție publică reprezintă o succesiune de etape, după
parcurgerea cărora se obține produsul sau dreptul de utilizare a acestuia,
serviciului sau lucrarea, ca urmare a atribuirii unui contract de achiziție
publică.
Pe parcursul anului 2020 s-au desfăşurat următoarele activităţi:
- Elaborarea programului anual al achiziţiilor publice pe baza necesităţilor şi
priorităţilor identificate la nivelul instituţiei, în funcţie de fondurile aprobate
şi de posibilităţile de atragere a altor fonduri;
-Elaborarea documentaţiei de atribuire a contractelor de achiziţii publice, în
colaborare cu serviciile sau compartimentele care relevă necesitatea şi
oportunitatea achiziţiei;
- Asigurarea, constituirea şi păstrarea dosarului achiziţiei, document cu
caracter public;
-Îndeplinirea hotărârilor Consiliului communal Ruseștii Noi şi a dispoziţiilor
Primarului, care reglementează activităţi date în competenţa
Compartimentului Achiziţii Publice și asigurarea arhivării documentelor.

Pe perioada raportată s-a desfășurat o procedură prin Cererea


Ofertelor de Prețuri, elaborând toate documentele necesare pentru
prezentarea la Agenția de Achiziții Publice. Totodată am negociat și încheiat
alte 87 de contracte de valoare mică, care cumulativ cu cele trecute prin
procedura de achiziții publice depășesc suma de 4 mln lei. Lansarea
tenderului pentru procurarea betonului pentru constructia porțiunilor de
drum din satul Ruseștii Noi și Ruseștii Vechi (fondul rutier) - 279760 lei.

Colaborarea cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Ialoveni

O analiză a activităţii de prevenire a neregulilor la

normele de apărare împotriva incendiilor constatate pe teritoriul comunei


Ruseștii Noi și relaţii cu terţii privind apărarea împotriva lor.

În cursul anului 2020 APL Ruseștii Noi a avut relaţiile de colaborare cu


Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Ialoveni;

-categoria intervenţiilor la incendii - 13 la număr;

-un incendiu a unei case de locuit;

-examinarea stării tehnice a drumurilor afectate în urma ploilor torențiale


din comuna Ruseștii Noi, 17 0ctombrie 2020, în baza cărei au fost allocate
mijloace financiare din fondul de intervenție al Guvernului pentru lichidarea
consecințelor situațiilor excepționale, pentru anul 2021 – 375, 8 mii lei.

Eficienţa activităţii desfăşurate de structurile cu atribuţii în domeniul


apărării împotriva

Incendiilor a fost susținută de voluntarii, mulți la număr, din comuna


Ruseștii Noi .
Activitatea de informare şi de prevenire a cetăţenilor privind respectarea
normelor de apărare

împotriva incendiilor, fiind principala activitate a serviciului voluntar, s-a


realizat prin

afişarea materialelor, informarea cetăţenilor privind respectarea normelor de


apărare împotriva incendiilor.

COMPARTIMENT RESURSE UMANE

Compartimentul Resurse Umane coordonează activităţile specifice de resurse


umane desfăşurate la nivelul APL Ruseștii Noi, gestionează funcţiile publice şi
funcţionarii publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului cât şi
funcţiile contractuale şi personalul contractual din cadrul aparatului de
specialitate al primarului, serviciilor publice de interes local şi aparatul
permanental Consiliului comunal Ruseștii Noi.

În cursul anului 2020 s-a urmărit implementarea unei politici de personal în


cadrul structurii

aparatului propriu care să aibă ca rezultat final creşterea calitativă a muncii


în administraţia publică,

selecţia şi recrutarea în administraţia publică a funcţionarilor publici cu


pregătire profesională şi morală

ridicată. Activitatea Compartimentului Resurse Umane s-a concretizat prin


următoarele activităţi

specific:

-s-a desfășurat un concurs de promovare în funcția publică de conducere


vacant

-s-a continuat pregătirea şi instruirea personalului angajat din punct de


vedere

profesional, pe baza reglementărilor legale, în vederea eficientizării activităţii


şi ridicarea potenţialului

profesional al salariaților
- exercitarea cu caracter temporar a funcţiilor publice de conducere
vacante;

- întocmirea de acte privind angajarea, încetarea sau orice altă modificare a

raporturilor de serviciu/muncă;

- urmărirea respectării programului de muncă prin administrarea evidenței


de prezență, a

concediilor de odihnă, concediilor medicale, concediilor fară plată, etc;

- întocmirea actelor adiționale la contractele individuale de muncă;

- evidenţa declaraţiilor de avere şi de interese ale funcţionarilor publici şi


transmiterea acestora

către A.N.I.

- întocmirea, evidenţa şi gestionarea fişelor de post;

- evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici


și a personalului

contractual pentru activitatea desfăşurată.


Întreprinderea Municipală ,,Ruseștii Noi”

Fondată la 27.03.2013 desfășoară următoarele genuri de activitate:


 captarea și distribuirea apei
 colectarea deșeurilor (salubrizarea).

Numărul de locuințe conectate la rețeaua


de apă

Nr Nr. de
.   locuin. Nr. de
conectat
    e populație
1 Sectorul 1 507 1521
2 Sectorul 2 467 1401
3 Sectorul 3 435 1305
  Total 1409 4227
Liceul
4 teoretic 1  
5 Grădinița 1  
Centru de
6 sănăt. 1  
  Total 3  
  TOTAL 1412 4227
Numărul de locuinței la care se prestează servicii
de salubrizare
Nr Total nr. Nelocuibil Nr. de
.   de e locuin.
care nu
    locuințe   achită
Sectorul 1 (R-
1 Noi) 511 88 23
Sectorul 2 (R-
2 Noi) 467 78 34
Sectorul 3 (R-
3 Noi) 435 48 23
Pojarca (R-
4 Noi) 86 18 5
  Total 1499 232 85
Ruseștii
5 Vechi 105 7 17
  Total 105 7 17
Liceul
6 teoretic 1    
7 Grădinița 1    
Centru de
8 sănăt. 1    
9 Agenții ec-ci 23    
  Total 26    
  TOTAL 1630 239 102

Cheltuielile care s-au înregistrat la Î.M.Ruseștii Noi:


- Comision Oficiul Poștal – 20938,00 lei
- Comision Banca – 4723,00 lei
- Cheltuieli privind remunerarea muncii – 464486,19 lei
- Motorină – 42000 lei
- Energia electrică – 400509,67 lei (s-au consumat 154852 KWh)
- Alte cheltuieli – 100959,24 lei
TOTAL: Cheltuieli- 1012678,1 lei
INTRĂRI - IEȘIRI lei în cont 2020
luna sold inițial venit cheltuieli sold final
1 91652,64 81453 102096,11 71009,53
2 71009,53 74696 83648,72 62056,81
3 62056,81 64966 82338,32 44684,49
4 44684,49 62758 77532,29 29910,2
5 29910,2 75152 65969,88 39092,32
6 39092,32 108766 108476,24 39382,08
7 39382,08 93204 81270,18 51315,9
8 51315,9 92493 108081,64 35727,26
9 35727,26 70554 62061,64 44219,62
10 44219,62 91451 98742,82 36927,8
11 36927,8 83668 74813,74 45782,06
12 45782,06 73264 67646,52 51399,54
TOTA
L   972425 1012678,1  

SOLD la 31.12.2020 - 51399,54

Captarea și distribuirea apei

În perioada anului 2020 s-au distribuit 51890 m3.

Nr/or
. 2020     Apa   
Achita
    m/3 Calculat Datorie t SOLD
1 Sector 1 22866 274392 13768 274256 13904
2 Sector 2 14212 170544 7210 172452 5302
3 Sector 3 13942 167304 7604 164858 10050
4 Ag. Ec-ci 0 0 0 0 0
Ruseștii
5 Vechi 0 0 0 0 0
6 Pojarca 0 0 0 0 0
7 Grădinița 542 6504 0 6504 0
8 Școala 268 3216 0 3216 0
Grăd. R-
9 Vechi 0 0 0 0 0
Centru de
10 săn. 60 720 0 720 0
  TOTAL 51890 622680 28582 622006 29256
Colectarea deșeurilor (salubrizarea)

Colectarea deșeurilor menajere se efectuează conform graficului :


- Ruseștii Noi (1499 locuințe)
- Ruseștii Vechi (105 locuințe)
- Agenți Economici – 23.

Nr/o Salubriz
r. 2020     are    
Calcul Dator Transf SOL
    at ie Achi/poș er D
10152 1810
1 Sector 1 0 12360 95780   0
2367
2 Sector 2 93060 17180 86330 240 0
1980
3 Sector 3 89840 14480 84520   0
2280
4 Ag. Ec-ci 38000 21100 23300 13000 0
Ruseștii 1122
5 Vechi 23240 9320 21340   0
6 Pojarca 16320 3180 18760   740
Grădiniț
7 a 1800 0 0 1800 0
8 Școala 1800 0 0 1800 0
Grăd. R-
9 Vechi 1800 1800 0 3600 0
Centru
10 de săn. 0 0 0 0 0
36738 9633
  TOTAL 0 79420 330030 20440 0

TOTAL: Venituri- 972425,00 lei

ENERGIA ELECTRICA
Nr NLC NLC NLC
. Luna 1031983 7168796 7147839 TOTAL/Lei
1 Ianuarie 9319,21 130,5 6096,38 53234,74
      125,26    
      17563,39    
      20000    
2 Februarie 6924,21 5810,62 4431,68 41896,51
      4599,5    
      130,5    
      20000    
3 Martie 7913,05 7838,21 4697,03 40448,29
      20000    
4 Aprilie 12179,16 11652,98 9437,16 33269,3
5 Mai 5778,87 125,26 6733,7 20901,38
      130,5    
      8133,05    
6 Iunie 8965,41 9019,84 7556,97 25797,98
        125,26  
        130,5  
7 Iulie 12292,56 15547,14 12707,6 40547,3
8 August 11398,21 14480,42 13397,08 39275,71
9 Septembrie 8876,45 374,98 7916,84 17168,27
10 Octombrie 11390,4 28488,1 5820,19 45698,69
11 Noiembrie 9723,17 4912,99 7469,28 22105,44
12 Decembrie 7916,84 5961,31 6287,91 20166,06
  TOTAL 112677,54 195024,55 92807,58 400509,7

Consumat KWh
Nr
. NLC KWh
1 NLC 1031983 51886
2 NLC 7168796 60878
3 NLC 7147839 42088
  Total 154852

Bugetul primariei pentru anul 2020 a fost aprobat în sumă de 8.991.100 lei la
venituri si la cheltueli
A fost indeplinit bugetul la venituri 9.092.6 lei

Inclusiv:

Aproba Preciza Executat %


t t
Venituri proprii
Impozit pe venit 784.3 784.3 1002.0 115
Impozit funciar 176.9 176.9 227.9 129
Impozit pe bunurile 20.1 20.1 31.9 159
imobiliare
Taxe locale 148.1 148.1 158.3 107
Transfer cu destinatie 5179.7 5179.7 4955.2 96
speciala
Altei ncasari 11.0 11.0 13.8 125
Tranfer cu destinatie 1727.9 1727.9 1792.7 104
generala
Transferuri capitale cu 167.0 167.0 100
dest.speciala
Transfer Drum 658.8 658.8 658.8 100.
Mijloace speciale 284.3 284.3 85 30.0
8991.1 9158.1 9092.6 99.0
La cheltueli 8598.7 lei

167.0 = 38.0 plasa drum,72288 climatizoare casa de cultura , 26712 panouri


30.0 drum Chiron

Inclusiv:
Gradinita de copii

Gradinita R Noi 5464.0 5464.0 4955.2


211180(Salariu+contribut) 2552.6
272500 compensatie educatori 28.0
Energia electrica 66.0
Gaz 56.7
Apa si canalizare 47.6
Servicii infornationale (internet) 9.0
Servicii telecomunicatii 5.6
(telefon)
Reparati icurente 166.0
Servicii diagnostic cazan 1.5
Servicii medico sanitare 1.2
Deservirea tehnicii 2.1
Reparatia balantei 0.3
Verificarea metrologica 0.2
Spalare covoare 7.8
Servicii mentenante 5.4
Flori 3.0
Picturi murale 24.3
Testarea apei 0.8
Curățarea canalizatiei 0.8
Buletine de boala 4.7
Produse alimentare 233.5
Lucrari de ventilare 240.0
Transarea cablului sistem 20.3
ventilare
Lucrari de montare a utilajului 58.6
de climatizare
Apa OM 16.5
Boiler 2.1
Termometre in grupe 14.2
Set mobile perete 22.0
Medicamente 10.0
Covorase dezinfectant incaltam 2.5
Dezinfectant 9.4
Detergenti 23.0
Filtru 0.7
Baterie cron 1.5
Hirtie de copt ,servetele rulou 1.9
Solutie pentru vase 7.5
Masti ,manusilampa UV 40.9
Clor tablete 1.5
Viziere , bahile, bonete 3.0
Vopsea,+material constr 9.8
Trubaminer,miner la usa 4.4
Reteauaelectrica rep capit 15.5
Servicii postale 7.4
Indemnizatia pentru 5.0
incapacitatea de munca
Instalarea statiei de epurare 271.0
Procurare usi din PVC 17.1
Masina de uscat rufe 10.0
Masina de cusut,fer de calcat 16.0
Microcentrala la gaz la cazane 71.0
Microcentrala, pompa, carcass, 108.0
filtru
Statie de dozare 24.0
Printer color + printer simplu 7.3
Frigider, aspirator 13.0
Jucarii pentru copii 8.0
Procurarea statiei de epurare 194.0
Instalarea statiei 270.7
Reteaua electrica reparatie 15.5
Masca calorifer 100.0
Statie de dozare 23.7
Microcentrala 71.7

Biblioteca 150.0 151.0 100.8


211180 (Salariu,contr) 93.0 94.0 82.9
Gaz 5.0
Verificarea cosului de fum 0.7
Mobil, scaun,masa 4.2
Energie electrica 1.2
Abonarea 3.0
Aspirator 2.3
Apa potabila 0.6
Procurarea rechizitelor 0.9
BIBLIOTECA

SPORT

Sport 120.0 130.0 98.6


Cotezatii pentru participare 2.6
Sirma zincata 12.6
Materiale pentru reparatia 15.4
stadionului
Complex sportive (trenajoare) 26.1
Echipament sportiv 22.5
Materiale pentru iluninare 10.2
Materiale de costructie (tevi) 9.2
Casa de Cultură

Casa de Cultură 491.0 743.2 728.6


211180 (salar+contr) 407.5 406.5 399.4
Panouri 26.7
Procurarea mobilierului 17.8
Energie electrica 7.9
Premiere pentru Hram Rus. 3.0
Vechi
Buletin de boala 0.7
Procurat flori in ograda C/C 4.0
Procurarea climatizoare 72.0
Rafturi 2.2
Scara aluminiu 7.8
Materiale constr 3.2
Cadou valentin/valentina 1.0
Flori in sortiment 8 martie 3.8
Produse pentru 8 martie 1.3
Dulciuri Hram R-Vechi 1.9
Procurarea unui perete de 16.9
steclopachet
Iluminare la 3 faze 29.8
Proiect 69.1
Luminite 45.5
Cadouri pentru copii 3.1
Flori, diploma Anul Nou 1.6
Drapel pe funie 6.9
MUZEU

Muzeu 130.0 116.0 105.6


Salarii+contributia 66.2
Procurarea flori 3.0
Materiale (conectat la apa) 4.1
Material constructive 3.4
(vopsitgardul)+ Casa de Cultura
Procurat conditioner 24.1
Rame hirtie, cancelarie 4.1
Seminte de iarba,ingrasaminte 0.7
flori

AMENAJAREA

Amenajare 157.0 181.1 96.3


Servicii Drum Ialov. 31.7
Contract (Veste Ion) 46.6
Lucrari topografie 14.0
Tuie la monument 0.9
Masina de insurubat 2.3
Disc pentru trinerata 0.2
Hirlet,lopata,grebla,sapa. 0.6

Drumuri

Drumul 658.8 776.8 746.8


Carolina Gutu Plasa 37.5
Euroaccent beton 230.6
Laridan Lux 146.6
Euroaccent Gandrabur 50.0
Loridan Lux Chiron 133.1
Drum Țarus 149.0
ILUMINARE STRADALA

Iluminare stradala 100.0 162.1 135.2


Energie electrica 73.6
Materiale pentru iluminare 61.6

Ajutor Unic

Ajutor 15.6 15.6


unic
Veterani 15.6

ARTEZEANA

Artezeana 20.0 15.7


Verificarea documentatiei 7.0
canalizare
Actualizarea devizului de 8.7
cheltueli canalizare

Grupa 20 (paznicii)

Grupa 20 319.6 357.9 319.1


Salariu+contributia 192.1
Contractnicii 127.0

1.Cimitir Codreanu Constantin 5. Electric Codreanu Vasile

2.Responsabil tehnic LipcanVasile 6. Sport Panfil Tudor

3.Padurar David Ion

4.Economist Gindea Oxana

APARAT
Aparat 1395.7 1448.2 1281.1
Salariu + contributia 924.8
Lumina electrica 23.0
Internet 20.4
Pachet la mobil 2.4
Deservirea 1C 9.6
Telefon fix 15.1
Reparatii curente biroul 13.4
primarului
Operator cazane bibl+respons. 0.8
Deplasari 0.7
Deplasare peste Hotare primar 1.5
Buletine de boala 4.6
Procurarea tehnicii 30.7
Boxe casti camera video 1.6
Telefoane mobile 2 buc 6.4
Mobila primar 21.0
Procurat carbune 26.5
Pregatirea proiectelor primarie 22.0
Blanchete,rechizite 9.6
Apa OM 13.8
Gheare, beton,teapa,centura 3.3
Drapele 7.0
Dezinfectant 2.5
Dezinfectant strada 3.0
Filtru, lama masina tuns iarba 0.8
Becuri economice 4.8
Disc motocoasa,bobina 0.5
Funie cu flagulete 4.1
Statie centru 28.0
Laminat primar 9.1
Manusi,perii,dubeli,rulou 1.5
Flori 5.0
Deservirea cartuselor,incarcarea 9.7
Recensamint 6.5
Lucrari cu mecanizm la 6.1
gunoiste
Lucrari de delimitare 14.0
Consultatie pregatire proiect 5.0
Abonare 6.7
Achitarea sindicatelor 9.0
Achitarea indemnizatie consilier 6.6
ÎNCHEIERE
Raportul de față reprezintă o sinteză a activităților desfăşurate de
aparatul de specialitate, serviciile publice precum şi instituţiile subordonate.
Desigur, mai sunt multe de facut. A schimba un lucru bine are mai multă
valoare decat a încerca să explici de ce alte lucruri nu sunt asa cum ar trebui
să fie. Datoria mea, în calitate de primar, este ca tot ceea ce întreprindem să
fie în beneficiul întregii comunități. Îmi doresc și mi-am propus să fac tot
posibilul ca fiecare cetățean să ajungă să trăiască în condiții decente, iar
datoria mea este să sprijin toate proiectele ce au finalitate beneficiul
cetățeanului.

În anul 2020, în limita alocărilor bugetare, am încercat să asigurăm


buna funcționare a localității. Pe lângă activitățile de bază, sunt convinsă că
acest an va fi unul al implementării obectivelor de bază preconizate în
Strategia de Dezvoltare Comunitară a comunei Ruseștii Noi pentru anii 2020
- 2025, în anul de activitate 2021, al deschiderii de noi șantiere, pentru
lucrările prezentate în secțiunea de dezvoltare.

În încheierea paginilor acestui raport sintetic, aș vrea, ca după


lecturare, să nu rămână un simplu document, dar să devină o bază de discuții,
de dezbateri a ceea ce înseamnă viața de zi de zi a comunității, perspectivele
de dezvoltare a localității noastre, modul și gradul de implicare a
administrației publice locale în rezolvarea problemelor oamenilor din comuna
Ruseștii Noi și, nu în ultimul rând, propuneri pentru îmbunătățirea activității
acesteia. Consider că datele prezentului raport realizează o radiografie
transparentă a întregii activități de anul trecut și a modului în care
administrația a răspuns problemelor întregii comunități locale.

Vă mulțumesc în primul rând vouă, dragi ruseșteni, încă o dată pentru


susținere și încrederea pe care mi-ați acordat-o, pentru contribuția fiecăruia
dintre dumneavoastră la dezvoltarea comunității noastre, mulțumesc
angajaților primăriei, pentru efortul depus și sprijinul acordat!

S-ar putea să vă placă și